Analize la plămâni: când și ce trebuie să faci

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Atunci când avem dificultăți de respirație, presiune în piept, tuse persistentă, uscată sau însoțită de spută, unul dintre primele lucruri recomandate de medic este un set de analize la plămâni. Acesta poate cuprinde, pe lângă analizele uzuale și o serie de analize specifice, cum ar fi testele funcționale pulmonare sau  analiza gazelor sanguine.   Pentru că unele afecțiuni pulmonare au simptome asemănătoare, gama de analize la plămâni poate fi extinsă, pentru realizarea unui diagnostic diferențial. Articolul de față trece în revistă cele mai uzuale analize la plămâni, dar și testele speciale, folosite în cazul unor investigații mai ample.

Când să faci analize la plămâni

Problemele respiratorii apar frecvent, dar nu necesită întotdeauna analize la plămâni. De exemplu, unele afecțiuni respiratorii ușoare, ca răceala sau unele infecții virale, care se vindecă relativ repede și fără complicații, nu necesită realizarea unor teste speciale. Medicul va solicita analize la plămâni atunci când apar simptome grave (dificultăți de respirație severe, cianozarea unghiilor și tegumentelor, febra ridicată, care nu cedează la medicamentele prescrise, stare generală de rău care durează de mai multă vreme ori agravarea stării inițiale, în ciuda tratamentului recomandat). De asemenea, o serie de teste sunt solicitate de pneumolog pentru diagnosticarea unor boli cronice (BPOC, astmul bronșic, fibroza chistică), precum și în caz de suspiciune a unor afecțiuni grave, cum este embolia pulmonară.

Analizele pulmonare sunt necesare pentru diferențierea bolilor respiratorii restrictive de bolile constrictive. În bolile  restrictive complianța pulmonară este afectată.. Plămânii au tendința de a se rigidiza și nu se pot extinde în mod normal, provocând astfel reduceri ale volumelor pulmonare, care pot fi constatate prin testarea funcției pulmonare. Principalele boli respiratorii restrictive sunt sarcoidoza, tuberculoza, pneumonectomia, pneumonia, fibroza, revărsatul pleural, tumorile. Restricția pulmonară poate fi determinată și de boli care nu au legătură directă cu aparatul respirator, precum scolioza, cifoza, spondilita anchilozantă, obezitatea masivă, ascita și unele boli neuromusculare.

Boala respiratorie obstructivă se referă la o afecțiune  ce determină îngustarea căilor respiratorii și rezistența crescută la trecerea aerului. Pacientul inspiră normal, dar are dificultăți în expirare. Fluxul prin căile tubulare ale plămânului poate fi redus din cauza contracției mușchilor netezi bronșici, cum este cazul astmului. Îngustarea căilor respiratorii poate apărea din cauza inflamației și hipertrofiei mucoasei bronșice, hiperplaziei glandelor bronșice, cum este cazul bronșitei. Acumularea de mucus, inhalarea unor obiecte străine sau prezența unor tumori invazive pot bloca căile respiratorii. Alte cauze includ distrugerea țesutului pulmonar, cum este cazul emfizemului. Bolile respiratorii obstructive pot fi reversibile (de exemplu, astm) sau ireversibile (de exemplu, emfizem).

Pentru diagnosticarea bolilor restrictive sau constrictive, medicul va recomanda de regulă testarea funcției pulmonare. Acestea pot fi  făcute și de persoane sănătoase, ca parte a unui examen de rutină. De asemenea, acestea sunt efectuate în mod obișnuit în anumite tipuri de medii de lucru pentru a asigura sănătatea angajaților (cum ar fi fabricile de grafit și minele de cărbune). Testele funcționale pot fi recomandate și pentru completarea diagnosticului în cazul alergiilor, infecțiilor respiratorii, după intervenții chirurgicale recente. Ele pot fi utilizate pentru a verifica funcția pulmonară înainte de operație sau alte proceduri la pacienții care au probleme pulmonare sau cardiace, care sunt fumători sau care au alte afecțiuni. O altă utilizare a PFT este de a evalua tratamentul pentru astm, emfizem și alte probleme pulmonare cronice.

Cele mai uzuale analize la plămâni

Atunci când există o suspiciune de afecțiune pulmonară, pot fi recomandate o serie de analize și teste, dintre care unele sunt de uz general, altele sunt specifice pentru diagnosticarea anumitor boli. Dintre analizele recomandate în mod obișnuit fac parte următoarele:

1. Analize de sânge pentru plămâni

Probele de sânge sunt necesare atât pentru controalele de rutină, cât și pentru cele specializate. De regulă, medicul solicită o hemoleucogramă completă, pentru a determina dacă există o infecție sau anemie, care, de asemenea, poate determina dificultăți de respirație. Analizele de sânge sunt necesare pentru o varietate de boli infecțioase, fie că este vorba de infecții virale sau bacteriene. Analizele presupun prelevarea unei probe de sânge, de regulă pe nemâncate (a jeun).

Proba este trimisa la laborator și rezultatul este trimis în termen de câteva zile. Testele de sânge ajută atât la diagnosticarea bolilor, cât și la monitorizarea tratamentelor. De asemenea, pot măsura unele substanțe din sânge, inclusiv nivelurile de medicamente.

Un set de analize de sânge poate ajuta medicul să evalueze:

  • Cât de bine lucrează plămânii
  • Cât de bine funcționează organele care sunt influențate de respirație
  • Cât de bine funcționează tratamentul recomandat
  • Dacă există o infecție, un proces tumoral, o boală ereditară
  • Care este riscul anumitor boli pulmonare grave, cum ar fi, de exemplu, embolia pulmonară (medicul va comanda, de exemplu,  un test de sânge cu dimer D pentru a ajuta la diagnosticarea sau pentru a exclude prezența unei embolii pulmonare)
  • Dacă există afecțiuni care pot influența respirația, deși nu sunt în legătură directă cu plămânii (anemie, alergii)
  • Pătrunderea unor agenți patogeni pulmonari (bacterii, ciuperci) în fluxul sanguin.

Analize de sânge specifice pentru embolia pulmonară

Dacă medicul suspectează o embolie pulmonară, poate recomanda anumite analize de sânge care să confirme sau să infirme acest diagnostic ori care să depisteze daunele provocate de prezența unui cheag de sânge.

Testul D-dimeri

Testul D-dimeri măsoară nivelurile unei substanțe care este produsă în fluxul sanguin atunci când un cheag de sânge se descompune. Dacă rezultatele testului de sânge cu dimer D se încadrează în intervalul normal sau negativ și nu există alți factori de risc, probabil că nu este vorba de embolie pulmonară. Dacă rezultatele sunt pozitive sau indică valori crescute ale D-dimerilor în sânge, acest lucru poate însemna că există o formare semnificativă de cheaguri și o degradare a acestora în organism.

Un rezultat pozitiv de D-dimer nu indică locul în care se află cheagul în corpul dumneavoastră. Medicul va trebui să comande alte teste pentru a obține aceste informații, mai ales că există și alți factori care pot face ca rezultatul D-dimer să fie ridicat (intervenții chirurgicale sau traumatisme recente; infarct; infecție actuală sau recentă; boală de ficat; sarcină)

Testul de troponină

În cazul unui diagnostic de embolie pulmonară, medicul poate ordona un test de troponină pentru a evalua dacă a apărut o leziune cardiacă. Troponina este o proteină care este eliberată în fluxul sanguin atunci când inima este afectată. Nivelurile ridicate de troponină în sânge indică faptul că cel mai probabil a existat o anumită afectare a inimii. Deoarece eliberarea de troponine este specifică leziunilor mușchilor inimii, acest test nu poate detecta leziuni ale altor mușchi, cum ar fi cei scheletici.

Alte condiții care pot duce la creșterea troponinei includ:

  • infarct
  • angină stabilă sau instabilă
  • insuficiență cardiacă congestivă
  • inflamația inimii
  • boală de rinichi
  • infecție actuală sau recentă
  • tahicardie și tahiaritmii

Testul BNP (peptidul natriuretic de tip B)

Ca și testul de troponină, testul BNP este recomandat în mod normal pentru a evalua gravitatea insuficienței cardiace ce poate apărea în urma unei embolii pulmonare. BNP și compușii înrudiți sunt eliberați în fluxul sanguin atunci când inima lucrează prea mult pentru a pompa sânge. Acest lucru se poate întâmpla în embolia pulmonară din cauza blocării vaselor de sânge.

2. Analiza gazelor din sângele arterial

Din setul de analize la plămâni și teste efectuate uzual face parte și analiza gazelor din sângele arterial, denumită și dozarea gazelor arteriale sau gazometria.

”Analiza gazelor arteriale sau gazometria (DGA) este folosită pentru măsurarea exactă a PaO2, PaCO2 și a pH-ului sangvin. Aceste variabile împreună cu temperatura pacientului permit calcularea nivelului de bicarbonat -HCO3 și a saturației de oxigen. Analiza gazelor sangvine permite evidențierea hipoxemiei, iar prin măsurarea PaCO2 apreciază forma de insuficiență respiratorie (tip I/II), evaluează severitatea hipoxemiei și a alterării pH-ului, poate identifica tulburări acido-bazice metabolice asociate.”, arată dr. Ciubotariu Bogdan-Iliuță pe site-ul romedic.ro

Analiza gazelor arteriale presupune recoltarea a 3-5 ml de sânge, de regulă la nivelul arterei radiale și trimiterea probelor la laborator, de unde se primește rezultatul într-un termen scurt (1-2 zile).

3. Pulsoximetria

În afară de analizele de sânge, o analiză uzuală la plămâni este oximetria. Un pulsoximetru poate estima cantitatea de oxigen din sânge, prin folosirea unui dispozitiv ce se fixează la un deget și are un sensor care măsoară cât de mult oxigen este în sânge.

Pulsoximetria permite măsurarea continuă a fracției saturației în oxigen a hemoglobinei. Valorile estimate sunt foarte corecte, existând o abatere de doar 5% față de saturația oxigenului măsurată în sângele arterial. Exactitatea rezultatelor poate fi afectată la pacienți cu pielea hiperpigmentată, la cei cu unghii lăcuite, la cei cu hipotensiune sau aritmii, prin diminuarea (amortizarea) amplitudinii semnalului. Valorile SpO2 înregistrate de pulsoximetru sunt afectate și de modificări ale fluxului sangvin periferic, de mișcarea extremității pacientului în timpul examinării sau de o valoare scăzută a hemoglobinei (în anemie). Pulsoximetria poate detecta doar oxihemoglobina, sau hemoglobina redusă. Carboxihemoglobina sau methemoglobina sunt considerate tot oxihemoglobină, inducând o falsă creștere a SpO2.”, precizează dr. Ciubotariu.

4. Analiza sputei

Examenul microscopic al sputei este destinat identificării agenților patogeni care provoacă o infecție respiratorie. Sputa reprezintă secrețiile traheobronsice expectorate în cursul unui acces de tuse și conține, prin contaminare secundară, și secrețiile din cavitatea bucofaringiana și nazala. În boli precum: traheobronsite, pneumonii, bronhopneumonii, bronșite cronice, examenul sputei reprezintă o metodă importantă de diagnostic etiologic.

Prelevarea sputei se face din expectorația de dimineață, după ce pacientul efectuează o gargară cu ser fiziologic steril sau cu apă fiartă și răcită..Produsul este prelevat într-un recipient steril, prevăzut cu capac. În infecțiile acute este suficient să se recolteze un volum de 1-2 ml secreție purulenta. Specimenul este transportat la laborator imediat pentru a fi examinat în interval de cel mult o oră de la prelevare

Testele funcționale pulmonare

Testele funcționale pulmonare sunt teste neinvazive, cu durată scurtă (circa 30 de minute), care arată cât de bine funcționează plămânii. Testele măsoară volumul pulmonar, capacitatea pulmonară, ratele de flux și schimbul de gaze. Aceste informații sunt necesare pentru stabilirea diagnoticului și alegerea tratamentului anumitor afecțiuni pulmonare.

Testele funcției pulmonare, folosind tehnici spirometrice, sunt deosebit de eficiente în diagnosticarea tipului și severității bolilor respiratorii restrictive și obstructive. Aceste teste sunt, de asemenea, capabile să diferențieze boala obstructivă reversibilă (de exemplu astmul) de boala pulmonară obstructivă ireversibilă sau cronică (de exemplu emfizemul), prin utilizarea bronhodilatatoarelor.
Testele funcționale pulmonare sunt utilizate și pentru determinarea eficacității terapiei, evaluarea severității unei boli pulmonare, monitorizarea evoluției bolilor pulmonare și modului în care răspund la terapie. Testarea funcției pulmonare poate include:

Spirograma

Acesta este cel mai uzual test ce evaluează funcția pulmonară. În acest test, pacientul suflă în aparatul de testare cât mai repede și cât mai tare posibil, pentru cât mai mult timp posibil. Sunt necesare două încercări valide pentru un test precis. Acest test măsoară fluxul de aer și poate detecta prezența și severitatea unor boli obstructive ale căilor respiratorii precum astmul. Dacă spirograma este anormală, se administrează, de obicei, un medicament bronhodilatator și se repetă spirograma. Orice îmbunătățire după inhalarea agentului bronhodilatator sugerează că pacientul poate beneficia de medicația continuă.

Determinarea volumului pulmonar

Pacientul respiră un amestec special de gaze cu un efort respirator normal timp de aproximativ trei minute și apoi expiră încet. Folosind calcule matematice, este posibil să se determine nu numai volumul de gaz din plămâni, ci și să se subdivizeze volumul total de gaz din plămân în secțiuni utile clinic. Dacă există mai puțin gaz decât cantitatea normală în plămâni, poate fi vorba de o boală restrictivă, cum ar fi fibroza pulmonară idiopatică.

Capacitatea de difuzie

În acest test, pacientul expiră complet, apoi inspiră un alt amestec special de gaz. O componentă a acestui amestec gazos difuzează rapid din căile respiratorii în sânge. Când pacientul expiră după aproximativ 10 secunde de ținere a respirației, gazul expirat este colectat într-un recipient etanș și analizat. Rezultatele testului de capacitate de difuzie se referă la capacitatea organismului de a extrage oxigenul din plămâni. Este cel mai dificil de interpretat dintre testele funcției pulmonare, dar o capacitate scăzută de difuzie semnalează adesea un stadiu avansat al bolii la pacienții cu emfizem sau fibroză pulmonară idiopatică.

Testele funcției pulmonare măsoară următoarele volume și capacități ale plămânilor:

  • Volumul curent (VT). Aceasta este cantitatea de aer inhalată sau expirată în timpul respirației normale.
  • Volumul pe minut (MV). Aceasta este cantitatea totală de aer expirată pe minut.
  • Capacitatea vitală (VC). Acesta este volumul total de aer care poate fi expirat după o inspirație forțată.
  • Capacitate reziduală funcțională. Aceasta este cantitatea de aer rămasă în plămâni după expirarea normală.
  • Volumul rezidual. Aceasta este cantitatea de aer rămasă în plămâni după o expirație forțată.
  • Capacitate pulmonară totală. Acesta este volumul total al plămânilor atunci când sunt umpluți cu cât mai mult aer posibil.
  • Capacitate vitală forțată (FVC). Aceasta este cantitatea de aer expirată cu forță și rapiditate după o inspirație forțată.  
  • Volumul expirator forțat (FEV). Aceasta este cantitatea de aer expirată în prima, a doua și a treia secundă a testului FVC.
  • Fluxul expirator forțat (FEF). Aceasta este rata medie de debit în timpul jumătății mijlocii a testului FVC.
  • Debitul expirator maxim (PEFR). Aceasta este cea mai rapidă rată cu care puteți expulza aerul din plămâni.

Valorile normale ale testelor funcționale variază de la persoană la persoană. Cantitatea de aer inspirată și expirată din rezultatele testului este comparată cu media pentru persoanele de aceeași vârstă, înălțime, sex și rasă. Rezultatele sunt, de asemenea, comparate cu rezultatele testelor anterioare. Dacă apar valori anormale ale testelor funcționale pulmonare sau dacă rezultatele s-au schimbat în timp, medicul poate recomanda teste suplimentare

Alte analize la plămâni și investigații pulmonare

Bronhoscopia

Bronhoscopia este o procedura minim invazivă prin care este posibilă vizualizarea interiorului căilor aeriene – laringe, corzile vocale, trahee, bronhii principale și bronhii segmentare. Bronhoscopia se poate realiza atât în scop diagnostic, cât și terapeutic și presupune utilizarea unui aparat numit bronhoscop, un tub flexibil, de grosimea unui creion, prevăzut cu o cameră la capăt, ce poate fi introdus pe cale nazală sau bucală . Camera atașată tubului transmite imagini ce pot fi urmărite pe un ecran sau direct, la celălalt capăt al bronhoscopului.

”Efectuarea bronhoscopiei în scop diagnostic se realizează pentru orice simptomatologie respiratorie peristenta pentru care examenele făcute anterior nu au găsit o cauza : hemoptizie, tuse cronică, dispnee cu wheezing localizat, radiologică : descoperirea unor modificări pe radiografia sau CT-ul de torace, așa cum pacienții le numesca desea “pată pe plămân la radiografie” (atelectazie, adenopatii, revărsat pleural etc.), de laborator (suspiciunea de tuberculoză atunci când alte metode au eșuat, investigații microbiologice).”, arată dr. Andreea Vlad, medic specialist pneumologie pe site-ul cdt-babes.ro

În scop terapeutic, bronhoscopia poate fi utilizată pentru  extragerea corpilor străini traheobronsici, aspirarea secretiilor din căile aeriene, intubari dificile în anestezie, terapia fistulelor bronșice, practicarea lavajului bronho-alveolar, bronhoinstilatia diverselor medicamente, administrarea locală a soluțiilor de trombină în bronhii în hemoptizii, rezecția paliativă a unor tumori, etc.

Toracocenteza

Toracocenteza (toracenteza sau puncția pleurală)  presupune extragerea fluidelor din spațiul pleural, utilizate în scop diagnostic sau terapeutic. Toracocenteza presupune anestezia locală, urmată de puncție și aspirarea lichidului (20-40 ml), care este trimis la laborator pentru însămânțare pe medii de cultură, examen bacteriologic, examen citochimic și examen biochimic. Toracocenteza este indicată pentru:

1. Diminuarea dispneei în revărsate pleurale masive
2. Tratamentul pneumotoraxului spontan prin introducerea în spaţiul pleural de agenţi sclerozanţi precum talcul, tetraciclina pentru inducerea pleurodesisului (simfizării pleurale); 3. Introducerea de citostatice în pleureziile de natură neoplazică,

4. Introducerea unor agenți trombolitici pentru prevenirea simfizării foițelor pleurale după evacuarea unui empiem 
5. Evacuarea unui chilotorax sau hemotorax;
4. Stabilirea diagnosticului pozitiv și diferențial în cazul pleureziei: infecţioase, inflamatorii, tumorale, parazitare sau transudative

Scintigrafia ventilo-perfuzională sau scanarea pulmonară

Acesta este un test care compară funcția plămânului drept și cu a celui stâng. Este o procedură de diagnostic medical-nuclear utilizată pentru a căuta posibile anomalii în relația ventilație / perfuzie , adică a ventilației și a circulației pulmonare. Se realizează prin injectarea unei cantități mici de material radioactiv, urmată de inhalarea (printr-o mască) a unui gaz radioactiv care este distribuit în plămâni. Gazul este expirat normal. De obicei, plămânul stâng are mai puțină perfuzie și mai puțină ventilație decât plămânul drept, deoarece plămânul stâng este mai mic.

Radiografia pulmonară

Radiografia pulmonară este una dintre cele mai frecvente examinări radiologice, care redă imagini ale plămânilor și căilor respiratorii, vaselor de sange, dar și ale inimii. Este un procedeu neinvaziv si nedureros, ce ajuta la diagnosticarea si tratarea unor afectiuni medicale legate de plămâni, inimă sau vase de sânge, precum și la observarea acumulării de lichid la nivel pulmonar și în spațiul interpleural.

Radiografia pulmonară are drept scop:

  • Diagnosticarea unor afecțiuni pulmonare, precum cancerul, infecțiile, anumite boli cronice ca emfizemul sau fibroza chistica, ce pot duce la alte complicatii
  • Diagnosticarea unor afecțiuni cardio-pulmonare: o radiografie pulmonara poate detecta modificări ale plămânilor cauzate de probleme cardiace, cum ar fi revărsatul pleural ca rezultat al insuficienței cardiace congestive
  • Observarea mărimii și conturului inimii: modificări ale dimensiunii și formei inimii pot indica insuficiența cardiacă, pericardita sau probleme ale valvelor
  • Modificari ale vaselor de sânge, aorta,  arterele și venele pulmonare sunt vizibile la radiografie, putând dezvalui anevrisme aortice, boli cardiace congenitale sau alte probleme ale vaselor de sânge
  • Acumularea unor depozite de calciu: radiografia toracică poate detecta prezența calciului in inima sau vasele de sange. Calcificările de la nivelul plămânilor provin adesea din infecții vechi
  • Fracturi ale coastelor, altor oase, probleme ale coloanei vertebrale
  • Schimbări postoperatorii la nivelul organelor toracice (inima, plămânii)

Tomografia computerizată

”Tomografia computerizată sau CT folosește raze X pentru a produce imagini detaliate ale mai multor structuri din interiorul corpului (organe interne, vase de sânge,  oase). Scanarea CT este cea mai frecvent utilizată tehnică imagistică pentru diagnostic și pentru a ghida deciziile de tratament.
Razele penetrează corpul diferit, în funcție de densitatea țesuturilor. Rezultatul este o imagine alb-negru, formată din mai multe nuanțe de gri, dintr-o porțiune interioară a corpului. CT combină utilizarea unui computer digital cu un dispozitiv cu raze X rotativ pentru a crea imagini sectionale transversale detaliate (cunoscute și sub formă de secțiuni) ale diferitelor organe și părți ale corpului.”, arată dr. Adela Julean pe site-ul reginamaria.ro

Pentru a spori claritatea imaginilor, se folosește un colorant special numit substanță de contrast, care ajută la evidențierea vaselor de sânge, a organelor și a altor structuri.

În setul  de analize la plămâni, CT-ul pulmonar este util mai ales pentru diagnosticarea tumorilor, diferitelor tipuri de leziuni, afecțiunilor vaselor pulmonare, precum și pentru ghidarea unui număr de procedure minim invasive precum biopsiile cu ac, drenajul lichidului, etc.

Medicii folosesc CT toracic pentru:

  • Examinarea mai amănunțită a anomaliilor identificate la radiografiile toracice.
  • Diagnosticarea cauzelor ce determină anumite simptome, precum tusea, dificultățile de respirație, durerile în piept sau febra
  • Detectarea și evaluarea extinderii tumorilor care la nivelul plămânilor
  • Evaluarea leziunile toracice, inclusiv la nivelul inimii, vaselor de sânge, plămânilor, coastelor și coloanei vertebrale.

CT toracic poate ajuta la diagnosticul diferitelor afecțiuni pulmonare:

  • tumori benigne si maligne
  • pneumonie
  • tuberculoză
  • bronșiectazie, fibroză chistică
  • inflamație sau alte boli ale pleurei
  • boală pulmonară interstițială cronică
  • anomalii congenitale

Angiografia pulmonară CT (CTPA) a devenit metoda imagistică de elecție în diagnosticul acut al emboliei pulmonare

Tehnologia CT este utilizată pentru a detecta nodulii pulmonari, colecții de țesut anormal din plămâni care pot fi manifestări precoce ale cancerului pulmonar. Acești noduli sunt adesea detectabili prin CT înainte de apariția simptomelor fizice ale cancerului pulmonar. Detectarea precoce a nodulilor pulmonari prin screening-uri CT s-a dovedit că îmbunătățește supraviețuirea în comparație cu pacienții care nu au fost supuși scanării CT pulmonare.

  • În cazul cancerului pulmonar, tomografia computerizată ajută la:
  • Stadializarea bolii
  • Stabilirea punctului potrivit pentru biopsie
  • Planificarea radioterapiei și evaluarea eficienței tratamentului
  • Ghidarea unor tratamente locale

Electrocardiograma și ecocardiograma

Cum funcționarea inimii și funcționarea plămânilor sunt interdependente, aceste două teste pot ajuta la identificarea modificărilor cardiace induse de anumite probleme pulmonare, precum și la evaluarea riscului de apariție a unor boli pulmonare ca urmare a insuficienței cardiace.

Electrocardiograma este o investigație recomandată pentru a monitoriza inima. Fiecare bătaie a inimii se produce că urmare a unui impuls electric generat de celule specializate de la nivelul inimii. Electrocardiogramă – denumită și ECG sau EKG – înregistrează aceste semnale electrice pe măsură ce acestea traversează inima. Medicul va studia electrocardiogramă pentru a identifica ritmul și modelul de apariție a bătăilor inimii pentru a diagnostica diverse boli de inima.

Electrocardiograma este un test nedureros, non invaziv și sigur care se efectuează în cabinetul medical.

O ecocardiogramă sau ecocardiografie este un studiu cu ultrasunete care evaluează impactul bolilor pulmonare asupra mecanicii inimii. Ecocardiograma examinează inima, valvele, aorta și poate oferi, de asemenea, informații referitoare la presiunea din arterele pulmonare. Acest test este nedureros și durează circa 30 de minute.

Ecocardiografia aduce informații mult mai exacte referitoare la dimensiunea cavitatilor cordului, hipertrofie, anomalii valvulare și congenitale și acolo unde este ușor accesibilă, înlocuiește radiografia toracică în evaluarea afecțiunilor cardiace.

Biopsia pulmonară

O biopsie pulmonară presupune prelevarea unei mostre foarte mici de țesut pulmonar, pentru identificarea unor afecțiuni precum cancerul pulmonar sau fibroza pulmonară. Medicul obține țesut pulmonar cu ajutorul unui ac special de biopsie, prin bronhoscopie sau în timpul intervenției chirurgicale. Biopsia deschisă este efectuată în sala de operații sub anestezie generală.

Biopsia pulmonară este utilizată în principal pentru

Investigrarea unei anomalii observate la radiografie sau la tomografia computerizată

  • diagnosticarea unei infecții pulmonare a altei boli pulmonare
  • determinarea cauzei acumulării de lichid în plămâni
  • stabilirea benignității sau malignității unei formațiuni pulmonare
  • stadializarea tumorilor maligne (stabilirea extinderii tumorii)

Surse: