detresă respiratorie

Sindromul de detresă respiratorie: ghid complet

Redactor specializat
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.

Sindromul de detresă respiratorie acută este o formă de insuficiență respiratorie determinată de acumularea de lichid în plămâni. Acest tip particular de edem pulmonar, diferit de edemul pulmonar cardiogen, duce la apariția unui proces inflamator difuz, cu simptome grave, precum dificultăți respiratorii, cianoză și hipoxemie severă. Ca urmare a scăderii marcante a oxigenului în sânge, majoritatea organelor sunt afectate, sindromul de detresă respiratorie putând duce  la diferite tipuri de insuficiență și chiar la moarte.

”Sindromul de detresă respiratorie a adultului poate fi definit ca o formă specială de edem acut necardiogen, care asociază multiple suferințe organice, din cauza unui proces inflamator difuz.”, precizează dr. Alina Stanca, medic primar pneumolog într-un articol de pe csid.ro

Cauzele  sindromului de detresă respiratorie  sunt pulmonare (infecții la nivelul plămânilor, pneumonie, traumatisme tip conuzie pulmonară, embolii și edem pulmonar de reperfuzie după transplant pulmonar sau embolectomie pulmonară) sau extrapulmonare, precum sepsis, pancreatită, înec, șoc circulator, intervenții chirurgicale majore, transfuzii masive de sânge,[43] inhalarea de fum, reacție sau supradozaj la medicamente

Ventilația mecanică poate fi un factor declanșator pentru SDRA, din cauza leziunilor pulmonare acute, ce apare la 16% dintre persoanele ventilate.

Pneumonia și sepsisul sunt cei mai frecvenți factori declanșatori, iar pneumonia este prezentă la până la 60% dintre pacienți și poate fi fie cauze, fie complicații ale SDRA.

Mecanismele implicate în declanșarea SDRA implică afectarea difuză a alveolelor pulmonare și disfuncția surfactantului pulmonar, având ca rezultat afectarea capacității plămânilor de a realiza schimburile de oxigen și dioxid de carbon. Activarea necontrolată a sistemului imunitar și dereglarea mecanismelor de coagulare a sângelui sunt  responsabile de procesul inflamatoriu pulmonar.

Sindromul de detresă respiratorie acută necesită intervenție de urgență în secțiile de terapie intensivă, cu ventilație mecanică în combinație cu tratamente îndreptate către cauza de bază. Strategiile de ventilație includ utilizarea unor volume mici și presiuni scăzute.

Dacă oxigenarea rămâne insuficientă, pot fi utilizate manevre de recrutare pulmonară și blocante neuromusculare. Dacă acestea sunt insuficiente, oxigenarea cu membrană extracorporală (ECMO) poate fi o opțiune.

Sindromul este asociat cu o rată a mortalității între 35 și 50%. La nivel global, SDRA afectează peste 3 milioane de oameni pe an. Rata anuală a SDRA este în general de 13–23 de persoane la 100.000 în populația generală Ratele au crescut în 2020 din cauza COVID-19.

Sindromul de detresă respiratorie a sugarului reprezintă principala cauză de deces la copiii prematuri. În ciuda faptului că doar 1% din toate complicațiile la naștere sunt atribuite sindromului de detresă respiratorie, există o prevalență semnificativ mai mare la copiii născuți prematur. Sindromul de detresă respiratorie la nou născut este diagnosticat în câteva ore de la naștere și, de obicei, duce la morbiditate și mortalitate la nou-născuții prematuri. Există mulți factori de risc care pot cauza acest sindrom, cei mai frecvenți fiind sexul masculin, rasa albă, nașterea prematură târzie, diabetul matern, hipoxia perinatală și ischemia (scăderea fluxului sanguin), greutatea mică la naștere.

Articolul de față constituie un Ghid de prezentare a Sindromului de Detresă Respiratorie Acută la adult, precum și a Sindromului de detresă respiratorie la nou născut, incluzând detalii importante legate de cauze, simptome, diagnostic și tratament.

Ce este sindromul de detresă respiratorie

Sindromul de detresă respiratorie acută este o afecțiune care determină acumularea de lichid în plămâni, astfel încât oxigenul nu mai poate difuza eficient în sânge. Lichidul se scurge la nivelul capilarelor pulmonare și se adună în alveolele pulmonare, împiedicând umplerea acestora cu o cantitate suficientă de aer. Ca urmare, organele sunt private de aportul normal de oxigen, astfel că funcționarea lor este afectată sau chiar se pot opri din funcționare.

”În primele etape ale SDRA, lichidul din cele mai mici vase de sânge din plămâni începe să se scurgă în alveole –  saci mici de aer unde are loc schimbul de oxigen. Plămânii devin mai mici și mai rigizi, iar cantitatea de oxigen din sânge scade, instalându-se astfel hipoxemia. Pentru că organismul este privat de oxigen, acest lucru dăunează creierului și altor țesuturi și duce la insuficiență pulmonară.”, arată dr. Oana Cuzino pe doc.ro

SDRA pune adesea viața în pericol și se poate agrava rapid. Dar, în general, este tratabil și majoritatea oamenilor se recuperează. Diagnosticarea rapidă și instituirea imediată a tratamentului sunt foarte importante

Sindromul de deficiență respiratorie acută este de origine necardiogenă (nu este asociat cu insuficiența cardiacă), fiind provocat, de obicei, de o leziune acută a plămânilor, care are ca rezultat inundarea alveolelor pulmonare.  Alte constatări comune în SDRA includ colapsul parțial al plămânilor (atelectazie) și niveluri scăzute de oxigen în sânge (hipoxemie). Sindromul poate fi asociat cu pneumonie, pneumonie eozinofilă, pneumonie organizatoare criptogenă, pneumonie acută cu organizare fibrinoasă și leziuni alveolare difuze. Dintre acestea, patologia cel mai frecvent asociată cu SDRA este formarea de leziuni alveolare, ce se caracterizează printr-o inflamație difuză a țesutului pulmonar. Lezarea țesutului are ca rezultat o eliberare de mediatori inflamatori secretați de celulele epiteliale și endoteliale locale. Neutrofilele și unele limfocite T migrează rapid în țesutul pulmonar inflamat și contribuie la amplificarea fenomenului.

sindromul de detresă respiratorie

Care sunt cauzele sindromului de detresă respiratorie

Există cauze directe și indirecte ale SDRA. Cauzele directe includ:

  • pneumonie (inclusiv bacteriană și virală) pneumonie de aspirație
  • leziune pulmonară prin inhalare
  • contuzie pulmonară
  • traumatism toracic
  • traumatism determinat de înec

Cauzele indirecte includ:

  • sepsis
  • șoc
  • pancreatită,
  • traumatisme extratoracice (de exemplu, embolism adipos)
  • bypass cardiopulmonar
  • arsuri
  • creșterea presiunii intracraniene.

Frecvent, sindromul de detresă resporatorie acută apare la persoane internate deja în spital pentru un alt motiv.  
Septicemia este o cauză frecventă, determinând activarea  în exces a sistemului imunitar, provocând inflamație, cheaguri mici de sânge și sângerare. Alte cauze des întâlnite sunt reprezentate de traumatismele provocate de accidente, transfuziile de sânge, supradoză de droguri, reacții la diferite medicamente.

În ciuda acestor condiții, SDRA nu apare la toate persoanele. Nu există o explicație pentru care unele persoane pot dezvolta acest sindrom, iar altele nu. Factorii de risc includ:

  • predispoziție genetică
  • vârsta înaintată
  • boli cronice
  • consumul excesiv de alcool
  • fumatul  
  • ventilația mecanică
  • intervenții chirurgicale majore
  • chimioterapie
  • obezitate 

Sindromul de detresă respiratorie: simptome

Semnele și simptomele sindromului de detresă respiratorie acută încep adesea în decurs de două ore de la un eveniment declanșator și pot dura între 1-3 zile. Semnele și simptomele principale sunt:

  • dificultăți de respirație
  • tahipnee (respirație rapidă)
  • un nivel scăzut de oxigen în sânge din cauza ventilației anormale
  • tensiune arterială scăzută
  • tahicardie
  • durere în piept, mai ales la respirația profundă
  • cianoză: buze sau unghii albastre din cauza lipsei de oxigen din sânge

Alte simptome comune includ: oboseală musculară și slăbiciune generală, stare de confuzie, amețeală, tuse uscată și febră.

Complicațiile SDRA pot include:

  • la nivelul plămânilor: barotraumatism (volutraumă), atelectazie, pneumotorax, embolie pulmonară, fibroză pulmonară, pneumonie asociată ventilatorului, hipertensiune pulmonară
  • insuficiență a mai multor organe
  • gastrointestinal: sângerare (ulcer), dismotilitate, pneumoperitoneu, translocație bacteriană
  • neurologic: leziuni cerebrale hipoxice
  • la nivel cardiac: ritm cardiac anormal, disfuncție miocardică
  • la nivelul rinichilor: insuficiență renală acută, echilibru lichidian pozitiv
  • nutriționale: malnutriție (stare catabolică), anomalii electrolitice

Complicațiile de natură mecanică apărute în urma SDRA includ: leziune vasculară, pneumotorax (prin plasarea cateterului de arteră pulmonară), leziune/stenoză traheală (rezultat al intubării și/sau iritației prin tub endotraheal)

Diagnosticarea sindromului de detresă respiratorie

Pentru diagnosticarea sindromului de detresă respiratorie acută, medicul realizează un examen fizic, căutând semne specifice precum:

  • dispnee
  • tahipnee
  • tahicardie
  • semne de exces de lichid în corp
  • cianozarea buzelor sau pielii

Medicul poate dispune realizarea mai multor teste precum:

Teste imagistice. O radiografie toracică este crucială și probabil primul test pe care îl va comanda medicul, posibil și o scanare CT. Acestea pot evidenția cât de mult lichid este în plămâni și unde este localizat.

În general, constatările radiografice ale acumulării de lichid (edem pulmonar) care afectează ambii plămâni și care nu au legătură cu creșterea presiunii vasculare cardiopulmonare (cum ar fi insuficiența cardiacă) pot fi sugestive pentru SDRA.

Analize de sange pentru determinarea nivelului de oxigen. De asemenea, pot fi identificate semne de infecție sau anemie

Teste cardiace: acestea pot exclude afecțiuni precum insuficiența cardiacă

Gradele de severitate ale SDRA sunt definite în funcție de nivelul conținutului de oxigen din sânge. SDRA pentru adulți este caracterizată prin următoarele:

  • leziune pulmonară cu debut acut, în decurs de 1 săptămână de la un eveniment clinic declanșator, cu  progresia simptomelor respiratorii
  • opacități bilaterale la imagistica toracică (radiografie toracică sau CT) care nu sunt explicate de altă patologie pulmonară (de exemplu, efuziune, colaps lobar/plămân sau noduli)
  • insuficienta respiratorie neexplicata prin insuficienta cardiaca sau suprasolicitare de volum
  • scăderea saturației de oxigen în sânge

Prognosticul general al SDRA este prost, cu rate de mortalitate de aproximativ 40%. Limitarea exercițiului fizic, sechelele fizice și psihologice, scăderea calității vieții și creșterea costurilor pentru utilizarea serviciilor de îngrijire post SDRA sunt consecințe importante ale sindromului.

Tratament pentru sindromul de detresă respiratorie

Tratamentul sindromului de detresă respiratorue se efectuează, de obicei, în secția de terapie intensivă a unui spital

”Gold standardul de tratament în SDRA este reprezentat de ventilația mecanică, care are rolul de a asigura schimburile gazoase la nivelul plămânului. De asemenea, trebuie avute în vedere și tratamentul cauzal –antibioticoterapie în infecții, rezolvarea leziunilor traumatice, a intoxicațiilor, etc”, arată dr. Stanca.

Ventilația mecanică

Ventilația mecanică  se realizeazăfie prin intubare endotraheală (printr-un tub rigid care intră în cavitatea bucală ajunge la nivelul căilor respiratorii) sau prin traheostomie atunci când este necesară o ventilație prelungită (≥2 săptămâni). Rolul ventilației neinvazive este limitat la perioada foarte timpurie a bolii sau pentru a preveni agravarea detresei respiratorii la persoanele cu pneumonii atipice, leziuni pulmonare sau pacienți cu intervenții chirurgicale majore, care sunt expuși riscului de a dezvolta SDRA.

Scopul general al ventilației mecanice este de a menține un schimb de gaz acceptabil pentru a satisface cerințele metabolice ale organismului și pentru a minimiza efectele adverse în aplicarea acestuia.

Proning

Când terapiile cu oxigen și ventilația sunt la niveluri ridicate și oxigenul din sânge este încă scăzut, pacienții cu SDRA sunt uneori răsturnați pe burtă pentru a obține mai mult oxigen în sânge. Aceasta se numește proning și poate ajuta la îmbunătățirea nivelului de oxigen din sânge pentru o perioadă. Este o sarcină complicată și unii pacienți sunt prea bolnavi pentru acest tratament.

Sedare și medicamente pentru prevenirea mișcării

Pentru a ameliora respirația și a preveni agitația, pacientul cu SDRA are de obicei nevoie de sedare. Uneori sunt necesare medicamente suplimentare pentru a ajuta pacientul să se adapteze la ventilator. Aceste medicamente au efecte secundare semnificative, iar riscurile și beneficiile lor trebuie monitorizate continuu.

Managementul fluidelor

Medicii le pot administra pacienților cu SDRA diureticepentru a crește urinarea, în speranța de a elimina excesul de lichid din organism și pentru a ajuta la prevenirea acumulării de lichid în plămâni. Acest lucru trebuie făcut cu atenție, deoarece îndepărtarea unei cantități prea mari de lichide poate scădea tensiunea arterială și poate duce la probleme cu rinichii.

Oxigenarea cu membrană extracorporală (ECMO)

ECMO este un tratament foarte complicat care scoate sângele în afara corpului și îl pompează printr-o membrană care adaugă oxigen, elimină dioxidul de carbon și apoi readuce sângele în organism. Aceasta este o terapie cu risc ridicat, cu multe complicații potențiale. Nu este potrivit pentru fiecare pacient cu SDRA.Există două tipuri de ECMO: venovenoasă care oferă suport respirator și venoarterial care oferă suport respirator și hemodinamic. Persoanele cu SDRA care nu necesită suport cardiac sunt supuse de obicei ECMO venovenoasă.

Tratamentul cauzei de bază este esențial. Acesta poate include:

Terapia cu antibiotice: necesară în cazul identificării unor infecții, este începută imediat ce rezultatele culturii sunt disponibile. Terapia empirică poate fi adecvată dacă supravegherea microbiologică locală este eficientă. Acolo unde este posibil, originea infecției este îndepărtată.

Administrarea de corticosteroizi, cum ar fi dexametazona poate fi de ajutor în cazul SDRA . Combinația de hidrocortizon, acid ascorbic și tiamină este considerată de ajutor, dar necesită studii suplimentare.

Se mai pot prescrie medicamente antiacide (pentru a preveni ulcerul de stres), anticoagulante, relaxante musculare, medicamente impotriva durerii, sedative pentru a reduce anxietatea..

Detresa respiratorie la nou nascut

Sindromul de detresă respiratorie infantilă numit și sindromul de detresă respiratorie la nou-născut este un sindrom care apare la copiii prematuri, cauzat de insuficiența dezvoltării pulmonare, producția deficitară de surfactant și imaturitatea structurală a plămânilor. Poate fi, de asemenea, o consecință a unei infecții neonatale sau a unui defect genetic ce afectează producția de proteine ​​asociate surfactantului.

Sindromul de detresă respiratorie la nou născut afectează aproximativ 1% dintre nou-născuți și este principala cauză de deces la sugarii prematuri.  Copiii prematuri născuți prin cezariană sunt afectați în mod deosebit de acest sindrom.

Incidența scade odată cu înaintarea vârstei gestaționale, de la aproximativ 50% la copiii născuți la 26-28 săptămâni la aproximativ 25% la 30-31 săptămâni. Sindromul este mai frecvent la copiii de sex masculin, de rasă caucaziană și la sugarii mamelor diabetice. Sindromul de detresă respiratorie la nou născut este diferit de hipoplazia pulmonară, o altă cauză principală de deces neonatal care implică detresă respiratorie.

Plămânii sugarilor cu sindrom de detresă respiratorie au deficit de dezvoltare a surfactantului pulmonar. Surfactantul pulmonar este un sistem complex de lipide, proteine ​​și glicoproteine ​​care este produs în celule pulmonare specializate numite celule de tip II sau pneumocite de tip II. Surfactantul este împachetat de celulă în structuri numite corpuri lamelare și extrudat în spațiile de aer. Acest strat reduce tensiunea superficială a fluidului care căptușește spațiul aerian alveolar. Prin reducerea tensiunii de suprafață, surfactantul previne colapsul spațiilor de aer la expirare. În plus, tensiunea superficială scăzută permite redeschiderea spațiului aerian cu o cantitate mai mică de forță. Prin urmare, fără cantități adecvate de surfactant, spațiile de aer se prăbușesc și sunt foarte greu de extins.

Microscopic, un plămân cu deficit de surfactant pulmonar este caracterizat de spații de aer colapsate alternând cu zone hiperexpandate, congestie vasculară și, în timp, membrane hialine. Membranele hialine sunt compuse din fibrină, resturi celulare, globule roșii, neutrofile rare și macrofage. Ele apar ca un material eozinofil, amorf, care captuseste sau umple spatiile de aer si blocheaza schimbul de gaze. Ca urmare, sângele care trece prin plămâni nu este capabil să capteze oxigen și să descarce dioxid de carbon. Nivelul de oxigen din sânge scade și dioxidul de carbon crește, ceea ce duce la creșterea nivelului de acid din sânge și hipoxie. Imaturitatea structurală a plămânilor contribuie, de asemenea, la procesul patologic. Oxigenul terapeutic și ventilația cu presiune pozitivă pot salva viața noului născut, dar pot deteriora plămânii.

Semne si simptomele Sindromului de detresă respiratorie la nou născut

Sindromul debutează la scurt timp după naștere și se manifestă prin:

  • respirație rapidă (mai mult de 60 de respirații pe minut)
  • tahicardie
  • retracții ale peretelui toracic (recesiune)
  • mormăit expirator
  • fluturare nazală
  • cianozarea  pielii, unghiilor, buzelor

Pe măsură ce boala progresează, copilul poate dezvolta insuficiență ventilatorie (creșterea concentrației de dioxid de carbon în sânge) și opriri prelungite ale respirației (apnee).

Cursul clinic al bolii acute durează aproximativ două până la trei zile. În ciuda progreselor uriașe în îngrijire, Sindromul de detresă respiratorie la nou născut rămâne cea mai frecventă cauză de deces în prima lună de viață.

Complicațiile includ tulburări metabolice (acidoză, glicemie scăzută), ductus arteriosus permeabil, tensiune arterială scăzută, modificări pulmonare cronice și sângerare la nivelul creierului. Sindromul este adesea complicat de prematuritate și de efectul său suplimentar asupra altor funcții ale organelor.
Diagnosticul se face prin tabloul clinic și radiografie toracică, care demonstrează scăderea volumelor pulmonare (torace în formă de clopot), absența timusului (după aproximativ șase ore), un mic infiltrat discret, uniform. (descris uneori ca aspect de „sticlă șlefuită” sau „spațiu aerian difuz și opacități interstițiale”) care implică toți lobii pulmonari.

Se pot realiza, de asemenea:

  • teste de sânge pentru a măsura cantitatea de oxigen din sângele copilului și pentru a verifica dacă există o infecție
  • un test de pulsoximetrie pentru a măsura cât de mult oxigen este în sângele bebelușului, folosind un senzor atașat la vârful degetelor, urechii sau degetului de la picioare.

Prevenția și tratamentul SDR al nou-născutului

Tratament înainte de naștere

Pentru prevenția sindromului de detresă respiratorie la nou-născut, se administrează mamei înainte de naștere glucocorticoizi, care accelerează producția de surfactant. Se recomandă administrarea de glucocorticoizi pentru femeile cu risc de naștere prematură înainte de 34 de săptămâni de gestație.

Steroizii stimulează dezvoltarea plămânilor copilului. Se estimează că tratamentul ajută la prevenirea sindromului de detresă respiratorie la nou-născut la o treime din nașterile premature. Mamele pot primi, de asemenea, sulfat de magneziu pentru a reduce riscul problemelor de dezvoltare legate de nașterea timpurie.
Tratament după naștere

Dacă simptomele sunt ușoare, este posibil ca noul-născut să aibă nevoie doar de oxigen suplimentar. De obicei, se administrează printr-un incubator, o mască mică peste nas sau față sau tuburi în nas.

Dacă simptomele sunt mai severe, bebelușul va fi conectat la un aparat de respirat (ventilator) fie pentru a-i susține, fie pentru a prelua respirația. Aceste tratamente sunt deseori începute imediat, în sala de nașteri, înainte de transferul la unitatea de neonatologie.

De asemenea, bebelușului i se poate administra o doză de surfactant artificial, de obicei printr-un tub de respirație. Medicamentele surfactante pot scădea cu 30% riscul de deces pentru sugarii cu greutate foarte mică la naștere care sunt spitalizați.

sindromul de detresă respiratorie

Oxigenarea cu membrană extracorporală (ECMO) este un tratament potențial, care asigură oxigenarea printr-un aparat care imită procesul de schimb gazos al plămânilor. Cu toate acestea, nou-născuții nu pot fi plasați pe ECMO dacă au sub 2 kg, deoarece au vase extrem de mici pentru canulare, împiedicând astfel fluxul adecvat. În plus, copiii prematuri prezintă un risc mare de a dezvolta hemoragie intraventriculară dacă li se administrează ECMO la o vârstă gestațională mai mică de 32 de săptămâni.

Dovezile sugerează că tratamentul precoce, în 2 ore de la naștere, are rezultate mai bune.

Copilului i se vor administra lichide și substanțe nutritive printr-o perfuzie

Unii bebeluși au nevoie de ajutor doar pentru câteva zile. Dar alții, de obicei cei născuți extrem de prematur, pot avea nevoie de sprijin timp de săptămâni sau chiar luni.

Complicațiile sindromului de detresă respiratorie la nou născut

Majoritatea bebelușilor cu SDR sunt tratați cu succes, dar rămân cu un risc mai mare de a dezvolta alte probleme mai târziu.

Complicațiile care pot să apară includ:

  • scurgeri de aer: uneori, aerul se poate scurge din plămânii bebelușului și poate rămâne prins în cavitatea toracică a acestuia. Acesta este cunoscut sub numele de pneumotorax. Buzunarul de aer exercită o presiune suplimentară asupra plămânilor, făcându-i să se prăbușească și ducând la probleme suplimentare de respirație. Scurgerile de aer pot fi tratate prin introducerea unui tub în piept pentru a permite aerului prins să scape.
  • hemoragie internă: bebelușii cu SDR pot avea sângerări în plămâni (hemoragie pulmonară) și creier (hemoragie cerebrală). Sângerarea în plămâni este tratată cu presiunea aerului de la un ventilator pentru a opri sângerarea și o transfuzie de sânge. Sângerarea cerebrală este destul de frecventă la copiii prematuri, dar cele mai multe sângerări sunt ușoare și nu provoacă probleme pe termen lung
  • leziuni și cicatrice pulmonare: uneori, ventilația (începută în 24 de ore de la naștere) sau surfactantul folosit pentru a trata sindromul de detresă respiratorie lezează plămânii copilului și pot determina formarea de cicatrice, ceea ce afectează dezvoltarea acestora. Aceste cicatrice pulmonare poartă numele de displazie bronhopulmonară. Simptomele ei includ respirație rapidă și superficială și dificultăți de respirație. Bebelușii cu displazie bronhopulmonară au nevoie de oxigen suplimentar, iar uneori de bronhodilatatoare, pentru a ajuta la lărgirea căilor respiratorii și pentru a facilita respirația.
 

Surse:

  • https://www.doc.ro/sanatate/sindromul-de-detresa-respiratorie-acuta-sdra-cauze-simptome-tratament
  • https://www.csid.ro/boli-afectiuni/sindromul-de-detres%C4%83-respiratorie-a-adultului-15624134/
  • https://www.romedic.ro/sindromul-de-detresa-respiratorie-a-nou-nascutului
  • https://www.catena.ro/sindromul-de-detresa-respiratorie-acuta
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Acute_respiratory_distress_syndrome
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Infant_respiratory_distress_syndrome
  • https://www.nhs.uk/conditions/acute-respiratory-distress-syndrome/
  • https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/ards/symptoms-causes/syc-20355576
  • https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/signs-of-respiratory-distress
  • https://www.lung.org/lung-health-diseases/lung-disease-lookup/ards
  • https://www.nhlbi.nih.gov/health/ards
  • https://www.webmd.com/lung/ards-acute-respiratory-distress-syndrome
  • https://www.nhs.uk/conditions/neonatal-respiratory-distress-syndrome/
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560779/