Insuficiența respiratorie la copii: informații care pot salva vieți

Redactor specializat
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.

Insuficiența respiratorie la copii reprezintă adesea o urgență pediatrică, fiind rezultatul unor afecțiuni care împiedică oxigenarea adecvată a sângelui sau eliminarea corespunătoare a dioxidului de carbon din organism.

”Majoritatea bolilor respiratorii la copil sunt infecții ușoare, cu evoluție auto-limitată, dar uneori viața copiilor este pusă în pericol de boli respiratorii severe, în special în cazul celor care prezintă co-morbidități. Bolile acute respiratorii sunt cea mai frecventă cauză de deces a copiilor mai mici de 5 ani, la nivel global fiind responsabile de 1,1 milioane de decese anual, majoritatea la copiii sub 2 ani.”, se arată în Ghidul privind insuficiența respiratorie acută la sugar elaborat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”.

Insuficiența respiratorie la copii poate fi acută și cronică și se instalează atunci când rata schimbului de gaze dintre atmosferă și sânge nu este în măsură să răspundă cerințelor metabolice. Insuficiența respiratorie acută rămâne o cauză importantă de morbiditate și mortalitate atât la copii cât și la populația adultă. Sugarii și copiii sub cinci ani sunt în risc major atunci când dezvoltă dificultăți marcante de respirație, de aceea este necesar ca părinții să cunoască semnele ce indică insuficiența respiratorie la copii și să ia măsurile necesare.

Insuficiența respiratorie la copii: tipuri și cauze

Se vorbește despre insuficiență respiratorie atunci când pacientul își pierde capacitatea de a furniza suficient oxigen sângelui și dezvoltă hipoxemie sau atunci când pacientul nu poate ventila adecvat și dezvoltă hipercapnie. La copii, insuficiența respiratorie este mult mai rară decât la adulți și, de obicei, este o formă acută, fie de tip I (cu hipoxemie), fie de tip II (cu hipercapnie asociată hipoxemie).

”Insuficiența respiratorie acută la copil, cunoscută și sub denumirea de sindrom de detresă respiratorie acută, se caracterizează prin scăderea oxigenării tisulare şi evacuarea necorespunzătoare a dioxidului de carbon la nivelul organismului uman, aceasta fiind secundare imposibilității sistemului respirator de a realiza schimburile de gaze respiratorii între alveolele şi capilarele pulmonare.”, arată dr. Purtan Teodora pe site-ul la-pediatru.ro

În cadrul Ghidului privind insuficiența acută la sugari se subliniază, de asemenea, faptul că ”bolile respiratorii severe pot evolua cu detresă respiratorie, situație în care sunt activate mecanismele compensatorii pentru a menține o oxigenare și o eliminare eficientă a dioxidului de carbon. Atunci când mecanismele compensatorii nu mai pot menține la valori normale oxigenarea și ventilația apare insuficiența respiratorie, hipoxemia este însoțită sau nu de hipercapnie, ambele având efect asupra funcției cerebrale (manifestările pot fi de la agitație, obnubilare până la convulsii și comă).”

Dificultățile de respirație la copii pot fi cauzate de:

  • infecții virale cum ar fi bronșiolita, crupa sau pneumonia.Sindromul crup sau crupa laringiană, de exemplu, este o afecțiune respiratorie cauzată de o infecție virală a cailor respiratorii superioare care afectează în special laringele. Că urmare a inflamării mucoasei, căile respiratorii se îngustează, împiedică respirația normală și provoacă o tuse lătrătoare.
  • infecții bacteriene, cum ar fi amigdalita, epiglotita sau pneumonia bacteriană. În general, la copii, sunt mai frecvente infecțiile bacteriene la nivelul tractului superior. Infecțiile mai ușoare se rezolvă de la sine, dar pentru cele dificile, precum epiglotita sau pneumonia este necesar tratament cu antibiotice, chiar spitalizare, mai ales la copiii foarte mici.
  • criză de astm: astmul poate începe la orice vârstă, dar cel mai adesea se declanșează în copilărie. Simptomele pot include respirație șuierătoare și dificultăți de respirație, care pot apărea în special după exerciții fizice sau noaptea. Astmul agravat poate provoca simptome mult mai severe, inclusiv dificultăți de respirație ce necesită tratament medical urgent
  • alergii sau anafilaxie: alergiile sunt o cauză comună a problemelor respiratorii la copii. Ele afectează cel mai adesea tractul respirator superior și provoacă o scurgere clară din nas, strănut, iritarea ochilor. Alergiile pot afecta, de asemenea, tractul respirator inferior și pot provoca simptome de astm. Alergiile nu determină , de regulă, insuficiență respiratorie la copil, dar, dacă iau forme grave (cum ar fi reacția anafilactică) sau evoluează spre astm se poate ajunge la insuficiență respiratorie acută.
  • expunerea la fumat pasiv sau la gaze nocive
  • blocarea căilor respiratorii de către un obiect inhalat, de exemplu, alimente sau orice obiect mic
  • fibroză chistică.

Studiile au arătat că cea mai frecventă cauză a insuficienței respiratorii a fost bronhopneumonia acută.

Imunitatea scăzută poate fi, de asemenea, o cauză indirectă a dificultăților de respirație,  mai ales la copiii mici, la care  sistemul imunitar nu este foarte bine dezvoltat și sunt vulnerabili față de contactul cu virusurile care provoacă virozele respiratorii, dar și față de dezvoltarea altor boli respiratorii.

Studii recente despre sindromul de detresă respiratorie acută la copii raportează o rată a mortalității de 60-75%. Sepsisul și disfuncția multiplelor organe contribuie cel mai mult la mortalitatea și morbiditatea ridicate observate atât la adulți, cât și la copiii cu SDRA.

Incidența mare a insuficienței respiratorii la sugar ar putea fi atribuită imaturității structurale a peretelui toracic, a mușchilor respiratori și a căilor respiratorii.

Așa cum subliniază dr. Purtan, insuficiența respiratorie la copii poate fi:

– restrictivă, asociată cu scăderea complianței pulmonare și hipoventilație la nivel pulmonar, poate fi cauzată de afectarea pleurei (pleurezii, pleurite), a parenchimului pulmonar  (fibroza pulmonară, abcesul pulmonar, tumorile pulmonare etc. ) sau a cutiei toracice (pneumonii, pleurezii, pneumotorax, etc.).

– obstructivă, ca urmare a edemului pulmonar și hipersecreției de mucus la nivelul mucoasei căilor respiratorii. Obstacolul  care determnă obstrucția căilor respiratorii poate avea  ca rezultate reducerea ventilației alveolare, tulburări ale difuziunii gazoase la nivelul membranei alveolo-capilare și alterarea raportului ventilație/perfuzie.

Al treilea tip de insuficiență respiratorie, ” insuficiența respiratorie prin deficit de transport al gazelor este secundară scăderii suprafeței membranei alveolo-capilare (în cadrul emboliei pulmonare sau ageneziilor), îngroșarea membranei alveolo-capilare (specifică pneumoniilor interstițiale sau fibrozelor pulmonare) sau prin afectarea centrilor nervoși respiratori (în meningoencefalită sau traumatisme cranio-cerebrale). În acest caz se produce alterarea procesului de trasnport al aerului atmosferic la nivelul membranei alveolo-capilare și în sânge.”, arată dr. Purtan.

Afecțiunile pulmonare care pot determina insuficiență respiratorie de tip restrictiv sunt pneumoniile, pleureziile, edemul pulmonar, atelectazia, anomaliile pulmonare congenitale, afecțiunile musculaturii pulmonare, dar și malformații ale scheletului osos. Infecțiile căilor respiratorii superioare sau inferioare determină insuficiență respiratorie de tip obstructiv, la fel ca și vegetațiile adenoidiene, tumorile, aspirația de corpi străini, mucus sau diferite secreții. Dintre afecțiunile care modifică transportul gazos la nivelul membranei alveolo-capilare și pot determina insuficiență respiratorie pot fi menționate embolia pulmonară, fibroza pulmonară, hipertensiunea pulmonară, dar și afecțiuni non-pulmonare, cum sunt cele neurologice, meningite, abces cerebral, traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale, lupus eritematos sistemic.

Insuficiența respiratorie la copii poate fi, de asemenea, secundară cardiopatiilor congenitale, anemiei severe, traheomalaciei, anumitor probleme musculare (atrofia musculară spinală, miastenia gravis, distrofia musculară Duchenne), sau unor probleme ale coloanei vertebrale (cifo-scolioză). Septicemia, înecul, asfixia, intoxicația cu monoxid de carbon sau administrarea unor medicamente care deprimă centrii nervoși (narcotice sau sedative) sunt alte cauze ce pot determina insuficiența respiratorie la copii.

Insuficiența respiratorie la copii: simptome

Insuficiența respiratorie la copii are multiple simptome, la care se adaugă și simptomatologia caracteristică afecțiunii de bază, ce determină insuficiența. Copiii mai mari se pot plânge de lipsă de aer și de diferite probleme fizice, dar la sugari sau la copiii foarte mici, prinții sunbt cei care trebuie să recunoască semnele dificultăților de respirație.  

Conform Ghidului pentru insuficiența respiratorie la sugari, semnele detresei respiratorii sunt:

a. Creșterea frecvenței respiratorii: o creștere a numărului de respirații pe minut poate indica faptul că o persoană are probleme cu respirația sau nu primește suficient oxigen.

 b. Tirajul intercostal (retracția peretelui toracic): pieptul pare să se scufunde la nivelul gâtului și/sau sub stern la fiecare respirație – o modalitate de a încerca să se aducă mai mult aer în plămâni.

c. Bătai ale aripioarelor nazale

d. Tirajul suprasternal

e. Utilizarea musculaturii accesorii pentru respirație: principalul mușchi respirator este diafragmul, dar atunci când există dificultăți de respirație, copilul poate folosi și mușchii accesorii pentru a trage mai mult aer în piept. În  astfel de cazuri, mușchii gâtului și musculatura intercostală se contractă atunci când copilul inspiră.

 f. Geamătul: un sunet ca un geamăt sau ormăit poate fi auzit de fiecare dată când persoana expiră. Acest mormăit este modul în care organismul încearcă să mențină aerul în plămâni, astfel încât să rămână deschiși.

Părinții trebuie să țină cont de faptul că frecvența respiratorie este, în mod fiziologic, mai mare la copilul mai mic de 1 an, iar valoarea scade odată cu vârsta. De asemenea, valoarea măsurată trebuie să fie interpretată în funcție de gradul de activitate al copilului

O creștere a ritmului de respirație poate fi primul simptom al dificultății de respirație.. Ritmul respirator este prea rapid dacă este mai mare de:

– 60 de respirații pe minut pentru un bebeluș de 0-5 luni.

– 50 de respirații pe minut pentru un sugar cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 luni.

– 40 de respirații pe minut pentru un copil de 1-5 ani.

– 20-30 de respirații pe minut pentru copiii de vârstă școlară

Alte semne clinice ale detresei respiratorii includ tahipneea,  modificarea profunzimii respirației, zgomote reduse ale respirației, wheezingul, mormăitul. Pe lângă semnele cardiace precum tahicardia, hipertensiunea sau bradicardia, pot fi prezente și hipotensiunea arterială și stopul cardiac.

Cianoza, respectiv o culoare albăstruie observată în jurul gurii, pe interiorul buzelor sau pe unghii indică, de asemenea, că o persoană nu primește suficient oxigen. Culoarea pielii poate fi, de asemenea, palidă sau gri.

Transpiraţia. Copilul poate prezenta o transpirație rece la nivelul capului sau toată pielea sa se poate simți rece sau umedă. Acest lucru se întâmplă atunci când ritmul respirator este foarte rapid.

Modificări ale vigilenței. Nivelurile scăzute de oxigen pot determina oboseală pronunțată și confuzie la copilul cu insuficiență respiratorie.

Pozițiile corpului. Oxigenul scăzut și dificultățile de respirație pot forța copilul să-și împingă capul înapoi cu nasul în sus (mai ales dacă este întins) sau se poate apleca înainte în timp ce stă așezat. Un copil folosește spontan aceste poziții, ca o ultimă încercare de a îmbunătăți respirația.

”Hipoxia produce tahicardie, dar aceasta nu este un semn specific, ea fiind prezentă și în caz de febră sau anxietate. Hipoxia severă sau prelungită determină bradicardie (semn pre-terminal).  Tegumentul devine palid, ulterior marmorat, secundar vasoconstricției periferice produsă de hipoxie prin intermediul eliberării de catecolamine. Cianoza centrală este un semn pre-terminal de hipoxie, apare la valori ale SpO2 < 70 %. Hipoxia și hipercapnia produc disfuncție cerebrală: agitație, confuzie până la pierderea stării de conștiență, la care se asociază hipotonie musculară generalizată.”, se arată în Ghidul pentru insuficiența respiratorie la sugar.

Alte simptome asociate cu insuficiența respiratorie la copii sunt cele care indică boala ce determină dificultățile de respirație și includ:

– Secreții nazale, nas înfundat, nas blocat și strănut. Aceste simptome sunt adesea cauzate de o răceală, dar pot fi cauzate și de o alergie

– Tuse: în general, tusea la copil se ameliorează în câteva zile și este cauzată de o infecție virală.

Uneori, tusea poate dura câteva săptămâni după ce infecția a dispărut, dar nu există alte simptome și acest lucru este, de asemenea, inofensiv.

Dacă tusea este cu adevărat persistentă, se asociază cu probleme severe de respirație sau nu dispare, atunci poate exista o cauză mai gravă. Pe lângă infecțiile virale comune, tusea poate fi cauzată de alte afecțiuni, cum ar fi crupa, bronșiolita sau tusea convulsivă.

O tuse care nu dispare poate fi cauzată și de astm sau de alte afecțiuni pe termen lung, cum ar fi fibroza chistică.

– Mucus colorat: mucusul galben, verde sau maro indică, de obicei, că există o infecție a tractului respirator.

-Temperatură ridicată: poate fi un semn de infecție. O temperatură ridicată poate face copilul să fie iritabil sau somnoros.

– Wheezing sau șuierat: este un sunet înalt care vine din piept atunci când copilul expiră. Acesta este cel mai adesea cauzat de infecții respiratorii sau astm.

– Dureri și stare de disconfort: copiii cu infecții ale tractului respirator se plâng adesea de dureri în brațe și picioare , în piept și au adesea dureri de cap.

Modificarea sunetelor respiratorii este un indiciu important că sugarul sau copilul prezintă dificultăți de respirație, care pot culmina cu apariția insuficienței respiratorii acute.

Există 3 tipuri de zgomote pe care bebelușul sau copilul le pot scoate atunci când se chinuie să respire:

Șuieratul sau wheezing-ul

Wheezing-ul este un sunet muzical, șuierat, pe care copiii îl scot atunci când expiră. Poate apărea și atunci când inspiră. Sunetul vine din piept, nu din nas sau din gât. Wheezing-ul apare mai ales atunci când copilul are o afecțiune precum bronșiolită, astm sau unele infecții virale.

”În cazul copiilor cu wheezing și detresă respiratorie severă, trebuie luate în considerare aspirația de corp străin și anafilaxia. Aspirația de corp străin trebuie luată în considerare la începutul evaluării în cazul unui copil care se prezintă pentru respirație dificilă și wheezing. Wheezingul apărut brusc după ingestia/administrarea parenterală a unui potențial alergen sugerează anafilaxia și se va administra adrenalină…

Cele mai frecvente două cauze de obstrucție a căilor aeriene inferioare sunt bronșiolita (apare la copilul mai mic de 2 ani, cel mai frecvent în primul an de viață, cu prevalență maximă între 3 – 6 luni) și wheezing-ul recurent indus viral. Bronșiolita este o afecțiune sezonieră virală a căilor aeriene inferioare cu evoluție autolimitată ce afectează căile aeriene superioare determinând rinoree, tuse, febră, urmată de tahipnee, wheezing, detresă respiratorie la care se pot asocia febra, dar și dificultăți în alimentație. Severitatea bronșiolitei este maximă timp de 72 de ore ulterior evoluează spre ameliorare treptată, tusea poate persista câteva săptămâni.”, sunt indicațiile Ghidului pentru insuficiența respiratorie la sugar.

Stridorul

Stridorul este un zgomot aspru, ascuțit, pe care copilul îl poate produce atunci când inspiră. Apare frecvent în cazul unor afecțiuni precum crupul viral.

Stridorul inspirator este semn sugestiv pentru obstrucția laringelui sau traheei. În obstrucția severă stridorul poate să apară și în expir, dar componenta inspiratorie este predominantă. Cauzele severe de apariție a stridorului pot fi reacția anafilactică, epiglotita, aspirația de corp (atunci când stridorul este însoțit de tuse paroxistică, wheezing și respirație dificilă cu debut brusc în timpul alimentației sau jocului). Traheita bacteriană poate determina, de asemenea, obstrucția severă a căilor aeriene, fiind însoțită și de tuse lătrătoare, febră înaltă, aspect toxic.  stridor inspirator și disfonie, este foarte probabil să aibă crup viral. Stridorul este extrem de dificil de diferențiat de stertor. ”Stertorul este un zgomot cu tonalitate joasa, asemănătoare unui sforăit, prezent în inspir și produs de fluxul de aer turbulent de la nivelul căilor aeriene superioare. Obstrucția hipofaringelui prin hipertrofia amigdalelor, abcesul retrofaringian sau periamigdalian trebuie avute în vedere la un copil care prezintă detresă respiratorie și stertor. Acești copii trebuie îndrumați spre medicul specialist ORL.”, se subliniază în Ghid.

Grohăit

Un mormăit, un geamăt sau un oftat scurt este un zgomot pe care copilul tău îl poate face atunci când expiră. Apare mai ales în cazul infecțiilor respiratorii, precum pneumonia.

Diferitele tipuri de tuse pot servi la identificarea afecțiunii care poate fi asociată cu dificultăți respiratorii sau cu insuficiență respiratorie:

– crup: tuse lătrătoare

–  bronșiolită: tuse răgușită și umedă

– tuse convulsivă: accese de tuse în care copilul poate elimina mucus sau poate ajunge să vomite, fiind însoțite, de asemenea, de un zgomot caracteristic, ceea ce i-a dat și numele de ”tuse măgărească”.

– astm bronșic: de obicei o tuse uscată

 Dacă copilul are astm bronșic, acesta poate tuși mai mult noaptea. Simptomele pot fi provocate și de vremea caldă sau umedă, de aerul rece sau umed sau de fum.

– afecțiuni pe termen lung, cum ar fi fibroza chistică și dischinezia ciliară primară: tuse umedă persistentă

Diagnosticul insuficienței respiratorii

Pentru stabilirea diagnosticului de insuficiență respiratorie, medicul va corela datele rezultate din anamneză și examinarea copilului cu cele obținute în urma efectuării unor investigații paraclinice.

”Medicul va ține cont de vârsta copilului, de cât timp nu respiră bine, de istoricul medical și de severitatea simptomelor. Nasul înfundat, de exemplu, poate avea o mulțime de cauze și, uneori, este indicat un consult ORL. Pe de altă parte, însă, infecțiile ușoare de la nivelul sistemului respirator superior, adesea, nu au nevoie de tratament. La fel de important este să știi că, în cazul virozelor respiratorii, tratamentul în sine nu le vindecă, ci doar ameliorează simptomele.”, subliniază dr. Mihaela Oros, medic primar pediatru pe site-ul reginamaria.ro

Pe de altă parte, dacă problemele de respirație ale copilului nu se ameliorează în câteva zile ci, dimpotrivă, starea generală se înrăutățește, este indicat un consult medical imediat.

”Dacă problemele de respirație persistă și nu sunt tratate la timp, ele pot duce la modificări metabolice, adică: afectează tensiunea arterială, apar probleme cardiace, renale, de dezvoltare neuro-cognitivă. Ia în calcul că un copil nu crește doar în greutate și în lungime, ci și pe dinăuntru: cresc bronhiile, se ramifică, cresc plămânii. Dacă la nivelul acestora există tot timpul o inflamație și mucus, această creștere a cailor respiratorii poate să fie afectată negativ, adică bronhiile nu mai pot crește corect, se produc modificări, dilatatii și, ulterior, în câțiva ani, apar probleme permanente. Așadar, un diagnostic corect și un tratament adecvat sunt esențiale.”, spune dr. Oros.

Ca și investigații suplimentare, medicul poate recomanda:

  • analize de sange: efectuarea hemoleucogramei și biochimiei poate fi utilă pentru depistarea hipoxemiei cronice
  • radiografii in zona pieptului: examenul radiologic de torace poate indica prezența unei imagini radiografice specifice unei afecțiuni respiratorii, precum pneumonie, pleurezie, astm bronșic.
  • testarea functiilor pulmonare: indică prezența hipoxemiei și a hipercapniei.;
  • scanarea CT/RMN;
  • ecografie: poate indica prezența cardiomegaliei și a anomaliilor cardiace congenitale, dacă acestea există.
  • electrocardiograma: poate indica prezența unor tulburări de ritm cardiac, în cazul bolnavilor cu afectare cardiacă asociată.

”În cazul sugarilor cu detresă respiratorie este importantă evaluarea severității și identificarea celor care necesită suport vital de bază, urmat de suport vital avansat. Trebuie să fie evaluate funcțiile vitale – permeabilitatea căilor aeriene, efortul respirator, eficiența respirației și consecințele respirației ineficiente asupra celorlalte organe, statusul cardiovascular și disfuncția sistemului nervos central și se va iniția suport vital în cazul copiilor care prezintă:

• absența răspunsului la stimuli,

• apnee sau gasping,

• bradicardie ≤ 60/min,

• absența murmurului vezicular la auscultație.”, se subliniază în cadrul Ghidului privind insuficiența respiratorie acută la sugar.

Necesită evaluare și intervenție imediată copiii care prezintă următoarele semne:

• Alterarea stării de conștiență: dificil de trezit / agitație

• Cianoză prezentă în aer atmosferic, SpO2 ≤ 92% respectiv ≤ 60% în cazul copiilor cu malformație cardiacă cianogenă”, este indicat în cadrul Ghidului pentru insuficiența respiratorie la sugar.

Cum tratezi insuficiența respiratorie la copii

”Tratamentul administrat în cazul insuficienței respiratorii la copii are drept scop îmbunătățirea ventilației pulmonare prin oxigenoterapie, corectarea tulburărilor metabolice și hidroelectrolitice apărute pe parcursul evoluției bolii și tratamentul bolii cauzatoare care a determinat apariția insuficienței respiratorii.”, arată dr. Purtan.

În vreme ce majoritatea infecțiilor la copii se ameliorează de la sine, unele se pot agrava conducând la insuficiență respiratorie. În astfel de cazuri, pe lângă tratamentul bolii de bază, este necesar să se ia măsuri rapide pentru stoparea hipoxiei.

”Tuturor copiilor care se prezintă cu detresă respiratorie cu debut acut trebuie să le fie măsurată saturația în oxigen a hemoglobinei din sângele periferic (SpO2 ) prin pulsoximetrie. În cazul respirației ineficiente, este necesară ventilația folosind mască și balon sau intubația traheei și instituirea suportului ventilator.

Scopul oxigenoterapiei este asigurarea unei oxigenări adecvate utilizând cea mai mică concentrație de oxigen posibilă…Este importantă obținerea unui echilibru între aportul și consumul tisular de oxigen cu evitarea atât a hipoxiei cât și a hiperoxiei. În situațiile în care oferta de oxigen la nivel tisular este redusă sau există o afectare a organelor vitale ca, de exemplu, în cazul copiilor aflați în stare critică, cu șoc, disfuncție cerebrală, dar și al celor cu anemie severă oxigenoterapia se administrează la SpO2 < 94%”, se recomandă în cadrul Ghidului pentru insuficiența respiratorie.

Oxigenoterapia trebuie să fie administrată în cazul în care copilul prezintă:

a. cianoză

 b. bătăi ale aripioarelor nazale

c. incapacitatea ingestiei de lichide sau solide din cauza detresei respiratorii

d. geamăt la fiecare respirație

e. alterarea statusului mental (de exemplu apatie, letargie etc.)

Administrarea oxigenului, odată inițiată se va face continuu până când SpO2 se menține în limite normale fără oxigenoterapie.

Pe lângă oxigenoterapie, este necesară reechilibrarea  hidroelectrolitică, prin administrarea soluțiilor lichidiene pe cale parenterală (ser fiziologic, glucoză).

” Acidoza mixtă poate fi corectată prin administrarea soluției de bicarbonat de sodiuîn concentrație de 8,4%. În cazul copiiilor cu status imunologic precar sau cu multiple afecțiuni asociate se recomantă imunoterapie pe cale intravenoasă cu gammaglobulină. În caz de apariție a insuficienței cardiace, se recomandă administrarea tratamentului patogenic cu cardiotonice,diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și vasodilatatoare. Combaterea febrei se poate realiza prin administrarea medicamentelor antipiretice (Paracetamol, Ibuprofen, Aspirină).”, sunt recomandările d-nei dr. Purtan pe la-pediatru.ro

Copiii cu detresă respiratorie severă necesită monitorizarea, în mod continuu, atât a stării clinice cât și a funcțiilor vitale (frecvența respiratorie, frecvența cardiacă şi SpO2 ). Monitorizarea parametrilor vitali trebuie să fie efectuată și în cazul copiilor cu vârsta sub 2 luni care au prezentat apnee la domiciliu sau apnee documentată de către cadre medicale. În cazul copiilor cu detresă respiratorie medie măsurarea parametrilor vitali se va face din oră în oră (13). Se vor utiliza fișe de monitorizare care identifică atât deteriorarea pacientului, cât și modul în care asistentul medical trebuie să acționeze în caz de agravare

Tratamentul afecțiunilor de bază, care pot determina insuficiența respiratorie la copii poate fi medicamentos și, uneori, chirurgical.

Infecțiile respiratorii bacteriene severe necesită tratament cu antibiotice, stabilit în baza unei antibiograme. În tratamentul virozelor respiratorii medicul poate recomandă administrarea de antipireice, analgezice, decongestionante, antitusive; deși în tratamentul infecțiilor virale nu se utilizează antibiotice, în cazul infecțiilor cu adenovirusuri, care pot avea manifestări similare cu infecțiile bacteriene, medicul poate recomandă folosirea tetraciclinelor, macrolidelor, a clindamicinei ori a penicilinei. Picăturile nazale pot fi folosite pentru decongestionarea cailor respiratorii superioare (nas înfundat). Tratamentul cu aerosoli poate ameliora inflamația, făcând ca  mucusul din căile respiratorii, din trahee, din bronhii să fie eliminat mai ușor. Conținutul aerosolilor depinde de diagnostic.

În cazul alergiilor severe ce determină laringospasm și bronhospasm se recomandă administrarea de antihistaminice.

 Vegetațiile adenoide și tumorile la nivelul căilor respiratorii necesită intervenție chirurgicală, pentru îndepărtarea polipilor, respectiv a masei tumorale.

Îngrijirea copilului cu infecții respiratorii presupune, de asemenea:

  • hidratare eficientă
  • un mediu confortabil și calm
  • evitarea fumului de țigară, poluanților
  • alimentație sănătoasă și echilibrată, un regim de viață sănătos, cu multă mișcare în aer liber pentru fortificarea sistemului imunitar al celor mici
  • folosirea unui umidificator

Respectarea regulilor de igienă și vaccinarea preventivă previn instalarea unor infecții respiratorii care ar putea duce la insuficiența respiratorie acută la copii.

Există câteva vaccinuri care previn o serie de boli respiratorii:

  • vaccinarea antigripala – sezonieră
  • vaccinarea per tusis – care se face încă din primul an de viață; ajută foarte mult când copilul intră în colectivitate
  • vaccinarea antihemofilus – este inclusa in calendarul de vaccinare până la vârsta de un an
  • vaccinarea antipenumococică.

Tusea și problemele respiratorii (respiratorii) ale multor copii se ameliorează după aproximativ 10 zile, uneori mult mai devreme. Trebuie  să vă duceți copilul la medic dacă:

  • Pare că se simte mult mai rău.
  • Simptomele nu dispar în ciuda tratamentului.
  • Copilul are dificultăți de hrănire, hidratare, vorbit
  • Pielea și mucoasele devin foarte  uscate (deshidratate)
  • Copilul elimină  mucus maro închis sau cu sânge
  • Respirația devine tot mai dificilă și copilul rămâne frecvent fără suflare.
  • Există o  afecțiune pulmonară diagnosticată, cum ar fi astmul sau afecțiuni care reduc apărarea împotriva infecțiilor (sistem imunitar slab).

Este necesar ca părinții să meargă imediat la cel mai apropiat departament de urgență sau să sune la 112 pentru o ambulanță dacă copilul prezintă oricare dintre următoarele simptome:

– cianoză la nivelul buzelor, unghiilor, pielii (culoare albăstruie, cenușie)

– agitație sau somnolență extreme

– confuzie, lipsă de receptivitate

– pauze în respirație

– dificultăți pronunțate de alimentare sau vorbire

– copilul vărsă după ce tușește, are crize de tuse care durează peste un minut de mai multe ori pe zi sau

are o tuse care durează mai mult de 3-4 săptămâni

De asemenea, este necesară solicitarea ajutorului de urgență la copiii care:

– au sub 3 luni și o temperatură de 38 grade C sau peste

– au între 3-6 luni și o temperatură de 39C sau peste

– sunt semne majore de deshidratare

– copilul are convulsii

– copilul nu se oprește din plâns

– febra durează mai mult de 5 zile

Surse: