Sarcoidoza pulmonară: ghid complet

Redactor specializat
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.

Sarcoidoza, cunoscută și ca boala Besnier-Boeck-Schaumann, face parte din categoria bolilor rare și poate afecta multiple zone ale corpului, dar în special plămânii, ganglionii limfatici, ochii și pielea.  Ficatul, inima și creierul pot fi, la rândul lor, afectate în mai mică măsură, precum și oricare altă parte a corpului.

Sarcoidoza este o boală care presupune acumularea anormală de celule inflamatorii sub forma unor granuloame, care, la nivelul plămânilor, pot provoca o serie de disfuncții.  Sarcoidoza pulmonară are  simptome nespecifice, care apar și în alte afecțiuni ale plămânilor: tuse, dificultăți de respirație, dureri în piept. La unii pacienți, sarcoidoza se vindecă de la sine, dar, în cazul celor mai mulți, sunt necesare tratamente simptomatice, pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Medicația folosită este predominant antiinflamatoare, putând fi administrați chiar steroizi, precum prednisonul. Sarcoidoza pulmonară afectează anual în jur de 2 milioane de persoane, provocând peste 100.000 de decese. Această boală apare mai frecvent în zonele scandinave, dar poate afecta persoane din toate părțile lumii. De obicei, se instalează între 20 și 50 de ani și apare mai frecvent la femei decât la bărbați.  În articolul de față sunt detaliate principalele aspecte legate de această boală, constituind astfel un Ghid care ajută la cunoașterea afecțiunii, a simptomelor ei și a principalelor opțiuni terapeutice.

Ce este sarcoidoza?

Sarcoidoza este o boală inflamatorie sistemică, care poate afecta orice organ, cele mai frecvente forme fiind sarcoidoza pulmonară și cea de piele. Această afecțiune este frecvent asimptomatică, fiind descoperită accidental în aproximativ 5% din cazuri. Searcoidoza a fost descrisă pentru prima dată în 1877 de dr. dermatolog Jonathan Hutchinson, , ca o afecțiune care provoacă erupții cutanate roșii, în relief, pe brațe și mâini. În 1889, boala a primit denumirea de  ”lupus pernio”, termen inventat de dr. Ernest Besnier, un alt dermatolog. În 1902, un grup de medici a evindenția afectarea osoasă determinată de boală, iar între 1909 și 1910 a fost descrisă pentru prima dată uveita în sarcoidoză. Mai târziu, în 1915, dr. Jörgen Nielsen Schaumann a subliniat că este vorba de o afecțiune sistemică și, în același an, a fost descrisă și implicarea plămânilor.

Denumirea de ”lupus pernio” a fost schimbată în sarcoidoză, având ca rădăcină grecescul sarco = carne, aluzie la granulațiile formate în această afecțiune, care au un aspect cărnos, nodular.

Sarcoidoza afectează cel mai frecvent adulții tineri de ambele sexe, deși studiile au raportat mai multe cazuri la femei. Incidența este cea mai mare pentru persoanele sub 40 de ani și atinge vârfuri în grupul de vârstă de la 20 la 29 de ani; un al doilea vârf este observat pentru femeile de peste 50 de ani. Sarcoidoza apare în întreaga lume la toate rasele, cu o incidență medie de 16,5 la 100.000 la bărbați și 19 la 100.000 la femei. Boala este frecventă în țările nord-europene, cu cea mai mare incidență anuală (60 de persoane la 100.000) găsindu-se în Suedia și Islanda. Se pare că persoanele cu boală celiacă au o susceptibilitate mai mare la sarcoidoză.

Deși nu este o boală profesională tipică, sarcoidoza este mai frecventă în anumite ocupații, și anume pompieri, educatori, personal militar, cei care lucrează în industriile în care se folosesc pesticide, forțele de ordine și personalul medical.

Sarcoidoza pulmonară , cea mai frecventă formă de sarcoidoză

Localizarea la plămâni este de departe cea mai frecventă manifestare a sarcoidozei.Cel puțin 90% dintre cei afectați se confruntă cu implicarea plămânilor. În general, aproximativ 50% dezvoltă anomalii pulmonare permanente, iar 5 până la 15% au fibroză progresivă a parenchimului pulmonar. Sarcoidoza pulmonară este, în primul rând, o boală pulmonară interstițială în care procesul inflamator implică alveolele, bronhiile mici și vasele de sânge mici.
Sarcoidoza pulmonară provoacă formarea unor noduli mici de celule inflamatorii în plămâni. Acești noduli se numesc granuloame și pot afecta modul în care funcționează plămânii. Granuloamele se vindecă în general și dispar de la sine. Dar, dacă nu se vindecă, țesutul pulmonar poate rămâne inflamat și poate deveni cicatriceal și rigid. Apare astfel o formă particulară de fibroză pulmonară, care schimbă structura plămânilor și poate afecta respirația. Pot apărea și bronșiectazii și infecții, care deteriorează suplimentar funcția respiratorie.

Deși Mycobacterium tuberculosis nu pare a fi declanșatorul etiologic al sarcoidozei, există tot mai multe dovezi că micobacteriile pot crește riscul de apariție în anumite cazuri de sarcoidoză.

sarcoidoza

Ce cauze are sarcoidoza  

Cauza precisă a sarcoidozei rămâne necunoscută. Cercetătorii consideră că ar putea fi cauzată de o reacție imună  la un anumit declanșator, cum ar fi o infecție sau unele substanțe chimice, la persoane care au o predispoziție genetică. Inflamația granulomatoasă se caracterizează în primul rând prin acumularea de macrofage și limfocite T activate, cu producție crescută de mediatori inflamatori cheie, factor de necroză tumorală alfa (TNF), interferon gamma, interleukina 2 (IL-2), IL-8, IL-10 , IL-12, IL-18, IL-23 și factorul de creștere transformator beta (TGF-β), care indică un răspuns imun mediat de celulele T helper.

Unele cazuri  de sarcoidoză ar putea fi cauzate de tratamentul cu inhibitori ai factorului de necroză tumorală (TNF), cum ar fi etanercept.

Riscul este mai mare la persoanele care au membri ai familiei ce suferă de sarcoidoză. La persoanele de origine scandinavă (de exemplu, din Suedia), s-a dovedit că circa 39% din cazurile de sarcoidoză au determinism ereditar. Astfel, dacă un membru de gradul I al familiei suferă de sarcoidoză, o un alt membru are un risc de patru ori mai mare de a fi afectat.

Infecțiile au, de asemenea, un rol în patogeneza sarcoidozei. Mai mulți agenți infecțioși par a fi asociați în mod semnificativ cu sarcoidoza, chiar dacă nu a fost indentificat un rol cauzal direct. Principalii agenți infecțioși implicați includ: micobacterii, ciuperci, borrelia și rickettsia.

O cauzalitate autoimună este presupusă, de asemenea, pentru sarcoidoză. Asocierea unor tulburări autoimune a fost observată frecvent în această boală.

Cazuri de sarcoidoză au fost raportate, de asemenea, ca parte a sindromului de reconstituire imună a HIV, adică atunci când oamenii primesc tratament pentru HIV și sistemul lor imunitar revine, iar rezultatul este că începe să atace antigenele infecțiilor oportuniste prinse înainte de respectiva revenire.

Simptomele sarcoidozei

Sarcoidoza este, de multe ori, asimptomatică sau poate avea o serie de simptome vagi,nespecifice precum:

  • oboseală neameliorată de somn și lipsă de energie care apar în până la 85% din cazuri pierdere în greutate
  • dureri musculare și dureri articulare (care apar în aproximativ 70% din cazuri)
  • artrită (14–38% din cazuri)
  • ochi uscați, vedere încețoșată
  • umflarea genunchilor
  • leziuni ale pielii: simptomele cutanate variază de la erupții cutanate și noduli (umflături mici) la eritem nodos, granulom inelar sau lupus pernios.

În sarcoidoză poate să apară o combinație între eritemul nodos, limfadenopatie hilară bilaterală și dureri articulare care poartă numele de sindrom Löfgren și are un prognostic relativ bun. Această formă a bolii apare semnificativ mai des la pacienții scandinavi decât la cei de origine non-scandinavă.

Sarcoidoza este însoțită, de asemenea,  de suferință psihologică și simptome de anxietate și depresie, care sunt frecvent asociate cu oboseala.

Simptomele sarcoidozei pulmonare

Pentru sarcoidoza pulmonară, principalele simptome includ:

  • dificultăți de respirație
  • tuse uscată cronică
  • presiune în piept
  • wheezing sau respirație șuierătoare
  • hipertensiune pulmonară     
  • zgomote pulmonare specific, tip raluri crepitante
  • în cazuri rare, poate apărea hemoptizia (tuse ci sânge)

Căile respiratorii superioare (inclusiv laringele, faringele și sinusurile) pot fi afectate, ceea ce apare în între 5 și 10% din cazuri.

Sarcoidoza pulmonară poate provoca și alte simptome, comune cu celelalte forme de sarcoidoză:

  • Oboseală extremă
  • Febră
  • Transpirații nocturne
  • Dureri în articulații și oase
  • Adenopatie
  • Pierdere în greutate

Cele patru etape ale afectării pulmonare se bazează pe stadiul radiologic al bolii, care este util în prognostic:

  • Stadiul I: limfadenopatie hilară bilaterală (BHL) în monoterapie
  • Stadiul II: BHL cu infiltrate pulmonare
  • Stadiul III: infiltrate pulmonare fără BHL
  • Stadiul IV: fibroza pulmonară

Sarcoidoza pulmonară în stadiul IV este o boală gravă, care nu are vindecare, cu mortalitate crescută.

”10-20% dintre pacienții cu sarcoidoză dezvoltă boli pulmonare rezistente la tratament – în primul rând fibroză pulmonară și hipertensiune pulmonară. Aceste complicații sunt principala cauză de deces asociată cu sarcoidoza. Nu există nicio modalitate de a prezice care pacienți cu sarcoidoză pulmonară vor dezvolta fibroză sau dacă tratamentele scad acest risc.”, arată dr. Oana Cuzino pe site-ul doc.ro

Sarcoidoza cutanată

Sarcoidoza afectează pielea în între 9 și 37% din cazuri, iar forma cutanată este mai frecventă la afro-americani. Pielea este al doilea organ cel mai frecvent afectat după plămâni.

Cele mai frecvente leziuni sunt

  • eritemul nodos,
  • plăcile
  • erupțiile maculopapulare
  • nodulii subcutanați
  • lupusul pernios

Tratamentul nu este necesar, deoarece leziunile se rezolvă de obicei spontan în 2-4 săptămâni. Deși poate fi desfigurantă, sarcoidoza cutanată cauzează rareori probleme majore.

Sarcoidoza scalpului poate provoca o cădere difuză sau neregulată a părului

Alte forme ale sarcoidozei

Sarcoidoza cardiacă

Aceasta reprezintă o inflamație granulomatoasă activă, înconjurată de edem reactiv. Poate apărea cicatrizarea și remodelarea țesutului cardiac, ceea ce duce la dilatarea cavităților inimii și subțierea mușchilor cardiaci. Pe măsură ce situația progresează, poate apărea anevrism al camerelor inimii. Când distribuția este difuză, se poate observa dilatarea ambelor ventricule,  care provoacă insuficiență cardiacă și aritmie. Anomaliile de conducere sunt cele mai frecvente manifestări cardiace ale sarcoidozei la nivelul inimii și pot include blocul cardiac complet. Pe locul doi ca frecvență, după anomaliile de conducere sunt aritmiile ventriculare, care apar în aproximativ 23% din cazurile cu afectare cardiacă. Moartea subită cardiacă, fie din cauza aritmiilor ventriculare, fie a blocului cardiac complet, este o complicație rară a sarcoidozei cardiace.

De asemenea, a fost descris un risc crescut de infarct miocardic acut.

Hipertensiunea arterială pulmonară apare prin două mecanisme în sarcoidoza cardiacă: reducerea funcției inimii stângi din cauza granuloamelor care slăbesc mușchiul inimii sau din cauza tulburării fluxului sanguin.

Sarcoidoza oculară

Implicarea ochilor apare în aproximativ 10–90% din cazurile de sarcoidoză.  Manifestările la nivelul ochiului includ uveita, uveoparotita și inflamația retinei, care pot duce la pierderea acuității vizuale sau la orbire.
Neurosarcoidoza

Sarcoidoza poate afecta oricare dintre componentele sistemului nervos. Atunci când afectează sistemul nervos este cunoscută ca neurosarcoidoză. Afectarea sistemului nervos central este prezentă în 10–25% din cazurile de sarcoidoză.

Nervii cranieni sunt cel mai frecvent afectați, reprezentând aproximativ 5-30% din cazurile de neurosarcoidoză, iar paralizia nervului facial periferic, adesea bilateral, este cea mai frecventă manifestare neurologică a sarcoidozei. Apare brusc și de obicei este tranzitorie.

Alte manifestări comune ale neurosarcoidozei includ disfuncția nervului optic, edemul papilar, disfuncția palatului, modificările neuroendocrine, anomaliile auzului, anomaliile hipotalamice și hipofizare, meningita cronică și neuropatia periferică. Mielopatia, adică implicarea măduvei spinării, apare în aproximativ 16–43% din cazurile de neurosarcoidoză și este adesea asociată cu cel mai prost prognostic al subtipurilor de neurosarcoidoză.  

Sarcoidoza endocrină și neuroendocrină

Afectarea neuroendocrină reprezintă aproximativ 5-10% din cazurile de neurosarcoidoză și poate duce la diabet insipid, modificări ale ciclului menstrual și disfuncție hipotalamică cu modificări ale temperaturii corpului, modificări ale producției de prolactină și schimbări de dispoziție.

Prolactina este frecvent crescută în sarcoidoză, între 3 și 32% din cazuri au hiperprolactinemie, putând duce frecvent la amenoree, galactoree sau mastită nonpuerperală la femei. hipercalcemiei în sarcoidoză și este supraprodusă de granulomatul sarcoid. Sarcoidoza endocrină poate determina secreția crescută de dihidroxivitamina D, cu hipercalciuria (secreția excesivă de calciu în urină) și hipercalcemia (o cantitate excesiv de mare de calciu în sânge), observate la <10% dintre indivizi.

Disfuncția tiroidiană este observată în 4,2–4,6% din cazuri. Creșterea glandelor parotide apare în aproximativ 5–10% din cazuri.

Simptome gastrointestinale si genito-urinale ale sarcoidozei

Implicarea simptomatică a tractului gastro-intestinal  apare în mai puțin de 1% din cazuri, ficatul și stomacul fiind afectate cel mai frecvent. Aceste cazuri ar imita probabil boala Crohn, care este o boală granulomatoasă ce afectează mai frecvent intestinul.

Aproximativ 70% dintre pacienții cu afectare gastrointestinală au granuloame în ficat deși, doar în aproximativ 20–30% din cazuri, se observă anomalii ale testelor funcției hepatice care reflectă acest fapt. Aproximativ 5-15% dintre pacienți prezintă hepatomegalie.[22] Doar 5–30% din cazurile de afectare hepatică sunt simptomatice.[69] De obicei, aceste modificări reflectă un model colestatic și includ niveluri crescute de fosfatază alcalină (care este cea mai frecventă anomalie a testului funcției hepatice observată la cei cu sarcoidoză), în timp ce bilirubina și aminotransferazele sunt doar ușor crescute. Icterul este rar.

Afectarea simptomatică a rinichilor este de obicei nefrocalcinoza și nefrita interstițială granulomatoasă Mai rar, epididimul, testiculele, prostata, ovarele, trompele uterine, uterul sau vulva pot fi afectate. La bărbați, sarcoidoza poate duce la infertilitate.

Oasele, articulațiile și mușchii

Sarcoidoza poate implica articulațiile, oasele și mușchii. Acest lucru cauzează o mare varietate de simptome musculo-scheletice care acționează prin diferite mecanisme. Aproximativ 5-15% din cazurile de sarcoidoză implică oasele, articulațiile sau mușchii.

Sindroamele artritice pot fi clasificate ca acute sau cronice.Pacienții cu sarcoidoză pot prezenta artrită acută, limfadenopatie hilară bilaterală și eritem nodos (sindromul Löfgren). Simptomele de artrită ale sindromului Löfgren apar cel mai frecvent la glezne, urmate de genunchi, încheieturi, coate și articulațiile metacarpofalangiene.

Artrita sarcoidă cronică apare de obicei în contextul unei implicări mai difuze a organelor. Gleznele, genunchii, încheieturile, coatele și mâinile pot fi toate afectate în formă cronică și adesea aceasta se prezintă într-un model poliarticular. Dactilita similară cu cea observată în artrita psoriazică este asociată cu durere, umflături, eritem și modificări osoase subiacente.

Boala poate remite spontan sau se cronicizează, cu exacerbări și remisiuni. În unele cazuri, poate evolua spre fibroză pulmonară și moarte. În cazurile benigne, remisiunea poate apărea în 24 până la 36 de luni fără tratament, dar sunt necesare urmăriri regulate. Unele cazuri, totuși, pot persista câteva decenii.

Sarcoidoza este cancer?

Sarcoidoza nu este o formă de cancer, dar poate imita progresia tumorilor metastatice în rezultatele radiologice. Uneori, sarcoidoza și metastaza pot coexista, îngreunând diagnosticul și terapia.

Sarcoidoza creează un teren favorabil pentru dezvoltarea diferitelor malignități, din cauza procesului inflamator sistemic pe care îl provoacă.

sarcoidoza

Sarcoidoza are potențialul de a promova metastaza, deoarece include subseturi de celule care promovează tumorile și care reglează imunitatea. În special, celulele supresoare derivate mieloide pot juca un rol esențial în progresia metastatică la pacienții cu sarcoidoză.

Riscul de metastază coexistentă în leziunile de sarcoidoză trebuie luat în considerare de către practicienii clinici și poate fi necesară o abordare multidisciplinară pentru a evita diagnosticul greșit și intervenția chirurgicală inutilă ulterioară sau tratamentele insuficiente.

Unele studii au indicat că persoanele cu sarcoidoză par să aibă un risc semnificativ crescut de cancer pulmonar, limfoame și cancer în oricare dintre organele cunoscute a fi afectate de sarcoidoză.

În sindromul sarcoidoză-limfom, sarcoidoza este urmată de dezvoltarea unei tulburări limfoproliferative, cum ar fi limfomul non-Hodgkin. Acest lucru poate fi atribuit anomaliilor imunologice subiacente care apar în timpul progresului sarcoidozei.

Au existat, de asemenea, raportări de leucemie cu celule păroase, leucemie mieloidă acută și leucemie mieloblastică acută asociate cu sarcoidoză.

Diagnosticul sarcoidozei

Diagnosticul de sarcoidoză pulmonară este o chestiune de excludere, deoarece nu există un test specific pentru afecțiune. De aceea, pentru a stabili acest diagnostic, medicul poate recomanda o serie complexă de teste și analize precum:

  • radiografie toracică,
  • tomografie toracică
  • scanare PET,
  • biopsie ghidată prin CT
  • mediastinoscopie
  • biopsie pulmonară deschisă
  • bronhoscopie cu biopsie
  • ecografie endobronșică
  • ecografie endoscopică cu aspirație cu ac fin a ganglionilor limfatici mediastinali

”Nu există un test de laborator care să indice precis sarcoidoza, ci medicii se bazează pe o varietate de teste și proceduri pentru a depista această boală. Pentru confirmarea unui diagnostic de sarcoidoză, un pacient trebuie să îndeplinească mai multe criterii: simptomele pe care le are trebuie să se explice prin această boală, alte boli trebuie să fi fost deja excluse și ar trebui să existe dovezi microscopice de prezență a granuloamelor.”, precizează dr. Cuzino.

Diagnosticul trebuie pus numai după excluderea altor cauze posibile ale unor simptome similare, cum ar fi tuberculoza.

  • Radiografia poate fi  folosită pentru a evalua plămânii și inima. Radiografiile toracice pot arăta informații importante despre dimensiunea, forma și locația plămânilor, bronhiilor și mediastinului (zona din mijlocul toracelui care separă plămânii).
  • Scanare CT: scanarea CT arată imagini detaliate ale oricărei părți a corpului, inclusiv plămânii. Scanările CT sunt mai detaliate decât radiografiile obișnuite. Acestea pot fi utilizate pentru a diagnostica bolile pulmonare, pentru a monitoriza progresia bolii și pentru a evalua răspunsul la tratament.
  • Teste funcționale pulmonare:acestea sunt teste care ajută la măsurarea capacității plămânilor și volumelor pulmonare.
  • Analize de sange: cestea pot fi utilizate pentru a verifica cantitatea de dioxid de carbon și oxigen din sânge, pentru a evalua funcționarea ficatului și a rinichilor și pentru a căuta infecții și alte boli.
  • Bronhoscopie: un tub lung, subțire, flexibil, cu o cameră la capăt, este introdus în gât și în plămâni. Acest lucru îi permite medicului să vizualizeze bronhiile, principalele căi respiratorii ale plămânilor. Probele de țesut pulmonar (biopsii) și spălarea plămânilor (lavaj) se pot face prin bronhoscop.
  • Lavaj bronhoalveolar: aceasta este o procedură în care o soluție salină sterilă este introdusă în plămâni printr-un bronhoscop și apoi aspirată. Soluția salină furnizează celule din tractul respirator inferior, care pot fi verificate la microscop pentru a ajuta la identificarea inflamației și infecțiilor.
  • Biopsie pulmonară. Un test în care o mică bucată de țesut, celule sau lichid din plămâni este prelevată și studiată la microscop.

Pentru a exclude sarcoidoza într-un caz care prezintă simptome pulmonare poate fi necesară biopsia ganglionilor limfatici și analize speciale ale țesutului pentru a exclude cancerul, microorganismele și ciupercile.

sarcoidoza

Markerii serici ai sarcoidozei includ:

  • amiloidul A seric
  • receptorul solubil de interleukină-2
  • lizozima
  • enzima de conversie a angiotensinei  
  • glicoproteina KL-6

Nivelurile sanguine ale enzimei de conversie a angiotensinei sunt utilizate în monitorizarea sarcoidozei.

Un lavaj bronhoalveolar poate prezenta un raport de celule T CD4/CD8 crescut (de cel puțin 3,5), ceea ce poate indica prezența sarcoidozei pulmonare
Diagnosticul diferențial include:

  • boala metastatică
  • limfomul
  • embolii septic
  • nodulii reumatoizi
  • granulomatoza cu poliangeită
  • tuberculoza
  • infecțiile atipice, cum ar fi complexul Mycobacterium avium, citomegalovirusul și criptococul

Sarcoidoza este confundată cel mai frecvent cu bolile neoplazice, cum ar fi limfomul, sau cu afecțiuni caracterizate printr-un proces inflamator granulomatos cu celule mononucleare, cum ar fi afecțiunile micobacteriene și fungice.

Tratament pentru sarcoidoză

În multe cazuri, sarcoidoza se poate rezolva fără niciun tratament într-un termen variabil, până la câțiva ani.

 Cu toate acestea, unele persoane pot avea o formă severă de boală sau afecțiunea rămâne nevindecată, pe termen  lung.  Riscul de deces este de 1–7%, iar riscul ca boala să revină la cineva care a avut-o anterior este mai mic de 5%.

Medicația simptomatică

Majoritatea persoanelor cu sarcoidoză (>75%) necesită doar tratament simptomatic cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) cum ar fi ibuprofenul sau aspirina. Cu excepția cazului în care insuficiența respiratorie este marcantă, sarcoidoza pulmonară activă este observată, de obicei, fără terapie timp de două până la trei luni; dacă inflamația nu cedează spontan, se instituie terapia.

În cazurile în care afecțiunea cauzează probleme semnificative de sănătate, sunt indicați steroizi precum prednisonul. Corticosteroizii, cel mai frecvent prednison sau prednisolon, au fost tratamentul standard pentru sarcoidoză timp de mai mulți ani. La unii pacienți, acest tratament poate încetini sau inversa cursul bolii, dar alții nu răspund la terapia cu steroizi. Utilizarea corticosteroizilor în formele ușoare de sarcoidoză este controversată, deoarece în multe cazuri boala se remite spontan.

Medicamente precum metotrexatul, clorochina sau azatioprina pot fi utilizate ocazional în efortul de a reduce efectele secundare ale steroizilor.

Tratamentul pe termen lung cu metotrexat este asociat cu afectarea ficatului la aproximativ 10% dintre oameni și, prin urmare, poate fi o preocupare semnificativă pentru persoanele cu afectare hepatică și necesită monitorizarea regulată a testelor funcției hepatice. Metotrexatul poate duce, de asemenea, la toxicitate pulmonară (leziuni pulmonare), deși acest lucru este destul de neobișnuit. Din cauza acestor preocupări legate de siguranță, se recomandă adesea ca metotrexatul să fie combinat cu acid folic pentru a preveni toxicitatea.

Tratamentul cu azatioprină poate duce, de asemenea, la leziuni hepatice. Leflunomida este utilizată ca înlocuitor pentru metotrexat, posibil datorită ratei sale mai scăzute de toxicitate pulmonară.

”Un  studiu, intitulat studiul CLEAR (Levofloxacină combinată, etambutol, azitromicină și rifampină), vizează ipoteza că micobacteriile sunt antigenul evaziv în unele cazuri de sarcoidoză. Un studiu pilot pe treizeci de pacienți cu sarcoidoză cutanată a arătat scăderea dimensiunii leziunilor cutanate și povara granulomatoasă cu regimul CLEAR. Într-un studiu similar pe 15 pacienți cu sarcoidoză pulmonară cronică tratați cu CLEAR, au arătat o îmbunătățire a distanței de mers pe jos, dispnee (măsurată prin Chestionarul Respirator St. George) și FVC, deși jumătate dintre pacienți au fost nevoiți să oprească terapia din cauza intoleranței. ”, specific dr. Cuzino.

Terapia fizică, reabilitarea și consilierea pot ajuta la evitarea decondiționării și la îmbunătățirea participării sociale, a bunăstării psihologice și a menținerii în activitate. Aspectele cheie sunt evitarea intoleranței la efort și a slăbiciunii muscular.  S-a demonstrat că antrenamentul fizic de intensitate scăzută sau moderată diminuează oboseala, îmbunătățește sănătatea psihologică și funcționarea fizică la persoanele cu sarcoidoză.  Antrenamentul muscular inspirator poate fi util la subiecții cu stadii incipiente de sarcoidoză pentru îmbunătățirea capacității funcționale și maxime de efort și a forței mușchilor respiratori.

Durata, frecvența și intensitatea fizică a exercițiilor trebuie să se adapteze la deficiențe, cum ar fi durerile articulare, durerile musculare și oboseala. Neurostimulanții precum metilfenidatul și modafinilul au demonstrat o anumită eficacitate ca adjuvant pentru tratamentul oboselii generate de sarcoidoză.

Imunosupresoare: deoarece granuloamele sunt cauzate de colecții de celule ale sistemului imunitar, în special celule T, a existat un oarecare succes în utilizarea imunosupresoarelor (cum ar fi ciclofosfamida, cladribina, clorambucil și ciclosporină), imunomodulatoare (pentoxifilină și talidomidă) și factori anti-necroză tumorală (cum ar fi infliximab, etanercept, golimumab și adalimumab).

Tratamentul antimicobacterian pentru micobacterii, agenții cauzali din spatele tuberculozei și leprei s-a dovedit, de asemenea, eficient în tratarea unor forme de sarcoidoză.

Quercetina a fost, de asemenea, încercată ca tratament pentru sarcoidoza pulmonară, cu un oarecare succes.

Ceaiuri pentru sarcoidoză

Ceaiurile și remediile naturiste pot fi de ajutor în cazul sarcoidozei pulmonare, contribuind la ameliorarea unora dintre simptomele bolii.

Un astfel de ceai este este comercializat chiar sub denumirea de Ceai Sarcoidoză Pulmonară, o rețetă originală pe bază de amestec de propus de profesor dr. Constantin Milică, cu efecte antiseptice, antitusive, antispastice, antibiotice, antiinflamatoare și calmante.

Un alt ceai recomandat pentru susținerea funcției pulmonare, inclusive în cazul unor boli precum fibroza pulmonară sau sarcoidoza este ceaiul Pulmonaro Plant, care are următoarea compoziție:

 -parti aeriene de Trei-fraţi-pătaţi(Viola tricolor)
-parti aeriene de Cimbrişor(Thymus serpyllum)
-frunze de Pătlagină(Plantago lanceolata)
-parti aeriene de Mentă(Mentha piperita)
-coajă de Salcie(Salix alba)
-muguri de Pin(Turiones pini)
-parti aeriene de Muşeţel(Matricaria chamomilla)
-parti aeriene de Coada-şoricelului(Achillea millefolium)
-flori de Gălbenele(Calendula officinalis)
-parti aeriene de Busuioc(Ocimum basilicum)
-parti aeriene de Şovârf(Origanum vulgare)
-parti aeriene de Echinaceea(Echinaceea pallida)
-radaciana Iarbă-mare(Inula helenium)
-parti aeriene de Scai-vânăt(Eryngium planum)
-parti aeriene de parti aeriene de Ventrilică(Veronica officinalis)
-flori de Lumânărică(Verbascum phlomoides)
-parti aeriene de Ciuboţica-cucului(Primula officinalis)

Acest ceai este antitusiv, antiinflamator, expectorant, antispastic, antiseptic, dezinfectant electiv pentru afecțiunile aparatului respirator, calmant al cailor respiratorii. Datorita compozitiei sale complexe acest ceai are rolul de sustinere sistemului respirator, fluidifica secretiile bronsice si ajuta la eliminarea acestora, reduce si amelioreaza incidenta si agresivitatea proceselor inflamatorii de la nivelul sistemului respirator. Fluidifica secretiile bronsice si ajuta la expectoratie, calmează spasmele căilor respiratorii si stările gripale.

Ceaiul pulmonar de la Fares poate fi, de asemenea, de ajutor. Acesta conține Troscot (Polygonii avicularis herba), frunze de plămânărică (Pulmonariae folium), frunze de paltagina (Paltaginis folium), urzică moartă albă (Lămîi albi herbă), fructe de fenicul ( Foeniculii fructus).Acest ceai poate ajuta la ameliorarea unor simptome care apar în sarcoidoză, precum:

  • Eiminarea disconfortului respirator
  • Calmarea tusei: polifenolii din pătlagină și uleiul esențial de fenicul au proprietăți antispastice, contribuind la ușurarea episoadelor de tuse.
  • Ajută la repararea leziunilor mucoasei tractului respirator. Efect datorat prezenței taninilor din compoziția plantelor ce au rol cicatrizant.
  • Are efect expectorant.

Surse: