Listă de antibiotice pentru plămâni

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


O listă de antibiotice pentru plămâni este importantă, în condițiile în care există boli pulmonare grave, care pot fi tratate doar cu ajutorul antibioticelor. Antibioticele sunt agenți farmacologici puternici, care tratează și previn infecțiile bacteriene, prin distrugerea sau încetinirea dezvoltării bacteriilor. Deși sunt esențiale atunci când agentul etiologic este o bacterie și au ajutat la eradicarea multor boli și la scăderea spectaculoasă a mortalității în cazul altora, antibioticele ridică și o problemă importantă. Administrarea excesivă, necontrolată a acestor medicamente poate duce la apariția rezistenței la antibiotice, o amenințare cu care se confruntă din ce în ce mai frecvent sistemul medical actual. Multă lume folosește antibiotice în mod nediscriminativ, chiar și când nu este nevoie de ele sau când nu au efect asupra unui anumit agent patogen. Din această cauză au apărut numeroase tulpini bacteriene rezistente la antibiotice sau care necesită combinații complexe și foarte puternice de antibiotice pentru tratament. În cazul afecțiunilor pulmonare este necesar ca medicul să recomande antibioticul cel mai potrivit, în cazul în care avem de-a face cu o infecție bacteriană. Multe infecții respiratorii sunt de natură virală și nu răspund la antibiotice. Pe de altă parte există bacterii care sunt sensibile doar la anumite antibiotice și nu răspund la altele. În sfârșit, unele bacterii care provoacă infecții pulmonare, precum Streptococus pneumoniae au dezvoltat noi tulpini, rezistente la antibioticele folosite în mod uzual pentru plămâni. Iată de ce o listă de antibiotice pentru plămâni poate fi utilă pentru a cunoaște mai multe opțiuni de tratament și a urmări sensibilitatea/rezistența la aceste antibiotice a agenților patogeni. Totuși, pacienții nu trebuie să uite că recomandarea medicului este esențială pentru alegerea celui mai potrivit tratament.

Principalele medicamente pentru infecții pulmonare

Agenții patogeni care provoacă infecții pulmonare sunt virusurile, bacteriile și fungi (ciupercile). Când vine vorba de o listă de antibiotice pentru plămâni, acestea sunt indicate doar în cazul infecțiilor bacteriene sau a unor suprainfecții bacteriene ce pot surveni într-un organism déjà slăbit de o boală virală. Astfel, o gripă sau o răceală a căilor aeriene superioare, afecțiuni virale, se pot complica cu o pneumonie bacteriană, caz în care sunt necesare antibioticele. Până a ajunge la un tratament cu antibiotic, este necesar să stabilim tipul de infecție și dacă sunt indicați sau nu acești agenți farmacologici.

”Majoritatea infecțiilor sunt cauzate de virusuri și în acest caz antibioticul nu va fi de folos, deoarece nu acționează asupra virusurilor. Infecții virale comune care nu ar trebui să fie tratate cu antibiotic sunt: răceala comună, gripa, COVID-19, bronșita, unele tipuri de pneumonie, majoritatea cazurilor de tuse, majoritatea cazurilor de durere în gât”, arată dr. Ileana Andreescu pe site-ul reginamaria.ro

În cazul unor infecții de natură virală, tratamentul este, în general, simptomatic, vizând diminuarea inflamației,  febrei, durerilor, tusei. Se pot administra și medicamente antivirale care vizează inactivarea virusului, dar antibioticele nu sunt utile.

Virusurile care pot determina o răceală pulmonară, mai precis o pneumonie virală sunt:

  • Virusurile gripale (gripa)
  • Virusul sincițial respirator (VSR)
  • Virusul parainfluenza
  • Metapneumovirus
  • Adenovirus
  • Coronavirus
  • SARS-CoV-2 (virusul care provoaca COVID-19)
  • Virusul rujeolic (rujeola)
  • Virusul varicelo-zosterian (varicela)

În infecțiile pulmonare de natură virală, tratamentul se face, de obicei la domiciliu, dacă nu apar complicații și include medicamente care:

  • Reduc febra
  • Elimina durerea toracica
  • Elibereaza caile respiratorii

Medicamente antiinflamatoare pentru plămâni

În cazul apariției febrei și durerilor, se pot folosi antiinflamatoare nesteroidiene, care au și efecte antipiretice și analgezice. 

”Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) reprezintă o clasă de medicamente utilizată pentru efectele sale de ameliorare a durerii, de reducere a inflamației și de combatere a febrei. Mecanismul de acțiune al antiinflamatoarelor nesteroidiene este reprezentat de inhibarea activității enzimelor ciclooxigenazei, enzime responsabile de producția de prostaglandine (mediatori ai durerii)”, arată farmacist Corina Andrei în cadrul unui articol de pe revistagalenus.ro

Principalele antiinflamatoare care se folosesc în cazul infecțiilor pulmonare includ:

  • Acidul salicilic
  • Ibuprofenul (care se regasește în multiple medicamente pentru plămâni precum Nurofen, Ibalgin, Adagin, Advil, Paduden, Ibucalmin)
  • Naproxen/Nalgesin (se utilizează mai rar în tratamentul infecțiilor respiratorii, fiind destinate predominant tratamentului durerilor de natură reumatică).

Uneori, în inflamațiile severe pot fi recomandați corticosteroizi, precum dexametazona, care a fost inclusa și în tratametul pentru COVID-19.

Analgezice și antipiretice pe bază de paracetamol

Paracetamolul (acetaminofen sau paracetilaminofenol) face parte din grupa medicamentelor analgezice-antipiretice, fiind indicat în tratamentul durerilor de intensitate ușoară până la medie și febrei asociate răcelii și gripei. Poate fi utilizat în cazul oricărei infecții respiratorii. Nu are efecte antiinflamatorii, dar este util în diminuarea durerilor și tratamentul stărilor febrile. Printre medicamentele pe bază de paracetamol utilizate în afecțiunile aparatului respirator pot fi menționate Panadolul, Antinevralgicul, Fasconalul (acestea conțin, totuși, și acid salicilic, având și efecte antiinflamatoare).
Medicamente pentru eliminarea mucusului din plămâni

Mucoliticele (expectorantele secretolitice) sunt medicamente care scad vâscozitatea mucusului, produc creșterea fluidității acestuia și favorizează eiminarea prin tuse. Principalele medicamente cu efecte mucolitice includ:

  • bromhexina – mucolitic cu acțiune moderata , efectul se exercita probabil prin efectul enzimelor lizozomale care isi exercita efectul la suprafata mucoasei.
  • ambroxol- este metabolit al bromhexinului, scade densitatea secretiei bronsice, amelioreaza cleareance-ul muco-ciliar, stimuleaza secretia de surfactant ( filmul tensioactiv interpus intre aer si suprafata alveolelor pulmonare). Se administreaza profilactic in sindromul de detresa respiratorie la nou nascut la recomandarea
  • acetilcisteina – mucolitic cu acțiune intensă, scade vascozitatea mucusului si desface puntile disulfurice, astfel se formeaza noi legaturi tiolice intre medicament si fragmentele de mucoproteine.
  • carbocisteina – cu acțiune mucolitică și efect antiinflamator;efectul antiinflamator se exercita prin antagonizarea chininelor locale.
  • erdosteina – utilizat în bronsite acute, bronsiectazie, astm bronsic hipersecretor, profilaxia și tratamentul complicatiilor respiratorii dupa interventii chirurgicale (bronhopneumonie, atelectazie pulmonara), etc.
  • enzimele proteolitice (tripsina, chimotripsina) administrate inhalator sub formă de aerosoli. Fluidifica secretiile purulente, vascoase, din infectiile bronhopulmonare.Actioneaza lizand puroiul, materialul necrolitic care ingreuneaza mucusul si impiedica expectoratia.Are actiune iritanta asupra mucoasei traheobronsic

Pot fi recomandate, de asemenea, bronhodilatatoare, care ajută la deschiderea și relaxarea pasajelor de aer și facilitează eliminarea mucusului.

Medicamente pentru tuse

De regulă, tusea are un rol benefic, ajutând la eliminarea mucusului din plămâni și de pe căile respiratorii. Tusea este un răspuns al organismului care se protejează de factori externi dăunători încercând, prin contractarea mușchilor pieptului și abdomenului, să elibereze căile respiratorii. Tusea este tratată în funcție de elemental care o provoacă, fiind necesară eliminarea acestuia, pentru ameliorarea tusei. Fumul de țigară, alergenii, factorii poluanți pot provoca tuse sau agrava o tuse déjà instalată. În cazul în care tusea este de natură infecțioasă, trebuie tratată afecțiunea care o provoacă. Dacă tusea devine prea deranjantă, pot fi recomandate diferite tipuri de remedii, în funcție de tipul de tuse. Acestea pot fi administrate sub formă de drajeuri, comprimate sau siropuri de tuse. Astfel, avem:

  • Medicamente pentru tuse productivă: mucolitice, expectorante, medicamente cu efect emolient
  • Medicamente pentru tuse seacă: decongestionante (în cazul în care tusea este asociată și cu inflamarea mucoasei nazale); antitusive și supresoare ale tusei (siropurile antitusive reduc reflexul de tuse, având la bază extracte din unele plante calmante sau substanțe precum codeina)
  • Inhibitoare ale tusei, care suprimă reflexul de tuse și au și efecte sedative
  • Antihistaminice, în cazul în care tusea are și o componentă alergică

Când sunt necesare antibioticele pentru plămâni

Așa cum am menționat deja, antibioticele sunt utile numai în cazul bolilor respiratorii cu etiologie bacteriană și pentru prevenția apariției unor infecții bacteriene la persoanele care urmează să suporte o intervenție chirurgicală, stomatologică sau la persoane cu un sistem imunitar slăbit, supuse unor condiții de risc. Diferite studii au demonstrat chiar faptul că antibioticele sunt rareori eficiente în cazuri de bronșită acută, exacerbări ale astmului bronșic și bronșită cronică, faringită acută și sinuzită acută, deși sunt prescrise frecvent pentru aceste boli. În loc să le prescrie pentru aceste afecțiuni, practicienii ar trebui să explice pacienților lor că antibioticele, care au numeroase efecte adverse, nu vor grăbi rezolvarea simptomelor, care răspund, mai degrabă, la alte medicamente.

Utilizarea antibioticelor este importantă, mai degrabă, în cazul bolilor care afectează țesutul pulmonar, cum sunt pneumonia, tuberculoza, abcesul pulmonar, pleurezii cauzate de infecții bacteriene. Pentru astfel de afecțiuni este necesară o listă de antibiotice pentru plămâni, care să includă eventual și indicații privind sensibilitatea sau rezistența diverselor bacterii la antibioticele respective.

”Tratamentul cu antibiotic vizează eliminarea completă a bacteriei patogene din organism. Obiectivul unei molecule de antibiotic este de a ajunge la suprafață sau în interiorul celulei bacteriene și de a ținti selectiv anumite structuri moleculare sau biologice din componentă acesteia, lăsând neafectat organismul uman.”, subliniază dr. Ileana Andreescu.

Chiar și în cazul acestor boli, administrarea de antibiotice este adesea empirică. Pentru pneumonie, de exemplu, antibioticele preferențiale sunt penicilina, amoxicilina sau antibiotice din clasa macrolidelor (azitromicină, eritromicină). Tratamentul pornește de la ipoteza că pneumonia este provocată de Streptococus pneumoniae, care este sensibil la peniciline. Cu toate acestea, agentul etiologic poate fi unul diferit, precum S. aureus care nu răspunde la penicilină sau poate fi vorba de tulpini de S. pneumoniae rezistente la penicilină. În astfel de cazuri, dacă infecția nu cedează, medicul poate recomanda realizarea unei culturi bacteriene pentru a determina natura agentului patogen și la ce antibiotice este sensibil.

Administrarea empirică de antibiotice și automedicația au dus la apraiția a numeroase tulpini rezistente, care nu mai răspund la antibioticele folosite excesiv. De exemplu, agenți patogeni precum Haemophilus influenzae și Moraxella catarrhalis sunt acum larg rezistente la ampicilină. În unele zone, multe infecții cu streptococi de grup A nu mai răspund la eritromicină și alte macrolide, iar penicilina este din ce în ce mai puțin eficientă împotriva Streptococcus pneumoniae, ceea ce este îngrijorător, dat fiind că alternativele eficiente sunt destul de puține. 

Iată de ce o listă de antibiotice pentru plămâni cât mai exhaustivă este utilă în practica medicală, pentru a alege cu grijă agenții farmacologici cei mai potriviți pentru bacteriile identificate. De asemenea, este util ca antibioticele să se folosească numai pentru infecțiile bacteriene grave, în cazul celor mai  ușoare sistemul imunitar putând elimina bacteriile și vindeca boala.

În funcție de clasa din care fac parte, antibioticele au acțiune diferită.

”Antibioticele funcționează în unul dintre cele două moduri: bactericid sau bacteriostatic. Un antibiotic bactericid, cum ar fi penicilina, ucide bacteriile. Aceste medicamente interferează, de obicei, fie cu formarea peretelui celular bacterian, fie cu conținutul sau celular. Un bacteriostatic oprește multiplicarea bacteriilor.”, specifică dr. Cora Balaban-Popa, consultant medical pentru sfatulmedicului.ro.

Astfel, penicilinele, cefalosporinele, carbapenemele, chinolonele, aminoglicozidele  sunt bactericide, în vreme ce majoritatea macrolidelor, tetraciclinele, lincomicinele sau sulfonamidele sunt bacteriostatice.

O altă împărțire vizează spectrul bacterian, din acest punct de vedere existând:

  • Antibiotice cu spectru larg: acționează asupra majorității bacteriilor,având, de obicei, efect bacteriostatic. Macrolidele, tetraciclinele, cloramfenicolul sunt dintre cele mai utilizate antibiotice cu spectru larg, amoxicilina fiind unul dintre cele mai cunoscute.
  • Antibiotice cu spectru restrâns: de exemplu antibioticele antistafilococice, tuberculostatice

Din punct de vedere al spectrului bacterian, o listă de antibiotice pentru plămâni poate include:

  • Antibiotice care acționează asupra bacteriilor aerobe (Mycobacterium tuberculosis, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumonia, Staphylococcus aureus
  • Antibiotice care atacă bacteriile anaerobe (de exemplu Streptococcus pneumoniae, predominant anaerob, dar aerotolerant)

Listă de antibiotice pentru plămâni

O listă de antibiotice pentru plămâni include antibiotice din mai multe clase, care diferă în funcție de structura lor chimică și de mecanismele de acțiune, dar sunt destinate aceluiași obiectiv: de a stopa sau distruge bacteriile.

Principalele clase de antibiotice sunt:

  • Peniciline
  • Macrolide
  • Cefalosporine
  • Carbapeneme
  • Tetracicline
  • Chinolone
  • Lincomicine
  • Sulfonamide
  • Glicopeptide
  • Aminoglicozide

Penicilinele, cefalosporinele și carbapenemele au efect bactericid, acționând prin inhibarea sintezei peretelui bacterian. Penicilinele se folosesc ca antibiotice de primă linie în infecțiile pulmonare, în vreme ce cefalosporinele se folosesc mai ales în cazul infecțiilor rezistente la penicilne.

Macrolidele, tetraciclinele, sulfonamidele au efect bacteriostatic, inhibând creșterea bacteriilor fără să le distrugă. Prima macrolidă descoperită a fost eritromicina, utilizată ca alternativă la penicilina G pentru pacienții cu infecții rezistente la penicilină sau cu alergie la antibiotice din clasa penicilinelor. Macrolidele sunt utilizate predominant în cazul infecțiilor cu bacterii Gram pozitive, precum S. pneumoniae, având efect limitat asupra infecțiilor respiratorii cu agenți patogeni Gram negativi, cum ar fi Haemophilus influenzae. Majoritatea tulpinilor de streptococi, stafilococi și pneumococi sunt sensibile la macrolide.

Chinolonele sunt medicamente chimioterapice, care au și efect bactericid. Cele mai utilizate sunt florochinolonele, cu un spectru larg de activitate, active atât pe bacterii Gram pozitive, cât și Gram negative. Levofloxacina, ciprofloxacina și moxifloxacina sunt indicate și în cazul pneumoniilor sau altor infecții respiratorii. Totuși, utilizarea chinolonelor este relativ limitată, din cauza efectelor secundare care au dus chiar la retragerea de pe piață a unora dintre ele. Sunt folosite mai ales în cazul unor pneumonii atipice, cum sunt cele provocate de Acinetobacter spp., Cinobacter freundii, Proteus vulgaris.

Aminoglicozidele au acțiune asupra bacteriilor Gram-negative, inhibând sinteza proteică bacteriană și având efect bactericid. Prima aminoglicozidă descoperită este streptomicina, primul compus antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei. Nu au efect asupra bacteriilor Gram-pozitive, nici asupra celor anaerobe.

Penicilinele

Penicilinele sunt un grup de antibiotice beta-lactamice derivate de la speciile de fungi din genul Penicillium, primele descoperite de Alexander Fleming în 1928. Cele mai cunoscute sunt penicilinele naturale, benzilpenicilina sau penicilina G și fenoximetilpenicilina sau penicilina V. Penicilina G a fost folosită preferențial în tratamentul pneumoniei, dar actualmente au apărut multe tulpini rezistente la acest antibiotic, ce produc beta-lactamaza, o enzimă ce distruge nucleul beta-lactamic al penicilinelor. O altă problemă a penicilinelor sunt și reacțiile alergice, care apar la 10% dintre pacienții tratați cu peniciline.

Alte antibiotice din clasa penicilinelor folosite în infecțiile pulmonare sunt: amoxicilina

  • ampicilina (utilizată mai degrabă în bronșite, decât în caz de pneumonie)
  • oxacilina
  • dicloxacilina

Toate sunt antibiotice cu spectru larg, cu efect asupra bacteriilor Gram-pozitive, precum Streptococcus pneumoniae sau Staphylococcus aureus.

Penicilinele sunt utilizate preferențial în tratamentul pneumoniei necomplicate, având o toxicitate scăzută în comparație cu alte grupuri de antibiotice.  De aceea, penicilinele sunt utilizate frecvent în tratamentul infecțiilor pulmonare nu numai la adulți, ci și la copii și femei însărcinate.

Carbapenemele

Având o structură bazată pe un nucleu beta-lactamic, la fel ca penicilinele, carbapenemele sunt utilizate, de regulă, ca antibiotice de rezervă, pentru tulpini rezistente, în infecții pulmonare moderate sau severe. Au cel mai larg spectru de acțiune dintre antibioticele cu nucleu beta-lactamic și sunt utilizate, de obicei, ca ultimă linie de tratament, pentru a preveni instalarea rezistenței. Dintre carbapenemele incluse într-o listă de antibiotice pentru plămâni putem menționa:

  • meropenem
  • ertapenem
  • imipenem-cilastatin

Macrolidele

Acestea au un spectru de activitate mai larg decât penicilinele, fiind folosite în a doua linie, în tratamentul infecțiilor rezistente la peniciline. Pe lângă S. pneumonie și S. aureus, acestea au spectrul antibacterian extins și la alte bacterii asupra cărora penicilinele nu au efect, precum Legionella pneumophyla, Mycobacteria, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae  care provoacă pneumonii rezistente la peniciline. Macrolidele se concentrează în leucocite și sunt transportate la locul infecției, unde inhibă sinteza proteică în celulele bacteriene, având efect bacteriostatic.

Exemple de antibiotice pentru plămâni din clasa macrolidelor includ:

  • eritromicină
  • azitromicină
  • claritromicină, utilizată mai ales în cazul pneumoniilor atipice, cum este cea cu Chlamydia pneumoniae
  • roxitromicină
  • spiramicină, care este atât antibiotic, cât și antiparazitar, utilizat în cazul toxoplasmozei

Dintre acestea, cel mai frecvent sunt utilizate eritromicina, azitromicina, care a fost inclusă și în tratamentul suprainfecțiilor bacteriene, în cazul infecției COVID 19 și claritromicina.

Tetraciclinele

Tetraciclinele sunt antibiotice cu spectru mai restrâns decât celelalte tipuri folosite în cazul infecțiilor pulmonare, având efect în cazul afecțiunilor bronhopulmonare produse de microorganisme sensibile la tetracicline, precum Haemophylus influenzae. Tetraciclinele au efect bacteriostatic, dar multe bacterii au dobândit rezistență la această clasă de antibiotice, ceea ce a restrâns utilizarea lor. Exemple de tetracicline utilizate în tratamentul unor pneumonii produse de H. Influenzae includ:

  • tetraciclina
  • doxiciclina

Cefalosporinele

Acestea cuprind 5 generații de antibiotice, efectul lor pe bacteriile Gram-negative fiind din ce în ce mai puternic de la o generație la alta, iar ultimele două generații având spectru larg de activitate. Au un nucleu beta-lactamic și acțiune bactericidă, similar cu penicilinele, pe care le înlocuiesc în cazul bacteriilor care au dobândit rezistență la peniciline.

Exemple de cefalosporine incluse într-o listă de antibiotice pentru plămâni:

  • cefadroxil , cefalexina (generatia 1)
  • cefuroxim, cefaclorcefoxitina (generatia 2)
  • cefotaxima, ceftriaxona, ceftazidima (generatia 3)
  • cefepima, cefiderocol (generatia 4)
  • ceftarolina (generatia 5, activă pe Staphylococcus aureus meticilin-rezistent)

Sulfonamidele

Acestea reprezintă prima clasă de antibiotice de sinteză, cu efecte bacteriostatice, dar și bactericide, prin asociere cu trimetroprim și spectru larg de activitate. Dintre sulfonamide, multe nu mai sunt utilizate, din cauza creșterii rezistenței la antibiotice. Sunt folosite mai ales în tratamentul sau prevenția pneumoniei cu Pneumocystis, dintre acestea făcând parte:

  • sulfametoxazol asociat cu trimetoprim (Bactrim, Biseptol)
  • sulfasalazina

Glicopeptidele

Glicopeptidele sunt antibiotice reprezentate de peptide ciclice sau policiclice glicozilate, cu efecte bactericide, inhibând sinteza peretelui celular bacterian, similar penicilinelor și altor antibiotice beta-lactamice.

Dintre glicopeptide, vancomicina este folosită în tratamentul unor pneumonii severe, nozocomiale, care nu răspund la alte antibiotice, cum este pneumonia cu S. aureus meticilinorezistent.

Aminoglicozidele

Acestea sunt antibiotice cu spectru larg, administrate intravenos, folosite, de obicei, în infecții pulmonare severe, adesea în asociere cu vancomicina sau beta-lactaminele. Au acțiune bactericidă asupra majorității bacililor Gram-negativi. Prima descoperită este streptomicina. Principala utilizare este în tratamentul tuberculozei, în schemele de terapie inițială, alături de antibioticele specifice, respectiv izoniazida, rifampicina, pirazinamida, putând înlocui etambutolul.

În cazul altor infecții pulmonare, precum pneumonia, pot fi folosite și alte aminoglicozide, precum:

  • amikacina
  • kanamicina (activă în cazul bacteriei Klebsiella pneumonia)
  • gentamicina

Toate aminoglicozidele pot avea efecte secundare ototoxice și neurotoxice, afectând auzul și echilibrul.

Amoxicilina în infecțiile pulmonare

Amoxicilina este unul dintre antibioticele recomandate empiric cel mai frecvent în cazul pneumoniilor , în special al pneumoniei comunitare. Este utilizat preferențial în rândul penicilinelor, deoarece este mai bine absorbit decât celelalte antibiotice din această clasă.  Se poate administra ca atare sau în combinație cu acidul clavulanic, sub formă de Augumentin, de exemplu, pentru a preveni instalarea rezistenței la antibiotic.

Amoxicilina este un antibiotic cu spectru moderat, bacteriolitic, beta-lactamic, din familia aminopenicilinelor, cu acțiune asupra bacteriilor sensibile Gram-pozitive și Gram-negative. Printre microorganismele care provoacă infecții pulmonare sensibile la amoxicilină pot fi menționate: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis. Klebsiella pneumoniae și Pseudomonas aeruginosa sunt rezistente la amoxicilină. Majoritatea tulpinilor clinice de Staphylococcus aureus au dezvoltat, de asemenea, rezistență la amoxicilină în diferite grade.

Amoxicilina este susceptibilă la degradare de către bacteriile producătoare de beta-lactamaze, care sunt rezistente la majoritatea antibioticelor β-lactamice, cum ar fi penicilina. Din acest motiv,  amoxicilina poate fi combinată cu acid clavulanic, un inhibitor al beta-lactamazei, într-o  combinație denumită în mod obișnuit co-amoxiclav.

Amoxicilina și augumentinul au fost recomandate de ghiduri ca medicament de elecție pentru diverse  infecții respiratorii. Amoxicilina este recomandată ca tratament de primă linie preferat pentru pneumonia dobândită în comunitate la adulți, fie singură (în forme ușoare și moderate) sau în combinație cu o macrolidă. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă amoxicilina ca tratament de primă linie pentru pneumonie cu grad scăzut de severitate.
Efectele adverse sunt ale amoxicilinei sunt similare cu cele ale altor antibiotice beta-lactamice, inclusiv greață, diaree, vărsături, erupții cutanate și colită asociată antibioticelor. Efectele adverse mai rare includ modificări mentale, amețeli, insomnie, confuzie mentală, anxietate, sensibilitate la lumini și sunete. Reacțiile alergice la amoxicilină pot fi bruște și intense, necesitând asistență medicală de urgență. În general, o reacție alergică la amoxicilină se rezumă la erupții cutanate, dar pot apărea și reacții grave, chiar șoc anafilactic.

Utilizarea combinației amoxicilină/acid clavulanic timp de mai mult de o săptămână poate provoca o hepatită de tip imunoalergic la unii pacienți.

Dincolo de aceste dezavantaje și potențiale efecte adverse, amoxicilina continuă să fie unul dintre cele mai importante medicamente incluse într-o listă de antibiotice pentru plămâni.

Surse:

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-sunt-antibioticele-si-cand-se-administreaza
https://www.revistagalenus.ro/farmacoterapie/antiiflamatoarele-nesteroidiene-revista-galenus/
https://www.sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/ghid-antibiotice-precautii-interactiuni-si-efecte-adverse_18699
https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2021/02/PCN-3-Pneumonia-comunitara-la-adult.pdf
https://www.bzi.ro/antibiotice-pentru-pneumonie-cele-mai-utilizate-medicamente-4578219
https://medhelpsis.com/ro/posts/17761
https://www.drugs.com/medical-answers/antibiotics-treat-pneumonia-3121707/
https://www.medindia.net/drugs/medical-condition/pneumonia.htm
https://www.rxlist.com/types_of_medication_for_pneumonia/drugs-condition.htm
https://www.starhealth.in/blog/list-of-common-antibiotics-types
https://jamanetwork.com/journals/jamainternalmedicine/fullarticle/211104
https://www.drugs.com/article/antibiotics.htmlhttps://en.wikipedia.org/wiki/List_of_antibiotics