De ce te trezești cu inima bătând tare
Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.
O inimă care începe să bată puternic în mijlocul nopții poate transforma o trezire banală într-un episod greu de ignorat. Uneori pulsul este rapid, alteori bătăile par neobișnuit de puternice sau neregulate. Senzația poate dispărea după câteva secunde ori poate continua minute întregi. Faptul că inima bate tare noaptea nu reprezintă un diagnostic în sine și nici nu indică automat o boală de inimă. Ele pot apărea în timpul unui coșmar, după un episod de apnee de somn, în contextul unui atac de panică, după alcool sau stimulente, dar și din cauza unor contracții cardiace premature ori a unei aritmii. Diferența importantă o fac tiparul și simptomele asociate: cât durează episodul, dacă ritmul pare regulat, dacă apare lipsa de aer și dacă situația se repetă.
Ce înseamnă, de fapt, că inima bate tare noaptea
Termenul de palpitații descrie perceperea conștientă a bătăilor inimii. Nu înseamnă obligatoriu că pulsul este foarte mare. Alteori pulsul poate fi accelerat, fenomen cunoscut sub denumirea de tahicardie.
Uneori inima bate mai repede. Alteori ritmul este normal ca frecvență, dar fiecare contracție este percepută foarte intens. Palpitațiile mai pot fi descrise drept „fluturări” în piept, senzația că inima sare peste o bătaie sau apariția unei contracții foarte puternice după o scurtă pauză.
American Heart Association explică faptul că anumite contracții premature atriale sau ventriculare pot produce exact acest tip de senzație. O contracție apare mai devreme decât ar trebui, este urmată de o scurtă pauză, iar bătaia următoare poate fi percepută mult mai puternic.
În liniștea nopții, când nu există zgomot, conversații sau activitate care să distragă atenția, aceste bătăi pot deveni și mai ușor de observat.
De ce faptul că inima bate tare noaptea te poate trezi direct din somn
Inima nu funcționează identic în toate etapele somnului. În timpul somnului non-REM, frecvența cardiacă și tensiunea arterială tind să scadă, iar activitatea parasimpatică este mai pronunțată. Somnul REM este însă mult mai variabil din punct de vedere autonom, cu fluctuații ale pulsului și tensiunii arteriale.
O trezire bruscă, indiferent dacă a fost produsă de un vis, un zgomot, o problemă respiratorie sau alt stimul, este însoțită de o schimbare rapidă a activității sistemului nervos autonom. Pulsul poate crește, iar contracțiile inimii pot deveni mai puternice.
De aceea, senzația că inima bate tare noaptea nu reprezintă neapărat începutul problemei. Este posibil ca un alt eveniment să fi provocat trezirea, iar accelerarea bătăilor inimii să facă parte din răspunsul organismului.
Un coșmar poate accelera bătăile inimii suficient cât să te trezească
Visele cu încărcătură emoțională intensă pot produce răspunsuri fiziologice reale. Somnul REM este caracterizat printr-o activitate autonomă mai variabilă. Studiile asupra persoanelor cu coșmaruri frecvente au găsit modificări ale procesării semnalelor cardiace și ale activării autonome în această etapă a somnului.
După un coșmar, trezirea poate fi însoțită de puls rapid, respirație accelerată, transpirație și o stare intensă de alertă.
În acest context, inima bate tare noaptea ca parte a răspunsului organismului la stresul perceput în vis. Episodul tinde să se liniștească odată ce activarea sistemului nervos se reduce.
Situația este diferită atunci când bătăile rapide sau neregulate apar repetat fără vise intense sau alte explicații evidente.
Atacul de panică nocturn poate începe în timp ce dormi
Atacul de panică nu apare numai în timpul zilei. Panica nocturnă este definită prin trezirea din somn într-o stare de panică intensă. O revizuire a literaturii arată că acest fenomen este raportat de o proporție importantă dintre persoanele diagnosticate cu tulburare de panică.
”Creșterea nivelului de anxietate și stres poate declanșa eliberarea de hormoni în sânge care cresc ritmul cardiac. Anxietatea, grijile, conflictele interne sunt cauze foarte frecvente ale palpitațiilor. Persoanele cu stiluri de viață care implică stres ridicat și cele cu tulburări de anxietate se pot confrunta uneori cu palpitații atunci când se trezesc. Bătăile neregulate ale inimii pot apărea atât în perioadele în care anxietatea este exacerbată, cât și aparent fără motiv.”, explică dr. Claudia Marin pe doc.ro
Episodul poate începe cu o activare foarte rapidă a sistemului nervos autonom și poate provoca:
- palpitații sau tahicardie;
- transpirație;
- tremor;
- dificultatea de a respira;
- senzație de sufocare;
- amețeală;
- frică intensă.
Problema este că simptomele unui atac de panică pot semăna foarte mult cu cele produse de unele aritmii. Din acest motiv, faptul că inima bate tare noaptea nu trebuie atribuit automat anxietății, mai ales dacă sunt noi, foarte intense, neregulate sau asociate cu durere în piept, leșin ori dificultăți importante de respirație.
Inima bate tare noaptea și după un episod de apnee de somn
Apneea obstructivă de somn oferă una dintre cele mai interesante explicații pentru episoadele care apar direct din somn.
În timpul unui episod de apnee, căile respiratorii se îngustează sau se blochează, iar respirația se reduce sau se oprește temporar. Nivelul oxigenului poate scădea, iar organismul produce o microtrezire pentru a restabili respirația. Această reacție este însoțită de activarea sistemului nervos simpatic, care poate determina creșterea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale.
Persoana poate percepe doar finalul evenimentului: se trezește brusc, inspiră adânc sau gâfâie și simte inima bătând foarte tare.
Apneea obstructivă este asociată și cu un risc crescut pentru anumite aritmii, inclusiv fibrilația atrială. Hipoxia intermitentă, variațiile presiunii intratoracice și activarea simpatică repetată sunt câteva dintre mecanismele implicate.
Dacă inima bate tare noaptea și apar sforăit puternic, pauze respiratorii observate de partener, gâfâit, cefalee dimineața și somnolență diurnă merită evaluată pentru apnee de somn.
Lipsa somnului poate face inima mai reactivă
Somnul insuficient nu provoacă automat o aritmie. Totuși, el nfluențează sistemul nervos autonom și sănătatea cardiovasculară.
Studiile asupra restricției de somn au identificat creșteri ale activității simpatice și modificări ale variabilității ritmului cardiac după perioade de somn insuficient. American Heart Association include lipsa somnului printre factorii care pot favoriza contracțiile premature cardiace la unele persoane.
O perioadă cu nopți foarte scurte poate astfel crea un context în care bătăile rapide ale inimii sunt observate mai des. Acest lucru se întâmplă mai ales dacă deficitul de somn vine la pachet cu stres, consum crescut de cafeină și un program neregulat.
Cafeina consumată cu multe ore înainte poate încă influența noaptea
Efectul cafelei nu se termină imediat după ce dispare senzația de energie. Cafeina este metabolizată diferit de la o persoană la alta, iar efectele sale pot persista ore întregi. Ea poate crește temporar vigilența, frecvența cardiacă și tensiunea arterială și poate produce palpitații la persoanele sensibile.
Totuși, relația dintre cafea și aritmii trebuie nuanțată. Consumul moderat de cafea nu provoacă universal tulburări de ritm. Studiile nu susțin ideea că fiecare persoană cu palpitații trebuie să renunțe complet la cafeină.
Un aport mare, băuturile energizante sau sensibilitatea individuală reprezintă însă contexte diferite. Dacă inima bate tare noaptea mai ales după zilele cu multă cafea, energizante sau alte stimulente, această asociere merită urmărită.
Alcoolul poate adormi creierul și agita inima
Alcoolul pare să favorizeze adormirea, dar calitatea somnului din a doua parte a nopții poate avea de suferit. În același timp, consumul mare de alcool este asociat cu apariția tulburărilor de ritm cardiac. Alcoolul în exces poate determina apariția fibrilației atriale sau a altor aritmii inclusiv la persoane fără o boală cardiacă anterior cunoscută.
Un studiu efectuat la persoane cu fibrilație atrială paroxistică a arătat că expunerea acută la alcool creștea probabilitatea apariției unui episod de fibrilație atrială în orele următoare.
Un studiu ulterior, realizat la adulți tineri în timpul unui episod de consum crescut de alcool, a identificat modificări ale ritmului cardiac și apariția mai frecventă a unor tahicardii atriale. (
Dacă inima bate tare noaptea în mod repetat după seri cu alcool, relația temporală poate fi relevantă medical.
Hipoglicemia nocturnă poate veni cu palpitații și transpirații
Scăderea glicemiei este importantă mai ales pentru persoanele cu diabet tratate cu insulină sau cu anumite medicamente. Atunci când glucoza din sânge scade prea mult, organismul eliberează hormoni contrareglatori precum adrenalina pentru a încerca să readucă glicemia la un nivel sigur.
NIDDK enumeră printre simptomele hipoglicemiei tremorul, transpirațiile, foamea, amețeala și bătăile rapide ale inimii. Un episod nocturn poate astfel trezi persoana cu transpirație, neliniște și palpitații.
Pentru cineva fără diabet și fără tratament hipoglicemiant, glicemia scăzută este o explicație mai puțin obișnuită pentru bătăile puternice ale inimii noaptea decât este prezentată uneori în mediul online.
Deshidratarea poate accelera pulsul, dar nu explică orice episod
Pierderea importantă de lichide poate determina creșterea frecvenței cardiace deoarece organismul încearcă să mențină circulația în condițiile unui volum sanguin mai redus.
Deshidratarea poate deveni relevantă după febră, transpirație intensă, vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide.
Și electroliții participă la funcționarea electrică normală a inimii. Modificările importante ale potasiului, magneziului sau altor electroliți pot afecta ritmul cardiac.
Această explicație este mai plauzibilă când te trezești noaptea cu inima bătând tare, cu sete intensă, slăbiciune, crampe musculare sau după pierderi semnificative de lichide.
Tiroida poate ține inima într-o stare de alertă și noaptea
Unele cauze ale palpitațiilor nu provin direct din inimă. Hipertiroidismul determină organismul să fie expus unui exces de hormoni tiroidieni și poate produce:
- ritm cardiac rapid sau neregulat
- palpitații
- tremor
- transpirații
- intoleranță la căldură
- tulburări de somn.
Dacă inima bate tare noaptea și s-au observant simptome precum scădere inexplicabilă în greutate, intoleranță la căldură, tremor, transpirație excesivă și agitație, funcția tiroidiană poate face parte din evaluarea medicală.
Acest lucru nu înseamnă că orice persoană care se trezește cu pulsul crescut are o problemă tiroidiană. Diagnosticul se bazează pe ansamblul simptomelor și pe analize specifice.
Și anemia poate face inima să bată mai repede
Atunci când capacitatea sângelui de a transporta oxigen scade, organismul poate compensa prin creșterea frecvenței cardiace. Anemia feriprivă poate produce:
- oboseală
- amețeală
- toleranță redusă la effort
- dificultăți de respirație
- palpitații.
De regulă, simptomele nu apar exclusiv noaptea. Persoana poate observa și oboseală persistentă în timpul zilei, paloare sau dificultate mai mare la efort.
În funcție de tabloul clinic, medicul poate recomanda o hemogramă și, când este cazul, evaluarea rezervelor de fier.

Inima bate tare noaptea și apar tulburări de ritm
În unele cazuri, senzația că inima bate tare noaptea nu este doar o reacție a organismului la un coșmar sau la o microtrezire, ci expresia unei tulburări reale de ritm cardiac.
Tahicardia supraventriculară poate determina episoade de puls foarte rapid care încep și se termină brusc. Unele persoane descriu senzația ca și cum inima ar fi pornit „dintr-odată la viteză maximă”.
Fibrilația atrială este o altă cauză pentru care inima poate fi percepută ca bătând puternic la trezire.
”Pe lângă bătăi rapide ale inimii, mai apar simptome precum dificultăți de respirație, anxietate, dureri în piept, slăbiciune, oboseală și ameţeală. Deși fibrilația în sine nu este o afecțiune gravă, trebuie tratată, deoarece poate crește riscul unor complicații, inclusiv insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral.”, arată dr. Marin.
Contracțiile premature produc un alt tip de senzație: o bătaie pare lipsă, urmată de una foarte puternică.
De aceea, caracterul ritmului este important. Dacă inima bate tare noaptea, dar regulat și foarte rapide poate fi vorba de alt mecanism decât în episoadele în care inima pare să „sară” sau să bată complet neregulat.
Uneori problema este dificil de surprins tocmai pentru că apare numai noaptea
Un ECG efectuat la cabinet durează foarte puțin și poate fi perfect normal dacă episodul de palpitații sau tahicardie s-a terminat cu câteva ore înainte.
Pentru simptomele intermitente, medicul poate recomanda monitorizare electrocardiografică prelungită. Holterul înregistrează ritmul cardiac continuu pe o perioadă stabilită, iar alte dispozitive pot monitoriza activitatea inimii timp de mai multe zile sau săptămâni. American Heart Association include aceste metode printre principalele instrumente de diagnostic pentru aritmiile episodice.
Ceasurile și dispozitivele purtabile pot aduce informații utile despre puls și, în anumite cazuri, pot înregistra un traseu ECG de o derivație. Ele pot documenta momentul episodului, dar nu înlocuiesc interpretarea medicală.
Cum să descrii faptul că inima bate tare noaptea la consultația medicală
Mai important decât formularea „mi-a bătut inima foarte tare” este tiparul episodului. Merită observat:
- la ce oră aproximativă apare;
- dacă te trezești înainte să simți palpitațiile sau ele par să te trezească;
- cât durează;
- dacă pulsul este regulat sau neregulat;
- dacă începe și se oprește brusc;
- ce frecvență cardiacă are, dacă o poți măsura;
- dacă apar dificultăți de respirație, amețeală sau durere în piept;
- dacă există sforăit ori trezire cu senzație de sufocare;
- consumul de alcool, cafeină sau energizante;
- medicamentele și suplimentele utilizate;
- dacă episodul apare după un coșmar.
Un jurnal al episoadelor poate ajuta mai mult decât încercarea de a-ți aminti toate detaliile la câteva săptămâni distanță.
Când trebuie investigat de ce inima bate tare noaptea
Un episod scurt, izolat și fără alte simptome poate avea o explicație benignă. Investigația devine mai importantă dacă episoadele apar frecvent, devin progresiv mai intense, durează mai mult sau sunt clar neregulate.
Merită evaluare și asocierea cu sforăit puternic și pauze respiratorii, deoarece acestea pot sugera apnee de somn.
Un consult este justificat și dacă apar simptome suplimentare precum oboseală inexplicabilă, intoleranță la efort, tremor, scădere în greutate sau alte modificări care ar putea orienta către anemie, hipertiroidism sau o altă cauză sistemică.
Evaluarea poate include, în funcție de context, ECG, monitorizare Holter, analize de sânge sau investigații pentru tulburări de somn.
Când bătăile puternice ale inimii devin o urgență
Contextul este esențial.
- Palpitațiile asociate cu durere sau presiune în piept, dificultate importantă de respirație, pierderea stării de conștiență sau senzația intensă de leșin necesită evaluare medicală urgentă.
- Același lucru este valabil pentru un ritm foarte rapid sau neregulat care persistă și produce simptome importante.
- American Heart Association recomandă evaluarea promptă atunci când palpitațiile sunt asociate cu semne care pot sugera o problemă cardiovasculară semnificativă.
Faptul că inima bate tare noaptea implică mecanisme foarte variate și necesită un diagnostic diferențial Un coșmar sau un atac de panică pot activa brusc sistemul nervos autonom, apneea de somn poate provoca microtreziri însoțite de creșteri ale pulsului, iar alcoolul, stimulentele, lipsa somnului sau hipoglicemia pot crea condiții favorabile apariției simptomelor.
Uneori, explicația este o contracție cardiacă prematură benignă; alteori, este nevoie să fie exclusă o aritmie propriu-zisă. Tocmai de aceea, cele mai importante detalii sunt durata episodului, regularitatea ritmului, modul în care începe și se oprește și ceea ce se întâmplă în același timp cu inima.
O senzație izolată care dispare în câteva momente spune o poveste diferită decât faptul că inima bate tare noapteasăptămână după săptămână și apar sufocare, amețeală ori durere toracică. În aceste situații, nu faptul că simptomul apare noaptea este important, ci că poate trăda o afecțiune gravă, care necesită evaluare imediată.
FAQ medical – inima bate tare noaptea
De ce apar palpitații noaptea?
Cauzele pot varia de la coșmaruri și activarea sistemului nervos autonom până la apnee de somn, cafeină, alcool, lipsă de somn, hipoglicemie, hipertiroidism sau tulburări propriu-zise ale ritmului cardiac.
Dacă inima bate tare noaptea poate fi anxietate?
Da. Atacul de panică nocturn poate trezi persoana cu tahicardie, transpirație, tremor și senzație de sufocare. Totuși, episoadele noi sau severe nu trebuie puse automat pe seama anxietății înainte de excluderea unor cauze medicale.
De ce mă trezesc din somn cu inima bătând foarte tare?
Uneori un coșmar, o microtrezire sau un episod de apnee determină activarea rapidă a sistemului nervos simpatic, ceea ce crește pulsul. În alte situații, palpitația sau aritmia poate fi chiar evenimentul care produce trezirea.
Apneea de somn poate provoca bătăi puternice de inimă noaptea?
Da. Episoadele de apnee pot produce hipoxie intermitentă și descărcări simpatice asociate cu creșterea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale. Apneea este asociată și cu un risc crescut pentru fibrilație atrială.
Alcoolul poate provoca palpitații în timpul nopții?
Da. Consumul important de alcool poate favoriza anumite tulburări de ritm, inclusiv fibrilația atrială. Relația este mai relevantă după episoade de consum crescut.
Cafeaua poate accelera ritmul cardiac noaptea?
La persoanele sensibile, dozele mari de cafeină sau consumul tardiv pot contribui la palpitații și tulburarea somnului. Consumul moderat nu produce însă aritmii la toate persoanele.
Hipoglicemia poate trezi o persoană cu palpitații?
Da, în special în cazul persoanelor cu diabet tratate cu insulină sau anumite medicamente. Hipoglicemia poate provoca transpirații, tremor și bătăi rapide ale inimii.
Tiroida poate provoca bătăi puternice de inimă noaptea?
Hipertiroidismul poate determina ritm cardiac rapid sau neregulat și poate fi însoțit de tremor, transpirație, intoleranță la căldură și pierdere în greutate.
Când este indicat un Holter pentru monitorizarea inimii noaptea?
Monitorizarea Holter poate fi utilă atunci când episoadele de palpitații sau tahicardie se repetă, dar nu sunt surprinse de ECG-ul efectuat în cabinet. Alte monitoare pot fi purtate pentru perioade mai lungi dacă simptomele sunt mai rare.
Când este o urgență dacă inima bate tare noaptea?
Este necesară evaluare medicală urgentă atunci când bătăile accelerate sunt asociate cu durere sau presiune toracică, dificultate importantă de respirație, leșin sau senzație severă de leșin ori dacă ritmul foarte rapid sau neregulat persistă și produce simptome importante.
Surse:
- https://www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia
- https://www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/about-arrhythmia/premature-contractions-pacs-and-pvcs
- https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6321897/
- https://www.heart.org/en/health-topics/sleep-disorders/sleep-disorders-and-afib
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15893248/
- https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6370851/
- https://www.niddk.nih.gov/health-information/diabetes/overview/preventing-problems/low-blood-glucose-hypoglycemia
- https://medlineplus.gov/caffeine.html
- https://medlineplus.gov/hyperthyroidism.html
- https://medlineplus.gov/ency/article/000584.htm
- https://medlineplus.gov/lab-tests/electrolyte-panel/
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34461028/
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39363568/
- https://www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/symptoms-diagnosis–monitoring-of-arrhythmia
- https://www.nhlbi.nih.gov/health/arrhythmias
- https://www.doc.ro/sanatate/de-ce-bataile-inimii-pot-fi-mai-rapide-la-trezire

