Măsurarea respirației: detalii care te ajută să ai grijă de plămânii tăi

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


În procesul de determinare a parametrilor fiziologici pentru a evalua starea de sănătate a unui pacient este inclusă și măsurarea respirației. Determinarea ratei respiratorii poate fi un indiciu diagnostic, poate ajuta în urmărirea evoluției bolii, în prognosticul acesteia, dar și în prevenirea sau identificarea complicațiilor, așa cum se arată pe paginadenursing.ro. Este cunoscut faptul că rata respiratorie se modifică în funcție de multipli factori, de la starea generală de sănătate la tipul de activitate desfășurat. Rata  normală a respirației diferă, de asemenea, la copii față de adulți. Articolul de față prezintă detalii legate de măsurarea respirației, de dispozitivele folosite pentru monitorizarea respiratorie , dar și de modificările patologice ale ratei respiratorii.

Cum se măsoară respirația

Rata respiratorie reprezintă numărul de respirații pe care o persoană îl efectuează într-un minut. Acesta este unul dintre semnele vitale, alături de presiunea arterială, puls și temperatură. Atunci când o persoană inspiră, oxigenul pătrunde în căile respiratorii, ajunge la plămâni și este distribuit, mai departe, către țesuturi și organe. Când expirăm, este eliminat dioxidul de carbon, rezultat al arderilor celulare.

 O rată respiratorie normală joacă un rol esențial în menținerea echilibrului dintre oxigen și dioxid de carbon în corp. Hiperventilația, de exemplu, care constă într-un număr mai mare decât normalul de respirații pe minut poate duce scăderea nivelului de dioxid de carbon din organism sub limite normale (hipocapnie) care se poate complica cu alcaloză gazoasă. Reducerea nivelului de CO2 duce mai departe la îngustarea vaselor de sânge, scăderea aportului sanguin către creier, cu o serie de consecințe negative (amețeli, parestezii, chiar pierderea cunoștinței).

Frecvența respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn, efort fizic. Astfel, numărul normal de respirații în funcție de vârstă poate varia foarte mult.

  • Numărul de respirații normale la adult este în medie de 16-18 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la nou-născut este de 30-50 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 6 luni este de 25-40 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la un copil de 2 ani este de 25-35 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 6 ani este de 18-25 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 10 ani este de 17-23 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la femeie este de 16-20 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la bărbat este de 14-18 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la un vârstnic (≥  65 de ani) este de 12-28 respirații pe minut.
  • Numărul de respirații la un vârstnic (≥  80 de ani) este de 10-30 respirații pe minut.

Determinarea numărului de respirații pe minut este destul de simplă, chiar dacă persoana care realizează măsurarea respirației nu are studii medicale. Rata respiratorie trebuie determinată atunci când persoana se odihnește, nu după activitate fizică sau mers pe jos. Atunci când măsurați ritmul respirator al unei alte persoane, este preferabil să o faceți discret, fără să anunțați persoana, pentru că modelul respirator se poate modifica, dacă o persoană știe că se face această măsurătoare. Măsurarea respirației se poate face cu ajutorul unui cronometru, observând, pur și simplu, mișcările inspiratorii și expiratorii ale persoanei, respectiv ridicarea și coborârea pieptului persoanei. O respirație completă cuprinde o inspirație când pieptul se ridică și o expirație, când pieptul coboară. Pentru măsurarea ritmului respirator, se numără respirațiile complete timp de un minut.

Frecvența respiratorie normală pentru adulții sănătoși este între 12-20 de respirații pe minut. La această frecvență respiratorie, dioxidul de carbon iese din plămâni cu aceeași viteză cu care îl produce corpul. O frecvență respiratorie sub 12 sau peste 20 respirații pe minut poate însemna o modificare a proceselor respiratorii normale.

Măsurarea respirației AMG

 AMG reprezintă prescurtarea pentru Asistent Medical Generalist, iar măsurarea respirației este unul dintre parametri înregistrați în mod obișnuit de către un asistent medical.
Asistentul medical realizează măsurarea și notarea respirației atunci când pacientul se află în poziție relaxată. De regulă,  asistentul nu anunță pacientul că realizează această măsurătoare, pentru a nu determina modificarea ritmului respirator. Un asistent medical poate observa mișcările respiratorii ale pacientului în timp ce înregistrează alte măsurători sau în timp ce pacientul doarme.

Conform specificațiilor de pe paginadenursing.ro, în timpul procedurii de măsurare a respirației se pot evalua, de asemenea:

  • tipul de respirație;
  • amplitudinea mișcărilor respiratorii;
  • frecvența;
  • ritmul respirator;
  • simetria expansiunii toracice
  • prezența tusei, experctorației sau dispneei
  • prezența durerii toracice care îngreunează respirația

Tehnica pentru măsurarea respirației

Pentru măsurarea respirației de către asistentul medical generalist, acesta are nevoie de următoarele materiale:

  • ceas de mână cu secundar sau cronometru
  • pix de culoare albastră/verde pentru înregistrarea valorilor măsurate
  • foaie de notare a ratei respiratorii

Pregătirea pacientului:

  • măsurarea respirației se realizează cu pacientul așezat în decubit dorsal
  • pentru ca valorile măsurate să nu se modifice, se preferă perioadele în care pacientul doarme

Tehnica de măsurare:

  • asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui
  • se realizează numărarea respirațiilor timp de 1 minut
  • o altă variantă este numărarea respirațiilor timp de 30 de secunde, după care valoarea determinată se înmulțește cu 2
  • numărarea se poate face și fără așezarea mâinii pe torace, urmărind mișcările de ridicare/coborâre a pieptului pacientului, în ritmul inspirației și expirației
  • în cazul copiilor mici sau sugarilor se evită determinarea ratei respiratorii în timpul plânsului

Valorile măsurate se notează pe foaia de observație, AMG folosind de regulă foaia de temperatură în acest scop. Se poate realiza atât o notare cifrică dimineața și seara(Exemplu: Popescu A, salon 3, pat 4,  ziua- 12 M, R= 26 r/min, R=21 r/min), cât și o notare grafică, pe foaia de temperatură, unindu-se valorile obținute cu cele anterioare, pentru a crea un grafic al variației ritmului respirator.

sursa foto: paginadenursing.ro

Interpretarea rezultatelor:

În funcție de valorile înregistrate, se poate evalua dacă respirația pacientului este normală sau dacă apar modele patologice, de tip:

  • dispnee cu accelerarea ritmului respirator: tahipnee
  • dispnee cu rărirea ritmului respirator: bradipnee
  • dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:  dispneea Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde pâna la maximum şi apoi scăzând până la apnee ce durează 10-20 secunde; dispneea Kussmaul – respiraţie în 4 timpi, o inspiraţie profundă urmată de o scurtă pauză şi o expiraţie scurtă, zgomotoasă, după care urmează o alta pauzăș dispneea Biot- agonică, dispneea muribundului.

Respiraţia normală este suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică, în vreme ce respiraţia patologică este caracterizată prin dispnee, ritm neregulat, este superficială, încărcată, zgomotoasă.

În interpretarea rezultatelor se ia în cosiderare faptul că frecvenţa mişcărilor respiratorii variază în funcţie de: sex, vârstă, poziţie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn. Tipul respirator diferă, de asemenea, în funcție de vârstă și sex:

  • la femei- costal superior
  • la bărbați- costal inferior
  • la bătrâni și copii- abdominal

 În starea fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii şi a pulsului.

Observații

– în dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp;

– dispneea paroxistică Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic căci bolnavul nu o semnalează;

– dispneea Kussmaul apare când pH-ul scade sub7,2, şi este descoperită în come.

Pe lângă observarea tipului și frecvenței respirației, se monitorizează și semnele de dispnee și efort respirator, existența durerilor la inspirație sau expirație, prezența febrei, cianozei, hipertensiunii arteriale, tahicardiei sau bradicardiei.

Când se modifică rata respiratorie

Respirația este controlată de centrii din creier și de mușchii respiratori. În  funcție de nivelul oxigenului și dioxidului de carbon din sânge, creierul trimite semnale către mușchii respiratori pentru a regla respirația. Uneori, corpul trebuie să ajusteze ritmul respirator. Receptorii din creier detectează niveluri scăzute de oxigen sau de dioxid de carbon și trimit semnale către organism, ceea ce poate modifica ritmul respirator, determinând creșterea sau diminuarea ratei respiratorii.

O frecvență respiratorie anormală poate indica o varietate de lucruri. În unele cazuri, o frecvență respiratorie ridicată sau scăzută se datorează unei activități, cum ar fi exercițiile fizice sau stării emoționale a persoanei și nu este un indiciu al unei patologii. Alteori, diferite boli, răniri sau intoxicații pot duce la o modificare a ritmului respirator. Într-un studiu care a implicat peste 15.000 de persoane s-a demonstrat că o frecvență respiratorie ridicată a fost un predictor al agravării problemelor medicale după externare. Persoanele care aveau o frecvență respiratorie mai mare s-au întors la spital mai des decât cele cu o frecvență respiratorie normală.

Cauzele frecvente ale creșterii ratei respiratorii (tahipneea, mai mult de 20 de respirații pe minut la adult) includ:

  • Anxietate: oamenii pot respira mai repede atunci când au o stare de teamă sau anxietate. Respirația rapidă sau hiperventilația reprezintă un simptom comun al atacurilor de panică. Ritmul respirator se  reglează odată ce anxietatea dispare.
  • Febră: Pe măsură ce temperatura corpului crește, respirația se poate accelera. Creșterea ritmului respirator este modul în care organismul încearcă să elimine excesul de căldură și să diminueze temperatura.
  • Patologii respiratorii: Condițiile care pot crește rata de respirație a unei persoane includ:
  • boala pulmonară obstructivă cronică
  • astmul
  • pneumonia
  • intoxicația cu monoxid de carbon
  • revărsatul pleural
  • embolia pulmonară
  • Patologii cardiace: Dacă inima nu pompează corespunzător pentru a trimite suficient oxigen către organe, corpul poate reacționa prin accelerarea respirației. Detresa respiratorie este frecvent asociată cu insuficiență cardiacă.
  • Deshidratarea: deshidratarea poate crește rata de respirație pe măsură ce corpul încearcă să aducă energie celulelor.
  • Alte cauze ale ratelor ridicate de respirație includ reacțiile alergice și cetoacidoza diabetică.

Frecvența respiratorie scăzută sau bradipneea apare atunci când se înregistează mai puțin de 12 respirații pe minut la adult. Bradipneea se poate instala ca urmare a agravării unei afecțiuni respiratorii subiacente. De asemenea, poate apărea ca urmare a obstrucției căilor respiratorii și a stopului cardiac.

Alte cauze includ:

  • supradoză de droguri: utilizarea alcoolului și a altor depresori ai sistemului nervos central, cum ar fi narcoticele și benzodiazepinele, poate reduce impulsul de respirație din creier, ceea ce duce la rate scăzute ale respirației.
  • Apneea obstructivă de somn: Apneea de somn implică o blocare a căilor respiratorii, adesea din cauza relaxării țesuturilor moi din gât. Blocajul provoacă scurte pauze în respirație și poate scădea frecvența respiratorie generală.
  • Leziuni la cap: leziunile capului pot afecta zona din creier care joacă un rol în respirație, ceea ce poate determina o scădere a ratei respirației.

O variație ușoară față de ritmul respirator normal nu este neapărat un motiv de îngrijorare, dat fiind că poate fi determinată de activitate fizică, efort sau anumite stări emoționale. În unele cazuri, însă, o frecvență respiratorie prea mare sau prea scăzută poate fi un semn al unei probleme medicale. Este indicat să te adresezi unui medic în cazul în care:

  • frecvența respiratorie se modifică foarte mult și este însoțită de semne de infecție, cum ar fi febră, oboseală sau durere în gât
  • există anumite boli pulmonare, cum ar fi emfizemul, astmul și bronșita cronică; în astfel de cazuri, modificarea frecvenței pulmonare poate fi un semn de agravare a bolii
  • căutați asistență imediată dacă există oricare dintre următoarele:
  • dureri în piept
  • cianoză, când pielea devine albastră
  • sunete ciudate în timpul respirației
  • un număr foarte mic de respirații pe minut

Un copil poate avea nevoie de tratament medical urgent dacă:

  • prezintă dificultăți severe de respirație
  • are semne de epuizare atunci când încearcă să respire
  • mușchii de sub coaste se afundă atunci când respiră
  • se aude un mormăit/gâfâit la respirație
  • copilul este foarte somnolent sau nu se poate trezi
  • respirația se oprește mai mult de 20 de secunde sau există pauze scurte regulate în respirație
  • pielea devine foarte palidă sau albastră
  • interiorul buzelor și limba devin albastre
  • este un sugar cu vârsta între 2 luni și 1 an cu mai mult de 50 de respirații pe minut
  • are vârsta cuprinsă între 1 și 12 ani și mai mult de 40 de respirații pe minut.
  • are peste 12 ani și mai mult de 20 de respirații pe minut.

Aparat pentru măsurarea respirației

Pentru măsurarea ratei respiratorii nu este necesar un aparat special, este suficient un cronometru sau un ceas pentru a determina numărul de respirații pe parcursul unui minut.

Pentru determinarea nivelului de oxigen din sânge se poate folosi pulsoximetrul. Pulsoximetrul este un aparat neinvaziv care măsoară gradul de oxigenare a sângelui și saturare a hemoglobinei.

”Pulsoximetria permite măsurarea continuă a fracției saturației în oxigen a hemoglobinei. Pulsoximetrul măsoară absorbția de către hemoglobină a anumitor lungimi de undă a luminii transmise la nivelul unui deget de la mână, de la picior sau al urechii printr-o sondă neinvazivă. Lumina este emisă de o diodă (LED) poziționată pe un clește de deget sau pe o bandă adezivă. Pulsoximetria cutanată estimează saturația oxigenului în sângele capilar. Există avantajul că nu mai sunt necesare puncții arteriale repetate sau cateter arterial implantat pentru monitorizarea continuă a gazelor din sângele arterial. De asemenea, valorile estimate sunt foarte corecte, existând o abatere de doar 5% față de saturația oxigenului măsurată în sângele arterial.”, arată dr. Ciubotariu Bogdan pe romedic.ro

Pe de altă parte, măsurarea respirației se poate referi și la determinarea volumelor și capacităților respiratorii prin spirometrie. De altfel, cuvântul spirometrie înseamnă chiar măsurare a respirației. Testarea funcției pulmonare se poate realiza cu ajutorul unui spirometru, determinându-se o serie de indici precum:

  • VVP – Volumul vital al plămânilor. Se măsoară diferența între volumul de aer maxim insipirat și expirat.
  • VRe – Volumul respirator. Volumul de aer ce este inspirat și expirat în timpul unei respirații calme.
  • FVC (capacitate vitală forțată) – volumul maxim de aer ce poate fi expirat printr-o manevră forțată.
  • FEV 1 (Volum de expir forțat) – volumul expirat în prima secundă a unui expir maximal ce urmează unui expir maximal, furnizând informații despre cât de repede pot fi goliți plămânii.
  • FEV1/FVC: FEV1 exprimat ca procentaj din FVC dă o indicație clinică utilă a gradului de limitare a fluxului de aer.

Spirometria este utilizată pentru a determina boli precum BPOC, astmul bronșic, pentru evaluarea stării aparatului respirator în condiții normale sau în diferite patologii.

Metodele spirometrice si pletismografice nu pot fi utilizate însă pentru monitorizarea de zi cu zi a respirației. Atunci când este necesară o monitorizare constantă a respirației se pot folosi aparate mai complexe, care înregistrează și alți parametri fiziologici. Sistemele de monitorizare respiratorie portabile determină, de obicei, atât ritmul respirator cât și cel cardiac. Astfel de sisteme se pot utiliza pentru monitorizarea cardio-respiratorie nocturnă în cazul pacienților cu apnee obstructivă de somn  sau alte patologii respiratorii sau cardiace.

Există dispozitive portabile de măsurare a respirației care pot fi plasate direct pe abdomen, care pot determina atât ritmul respirator cât și modificările de volum ale cutiei toracice.

”Monitorizarea cardio-respiratorie nocturnă reprezintă înregistrarea unor parametri funcționali cardiaci și respiratorii în timpul somnului… Este o combinație între poligrafia ventilatorie (înregistrarea parametrilor respiratori pe parcursul nopții), Holter EKG și Holter Tensiune arterială, care sunt realizate simultan, această combinație fiind și particularitatea investigației..”, se specifică pe site-ul medsana.ro

Un astfel de dispozitiv complex măsoară concomitent mai mulți parametri precum:

  • Fluxul nazal de aer, arătând dacă și când se oprește respirația, precum și gradul acestei modificări (apnee = respirația se oprește complet, sau hipopnee = intensitatea respirației este scăzută);
  • Zgomotele produse în timpul respirației: arată dacă și cum sforăie o persoană (numărul de episoade, frecvența, intensitatea și durata zgomotelor);
  •  Efortul toracic și abdominal:  arată dacă oprirea respirației este cauzată de uni mecanism obstructiv sau central;
  • Pulsoximetria (Saturația în oxigen a oxihemoglobinei în timpul somnului): arată, indirect, presiunea parțială a oxigenului în sângele arterial;
  • Frecvența cardiacă: arată dacă afectarea funcției respiratorii are consecințe cardiace;

Totodată, aparatul înregistrează modificările funcției electrice a inimii pe parcursul somnului și corelația cu funcția respiratorie și modificarea funcției respiratorii în funcție de poziție.

Surse: