somnambul

Ce este un somnambul și cum se tratează somnambulismul

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Termenul de somnambul a fost privit multă vreme ca învăluit în mister, fiind asociat chiar cu paranormalul sau stările modificate de conștiință. În realitate, somnambulismul este o tulburare comportamentală care are loc în timpul somnului profund și presupune că o persoană merge sau efectuează alte comportamente complexe, fără să se trezească și fără să realizeze ce face. Această tulburare este mai frecventă la copii decât la adulți și este mai probabil să apară dacă există alte cazuri de mers în somn în aceeași familie. Insomnia și somnul întrerupt în mod repetat în timpul nopții cresc riscul de de apariție a somnambulismului.

În multe cazuri de somnambulism nu se instituie neapărat un tratament, dar, dacă episoadele sunt frecvente și intense, există mai multe opțiuni terapeutice. Un somnambul se poate accidenta, poate avea  tulburări de somn asociate și somnolență  pronunțată în timpul zilei. Tocmai de aceea, persoanele care se confruntă cu această problemă trebuie să cunoască complicațiile care pot să apară și tratamentele disponibile, detalii prezentate în cadrul articolului de față. 

Ce este un somnambul

Un somnambul este o persoană care face diferite acțiuni, mai mult sau mai puțin complexe, în timpul somnului, de la mersul pe  jos la  vorbit, folosește diferite obiecte sau efectuează chiar  activități bizare, precum mutarea mobilierului sau ieșitul pe fereastră.  Multe dintre acțiuni sunt parte din rutina zilnică, deși nu se fac, în mod normal, în timpul nopții.  Rareori,  un somnambul poate pleca din casă și merge distanțe destul de lungi, poate conduce mașina sau poate mânca. Înainte de a porni prin casă, persoana cu somnambulism poate sta o vreme în pat într-o stare de confuzie sau poate face gesturi frenetice, ca și cum  ar vrea să scape de o amenințare visată sau imaginată.  Câteodată, un somnambul poate avea un comportament ostil sau violent, deși acest lucru se întâmplă rar. În multe cazuri, mersul în somn se poate termina de la sine, iar persoana continuă să doarmă, chiar și într-un loc nepotrivit. Altădată, se poate întoarce în pat și își poate continua somnul până dimineața.

Somnambulismul este un tip de tulburare de somn cunoscut sub numele de parasomnie. Parasomniile sunt caracterizate de comportamente anormale în timpul somnului. De fapt, parasomniile se află la granița dintre somn și veghe, motiv pentru care actiunile care apar in timpul episoadelor de parasomnie par neobișnuite, pentru că nu se încadrează nici în starea pasivă de somn, nici în cea conștientă, de veghe.

Parasomniile pot fi clasificate în funcție de partea ciclului de somn în timpul căreia apar. Somnambulismul are loc în timpul somnului non-REM (NREM), de obicei în etapa 3 a  somnului NREM, cunoscută și sub numele de somn profund. Alături de alte parasomnii, cum ar fi vorbirea în somn, excitațiile confuzionale și terorile de somn, somnambulismul este clasificat ca o tulburare de excitare non-REM.

”Somnambulismul implică acte complexe ale aparatului motor. Se manifestă mai ales după prima jumătate a nopții, pe parcursul celui de-al treilea sau al patrulea stadiu de somn. În aceste faze, nu este implicată faza REM a somnului (nu au loc mișcări rapide ale ochilor).”, precizează dr. Ovidiu Balaban-Popa, medic specialist psihiatru pe sfatulmedicului.ro

Un simptom cheie al somnambulismului și al altor parasomnii NREM este că, în cele mai multe cazuri, persoana nu își amintește  episodul de mers în somn când se trezește și află, cel mai adesea, de comportamentele sale stranii de la un membru al familiei.

Poate fi foarte greu să trezești un somnambul, iar atunci cand se trezește poate fi speriat sau confuz, dat fiind că nu își amintește nimic sau foarte puțin din ceea ce Există și cazuri în care o persoană cu somnambulism își poate aminti acțiunile făcute.

”Unul dintre cele mai mari mituri este că nu e bine să trezești o persoană somnambulă pentru că face infarct și moare. Altfel spus, nu este periculos să trezești un somnambul, dar nici prea distractiv. Un somnambul trezit brusc poate fi dezorientat și confuz, de aceea trebuie să acționezi cu prudență și calm și să conduci persoană în pat. În niciun caz nu îl bruschezi și nu îl trezești cu zgomote tari ci încerci să îl trezești ușor cu gesturi liniștite.”,  explică farmacist Alexandra Nelepcu, pe springfarma.ro

Somnambulismul apare cel mai adesea în prima treime a unei nopți de somn sau în perioadele mai lungi de somn, de regulă în timpul unui ciclu de somn cu unde lente. Din când în când, poate apărea și la persoane care ațipesc în timpul zilei.

Episoadele pot apărea foarte frecvent sau mai rar. Se pot întâmpla chiar de mai multe ori pe noapte, timp de câteva nopți la rând. Riscul principal este vătămarea personală, a partenerului de pat sau a altora din aceeași casă. De asemenea, un somnambul poate perturba somnul partenerului de pat.

somnambul

Somnambulismul poate fi relativ normal în cazul tiparelor timpurii de somn ale copiilor. Copilul somnambul poate merge în liniște spre o zonă cu lumină sau spre dormitorul părinților.

Uneori, copiii se pot duce spre fereastră sau spre ușă și chiar ies afară. Acest comportament poate reprezenta un pericol semnificativ, de aceea este important să fie prevenit.

 Copiii mai mari pot fi mai vocali și activi  când merg în somn. La copiii cu somnambulism pot apărea destul de des și alte comportamente neobișnuite în timpul somnului, precum vorbirea în somn și pavorul nocturn.

Cauzele somnambulismului

Episoadele de somnambulism și pavorul nocturn (teroarea de somn) au multe cauze comune, precum:

  • Privare de somn
  • Stresul fizic sau emoțional
  • Hipertiroidism
  • Migrene
  • Traumatisme craniene
  • Encefalită
  • Accident vascular cerebral
  • Perioada premenstruală
  • Stomac prea încărcat
  • Apnee de somn
  • Alte tulburări  de somn
  • Dormitul într-un mediu necunoscut (în timpul călătoriilor, în vizite, etc)
  • Unele medicamente
  • Consumul/abuzul de alcool
  • Mediu de somn nepotrivit (prea mult zgomot sau lumină)
  • Febra la copii

Diferiți factori cresc probabilitatea apariției acestei tulburări de somn:

Genetica și istoricul familial

Studiile arată că anumite persoane sunt predispuse genetic la somnambulism și alte parasomnii NREM.  În ceea ce privește copiii, somnambulismul poate să apară și fără o predispoziție familial. Aproximativ 22% dintre copii ai căror părinți nu au antecedente de somnambulism vor experimenta această afecțiune. În schimb, 47% dintre copii pot prezenta somnambulism, dacă și unul dintre părinți a fost sau este somnambul.  61% dintre copiii cu ambii părinți cu somnambulism pot prezenta tulburarea.

Somnul insuficient sau insomnia

Privarea de somn a fost corelată cu un risc crescut de somnambulism, dat fiind că o persoană care adoarme după o perioadă mare de lipsă de somn poate experimenta un ciclu prelungit de somn profund, respectiv stadiul 3 de somn non-REM, în care se manifestă somnambulismul.

Unele medicamente

Medicamentele cu efect sedativ pot modifica ciclurile de somn și pot determina un somn foarte profund, crescând probabilitatea unui episod de somnambulism.

Consumul de alcool

Consumul de alcool seara poate crea instabilitate în ceea ce privește stadiile de somn și poate crește riscul de somnambulism.

Leziuni cerebrale

Traumatismele și diverse afecțiuni care provoacă inflamație sau leziuni la nivelul creierului pot reprezenta un declanșator al somnambulismului. Afecțiunile degenerative ale creierului, cum ar fi boala Parkinson, pot provoca somnambulism atunci când vă afectează trunchiul cerebral.

Febra crescută

La copii, temperatura ridicată poate fi asociată cu  somnambulismul, crescând numărul de episoade de excitare cerebral în timpul nopții.

Fragmentarea somnului determinată de diverse afecțiuni

Somnambulismul poate apărea atunci când somnul este fragmentat din cauza unor tulburări sau afecțiuni.  Apneea în somn este o problemă medicală frecventă ce determină numeroase pauze în timpul somnului.  Acest lucru poate crește riscul unor parasomnii, cum ar fi somnambulismul. Simptomele apneei în somn includ sforăit, senzația de sufocare și trezirea bruscă pentru a trage aer în piept, somnolența în timpul zilei. Tratamentul apneei în somn poate îmbunătăți somnambulismul.

Sindromul picioarelor neliniştite este un alt tip de tulburare de somn care provoacă un impuls puternic de a mişca membrele, în special picioarele, atunci când persoana se află întinsă.  Acest sindrom determină excitări nocturne, din care o persoană poate intra într-un episod de somnambulism.

Stresul

Diverse tipuri de stres pot afecta somnul, provocând un somn agitat sau întreruperea somnului, ceea ce poate crește tendința de somnambulism. Stresul poate fi fizic, de exemplu în cazul durerilor, sau emoțional.

Simptomele somnambulismului

Așa cum am precizat deja, un somnambul nu are ca simptom doar mersul pe jos în timp ce doarme. Episoadele de somnambulism pot implica diverse acțiuni simple sau complexe și pot dura între câteva secunde și jumătate de oră, când persoana fie se trezește confuză, fie se întoarce singură în pat. Un episode de somnambulism poate include ca manifestări:

  • Ridicarea din pat, uneori cu ochii deschiși, sticloși, cu o expresie absentă pe față
  • Mersul pe jos sau chiar alergatul, persoana continuând să doarmă
  • Discurs minim receptiv sau incoerent
  • Acțiuni de rutină, cum ar fi îmbrăcatul, aranjatul unor lucruri, mutatul unor mobile
  • Angajarea în comportament sexual (sexsomnie)
  • Urinarea în locuri nepotrivite
  • Rareori comportamente agresive, violente
  • Uneori, comportamente bizare, inclusiv plecatul din casă, condusul mașinii, etc.

Persoana care are un episode de somnambulism se poate trezi confuză sau se poate întoarce în pat, continuându-și somnul. În general, un somnambul nu își va aminti aceste episoade.

Somnambulismul la adulți

Mai multe studii despre somnambulism au concluzionat că aproximativ  5% dintre copii și circa 1-1,5% dintre adulți au avut un episode de somnambulism pe parcursul unui an de zile. Somnambulismul este o parasomnie comună, dar afectează predominant copiii, mult mai rar adulții.  Rezultatele arată că 43,5% prezintă episoade săptămânale de somnambulism.  În timpul unui episod de somnambulism, creierul este parțial treaz și parțial în somn NREM, fără conștientizare conștientă a acțiunilor, ceea ce duce la comportamente complexe desfășurate în timpul somnului.

Conform cercetărilor, principalii declanșatori ai somnambulismului , care cresc atât frecvența, cât și severitatea episoadelor, sunt legați, în principal, de evenimente stresante, emoții puternice, privarea de somn și, mai rar, consumul de droguri sau alcool ori activitatea fizică intensă de seară. Toți acești factori promovează creșterea somnului cu unde lente și instabilitatea somnului NREM.

„Somnambulismul este o afecțiune subdiagnosticată, care poate fi asociată cu consecințe în timpul zilei și cu tulburări de dispoziție care conduc la un impact major asupra calității vieții. Povara somnambulismului la adulți nu trebuie neglijată.”,  subliniază dr. Yves Dauvilliers, profesor de fiziologie și neurologie și director al laboratorului de somn la Spitalul Gui-de-Chauliac din Montpellier, Franța.

Somnambulismul poate avea o serie de consecințe asupra activității din starea de veghe.

„Am găsit o frecvență mai mare a simptomelor de somnolență diurnă, oboseală, insomnie, depresie și anxietate și calitatea vieții modificate la pacienții cu somnambulism în comparație cu grupul de control”,  declară dr. Dauvilliers.

„Ceea ce ar fi de obicei considerat o afecțiune benignă, somnambulismul adulților este o afecțiune potențial gravă, iar consecințele și pericolele episoadelor de somnambulism nu trebuie ignorate.”, subliniază cercetătorul.

Astfel, în cazul adulților cu somnambulism a fost găsit un istoric pozitiv de comportamente violente legate de somn la 58 % dintre participanții la studiu, iar 17%   au suferit cel puțin un episod care a implicat rănirea proprie sau a  partenerului de pat.

”Un studiu efectuat în vara anului 2010 a descoperit că între 2% și 4% dintre adulții europeni suferă de somnambulism, iar unul din trei au accidentat pe cineva ori s-au rănit în timpul plimbărilor nocturne. Tulburarea poate implică, totodată, și comportamente sexuale deviante.”, arată dr. Antonius Adriana, într-un articol de pe sfatulmedicului.ro

Copilul somnambul

Somambulismul este mai frecvent la copii și afectează atât băieții, cât și fetele. Episoadele de somnambulism pot începe imediat ce copilul este capabil să meargă. Rata somnambulismului la copii poate ajunge până la 17%, atingând apogeul între 8- 12 ani.

somnambul

Copilul somnambul poate constata că episoadele nu mai apar pe măsură ce avansează în vârstă.  Pentru mulți copii, somnambulismul tinde să dispară de la sine pe măsură ce intră în adolescență. Numai 1% dintre copiii cu somnambulism continuă să aibă astfel de episoade în viața de adult.

La copiii mai mici, este important ca părinții să ia măsuri pentru a împiedica copilul să se rănească în timpul episodului de mers în somn. Acestea pot include:

  • Încuierea ușilor și ferestrelor pe timp de noapte
  • Copilul nu trebuie să doarmă într-un pat supraetajat
  • Ținerea obiectelor ascuțite, casabile și periculoase departe de patul copilului și în afara dormitorului
  • Instalarea unei porți de siguranță la ușa dormitorului copilului sau în partea de sus a scărilor (dacă este cazul)
  • Păstrarea ordinii în preajma copilului, pentru a evita  ca acesta să se împiedice și să cadă

Dacă copilul este somnambul, părintele nu trebuie să încerce să-l oprească sau să-l trezească, ci să-l ghideze ușor către pat.

Este important să se mențină bune măsuri de igienă a somnului, iar copilul să  doarmă suficient, ceea ce poate preveni uneori somnambulismul. În general, copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani ar trebui să doarmă între 10 și 13 ore, copiii mai mari ar trebui să doarmă între 9 și 12 ore, iar adolescenții  între 8 și 10 ore.

Care sunt riscurile somnambulismului?

Somnambulismul poate avea consecințe grave asupra sănătății, în special din cauza riscurilor de autovătămare, în cazul în care o persoană se împiedică și cade, se lovește de ceva în timp ce merge sau aleargă.

Manipularea  obiectelor ascuțite, folosirea ferestrelor sau încercarea de a conduce o mașină în timpul unui episod  de somnambulism pot pune viața în pericol.  Comportamentul violent poate cauza rănirea somnambulului sau a altor persoane. Unele acțiuni din timpul episoadelor de somnambulism pot fi jenante, de exemlu comportamentele sexuale explicite sau urinarea în locuri nepotrivite.  

Studiile au arătat că persoanele care merg în somn au niveluri mai ridicate de somnolență în timpul zilei și simptome frecvente de insomnie.  Episoadele pot provoca întreruperi frecvente ale somnului, iar câteodată persoana se poate teme să adoarmă, pentru a nu avea un astfel de episod.

Așa cum am precizat, este important ca un somnambul să nu fie trezit brusc, ideal să fie orientat către pat, cu o voce liniștitoare și, cel mult, cu o atingere  ușoară pentru direcționare. Deși nu este real faptul că persoana cu somnambulism poate avea un atac de cord dacă este trezită brusc,  în schimb o astfel de trezire poate determina frică, confuzie sau furie și există riscul unei răniri, din cauza confuziei sau unor mișcări impulsive.

Dacă persoana somnambulă trebuie trezită, este important ca acest lucru să se facă în cel mai blând mod posibil, conștientizând că va fi confuză, speriată și dezorientată și va necesita liniștire suplimentară.  

Cum tratezi un somnambul

Pentru a diagnostic somnambulismul, un medic somnolog va cere completarea unui jurnal de somn, timp de două săptămâni, pentru a dobândi indicii cu privire la cauzele episoadelor de somnambulism. Pot fi folosite și chestionare de evaluare a somnului și a modului în care episoadele de somnambulism afectează viața de zi cu zi.

Medicul se va documenta privind istoricul medical complet, inclusiv consumul de droguri sau alcool și administrarea anumitor medicamente, precum și existența altor tulburări de somn sau a unor probleme de sănătate mintală.  

Este posibil să fie necesar și un studiu de somn sau polisomnografie, care înregistrează undele creierului, ritmul cardiac și respirația în timp ce persoana doarme. Studiul de somn poate furniza dovezi privind anumite comportamente neobișnuite asociate cu somnul.

Tratamentul pentru somnambulism depinde de vârsta pacientului, de frecvența episoadelor și de cât de riscante și perturbatoare sunt.  Odată identificate principalele cauze, medicul poate stabili un plan de tratament personalizat.

În multe cazuri, somnambulismul nu necesită tratament activ, deoarece episoadele sunt rare și prezintă un risc mic pentru persoana care doarme sau pentru cei din jur. Episoadele devin adesea mai puțin frecvente odată cu vârsta, așa că, pentru unii oameni, somnambulismul se rezolvă de la sine, fără o terapie specifică.

Atunci când este necesar să se ia măsuri pentru a aborda somnambulismul, există o serie de măsuri terapeutice, care pot fi încorporate în planul de tratament.

Tratarea cauzelor subiacente ale somnambulismului

Dacă somnambulismul unei persoane este legat de o tulburare de bază, cum ar fi apneea în somn sau sindromul picioarelor neliniștite, tratarea acestei afecțiuni poate rezolva somnambulismul. Același lucru este valabil în cazul în care episoadele sunt asociate cu utilizarea sedativelor sau a altor medicamente, când medicul poate recomanda modificarea dozei sau trecerea la o altă medicație.

Trezirea anticipată sau programată

Trezirea anticipată reprezintă trezirea persoanei cu somnambulism cu puțin timp înainte de un potențial episod. Deoarece somnambulismul  apare, de obicei,  în perioada de somn profund, respectiv stadiul 3 de somn nonREM,  episoadele se întâmplă adesea aproximativ la aceeași oră, în fiecare noapte. Trezirea cuiva chiar înainte de ora respectivă poate împiedica o trezire parțială, specifică somnambulismului.   Trezirea anticipată s-a dovedit eficientă în cazul pacienților copii, dar nu a fost folosită și studiată suficient la adulți.

somnambul

Îmbunătățirea igienei somnului

Igiena somnului se referă la mediul și obiceiurile legate de somn ale unei persoane. Igiena defectuoasă a somnului, de exemplu un program de somn neregulat, consumul de cofeină sau alcool aproape de ora de culcare, folosirea dispozitivelor electrice până târziu, noaptea, toate acestea pot contribui la problemele de somn și privarea de somn.

Îmbunătățirea igienei somnului încurajează un somn mai stabil, reducând, în același timp, riscul de privare de somn care poate declanșa somnambulismul.

Terapia cognitiv comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este o formă de terapie care pune accent pe contracararea  gândurilor negative ce pot întreține insomnia și, implicit, tulburările de somn. . Aplicarea acestui tip de terapie în cazul insomniei a fost eficace pentru  îmbunătățirea somnului, adesea prin recadrarea modului în care o persoană gândește despre somn. De asemenea, aplicarea terapiei cognitiv- comportamentale pentru diminuarea stresului și anxietății, asociată și cu tehnici de relaxare, poate ajuta la prevenirea episoadelor de somnambulism, legate de stres.

Medicația

Atunci când alte tratamente nu sunt eficiente, pot fi luate în considerare anumite medicamente pentru controlul somnului, precum benzodiazepinele și antidepresivele. Cercetările timpurii au indicat că melatonina poate fi utilă și în abordarea somnambulismului.

În unele cazuri, pot fi recomandate medicamente care afectează neurotransmițătorii,  precum Gabapentinul.

”Medicamentele pot fi necesare atunci când există riscul de vătămare corporală al somnambulului, când acesta exercită diferite activități care perturbă în mod semnificativ somnul familiei, atunci când acesta simte nevoia să doarmă un timp îndelungat, dimineață sau când alte opțiuni de tratament nu au funcționat.”, subliniază dr. Balaban-Popa.

Orice medicament, fie eliberat pe bază de rețetă sau fără prescripție medicală, are potențiale beneficii și riscuri, iar medicul este în cea mai bună poziție pentru a determina dacă este adecvat în situația specifică a fiecărei persoane.

Surse: