Plămânii și imunitatea: detalii incredibile pe care trebuie să le știi

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Atunci când răcim, luăm adesea vitamine și întăritoare, pentru că ne gândim că un sistem imunitar slăbit predispune la infecții respiratorii.  Majoritatea oamenilor consideră că aceasta este singura legătură dintre aparatul respirator și imunitate. În realitate, plămânii și imunitatea se află într-o conexiune mult mai strânsă și mai complexă. De fapt, plămânii  nu sunt doar organe respiratorii, ci  îndeplinesc și funcții imunitare importante. O serie de studii recente au demonstrate că plămânii au un tip de imunitate înnăscută,  astfel că rolul lor în protecția organismului este crucial. În articolul de față abordăm tocmai legătura pe care o au plămânii și imunitatea, descriind mecanismele imunologice ce se activează la nivel pulmonar în cazul unor infecții, precum pneumonia.

Cum funcționează sistemul imunitar

Pentru a înțelege mai bine cum se conectează plămânii și imunitatea, este necesar să cunoaștem câte ceva despre funcționarea sistemului imunitar.
Sistemul imunitar este alcătuit dintr-o rețea complexă de organe, celule și proteine ​​care luptă împotriva  agenților patogeni și a infecțiilor. Sistemul imunitar constituie un mecanism critic al organismului uman pentru menținerea sănătății și atenuarea bolilor. Foarte importantă este ”memoria” sistemului imunitar, care constă în capacitatea sa de a recunoaște și distruge rapid un anumit microb, când acesta reinfectează organismul. Când un agent patogen este recunoscut de sistemul imunitar, acesta produce anumite tipuri de celule albe (limfocite B și T), care sunt cunoscute sub numele de celule de memorie, ce atacă în mod specific și distrug patogenul, înainte ca acesta să determine reacții ample în organism.

”Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de a se apară de agențîi patogeni – virusuri, bacterii, paraziți și toxine. Sistemul imunitar este un sistem complex de celule și molecule (anticorpi) al cărui rol este să asigure protecția împotriva agresorilor. Sistemul imun detectează agenții patogeni, ii distruge și, foarte important, memorează antigenul pentru a putea reacționa prompt și dată viitoare când îl va întâlni.”, arată dr. Alina Neagu, medic primar alergologie și imunologie pe site-ul reginamaria.ro

Unele infecții, cum ar fi gripa și răceala obișnuită, pot fi provocate de multiple tulpini virale, iar răspunsul imunitar pentru un anumit virus nu este eficient în cazul apariției unei noi tulpini.

Pe lângă agenții patogeni din exterior, sistemul imunitar reacționează și la structure proprii dăunătoare, alterate, cum sunt celulele tumorale, încercând să le distrugă și să le elimine. Uneori, răspunsul imunitar se poate orienta chiar spre structurile normale ale corpului, declansând așa numitele boli autoimune.

Sistemul imunitar cuprinde două componente de bază:

1. Sistemul imunitar înnăscut

Acesta se activează încă de la naștere și este alcătuit dintr-o serie de bariere de protecție, precum și din celulele implicare în apărarea organismului. Fiind prezentă încă de la naștere, această componentă a sistemului imunitar acționează în mod nespecific, recunoscând și blocând agenții patogeni la modul general, fără o orientare țintită către anumiți microbi. Cu toate că are un rol foarte important, sistemul imunitar înnăscut nu conferă o protecție specifică, de lungă durată.

Mai multe bariere protejează organismele de infecții, inclusiv bariere mecanice, chimice și biologice. Acestea reprezintă primele bariere fizice în protejarea corpului nostru împotriva agenților patogeni, toxinelor, paraziților. Barierele includ:

  • Pielea
  • Mucoasa tractului respirator
  • Mucoasa tractului gastrointestinal
  • Mucoasa tractului genito-urinar
  • Corneea

Plămânii și imunitatea sunt conectate încă de la naștere, țesutul pulmonar având o imunitate înnăscută importantă și funcționând ca o primă barieră în pătrunderea agenților patogeni.

Pielea și tractul respirator secretă peptide antimicrobiene, cu rol de apărare primară,  cum ar fi β-defensinele. Enzimele care se găsesc în transpiratie, lacrimi, salivă și membranele de mucus, precum și secrețiile din vagin, toate apără și distrug germenii.

Componentele sistemului imunitar includ:

  • Celulele albe (leucocitele): limfocite (celule B, celule T, celule NK) și multe alte tipuri de celule imunitare
  • Structurile implicate în producerea celulelor imunitare și anticorpilor:
  • Sistemul limfatic: format din ganglioni limfatici, vase limfatice, limfă și limfocite
  • Splina: organ de filtrare a sângelui, care îndepărtează agenții patogeni și celulele deteriorate și produce o serie de componente imunitare (inclusiv anticorpi și limfocite)
  • Măduva osoasă: produce globulele roșii, globule albe și trombocite
  • Timusul, care produce limfocitele T

Unul dintre mecanismele specifice acestui sistem este fagocitoza, înglobarea particulelor străine de către o serie de celule cu rol imunitar, respectiv:

  • Macrofage
  • Limfocite
  • Granulocite neutrofile
  • Celule dendritice

Acestea prezintă receptori celulari cu ajutorul cărora recunosc agentul patogen pătruns în organism și îl fagocitează. Odată ce un agent patogen a fost ”înghițit” de un fagocit, acesta devine prins într-o veziculă intracelulară numită fagozom, care ulterior fuzionează cu o altă veziculă numită lizozom pentru a forma un fagolizozom. Agentul patogen este ucis de activitatea enzimelor și altor substanțe din fagolizozom.

La locul de fagocitoză apar fenomene inflamatorii, precum înroșire, durere, creșterea temperaturii, etc.

Fagocitoza reprezintă, probabil, cea mai veche formă de apărare a organismelor vii, deoarece fagocitele au fost identificate atât la animalele vertebrate, cât și la cele nevertebrate.

Alte  celule implicate în răspunsul înnăscut includ celule limfoide înnăscute, mastocite, eozinofile, bazofile și celule natural killer (NK).

Neutrofilele și macrofagele sunt fagocite care călătoresc în tot corpul în căutarea agenților patogeni invadatori.

Neutrofilele se găsesc în mod normal în fluxul sanguin și sunt cel mai abundent tip de fagocite, reprezentând 50% până la 60% din totalul leucocitelor circulante.

În timpul fazei acute a inflamației, neutrofilele migrează către locul inflamației într-un proces numit chemotaxie și sunt de obicei primele celule care ajung la locul infecției.

Macrofagele sunt celule versatile care locuiesc în țesuturi și produc o serie de substanțe chimice, inclusiv enzime, proteine ​​de complement și citokine, în timp ce pot acționa, de asemenea, ca captatori ce eliberează organismul de celule uzate sau alterate.

Macrofagele sunt celule prezentatoare de antigen care activează sistemul imunitar adaptativ, cea de-a doua componentă a sistemului imunitar.

Celulele dendritice sunt fagocite din țesuturile aflate în contact cu mediul extern. Prin urmare, ele sunt localizate în principal în piele, nas, plămâni, stomac și intestine. Ele sunt numite astfel datorită asemănării  lor cu dendritele neuronale. Celulele dendritice servesc ca o legătură între țesuturile corporale și sistemele imunitare înnăscut și adaptiv, deoarece prezintă antigene pentru celulele T, unul dintre tipurile de celule- cheie ale sistemului imunitar adaptativ.

Granulocitele sunt leucocite care au granule în citoplasmă. În această categorie sunt neutrofilele, mastocitele, bazofilele și eozinofilele. Mastocitele se află în țesuturile conjunctive și membranele mucoase și reglează răspunsul inflamator. Ele sunt cel mai adesea asociate cu alergia și anafilaxia. Bazofilele și eozinofilele sunt legate de neutrofile. Ei secretă mediatori chimici care sunt implicați în apărarea împotriva paraziților și joacă un rol în reacțiile alergice, cum ar fi astmul.
Celulele limfoide înnăscute (ILC) sunt un grup de celule imune înnăscute care sunt derivate din progenitoare limfoide comune și aparțin liniei limfoide. Aceste celule sunt definite prin absența receptorului de celule B sau T.

Celulele Natural Killer (celulele NK) sunt limfocite și o componentă a sistemului imunitar înnăscut care nu atacă direct microbii invadatori. Mai degrabă, celulele NK distrug celulele gazdă compromise, cum ar fi celulele tumorale sau celulele infectate cu virusuri.
Inflamația este unul dintre primele răspunsuri ale sistemului imunitar la infecție. Simptomele inflamației sunt roșeața, umflarea, căldura și durerea, care sunt cauzate de creșterea fluxului de sânge în țesut. Inflamația este produsă de eicosanoide și citokine, care sunt eliberate de celulele rănite sau infectate. Eicosanoidele includ prostaglandine care produc febră și dilatarea vaselor de sânge asociate cu inflamație și leucotriene care atrag anumite globule albe (leucocite).

Citokinele comune includ:

–  interleukinele care sunt responsabile pentru comunicarea dintre celulele albe din sânge;

– chemokine care promovează chemotaxia;

– interferoni care au efecte antivirale, cum ar fi oprirea sintezei proteinelor în celula gazdă.

Factorii de creștere și factorii citotoxici pot fi, de asemenea, eliberați în cadrul unui proces inflamator.

Sistemul de complement este o cascadă biochimică care atacă suprafețele celulelor străine. Conține peste 20 de proteine ​​diferite implicate în distrugerea agenților patogeni de către anticorpi. Complementul este componenta umorală majoră a răspunsului imun înnăscut

2. Sistemul imunitar adaptiv

Acesta este componenta ”cu memorie” a sistemului imunitar, care recunoaște un anumit agent patogen pe care l-a întâlnit anterior și reacționează specific la acesta, prin activarea anumitor linii celulare.

Sistemul imunitar adaptativ permite un răspuns imun mai puternic, precum și o memorie imunologică, în care fiecare agent patogen este „rememorat” prin intermediul unui anumit antigen (o componentă a agentului patogen pe care sistemul imunitar o recunoaste ca nefiind proprie organismului și încearcă să o neutralizeze și să o elimine).

Semnalizarea prezenței unui antigen duce la elaborarea unor proteine speciale, numite anticorpi sau imunoglobuline, care au rolul de a proteja organismul de invadatori. Anticorpii sunt produși de limfocitele B, după expunerea la agentul patogen.  Anticorpii formați după o primă expunere la un anumit virus sau bacterie se mențin în organism pentru o anumită perioadă, uneori pentru toată viața, astfel încât la un alt contact cu agentul patogen sistemul imunitar poate reacționa mai repede și mai eficient.

Cele patru clase de imunoglobuline includ:

  • Imunoglobulina M, prima imunoglobulină secretată când sistemul imunitar este amenințat de un agent patogen
  • Imunoglobulina G, secretată după Ig M, cu rolul de a neutraliza toxinele bacteriene, este c ea care protejează nou-născuții în primele luni de viață
  • Imunoglobulina A, cel mai important element în lupta contra virusurilor și bacteriilor
  • Imunoglobulina E, implicată în răspunsul alergic

După această prezentare succintă a principalelor elemente ale sistemului imunitar, putem înțelege mai bine în ce manieră se conectează plămânii și imunitatea, precum și care sunt mecanismele imunitare înnăscute și adaptative la nivelul plămânilor.

Plămânii și imunitatea, o legătură mai puțin cunoscută

Plămânul este un organ primar pentru schimbul de gaze, dar servește și ca un organ imunitar esențial, ce găzduiește atât celule imunitare înnăscute, cât și celule adaptive, cu rol de a induce un răspuns imun puternic.

plămânii și imunitatea

Ca mediator al schimbului de gaze, plămânul este un organ fundamental pentru supraviețuire, astfel încât protejarea sa este esențială. De aceea, plămânii și imunitatea se află într-o foarte strânsă legătură, dezvoltându-se chiar la nivel pulmonar un set divers și complicat de mecanisme de apărare pentru a face față provocărilor și pentru a menține funcțiile respiratorii cruciale. Astfel, o serie de studii au demonstrat că anticorpii produși la nivelul plămânilor ca răspuns la diverse antigene (de exemplu, antigene pneumococice) au o specificitate mai mare decât cei produși în restul organelor limfoide.

Plămânii reprezintă a doua suprafață ca mărime din toate țesuturile umane și, prin urmare, au o expunere puternică și constantă la mediu, inclusiv agenți patogeni inhalați, alergeni, particule toxice, precum și microorganisme rezidente.

În fiecare zi, plămânii interacționează direct cu o multitudine de particule de dimensiuni diferite din mediu. Cele mai multe dintre aceste particule sunt filtrate prin barierele mucoase prezente în tractul respirator superior. Aceste bariere protejează astfel eficient organismul de agenți patogeni, alergeni și diferite corpuri străine. Particulele mari sunt îndepărtate prin bariere fizice și forțe precum tusea și strănutul, declanșate de sistemul muscular-nervos. Particulele mai mici sunt prinse, degradate și procesate de celule epiteliale și de celule din mucoasa traheală. Interacțiunile acestor substanțe externe cu receptorii Toll-like specifici prezenți pe epiteliul intern al tractului respirator și fagocitoza acestor substanțe activează sistemul imunitar înnăscut.

Homeostazia (starea de echilibru) în plămâni este menținută prin coordonarea armonioasă a diferitelor căi imune, care include participarea activă a celulelor epiteliale alveolare și a macrofagelor.

În plămâni, imunitatea este văzută ca un factor critic în multe boli respiratorii, în special în cele caracterizate prin inflamații ample, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică, fibroza și astmul.

O serie de afecțiuni, precum pneumonia, sindromul de detresă respiratorie acută și leziunile sau inflamațiile pulmonare acute sunt rezultatul interacțiunii directe a plămânilor cu mediul exterior. Afectarea pulmonară poate fi acută sau cronică, în funcție de intensitatea și durata expunerii la diverși agenți din mediul exterior. De exemplu, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) și astmul alergic provoacă modificări inflamatorii cronice la nivelul plămânilor. Pe de altă parte, unii agenți patogeni, bacterieni sau virali pot determina un răspuns imunitar foarte puternic, concretizat prin inflamație pulmonară acută sau detresă respiratorie.

Sistemul imunitar respirator reacționează la provocările interne și externe, promovând homeostazia și repararea țesuturilor, dar contribuind și la boala pulmonară acută și cronică. Într-adevăr, plămânul are mai multe caracteristici intrinseci, cum ar fi niveluri ridicate de oxigen, care au un impact profund asupra configurației sistemului său imunitar și asupra activității sale în bolile respiratorii.

Aparatul respirator poate fi împărțiți în două componente, atât din punct de vedere fiziologic, cât și imunologic:

–  tractul respirator principal, căptușit de o mucoasă care reprezintă o primă barieră de protecție, la nivelul căreia acționează IgA drept clasă predominantă de anticorpi

 – căile respiratorii periferice fără țesuturi mucoase, dominate de anticorpi IgG.

Similar cu compartimentul limfocitelor epiteliale din intestin, în epiteliul tractului respirator, peste membrana epitelială și între celulele epiteliale, există un compartiment de limfocite rezidente, care protejează gazda de infecțiile pulmonare invazive.

Celulele epiteliale alveolare de tip I și de tip II alcătuiesc cea mai mare parte a epiteliului alveolar matur, iar celuele epiteliale tip I acoperă aproape 99% din suprafața plămânilor, ceea ce este crucial pentru schimbul de gaze și protecția împotriva unei multitudini de particule externe inhalate.

Epiteliul pulmonar este o barieră fizică între lumen și submucoasa subiacentă, protejând țesutul pulmonar de bacterii, virusuri, alergii și diverse substanțe nocive. Pe lângă faptul că acționează ca o barieră fizică, celulele epiteliale pulmonare sunt cruciale în răspunsul imun al plămânilor. Atât celulele epiteliale de tip I cât și cele de tip II sunt esențiale în mecanismele de apărare a căilor respiratorii, dar cele de tip II sunt mai active din punct de vedere imunologic.

Celălalt compartiment al celulelor limfoide respiratorii cuprinde țesuturile limfoide organizate care se află în interiorul pereților bronșici. Acest compartiment cuprinde fie foliculi limfoizi solitari, fie agregatele lor asemănătoare cu plăcile Peyer din intestin.

Astfel, acest țesut limfoid asociat bronhiilor este morfologic și funcțional analog cu țesutul limfoid asociat intestinului.

Căile respiratorii periferice de pe partea luminală rămân în mod constant în contact cu celulele bronho-alveolare, dintre care 90%  sunt reprezentate de macrofage alveolare și 10% sunt reprezentate de limfocite.
Sistemul imunitar pulmonar se maturizează în mediul postnatal în funcție de expunerea gazdei la diferite tipuri de antigen.  În timpul dezvoltării embrionare, în uter, plămânii rămân sterili, dar, în timpul nașterii vaginale, aceștia dobândesc microbiota maternă.

Microbiota pulmonară ajută la dezvoltarea sistemului imunitar pulmonar, inducerea toleranței și homeostazia acestuia. Căile respiratorii inferioare găzduiesc o microbiotă unică, distinctă prin compoziție de alte zone ale corpului, cum ar fi pielea sau intestinul. Într-adevăr, compoziția microbiană este profund modificată în afecțiuni precum fibroza pulmonară, astmul sau BPOC. Impactul microbiotei respiratorii asupra imunității pulmonare este încă neclar, dar bacteriile se găsesc în imediata apropiere a celulelor epiteliale pulmonare, sugerând o relație între microbiotă și imunitate.

Sistemul imunitar înnăscut pulmonar servește ca primă linie de apărare împotriva agenților patogeni străini prin recunoașterea modelelor moleculare asociate patogenului. De asemenea, celulele imune înnăscute recunosc daunele sau modelele moleculare asociate pericolului, generate în timpul condițiilor proinflamatorii care perturbă homeostazia imună.

Celulele epiteliale rezidențiale pulmonare, celulele limfoide înnăscute (ILC) și macrofagele alveolare, împreună cu alte celule imune pulmonare, sunt esențiale pentru a menține starea de echilibru în plămâni. Răspunsul imun proinflamator generează diferite citokine, chemokine, interferoni și alte molecule, inclusiv specii reactive de oxigen sau azot, pentru curățarea infecției, pentru a menține homeostazia imună. Răspunsul imun pulmonar culminează cu producerea unei multitudini de citokine, cum ar fi TSLP, IL-9, IL-25 și IL-33, care au fost implicate în patogeneza mai multor boli inflamatorii și autoimune.

Cu toate acestea, capacitatea celulelor imunitare de a recunoaște diferiți agenți patogeni și alergeni ai căilor respiratorii induce, de asemenea, modificări inflamatorii în plămâni. În unele situații, aceste modificări inflamatorii pulmonare sunt ușoare și se rezolvă de la sine.

Uneori, inflamația poate fi severă, ca, de exemplu,  în cazul pneumoniei bacteriene și sepsisului și poate provoca daune majore gazdei.  Dereglarea răspunsului imun înnăscut în timpul infecției poate crește severitatea inflamației, cauzând leziuni ample și ireversibile ale plămânilor, ce pot determina chiar moartea pacientului. Prin urmare, reglarea răspunsului imun înnăscut, atât în ​​timpul infecțiilor acute, cât și în cele cronice este esențială pentru curățarea infecției.

Populații de celule imunitare în plămâni

Similar oricărui sistem de organe, plămânul are un set unic de celule imunitare care, împreună cu celulele structurale, cum ar fi celulele epiteliale, formează o rețea interconectată ce orchestrează imunitatea pulmonară.

Componentele imunitare din plămâni includ celule limfoide înnăscute (ILC) , cum ar fi celulele dendritice rezidente pulmonare, macrofagele alveolare, macrofagele interstițiale, precum și bazofilele și mastocitele.

Atât macrofagele pulmonare, cât și celulele dendritice formează împreună o primă linie de apărare împotriva invaziei patogenului, inducând, în același timp, un anumit nivel de toleranță pentru a preveni inflamația excesivă.

Macrofagele pulmonare reprezintă 90-95% din celulele imune pulmonare. Acestea sunt de două tipuri:

  • Macrofage interstițiale sau IM (se află în parenchimul pulmonar)
  • Macrofage alveolare sau AM (situate în spațiul căilor respiratorii)

Macrofagele alveolare sunt cruciale pentru menținerea homeostaziei imune pulmonare și apărarea gazdei datorită locației lor unice la interfața dintre mucoasa pulmonară și mediul extern și sunt în mod inerent supresoare, în timp ce macrofagele interstițiale prezintă funcția de reglare în plămân.

Studii relativ recente realizate de cercetătorii de la Universitatea din Liege, Belgia, au arătat că macrofagele interstițiale ar putea preveni dezvoltarea unor boli rezultate printr-o activare exagerată a sistemului imunitar pulmonar în prezența unor compuși inofensivi, cum ar fi cazul astmului.

În plus, plămânul conține un număr mare de celule limfoide înnăscute de tip 2 (ILC2), precum și alte limfocite asemănătoare înnăscute, cum ar fi celulele T γδ, care joacă un rol important în mediarea imunității pulmonare în sănătate și boală.

În ultimii ani, funcțiile imune ale diferitelor celule nonhematopoietice ca primi senzori și transmițători de semnale imuno-relevante au devenit, de asemenea, evidente

Celulele limfoide înnăscute servesc ca celule imunoreglatoare la suprafața mucoasei respiratorii și joacă un rol crucial în patogeneza inflamației și a bolilor inflamatorii. Acestea sunt împărțite în trei categorii majore, în funcție de funcțiile lor efectoare (ILC tip I, tip II și tip III).

Celulele limfoide înnăscute din grupul I acționează împreună cu celulele Natural Killer (NK).

Celulele NK din plămâni sunt prezente în parenchimul pulmonar la om și cuprind 10-20% din totalul limfocitelor pulmonare și protejează împotriva pneumoniei induse de K. Pneumoniae, S. pneumoniae sau alți agenți patogeni.

Sistemul imunitar adaptativ pulmonar constă din componente celulare precum limfocitele T, limfocitele B și celulele prezentatoare de antigen.

plămânii și imunitatea

Celulele T sunt activate în organele limfoide înainte de a migra în plămân pentru a răspunde la infecțiile respiratorii. Ele supraviețuiesc ca celule T de memorie, după eliminarea agentului patogen. S-a descoperit că plămânul are populații proeminente de celule T cu memorie. Inițial, s-a presupus că acestea ar constitui o populație de supraveghere migratoare. Cu toate acestea, astăzi se cunoaște faptul că o mare parte a celulelor T pulmonare supraviețuiesc ca celule T cu memorie rezidente în țesut, necirculante.

Plămânii și imunitatea: răspunsul imunitar în infecțiile respiratorii

În fiecare zi, sistemul respirator procesează 10.000-12.000 litri de aer. Din acest motiv, epiteliul pulmonar este expus la multiple particule care vin împreună cu un complex de gaze. Uneori, aerul inhalat conține agenți patogeni și alergeni dăunători. Eliminarea acestora de la nivelul căilor aeriene conducătoare și suprafețelor de schimb gazos este esențială pentru menținerea homeostaziei pulmonare și protecția gazdei. Pentru a asigura această protecție, sistemul respirator trebuie să se coordoneze cu sistemul imunitar pulmonar.

Agenții patogeni mai puțin virulenți sunt, în general, eliminați de apărarea primară, cum ar fi clearance-ul mucociliar și macrofagele alveolare din tractul respirator.

Un număr mare de agenți patogeni mai virulenți sunt eliminați prin procese inflamatorii inițiate de sistemul imunitar înnăscut. În sfârșit, în cazul unor antigene recunoscute de organism în urma unor infecții anterioare, se poate declanșa o reacție a sistemului imunitar pulmonar adaptativă, foarte specifică și eficientă.
Infecțiile pulmonare, precum  pneumonia bacteriană sunt infecții cu grade diferite de severitate, iar infecție gravă poate fi chiar amenințătoare de viață, mai ales în rândul copiilor și al populației în vârstă.

 Patogenia pneumoniei este un proces foarte complex care implică invazia microbiană a tractului respirator inferior. S. pneumoniae este cel mai frecvent agent patogen responsabil de pneumonia dobândită în comunitate. Pe lângă S. pneumoniae, Legionella pneumophila, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydophila pneumoniae, Chlamydophila psittaci și Coxiella burnetii sunt câțiva alți agenți patogeni comuni responsabili de pneumonii comunitare.  Majoritatea pneumoniilor dobândite în spital sunt cauzate de agenți patogeni gram negativi (Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa etc.).

Răspunsul imun înnăscut pulmonar în timpul pneumoniei începe cu activarea celulelor imune înnăscute rezidențiale (celulele epiteliale alveolare, macrofagele alveolare, etc.) inducând infiltrarea neutrofilelor în plămâni.  Protecția înnăscută este asigurată în primul rând la nivel celular prin acțiuni coordonate ale căilor respiratorii și celulelor epiteliale alveolare, macrofage rezidente, neutrofile recrutate și monocite, care răspund rapid la materialele inhalate.

Punctul de control inițial este asigurat de celulele epiteliale, celulele dendritice și macrofagele alveolare în timpul infiltrării antigenului, care induce un răspuns imun proinflamator în aval.
În timpul infecției, activitatea lor fagocitară este crescută. În plus, macrofagele alveolare au încă un rol în limitarea inflamației prin producerea de factor de creștere-β, prostaglandine-E 2 și factor de activare a trombocitelor. Atât macrofagele alveolare, cât și cele interstițiale sunt implicate și în repararea țesuturilor.

Apărarea înnăscută a tractului respirator este coordonată de mai multe componente precum lizozimele, lactoferina, inhibitorul secretor de leucoprotează, citokinele proinflamatorii, chemokinele împreună cu IgA secretorii antimicrobiene (sIgA), defensinele și catelicidinele.

Comunicarea intercelulară între căile respiratorii și căile respiratorii celulele imune sunt facilitate de mediatori lipidici, factori de complement, chimio-atractanți și chemokine.

Funcția biologică a chemokinelor este transmisă de diferite citokine, inclusiv mai multe interleukine și limfopoietină stromală timică (TSLP) . Aceste substanțe, secretate de celulele locale ale căilor respiratorii, generează răspunsuri imunologice personalizate.
Sistemul imunitar adaptativ pulmonar constă din componente celulare precum limfocitele T (CD4+ și CD8+), limfocitele B și celulele prezentatoare de antigen, împreună cu mediatori solubili precum citokinele, chemokinele, lactoferina, defensinele și sIgAs. Urmând mecanismele sistemului imunitar înnăscut, plămânii sunt protejați în continuare de mecanismele sistemului imunitar adaptativ împotriva diferitelor amenințări externe și interne, cum ar fi agenții patogeni care intră în alveole și microorganisme în interiorul celulelor pulmonare.

Surse: