Căi respiratorii sănătoase: 5 motive să le acorzi mereu atenție

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Bunăstarea întregului organism depinde de aportul de oxigen, deci de modul în care ne păstrăm niște căi respiratorii sănătoase. Iată de ce este important să dăm mereu atenție atât căilor respiratorii superioare, cât și activității plămânilor. Integritatea și buna funcționare a aparatului respirator asigură energia necesară pentru desfășurarea tuturor îndeletnicirilor din viața de zi cu zi, de la mișcare până la procesele cognitive superioare.

Sistemul respirator are multiple funcții, nu doar cea binecunoscută de a furniza oxigen și de a elimina dioxidul de carbon din corp.  Problemele la orice nivel, fie că este vorba de căile respiratorii superioare, fie de părțile inferioare, precum traheea, bronhiile sau alveolele pulmonare afectează atât schimburile de gaze, cât și capacitatea de a vorbi, mirosul, menținerea temperaturii și umidității corpului sau protecția de substanțe iritante sau periculoase pentru întregul organism. De aceea, este necesar să menținem niște căi respiratorii perfect funcționale, pentru că acest lucru înseamnă, de fapt, o bună calitate a vieții.

Ce înseamnă căi respiratorii și de ce este important să le acorzi atenție

Sistemul respirator cuprinde căile respiratorii  superioare și inferioare, precum și organele unde se realizează schimbul de gaze, respectiv plămânii.  Căile respiratorii nu participă efectiv la schimbul de gaze, ci au rolul de a conduce aerul cu oxigen la plămâni, de a-l purifica, a-l încălzi și umidifica, precum și de a permite eliminarea dioxidului de carbon rezultat din arderile celulare. Căile respiratorii se împart în:

Căi respiratorii superioare

Căile respiratorii superioare încep la nivelul foselor nazale, care formează cavitatea nazală și se deschid la exterior prin nări, iar la nivelul faringelui prin două orificii, numite coane. Interiorul cavității nazale este căptușit cu o mucoasă bogat vascularizată, care încălzește aerul ce pătrunde prin nări, îl purifică și îl umidifică, prin intermediul secrețiilorpermanente și al firelor de păr, care opresc înaintarea prafului și a unor particule dăunătoare.

Faringele, calea comună respiratorie și digestivă, este format din nazofaringe, orofaringe și hipofaringe, continuându-se pe de o parte cu laringele (zona respiratorie), pe de alta cu esofagul (regiunea digestivă).

Căi respiratorii inferioare

Căile respiratorii inferioare cuprind cea mai mare parte din laringe, traheea și arborele bronșic.
Laringele are o structură cartilaginoasă, prezentând o proeminență anterioară (”mărul lui Adam”), cu rol în protecția coardelor vocale și în îngroșarea vocii. Regiunea median a laringelui, numită glotă, este  acoperită  în timpul deglutiției de o clapă de țesut cartilaginous elastic- epiglota, astfel încât alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii. Laringele este organul vorbirii, dat fiind că în interiorul său se află două perechi de pliuri care formează coardele vocale.

Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, menținut deschis datorită inelelor cartilaginoase care intră în structura sa.  Peretele intern al traheii este căptușit cu o mucoasă umedă, ale cărei celule sunt ciliate. Cilii se mișcă de jos în sus, antrenând astfel impuritățile spre exterior.

Bronhiile principale reprezintă cele două ramificații ale traheei, formate din inele cartilaginoase complet închise. Bronhiile principale dreaptă și stângă se ramifică în bronhii secundare, trei la nivelul plămânului drept și două la nivelul celui stâng. Bronhiile lobare se continuă cu bronhiile segmentare care se divid în bronhiole lobulare, care la rândul lor se ramifică în bronhiole respiratorii, ramificații care nu mai conțin cartilaj. Totalitatea bronhiilor constituie arborele bronhic, sistem de tuburi care permite transportul aerului la nivelul alveolelor pulmonare, unde are loc schimbul de gaze.

Dată fiind complexitatea și importanța căilor respiratorii, este esențial să le acordăm o atenție sporită. Principalele motive pentru care trebuie să asigurăm sănătatea căilor respiratorii sunt următoarele:

  1. Aportul optim de oxigen depinde de niște căi respiratorii sănătoase

Afecțiunile căilor respiratorii superioare și inferioare sunt însoțite de multe ori de dificultăți de respirație, mergând până la dispnee severă în cazurile grave. Dispneea expiratorie sau inspiratorie poate să apară în cazul sindromului de catar respirator, laringotraheitei, broșitei și bronșiolitelor, pneumoniei, astmului. Ca urmare a inflamării mucoasei respiratorii, distrugerii cililor și creșterii secreției de mucus, respirația este îngreunată și cantitatea de aer care ajunge la plămâni nu asigură aportul optim de oxigen.  Saturația oxigenului în sânge poate să scadă, mai ales când sunt afectate căile respiratorii inferioare (bronșiolite, pneumonie), ajungându-se la simptome grave, precum cianozarea pielii, dureri de cap, senzație de sufocare, stare de confuzie, chiar pierderea conștienței.

” Agenții patogeni sau noxele provoacă inflamarea căilor respiratorii, iar, ca răspuns la inflamație, mucusul este produs în exces. Inflamația și producerea de substanță mucoasă în exces pot distruge cilii responsabili cu curățarea căilor respiratorii. Cilii deteriorați își pierd capacitatea de a funcționa, mucusul obstrucționează căile respiratorii, ceea ce face dificilă respirația, deci aportul de oxigen scade. Mucusul se poate infectă cu bacterii, ceea ce poate duce la alte tipuri de boli pulmonare, cum ar fi pneumonia.” arată dr. Simona Bucșa Dobre, medic primar pneumologie pe site-ul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Victor Babeș.

  • Eliminarea eficientă a dioxidului de carbon rezultat din arderile celulare depinde de buna funcționare a căilor respiratorii

Niște căi respiratorii afectate împiedică și eliminarea eficientă a dioxidului de carbon, în timpul schimbului respirator. Insuficiența respiratorie cronică apare, de obicei, atunci când căile respiratorii devin înguste sau se deteriorează. Deteriorarea căilor respiratorii limitează mișcarea aerului prin căile aeriene, ceea ce înseamnă că intră mai puțin oxigen și iese mai puțin dioxid de carbon.

Acumularea de CO2 în fluxul sangvin, situație denumită medical hipercapnie sau hipercarbie, este toxică pentru organism. Când concentrația de dioxid de carbon din sânge crește, ea poate da dureri de cap, dezorientare și vertij, somnolență, vedere dublă, capacitate de concentrare mai scăzută, o stare anormală de oboseală și senzație de lipsă de aer. În formele severe de hipercapnie, apar și confuzia, contracțiile musculare, bătăile neregulate ale inimii, convulsiile și chiar leșinul când concentrația de CO2 crește foarte mult.

  • Căile respiratorii reprezintă o barieră imunitară și de protecție importantă

Mucoasa care căptușește căile respiratorii reprezintă prima barieră în calea agenților patogeni și particulelor dăunătoare. Celulele tractului respirator au multiple funcții: asigură o barieră fizică, acționează ca senzori înnăscuti care secretă citokine de ordinul întâi și servesc ca efectori ai apărării antimicrobiene. Agenții patogeni de natură virală, bacteriană sau fungică, precum și alergenii și diverse particule iritante sunt recunoscuți de receptori de la nivelul epiteliului respirator, care inițiază răspunsul imun.

Răspunsul imun respirator implică mai multe niveluri celulare, care sunt angajate într-o manieră secvențială, pentru a controla infecțiile. Angrenarea treptată limitează deteriorarea țesuturilor. Factorii de mediu, obezitatea și procesul de îmbătrânire pot modifica eficiența și reglarea acestui răspuns pe niveluri, crescând astfel patologia și mortalitatea.

  • Reglarea temperaturii și umidității aerului inspirat se realizează la nivelul căilor respiratorii

Aerul inhalat prin nări este rotit la nivelul cavităților nazale, ceea ce permite umificarea, încălzirea și purificarea acestuia. Cavitățile sunt acoperite de o membrană mucoasă și un epiteliu ciliat (așa numiții ”perișori” din nas). Mucusul și cilii  au rolul de a capta particulele nedorite, după care aerul filtrat și încălzit trece în nazofaringe.  Sinusurile paranazale au, de asemenea, rol în încălzirea și umidificarea aerului inhalat, prin intermediul mucoaselor care le captușesc.

  • Vorbirea și mirosul depind de sănătatea căilor respiratorii

În interiorul laringelui există coardele vocale, ligamente elastice pe care aerul dinspre plămâni și trahee le face să vibreze, producând sunete. În felul acesta putem vorbi, cânta sau striga. Un rol important în vorbire îl are și osul hioid, dispus în linia median anterioară a gâtului, între bărbie și glanda tiroidă,  care servește ca punct de atașare pentru mușchii gâtului, ce ridică și coboară laringele în timpul vorbirii . Afectarea laringelui duce la modificarea vocii, prin răgușeală (disfonie) sau afonie.

Funcția mirosului este îndeplinită de Regio olfactoria din nas. Aici se află mucoasa olfactivă, cu celule bipolar (protoneuronii căii olfactive), ai căror axoni ajung la nivelul bulbului olfactiv, unde fac sinapsă cu neuronii mitrali.  Axonii neuronilor mitrali ajung in paleocortex (pe fata mediala a lobului temporal-aria olfactiva girul hipocampic si nucleul amigdalian) unde este perceput mirosul. Congestia nazală și hipersecreția de mucus ce însoțesc infecțiile tractului respirator superior pot determina hiposmie (diminuarea mirosului) sau chiar anosmie (pierderea temporară a mirosului). Diminuarea mirosului afectează și gustul, alimentele devenind insipide și fade, chiar dacă senzațiile gustative fundamentale sunt conservate. 

Principalele afecțiuni ale căilor respiratorii

Dintre afecțiunile căilor respiratorii superioare, cele mai frecvente sunt:

  • Rinofaringita acută (guturaiul comun)
  • Sinuzita
  • Faringita streptococica și alte tipuri de faringită
  • Amigdalita acută
  • Laringo- faringita
  • Alte infecții acute ale căilor respiratorii superioare
  • Rinita alergică și alte tipuri de rinită
  • Astmul (care afectează atât căile respiratorii superioare, cât și pe cele inferioare)

Dintre bolile căilor respiratorii inferioare, cele mai  frecvente sunt:

  • Laringita acută, laringita obstructivă
  • Traheita
  • Epiglotita
  • Alte infecții acute ale căilor respiratorii superioare
  • Bronșita acută și bronșiolita acută
  • Bronșiectaziile

Principala afecțiune cronică este bronșita, în vreme ce Boala Pulmonară Obstructivă Cronică implică frecvent infecții acute ale căilor respiratorii inferioare.

”Infecţiile respiratorii comunitare dobândite se pot localiza oriunde la nivelul tractului respirator: sinusuri, ureche, faringe, trahee, plămân. Dintre acestea, bronşitele sunt cele mai frecvente, iar pneumoniile sunt cele mai grave. Mortalitatea pneumoniilor severe, ce necesită spitalizare, este aproximativ 25%”, se arată în cadrul Tratatului de Pneumologie pentru Medici Rezidenți.

Agenții patogeni care determină infecții ale căilor respiratorii superioare sunt, cel mai frecvent, de natură virală (virusurile gripale A si B, virusurile paragripale de tip 1 și 2, VSR, adenovirusuri, rhinovirusuri, virusul sincițial respirator, virusul coxsackie, coronavirus etc). Dintre bacterii, Streptococul beta-hemolitic de grup A este responsabil in 5-10% din cazurile de faringite la adulti. Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae si Moraxella catarrhalis sunt cei mai frecventi agenti care determina suprainfectiile bacteriene ale sinuzitelor acute virale.   Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, alte  micoorganisme gram negative și anaerobe pot fi, de asemenea, incriminate.

Agenții patogeni au acces la nivelul căilor respiratorii prin inhalare, aspirație sau diseminare hematogenă.  Ajunși în epiteliul ce căptușește tractul respirator, se multiplică și provoacă inflamație, creșterea secreției de mucus, afectare funcției mucociliare. În afecțiunile severe, inflamația și necroza epiteliului pot determina ocluzia căilor respiratorii.

Factorii de risc care pot contribui la instalarea infecțiilor de căi respiratorii sunt:

  • factori  favorizanti: frigul, umezeala, praful, poluarea atmosferică , fumul de țigară, alergenii, vârsta (sub 5 ani sau peste 65 de ani)
  •  factori predispozanți locali: afectiuni preexistente, alterarea reactivitătii bronsice
  • factori predispozanți generali: alcoolism, subnutriție, imunodepresie, surmenaj, intervenții chirurgicale recente

Principalele simptome ale infecțiilor căilor respiratorii superioare includ strănutul, nasul înfundat, congestia nazală  și secrețiile nazale, durerile de gât, febra și durerile muscular (în caz de gripă). În afecțiunile căilor respiratorii inferioare, principalul simptom este  tusea, la care se pot adăuga răgușeala (laringită), febra, durerile retrosternale (bronșită, traheo-bronșită, pneumonii). Dificultățile de respirație și  dispneea pot însoți atât infecțiile căilor respiratorii superioare (din cauza congestionării mucoaselor și excesului de secreții), cât și ale căilor  respiratorii inferioare.

Ce tratament folosim pentru căi respiratorii inflamate

Tratamentele aplicate pentru bolile de căi respiratorii diferă, în funcție de mai mulți factori, precum etiologie,  zona anatomică implicată, simptomatologie. Majoritatea infecțiilor căilor respiratorii superioare sunt de natură virală, dar pot fi și bacteriene, cum este cazul faringitei cauzate de Streptococcus pyogenes. În cazul căilor respiratorii inferioare, infecțiile pot fi virale (bronșite, bronșiolite) sau bacteriene (epiglotita și laringotraheita pot fi provocate de Haemophilus influenzae tip b, pneumonia de  Streptococcus pneumonia,  Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia spp, Legionella, Coxiella burnetti). Tratamentul cu antibiotic este indicat doar în cazul infecțiilor bacteriene.

Tratament pentru căi respiratorii inflamate în răceala comună și faringită

Majoritatea infecțiilor de tract respirator superior se vindecă prin automedicație și repaus la domiciliu. Aportul crescut de lichide este, în general, recomandat pentru a fluidiza secrețiile respiratorii.  Infecțiile de căi respiratorii superioare se vindecă, în general, spontan, în 3-10 zile.

Răceala obișnuită este cea mai răspândită infecție respiratorie. Majoritatea răcelilor sunt cauzate de virusuri. Rinovirusurile cu peste 100 de serotipuri sunt cei mai frecvenți agenți patogeni, provocând cel puțin 25% din răcelile la adulți. Coronavirusurile pot fi responsabile pentru mai mult de 10% din cazuri. Virusurile parainfluenzale, virusul sincițial respirator, adenovirusurile și virusurile gripale sunt conectate, de asemenea, cu răceala comună. Toți acești agenți patogeni prezintă variații sezoniere ale incidenței.

Simptomele inițiale ale răcelii sunt nas înfundat, secreții nazale și strănutul, de obicei fără febră. Tusea, mialgiile și cefaleea pot fi, de asemenea, prezente. Uneori, inflamația se poate agrava, determinând  febră. În cazuri mai grave pot apărea complicații, ca  faringita, epiglotita (dificultăți de respirație, răgușeală, hipersalivație și stridor) sau laringotraheită gravă ce poate fi însoțită de tahipnee, stridor și cianoză. Alte complicații rare pot fi sinuzita și otita medie.

Faringita este o inflamație a faringelui care implică țesuturi limfoide ale faringelui posterior și benzilor faringiene laterale. Etiologia poate fi bacteriană, virală sau fungică, precum și etiologii neinfecțioase, cum ar fi fumatul. Majoritatea cazurilor se datorează infecțiilor virale și însoțesc o răceală obișnuită sau gripă. Coxsackievirusurile de tip A pot provoca o faringită ulcerativă severă la copii (herpangina), iar adenovirusul și virusul herpes simplex pot provoca, de asemenea, faringită severă, deși mai puțin frecvent. Faringita este un simptom comun al infecțiilor cu virusul Epstein-Barr și cu citomegalovirus.

Streptococul beta-hemolitic din grupa A sau Streptococcus pyogenes este cel mai important agent bacterian asociat cu faringita și amigdalita acută. Corynebacterium diphtheriae cauzează cazuri ocazionale de faringită acută, la fel ca infecțiile mixte anaerobe, Corynebacterium haemolyticum, Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis. Mycoplasma pneumoniae și Mycoplasma hominis au fost asociate cu faringita acută. Candida albicans, care provoacă candidoză orală sau aftoasă, poate implica faringele, ducând la inflamație și durere.

Tratamentul simptomatic este principala indicație in infectiile de tract respirator
superior, deci și în răceala comună . Simptomele nazale se ameliorează cu ajutorul agenților descongestionanți α-adrenergici, agenților anticolinergici și antihistaminic. Gargara cu soluții saline calde sau inhalațiile sunt masuri ieftine si relative sigure care pot ameliora durerile de gât.

Analgezicele antipiretice reduc febra si durerea.  Antiinflamatoarele nonsteroidiene ameliorează cefaleea si starea generala de rau. Produsele care conțin mentol sau camfor în diverse concentrații oferă ameliorari temporare ale capacității respiratorii. Antitusivele sunt indicate pentru ameliorarea tusei, cu toate ca există controverse legate de eficiența acestor agenți.

Infecțiile virale sunt tratate simptomatic. Faringita streptococică și epiglotita cauzată de H. influenzae sunt tratate cu antibiotice. Vaccinul Haemophilus influenzae de tip b este disponibil comercial și este acum o componentă de bază a programului de imunizare a copiilor.

In exacerbările acute ale sinuzitelor cronice sau recurente se pot utiliza steroizi topici nazali si descongestionantele nazale. Corticoterapia sistemica nu este recomandata in infectiile de tract respirator superior.

Tratamentul afecțiunilor ce vizează tractul respirator inferior

Principalele simptome ale bolilor căilor respiratorii inferioare includ tuse, febră, dureri în piept, tahipnee și producția de spută. Pacienții cu pneumonie pot prezenta, de asemenea, simptome nerespiratorii, cum ar fi confuzie, cefalee, mialgie, dureri abdominale, greață, vărsături și diaree.

La nivelul laringelui pot apărea infecții precum epiglotita sau laringotraheita (crupă) . Haemophilus influenzae tip b este cea mai frecventă cauză a epiglotitei, în special la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani. Epiglotita este mai puțin frecventă la adulți. Unele cazuri de epiglotită la adulți pot fi de origine virală. Majoritatea cazurilor de laringotraheită sunt cauzate de virusuri. Infecții bacteriene mai grave au fost asociate cu H. influenzae tip b, streptococ beta-hemolitic de grup A și difterii C. Virusurile parainfluenzale sunt cele mai frecvente, dar au fost implicate și virusul sincițial respirator, adenovirusurile, virusurile gripale, enterovirusurile și Mycoplasma pneumoniae.

În caz de epiglotită,  simptomele sunt febra, durerile în gât, răgușeală, hipersalivare, disfagie și pot progresa în câteva ore până la suferință respiratorie severă și prostrație. Cursul clinic poate fi fulminant și fatal.

Laringotraheita se manifestă cu rinoree, febră, dureri în gât și tuse ușoară. În cele din urmă se dezvoltă tahipnee, o tuse lătrătoare adâncă și stridor inspirator. Copiii cu traheită bacteriană prezintă un risc mai mare de a dezvolta obstrucția căilor respiratorii.

Pentru tratament, este importanta recunoașterea etiologiei virale sau bacteriene a diverselor forme de boală, astfel încât pacientul să fie informat despre ineficiența utilizării antibioticelor în formele virale de boală.
Repausul vocal este recomandat in cazul disfoniei, la pacientii cu laringita sau
laringotraheita.

Bronșita și bronșiolita implică inflamația arborelui bronșic. Bronșita este, de obicei, precedată de o infecție a căilor respiratorii superioare sau face parte dintr-un sindrom clinic în boli precum gripa, rubeola, rubeola, pertussis, scarlatină și febra tifoidă. Bronșita cronică cu tuse persistentă și producția de spută pare să fie cauzată de o combinație de factori de mediu, cum ar fi fumatul, și de infecția bacteriană cu agenți patogeni precum H influenzae și S pneumoniae.

 Bronșiolita este o boală respiratorie virală a sugarilor și este cauzată în primul rând de virusul sincițial respirator. Alte virusuri, inclusiv virusurile parainfluenzale, virusurile gripale și adenovirusurile (precum și ocazional M. pneumoniae) sunt, de asemenea, cunoscute ca provocând bronșiolită.

Dintre simptome,  tusea este tipică în bronșita acută. Sputa mucopurulentă poate fi prezentă și pot apărea creșteri moderate ale temperaturii. În bronșita cronică se instalează o tuse persistentă și producerea de cantități mari de spută, în special dimineața.

Coryza și tusea precedă de obicei apariția bronșiolitei. Febra este frecventă. Urmează o tuse profundă, frecvența respiratorie crește și se poate instala o stare de agitație. Retracția peretelui toracic, evazarea nazala, vocea guturală, respirațiile șuierătoare sau dispneea severă pot însoți infecția la nivelul bronhiolelor, mergând până la insuficiență respiratorie și moarte.

Epiglotita este o urgență medicală, în special la copii. Toți copiii cu acest diagnostic ar trebui să fie monitorizați cu atenție și să fie intubați pentru a menține o cale respiratorie deschisă, imediat ce este detectat primul semn de suferință respiratorie. Terapia antibacteriană trebuie să se îndrepte către H influenzae. Pacienții cu laringotraheită sunt, de obicei, gestionați cu succes, cu monitorizare  atentă și îngrijire de susținere, fluidizarea secrețiilor, umidificarea aerului și epinefrină. Pentru prevenire, vaccinul conjugat Haemophilus influenzae de tip b este recomandat tuturor pacienților copii, la fel ca și imunizarea împotriva difteriei.

Bronșitele și bronșiolitele de origine virală sunt tratate, de obicei, prin măsuri de susținere. Infecțiile cu virus sincițial respirator la sugari pot fi tratate cu ribavirină. Amantadina și rimantadina sunt disponibile pentru chimioprofilaxie sau tratamentul virusurilor gripale de tip A. Pacienții cu bronșită cronică pot beneficia de utilizarea corticosteroizilor, bronhodilatatoarelor sau antibioticelor profilactice.

Alte măsuri terapeutice recomandate în caz de bronșite, conform secom.ro,  sunt:

  • consumul intens de apă – consumul a 8-12 pahare de apă pe zi (cel puțin 2 litri) poate contribui la fluidificarea mucusului pentru ca acesta să fie eliminat mai ușor;
  • utilizarea de antipiretice si analgezice – pot fi recomandate pentru a reduce febra sau pentru a ameliora disconfortul de la nivelul pieptului ori cefaleea (durerea de cap);
  • folosirea unui umidificator – aerul umed și cald poate contribui la calmarea tusei și la decongestionarea căilor respiratorii;
  • medicamente si siropuri antitusive – care pot contribui la reducerea tusei;
  • tratament medicamentos – în cazul bronsitei cronice, pot fi prescrise terapii alopate pe baza de antibiotice, antiinflamatorii, bronhodilatatoare;
  • terapia cu oxigen – poate contribui la ușurarea respirației și se utilizează în cazurile foarte grave de bronșită cronică
  • reabilitarea respiratorie/pulmonara – poate fi recomandată in cazurile grave de bronsită cronică și presupune efortul coordonat al unei echipe specializate, formate din medic pneumolog, kinetoterapeut, asistent medical, psiholog, dietetician, pentru stabilirea și aplicarea unui program de exerciții care să contribuie la o respirație mai ușoară

Antibiotice pentru infecții de căi respiratorii

Agenții antibacterieni folosiți pentru infecțiile tractului respirator depind de microorganismul care a determinat boala,  dar penicilina G este terapia de alegere pentru faringita streptococică. Micoplasma și infecțiile cu chlamydia răspund la eritromicină, tetracicline și la noile macrolide.

În cazul bronșitei și bronșiolitelor de origine bacteriană, precum și pneumoniei pot fi prescrise:

  • amoxicilină sau ospamox, este un medicament folosit pentru tratarea infecţiilor bacteriene, cum ar fi: pneumonie, gonoree, infecţii ORL, infecţii ale pielii, căi respiratorii şi infecţii urinare.
  • cefaclor, eliberat sub denumirea de: Ceclodyne, Cefaclor, Ceclor, Cefaklor.
  • cefixium,  eliberat sub denumirea de Eficef.

Indiferent de antibioticul utilizat, acesta trebuie luat doar la indicația medicului, în baza unei rețete, în cantitățile indicate. Cele mai comune reacții adverse care pot să apară sunt: amețeli, vomă, diaree, cefalee și eczeme.

Se recomandă ca medicii, înainte de prescrierea antibioticelor pentru bronșită acută, să ia în considerare efectele adverse, costul acestor medicamente, dar și riscurile legate de numărul tot mai crescut al bacteriilor rezistente la antibiotice.

Surse: