Trahee inflamată: 7 semne că trebuie să te duci la medic

Redactor specializat
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.

Revizuit de Prof. Dr. Florin Dumitru Mihaltan

Face parte din Comisia pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătății. Este șeful Clinicii Pneumologie III, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București și fost Președinte al Societății Române de Pneumologie.

Deși există tendința să fie oarecum neglijată când vine vorba de diagnosticarea bolilor respiratorii, o trahee inflamată se poate asocia cu probleme greu de ignorat. Fiind în afara zonelor urmărite la controalele de rutină, traheea reprezintă într-o anumită măsură un ”punct orb” atunci când se fac examinări ale pieptului sau ale căilor respiratorii. Cu toate acestea, această regiune poate fi afectată de multiple boli și procese inflamatorii, inclusiv sistemice.

Traheea face parte dintre căile respiratorii inferioare, formând împreună cu bronhiile și bronhiolele, arborele traheobronșic. Traheea este un tub de circa 10- 12 cm, format din inele cartilaginoase, care începe la baza laringelui și se continuă de-a lungul sternului, bifurcându-se apoi în două tuburi mai subțiri, respectiv bronhiile, care se distribuie către cei doi plămâni.

O membrană mucoasă, similară cu cea din cavitatea nazală, căptușește interiorul traheei. Celulele din această membrană, numite celule goblet, eliberează mucus pentru a ajuta la prevenirea pătrunderii microorganismelor și a resturilor. Traheea este de asemenea căptușită cu structuri minuscule asemănătoare firelor de păr, numite cili. Acestea ajută la împingerea mucusului care conține resturi sau agenți patogeni afară din trahee. Apoi, persoana înghite sau scuipă mucusul.

Funcția principală a traheei este transportarea aerului către și dinspre plămâni. Fără trahee, o persoană nu ar putea să respire. Pe lângă transportul aerului, traheea ajută la apărarea împotriva bolilor. Mucusul din trahee contribuie la captarea microorganismelor, cum ar fi virusurile și bacteriile dăunătoare, înainte ca acestea să intre în plămâni. 

Traheea ajută, de asemenea, la reglarea temperaturii aerului care intră și iese din plămâni. În zilele mai reci, traheea contribuie la încălzirea aerului și îi furnizează umiditate înainte ca acesta să ajungă în plămâni. În zilele toride, traheea ajută la răcirea aerului prin evaporare.”, arată dr. Oana Cuzino, pe site-ul doc.ro

Traheea și bronhiile se pot îngusta ori pot fi blocate din diferite cauze, de la inflamații la leziuni, tumori sau chiar defecte din naștere. O trahee inflamată poate duce la probleme respiratorii severe, care necesită adesea tratamente foarte complexe.

Boli care afectează traheea

Cele mai frecvente boli care afectează traheea sunt traheita acută, stenoza traheală și traheomalacia.

Traheita reprezintă o leziune inflamatorie a mucoasei traheale, în principal de natură infecțioasă, manifestată prin iritarea epiteliului, tuse paroxistică uscată sau cu spută, durere în piept, temperatură febrilă.

Traheita apare rareori sub forma unei boli independente. În majoritatea cazurilor, este diagnosticată o leziune complexă: împreună cu traheea, este inflamată membrana mucoasă a faringelui, nasofaringelului, laringelui sau bronhiilor. Îmbinarea bronșitei, laringitei sau rinitei, formează patologii combinate sub formă de traheobronșită, laringotraheită, rinofaringotraheită. Traheita alergică se dezvoltă adesea simultan cu rinită și conjunctivită de aceeași natură de apariție.

Traheita acută este inflamația acută a mucoasei traheale (mucoasa care tapetează traheea la interior), secundară infecției locale bacteriene sau virale. Cel mai frecvent agent bacterian implicat în apariția traheitei acute bacteriene este Stafilococul auriu. Datorită localizării sale în apropiata vecinătate a cavității bucale și nazale, traheea este frecvent sediul și al altor infecții cu diferiți germeni patogeni pătrunși în organism pe cale respiratorie.
… traheita acută este însoțită frecvent de inflamația rinofaringelui și a mucoasei faringiene (rinofaringită), de inflamația laringelui (laringită) sau de inflamația bronhiilor (bronșită)
.”, arată dr. Purtan Teodora, pe romedic.ro

”Majoritatea traheitelor acute sunt de etiologie infecțioasă, bacteriană sau virală. În cazuri mai rare, traheita acută poate fi datorată unei cauze iritative (precum inhalarea substanțelor toxice, expunerea la locul de muncă la noxe profesionale, poluarea atmosferică, expunerea la fumul de țigară, etc.) sau alergice (alergii respiratorii la diferiți agenți existenți în mediul înconjurător, precum praf, puf, polen, fum de țigară, prarfumuri intense, etc.).
De asemenea, pot fi descriși anumiți factori favorizanți care, prin prezență, pot facilita infecția și inflamația mucoasei traheale:

  • vârsta (traheita acută este mai frecvent înregistrată în rândul copiilor mici și a preșcolarilor)
  • genul (boala este mai frecvent înregistrată în rândul băieților decât a fetelor)
  • imunitatea scăzută
  • imaturitatea sistemului imunologic la vârste mici
  • expunerea la o sursă de infecție (intrarea în contact cu o persoană cu traheită acută infecțioasă)
  • factorii de mediu (fumul de țigară, noxele profesionale etc.)
  • factorii alergici (praful, polenul, părul de animale, substanmțe odorizante intense”,  spune dr. Purtan.

Stenoza traheală este rezultatul îngustării traheei, asociată cu dificultatea de a trage aer în plămâni. O trahee inflamată determină frecvent simptome de stenoză. Stenoza poate avea diferite grade, de la minimă la severă. Pacienții cu stenoză traheală severă pot avea nevoie de un tub de traheostomie inserat dedesubtul ariei blocate, pentru a putea să respire.

O trahee inflamată poate fi cauza stenozei traheale,  inflamația fiind rezultatul intubației, inserării unui tub de respirație în trahee în timpul intervenției chirurgicale sau atunci când este nevoie de ventilație mecanică. Stenoza traheală poate fi cauzată și de:

  • Tulburări autoimune (cum ar fi amiloidoza, sarcoidoza pulmonară, granulomatoza Wegener). Acestea determină o stare de inflamație cronică, ce poate duce, în timp, la apariția stenozei traheale.
  • Leziuni externe (traume) la nivelul pieptului sau gâtului
  • Infecții (cum ar fi tuberculoza)
  • Terapie cu radiații
  • Arsuri termice / leziuni caustice
  • Tumori la nivelul traheei sau care apasă pe aceasta

Traheomalacia este o afecțiune în care cartilajele din pereții traheei slăbesc, astfel încât poate apărea colapsul traheal, mai ales în timpul unui flux intens de aer. Respirația devine dificilă, apare stridorul expirator, precum  și un sunet specific, asemănător unui cârâit la nivelul laringelui. Și traheomalacia poate avea drept cauză o trahee inflamată, fie din cauza inhalării unor substanțe iritante, fie în caz de policondrită (inflamația cartilajelor traheale). În plus, traheomalacia poate fi urmarea unei intervenții chirurgicale sau unor proceduri medicale, leziunilor rezultate în urma traheostomiei sau utilizării unui tub respirator pe termen lung, infecțiilor cronice, emfizemului pulmonar.

Tumorile traheale, deși rare, pot provoca îngustarea traheei care împiedică aerul să ajungă complet la plămâni. De asemenea, pot provoca expectorație cu sânge (hemoptizie). Tumorile pot fi benigne (adenom pleomorf, papilom cu celule scuamoase, condrom, tumoră cu celule granulare, neurofibrom) sau maligne (carcinom chistic adenoid, carcinom cu celule scuamoase, tumoră epitelială malignă, tumoră carcinoidă, carcinom mucoepidermoid, cancer pulmonar cu celule mici, etc)

Traheea poate fi afectată și de o serie de boli inflamatorii multisistemice, cum este Policondrita recurentă, cu mecanism autoimun și etiologie necunoscută. Boala afectează cartilajul urechii, laringelui sau traheei, putând fi asociată cu stenoză sau traheobronhomalacie. Simptome precum tusea, wheezing-ul, răgușeala, stridorul și dispneea sunt prezente la mai mult de 50% dintre pacienți, iar boala trebuie ținută sub control atent, pentru că poate avea o evoluție amenințătoare de viață.  Granulomatoza Wegener,  sarcoidoza, amiloidoza sau artrita reumatoidă pot afecta, de asemenea, traheea, asociindu-se cu stenoză traheală, tuse cronică, stridor sau wheezing, dispnee.

7 semne că ai o trahee inflamată

Semnele care arată că ai o trahee inflamată sunt multiple, dar pot fi puse adesea pe seama altor boli, dat fiind că multe dintre ele apar și în cazul afectării plămânilor sau bronhiilor.  De aceea, este important ca medicul să realizeze un diagnostic diferențial, corelând semnele și simptomele cu rezultatele imagistice și cele obținute la testarea funcției pulmonare.

Principalele semne asociate cu o trahee inflamată și care necesită un control medical sunt:

1. Zgomote respiratorii anormale

O trahee inflamată poate determina multiple sunete anormale, printre care stridorul, un sunet monofonic dur, generat în timpul inspirației, la pacienții cu obstrucție traheală sau wheezing-ul (șuieratul) reprezentat de sunete muzicale polifonice, generate în timpul expirării la pacienții care prezintă spasm la nivelul căilor respiratorii.

Stertorul este respirația zgomotoasă și intensă, fiind însoțită de un uruit. Similar unui zgomot sonor, ca un sforăit, perceptibil la nivelul căilor aeriene extratoracice. Nu are caracter muzical ca stridorul. Apare prin acumularea secrețiilor la nivelul tractului respirator extratoracic. Este greu de definit și este localizat la nivelul laringelui sau traheei.

Modificările patologice ale zgomotului traheal sunt mai intense decat zgomotele respiratorii normale. Prezența suflului tubar laringo-traheal este specifică pneumoniilor bacteriene, dar se poate identifica și în alte pro­cese de condensare pulmonară (mase tumorale, fibroză pulmonară).

2. Tuse de lungă durată și răgușeală cronică

Tusea este un simptom comun în toate bolile care afectează traheea. În cazul traheitelor acute sau cronice, inflamarea și umflarea epiteliului ciliat traheal duce la acumularea unei cantități mari de mucus. Hipertrofia mucoasei și secreția purulentă determină crize de tuse, însoțite de o cantitate mare de spută și, uneori, de hemoragii minore. În traheita cronică poate să apară și atrofia mucoasei traheale, însoțită de o tuse uscată, chinuitoare.

Tusea este mai accentuată noaptea și dimineața, putând fi însoțită de dureri la nivelul gâtului și sternului, de respirație rapidă și superficială. Slăbiciunea, febra, durerile de cap și tulburările de somn pot fi consecințe ale procesului inflamator, acut sau cronic.

Tusea apare întotdeauna în bolile traheale obstructive sau care presupun îngustarea traheei, putând fi însoțită de  dispnee și stridor. Răgușeala, wheezing-ul și tusea non-productivă apar, de asemenea, frecvent în stenoza traheală, traheomalacie sau în cazul tumorilor ce obstrucționează traheea.  

3. Dificultăți de respirație, scurtarea respirației

Inflamarea traheei, îngustarea sau obstrucționarea ei sunt însoțite frecvent de modificări ale respirației, de la respirația rapidă și superficială din timpul crizelor de tuse la senzația de lipsă de aer și dispnee. Dispneea poate să apară chiar și în repaus, atunci când diametrul căilor aeriene scade la circa 75%, mai ales când traheea este blocată de secreții masive de mucus. Pacienții cu boli traheale pot avea dispnee și wheezing care mimează astmul, dar care nu răspund la bronhodilatatoare.

4. Hemoptizie

Hemoptizia sau tusea cu sânge este un simptom alarmant, care apare în special când este afectat parenchimul pulmonar (tuberculoză, cancer), dar poate însoți și inflamarea căilor respiratorii, respectiv a bronhiilor și traheei. Leziunile și inflamațiile la nivelul traheei pot sângera uneori, ducând la apariția de firișoare de sânge în mucusul eliminat odată cu crizele de tuse.

5. Infecții frecvente la nivelul căilor respiratorii superioare, dar și pneumonii recurente

O trahee inflamată poate fi un punct de pornire pentru multiple infecții, ce afectează atât căile respiratorii superioare (rinotraheita), cât și țesutul pulmonar, ducând la apariția pneumoniilor. O serie de virusuri și bacterii pot determina traheită acută sau cronică, mai ales în cazul în care apare acumulare de mucus la nivelul traheei. Infecția se poate extinde la nivelul laringelui, bronhiilor sau plămânilor, determinând forme complicate de traheolaringită sau traheobronșită ori creând un teren favorabil pentru dezvoltarea pneumoniilor. Există chiar și cazuri de tuberculoză a traheei, care, deși sunt rare, sunt asociate cu un grad crescut de contagiozitate, din cauza acumulării micobacteriilor la nivelul traheei și expulzării lor prin tuse.

6. Dificultăți la înghițit (mai ales în cazul alimentelor solide)

Dificultățile de înghițire a alimentelor pot avea multiple cauze, printre care și inflamarea sau obstrucția traheală. Traheea este alcătuită dintr-un țesut fibroelastic rezistent, în interiorul căruia se găsesc un număr de 16 – 20 de inele incomplete de cartilaj hialin, cartilajele traheale. Suprafața posterioară a traheii nu are suport cartilaginos, ci este alcătuită numai din țesut fibros și fibre musculare traheale. Acest perete posterior se află în contact direct cu  esofagul aflat imediat în spatele traheii. Faptul că traheea este incompletă posterior, are o importanță fiziologică mare, deoarece permite destinderea esofagului în timpul trecerii bolului alimentar prin acesta către stomac. Cu alte cuvinte, există o legătură între actul înghițirii și trecerea bolului prin esofag și starea traheei. O trahee inflamată, hipertrofiată sau obstrucționată poate provoca dificultăți în alunecarea bolului alimentar, care sunt resimțite ca o senzație de blocaj și disconfort în timpul tranziției alimentelor prin esofag.

7. Culoare albăstruie a pielii și a mucoaselor

Dificultățile respiratorii ce apar ca urmare a inflamării traheei și bolilor care afectează acest segment respirator pot duce la reducerea cantității de oxigen în sânge, ce poate avea ca efect cianozarea pielii, gingiilor, unghiilor și mucoaselor.  Cianoza pielii și mucoaselor este un semnal de alarmă care trebuie să ne trimită imediat la medic, pentru că sugerează agravarea unei boli obstructive sau o altă afectare severă la nivelul căilor respiratorii.  

La aceste semne se pot adăuga, în caz de traheită acută și durerile în gât, febra, durerea toracică, amețelile.

Diagnosticul afecțiunilor traheei

În cazul traheitei acute, ”la examinarea clinică a bolnavului, medicul poate decela prezența tusei, a dificultăților de respirație (bolnavul respiră greu, frecvența respiratorie poate fi crescută), a stridorului laringian și la examinarea mucoasei traheale poate fi identificată prezența semnelor inflamatorii (mucoasă traheală roșie, edemațiată).

Rareori, pentru completarea sau pentru confirmarea diagnosticului de traheită acută, sunt necesare investigații paraclinice, precum teste bacteriologice, examenul de spută, culturi nazofaringiene, traheoscopia, examenul radiologic al traheei, determinarea gazelor sangvine etc”, spune dr. Purtan.

Pentru boli mai grave, precum stenoza traheală sau traheomalacia, după o anamneză și examenul fizic general, medicul poate dispune mai multe proceduri și teste, pentru a diagnostica  boala de trahee:

  • Bronhoscopie – o procedură în care un tub subțire, prevăzut cu o cameră video mică (bronhoscopul) este introdus, după anestezie, în trahee și permite medicului să examineze interiorul traheei și bronhiilor.  Procedura permite medicului să realizeze un diagnostic precis și să măsoare lungimea zonei afectate a căilor respiratorii. Această metodă poate fi folosită atât în scop diagnostic (respectiv permite aflarea mai multor informații despre o posibilă problemă/boală respiratorie), cât și în scop terapeutic (adică se poate încerca tratarea locală a unei probleme respiratorii existente).
  • Radiografia și scanările CT produc o serie de imagini ale interiorului corpului, luate din diferite unghiuri și adâncimi, pentru a dezvălui diverse detalii. Aceste metode permit vizualizarea îngustărilor, inflamațiilor sau deteriorărilor la nivelul traheei. Scanerele CT dinamice 3D oferă imagini mai detaliate ale zonei de îngustare traheală.
  • Testarea funcției pulmonare evaluează funcția și puterea plămânilor. Pentru aceasta se folosește spirometrul, iar pacientul suflă aer cu forță într-un tub, măsurându-se volumul de aer pe care acesta îl poate reține în plămâni și viteza cu care poate fi suflat (expirat). Spirometria permite  identificarea obstrucțiilor care apar la nivelul căilor respiratorii, inclusiv al traheei.

Tratament pentru trahee inflamată

În funcție de gravitatea inflamației și de existența altor factori, precum obstrucția sau îngustarea traheei, pot fi utilizate metode diferite de tratament.

În formele de traheită acută virală sau iritativă se pot administra medicamente antiinflamatoare. În cazul traheitei acute bacteriene se instituie tratamentul cu antibiotice. În formele de traheită acută alergică se pot administra medicamente antihistaminice cu acțiune asupra componentei alergice respiratorii.
Ca tratament simptomatic, se pot administra antitusive pentru combaterea tusei, antialgice prentru combaterea durerilor de gât și expectorante, în caz de apariție a tusei productive.
În formele severe de traheită acută, însoțită de dificultăți mari de respirație, poate fi necesară intubația endotraheală şi instituirea oxigenoterapiei
.” , subliniază dr. Purtan.

În cazul traheitei acute bacteriene, se pot folosi antibiotice de tip penicilinic (amoxicilină, ampicilină), cefalosporine (cefalexină, ceftriaxonă, cefazolin), macrolide (azitromicină).

Tratamentul local  presupune  utilizarea de aerosoli, consum de băuturi calde, alcaline, aplicarea de comprese călduțe (când pacientul nu are temperatură), inhalații cu uleiuri esențiale, propolis sau apă minerală alcalină.

În cazul în care inflamația este asociată cu traheomalacia, se folosesc ca metode de tratament:

  • Kinetoterapia toracică: tehnici neinvazive care includ atingeri ușoare (percuții) pe piept pentru a sparge mucusul și exerciții de respirație profundă.
  • Presiunea pozitivă continuă a căilor respiratorii (CPAP): printr-o mască de față, aerul sub presiune ușoară forțează traheea să rămână deschisă în timpul respirației.
  • Stentul traheobronșic al căilor respiratorii: Traheea este ținută deschisă cu un stent subțire, expandabil, metalic sau din material plastic plasat în căile respiratorii printr-un bronhoscop.
  • Traheoplastia: O procedură chirurgicală care oferă sprijin traheei slăbite, prevenind colapsul acesteia în timpul respirației. Procedura folosește plasă de plastic sau țesut înconjurător ca suport, iar zona slăbită se izolează, astfel încât traheea să fie menținută deschisă în timpul ciclului de respirație.
  • Traheostomie: se face o incizie în trahee și se introduce un tub în căile respiratorii pentru a ameliora obstrucția respiratorie.

În caz de stenoză traheală se folosesc ca metode de tratament care dilată traheea și îndepărtează țesutul afectat sau zonele de constricție.

  • Dilatarea traheală bronhoscopică: Printr-un bronhoscop  se introduce în trahee un balon sau dilatator traheal, utilizat pentru a lărgi (întinde) traheea, oferind o ușurare imediată a obstrucției căilor respiratorii și permițând medicului să identifice cu precizie amploarea și severitatea îngustării.
  • Bronhoscopie cu laser: Prin bronhoscop, țesutul cicatricial este ars cu ajutorul unui fascicul laser; procedura oferă o ameliorare pe termen scurt, dar imediată a obstrucției.
  • Stent traheobronșic al căilor respiratorii: se realizează dilatarea traheală cu un stent metalic fin, expandabil, introdus în căile respiratorii printr-un bronhoscop.
  • Rezecția și reconstrucția traheală: zona de constricție traheală este tăiată (rezecată), iar cele două capete rămase ale traheei sunt cusute înapoi, rezultând o cale aeriană neobstrucționată
  • Coagularea plasmatică cu argon (APC) este o formă de electrocoagulare fără contact, realizată cu ajutorul unui bronhoscop flexibil,  ce perimite coagularea rapidă, cu un traumatism mecanic minim la nivelul țesutului. Această procedură este utilizată pentru pacienții care nu pot face reconstrucție traheală din motive medicale sau personale.
  • Embolizarea arterei bronșice (BAE), o procedură care implică raze X pentru a examina arterele bronșice folosind un colorant special, pentru a determina ce cauzează hemoptizia, astfel încât sângerarea să poată fi oprită.

Surse: