imagistică

Ce examene de imagistică se fac pentru identificarea bolilor respiratorii

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Prin imagistică medicală se înțelege un set de tehnici și procese prin care poate fi vizualizat interiorul corpului pentru analize și intervenții, dezvăluind structurile interne si permițând diagnosticarea și tratamentul anumitor boli. Imagistica joacă un rol major în evaluarea bolilor pulmonare. Este disponibil un spectru larg de tehnici imagistice de investigare a plămânilor, de la simpla radiografie la tomografia computerizată (CT), care permite evaluarea rapidă și de înaltă rezoluție a parenchimului pulmonar și a structurilor înconjurătoare. În cazul anumitor afecțiuni, angiografia pulmonară,  tehnicile de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) și tehnicile de medicină nucleară, în special tomografia cu emisie de pozitroni (PET), par să capete din ce în ce mai multă importanță.

Tehnicile de imagistică sunt utile pentru stabilirea diagnosticului și monitorizarea tratamentului în cazul unor afecțiuni precum:

  • Astm 
  • Emfizem
  • Boli infecțioase
  • Cancer de plămâni
  • Pneumonie
  • Embolie pulmonară
  • Boli pulmonare profesionale (azbestoză, silicoză)

În plus față de studiile CT standard ale plămânilor, pentru infecții și cancer, studiile CT de înaltă rezoluție se utilizează pentru diagnostic și evaluarea eficacității tratamentului pentru boala pulmonară difuză (un grup de afecțiuni care provoacă cicatrici progresive a țesutului pulmonar).

Articolul de față reprezintă o trecere în revistă a principalelor tehnici de imagistică utilizate în bolile pulmonare, cu descrierea succintă a modului în care se realizează și precizarea afecțiunilor în care este utilă folosirea lor.

Ce rol au tehnicile de imagistică în identificarea bolilor respiratorii

Imagistica joacă un rol esențial în evaluarea plămânilor, atât anatomic, cât și funcțional. Fie că este vorba de stabilirea unui diagnostic, evaluarea severității bolii, monitorizarea răspunsului la tratament sau pentru screening, tehnicile de imagistică toracică servesc mai multor obiective.

În ultimii ani,  tehnicile de  imagistică au deținut rolul cheie în diagnosticarea și monitorizarea bolilor critice, inclusiv sindromul de detresă respiratorie acută.

 Radiografia toracică  și tomografia computerizată (CT) sunt tehnicile convenționale cel mai des efectuate la pacienții în stare critică. Evaluarea imagistică prin CT reprezintă standardul de aur pentru evaluarea aerării pulmonare la pacienții cu SDRA.

”În funcţie de substratul anatomo-patologic, diferitele afecţiuni pulmonare pot produce absorbţia unei cantităţi mai mari de raze X, sau invers, absorbţia unei cantităţi mai mici decât la plămânul normal. În primul caz apare voalul şi opacităţile, iar în al doilea caz hipertransparenţa care poate fi întinsă sau circumscrisă, când apare sub forma de imagini transparente, rotunde, ovalare, liniare sau neregulate.”, specifică prof. Dr. Magda Păscuț, autor al Cursului de Radiologie și Imagistică Medicală al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara.

Prin voal se înțelege o opacitate fină, care poate fi rotundă, ovală, triunghiulară, etc și apare în cazul unor afecțiuni precum atelectazia pulmonară, congestia pulmonară, congestia pleurală (la începutul unei pleurezii), îngroșările pleurei după pleurezii, etc.

Există, de asemenea, diferite tipuri de opocități nodulare, unele de dimensiuni mai mici, care pot apărea în variate afecțiuni, de la bronhopneumonie la pneumoconioze, TBC sau metastaze canceroase, altele de dimensiuni mai mari (de3-5 cm), omogene, net conturate, unice sau multiple, ce pot fi caracteristice unor boli precum TBC pulmonar, metastaze, tumori benigne, cancer pulmonar periferic.

Recomandarea pentru realizarea unei radiografii sau a unui CT pulmonar sunt date de medic dacă apar anumite simptome precum:

  • Tuse care durează de mai multe luni, care a devenit mai severă sau și-a modificat caracterul
  • Dispnee la efort sau în repaus
  • Eliminarea de sânge din căile aeriene (hemoptizie)
  • Durere toracică
  • Scăderea în greutate, în condițiile în care persoana are același aport alimentar ca înainte, dar apare și asociere cu simptomele enumerate mai sus

Alte semne care pot trezi suspiciuni, în special la pacienții fumători sau foști fumători sunt adenopatiile (umflarea ganglionilor), degetele hipocratice, răgușeala

Alte două tehnici câștigă recent popularitate în evaluarea afecțiunilor pulmonare: ultrasunetele și tomografia cu impedanță electrică. Aceste tehnici nu implică utilizarea radiațiilor ionizante, sunt neinvazive și relativ ușor de utilizat.

În sfârșit, tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) pot furniza informații importante asupra funcției pulmonare și respiratorii și sunt din ce în ce mai utilizate în cercetare pentru a îmbunătăți înțelegerea mecanismelor patofiziologice care stau la baza sindromului de detresă respiratorie acută.

imagistică

Evaluarea riscurilor investigațiilor imagistice trebuie luată, de asemenea, în considerare. Progresele tehnologice au permis scăderea expunerii la radiații, dar este nevoie, în continuare, de găsirea unor metode de protecție mai performante împotriva expunerii la radiațiile ionizate, în special la pacienții care necesită imagistică repetată.

”Radiațiile la care te expui în timpul unei radiografii nu sunt atât de periculoase încât să provoace simptome. Pe termen lung însă, expunerea în mod repetat la radiații poate cauza probleme, de aceea, cum spuneam, nu este indicată radiografia de rutină și nici ca metodă de diagnosticare preventivă.”, precizează dr. Dragoș Cuzino, medic primar imagistică medical pe site-ul doc.ro

Utilizarea substanței de contrast intravenoase în CT trebuie, de asemenea, luată în considerare cu atenție. Contrastul iodat trebuie evitat la pacienții cu o rată de filtrare mai mică de 30 ml/min.

Tipuri de tehnici de imagistică utilizate în cazul afecțiunilor pulmonare

Radiografia pulmonară

”Reprezintă transpunerea pe film radiografic a imaginii radioscopice. Se poate efectua fără substanţă de contrast sau se poate asocia şi substanţă de contrast efectuându-se radiografii în diferite incidenţe (AP, PA, profil, oblice, etc)… Mai întâi se examinează toracele în totalitate cu diafragmul deschis cât este ecranul. După examinarea în ansamblu a cutiei toracice, se micşorează diafragmul şi se examinează diferitele regiuni pulmonare: vârfurile, câmpurile pulmonare mijlocii drept şi stâng, bazele pulmonare, sinusurile costo-diafragmatice, mediastinul, cordul, mişcările diafragmului, etc. În tot timpul radioscopiei bolnavul trebuie continuu mişcat în jurul axului lui longitudinal, indicând bolnavului să se rotească încet în diferite direcţii..”,  precizează dr. Păscuț.

Radiografiile reprezintă, de obicei, una dintre primele investigații efectuate în cazul bolilor pulmonare.

Dacă apar opacități la nivelul plămânilor sunt considerate, cel mai frecvent, ca indicator al pneumoniei, dar pot fi cauzate și de atelectazie, hemoragie, edem, aspirație sau chiar afecțiuni maligne, cum ar fi carcinomul bronhoalveolar.

Marcaje interstițiale proeminente pe radiografii sunt observate la pacienții cu boli pulmonare interstițiale sau la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă care cauzează edem pulmonar.

Evaluarea radiografică poate dezvălui, de asemenea, mase tumorale, noduli sau îngroșări pleurale suspecte, care necesită investigații suplimentare. Captarea aerului la pacienții cu boli obstructive cronice se manifestă prin aplatizarea diafragmei și transluciditate retrosternală.

Pe radiografiile laterale sunt suficienți 50 de ml de lichid pentru a observa efuziunile pleurale, care apar ca opacități omogene. Pe cele posteroanterioare, este necesară prezența a cel puțin 200 ml de lichid pentru diagnosticarea revărsaturilor pleurale.

Un pneumotorax este văzut ca o zonă translucidă, fără marcaje pulmonare dincolo de linia pleurală. Un revărsat pleural mare duce la pneumotorax tensionat. Este esențial să se verifice semnele de pneumotorax tensionat, cum ar fi deviația traheei și a mediastinului către partea controlaterală. Pneumotoraxul poate fi cuantificat în diferite moduri prin măsurarea distanței de la peretele toracic până la marginea pleurală la vârf sau la nivelul hilului.

Când insuficiența cardiacă este exclusă sau nu explică deplin insuficiența respiratorie, prezența infiltratelor bilaterale, omogene sau neomogene și difuze, observate pe radiografia frontală este evocatoare de acumulare de lichid în jurul barierei alveolare.  Acest model imagistic caracteristic corespunde unuia dintre semnele tipice ale sindromului de detresă respiratorie acută, implicând afectarea alveolară difuză. De obicei, sunt implicați în acest proces trei sau mai mulți lobi pulmonari, iar  specificiatea scăzută a radiografiei pulmonare face ca diagnosticul diferențial să fie destul de laborios, mai ales dacă avem de-a face cu afecțiuni pulmonare suprapuse, cum ar fi pneumonia, atelectazia și revărsatul pleural.

În ciuda limitărilor sale, radiografia pulmonară este folosită foarte frecvent, mai ales în unitățile de urgență,  fiind rapidă, neinvazivă, ușor de realizat și utilă pentru un prim diagnostic și pentru depistarea complicațiilor secundare precum pneumotoraxul. Cu toate acestea, sensibilitatea și specificitatea presupuse de această metodă imagistică sunt mai mici în comparație cu tomografia computerizată. În plus, dacă este folosită ca instrument de monitorizare, expunerea frecventă la radiații ionizante poate reprezenta un motiv de îngrijorare.

Tomografia computerizată (CT)

După radiografiile toracice, tomografia computerizată (CT) este cea mai frecventă și, poate, cea mai utilă modalitate de imagistică toracică.

”O tomografie computerizată (CT) reprezintă o metodă de diagnostic imagistic ce folosește razele X pentru a realiza imagini detaliate ale structurilor corpului.”, specifică dr. Adela Julean, pe site-ul reginamaria.ro.

Tomografia computerizată ne dă relaţii asupra peretelui toracic, parenchimului pulmonar şi a organelor mediastinale putând sesiza diferenţe mici de densitate.

Infecțiile pulmonare apar foarte des și se pot prezenta în moduri diferite. Acestea variază de la noduli peribronșici și opacități de sticlă șlefuită până la consolidări dense care implică întregul lob pulmonar. Bronhopneumonia sau bronșiolita se manifestă ca noduli peribronșici, în special într-un model arborescent.  Pneumonia virală, fungică și atipică se poate prezenta ca opacități de sticlă șlefuită.

În cazul Sindromului de Detresă Respiratorie Acută, cea mai frecventă constatare este prezența infiltratelor mari și pierderea aerului în special în regiunile dorsale. Comparativ cu radiografia, CT permite o evaluare mai precisă a morfologiei și distribuției leziunilor. În faza târzie a detresei respiratorii, CT detectează cu exactitate posibila evoluție a leziunilor pulmonare: pacienții care au supraviețuit după SDRA sever pot prezenta un model de tip fagure de miere, indicând o fibroză ireversibilă cu sindrom restrictiv.

În timpul pandemiei COVID-19, tomografia toracică a devenit unul dintre cele mai importante instrumente de diagnosticare  a infecției. Studiile arată prezența opacităților periferice tip sticlă șlefuită într-o distribuție subpleurală. La pacienții afectați mai sever, există opacități dependente de spațiul aerian împreună cu opacitățile periferice de sticlă șlefuită. Unii pacienți dezvoltă revărsări pleurale, dar acest lucru este rar. Limfadenopatia mediastinală a fost, de asemenea, observată, la un procent scăzut de cazuri.

Bronșiectazia și îngroșarea peretelui bronșic pot fi observate în multe boliinfecțioase și inflamatorii, cum ar fi fibroza chistică, bronșita și afecțiunile alergice, ca aspergiloza bronhopulmonară alergică. În funcție de morfologie, bronșiectaziile pot fi cilindrice, varicoase sau chistice

Unul dintre cele mai frecvente motive pentru realizarea unui CT pulmonar este evaluarea maselor tumorale (cu mai mult de 3 cm diametru) sau a nodulilor (mai puțin de 3 cm în diametru). CT pulmonar este indicat în cazul tuturor pacienților cu vârste cuprinse între 55-80 de ani, cu un istoric de fumat de 30 de ani. 

Dimensiunea este un aspect important pentru clasificarea nodulilor, la fel ca și densitatea nodulului, respectiv aspectul de sticla solidă sau șlefuită. Nodulii nesferici neregulați, cu margini spiculate, au un risc mai mare de malignitate decât nodulii netezi. Nodulii pleurali sunt, de obicei, benigni.

Modelele de calcificare, cum ar fi cele centrale, difuze, de tip popcorn sau lamelate indică, mai degrabă, un nodul benign.

Modelele și distribuția ajută la caracterizarea bolilor pulmonare interstițiale,  inclusiv pneumonia interstițială obișnuită, pneumonia interstițială nespecifică, pneumonia cu organizare criptogenă etc.

Sarcoidoza, o afecțiune granulomatoasă sistemică, este asociată cu constatări imagistice caracteristice, de limfadenopatie mediastinală simetrică, septuri bronhovasculare îngroșate și noduli în distribuție perilimfatică. Aceasta este în principal o boală a lobului superior. Sarcoidoza în stadiu terminal duce la fibroză extinsă.

Metoda imagistică a CT-ului  este mai sensibilă în cazul evaluării revărsaturilor pleurale în comparație cu radiografiile simple. Revărsările pleurale maligne sunt asociate cu margini pleurale îngroșate și noduli.

CT-ul toracic este, de asemenea, foarte sensibil pentru evaluarea pneumotoraxului. Acest lucru este valabil mai ales la pacienții cu modificări chistice sau buloase subiacente.

În sfârșit, un CT este mai sensibil decât radiografiile pentru detectarea fracturilor de coaste. Anomaliile peretelui toracic și ale țesuturilor moi nu trebuie ignorate. De asemenea, este important să se evalueze ganglionii limfatici, țesutul mamar și țesutul subcutanat pentru descoperiri accidentale, în special la pacienții cu afecțiuni maligne cunoscute sau suspectate.

CT este, de asemenea, un instrument prețios pentru planificarea și efectuarea altor intervenții precum biopsiile.

Rezonanța Magnetică Nucleară

Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) a devenit în  ultima perioadă  o modalitate vitală de evaluare a plămânilor. Este de preferat în cazurile în care radiațiile ionizante sunt contraindicate sau nedorite, cum ar fi cazul femeilor însărcinate și al copiilor, la pacienții care necesită imagistică foarte frecventă și în cazurile în care substanța de contrast este contraindicată.

” Rezonanţa magnetică este cel mai modern mijloc de investigaţie imagistică şi permite obţinerea unor imagini din organismul uman fără utilizarea razelor X ci doar prin magnetismul propriu pe care îl au protonii de H din apa distribuită în întreg organismul.”, spune dr. Păscuț.

Patologiile pulmonare care determină o creștere a densității țesuturilor sunt mai bine evaluate la RMN decât cele care duc la distrugerea țesuturilor și la pierderea densității. Detaliile superioare obținute prin RMN în cazul țesuturilor moi permit caracterizarea nodulilor și a maselor,  tumorale,  ajutând la clasificarea unei leziuni ca benignă sau malignă. RMN-ul este, de asemenea, indispensabil în stadializarea maselor toracice mai avansate unde există o preocupare pentru peretele toracic, diafragmă sau invazia mediastinală.

Pe lângă modificările morfologice, cum ar fi bronșiectaziile și blocarea mucusului, activitatea inflamatorie poate fi recunoscută cu ușurință pe RMN.  Este o alternativă viabilă la tomografia computerizată la pacienții cu boli pulmonare interstițiale cunoscute.

RMN permite evaluarea funcțională a plămânilor la pacienții cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC.  Evaluarea anomaliilor de perfuzie la pacienții cu BPOC a arătat o bună concordanță cu imagistica nucleară.

Ultrasonografia (ecografia) pulmonară

Ecografia are un rol important în cazul evaluării plămânilor în situații de urgență. Accesibilitatea, portabilitatea, sensibilitatea și specificitatea relativ ridicate ale acestei tehnici și capacitatea de a ajunge la un diagnostic relativ rapid fără expunerea la radiații ionizante fac ca ecografiile pulmonare să fie un instrument indispensabil în evaluarea plămânilor.

Ecografia are o sensibilitate de 93% pentru detectarea revărsaturilor pleurale.

Ultrasonografia poate ajuta clinicianul în diagnosticarea Sindromului de detresă respiratorie acută, dar trebuie asociat cu alte metode, pentru că nu permite distincția între SDRA și alte boli caracterizate printr-o imagine ecografică a sindromului interstițial ca edem pulmonar cardiogen.

În plus, ultrasunetele joacă un rol major în procedurile terapeutice, cum ar fi toracenteza și biopsia maselor toracice superficiale. De asemenea, are o sensibilitate și o specificitate ridicate în detectarea invaziei peretelui toracic de către neoplasme.

imagistică

Tehnici de medicină nucleară

Scintigrafia pulmonară evaluează ventilația, perfuzia sau ambele pentru a diagnostica diferite afecțiuni pulmonare. Această tehnică imagistică este cel mai frecvent utilizată pentru a diagnostica embolia pulmonară la pacienții care nu pot tolera substanța de contrast.  Este, de asemenea, utilizată ocazional pentru a monitoriza rezoluția embolilor, a evalua hipertensiunea pulmonară, a cuantifica perfuzia pulmonară înainte de o intervenție chirurgicală sau după un transplant și pentru alte patologii, cum ar fi fistulele bronhopleurale și bolile congenitale.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) este o tehnică de imagistică funcțională bazată pe detectarea unui trasor radioactiv pe o moleculă biologic activă.  PET este administrată pacienților în combinație cu scanări CT care utilizează fluorodeoxiglucoză (FDG) marcată cu F18 este utilizată în mod obișnuit pentru evaluarea nodulilor pulmonari suspecți și a tumorilor maligne cunoscute. Nodulii pulmonari pot fi caracterizați ca având potențial benign sau malign, în funcție de absorbția lor de FDG. În cazul pacienților cu afecțiuni maligne cunoscute, PET-CT permite stadializarea prin evaluarea zonelor de captare în restul toracelui și în întregul corp. Furnizarea de date despre activitatea metabolică a unei leziuni este, de asemenea, utilă pentru a planifica intervenții precum biopsia.

PET a fost utilizată recent atât în ​​studii clinice, cât și experimentale pentru a investiga Sindromul de detresă respiratorie acută. Această tehnică imagistică poate cuantifica perfuzia regională, ventilația, aerarea, edemul, permeabilitatea vasculară pulmonară, activitatea metabolică a celulelor inflamatorii, activitatea enzimatică și expresia genelor pulmonare.

Spre deosebire de imagistica morfologică, PET oferă informații funcționale suplimentare despre plămânul lezat.

Este puțin probabil ca PET să devină un instrument de diagnostic de rutină, din cauza disponibilității sale scăzute, a costului ridicat și a expunerii mari la radiații, dar ar putea fi util în anumite cazuri selectate.

Angiografia
Angiografia CT este metoda imagistică de elecție pentru suspiciunea de embolie pulmonară . Aceasta  are o sensibilitate și specificitate variind de la 83% la 100% și, respectiv, 89% la 96% și o valoare predictivă negativă ridicată de 96% la 99%.

”Constă în injectarea substanţei de contrast în arborele vascular realizându-se astfel angio-pneumografia (prin opacefierea arterelor pulmonare), flebografia (prin opacefierea venelor) şi limfografia (prin opacefierea vaselor limfatice)… Angio-CT diagnostichează neinvaziv vascularizaţia pulmonară fiind deosebit de utilă în aprecierea emboliilor pulmonare şi a malformaţiilor vasculare.”, precizează dr. Păscuț.

Este un studiu relativ rapid și ușor accesibil. Dezavantajele sale constau in expunerea la radiații si necesitatea contrastului iodat, restricționand utilizarea acesteia în cazul anumitor categorii de pacienți.

În cadrul examenului angiografic, emboliile pulmonare cronice se pot manifesta ca vase subțiri și înclinate, adesea complet întrerupte dincolo de cheag, cheaguri excentrice formând unghiuri obtuze cu peretele vasului, rețele și benzi în interiorul vasului, fiind asociate ți cu hipertensiune pulmonară. Emboliile acute pot fi, de asemenea, asociate cu infarct pulmonar, care apare ca o opacitate periferică, în formă de pană.

Tomografia cu impedanță electrică

O altă tehnică imagistică folosită recent este Tomografia cu Impedanță Electrică.

Aceasta este o tehnică imagistică neinvazivă, fără radiații, care cuantifică modificările relative ale aerării țesutului pulmonar în timpul respirației și reconstruiește imagini pe baza distribuției ventilației. Se bazează pe principiul fizic conform căruia modificările conținutului de gaz în plămâni modifică impedanța acestora (opoziția față de trecerea unui flux electric). Conductivitatea și rezistivitatea pulmonară depind de anatomie, conținutul de gaz și aer, cantitatea de fluide intracelulare și extracelulare și conținutul sanguin.

În cadrul acestei tehnici se folosesc electrozi prin care se generează curent electric alternativ cu amplitudini reduse și frecvențe diferite. Diferite zone din plămâni au un grad diferit de conductivitate a curentului sau de rezistență la trecerea curentului (impedanță) în funcție de caracteristicile menționate mai sus.

Potențialele măsurate sunt înregistrate imagistic, permițând medicului să tragă concluzii despre compoziția și starea țesutului examinat.

La pacienții cu SDRA, această metodă imagistică poate vizualiza în mod direct și neinvaziv efectele ventilației mecanice la pat, ajutând potențial clinicianul să titraze parametrii ventilației.

Tomografia cu impedanță electrică este o tehnică nouă și în curs de dezvoltare.  Este probabil ca această tehnică să fie dezvoltată în continuare în următorii ani, oferind posibil instrumente suplimentare pentru optimizarea managementului pacienților cu SDRA.

Bronhografia

Aceasta este o metodă imagistică ce permite vizualizarea interiorului bronhiilor, cu ajutorul substanței de contrast (lipidol în asociație cu sulfamide).

Bronhografia permite vizualizarea radiologică a arborelui bronhic opacifiat cu ajutorul substanței de contrast introduse sub anestezie locală. În cursul unui examen se opacifiază bronhiile unui singur pulmon, executându-se radiografii de faţă, de profil şi oblice.

Această metodă imagistică este utilă, în special, în investigarea broşiectaziilor.

Cum se realizează examenul imagistic

Fiecare dintre tehnicile imagistice prezentate mai sus are un anumit protocol de realizare.

Astfel, radiografia presupune înregistrarea pe film fotografic special a imaginii structurale pulmonare, cu ajutorul radiațiilor X sau gamma. Atunci când străbat corpul, radiațiile sunt atenuate inegal, în funcție de densitățile și grosimea structurilor străbătute, astfel încât pe film se înregistrează imagini neomogene, diferențiate prin contrast. Nodulii, masele tumorale, zonele afectate de diferite probleme prezintă densități diferite, astfel încât aspectul lor radiografic diferă de al zonelor normale din plămâni.

Pentru efectuarea radiografiei, pacientul este poziționat în fața aparatului cu raze X, așezat conform indicațiilor radiologului. În general, pacientul stă în picioare, așezat cu fața la aparat, cu spatele sau lateral și trebuie să respire adânc sau să își țină respirația, așa cum cere radiologul. Imaginea radiografică va arăta plămânii cu diferite zone de contrast, permițând medicului să detecteze anomalii (noduli, lichid în exces). Radiografia este o metodă relativ sigură și neinvazivă, care durează doar câteva secunde și nu este dureroasă. De aceea, este utilizată ca procedură de rutină în evaluarea inițială a multor afecțiuni pulmonare, precum pneumoniile, cancerul pulmonar, afecțiuni cronice (emfizem, bronșită cronică), depistarea unor leziuni legate de fumat sau poluare, anumite stadii ale TBC.

În cazul tomografiei computerizate (CT), pacientul este așezat pe o masă glisantă care trece prin scannerul CT, un dispozitiv circular, ce trimite raze X la nivelul toracelui.

”Fiecare rotație a scanner-ului durează mai puțîn de o secundă și oferă o imagine în secțiune transversală a regiunii de examinat. Toate imaginile sunt salvate că un grup pe un computer și pot fi supuse postprocesarii în vederea obținerii de reconstrucții în orice plan, utile pentru medic in vederea stabilirii diagnosticului. De asemenea, ele pot fi imprimate pe film și scrise pe un CD.”, specifică dr. Julean.

Această metodă imagistică poate presupune folosirea unei substanțe de contrast pe bază de iod, care ajută la o vizualizare mai bună a structurilor pulmonare, pentru a evidenția tumorile sau alte formațiuni patologice. Substanța de constrast se administrează, de regulă, intravenos.

Un CT pulmonar poate fi indicat pentru o analiză mai acurată în cazul infecțiilor, stadializării cancerului pulmonar, emboliei pulmonare.

Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN pulmonar) este o procedură non-invazivă care produce imagini pulmonare tridimensionale, detaliate. Undele radio sunt folosite pentru crearea imaginilor structurilor și organelor studiate.  RMN are avantajul că nu expune pacienții la riscul de radiații ionizate, astfel încât poate fi repetat de mai multe ori în siguranță, permițând evaluarea evoluției uor boli pulmonare. Un RMN poate fi folosit în cazul a multiple afecțiuni precum infecțiile respiratorii severe, cancerul, astmul, Boala Pulmonară Obstructivă Cronică, precum și pentru a evalua vasele de sânge pulmonare, mai ales când există riscul emboliei.

Înainte de examenul RMN, este necesară informarea medicului privind medicația administrată, existența anumitor alergii, prezența unor implanturi sau dispozitive metalice, pentru a verifica compatibilitatea cu investigația.

Pacientul se va schimba într-u halat de spital și va îndepărta orice obiecte metalice înainte de examinare, deoarece pot afecta calitatea imaginilor (inclusiv proteze, aparate auditive). În timpul investigației, pacientul este așezat pe o masă specială care glisează prin aparatul RMN. Acesta poate produce zgomote destul de puternice, astfel că pacientul ar putea purta dopuri speciale de urechi sau căști. Examenul nu este dureros, dar unii pacienți se pot simți inconfortabil, din cauza spațiului închis și restrâns, de aceea este bine să fie anunțat medicul dacă persoana suferă de anxietate sau claustrofobie.

imagistică

În cazul Ultrasonografiei sau ecografiei pulmonare, medicul examinează cutia toracică cu ajutorul unui ecograf, ce utilizează unde sonore, pentru a evidenția organele și structurile de la nivelul pieptului, precum și vasele de sânge și circulația sanguină toracică.

”Medicul folosește un dispozitiv mic, portabil (sondă sau transductor) pentru a realiza imaginile pieptului dumneavoastră. Transductorul trimite unde sonore care ricoșează în organele dumneavoastră și în alte structuri, însă aceste unde sutn prea înalte pentru a fi auzite. Transductorul captează apoi undele sonore ricoșate. Acestea sunt transformate în imagini ale organelor dumneavoastră. Ecografia pulmonară este sigură în timpul sarcinii, pentru că nu utilizează radiații. De asemenea, aceasta este sigură pentru persoanele alergice la substanța de contrast, deoarece nu utilizează colorant.”, descrie dr. Crina Pop pe site-ul med.ro

Ecografia toracică are multe avantaje, fiind ușor de realizat, lipsită de radiații, ieftină, rapidă și având o sensibilitate mai mare decât radiografia în detectarea pneumoniei, pneumotoraxului, revărsatului pleural, edemului pulmonar

În cazul Angiografiei pulmonare, acesta este un test de imagistică în care se folosesc radiațiile X pentru a vizualiza vasele de sânge din plămâni, obținându-se imagini numite angiograme. Angiografia este utilă mai ales pentru verificarea generală a vaselor de sânge care alimentează plămânii,  detectarea emboliilor, localizarea și îndepărtarea unui cheag de sânge dintr-un vas blocat, identificarea unor leziuni care sângerează.

Pentru realizarea angiografiei pulmonare, pacientul nu va consuma alimente și lichide în noaptea dinaintea examenului și, probabil, va trebui să aibă rezultate de la anumite teste de sânge înainte de procedură (posibil să fie solicitate și o electrocardiogramă și o radiografie).

Pacientul este plasat pe masa de angiografie și se administrează anestezic în zona brahială sau inghinală. La acest nivel se introduce o canulă și, cu ajutorul unor catetere, se avansează până la zona vasculară de interes, sub control radioscopic. Se folosește substanța de contrast pe bază de iod pentru observarea fluxului de sânge și eventualelor blocaje, iar imaginile sunt vizualizate pe ecranul angiografului. În cazul în care apar blocaje în curgerea normală a sângelui la nivelul unui vas, se poate realiza o intervenție numită angioplastie cu balon. La încheierea examenului se înlătură canula arterială și se realizează presiune la nivelul zonei puncționate, timp de 20 de minute, apoi se pansează strâns pentru 24 de ore. După procedură pacientul rămâne în pat timp de câteva ore.

Cât costă un examen imagistic

Prețurile diferă în funcție de metoda imagistică folosită. Astfel, o radiografie pulmonară poate fi în jur de 150 lei, la o clinică privată, în vreme ce un CT pulmonar poate avea un preț între 175 lei (fără substanță de contrast) și 450 lei cu substanță de contrast.

Prețul unui examen RMN poate fi cuprins între 450 lei fără substanță de contrast și 700 lei cu substanță de contrast, iar o angiografie CT torace este în jur de 400 lei.

Surse: