Antibiotic la tuse? De ce, de multe ori, nu aceasta e soluția

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Deși tusea este un reflex de apărare al organismului, multe persoane o percep ca pe un simptom deranjant, un semnal de alarmă sau o indicație de agravare a afecțiunii. Iar în cazul tusei persistente sau cu secreții abundente, mulți cred că cea mai bună soluție sunt antibioticele. În realitate, administrarea de antibiotic la tuse este adesea inutilă, dacă nu chiar dăunătoare.

În marea majoritate a cazurilor, antibioticele nu trebuie prescrise pentru congestie și tuse. Peste 90% dintre aceste simptome respiratorii sunt cauzate de infecții virale, nu bacteriene. Răceala, gripa, bronșita sunt provocate de virusuri respiratorii, iar antibioticele nu au nici un efect asupra acestora. În plus administrarea fără recomandare poate crește riscul de dezvoltare  a unor tulpini bacteriene rezistente.

Iată de ce este necesar un diagnostic clar înainte de a utiliza antibiotic la tuse. În rândurile care urmează vor clarifica de ce administrarea antibioticelor nu reprezintă o soluție pentru toate tipurile de tuse, ci doar pentru cazurile de infecție bacteriană. 

Ce reprezintă tusea?

Tusea nu este o boală în sine, ci reprezintă un reflex natural și vital de apărare al organismului. Prin intermediul ei, plămânii și căile respiratorii elimină activ mucusul în exces, corpii străini sau factorii iritanți.

”Tusea reprezintă un mecanism de apărare al organismului în ceea ce privește căile respiratorii superioare. În momentul când se declanșează un efort de tușe , de cele mai multe ori involuntar, corpul se străduiește să elimine secteriile de la nivelul plămânilor sau cailor respiratorii superioare.”, arată dr.Iancu Marilena pe sfatulmedicului.ro

Marea majoritate a episoadelor de tuse acută apar în cadrul răcelilor comune sau al bronșitelor virale. Prin urmare, cauza principală o constituie virusurile respiratorii. Antibioticele au fost create exclusiv pentru a distruge sau a bloca multiplicarea bacteriilor, având un efect nul asupra virusurilor.

Cu alte cuvinte, tusea funcționează ca un scut protector al sistemului respirator, curățând căile aeriene de secreții și particule iritante. Atunci când luăm antibiotice fără o indicație medicală precisă, încercăm practic să tratăm o reacție de apărare cu un medicament conceput pentru o altă categorie de microbi.  

De ce nu este indicat antibiotic la orice tip de tuse?

Administrarea nejustificată de antibiotic la tuse, fără o confirmare bacteriană nu va reduce febra și nu va opri reflexul de tuse. Din contră, va distruge microbiomul intestinal util și va crește riscul ca organismul să dezvolte rezistență la antibiotice în viitor.

La fel ca orice medicament, antibioticele pot provoca efecte secundare. Cele mai frecvente includ greața, diareea și reacțiile alergice.

O altă problemă majoră legată de utilizarea excesivă a antibioticelor este rezistența la acestea. Organizația Mondială a Sănătății consideră rezistența la antimicrobiene o problemă majoră de sănătate la nivel mondial, aceasta fiind una dintre principalele cauze de deces pe plan global.

Mai mult, ghidurile Societății Europene de Pneumologie (European Respiratory Society – ERS) subliniază că o tuse acută durează în mod natural în medie 3 săptămâni, iar un tratament antibiotic scurtează această perioadă cu mai puțin de jumătate de zi, expunând pacientul doar la efecte adverse inutile.

Studiile arată că în majoritatea cazurilor nu este necesar antibiotic la tuse, nici măcar când sunt implicate bacterii

Tusea este cel mai frecvent motiv medical pentru care oamenii consultă un medic, generând anual milioane de vizite în ambulatoriu. Aproximativ 30% dintre persoanele care vin la consultație pentru manifestări precum tuse și/sau congestie nazală primesc antibiotice. Decizia medicilor este, în general, empirică, în funcție de severitatea simptomelor, fără investigații suplimentare. Persoanele cărora li se prescriu antibiotice prezintă simptome precum tuse moderată până la severă, expectorație colorată, nas înfundat sau care curge, respirație șuierătoare și stare de oboseală. De asemenea, persoanele a căror tuse provoacă dificultăți de respirație, amețeli, greață sau vărsături au o probabilitate mai mare de a primi un antibiotic.

 Totuși medicii nu ar trebui să recomande antibiotic la tuse decât în situații clar definite.

„Infecțiile căilor respiratorii superioare includ, de obicei, răceala comună, durerile în gât, infecțiile sinusurilor și infecțiile urechii; în cazul acestora, există metode bine stabilite pentru a determina dacă este necesară administrarea de antibiotice”, declară dr. Dan Merenstein, profesor de medicină de familie la Facultatea de Medicină a Universității Georgetown din Washington.

Un studiu amplu realizat de Centrul Medical al Universității Georgetown (SUA), publicat în Journal of General Internal Medicine și condus de dr Merenstein a arătat că antibioticele nu reduc durata și nici severitatea tusei, chiar și în cazurile în care este prezentă o bacterie secundară pe lângă infecția virală.

Cercetarea a arătat că antibioticele nu au scurtat durata tusei

Studiul menționat a arătat că în majoritatea cazurilor prescripția antibioticului nu a scurtat durata tusei, nici măcar când s-au detectat germeni bacterieni implicați.

 „Profesioniștii din domeniul sănătății, deși animați de bune intenții, pot prescrie antibiotice de teama de a nu trece cu vederea o infecție bacteriană care ar putea duce la o evoluție nefavorabilă, de exemplu la persoane cu vârsta înaintată sau simptomele mai severe. Acest studiu ne oferă date care ar trebui să contribuie la diminuarea acestor temeri”, afirmă dr. Jennifer Pisano, profesor asociat de medicină la UChicago Medicine și director medical al departamentului de gestionare a utilizării antimicrobienelor și control al infecțiilor.

Majoritatea adulților cu un sistem imunitar sănătos și o funcție pulmonară bună sunt capabili să lupte împotriva virusurilor și bacteriilor comune care provoacă infecții ale tractului respirator inferior. De aceea administrarea de antibiotic ar putea să nu influențeze durata simptomelor sau evoluția bolii.

Aceste rezultate consolidează recomandarea actuală de a nu administra antibiotice persoanelor cu bronșită acută care sunt, în general, sănătoase și nu prezintă un risc ridicat de a dezvolta o formă severă a bolii

Totuși, în cazul persoanelor cu risc ridicat, situația este diferită, prescrierea antibioticelor putând fi absolut necesară atât pentru tratament cât și pentru prevenție.

Dovezi cheie împotriva utilizării de rutină a antibioticelor:

  • Bronșita acută însoțită de tuse este de origine virală în peste 90% din cazuri și nu beneficiază de tratamentul cu antibiotice
  • Sputa purulentă (verde sau galbenă) nu indică o infecție bacteriană; aceasta reflectă pur și simplu prezența celulelor inflamatorii, nu a bacteriilor
  • Antibioticele nu au niciun rol în tratarea tusei post-infecțioase (care persistă 3-8 săptămâni după o infecție respiratorie), deoarece cauza nu este o infecție bacteriană.

Revizuiri sistematice ale unor studii controlate randomizate au evidențiat dovezi limitate în favoarea utilizării antibioticelor pentru bronșita acută, indicând totodată o tendință de creștere a numărului de reacții adverse

Un studiu randomizat care a comparat amoxicilina-acidul clavulanic cu placebo nu a arătat nicio diferență semnificativă în ceea ce privește durata până la dispariția tusei. În plus, macrolidele (azitromicina) au provocat semnificativ mai multe reacții adverse comparativ cu placebo la pacienții cu bronșită acută

”Utilizarea antibioticului amoxicilină pentru tratarea infecțiilor respiratorii la pacienții la care nu există suspiciunea de pneumonie nu este probabil să fie benefică și ar putea fi chiar dăunătoare… Rezultatele noastre arată că pacienții se vindecă de la sine. Totuși, având în vedere că un număr mic de pacienți ar putea beneficia de pe urma tratamentului cu antibiotice, provocarea rămâne identificarea acestor persoane.”, subliniază profesorul Paul Little de la Universitatea din Southampton, coordonatorul cercetării

Când este recomandat antibiotic la tuse?

Tratamentul cu antibiotice devine necesar și justificat doar atunci când medicul diagnostichează o infecție bacteriană primară sau o suprainfecție apărută pe parcurs. Diagnosticul corect se stabilește prin auscultație pulmonară, analize de sânge (cum ar fi proteina C reactivă sau procalcitonina) ori prin radiografie toracică.

”O tuse productivă care persistă mai mult de câteva zile, se agravează sau este însoțită de febra, dificultăți respiratorii sau modificarea culorii sputei ar trebui investigată medical. Poate indică infecții respiratorii, bronșită, BPOC sau alte afecțiuni pulmonare. Medicul poate recomandă analize de sânge, radiografie toracică sau examen al secretiilor pentru a stabili cauza și a iniția tratamentul adecvat, care poate include mucolitice, antiinflamatoare, antibiotice sau, în cazuri specifice, investigații suplimentare.”, precizează dr. Iancu.

În cazul pneumoniei bacteriene

Este indicată inițial diferențierea de bronșită, prin prezența unor semne caracteristice:

  • Tahicardie (frecvență cardiacă >100 bătăi/min)
  • Tahipnee (frecvență respiratorie >24 respirații/min)
  • Febră (temperatură orală >38°C)
  • Rezultate anormale la examenul clinic pulmonar (raluri, egofonie sau transmiterea vibrațiilor vocale)

Dacă este suspectată sau confirmată pneumonia, atunci administrarea de antibiotice este indicată.

În cazul sinuzitei bacteriene

Sinuzita bacteriană acută prezintă simptome severe persistente mai mult de 10 zile, precum  febră mare,  secreții purulente timp de 3-4 zile consecutive sau agravare după o ameliorare inițială)

Exacerbări ale BPOC cu infecție bacteriană

Dacă sunt prezente cel puțin 2 din cele 3 criterii Anthonisen:

  • dispnee accentuată
  • volum crescut al sputei
  • purulență crescută a sputei

Ce antibiotice se folosesc pentru tuse?

În funcție de afecțiunea identificată, specialistul poate prescrie anumite clase de medicamente:

  • Pneumonia bacteriană: Se utilizează frecvent amoxicilină sau combinații de amoxicilină cu acid clavulanic. În cazul pacienților alergici sau dacă se suspectează o infecție cu bacterii atipice (Mycoplasma pneumoniae), medicul va opta pentru macrolide.
  • Tusea convulsivă (pertussis): Această afecțiune cauzată de bacteria Bordetella pertussis necesită administrarea de antibiotice din clasa macrolidelor (azitromicină, claritromicină) pentru a reduce durata contagiozității.
  • Exacerbări bacteriene ale BPOC sau ale bronșitei cronice: Se prescriu antibiotice din clasa macrolidelor sau a fluoroquinolonelor, adaptate riguros la istoricul medical al pacientului.

Antibiotic pentru tuse în exacerbările BPOC

  • Prima linie (exacerbări rare, FEV1 >35%): amoxicilină
  • A doua linie (exacerbări frecvente ≥4/an sau FEV1 <35%): amoxicilină-acid clavulanic, cefuroximă-axetil, levofloxacină sau moxifloxacină

Antibiotic la tuse în cazul pneumoniei comunitare

Antibioticele sunt recomandate tuturor pacienților cu pneumonie confirmată

  • Copii <3 ani: amoxicilină 80-100 mg/kg/zi, în trei prize
  • Copii >3 ani: ămoxicilină în caz de suspiciune de infecție pneumococică; macrolide în caz de suspiciune de patogeni atipici (Mycoplasma, Chlamydophila)
  • Adulți: cefalosporine de generația a doua sau a treia (cefuroximă, cefotaximă, ceftriaxonă) sau benzilpenicilină/amoxicilină sau macrolide

Antibiotic la tuse în caz de sinuzită bacteriană

  • Prima linie: amoxicilină în doză mare sau amoxicilină-acid clavulanic
  • Alternative: cefuroximă, cefpodoximă sau cefdinir
  • Alergie la penicilină: claritromicină sau azitromicină

Categorii de risc care pot avea nevoie de antibiotic la tuse

Există câteva categorii de persoane la care poate fi necesară recomandarea de antibiotic la tuse din cauza unor riscuri crescute. Acestea includ:

  • persoane cu afecțiuni pulmonare cronice (COPD, bronșiectazii)
  • persoane cu sistem imunitar slăbit
  • vârstnici peste 65 de ani
  • persoane cu cu comorbidități severe (afecțiuni cardiace, renale, hepatice, neuromusculare, fibroză chistică)
  • copii sub 1 an cu simptome persistente

Când are nevoie copilul de antibiotic la tuse?

La copii antibioticele sunt necesare în următoarele situații:

  • În cazul sugarilor cu vârsta sub 3 luni, cu temperatură de peste 38 °C
  • Dacă există diagnostic de faringită streptococică, pe baza unui test rapid pentru streptococ sau a unei culturi din exudat faringian (dacă prezența streptococului nu este confirmată prin test, nu trebuie administrate antibiotice)
  • Dacă respirația copilului s-a ameliorat inițial, dar apoi s-a agravat din nou, apărând febră sau simptome noi.
  • Dacă se confirmă diagnosticul de tuse convulsivă (pertusis).

Cum se tratează tusea virală

Atunci când tusea este declanșată de o infecție virală, scopul principal al tratamentului nu este eliminarea forțată a agentului patogen prin medicamente agresive, ci alinarea simptomelor și susținerea capacității naturale de vindecare a organismului.

  • Hidratare abundentă: Consumul regulat de apă, ceaiuri calde și supe ajută la diluarea secrețiilor bronșice. Mucusul mai fluid este mult mai ușor de eliminat prin tuse.
  • Odihnă adecvată: Somnul oferă sistemului imunitar resursele necesare pentru a lupta eficient împotriva virusului.
  • Umidificarea aerului din încăpere: Aerul uscat accentuează iritația traheobronșică. Este recomandată folosirea unui umidificator sau efectuarea de inhalații cu ser fiziologic.
  • Tratament simptomatic: Siropurile expectorante (pentru tusea productivă) sau cele antitusive (pentru tusea seacă, chinuitoare, utilizate la recomandarea farmacistului) oferă confort temporar.

Tratamentul simptomatic al tusei virale poate include:

  • Antitusive: de exemplu dextrometorfan 60 mg
  • Expectorante:  de exemplu guaifenesină
  • Antihistaminice de generația întâi: difenhidramină (în special pentru tusea nocturnă)
  • Decongestionante:  de exemplu fenilefrină

De asemenea, por fi luate în considerare:

  • Corticosteroizi inhalatori dacă tusea persistă și afectează calitatea vieții
  • cură scurtă de prednison (30-40 mg pe zi) pentru episoadele severe de tuse paroxistică, după excluderea altor cauze

Medicii nu trebuie să inițieze tratamentul cu antibiotice la pacienții cu bronșită acută (tuse și congestie) sau la cei cu tuse postinfecțioasă decât dacă există suspiciunea de pneumonie. Aceasta este cea mai importantă recomandare privind îngrijirea medicală eficientă și adecvată din partea American College of Physicians și a CDC.

Remedii la domiciliu pentru tuse

Până la realizarea unui consult medical, există măsuri simple și naturale care aduc o ameliorare rapidă și sigură a disconfortului respirator:

  • Mierea de albine: Recomandată de Organizația Mondială a Sănătății și susținută de numeroase studii clinice (BBC Health), o linguriță de miere consumată înainte de culcare îmbracă și calmează mucoasa faringiană la fel de eficient ca multe siropuri antitusive din farmacii (Important: mierea nu se administrează niciodată copiilor sub vârsta de 1 an!).
  • Lavajul nazal: Utilizarea soluțiilor saline sau a apei de mare ajută la curățarea secrețiilor din cavitatea nazală, prevenind astfel tusea iritativă provocată de scurgerea secrețiilor în spatele gâtului (picurarea postnazală).
  • Gargara cu apă caldă și sare: Calmează inflamația locală și reduce senzația neplăcută de zgârietură din gât.

Când să te adresezi medicului

Deși cele mai multe episoade de tuse se rezolvă treptat de la sine, anumite semne și simptome de alarmă impun o evaluare medicală promptă:

  • Dificultăți accentuate de respirație (dispnee) sau respirație șuierătoare (wheezing).
  • Tuse care persistă neîntrerupt de mai mult de 3–4 săptămâni.
  • Febră mare (peste 38,5°C) care nu cedează după 3 zile de tratament simptomatic.
  • Expectorație cu urme de sânge sau spută purulentă, însoțită de o stare generală alterată.
  • Durere toracică ascuțită care se accentuează la fiecare inspir adânc.

Greșeli frecvente de evitat în administrarea remediilor pentru tuse

  • Nu administrați antibiotice bazându-vă doar pe culoarea sputei; sputa purulentă nu indică o infecție bacteriană
  • Nu utilizați beta-agoniști (albuterol) decât dacă pacientul suferă de astm sau BPOC; aceștia nu aduc beneficii pacienților care nu prezintă aceste afecțiuni
  • Evitați codeina sau folcodina; acestea nu sunt mai eficiente decât dextrometorfanul, dar provoacă semnificativ mai multe efecte adverse (somnolență, greață, constipație, dependență fizică)
  • Nu prelungiți tratamentul cu antibiotice peste 3 săptămâni în caz de tuse persistentă; reevaluați cazul pentru a lua în considerare alte diagnostice, precum tusea post-virală, tusea convulsivă sau afecțiunile cronice
  • Rețineți că antibioticele nu tratează infecțiile virale, inclusiv răceala comună

În ciuda dovezilor care sugerează o creștere a efectelor adverse, a rezistenței și cheltuieli medicale mai mari, medicii prescriu frecvent antibiotic la tuse. Dar majoritatea cazurilor de tuse sunt de natură virală și nu se ameliorează prin administrarea de antibiotice. Mai mult decât atât, studiile au arătat că un organism cu un sistem imunitar normal se poate reface singur în cele mai multe situații, chiar și în cazul când agenții patogeni sunt bacterii. Tocmai de aceea un antibiotic la tuse trebuie prescris cu prudență, preponderent pentru categorii de risc

Surse: