Despre oxigenoterapie: ce este și cum o folosești și acasă

Redactor specializat
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.

Terapia cu oxigen, denumită și oxigenoterapie, reprezintă un tratament medical prin care este furnizat oxigen suplimentar pacienților cu afecțiuni care determină hipoxie.  Aceasta este o stare patologică ce presupune un aport insuficient de oxigen în organism și poate duce la hipoxemie, respectiv scăderea cantității și presiunii oxigenului în sângele arterial.  Terapia cu oxigen medical poate fi administrată pe termen lung la persoanele care suferă de anumite boli cronice, precum insuficiența respiratorie cronică sau insuficiența cardiacă cronică,  fibroza pulmonară, BPOC sau cancerul bronho-pulmonar. De oxigenoterapie au nevoie, de asemenea, persoanele cu afecțiuni acute severe, precum infarct miocardic acut, insuficiență respiratorie decompensată, intoxicație cu monoxid de carbon, șoc cardiogen, hemoragii și altele. Oxigenoterapia poate fi administrată în unități medicale și, în anumite condiții, chiar la domiciliul pacientului. Articolul de mai jos trece în revistă afecțiunile în care este nevoie de oxigenoterapie, beneficiile și riscurile acesteia precum și condițiile în care poți folosi echipamente de oxigenoterapie la domiciliu.

Despre oxigenoterapie și modalități de administrare a acestui tratament

O serie de afecțiuni acute sau cronice scad nivelul oxigenului în sânge, determinând simptome care variază ca gravitate, mergând până la comă sau chiar deces. Capacitatea organismului de asimilare a oxigenului poate sa scadă și în procesul natural de îmbătrânire, dupa varsta de 50 de ani, chiar si in conditiile unui mod de viață normal, cu atât mai mult în condiții de viață nesănătoase, precum fumatul, poluarea, dietele dezechilibrate care duc la obezitate și boli cardiovasculare.

Oxigenoterapia sau terapia cu oxigen reprezintă o metodă de ameliorare a stărilor de hipoxie (condiție patologică, caracterizată prin aportul unei cantități insuficiente de oxigen la nivelul țesuturilor din organism), frecvent utilizată în cadrul programelor de prim-ajutor acordate în cazul stopului cardio-respirator sau în alte afecțiuni severe, care are rolul de a creşte concentrația de oxigen în aerul inspirat.
În termeni medicali, oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen în concentrații mult mai mari decât cel prezent în aerul atmosferic, având drept scop corectarea deficitului de oxigen apărut la nivelul țesuturilor, definind starea patologică de hipoxie.
Se indică administrarea oxigenoterapiei în condițiile în care PO2 este sub 60 mmHg iar saturația în oxigen a sângelui arterial este sub 90%, parametrii care definesc termenul de hipoxemie.
”, arată dr.Purtan Teodora în cadrul unui articol de pe romedic.ro

O scădere a saturației de oxigen la mai puțin de 86% până la 90% în timpul activității indică faptul că pacientul are nevoie de oxigen suplimentar. Pacienții cu antecedente de boală pulmonară sunt susceptibili de a prezenta desaturare în timpul efortului, astfel încât este necesară monitorizarea saturației de oxigen în sânge și oxigenoterapie dacă se constată scăderi semnificative ale acesteia.

În contextul hipoxemiei acute, terapia cu oxigen ar trebui să fie titrată la un nivel țintă pe baza pulsioximetriei (94–96% la majoritatea pacienților sau 88–92% la persoanele cu BPOC).

”Hipoxemia apare frecvent în boli precum infecții ale căilor respiratorii inferioare (pneumonie severă sau bronșiolită), obstrucție a căilor aeriene superioare, astm bronșic sever, afecțiuni frecvente neonatale cum ar fi asfixia la naștere și în sindromul de detresă respiratorie, sepsis sever, insuficiență cardiacă, stop cardiac, traumatisme, intoxicații cu monoxid de carbon și urgențe obstetricale și perioperatorii. Deoarece toate funcțiile corpului uman necesită oxigen, lipsa de oxigen are efecte adverse severe asupra celulelor care efectuează procese biologice importante. Lipsa de oxigen duce foarte repede la disfuncții ale sistemelor de organe și la moarte. Prin urmare, hipoxemia este o afecțiune care pune viața în pericol, care necesită o depistare precoce si tratament.”, se arată în cadrul unui ghid WHO privind oxigenoterapia la copii.

În multe dintre cazurile de mai sus, suplimentarea oxigenului furnizat către organism devine o necesitate.  Fie că este vorba de evenimente acute, precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, intoxicația cu monoxid de carbon sau de boli respiratorii cronice, instituirea oxigenoterapiei se impune indiferent că ne referim la  administrarea imediată, de scurtă durată, în cazul unor urgențe ori la furnizarea de oxigen pe termen lung.

Stocarea oxigenului folosit în oxigenoterapie

Oxigenul utilizat în oxigenoterapie poate fi stocat și livrat în mai multe variante:

Butelii sau cilindri cu oxigen gazos

Oxigenul gazos este comprimat în cilindri de gaz, ceea ce oferă o metodă convenabilă de depozitare. Buteliile mari de oxigen au un volum de 6.500 litri și pot dura aproximativ două zile la un debit de 2 litri pe minut. Un cilindru mic, portabil are o capacitate de 164 sau 170 de litri și cântărește între 1,3 și 1,6 kg. Astfel de rezervoare pot dura între 4-6 ore cu un regulator de conservare, care ajustează debitul în funcție de ritmul respirator al unei persoane, astfel încât oxigenul este livrat în impulsuri, nu continuu.

Rezervoare de oxigen lichid

Oxigenul lichid este stocat în rezervoare răcite , adus la  fierbere în momentul utilizării (la o temperatură de -182,96 °C), eliberând oxigen gazos. Această metodă este utilizată pe scară largă în spitale din cauza cerințelor ridicate de oxigen

Oxigenul lichid poate fi stocat și în rezervoare portabile și reîncărcabile. Oxigenul lichid este mai concentrat, astfel încât într-un rezervor mai mic poate să încapă mai mult oxigen. Acest lucru este util pentru persoanele care sunt foarte active, dar este necesar să se țină cont de faptul că oxigenul se va evapora dacă nu este utilizat în timp util.

Concentratoare de oxigen

Un concentrator de oxigen este un dispozitiv care preia oxigenul din cameră, îl concentrează și elimină alte gaze, astfel încât oxigenul rezultat să aibă o puritate mare și să poată fi folosit în oxigenoterapie. Avantajul  concentratoarelor este reprezentat de costurile mai scăzute, deoarece nu necesită umplere precum cilindrii. În general, concentratoarele nu sunt portabile, dar există și unele aparate de dimensiuni mai mici, care pot fi luate în călătorii.

În unitățile medicale sunt utilizate stocatoare de oxigen de mari dimensiuni sau seturi de butelii de oxigen. La domiciliu se utilizează, de obicei, cilindri mici, portabili, reîncărcabili sau concentratoare de oxigen.

Terapia cu oxigen hiperbaric

Oxigenoterapia hiperbară este diferită de celelalte metode de oxigenoterapie. Pacienții respiră oxigen pur într-o cameră sub presiune. În camerele hiperbare, presiunea aerului este crescută de trei sau patru ori mai mult decât nivelul atmosferic normal. Prin creșterea presiunii crește și cantitatea de oxigen livrată către țesuturi. Acest tip de administrare a oxigenului este adesea folosit pentru a trata răni, infecții grave sau bule de aer din vasele de sânge. Terapia hiperbară trebuie efectuată cu atenție, astfel încât nivelul de oxigen din sânge să nu devină prea ridicat.

Dispozitive de furnizare a oxigenului în oxigenoterapie

Furnizarea oxigenului se poate face prin:

  • canule nazale
  • mască facială
  • cort facial
  • coif facial.

Cea mai comună metodă de livrare este canula nazală, care constă într-un tub subțire cu două duze mici, introduse în nările unei persoane. Poate furniza oxigen la debite scăzute, 1–6 litri pe minut, cu o fracție de oxigen de 24–40%.

Masca de față simplă, poate furniza între 5 și 10 litri pe minut de oxigen, în concentrații de oxigen între 35% și 55%. În unele cazuri, poate fi utilizată o mască de reinhalare parțială, care se bazează pe o mască simplă, dar are un rezervor, ce poate furniza concentrații de oxigen de 40-70% la 5-15 litri pe minut.

Alte metode de livrare includ:

  • incubatorul (în cazul sugarilor)
  • aparatele CPAP (presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii). Un aparat CPAP trimite un flux constant de oxigen în nas și gură în timp ce dormi. Acest lucru  menține căile respiratorii deschise și asigură o respirație normală.
  • camera hiperbară, despre care am vorbit deja mai sus

Mulți oameni necesită doar creșteri ușoare ale oxigenului inhalat, mai degrabă decât oxigen pur sau aproape pur. Aceste cerințe pot fi îndeplinite printr-un număr de dispozitive în funcție de situație, cerințele de flux și preferințele personale.

Pentru pacienții care necesită concentrații mari de oxigen, dispozitivul cel mai frecvent utilizat este masca non-rebreather (sau masca rezervor). Acest tip de mască este indicat pentru urgențele medicale acute și livrează până la 10 litri pe minut de oxigen, cu o concentrație de 60–80%. Un alt tip de dispozitiv este o canulă nazală umidificată cu debit mare care permite livrare de oxigen cu o concentrație de  până la 100%. În anumite situații pot fi folosite măști speciale, prin care se livrează oxigen pur sau aproape pur, de exemplu în în anestezie, tratamentul intoxicației cu monoxid de carbon și în terapia cu oxigen hiperbar.

Bolile în care este nevoie de oxigenoterapie

Terapia cu oxigen este prescrisă persoanelor care nu primesc un aport suficient de oxigen. Acest lucru se întâmplă frecvent din cauza unor afecțiuni precum:

  • insuficiență respiratorie decompensată
  • boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
  • pneumonie
  • pneumotorax
  • edem pulmonar acut
  • astm
  • cancer pulmonar
  • insuficiență cardiacă
  • infarct miocardic acut
  • fibroză chistică
  • apnee de somn
  • traumatisme ale sistemului respirator
  • displazie bronhopulmonară, plămâni subdezvoltați la nou-născuți
  • anemie cronică
  • șoc hemoragic

Oxigenul cu debit mare poate fi necesar în cazul unor evenimente acute,  precum resuscitare, traumatisme majore, anafilaxie, hemoragii severe, convulsii și hipotermie.

Oxigenoterapia de lungă durată poate fi administrată în următoarele situații:

  • hipertensiune pulmonară
  • policitemie secundară
  • cord pulmonar cronic însoțit de insuficiență cardiacă
  • sindrom restrictiv

Terapia cu oxigen a fost folosită și ca tratament de urgență pentru boala de decompresie.  Recompresia într-o cameră hiperbară cu oxigen 100% este tratamentul standard pentru boala de decompresie, dar s-a sugerat în literatură că helioxul poate fi o alternativă mai bună la terapia cu oxigen.

În contextul accidentului vascular cerebral, terapia cu oxigen poate fi benefică atâta timp cât sunt evitate supraoxigenarea și efectele toxice ale excesului de oxigen.

Conform recomandărilor ANM, oxigenoterapia este indicată în cazuri de:

  • Hipoxemie determinată de insuficienţă respiratorie din diverse etiologii: infarct miocardic, boli pulmonare acute, embolie pulmonară, tineri cu status astmaticus, boli pulmonare obstructive cronice ȋn timpul exacerbărilor infecţioase, supradozaj cu medicamente care deprimă centrul respirator, traumatisme ale muşchilor şi oaselor sau traumatisme craniene;
  • Adjuvant ȋn hipoxie din şoc sau din afecţiuni ȋnsoţite de scăderea capacităţii de transport a hemoglobinei (anemie severă);
  • Intoxicaţie cu monoxid de carbon, cianuri, diclormetan;
  • Adjuvant ȋn ischemie tisulară locală (ischemie miocardică, ischemie cerebrală, ischemie periferică prin ocluzie vasculară);

Oxigenoterapia hiperbară este indicată pentru a creşte cantitatea de oxigen dizolvat în plasmă. Pacientul este plasat într-o cameră specială (cheson multiloc sau monoloc) în care se administrează oxigen la o presiune de 3 atmosfere. Se poate folosi în cazul infecţiilor cu germeni anaerobi (gangrena gazoasă, gangrena Fournier), tetanos, intoxicaţii cu monoxid de carbon, arsuri, embolii pulmonare, accidente de scufundare, arteriopatii periferice, cerebrale sau coronariene.

Simptomele care sugerează scăderea nivelului de oxigen și necesitatea oxigenoterapiei cuprind:

  • respirație rapidă
  • dificultăți de respirație
  • ritm cardiac rapid
  • tuse sau respirație șuierătoare
  • transpiraţie
  • confuzie
  • modificări ale culorii pielii

Persoanele care primesc oxigenoterapie în ambulatoriu pentru hipoxemie după o boală acută sau spitalizare trebuie să fie reevaluate de către un medic înainte de reînnoirea prescripției. În cazul în care hipoxemia inițială s-a rezolvat, tratamentul suplimentar cu oxigen ar putea fi inutil.  

Pentru a determina dacă o persoană are nevoie de oxigenoterapie, medicii testează cantitatea de oxigen din sângele arterial. O altă modalitate de verificare este utilizarea unui pulsoximetru care măsoară indirect nivelurile de oxigen sau saturația, fără a necesita o probă de sânge. Pulsoximetrul se fixează pe deget și măsoară saturația oxigenului în sânge. Nivelurile scăzute arată că o persoană poate fi un bun candidat pentru oxigenoterapie.

Nivelurile normale de oxigen din sângele arterial sunt cuprinse între 75 și 100 mmHg.Un nivel de 60 mmHg sau mai mic indică necesitatea suplimentării oxigenului. Prea mult oxigen poate fi, de asemenea, periculos și poate deteriora celulele plămânilor. Nivelul de oxigen nu trebuie să depășească 110 mmHg.

Beneficii și riscuri ale oxigenoterapiei

Oxigenoterapia poate fi benefică pentru persoanele care se confruntă frecvent cu niveluri scăzute de oxigen, indiferent de motiv. Utilizarea regulată a terapiei cu oxigen poate permite pacienților să fie mai activi și mai mobili prin scăderea dificultăților de respirație. De asemenea, poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și, în multe cazuri, poate prelungi speranța de viață. Terapia cu oxigen poate ajuta la creșterea și dezvoltarea copiilor care au afecțiuni pulmonare cronice.

Condițiile obișnuite în care se instituie oxigenoterapie pe termen lung includ  boala pulmonară obstructivă cronică, bronșita cronică și emfizemul. Pacienții pot necesita, de asemenea, oxigen suplimentar în timpul exacerbărilor acute. Oxigenul poate fi prescris și pentru dificultăți de respirație, insuficiență cardiacă în stadiu terminal, insuficiență respiratorie, cancer avansat sau boli neurodegenerative, în ciuda nivelurilor relativ normale de oxigen din sânge. Fiziologic, poate fi indicat la persoanele cu presiune parțială a oxigenului arterial PaO 2 ≤ 55 mmHg (7,3 kPa) sau saturație arterială de oxigen SaO 2 ≤ 88%.Trebuie luată în considerare titrarea atentă a oxigenoterapiei la pacienții cu afecțiuni cronice care predispun la retenția de dioxid de carbon (de exemplu, BPOC, emfizem). În aceste cazuri, terapia cu oxigen poate scădea impulsul respirator, ducând la acumularea de dioxid de carbon (hipercapnie), acidemie și creșterea mortalității secundare insuficienței respiratorii.

Oxigenoterapia poate reduce o serie de simptome precum: dureri de cap, dispnee, iritabilitate, oboseală, edeme

Mulți pacienți cu BPOC severă necesită oxigenoterapie pe termen lung. BPOC este un termen umbrelă care include bolile pulmonare progresive ce duc la creșterea dificultății respiratorii. Unele persoane se pot confrunta cu o scădere a funcției pulmonare în timp, însoțită de scăderea saturației oxigenului în sânge. Oxigenoterapia regulată, pe termen lung, poate îmbunătăți semnificativ calitatea și durata vieții persoanelor cu BPOC. Multe dintre ele ar putea avea nevoie de terapie cu oxigen timp de cel puțin 15 ore în fiecare zi.

Efecte adverse ale oxigenului suplimentar

Există anumite situații în care terapia cu oxigen poate fi contraindicată. Nu este recomandată persoanelor cu fibroză pulmonară sau leziuni pulmonare asociate cu bleomicina. Sindromul de detresă respiratorie acută cauzată de aspirația acidă poate fi exacerbat de oxigenoterapie.  Mediile hiperoxice trebuie evitate în cazurile de sepsis.

La sugarii cu insuficiență respiratorie, administrarea unor niveluri ridicate de oxigen poate duce la retinopatie a prematurității și orbire.

S-a teoretizat că terapia cu oxigen poate promova dezvoltarea accelerată a atelectaziei (colapsul pulmonar parțial sau complet), precum și denitrogenarea cavităților (de exemplu, în pneumotorax, pneumocefalie). Se consideră că fracțiile mai mari de oxigen inhalat sunt asociate cu rate crescute de atelectazie.
Oxigenul suplimentar, în concentrație mare, poate produce inflamarea căilor respiratorii. Atât traheobronșita, cât și mucozita au fost observate la niveluri ridicate de livrare a oxigenului (de obicei >40% O2). În plămâni, aceste concentrații crescute de oxigen au fost asociate cu o toxicitate alveolară crescută. Leziunile mucoasei cresc odată cu creșterea presiunii atmosferice și a concentrațiilor de oxigen, ceea ce poate duce la dezvoltarea sindromului de detresă respiratorie și, posibil, la deces.

Oxigenul în exces poate avea efecte negative asupra sistemului nervos central, determinând scăderea fluxului sanguin cerebral, cu rezultate mixte în ceea ce privește impactul asupra cogniției.

Hiperoxia a fost, de asemenea, asociată cu convulsii, formarea cataractei și miopie reversibilă.

În plus, s-a demonstrat că oxigenoterapia poate reduce impulsul respirator, contribuind la o posibilă hipercapnie.

Trebuie manifestată o atenţie specială la pacienţii cu adipozitate extremă, precum şi la cei cu concentraţie de CO2 arterială cronică crescută sau tulburări ale controlului respiraţiei la nivelul SNC şi care ventilează spontan , deoarece există un risc crescut de instalare a hipoventilaţiei.

Expunerea susținută la oxigen poate depăși capacitatea organismului de a face față stresului oxidativ. Rata stresului oxidativ pare să fie influențată atât de concentrația de oxigen, cât și de durata expunerii, toxicitatea generală fiind observată la câteva ore în anumite condiții hiperoxice.

Ca urmare a oxigenoterapiei cu o concentraţie de oxigen de 100% pentru mai mult de 6 ore, mai ales în administrare hiperbară, au fost întâlnite crize convulsive şi atacuri de epilepsie.

În recomandările ANM, principalele contraindicații sunt corelate cu utilizarea oxigenoterapiei hiperbare. În condiţii hiperbare, tratamentul este contraindicat în caz de:

  • emfizem pulmonar, astm bronșic evolutiv, pneumotorax
  •  Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC)
  • pneumonie cu pneumocystis carinii
  • stare de rău epileptic, claustrofobie
  • sarcină cu evoluţie normală (primul trimestru) pentru patologii neacute
  • infecţii ale căilor respiratorii superioare
  • hipertermie
  • sferocitoză ereditară
  • nevrită optică
  • tumori maligne
  • acidoză
  • administrarea concomitentă a anumitor medicamente

Oxigenoterapia hiperbară poate da naştere unor barotraumatisme din cauza hiperpresiunii pe pereţii cavităţilor închise, cum este urechea internă, care poate implica riscul de edem sau rupere a membranei timpanului (cu durere şi eventuală hemoragie). Pot ap[rea edeme la nivelul plămânilor, cu risc ulterior de pneumotorax.

Oxigenoterapia hiperbară de peste 2 bari poate determina ocazional greaţă, vărsături, vertij, anxietate, confuzie, ameţeală, dilatarea pupilelor, crampe musculare, mialgie, scăderea nivelului de conștienţă (până la pierderea cunoştinţei), hemiplegie şi tulburări vizuale de tip tranzitoriu şi reversibile cu reducerea presiunii parţiale a oxigenului, ataxie, vertijuri, acufene, pierderea auzului, dureri dentare sau colici.

În afara riscurilor medicale, oxigenul poate prezenta și riscuri legate de administrare, necesitând precauții atunci când este manipulat. Sursele foarte concentrate de oxigen cresc riscul de ardere rapidă. Oxigenul în sine nu este inflamabil, dar adăugarea de oxigen concentrat la un foc crește foarte mult intensitatea acestuia și poate determina arderea materialelor care sunt relativ inerte în condiții normale. Pericolele de incendiu și explozie cresc atunci când oxigenul concentrat se află în apropierea unor materiale combustibile.  

Prezența oxigenului concentrat permite arderii să se desfășoare rapid și energetic.Țevile de oțel și vasele de depozitare utilizate pentru stocarea și transmiterea oxigenului atât gazos, cât și lichid acționează ca material combustibil. Prin urmare, proiectarea și fabricarea sistemelor de depozitare și livrare a oxigenului medical necesită pregătire specială pentru a se asigura că sursele de aprindere sunt reduse la minimum. Oxigenul foarte concentrat într-un mediu de înaltă presiune poate aprinde în mod spontan hidrocarburi, cum ar fi uleiul și grăsimea, ducând la un incendiu sau o explozie. Acest lucru nu se aplică numai oxigenului pur; orice concentrație semnificativ mai mare decât cea atmosferică (aproximativ 21%) prezintă un potențial risc de aprindere.

Cum poți beneficia de oxigenoterapie pentru acasă

Medicul va decide începerea terapiei cu oxigen, dând recomandări  privind concentrația necesară, frecvența utilizării și modul de utilizare (debitul sau cantitatea de oxigen pe minut). Instrucțiunile specifice ale medicului trebuie urmate cu rigurozitate, iar pacientul trebuie să consulte furnizorul de servicii medicale înainte de a face orice modificare în administrarea oxigenului medical.

Mulți oameni care au nevoie de oxigen suplimentar trăiesc o viață normală, activă. Terapia cu oxigen ajută la ușurarea activității,  creșterea rezistenței și reducerea dificultăților respiratorii.

Unele persoane au nevoie de oxigen doar în timpul anumitor activități, cum ar fi exercițiile fizice ori în timpul somnului. Alți oameni au nevoie de oxigen în mod constant. În unele cazuri, terapia cu oxigen poate crește speranța de viață.

Cele mai multe tipuri de oxigenoterapie la domiciliu presupun utilizarea unor rezervoare portabile de oxigen, astfel încât să permită suficientă mobilitate a persoanei, inclusiv deplasările în afara casei, dacă este necesar. Odată ce o persoană învață să gestioneze echipamentul de oxigen, terapia nu trebuie să-i limiteze rutina zilnică.

Majoritatea buteliilor portabile de oxigen cântăresc aproximativ 2 kg și sunt suficient de mici pentru a încăpea într-un rucsac sau cărucior de cumpărături. Un astfel de cilindru poate asigura oxigen pentru circa 2 ore.

Pot fi folosite concentratoare de oxigen care funcționează cu electricitate sau uneori cu baterii. Acestea preiau aerul obișnuit din cameră și filtrează alte gaze pentru a obține oxigen.

Pacienții pot obține de la CNAS decontarea costurilor pentru un concentrator de oxigen (în jur de 194 RON/lună), dacă trebuie să continue la domiciliu tratamentul cu oxigen după externare, la recomandarea medicului curant. Medicii curanţi care fac recomandarea sunt pneumologi care au contract cu casele de asigurări de sănătate, cardiologi, oncologi.

 Pentru a putea beneficia de aceste decontări, persoanele trebuie să prezinte o serie de documente : recomandare privind acordarea dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, spirometrie, scrisoare medicală/ bilet de ieşire din spital, buletin de analize medicale, analiza gazelor sangvine, capnometrie transcutanată sau respiratorie, etc.

Concentratoarele de oxigen se acordă numai pentru închiriere, în cazul afecțiunilor care necesită oxiegnoterapie de lungă durată, cu o administrare cotidiană de cel puțin 15 ore pe zi, incluzând insuficienţa respiratorie cronică, cu hipoxie severă  în repaos.

Există câteva indicații care trebuie respectate pe parcursul oxigenoterapiei:

  • Nu utiliza medicamente sau alcool pe parcursul oxigenoterapiei, deoarece acestea pot încetini respirația. Oxigenul poate agrava deprimarea respiratorie determinată de alcool
  • Oxigenul nu trebuie să fie administrat concomitent cu medicamente care îi cresc toxicitatea, cum ar fi catecolamine (spre exemplu, epinefrina, norepinefrina), corticosteroizi (spre exemplu, dexametazonă, metilprednisolon), hormoni (spre exemplu, testosteron, tiroxină), medicamente pentru chimioterapie şi unele medicamente antimicrobiene (spre exemplu, nitrofurantoină). Alte medicamentele cunoscute pentru cauzarea de efecte adverse cuprind: adriamicina, menadionă, promazina, clorpromazina, tioridazina şi clorochina.
  • Razele X pot creşte toxicitatea oxigenului. De asemenea, hipertiroidismul şi carenţa de vitamina C, vitamina E sau de glutation pot avea acelaşi efect.
  • Toxicitatea pulmonară asociată cu medicamente cum ar fi bleomicina şi antibioticele similare poate fi mărită prin inhalarea concomitentă a unor concentraţii de oxigen. La pacienţii care au fost trataţi pentru afecţiuni pulmonare cauzate de radicali liberi, tratamentul pe bază de oxigen poate agrava afecţiunile; spre exemplu, în tratarea intoxicaţiei cu paraquat.

Totodată, există câteva precauții legate de protecția împotriva incendiilor care trebuie respectate atunci când se folosește oxigenoterapie la domiciliu:

  • instalează alarme de incendiu și detectoare de fum în casă, asigurându-te că funcționează adecvat
  • așează dispozitivul la cel puțin 3 metri distanță de orice aparat care folosește o flacără deschisă, cum ar fi aragazul
  • ține dispozitivul la cel puțin 1,5 metri distanță de alte aparate electrice, cum ar fi un televizor, un uscător de păr sau un încălzitor electric
  • nu fuma și nu lăsa pe nimeni să fumeze în apropierea ta atunci când utilizezi dispozitivul, mai ales că fumatul face terapia cu oxigen mult mai puțin eficientă
  • nu utiliza lichide inflamabile, cum ar fi diluant de vopsea sau aerosoli ori emolienți pe bază de ulei, cum ar fi vaselina atunci când folosești dispozitivul

Surse:

  • https://proceduri.romedic.ro/terapia-cu-oxigen-oxigenoterapia
  • https://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_11760_09.05.19.pdf
  • https://sfaturimedicale.ro/terapia-cu-oxigen/
  • http://cas.cnas.ro/casnt/post/prescrierea-echipamentelor-pentru-oxigenoterapie-si-ventilatie-noninvaziva.html
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Oxygen_therapy
  • https://www.healthline.com/health/oxygen-therapy#benefits
  • https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/204584/9789241549554_eng.pdf?sequence=1&isAllowed=y
  • https://www.physio-pedia.com/Oxygen_Therapy
  • https://newsmed.ro/oxigenoterapia-ce-este-indicatii-contraindicatii
  • https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/hyperbaric-oxygen-therapy/about/pac-20394380
  • https://www.webmd.com/lung/lung-home-oxygen-therapy
  • https://www.nhs.uk/conditions/home-oxygen-treatment/
  • https://newsweek.ro/sanatate/cnas-deconteaza-194-de-leiluna-pentru-un-concentrator-de-oxigen-care-este-procedura-pentru-dosar