Antibiotic pentru plămâni? Ghid complet de medicație

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


O decizie importantă când vine vorba de tratamentul unui pacient cu o infecție respiratorie este de a prescrie un antibiotic pentru plămâni. Multe infecții pulmonare și ale căilor respiratorii sunt virale și este indicat doar un tratament simptomatic. În cazul în care apare necesitatea unui antibiotic pentru plămâni, alegerea medicamentului va depinde de locul infecției, de severitatea bolii, de vârsta pacientului, de prezența oricăror alte boli de bază, de antecedentele de reacții la antibiotice.

 Este important de subliniat de la început faptul că majoritatea virozelor respiratorii pot avea simptome asemănătoare cu pneumonia bacteriană, dar ele nu răspund la antibiotic. Cu toate acestea, multe persoane hotărăsc să ia diferite antibiotice ”după ureche”, ceea ce este atât ineficient, cât și dăunător, dat fiind că se poate dezvolta rezistența la respectivele antibiotice, care nu vor mai fi utile atunci când pacientul chiar va avea nevoie de ele.

În articolul de față vom trece în revistă principalele antibiotice utilizate în cazul bolilor pulmonare, arătând și când este necesară folosirea antibioticelor, cum se administrează și care sunt precauțiile și contraindicațiile utilizării lor.

Când se dă și când nu se dă antibiotic pentru plămâni

Un antibiotic pentru plămâni este eficient numai în cazul infecțiilor de natură bacteriană sau suprainfecțiilor bacteriene ce pot apărea pe fondul anumitor boli virale. De exemplu, pneumonia bacteriana se poate dezvolta uneori ca o complicație a răcelilor sau altor infecții respiratorii virale. În cazul acelor boli pulmonare sau ale tractului respirator care sunt determinate de virusuri, antibioticele nu au nici un efect și este bine să se evite folosirea lor, pentru a nu determina instalarea unor rezistențe la antibiotic.

”Este important să punem un diagnostic corect, deoarece antibioterapia este indicată în infecții bacteriene (bronșită, pneumonie), dar nu aduce niciun beneficiu în infecțiile virale, putând chiar dăuna bolnavului prin efectele sale adverse.”, subliniază dr. Ciubotariu Bogdan Iliuță în cadrul unui articol de pe romedic.ro

Abuzul de antibiotice și utilizarea greșită a acestora sunt principalii responsabili de apariția unor rezistențe, prin dezvoltarea unor tulpini bacteriene multirezistente care nu sunt afectate de antibioticele obișnuite.

”În spitalele în care utilizarea antibioticelor este abuzivă/ greșită, există un risc mult crescut ca bacteriile existente să devină rezistente la antibiotic și să producă infecții nozocomiale (infecții asociate actului medical) mult mai greu de tratat.”, se specifică pe site-ul spitalulsfconstantin.ro

Aceste infecții sunt foarte greu de tratat și pot fi câteodată fatale. În plus, bacteriile rezistente la antibiotice se răspândesc foarte repede, fiind o problemă pentru toți pacienții sensibili și pentru întreaga comunitate.

Un antibiotic pentru plămâni este recomandat, de regulă, în cazul pneumoniei bacteriene, care adesea apare ca o consecință a unei infecții virale severe. De asemenea, antibioticele pot fi recomandate și în cazul unor acutizări ale bronșitelor cronice, în cazul abcesului pulmonar și în cazul tuberculozei. În ceea ce privește infecțiile căilor respiratorii superioare, majoritatea sunt viroze, dar pot apărea și infecții bacteriene, cum sunt cele determinate de Staphyloccocus aureus (faringite, bronșite, pneumonii, infecții sinusale), de Streptoccocus pyogenes(faringită streptococică, pneumonie, pleurezii, sinuzite) sau de Bordetella pertussis (tusea convulsivă)

Antibioticele nu sunt recomandate în cazul bolilor virale, precum:

Răceala obișnuită, manifestată prin durere în gât, strănut,  tuse, dureri de cap, febră, congestie nazală și rinoree, oboseală. Există peste 200 de virusuri care sunt implicate în apariția răcelii, însă rinovirusurile sunt cauza cea mai frecventă. Tratamentul este simptomatic, iar antiinflamatoarele non-steroidiene (AINS) ajută la controlul durerii.

Gripa, o infecție respiratorie acută produsă de virusurile gripale, care poate afecta atât tractul respirator superior, cât și pe cel inferio, manifestându-se mai ales prin febră, frisoane, dureri musculare, cefalee, dureri în gât, tuse și astenie. În general, simptomele gripei sunt mai dificile decât ale răcelilor. În cazul gripei se administrează tratamente antivirale și adjuvante, iar medicamentele antibacteriene (antibioticele) pot fi recomandate doar dacă apar complicații, precum pneumonia secundară bacteriană.

Infecțiile cu rinovirusuri, care iau, de obicei, forma unor răceli ușoare, ce pot produce, însă, exacerbări ale astmului bronșic și BPOC, precum și complicații de tipul otitelor, sinuzitei acute sau chiar pneumoniei, mai ales la persoanele imunosupresate. Pentru acest tip de infecții se folosesc antihistaminice, antiinflamatoare nesteroidiene, decongestionante. Antibioticele pot fi prescrise doar în cazul complicațiilor bacteriene, precum otite sau sinuzite.

Infecțiile cu coronavirusuri, precum SARS sau COVID-19, care se manifestă, în general, prin febră, frisoane, tuse neproductivă, cefalee, mialgii, dispnee, se pot complica cu apariția unor suprainfecții bacteriene precum pneumonia bacteriană, când este necesar antibioticul. Totuși, în mod normal acestea se tratează cu scheme speciale de medicamente antivirale și glucocorticoizi.

Nu se administrează antibiotic nici în cazul altor infecții, precum infecția cu Virusul Sincițial Respirator Uman, infecția cu metapneumovirus, infecțiile cu virusuri paragripale sau infecțiile cu adenovirusuri.

Un antibiotic pentru plămâni este necesar în special pentru pneumonia bacteriană. Există o serie de bacterii care pot provoca pneumonie, cele tipice fiind  Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa și Klebsiella pneumoniae. Microorganisme atipice implicate în apariția pneumoniei sunt: Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, specii de Legionella.

Tratamentul tuberculozei, provocată de Mycobacterium Tuberculosis necesită un amestec de 4 antibiotice, administrat zilnic, timp de două luni, în vreme ce următoarele patru luni vor fi administrate doar 2 din aceste antibiotice.

Un antibiotic pentru plămâni poate fi necesar și în cazul abcesului pulmonar, o infecție localizată, supurativă a parenchimului pulmonar, asociată cu formarea unei cavități necrozante sau acumularea de fluid (pneumonie necrozantă sau gangrenă pulmonară).  Bacteriile reprezinta cauza majora a abcesului pulmonar: bacteriile anaerobe (sunt cele mai frecvente): Peptostreptococcus, Prevotella, Bacteroides spp, Fusobacterium spp.; bacterii microaerofile: Streptococcus milleri.; bacterii aerobe: Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, bacili gram-negativi in special Klebsiella pneumoniae dar si Pseudomonas aeruginosa; mai rar Burkholderia pseudomallei, Haemophilus influenzae tip B, Legionella.

Listă de antibiotice pentru plămâni

Stabilirea unui antibiotic pentru plămâni adecvat depinde de multipli factori și este bine să se coreleze cu realizarea unei culturi bacteriene.

”Există numeroase clase de antibiotice, unele eficiente în eradicarea multor specii de bacterii (numite „cu spectru larg”) și unele cu specificitate crescută („cu spectru îngust”). Alegerea antibioticului se realizează uneori empiric, ținând cont de microorganismul care cauzează cel mai frecvent un anumit tip de infecție. Indicată, însă, este realizarea culturii bacteriologice din țesut infectat, identificării germenului reponsabil și determinarea sensibilității acestuia la anumite antibiotice. În acest fel, se minimalizează riscul de apariție a rezistenței la antibiotic.”, arată dr. Niță Ilinca, pe site-ul medicamente.romedic.ro

În cazul pneumoniei provocate de infecția cu Streptoccocus Pneumonie sau Mycoplasma Pneumoniae nu este menționat un singur antibiotic pentru plămâni ci pot fi recomandate diferite tipuri de antibiotice, în funcție de severitatea bolii, vârsta pacientului, existența unor comorbidități:

  • Antibioticele tip macrolide (eritromicină, roxitromicină) sau doxicilina pot fi administrate oral, în cazul pacienților mai tineri, cu o formă moderată de pneumonie.
  • Penicilina intravenoasă sau cefalotina pot fi administrate parenteral, tot la pacienții cu forme moderate
  • Amoxicilina este potrivită pentru toate categoriile de pacienți, dar în special pentru persoanele mai în vârstă, cu comorbidități, care pot avea forme de pneumonie mai severe, determinate atât de Streptoccocus Pneumonie, cât și de Haemophilus Influenzae. La pacienții cu Hemophilus la care răspunsul la amoxicilină este lent, pot fi administrate în plus roxitromicina, doxiciclina, augumentin, cefaclor, penicilină. La unii pacienți cu forme  severe sau rezistente la antibioticele de mai sus poate fi necesară administrarea unor cefalosporine, precum ceftriaxona sau cefotaximul, la care se poate adăuga eritromicină, gentamicină sau clavulanat de potasiu.
  • La persoanele la care pneumonia este produsă de Staphyloccocus aureus, tratamentul preferențial este cu flucoxacilina sau vancomicină.
  • Unii pacienți care au bronșiectazii sunt în risc mai mare de a dezvolta suprainfecții cu Pseudomonas aeruginosa, care necesită tratament special cu ceftazidim și aminoglicozide.

În cazul exacerbărilor acute ale bronșitei cronice, tratamentul cu antibiotice nu se începe imediat ci doar atunci când sunt îndeplinite anumite criterii, de exemplu dispnee semnificativă, o cantitate foarte mare de spută, apariția puroiului. Antibioticele folosite includ amoxicilină și doxiciclină, ca terapie inițială. La unii pacienți cu Haemophilus Influenzae sau Moraxella catarrhalis, se produce o enzimă care poate bloca efectul amoxicilinei, pot fi necesare tratamente alternative cu roxitromicină, cefaclor sau combinatie amoxicilină/clavulanat de potasiu.

În cazul tuberculozei se administrează un amestec specific de antibiotice.

”Tratamentul tuberculozei sensibile se face cu 4 antibiotice (izoniazida, rifampicina, pirazinamida, etambutol) în doze corespunzătoare greutății corporale, administrate de preferat pe stomacul gol în același timp toate, zilnic timp de 2 luni. Următoarele 4 luni se vor administra doar izoniazida și rifampicina în doze mai mari deoarece acestea se vor administra doar 3 zile din săptămână.”, se arată în Ghidul pacientului de pe site-ul marius-nasta.ro

În cazul abcesului pulmonar în care pot fi implicate multiple bacterii aerobe și anaerobe, tratamentul poate fi foarte complex, incluând combinații de antibiotice, precum:
– Benzilpenicilina si betalactami cu inhibitori de betalactamaze (in caz de rezistenta la benzilpenicilina -specii de Prevotella, Bacteroides si Fusobacterium spp).
– Metronidazolul este cel mai eficient antibiotic pe anaerobi, dar se prefera asocierea cu benzilpenicilina pentru a acoperii si bacteriile aerobe.
– Clindamicina este superioara benzilpenicilinei.
– Alte antibiotice eficiente in abces: cloramfenicol, cefoxitin sodium, cefotetan, clorhidrat de moxifloxacina, levofloxacina, piperacilina, imipenem, meropenem.

Lista principalelor antibiotice utilizate în infecțiile bacteriene pulmonare și ale căilor respiratorii include:

  • Penicilinele, utilizate în cazul pneumoniilor moderate, unor acutizări ale bronșitei cronice,  al infecțiilor streptococice
  • Carbapeneme: Acestea sunt antibioticele cu spectrul cel mai larg. Nu sunt active pe stafilococul meticilino-rezistent sau mycoplasme. Se utilizează în pneumonii, sepsis, gangrenă, infecții Pseudomonas sau cu bacterii rezistente la antibioticele uzuale
  • Cefalosporine, eficiente eficiente pe stafilococi și anumite specii de bacterii gram-negative; cele din generația a III-a și a IV-a sunt utilizate în cazul unor infecții severe, nosocomiale, al suprainfecției cu Pseudomonas; specii bacteriene rezistente la antibioterapia de rutină
  • Macrolidele (azitromicina, eritromicina, claritromicina, diritromicina, claritromicina, telitromicina, roxitromicina): administrate în infecțiile cu streptococi, Mycoplasma pneumoniae, H. influenzae.
  • Aminoglicozide: Active pe infecțiile cauzate de microbi gram-negativi, aerobi sau facultativ anaerobi din speciile Pseudomonas
  • Lincosamide: Utilizate în tratamentul infecțiilor stafilococice și streptococice, fiind activ și pe Streptococcus aureus coagulazo-negativ. Util în tratamentul abceselor pulmonare
  • Vancomicină: Rezervat pentru infecțiile severe, fiind activ și asupra stafilococului auriu meticilino-rezistent.

Antibiotic  pentru plămâni în caz de răceală și pneumonie

Așa cum am arătat, sub termenul de răceală întâlnim, de regulă, infecții virale, care nu necesită tratament antibiotic. În cazul unor infecții ale căilor respiratorii și plămânilor determinate de germeni precum Staphyloccocus aureus sau Streptoccocus pot fi utilizate o gamă largă de antibiotice, de la peniciline (penicilina G, amoxicilină) la augumentin (amoxicilină cu acid clavulanic),macrolide, lincodamide, chiar vancomicină, care este administrată doar în infecții severe, cu stafilococ auriu meticilino-rezistent.

În cazul bronșitelor acute, tratamentul este, de obicei, simptomatic și nu include antibiotice. Totuși,în cazurile mai severe de bronșită acută și în exacerbările bronșitei cronice pot fi utilizate antibiotice precum:

  • Amoxicilina – de obicei eliberată sub denumirea de Amoxicilina sau Ospamox . Amoxicilina este disponibilă sub 3 forme farmaceutice: capsule, pulbere pentru suspensie orală şi pulbere  injectabilă și se administrează conform indicaţiei medicului!
  • Cefaclor– eliberat sub denumirea de: Ceclodyne, Cefaclor, Ceclor, Cefaklor. Formele farmaceutice disponibile sunt 2: capsule şi pulbere pentru suspensie orală.
  • Cefiximum– eliberat sub denumirea de Eficef, se găseşte doar sub formă de comprimate şi se administrează conform indicaţiilor medicului

Pneumonia poate fi cauzată de unele virusuri sau de anumite bacterii.

”Pneumonia comunitară este tipul cel mai frecvent, apare în afara instituțiilor medicale. Este produsă de bacterii (Streptococcus pneumoniae; poate complica evoluția răcelii/gripei; frecvent pneumonie lobară), micoplasme (Mycoplasma pneumoniae; simptomatologie mai puțin severă, bolnavul o duce pe picioare, nu necesită repaus la pat).”, arată dr. Ciubotariu.

Pot exista și cazuri de pneumonie nosocomială, care apare, de obicei, la pacienții cu un status imunitar precar și poate implica bacterii rezistente la multiple antibiotice. Pacienții ventilați mecanic (din secțiile de terapie intensivă) au un risc crescut de a dezvolta acest tip de pneumonie.

”Semnele și simptomele din pneumonie variază de la moderate la severe, depinzând de agentul etiologic, vârstă și stare generală de sănătate. Unele simptome ale pneumoniei pot fi similare cu cele din răceală sau gripă, dar persistă mai mult. Pneumonia se manifestă frecvent prin: durere toracică cu caracter de junghi, de tip pleuritic, localizată de partea cu pneumonia, care se accentuează la inspir (profund) sau efort de tuse; confuzie sau alterarea stării mentale (la vârstnici); tuse care este de obicei productivă, cu eliminarea unei spute vâscoase ce poate fi mucoasă, purulentă (de culoare gălbuie), roșiatică sau cu striuri sangvine; astenie fizică; febră; transpirații; frisoane; mialgii; dispnee.”, precizează dr. Ciubotariu.

În cazul pneumoniei, așa cum am văzut, nu se folosește un singur antibiotic pentru plămâni, ci pot fi recomandate tipuri diferite și combinații, în funcție de severitatea bolii, tipul de agent patogen implicat, vârsta pacientului, existența unor comorbidități. Printre cele mai utilizate antibiotice în cazul pneumoniilor sunt penicilinele (penicilina G, amoxicilina), Augmentin (amoxicilină + acid clavulanic), cefalosporinele (cefaclor, ceftriaxone), tetraciclinele (tetraciclina, doxiciclina), fluorochinolonele (ciprofloxacin, ofloxacin) sau macrolidele (eritromicina, claritromicina).

”În pneumonia comunitară se administrează, de obicei, un macrolid sau doxiciclină, în vreme ce la pacienții spitalizați se administrează o fluorochinolonă sau un beta-lactam plus un macrolid. Pacienții de la ATI vor primi un agent beta-lactamic plus azitromicină sau o fluorochinolonă. În pneumonia cu Pseudomonas se asociază un agent beta-lactamic antipneumococic, antipseudomonas cu ciprofloxacină sau levofloxacină. Se mai poate administra un agent beta-lactamic cu un aminoglicozid și cu azitromicină sau o fluorochinolonă antipneumococică.”, specifică dr. Ciubotariu.

Cum se administrează antibioticele pentru plămâni

Un antibiotic pentru plămâni poate fi prezentat sub multiple forme, putând fi administrat pe cale orală (sub formă de comprimate, pulbere dizolvabilă în aă sau sirop) sau parenteral (intramuscular, intravenos). Antibioticele pentru plămâni se eliberează numai cu rețetă medicală și se administrează conform recomandărilor medicului. Din păcate, practica auto-medicației cu antibiotice este încă larg răspândită, pacienții obținând antibiotice în diferite maniere și utilizându-le uneori abuziv, ceea ce poate duce la dezvoltarea rezistenței .

”Pentru o perioadă lungă de timp, tratamentul (empiric) cu antibiotice a fost norma în orice tip de infecție. Per total, utilizarea exesivă și incorectă a antibioticelor în lume a dus la apariția și răspândirea unor bacterii rezistente la multiple linii de tratament anterior eficiente. Oprirea tratamentului înaintea perioadei recomandate de către medic este o altă cauză de dezvoltare a rezistenței.”, arată dr. Niță.  

Bacteriile au dezvoltat rezistență prin diferite mecanisme, precum sintetizarea enzimei beta-lactamază care a conferit rezistența la penicilină, mutația anumitor gene (de exemplu în cazul apariției stafilococului meticilino-rezistent), apariția unor pompe bacteriene care elimină antibioticul din celulă (cum este cazul streptococilor care au devenit rezistenți împotriva eritromicinei), alterarea sau modificarea unor componente celulare, etc.

Atunci când se administrează un antibiotic pentru plămâni trebuie să se țină cont de posibilele efecte adverse și contraindicații ale acestuia. Principala contraindicație privește existența unor alergii la respectivul antibiotic, penicilinele fiind cele mai alergenice dintre antibiotice. De multe ori, persoanele alergice la peniciline pot fi alergice și la cefalosporine. Pacienții cu alte tipuri de alergii, precum rinită sau cu astm pot prezenta mau frecvent reacții alergice la un antibiotic pentru plămâni.

Contraindicațiile relative ale antibioticelor pot fi:
• Disfuncție renală severă – insuficiență renală acută sau boală cronică de rinichi
• Disfuncție hepatică severă
• Sarcină, alăptare
• Porfirie (aminoglicozide, macrolide)
• Copii sub 12 ani, lupus (tetracicline)
• Aritmii cardiace, miastenia gravis (macrolide)

Efectele adverse ale antibioticelor pot varia, cele mai ușoare fiind greață, balonare, alte simptome digestive. În cazul amoxicilinei, de exemplu, principalele efecte secundare includ: vărsături, diaree, dureri de stomac, urticarie, oboseală, lipsa poftei de mâncare sau, în caz de alergie la peniciline, şoc anafilactic.

La cefalosporine, efectele secundare pot include: constipaţie, greaţă, dureri de cap, epistaxis (sângerări nazale), candidoze vaginale, lipsa pofeti de mâncare, tahicardie, erupţii cutanate, eritem sau şoc anafilactic. Unele antibiotice pot fi toxice pentru rinichi, ficat sau aparatul auditiv. 

Surse: