Alergii la copii: când trebuie să ne îngrijorăm

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


O serie de alergii la copii au crescut semnificativ în ultimii ani și afectează până la 35% dintre populația pediatrică, fiind o cauză majoră de morbiditate în rândul celor mici. Deși există o predispoziție genetică, expunerea la alergenii din mediu, agenți iritanți și infecții este cea care determină sensibilizarea la diferiți alergeni dietetici și inhalați. Sistemul imunitar al copiilor este mult mai sensibil, astfel că reacțiile la diferiți alergeni sunt mai ample decât la adulți. Deși există o serie de tratamente, cea mai bună abordare a copilului cu risc ridicat de dezvoltare a alergiilor este instituirea precoce a măsurilor de control alimentar și de mediu. Recunoașterea și tratarea adecvată a semnelor și simptomelor evolutive ale bolii alergice ajută la diminuarea riscurilor și complicațiilor acestor afecțiuni, precum anafilaxia sau sinuzita la copii. În articolul de față vom vorbi despre principalele alergii la copii, despre manifestările comune, dar și despre simptomele care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți.

Cauzele alergiilor la copii

Alergiile la copii sunt rezultatul interacțiunii dintre factorii genetici și de mediu. Deși există o predispoziție genetică, expunerea la alergeni din mediu, agenți iritanți și infecții determină sensibilizarea pacientului la diferiți alergeni dietetici și inhalați.  

”O alergie este o reacție exagerată a sistemului imun la o substanță de altfel inofensivă pentru majoritatea oamenilor. Factorii care declanșează reacția alergică se numesc alergeni. La o persoană cu alergii, organismul atacă alergenii, provocând reacții care variază de la moderat la letal. Alergiile la copii pot să însemne sensibilitate la medicamente, factori de mediu sau alimente.”, se arată pe site-ul reginamaria.ro

În mod normal, alergenii sunt inofensivi. Dar, la anumite persoane, organismul reacționează la alergeni ca și cum ar fi periculoși pentru organism, atacându-i cu anticorpi numiți imunoglobulină E (IgE). Acești anticorpi sunt atașați de celule speciale numite mastocite. Alergenii se unesc cu anticorpii de pe mastocite, determinând eliberarea de histamină și alte substanțe chimice ce provoacă o reacție alergică. Când substanțele chimice irită țesutul nazal, acest lucru provoacă simptome de rinită alergică. Atunci când reacțiile inflamatorii au loc la nivelul căilor respiratorii, pot apărea simptome de astm, cum ar fi tusea și respirația șuierătoare. Când reacția implică întregul corp, poate fi o vorba de o reacție alergică severă, denumită anafilaxie sau șoc anafilactic.

Unii copii au o predispoziție genetică de a dezvolta anticorpi de tip imunoglobulină E (IgE) la o varietate de alergeni dietetici și inhalați la care sunt expuși.  Imunoglobulina E este un anticorp produs de sistemul imunitar al organismului, ca raspuns la o amenintare: bacterii, virusuri si alte microorganisme, precum si la substante care sunt recunoscute ca non-self sau prezinta antigene daunatoare sistemului imunitar. 

Expunerea ulterioară la alergenul care a declanșat raspunsul imunitar inițial are ca rezultat o descărcare de mediatori chimici ce provoacă atât o reacție imediată, cât și un răspuns inflamator târziu în organul final țintă.

Tendința de a dezvolta alergii la alergenii dietetici și inhalați este în mare măsură determinată genetic. Doar 12% dintre copiii nu au antecedente familiale de alergie, în vreme ce 30% până la 50% dintre copii au cel puțin un părinte alergic. În cazul în care ambii părinți prezintă alergii, până la 80% din copiii acestor familii vor dezvolta o afecțiune alergică.

Se pare că există o asociere puternică între expunerea la alergeni la sugari și copiii mici și apariția ulterioară a alergiilor. La copilul mic răspunsul imunitar protector este imatur și se maturizează de obicei în primele 12-18 luni de viață.  O maturare mai lentă a răspunsului imunita predispune copilul la dezvoltarea ulterioară a alergiei și astmului

“Cei mai importanți declanșatori de alergii la copii sunt reprezentați de expunerea constantă la cantități crescute de alergeni, atât a mamei în timpul sarcinii, cât și ulterior a copilului. De exemplu, în casele vechi, cu multă mobilă sau cu multe covoare, carpete, fără o bună aerisire sau cu igrasie. Acestea oferă un mediu propice atât pentru dezvoltarea acarienilor, dar și pentru dezvoltarea mucegaiurilor. Un rol la fel de important îl are și expunerea la poluanți, inclusiv fumul de țigară, care este nociv atât pentru o femeie însărcinată, cât și pentru viitorul copil. Această este una dintre cauzele pentru care bolile alergice au o frecvența mult mai mare în țările dezvoltate, industrializate, acolo unde poluarea este din ce în ce mai mare. La fel se explică și creșterea exponențială a procentului de alergici din ultimii 20 ani”, spune dr. Rareș Simu, specialist în imunologie clinică și alergologie pe site-ul superbebe.ro

Infecțiile pot favoriza o serie de alergii la copii, în funcție de natura agenților infecțioși, calea de infectare, momentul infecției și durata acesteia. S-a emis ipoteza că igiena exagerată și administrarea masivă de antibiotice în timpul copilăriei pot fi asociate cu alergii ulterioare, din cauza faptului că cei mici nu pot dezvolta un răspuns de protecție adecvat la agenții infecțioși din mediu.  

La sugari, expunerea principală este la alergenii alimentari, în timp ce la copiii mai mari, este la alergenii inhalați. În consecință, copiii predispuși la alergii vor prezenta mai întâi alergii alimentare și eczeme mediate de IgE. Aceste manifestări se pot ameliora sau pot persista, dar la copiii mai mari devin predominante astmul și rinita alergică, provocate de alergeni inhalați.

Dermatita atopică (DA), alergiile alimentare mediate de IgE, astmul și rinita alergică sunt adesea interdependente. Ele pot coexista sau, pe măsură ce o afecțiune alergică se ameliorează, se poate dezvolta  alta („marșul alergic”).

”Marșul alergic reprezintă evoluția bolii alergice în cursul vieții, începe cu dermatită/ eczemă atopica la sugar sau copilul mic, ulterior se dezvoltă rinită alergică și apoi astmul.”, arată dr. Marton Corina pe site-ul alergologoradea.com

Alergenii majori și agenții iritanți care provoacă alergii la copii sunt:

  • Alergenii alimentari
  • Medicamentele
  • Alergenii inhalanți de interior
  • Acarienii din praf
  • Epiteliile de animale (câini, pisici), urina, uleiurile de pe piele
  • Mucegaiul
  • Alergenii inhalanți de exterior
  • Polenul
  • Ambrozia
  • Fânul
  • Substanțe iritante
  • Fum de țigară
  • Fum de la sobe cu lemne
  • Emisii de la vopsele, lacuri, cleiuri
  • Veninul de albine

Tipuri de alergii la copii și simptomele lor

Simptomele alergiilor la copii sunt variate în funcție de tipul de alergen, calea de manifestare (respiratorie, cutanată, digestivă), severitatea afecțiunii, etc.

”Manifestările alergice la copil pot fi cutanate, la nivelul mucoaselor şi al căilor respiratorii.Manifestările cutanate sunt caracterizate prin transpiraţii, roşeaţă, prurit, urticarii, eczemă, dermatită, angioedem. Conjunctivita alergică se manifestă prin congestie a conjunctivei, lăcrimare, prurit şi uneori şi edemul pleoapelor. Cele mai des întâlnite simptome în rinita alergică sunt: rinoreea, pruritul nazal şi strănutul repetat. Astmul bronşic se manifestă prin tuse, wheezing (respiraţie şuierătoare) şi dispnee expiratorie.”, arată dr. Burlacu Iurie, medic primar pediatru, pe site-ul pediatrusibiu.ro

Rinita alergică la copii

Rinita alergică, denumită popular și febra fânului, este o cauză majoră de morbiditate la copii. Este cauza, tulburarea coexistentă sau factorul predispozant în multe cazuri de otită, sinuzită cronică, susceptibilitate crescută la infecții ale căilor respiratorii superioare și inferioare și tulburări ortodontice precum supramușcătura și arcadele dentare prost dezvoltate.

Mulți copii care suferă de rinită alergică prezintă congestie nazală cronică sau infecții recurente ale căilor respiratorii superioare, primind frecvent medicamente pentru răceală sau antibiotice, până când se descoperă că suferă, de fapt, de o alergie respiratorie. 

Rinita alergică are un model sezonier, agravându-se primăvara și toamna. Principalele simptome ale rinitei alergice la copii sunt:.

  • Secreții nazale limpezi, apoase
  • Congestie nazală
  • Strănut repetat
  • Respirația pe gură, dificultăți de respirație
  • Sforăit

Alte semne ale rinitei alergice includ:

  • Zone edematoase albăstrui sub ochi,  din cauza vasodilatației și scăderii drenajului
  • Pliu nazal transversal pe marginea cartilajului nazal, cauzat de frecare persistentă („salut alergic”)
  • Hipoplazia maxilară, cauzată de scăderea aerării sinusurilor maxilare in urma inflamației cronice a mucoasei nazale
  • Palat arcuit înalt, malocluzie maxilară cauzată de respirația bucală cronică
  • Turbinate nazale palide, gri-albăstrui

Dintre complicații pot fi menționate:

  • Convulsii sau tic facial
  • Otita medie recurenta sau otita seroasa
  • Sinuzită recurentă

Diagnosticul diferențial al rinitei alergice include rinita infecțioasă, sinuzita cronică, existența unui corp străin în cavitatea nazală, polip nazal sau obstrucție nazală mecanică.

Alergii alimentare la copii

O serie de alergii la copii au cauze alimentare. Reacțiile alergice la alimente reprezintă o problemă clinică importantă atât din cauza frecvenței lor în copilăria timpurie, cât și a potențialului de reacții care pun viața în pericol. Reacțiile adverse la alimente sunt împărțite în două categorii generale:

  • reacții nonimunologice (intoleranță alimentară)  
  • reacții imunologice (alergie alimentară)

Majoritatea reacțiilor adverse la alimente sunt mediate de mecanisme nonimunologice. Cea mai importantă cauză a reacțiilor legate de alimente este contaminarea toxică sau microbiană ori absența anumitor enzime necesare pentru metabolizarea unor nutrienți alimentari.

Alergiile alimentare mediate de IgE au o prevalență între 3% și 7,5%, fiind mai frecvente la copiii mici. 1,5% dintre sugari pot avea alergie la lapte în primul an de viață. Dintre aceștia, 15% își vor păstra sensibilitatea și ulterior, iar 35% vor avea și alergii la alte alimente. Se crede că alergia la ouă afectează aproximativ 1,3% dintre copii, iar alergia la arahide aproximativ 0,5% dintre copii.

Predispoziția genetică, alergenitatea alimentelor și momentul expunerii vor determina alimentele la care copilul dezvoltă alergie.

Alergiile la alimente apărute la sugari tind să fie autolimitate și majoritatea se vor rezolva în câțiva ani, cu diete adecvate. Unele alergii, precum cele la nuci, pește și fructe de mare persistă adesea de-a lungul întregii vieți.

Reacții alergice imediate la alimente

Reacțiile alergice alimentare, mediate de IgE pot fi imediate sau la câteva ore și sunt de severitate crescândă, implicând diferite sisteme de organe. Implicarea pielii include:

  • erupții cutanate periorale
  • dermatită atopică
  • urticarie
  • angioedem

Implicarea căilor respiratorii include: tuse, stridor și respirație șuierătoare.

Simptomele gastrointestinale pot fi reprezentate de:

  • vărsături
  • crampe abdominale
  • greață
  • diaree

Anafilaxia

Simptomele sistemice includ anafilaxia, care reprezintă o reacție alergică acută, severă, care implică de obicei două sau mai multe sisteme de organe, rezultată din eliberarea rapidă a mediatorilor puternic activi din punct de vedere farmacologic din mastocitele tisulare. După expunerea la factorul provocator, răspunsul poate apărea în câteva minute până la ore, iar pacientul poate prezenta un spectru larg de semne și simptome. S-a raportat că o mare varietate de alimente declanșează anafilaxia, alunele, nucile, peștele, fructele de mare, ouăle și laptele fiind alergenii alimentari cel mai frecvent întâlniți.

Anafilaxia poate începe cu înroșirea cutanată și urticaria, care pot progresa rapid spre compromiterea sistemului cardiorespirator și moarte. Alte manifestări pot fi:

  • edem intraoral sau laringian
  • bronhospasm
  • crampe abdominale, vărsături sau diaree

Frecvența simptomelor la pacienții cu anafilaxie raportată de o cameră de urgență a inclus:

  • urticarie în 79% din cazuri
  • respirație șuierătoare și dispnee la 70% dintre pacienți
  • hipotensiune arterială la 24% dintre pacienți

În timp ce majoritatea simptomelor se vor rezolva spontan sau după tratament, în unele cazuri, simptomele sunt prelungite sau reapar câteva ore mai târziu.   

Recunoașterea anafilaxiei și terapia promptă sunt esențiale pentru un rezultat de succes. Epinefrina trebuie administrată prompt în tratamentul anafilaxiei.

Pe lângă alimente, alte cazuri frecvente de anafilaxie sunt determinate de medicamente și înțepături de insecte.

Managementul anafilaxiei presupune conștientizarea părinților și pacientului cu privire la riscurile potențiale ale expunerii la alergenii alimentari. Alimentele la care pacientul este foarte alergic trebuie strict evitate

La copiii cu risc crescut de anafilaxie, care au prezentat anterior reacții la nuci, pește și fructe de mare sau la oricare alt aliment, epinefrina trebuie injectată imediat, până la apariția unor simptome semnificative. Apoi se pot administra antihistaminice pentru a ajuta la menținerea controlului. Odată ce epinefrina a fost injectată, pacientul trebuie transportat cât mai repede posibil la o unitate medicală unde sunt disponibile oxigen, aparate pentru deschiderea și întreținerea căilor respiratorii, bronhodilatatoare și lichide intravenoase. Pacientul trebuie ținut sub observație cel puțin 4 ore, dar de preferință 12 până la 24 de ore deoarece, în unele cazuri, reacția reapare câteva ore mai târziu.

Reacții imunologice întârziate la alimente (non-IgE dependente)

Gastroenteropatia alergică reprezintă un grup de boli în care problema majoră este  reprezentată de inflamația intestinului. Reacțiile pot fi de severitate diferită. Simptomele ușoare includ crampe abdominale și regurgitare, dar aceste reacții pot evolua către simptome mai semnificative, precum diaree cronică (adesea cu scaune urât mirositoare cu sânge și mucoase), pierderi de proteine, anemie.

În cazul acestor reacții alergice, manifestările debutează, de obicei, cu întârziere, iar pielea și sistemele respiratorii sunt rareori implicate.

În tulburările enterocolitice ale sugarului, iritabilitatea, vărsăturile prelungite și diareea pot apărea la 1 până la 3 ore după hrănire. Expunerea continuă poate duce la diaree cu sânge, anemie, distensie abdominală. Hipotensiunea arterială apare în aproximativ 15% din cazuri și poate fi asociată cu o acidoză metabolică.

Alergia la laptele de vacă

Laptele de vacă este principala cauză a tulburărilor enterocolitice la copiii mici, în timp ce la copiii mai mari, ouăle, grâul, orezul, ovăzul, arahidele, nucile de copac, puiul, curcanul și peștele s-au dovedit a fi principalele cauze. La adulți, crustaceele par a fi cauza principală.
Colica infantilă poate fi severă și poate provoca anxietate semnificativă.

Au existat o serie de rapoarte de ameliorare a colicilor atunci când copilul nu mai primește lapte de vacă și când mama care alăptează încetează să bea lapte de vacă.

Alergii la copii determinate de acarienii din praf

Alergia la acarieni este o reacție alergică la insectele mici care trăiesc de obicei în praful din casă. Semnele comune ale  alergiei la acarieni sunt asemănătoare cu cele ale rinitei alergice, incluzând strănutul și secrețiile nazale abundente. Alte simptome sunt: iritarea ochilor, cu prurit, înroșire sau lăcrimare; mâncărimi în nas, cerul gurii sau gât; picurare postnazală; presiune facială și durere; piele umflată, cu o nuanță albăstruie, sub ochi; tendința copilului de a se freca frecvent în partea de sus a nasului. Multe persoane cu alergie la acarieni prezintă, de asemenea, semne de astm, cum ar fi respirație șuierătoare, presiune în piept, tuse și dificultăți de respirație.

O alergie la acarieni poate varia de la ușoară la severă. Un caz ușor de alergie la acarieni poate provoca ocazional curgerea nasului, ochi înlăcrimați și strănut. În cazurile severe, de alergie cronică, pot apărea strănut persistent, tuse, congestie, presiune facială, eczemă ​​sau atac sever de astm.

Acarienii, rude apropiate ale căpușelor și păianjenilor, sunt prea mici pentru a fi văzuți fără microscop. Acarienii consumă celulele epidermei descuamate de oameni și se dezvoltă în medii calde și umede. În majoritatea caselor, articole precum lenjeria de pat, mobilierul tapițat și mocheta oferă un mediu ideal pentru acarieni.

Acarienii din praf se dezvoltă dacă umiditatea este mai mare de 50%. Dormitoarele sunt cea mai importantă sursă de expunere la alergeni de tip acarieni și sunt primul loc pe care trebuie să se concentreze măsurile de control. Măsurile de evitare a acarienilor constau în eliminarea rezervoarelor de acarieni și scăderea umidității. Saltelele și pernele trebuie să fie acoperite în huse impermeabile, cu fermoar, iar lenjeria de pat trebuie spălată cu apă fierbinte.

Alergia la polen

Polenul este una dintre cele mai frecvente cauze ale alergiilor atât la copii, cât și la persoanele adulte.

Polenul este o pulbere foarte fină produsă de copaci, flori, ierburi și buruieni pentru a fertiliza alte plante din aceeași specie. Mulți oameni pot avea un răspuns imun negativ atunci când inspiră polen.

La persoanele cu alergii la polen, sistemul imunitar identifică, în mod eronat, polenul inofensiv ca fiind un intrus periculos. Începe să producă substanțe chimice pentru a lupta împotriva polenului.

Reacția duce la numeroase simptome de iritare, principalele fiind:

  • strănut
  • nas înfundat
  • mâncărimi, înroșire și lăcrimare a ochilor

Alte simptome includ:

  • presiunea sinusurilor, care poate provoca dureri faciale
  • mâncărime în gât
  • tuse
  • piele umflată, de culoare albăstruie, sub ochi
  • scăderea simțului gustului sau al mirosului
  • reacții astmatice

Unele persoane au alergii la polen pe tot parcursul anului, în timp ce altele prezintă simptome doar în anumite perioade ale anului. De exemplu, persoanele care sunt sensibile la polenul de mesteacăn au de obicei simptome crescute în timpul primăverii, când copacii de mesteacăn sunt în floare.

În mod similar, cei cu alergii la ambrozie sunt cei mai afectați la sfârșitul primăverii și la începutul toamnei.

Aproximativ 8% dintre copii prezintă diverse alergii la polen, care pot dura pe termen lung, inclusiv în viața adultă.

Alergia la polen este echivalata cu febra fânului sau rinita alergică.

Alergii la copii determinate de animalele de casă

Deși se spune că este vorba de o alergie la părul de pisică sau câine, în realitate

acest tip de alergie este o reacție la proteinele care se găsesc în celulele pielii, saliva sau urina  animalului. Semnele comune ale alergiei la animalele de companie sunt asemănătoare celor determinate de febra fânului, în special strănutulul și curgerea nasului. Unele persoane pot prezenta simptome de astm, cum ar fi respirația șuierătoare și dificultăți de respirație.

Cel mai adesea, alergia la animalele de companie este declanșată de expunerea la celulele moarte ale epidermei (mătreață) care cad de pe corpul animalului. Orice animal cu blană poate fi o sursă, dar alergiile la animalele de companie sunt cel mai frecvent asociate cu pisici și câini. Alergenii de la pisici și câini se pot găsi, de asemenea, în saliva, urină și transpirația și pe blana animalelor. Mătreața este o problemă deosebită, deoarece este foarte mică și poate rămâne în aer pentru perioade lungi de timp. De asemenea, se adună cu ușurință în mobilierul tapițat și se lipește de hainele.

Saliva animalelor de companie se poate lipi de covoare, lenjerie de pat, mobilier și îmbrăcăminte. Saliva uscată poate fi transportată în aer.

Semnele și simptomele alergiei la animalele de companie, cauzate de inflamația căilor nazale includ:

  • Strănut
  • Secreții nazale abundente
  • Prurit ocular, ochi înroșiți, înlăcrimați
  • Congestie nazala
  • Mâncărime în nas, cerul gurii sau gât
  • Picurare postnazală
  • Tuse
  • Presiune facială și durere
  • Piele umflată, de culoare albastră, sub ochi

La copii, frecarea frecventă în partea de sus a nasului poate fi semn de alergie la animale sau la praf.

Dacă alergia la animalele de companie contribuie la astmul bronșic, este posibil să apară:

  • Respiratie dificila
  • Presiune sau durere în piept
  • Respirație șuierătoare
  • Tulburări de somn cauzate de dificultățile de respirație, tuse sau respirația șuierătoare

Simptome cutanate

Unele persoane cu alergie la animalele de companie pot prezenta, de asemenea, simptome ale pielii, un model cunoscut sub numele de dermatită alergică. Acest tip de dermatită este o reacție a sistemului imunitar care provoacă inflamarea pielii. Contactul direct cu un animal de companie poate declanșa dermatită alergică, provocând semne și simptome precum:

  • Pete roșii pe piele (urticarie)
  • Eczemă
  • Piele iritata

Alergia la frig

Urticaria determinată de frig este o reacție a pielii care apare la câteva minute după expunerea la frig. Pielea afectată dezvoltă urticarie,  simptomele fiind foarte diferite de la un pacient la altul. Unii au reacții minore la frig, în timp ce alții au reacții severe. Pentru unele persoane cu această afecțiune, înotul în apă rece poate duce la o tensiune arterială scăzută, leșin sau șoc.

Tratamentul include de obicei măsuri preventive, cum ar fi administrarea de antihistaminice și evitarea aerului și a apei reci.

Simptomele alergiei la frig pot include:

  • Urticarie temporară pe zona de piele care a fost expusă la frig
  • agravare a reacției pe măsură ce pielea se încălzește
  • Umflarea mâinilor atunci când persoana alergică ține obiecte reci
  • Umflarea buzelor din cauza consumului de alimente sau băuturi reci

Reacțiile severe pot include:

  • Un răspuns al întregului corp (anafilaxie), care poate provoca leșin, accelerarea bătăilor inimii, umflarea membrelor sau a trunchiului și șoc
  • Umflarea limbii și a gâtului, care poate face dificilă respirația

Simptomele urticariei la frig încep imediat după ce pielea este expusă la o scădere bruscă a temperaturii aerului sau la apă rece. Condițiile umede și cu vânt pot crește probabilitatea apariție a simptomelor. Fiecare episod poate persista aproximativ două ore.

Cele mai grave reacții apar în general la expunerea completă a pielii, cum ar fi înotul în apă rece. O astfel de reacție ar putea duce la pierderea cunoștinței și la înec.
Nimeni nu știe exact ce cauzează alergia la frig. Anumite persoane par să aibă celule ale pielii foarte sensibile, din cauza unei trăsături moștenite, a unui virus sau a unei boli. În cele mai comune forme ale acestei afecțiuni, frigul declanșează eliberarea histaminei și a altor substanțe chimice în fluxul sanguin. Aceste substanțe chimice provoacă urticarie și uneori o reacție (sistemică) a întregului corp.

Conjunctivita alergică

Conjunctivita alergică poate apărea asociată cu o serie de alte alergii la copii. Când ochii sunt expuși la substanțe precum polenul, sporii de mucegai, părul de animale, anumite substanțe chimice (parfumuri, detergenți) se pot declanșa simptome ale conjunctivitei precum înroșirea, mâncărimea și lăcrimarea.

Interiorul pleoapelor prezintă o membrană numită conjunctivă. Conjunctiva este susceptibilă la iritații cauzate de alergeni, în special în timpul sezonului febrei fânului.

Conjunctivita alergică poate fi:

  • Conjunctivită alergică acută

Aceasta este o afecțiune pe termen scurt, care este mai frecventă în sezonul alergiilor. Pleoapele se umflă brusc și apar senzații de mâncărime și arsură. Este posibil să apară și secreții nazale apoase.

  • Conjunctivită alergică cronică

O afecțiune mai puțin frecventă,  conjunctivita alergică cronică poate apărea pe tot parcursul anului. Este un răspuns mai blând la alergeni cum ar fi alimentele, praful și părul de animale. Simptomele comune apar și dispar, incluzând arsuri și mâncărimi ale ochilor și sensibilitate la lumină.

Dermatita atopica

Dermatita atopică începe, de obicei, în timpul copilăriei timpurii și afectează aproximativ 10% din populația pediatrică. Este o afecțiune cutanată complexă, cronică, inflamatorie, care se caracterizează prin prurit sever, o evoluție cronică, recidive, modificari la nivelul pielii. Dermatita atopica apare înainte de vârsta de un an la 60% dintre copii și în termen de cinci ani la 85% dintre cei cu predispoziție către această afecțiune. Se asociază cu un răspuns vascular anormal, pierderi transepidermice crescute de apă, mâncărime și inflamație. La sugarii mai mici, sunt afectate zonele scalpului din apropierea gâtului și în spatele urechilor, precum și suprafețele extensoare ale brațelor și picioarelor. Pe măsură ce copilul crește, dermatita atopică se localizează mai ales la nivelul cutelor de îndoire.

Majoritatea copiilor cu dermatita atopica dezvoltă și alte tulburări atopice. O serie de studii au confirmat rolul alergenilor alimentari în dermatita atopică. Se estimează că 30% până la 40% dintre pacienții DA moderată până la severă au o alergie la alimente care contribuie la boala lor. Laptele, soia, ouăle, grâul, alunele, nucile, peștele și fructele de mare reprezintă aproape 90% din alimentele confirmate a avea o legătură cu declanșarea DA. Rolul jucat de aeroalergeni în dermatita atopică este neclar, dar expunerea la acarieni din praf și alți aeroalergeni au fost implicate la copiii mai mari.

Staphylococcus aureus se găsește la peste 90% dintre pacienții cu leziuni cutanate cronice de dermatită atopică, legătura între această bacterie și declanșarea dermatitei atopice fiind încă neclară, implicând probabil inflamația atopică. S-a constatat că tratamentul cu corticosteroizi topici va reduce numărul de S. aureus pe piele, având un rol pozitiv în tratarea dermatitei atopice.

Alergii la copii: diagnostic

 Diagnosticul alergiilor la copii este stabilit de medicul alergolog, care realizează o anamneză privind reacțiile copilului punând întrebări legate de simptomele lui, tipuri de alimente administrate, evidența simptomelor, momentele în care apar. De asemenea, alergologul poate recomanda mai multe tipuri de teste.

Testele de piele

Pentru a stabili diagnosticul alergiilor la copii, alergologul va efectua un test cutanat pentru a determina alergenul specific care provoacă simptomele alergice.

În timpul procedurii, medicul alergolog va înțepa diferite zone ale pielii și va introduce o cantitate mică din diferite tipuri de alergeni.

Dacă există alergie la oricare dintre substanțe, pacientul va dezvolta roșeață, umflare și mâncărimi la locul aplicării în decurs de 15 până la 20 de minute.

Testele de sânge

Acestea sunt eprezentate de teste specifice, denumite în mod obișnuit RAST sau testul imunoCAP. Acestea măsoară cantitatea de anticorpi imunoglobina E (IgE). O proba de sânge este trimisă la un laborator, unde va fi testată pentru a demonstra sensibilitatea la eventuali alergeni. 
Diagnosticul alergiilor alimentare

Orice încercare de a diagnostica alergiile alimentare trebuie să înceapă cu un istoric atent. Aceasta ar trebui să includă toate alimentele care ar putea fi implicate, timpul de debut al reacției după ingestie, organul implicat (de exemplu, pielea, sistemul gastrointestinal, tractul respirator), progresia reacției și răspunsul la tratament.

Predispoziția pacientului de a dezvolta alergii alimentare mediate de IgE trebuie evaluată prin antecedentele familiale de atopie la rudele de gradul I.

”Pentru diagnostic se pot efectua teste în vivo și vitro. Testarea în vivo da rezultate imediate, însă există condiții  care împiedică efectuarea ( starea pielii, unele medicamente administrate). Testarea patch pentru evaluarea cauzelor dermatitei de contact sau a reacțiilor alimentare se citește la 48 și la 72 de ore. Testele în vitro sunt teste de sânge, care certifica prezența anticorpilor specifici anti-alergen în sânge sau demonstrează reactivitatea anumitor celule din sânge (bazofile sau limfocite) la anumiți alergeni alimente sau medicamente.”, specifică dr. Marton.

Trebuie remarcat faptul că atât testele cutanate, cât și testele in vitro pot rămâne pozitive, chiar și după ce sensibilitatea clinică a scăzut, iar dietele de eliminare nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe teste pozitive.. Dacă cauza reacției este incertă, se justifică eliminarea de probă a alimentelor suspectate, urmată de reintroducerea ulterioară a alimentelor pentru a confirma reacția. Dacă reacția pune viața în pericol, reintroducerea alimentelor poate fi periculoasă și trebuie efectuată numai dacă este absolut necesar, cu măsurile de precauție adecvate sub supraveghere medicală. Deoarece majoritatea alergiilor alimentare tind să se amelioreze, este necesară o reevaluare periodică.

Testele cutanate nu sunt de ajutor în cazurile în care tractul gastrointestinal este implicat în primul rând, mai ales dacă simptomele sunt întârziate la debut. Testele, cum ar fi testele serice de vitamina A și caroten, vor măsura absorbția, în timp ce eozinofilia sanguină poate indica infiltrarea eozinofilă a mucoasei intestinale. Uneori se constată hipoalbulminemie secundară unei enteropatii cu pierdere de proteine. Se poate constata și anemie datorată sângerării gastrointestinale oculte. De obicei, în cazurile moderate până la severe de afectare intestinală sunt necesare o evaluare endoscopică și o biopsie.

Tratament pentru alergii la copii

Capacitatea de a preveni și trata bolile alergice depinde de înțelegerea imunologiei care stă la baza dezvoltării și expresiei bolilor alergice, precum și de înțelegerea factorilor de mediu care promovează dezvoltarea acestora.

”În primul rând măsurile de prevenire pe care le pot lua părinţii pentru a nu crea un teren alergic copiilor constau într-o alimentaţie naturală, sănătoasă, lipsită de conservanţi, coloranţi şi E-uri. Cel mai important mod de a reduce reacţiile alergice la copii este limitarea sau evitarea completă a contactului cu alergenii care cauzează dezvoltarea de alergie. Părinţii pot aduce o contribuţie decisivă la prevenirea alergiilor la copii. Pentru a maximiza depistarea precoce a alergenilor la care copilul începe să dezvolte sensibilitate, diagnosticul modern are în arsenalul său, toate măsurile necesare. Cu toate acestea, există o serie de probleme cum ar fi diagnosticul alergiilor la copiii mici, testările alergologice nu pot fi efectuate la ei numai după o anumită vârstă, întrucât pot exista rezultate fals pozitive.”, subliniază dr. Burlacu.

Abordarea copilului alergic presupune:

1. Identificarea pacienților cu risc: Există o predispoziție genetică de a dezvolta boală alergică; totuși, expunerea la un anumit mediu determină aspecte precum evoluția și severitatea bolii

Dacă ambii părinți au alergii, șansele de a avea un copil alergic sunt de 50% până la 80%. Dacă mama este alergică, riscul de a apărea alergii la copii este mai mare decât dacă tatăl este alergic.

Deși tendința de a dezvolta boli alergice este moștenită, boala se manifestă după sensibilizarea la alergenii dietetici și de mediu. Condițiile care scad imunitatea mucoasei și/sau permit absorbția crescută a alergenilor cresc probabilitatea de sensibilizare. Tocmai de aceea, în cazul unui număr mare de alergii la copii, măsurile de control ale mediului sunt esențiale.

2.Măsuri de control alimentar

Dacă se crede că un sugar prezintă un risc crescut de a dezvolta o boală alergică, copilul poate beneficia de o expunere scăzută la alergenii alimentari pentru a scădea incidența alergiilor alimentare în primii ani de viață. Trebuie luat în considerare un regim alimentar de evitare care implică alăptarea (sau, dacă este necesar, suplimentarea cu lapte hipoalergenic) timp de cel puțin patru luni și introducerea întârziată a solidelor alergene. Este bine ca mamele care alăptează să evite ingerarea alimentelor foarte alergene, cum ar fi nucile, peștele și fructele de mare, pentru a reduce expunerea bebelușilor la aceste alimente. Sugarii cu risc ridicat care au urmat un regim alimentar strict au prezentat o scădere semnificativă a alergiilor alimentare și a dermatitei atopice în primul an de viață, dar nu au înregistrat o scădere a incidenței astmului sau a rinitei mai târziu.

Odată confirmat diagnosticul de alergie alimentară, tratamentul de elecție este evitarea strictă a alimentelor identificate ca alergeni, până când sensibilitatea a scăzut. Majoritatea alergiilor de la începutul vieții la lapte, ouă și soia tind să se rezolve mai târziu, iar alimentele pot fi, de obicei, reintroduse în dietă. Cele mai multe alergii la alune, nuci, pește și fructe de mare persistă. În cazurile de gastroenteropatie alergică, care este asociată cu o inflamație semnificativă, corticosteroizii sunt uneori necesari. Majoritatea gastroenteropatiilor alergice care se prezintă la începutul vieții se rezolvă ulterior.

Deoarece mulți copii cu alergii alimentare vor dezvolta  și alergii respiratorii, cum ar fi astmul și rinita, trebuie întreprinse măsuri pentru evitarea alergenilor și a iritanților din mediu, pentru a minimiza această evoluție.
3.Măsuri de control al mediului

Măsurile de control al mediului sunt pietrele de temelie în tratamentul alergiilor respiratorii. Dacă sunt instituite devreme în casele copiilor cu risc ridicat, acestea scad expunerea la alergenul inhalat și riscul de sensibilizare.

Trebuie evitați, în primul rând, iritanții obișnuiți din mediu, cum ar fi fumul de tigara. De asemenea, este necesară evitarea expunerii copilului la praf, păr de animale, mucegai, polen sau alți posibili alergeni care pot provoca reacții respiratorii.

Măsuri de precauție împotriva acarienilor

Acarienii se dezvoltă în medii umede, cu praf. Prin urmare, ar trebui luate mai multe măsuri de  control al mediului.

Umiditatea din casă trebuie menținută cu mult sub 50%. Deoarece casele bine izolate tind să fie mai umede, trebuie asigurată o ventilație adecvată, pentru ca umiditatea din aer să fie redusă la mai puțin de 50%,  eventual instalat un  dezumidificator. Deși purificatoarele de aer pot ajuta la reducerea nivelului alergenilor cu diametru mai mare, majoritatea nu vor reduce nivelul de acarieni de praf. În sistemele de încălzire cu aer forțat, filtrele trebuie curățate sau spălate des.

Covoarele, în special cele așezate pe plăci de beton, sunt rezervoare excelente de acarieni și ar trebui îndepărtate dacă este posibil. Dacă nu pot fi îndepărtate, acaracidele, cum ar fi benzoatul de benzil (o pulbere fină care se stropește pe covoare), pot reduce numărul de acarieni.

Saltelele și pernele ar trebui să fie acoperite în huse impermeabile, cu fermoar. Lenjeria de pat trebuie spălată frecvent în apă fierbinte (55ºC).

Capcanele de praf din dormitor, cum ar fi animalele de pluș sau cărțile, trebuie îndepărtate sau puse în rafturi acoperite.

La astmaticii sensibili la acarieni, cel mai eficient tratament este controlul mediului, iar precauțiile alergice de mai sus s-au dovedit a reduce semnificativ severitatea bolii și nevoia de medicație simptomatică.

Evitarea contactului cu animalele

în mod ideal, la pacienții care sunt sensibilizați la animale, animalul ar trebui îndepărtat din casă sau, cel puțin, din camera copilului. Alergenii produși de glandele sebacee din pielea pisicii sunt particule aeropurtate de 2 până la 4 μm care rămân în aer pentru perioade lungi. Părul poate rămâne pe covoare și în mobilierul tapițat pentru perioade lungi de timp. Familiile care aleg să-și păstreze pisicile trebuie să spele animalul săptămânal în apă caldă pentru a reduce sursa de alergeni. Animalele trebuie ținute departe de dormitorul pacientului, iar rezervoarele de alergeni, cum ar fi covoarele și mobilierul tapițat, trebuie îndepărtate. Saltelele trebuie acoperite cu huse impermeabile, cu fermoar.

Îndepărtarea mucegaiului

Mucegaiurile interioare majore sunt Aspergillus și Penicillium, dar mucegaiurile exterioare (cum ar fi Alternaria și Cladosporium) pătrund adesea în mediul interior. Toate mucegaiurile au nevoie de umiditate, iar rezervoarele majore sunt subsoluri umede, slab ventilate, băi și bucătării.

Dacă se confirmă sensibilizarea copilului la mucegai, umiditatea trebuie menținută la un nivel scăzut, până la 35% dacă este posibil, dar cu siguranță nu peste 50%. Precauțiile includ creșterea ventilației în toată casa, în special în subsoluri și băi; aerisirea uscătoarelor spre exterior; îndepărtarea covoarelor din subsoluri sau din alte zone care au fost inundate; verificarea pereților pentru infiltrații; și îndepărtarea tapetului. Un dezumidificator, un schimbător de aer sau un aparat de aer condiționat pot, de asemenea, să scadă umiditatea. Expunerea casei la lumina soarelui poate, de asemenea, să scadă umiditatea.

Evitarea expunerii la polen

Este important să fim conștienți de momentul apariției și dispariției polenului major alergen din zonă. În general, polenul de copac apar la începutul primăverii până la sfârșitul verii, polenul de iarbă la sfârșitul primăverii până la începutul verii și ambrozia la sfârșitul verii. Este important să se facă diagnosticul nu numai prin istoricul clinic, ci și prin confirmare cu teste cutanate adecvate. Ocazional, pacienții care suferă de simptome clasice de alergie la polen pot fi, de asemenea, alergici la mucegaiuri. Acarienii tind să se dezvolte și în umiditatea primăverii, la sfârșitul verii și toamna, iar pacienții care suferă de o alergie la acarieni pot deveni mai simptomatici. Polenul este mai abundent în aer la primele ore ale dimineții. Ferestrele din dormitor trebuie ținute închise în acest timp, pentru a preveni pătrunderea polenului în casă. Aerul condiționat în casă și în mașină poate ajuta, permițând pacientului să țină ferestrele închise. Activitățile în aer liber trebuie planificate pentru a evita ca pacientul să stea în aer liber în timpul orelor de vârf de polen. Pentru pacienții care suferă de simptome severe, poate fi justificată planificarea vacanțelor în locații în care polenul nu este la fel de abundent.

”Pentru polen, în sezonul cald, ar fi indicat să se urmeze un tratament de protecție cu un antihistaminic, ar trebui redusă expunerea la polen prin schimbarea hainelor imediat ce se intră în casă sau că persoană respectivă să facă dus atunci când vine de afară. De asemenea, ar trebui evitate locurile unde concentrația de polen este mare, locurile cu multă vegetație. Este de preferat că vacanțele să fie petrecute la mare.”, arată dr. Rareș Simu.

Medicație recomandată în alergii la copii

Antihistaminicele sunt eficiente în diminuarea simptomelor alergiilor precum strănutul, mâncărimea nasului și ochilor și secrețiile nazale. Dacă există congestie nazală semnificativă, o combinație de decongestionant oral-antihistaminic poate fi mai eficientă. Din păcate, antihistaminicele provoacă un procent mare de reacții adverse, sedarea fiind cea mai frecventă. Antihistaminicele mai noi, nesedative, sunt potențial mai utile, deoarece permit pacientului să aibă o ameliorare simptomatică fără sedare.

Dacă simptomele sunt severe sau dacă este necesar să se reducă rapid congestia, se poate folosi un decongestionant topic pentru perioade scurte de timp. După câteva zile de utilizare regulată, pare să existe un efect de „rebound” în care mucoasa nazală devine mai congestionată (rinită medicamentosă), iar simptomele se pot amplifica.

S-a demonstrat că tratamentul rinitei alergice cu corticosteroizi intranazali îmbunătățește simptomele rinitei și astmului bronșic și capacitatea de răspuns a căilor respiratorii. De asemenea, sa demonstrat că tratamentul nazal cu beclometazonă previne creșterea răspunsului bronșic asociat cu rinita sezonieră și astmul

Dacă rinita este sezonieră, simptomele pot fi anticipate și este utilă administrarea terapiei preventive cu corticosteroizi topici înainte și în timpul sezonului. Corticosteroizii nazali reduc semnificativ simptomele de congestie și strănutul.  Efectele secundare ale steroizilor nazali sunt, în general, arsuri nazale, iritație, strănut și epistaxis.

În cazul sinuzitei, ce poate fi o complicație a alergiilor de lungă durată, poate fi necesar un tratament cu antibiotice, pe lângă terapia antiinflamatoare adecvată.

Imunoterapia în cazul unor alergii la copii

Pentru alergii severe sau care nu sunt complete ameliorate de un alt tratament, medicul poate recomandă imunoterapia alergenica. Acest tratament implică o serie de injecții cu extract de alergen purificat, de obicei administrate într-o perioada de câțiva ani. O altă formă de imunoterapie este o tabletă care se ține sub limba până se dizolvă. Medicamentele sublinguale sunt folosite pentru a trata unele alergii la polen.

Aerius pentru alergii la copii

Un medicament antialergic frecvent recomandat la copii, care nu produce somnolență este Aerius. Acesta este prescris în cazul unor alergii la copii care implică traseele respiratorii, dar și în cazul unor alergii care provoacă erupții cutanate.

Aerius sirop ameliorează simptomele asociate cu rinită alergică (de exemplu febra fânului, alergia la praf), precum strănutul, secreția abundență sau senzația de mâncărime nazala, senzația de mâncărime la nivelul palatului, precum și senzația de mâncărime și inrosirea ochilor sau lăcrimarea.

Aerius  este  utilizat,  de  asemenea,  pentru  ameliorarea  simptomelor  asociate urticariei idiopatice cronice, cum ar fi senzația de mâncărime și papulele urticariene.

Substanța activă din Aerius este desloratadina. Conform prospectului, Aerius sirop poate fi administrat astfel, în funcție de vârsta copilului:

  • Copii în vârstă de 1 până la 5 ani: 2,5 ml (1/2 dintr-o linguriță de 5 ml) sirop, o dată pe zi;
  • Copii în vârstă de 6 până la 11 ani: 5 ml (1 linguriță de 5 ml) sirop, o dată pe zi;
  • Adolescenți (12 ani și peste): 10 ml (2 lingurițe de 5 ml) sirop, o dată pe zi.

Identificarea copiilor cu risc crescut de alergii se face urmărind:

  • Istoricul reacțiilor imediate la alimente foarte alergene, cum ar fi nucile, peștele, fructele de mare
  • Antecedente de reacții imediate semnificative la alimente mai puțin alergene, cum ar fi laptele și ouăle, cu test cutanat puternic pozitiv sau alte teste recomandate de alergolog
  • Astm bronșic semnificativ

În cazul reacțiilor alergice severe, de tip anafilaxie, tratamentul imediat, realizat în unitățile de urgență, include:

– Injectare de epinefrină

– Asigurarea menținerii căilor respiratorii deschise

– Administrarea de oxigen daca, este necesar

– Monitorizarea semnelor vitale la fiecare 15 minute

– Perfuzarea unor cantități mari de lichid dacă se dezvoltă hipotensiune arterială

– Glucocorticoizii (hidrocortizon sau predison) nu au beneficii imediate, dar pot fi benefici în prevenirea sau modificarea unei reacții de fază tardivă

În cazul copiilor cu risc crescut de anafilaxie, pe lângă evitarea alergenilor, părinții trebuie să aibă mereu la ei epinefrină și antihistaminice pentru situații de urgență și trebuie să fie instruiți cum să administreze epinefrina.

Inflamația este esențială pentru toate bolile alergice, iar tratamentul antiinflamator trebuie instituit devreme dacă există simptome în curs de desfășurare.

Surse: