simțul olfactiv

Inteligența nasului tau: cum îți afectează simțul olfactiv sănătatea

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Atunci când vine vorba de simțuri, ne concentrăm mai ales pe ceea ce vedem sau auzim. Dar rareori dăm atenția cuvenită unui simț cu totul special, cu implicații majore pentru sănătate: simțul olfactiv. Deși nu considerăm că mirosul este atât de important, cercetările recente demonstrează contrariul.

Un simț al mirosului redus poate afecta foarte mult sănătatea, fericirea și calitatea generală a vieții

Simțul olfactiv are multiple funcții importante. Ne ajută să determinăm calitatea alimentelor, ne influențează gustul și afectează socializarea. Mirosul oferă, de asemenea, un avertisment în cazul unor evenimente periculoase, cum ar fi incendii sau scurgeri de gaz.

Mai mult decât atât, zonele olfactive ale creierului sunt strâns legate de hipocamp, zona creierului care controlează stocarea și recuperarea amintirilor. Din ce în ce mai multe dovezi arată că mirosul este implicat în memorie, dar și în alte procese cognitive superioare, iar importanța sa trebuie reevaluată.

Ce rol are simțul olfactiv în viața noastră

Simțul olfactiv este simțul special prin care sunt percepute mirosurile. Simțul mirosului are multiple funcții, inclusiv detectarea alimentelor dorite, a pericolelor și a feromonilor și joacă un rol important în perceperea gusturilor.

Ca toate simțurile, simțul mirosului joacă un rol important în viața noastră, cu toate că adesea este mai puțin luat în considerare. Simțul olfactiv servește adesea ca prim semnal de avertizare cu privire la diferite pericole, precum fumul unui incendiu, mirosul unei scurgeri de gaze sau alimentele stricate.

„Simțul mirosului este un pic subapreciat- acesta joacă un rol foarte important în viață de zi cu zi. Dar noi nu vrem că oamenii să între în panică. O răceală puternică, alergiile și problemele sinusurilor, pot afecta, de asemenea, simțul mirosului. Oamenii nu ar trebui să fie foarte îngrijorați, dar dacă problema persistă, ar trebui să vorbească cu medicul lor”, recomandă dr. Prof. Jayant Pinto, autor al unui studiu realizat de Universitatea din Chicago, citat pe medlife.ro

Când mirosul este afectat, unii oameni își schimbă semnificativ obiceiurile alimentare. Anumite persoane pot mânca prea puțin și pot pierde în greutate, în timp ce altele pot mânca prea mult și pot crește în greutate. Deoarece nu mai simt la fel gustul mâncării, persoanele cu simțul olfactiv afectat pot folosi prea multă sare pentru a îmbunătăți gustul. Acest lucru poate fi o problemă la cei cu anumite afecțiuni medicale, precum hipertensiunea arterială sau bolile de rinichi. În cazurile severe, pierderea mirosului poate duce la depresie.

Mecanismele simțului olfactiv

Capacitatea de a mirosi se datorează unor celule senzoriale specializate, numite neuroni senzoriali olfactivi, care se găsesc în interiorul nasului și transmit semnale către creier. Fiecare neuron olfactiv are un receptor de miros. Moleculele microscopice eliberate de substanțele odorante din jurul nostru – fie că este vorba de cafea sau de brazii dintr-o pădure– stimulează acești receptori.

Ele intră în organism prin nas și gură și se atașează de receptorii celulelor care căptușesc membranele mucoasei nazale. La oameni, există milioane de astfel de celule, dar doar câteva sute au diferite tipuri de receptori olfactivi.

”Este un receptor atipic față de celelalte organe de simț. Dacă un organ de simț are în general un receptor, un nerv care conduce informația către creier și zona de proiecție cerebrală, în cazul mirosului, receptorul este reprezentat de terminațiile nervoase ale neuronilor care conduc influxul nervos. Și nu există un nerv olfactiv propriu-zis, practic aceste terminații nervoase plonjează în mucoasa nazală olfactivă printr-o lamă osoasă găurită de la baza creierului (lamina cribriforma) direct din bulbul olfactiv – componentă a creierului.”, precizează dr. Ionuț Gabriel Hantascu pe arcadiamedical.ro

Cum identifică creierul mirosurile

Odată ce neuronii detectează moleculele, ei trimit mesaje către creier, care identifică mirosul. Există mai multe mirosuri în mediu decât receptori și orice moleculă poate stimula o combinație de receptori, creând o reprezentare unică în creier. Aceste reprezentări sunt înregistrate de creier ca un anumit miros.

Multă vreme s-a crezut că creierul uman poate discrimina în jur de 10.000 de mirosuri; cu toate acestea, cercetări recente sugerează un număr mult mai mare.

Fără neuronii senzoriali olfactivi, aromele familiare precum ciocolata sau portocalele ar fi greu de distins. Fără miros, alimentele tind să aibă un gust fad, cu o aromă foarte slabă sau absentă. Sunt persoane care merg la medic pentru că au senzația că și-au pierdut simțul gustului, dar sunt surprinse să afle că și-au pierdut, de fapt,  simțul olfactiv.

Simțul olfactiv este influențat și de o structură denumită simț chimic comun. Acest simț implică mii de terminații nervoase, în special pe suprafețele umede ale ochilor, nasului, gurii și gâtului. Aceste terminații nervoase ajută la perceperea substanțelor iritante (cum ar fi puterea de inducere a lacrimilor când curățăm o ceapă sau senzația răcoritoare a mentolului).

Simțul olfactiv și perceperea aromelor

Percepția aromei este o agregare a informațiilor senzoriale gustative, olfactive, haptice (tactile) și chiar auditive. Mirosul retronazal joacă cel mai important rol în senzația de aromă.

În timpul procesului de masticație, limba amestecă alimentele pentru a elibera substanțe odorante. Moleculele odorante intră în cavitatea nazală în timpul expirației. Aroma alimentelor este perceput la nivelul gurii, datorită coactivării cortexului motor și a epiteliului olfactiv în timpul masticației.

Mirosul, gustul și receptorii trigeminali (numiți și chemesthesis) contribuie împreună la formarea aromei. Limba umană poate distinge doar cinci tipuri de gust, în timp ce nasul poate distinge sute de substanțe, chiar și în cantități mici. În timpul expirației are loc contribuția mirosului la aromă, spre deosebire de mirosul propriu-zis care are loc în timpul fazei inspiratorii. Simțul olfactiv este singurul simț uman care ocolește talamusul și se conectează direct la creierul anterior, respectiv la ariile olfactive reprezentate de girul hipocampic și nucleii amigdalieni de pe fața medială a lobului temporal.

Probleme ale simțului olfactiv

Există multiple lucruri care pot interfera cu simțul normal al mirosului, inclusiv afectarea nasului sau a receptorilor mirosului, anosmia, infecții ale căilor respiratorii superioare, leziuni cerebrale traumatice și boli neurodegenerative.

Tulburările de miros se manifestă fie printr-o scădere a capacității de a mirosi, fie prin modificări ale modului în care sunt percepute mirosurile.  

Principalele probleme legate de simțul olfactiv includ:

  • Hiposmia, reducerea capacității de a detecta mirosurile.
  • Anosmia, incapacitatea totală de a detecta mirosurile.
  • Parosmia, o schimbare în percepția normală a mirosurilor
  • Fantosmia (mirosurile fantomă), senzația unor mirosuri care nu există.

Între 1,4% și 15% dintre oameni nu au simțul mirosului, o afecțiune numită „anosmie”.

Aproximativ 4% dintre cazurile de anosmie – circa 1 din 10.000 de persoane – au anosmie congenitală, adică s-au născut fără simțul olfactiv.

În cazul anumitor persoane, simțul olfactiv se poate schimba sau dispărea temporar, dar apoi revine la normal. Pentru altele, pierderea poate fi permanentă.

Cauzele pierderii sau modificărilor de miros

Pierderea sau scăderea temporară a mirosului poate rezulta din:

  • Infecții ale sinusurilor sau ale căilor respiratorii superioare, cum ar fi o răceală, gripa sau COVID-19
  • Tratamente pentru cancer, inclusiv radiații și chimioterapie
  • Polipi nazali
  • Medicamente, cum ar fi antibiotice, antihistaminice sau medicamente pentru tensiunea arterială
  • Fumatul, care crește de aproximativ șase ori riscul afectării simțului olfactiv  
  • Tulburări hormonale
  • Probleme dentare

Cauzele pierderii permanente a mirosului pot include:

  • Vârsta, mai ales după 70 de ani
  • Afecțiuni neurodegenerative, cum ar fi scleroza multiplă, boala Alzheimer și boala Parkinson
  • Expunerea la anumite substanțe chimice, pentru o perioadă lungă de timp (inclusiv insecticide și anumiți solvenți)
  • Leziuni ale capului, care pot afecta nervii legați de simțul olfactiv

Ce efecte are afectarea mirosului

Lipsa simțului mirosului este asociată cu mai multe probleme de sănătate, atât fizice, cât și mentale. Dintre acestea pot fi menționate:

Probleme alimentare

Atunci când simțul olfactiv modifică percepția asupra alimentelor, poate afecta foarte mult alegerile alimentare. Mirosul ne ajută să stabilim dacă un aliment este bun sau deteriorat. Fără acest ajutor, este crește probabilitatea de a ingera alimente care ne pot îmbolnăvi.

O pierdere a mirosului afectează și simțul gustului. Fără miros, oamenii detectează doar cinci gusturi de bază: dulce, sărat, amar, acru și umami (savuros), dar nu poate detecta diferite arome. Creierul folosește atât gustul, cât și mirosul pentru a crea percepția unei varietăți de arome. Fără miros, mâncarea poate avea un gust fad, determinând pierderea interesului pentru a mânca, să reducerea apetitului și afectarea obiceiurilor alimentare.

simțul olfactiv

Probleme de natură psihologică (depresie, sentimente de izolare personală și aplatizare emoțională)

Simțul mirosului este strâns legat de partea creierului implicată în răspunsurile comportamentale și emoționale. De aceea, anumite mirosuri stârnesc emoții puternice, influențează comportamentul și declanșează amintiri. Mirosul poate determina, de asemenea, atracția pentru anumite persoane.

Persoanele cu anosmie se pot simți deconectate, indiferente, anxioase sau deprimate. Studiile arată că o pierdere a mirosului poate afecta negativ relațiile și poate crește sentimentele de izolare. La persoanele cu disfuncție olfactivă, simptomele depresiei se agravează adesea odată cu severitatea pierderii mirosului.

Probleme legate de siguranța fizică

Persoanele cu anosmie sunt private de un sistem important de avertizare privind pericolele din jur.

Pierderea mirosului ne poate lăsa vulnerabili la evenimente periculoase, cum ar fi incendiile și scurgerile de gaz. De obicei, un miros de fum sau vapori toxici este primul avertisment de pericol. Fără acest avertisment, șansa de evadare în siguranță și de expunere minimă scade. Un studiu din 2014 a constatat că persoanele cu anosmie au un risc de două ori mai mari de a suferi în urma unor situații periculoase față de persoanele fără pierderea mirosului.

Modificări ale respirației

Studii recente au arătat că există diferențe specifice în modul în care respiră persoanele cu anosmie, în comparație cu cei care au un simț al mirosului normal (normosmici). Aceste diferențe pot duce la probleme de sănătate pentru cei care au simțul olfactiv afectat.  

Astfel, cercetătorii au descoperit că persoanele cu anosmie congenitală și normosmice respiră aproximativ în același ritm (au aproximativ același număr de respirații pe minut). Dar au descoperit că există diferențe în modul în care se realizează respirațiile. Persoanele cu simțul olfactiv normal cuplează adesea inspirarea aerului cu ”adulmecarea”, primesc anumite informații olfactive în timpul unei respirații. Acest lucru se întâmplă, totuși, doar când persoanele sunt treze și numai în prezența mirosurilor. Când stau într-o cameră care a fost curățată complet de mirosurile din aer, acest tip de ”adulmecări” dispar și respirația lor seamănă mult mai mult cu aceea a persoanelor anosmice.

Cercetătorii au descoperit și alte câteva diferențe în modul în care respiră anosmicii. Aceștia au tendința de a se opri mai mult în mijlocul inhalării și expiră mai încet când sunt treji (dar nu și atunci când dorm). Anosmicii au, de asemenea, mai multe variații în ceea ce privește modul în care inspiră atunci când dorm, inclusiv volumul și viteza respirației.

Împreună, acestea sunt diferențe semnificative care ar putea fi legate de anumite probleme de sănătate.

Cercetătorii nu dețin încă dovezi experimentale care să lege aceste modificări ale respirației de probleme specifice de sănătate, dar se pare că există o influență, în special în anumite probleme de sănătate mintală și cognitivă.

Potrivit cercetătorilor, fluxul de aer nazal la o persoană normosmică determină salturi de activitate neuronală în tot creierul. Schimbările de respirație în cazul persoanelor cu anosmie reduc semnificativ aceste „unde neuronale”, echivalând cu o reducere semnificativă a anumitor activități ale creierului.

Simțul olfactiv, memoria și emoțiile

Oamenii de știință au găsit, de asemenea, legături între simțul olfactiv și funcția mnezică, funcția cognitivă și formarea imaginilor mentale.

Actualmente există dovezi convingătoare că ariile olfactive ale creierului sunt strâns legate de hipocampus, zona creierului care controlează stocarea și recuperarea memoriei personale.

Mirosurile au capacitatea de a trezi amintiri foarte vii, așa cum este adesea exemplificat de scriitorul francez Marcel Proust în romanul său „În căutarea timpului pierdut”. El descrie modul în care aroma unei prăjituri  înmuiate în ceai îl transportă pe personajul principal înapoi în copilărie.

Amintirile declanșate de mirosuri pot fi foarte vechi.

„Acele amintiri ne duc adesea înapoi la copilăria noastră timpurie, într-un mod în care alte indicii de memorie nu pot. Amintirile olfactive sunt încărcate emoțional…”, arată Jonas Olofsson, profesor de psihologie și membru al Academiei Wallenberg.

În mod interesant, se pare că mirosurile care evocă amintiri personale promovează o respirație mai lentă și mai profundă, asociată și cu reduceri semnificative ale markerilor de inflamație.

Aceste efecte benefice pot explica de ce pierderea simțului olfactiv poate fi dăunătoare sănătății mintale.

„Dacă ni se refuză brusc simțul mirosului, ne simțim în derivă și confuzi, inclusiv legat de orientare. Simțul mirosului ne reamintește în mod constant unde am fost și unde ne aflăm… Suntem dependenți de el pentru un sentiment de bunăstare și centrare în lume”, spune Sandeep Robert Datta, profesor de neurobiologie la Harvard Medical School.

Legătura dintre simțul olfactiv și emoții

Pe lângă faptul că este simțul cel mai strâns legat de memorie, simțul olfactiv este, de asemenea, conectat cu emoțiile.

„Mirosul poate declanșa instantaneu un răspuns emoțional împreună cu o amintire, iar stările noastre emoționale au un efect foarte puternic asupra bunăstării noastre fizice”, spune Rachel Herz, cercetător în neuroștiințe la Universitatea Brown, care studiază psihologia mirosului.

Bulbul olfactiv se conectează direct la sistemul limbic, zona creierului care reglează emoția. Acesta este motivul pentru care un miros poate declanșa sentimente aproape instantanee de frică sau dorință înainte de a deveni pe deplin conștienți de ceea ce mirosim. O rețea de conexiuni cu alte părți ale creierului conferă parfumurilor o putere inegalabilă de a evoca amintiri detaliate, încărcate emoțional și stări mentale complexe precum nostalgia și dorul.

La un nivel mai personal, mirosul este extrem de important atunci când vine vorba de atracția dintre două persoane. Cercetările au arătat că mirosul ne poate ajuta să ne alegem în mod inconștient partenerii.

Este probabil ca o mare parte din răspunsul nostru emoțional la miros să fie guvernată de asocieri, ceea ce este confirmat de faptul că diferiți oameni pot avea percepții complet diferite ale aceluiași miros.

În ciuda acestui fapt, există anumite mirosuri pe care toți oamenii le găsesc respingătoare, în mare parte pentru că ne avertizează asupra pericolului; mirosul de fum, de exemplu, sau de mâncare putrezită

Diagnosticarea tulburărilor de miros

Atât tulburările de miros, cât și de gust sunt tratate de un otolaringolog, un medic specializat în boli ale urechii, nasului, gâtului, capului.

O evaluare precisă a unei tulburări de miros va include, printre altele:

  • o examinare fizică a urechilor, nasului și gâtului;
  • o revizuire a istoricului de sănătate, cum ar fi expunerea la substanțe chimice toxice sau traumatisme la nivelul capului;
  • un test de miros supravegheat de un profesionist din domeniul sănătății.

Există două moduri comune de a testa mirosul:

  • Unele teste sunt concepute pentru a măsura cea mai mică cantitate de miros pe care cineva o poate detecta.
  • Altele constau în identificarea a multiple mirosuri expuse.  Dacă o persoană nu poate simți sau percepe distorsionat anumite mirosuri, ar putea indica o tulburare de miros sau o capacitate olfactivă afectată.

Tratamentul problemelor legate de simțul olfactiv

Tratarea afecțiunilor care determină anosmia (de exemplu anumite infecții) poate duce la recuperarea mirosului.

Dacă problema este cauzată de medicamente, un specialist poate recomanda reducerea dozei sau schimbarea medicamentului.

Dacă problemele de miros sunt legate de obstrucții nazale, cum ar fi cele determinate de polipi care restricționează fluxul de aer în nas, ar putea fi nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta polipii și a restabili simțul olfactiv.

La unele persoane, mirosul se recuperează spontan, fără un motiv evident.

Există și alte opțiuni de tratament care pot ajuta la recăpătarea simțului mirosului, precum

Antrenamentul mirosului, care îi ajută pe oameni să reînvețe anumite mirosuri, adulmecându-le în mod regulat, într-un mediu controlat

Steroizi, dacă pierderea mirosului se datorează inflamației celulelor nasului, ceea ce este obișnuit pentru persoanele aflate în stadiile incipiente ale unei infecții cu COVID-19

De asemenea, cercetătorii lucrează pentru a găsi noi modalități de activare a simțului mirosului pentru persoanele cu anosmie. Tratamentele, inclusiv stimularea electrică și implanturile olfactive, pot fi folosite într-o zi pentru a declanșa răspunsul creierului la miros.

Dacă tulburarea de miros nu poate fi tratată cu succes, poate fi necesară consilierea sau psihoterapia, pentru a facilita adaptarea la această situație.

Surse: