respirația pe nas la copii

Respirația pe nas la copii: de ce contează pentru somn, atenție și dezvoltare

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Respirația pare cel mai firesc lucru din lume, la fel de simplă pe cât este de importantă. Nimeni nu ne învață cum să respirăm. Este un proces natural, care ne însoțește de la naștere. Dar nu înseamnă că respirația unui copil este întotdeauna corectă, astfel încât el să se bucure de toate beneficiile aerului ce pătrunde în organism. Respirația pe nas la copii este cea normală, îi ajută să se dezvolte și le aduce bunăstare fizică și mentală. Atunci când cei mici sunt nevoiți să respire pe gură, din cauza obstrucționării sau închiderii căilor nazale, efectele sunt vaste și profunde, persistând uneori până la vârsta adultă

În primii ani de viață, corpul se află într-o transformare continuă. Respirația pe nas la copii este calea naturală, concepută pentru a susține această dezvoltare. Nasul este o parte vitală a sistemului respirator. Acționând ca un filtru ingenios, nasul ajută la curățarea și umidificarea aerului înainte ca acesta să ajungă la plămâni. Această funcție simplă este esențială pentru menținerea sănătății și a stării de bine generale, însă nasul îndeplinește și alte roluri descrise în rândurile care urmează.

Dacă un copil începe să respire predominant pe gură, din cauza unei răceli prelungite, a alergiilor sau a polipilor, corpul său trebuie să se adapteze la o funcționare anormală. Această schimbare de ritm poate afecta treptat calitatea somnului, capacitatea de concentrare și chiar modul în care se formează trăsăturile feței. Din fericire, înțelegerea acestui mecanism ne ajută să observăm semnele la timp și să îi sprijinim pe copii să crească sănătoși, viguroși și plini de energie. Dexcoperă în continuare cât de importantă este respirația pe nas la copii și de ce trebuie să iei măsuri atunci când  anumite afecțiuni periclitează pătrunderea naturală și eficientă a aerului în organism.

Care sunt funcțiile nasului

Nasul îndeplinește multe funcții uimitoare, deosebit de importante pentru dezvoltarea corectă în primii ani de viață și mai târziu.

  • Respirația: cavitatea nazală servește drept poartă de intrare pentru sistemul respirator, permițând aerului să pătrundă și să iasă din corp.
  • Filtrarea: firele de păr nazale rețin praful și microbii, menținând plămânii curați.
  • Încălzirea aerului: nasul încălzește aerul înainte ca acesta să ajungă la plămâni, asigurându-i o temperatură confortabilă.
  • Umezirea aerului: mucoasa nazală adaugă umiditate aerului respirat, astfel încât acesta să nu fie prea uscat.
  • Vorbirea: nasul ajută în actul fonator și la emiterea  anumitor sunete în timpul vorbirii.
  • Simțul gustului: nasul colaborează cu limba și mugurii gustativi pentru a ajuta la perceperea gustului alimentelor
  • Îmbunătățirea somnului: respirația pe nas este asociată cu un somn de calitate, odihnitor
  • Împrospătarea respirației: respirația pe nas contribuie la menținerea prospețimii aerului
  • Dezvoltarea feței și a dinților: respirația corectă pe nas favorizează o dezvoltare sănătoasă a feței și a dinților, contribuind la formarea unor trăsături armonioase și a unei danturi regulate.

Având atât de multe funcții, se înțelege de la sine de ce respirația pe nas la copii este un factor foarte important pentru dezvoltarea armonioasă, fizică și mentală. Afectarea respirației nazale influnețează multiple alte funcții.

”Orice perturbare a căii normale de respirație nazală, cauzată de o obstrucție nazală (unilaterală sau bilaterală), poate afecta nu doar funcția respiratorie, ci și toate funcțiile senzoriomotorii interdependente de la nivel nazal, oral și laringian.”, se arată în cadrul unui studiu publicat în International Journal of Pediatrics.

De ce respirația pe nas este cea normală

Oamenii sunt concepuți în mod natural să respire pe nas. Încă din primele luni de viață, copiii au o respirație nazală preferențială, iar respirația pe gură este cauzată de anumite afecțiuni sau probleme anatomice.  Cercetătorii subliniază constant că nasul nu este doar un simplu canal de trecere a aerului care poate fi înlocuit de gură pentru respirație, ci un organ complex de filtrare și climatizare.

”De la filtrarea și umidificarea aerului, până la protecția împotriva particulelor dăunătoare și echilibrarea temperaturii aerului, fiecare nară joacă un rol esențial în menținerea unei respirații eficiente și sănătoase.”, subliniază dr. Daniela Ionescu, medic primar ORL pe drionescudaniela.ro

Așa cum explică medicii specialiști, respirația naturală pe nas este fundamentală pentru sănătate deoarece nasul funcționează ca o barieră protectoare avansată.

În plus, studiile clinice reamintesc faptul că organismul uman este adaptat încă din primele clipe de viață pentru ventilația nazală, aceasta asigurând presiunea și umiditatea optimă pentru alveolele pulmonare.

Ce beneficii are respirația pe nas la copii

Respirația pe nas la copii este o cheie a sănătății și bunei dezvoltări, atât a corpului, cât și a funcțiilor cerebrale, precum atenția sau concentrarea. Așa cum am arătat, respirația nazală reprezintă prima linie de apărare și adaptare a organismului la mediul exterior. Atunci când aerul trece prin cavitatea nazală, acesta suferă o transformare completă înainte de a ajunge în structurile pulmonare sensibile ale copilului.

Respirația nazală oferă organismului o protecție avansată și o eficiență metabolică sporită, susținând activ sistemul imunitar și cel cardiovascular.

Medicii subliniază că efectele benefice ale ventilației nazale nu se limitează doar la nivelul căilor respiratorii. Ele se răsfrâng asupra întregului organism. Respirația nazală la copii asigură:

Filtrare și purificare avansată

Pasajul nazal este căptușit cu o rețea densă de cili (perișori microscopici) și un strat de mucoasă protectoare. Aceste structuri acționează ca un filtru mecanic și biologic. Ele captează particulele de praf, polenul, sporii de mucegai și agenții patogeni (bacterii și virusuri) înainte ca aceștia să pătrundă în bronhii și plămâni. La copiii care respiră pe gură, acest filtru este complet ocolit, crescând semnificativ riscul de infecții respiratorii frecvente.

Umidificare și optimizare termică

Aerul din mediul exterior este adesea prea rece sau prea uscat pentru țesuturile pulmonare delicate. În timpul pasajului nazal, aerul inhalat este încălzit până la temperatura corpului și umidificat până la un nivel optim de aproximativ 98%. Această pregătire termică previne iritarea mucoasei bronsice, uscăciunea gâtului și spasmele respiratorii produse de aerul rece.

Producția și eliberarea de oxid nitric

Sinusurile paranazale produc în mod natural oxid nitric (NO), un gaz cu proprietăți vasodilatatoare și antimicrobiene remarcabile. În timpul inspirației pe nas, oxidul nitric este transportat direct în plămâni. El dilată vasele de sânge și îmbunătățește transferul de oxigen către hematii cu 10% până la 18%. În plus, oxidul nitric ajută la neutralizarea bacteriilor direct în căile aeriene.

Reglarea volumului respirator și a ritmului cardiac

Cavitatea nazală opune o rezistență naturală la fluxul de aer, forțând diafragma să lucreze mai profund și mai eficient. Acest lucru favorizează o respirație mai lentă și mai stabilă. Astfel sunt optimizate schimburile gazoase și este prevenită hiperventilația, asociată adesea cu anxietatea și stările de agitație la copii.

Cum ajută respirația pe nas dezvoltarea armonioasă

Poate părea surprinzător, dar modul în care respiră un copil îi modelează la propriu structura osoasă a feței. În timpul respirației nazale, limba stă lipită natural de cerul gurii (palat). Această presiune constantă exercitată de limbă acționează ca un aparat dentar natural, stimulând dezvoltarea armonioasă a maxilarului și lărgirea arcadei dentare.

Medicii ortodonți avertizează că, fără sprijinul limbii pe cerul gurii, maxilarul rămâne îngust, iar dinții cresc înghesuiți. Astfel, o respirație corectă pe nas pune bazele unei fizionomii echilibrate și ale unei danturi sănătoase.

Relația dintre felul în care respiră un copil și dezvoltarea sa fizică este și mai complexă.. Modul în care aerul circulă prin corp influențează direcția de creștere a oaselor faciale, aliniamentul dentar și chiar postura întregului corp. Iată care sunr principalele efecte ale respirației nazale asupra dezvoltării generale:

Efectul de „aparat dentar natural” al limbii

În timpul respirației nazale normale, buzele stau lipite, iar limba se odihnește firesc pe cerul gurii (palatul dur). Această poziționare nu este întâmplătoare. Presiunea constantă exercitată de limbă asupra maxilarului superior acționează ca un stimul mecanic de lărgire a arcadei dentare. Astfel, maxilarul se dezvoltă lat și spațios, oferind suficient loc pentru alinierea corectă a dinților definitivi și prevenind înghesuirile dentare.

Definirea trăsăturilor faciale (arhitectura craniofacială)

Atunci când copilul respiră pe nas, musculatura feței lucrează în echilibru. Pomeții se dezvoltă armonios, iar partea mijlocie a feței primește susținerea necesară. În schimb, respirația pe gură obligă limba să coboare pe planșeul bucal pentru a lăsa aerul să treacă, ceea ce privează maxilarul de suportul său intern. Cu timpul, acest lucru duce la o față mai îngustă, mai alungită și la o bărbie retrasă spre spate.

Dezvoltarea cutiei toracice și a posturii

Respirația pe nas implică o activare corectă a diafragmei, determinând extinderea optimă a plămânilor și a cutiei toracice. De asemenea, un copil care respiră corect își menține capul într-o poziție neutră și echilibrată deasupra umerilor. În respirația orală, copilul își înclină frecvent capul spre înainte pentru a deschide mai bine căile aeriene. Acest lucru provoacă o suprasolicitare a mușchilor gâtului și o aliniere deficitară a coloanei vertebrale.

Prin urmare, o respirația pe nas la copii pune bazele unei fizionomii echilibrate, a unei danturi sănătoase și a unei posturi corporale armonioase.

De ce dormi mai bine dacă respiri pe nas

Calitatea somnului depinde direct de modul în care aerul pătrunde în căile respiratorii pe parcursul nopții. Somnul este perioada în care organismul copilului se recuperează, își consolidează memoria și eliberează hormonii esențiali pentru creștere. Ventilația nazală funcționează ca o ancoră de stabilitate fiziologică în toate etapele de odihnă, prevenind micro-trezirile involuntare și dezechilibrele gazoase din sânge.

Medicii somnologi și cercetătorii evidențiază câteva mecanisme fundamentale prin care respirația pe nas asigură un somn profund și odihnitor:

Trecerea în etapele profunde de somn (NREM și REM)

Respirația pe nas menține un ritm respirator stabil și o presiune constantă în căile aeriene. Acest lucru permite creierului să parcurgă nestingherit ciclurile de somn adânc (NREM), etapă în care se secretă cea mai mare cantitate de hormon de creștere (somatotrop), și somnul REM, vital pentru procesarea emoțională și consolidarea învățării. Dacă copilul respiră pe gură, turbulențele de aer cauzează microtreziri repetate care împiedică atingerea sau menținerea acestor etape profunde.

Prevenirea colapsului căilor aeriene și a sforăitului

Atunci când gura este deschisă în timpul somnului, mandibula și limba alunecă natural spre spate sub acțiunea gravitației. Această modificare anatomică îngustează faringele și creează o rezistență crescută la trecerea aerului, provocând vibrația țesuturilor moi (sforăitul) sau chiar blocaje temporare ale respirației (apneea în somn). Respirația nazală păstrează limba ancorată pe cerul gurii, menținând calea aeriană posterioară complet deschisă și liberă. La copii pot apărea tulburări de somn precum apneea obstructivă în somn care modifică semnificativ calitatea respirației, a somnului și a vieții de zi cu zi.

”Apneea în somn trebuie monitorizată o dată sau de două ori pe an; apneea poate fi o caracteristică a vârstei copiilor, pentru că ei sunt în creștere, poate avea cauze genetice, dar sunt și foarte mulți factori, care apar pe parcurs și care nu pot fi controlați, iar evoluția apneei trebuie monitorizată cu atenție.”, avertizează dr. Mihaela Oros, medic primar pediatrie pe reginamaria.ro

Activarea sistemului nervos parasimpatic

Respirația pe nas la copii stimulează receptorii din mucoasa nazală și favorizează o respirație abdominală (diafragmatică) mai lentă și mai profundă. Această dinamică trimite semnale directe către sistemul nervos parasimpatic, componenta responsabilă pentru stările de relaxare, regenerare și calm. În schimb, respirația pe gură declanșează un răspuns ușor de stres (activare simpatică), crescând ritmul cardiac și menținând corpul într-o stare de alertă de fundal.

Oxigenarea celulară constantă și prevenirea transpirațiilor nocturne

Prin intermediul oxidului nitric produs în sinusuri și inhalat pe nas, oxigenul este transferat mult mai eficient în fluxul sanguin. Copiii care respiră pe gură suferă frecvent de fluctuații ale nivelului de oxigen din sânge (hipoxie intermitentă), ceea ce determină inima să lucreze mai intens. Acest efort compensatoriu explică de ce mulți copii care respiră pe gură se trezesc transpirați, agitați, cu perna umedă sau într-o poziție neobișnuită în pat.

Restabilirea respirației pe nas pe timpul nopții transformă radical odihna copilului. Somnul agitat este înlocuit cu o stare de liniște continuă, iar copilul se trezește înviorat, fără stări de oboseală sau uscăciune la nivelul gâtului.

Respirația pe nas la copii, atenția și concentrarea

Există o legătură neurobiologică strânsă între respirația pe nas la copii și dezvoltarea funcțiilor executive și performanțele cognitive de zi cu zi. Creierul este cel mai mare consumator de oxigen din organism. Cortextul prefrontal (zona responsabilă pentru atenția susținută, controlul impulsurilor, luarea deciziilor și memoria de lucru) este deosebit de sensibil la fluctuațiile oxigenării și la calitatea somnului.

Cercetările neuroștiințifice și ortodontice arată că modul în care aerul ajunge la creier influențează direct capacitatea de învățare și comportamentul copilului prin:

Oxigenarea optimă a cortexului prefrontal

În timpul respirației nazale, prezența oxidului nitric favorizează o saturație mai ridicată a oxigenului în sânge, asigurând un flux constant de combustibil către neuronii cerebrali. Atunci când copilul respiră pe gură, nivelul de oxigenare din sânge scade ușor, dar semnificativ pentru creier (hipoxie ușoară cronică). Această oxigenare suboptimă încetinește viteza de procesare a informațiilor, reducând capacitatea copilului de a rămâne concentrat la sarcinile de la grădiniță sau școală.

Sincronizarea undelor cerebrale prin stimularea olfactivă

Cercetările recente din domeniul neurobiologiei au demonstrat că fluxul de aer inhalat prin nas generează oscilații electrice ritmice în bulbul olfactiv, care se propagă direct către hipocamp (centrul memoriei) și amigdală (centrul emoțiilor). Această stimulare mecanică realizată la fiecare inspirație pe nas ajută la sincronizarea rețelelor neuronale, îmbunătățind memoria pe termen scurt, capacitatea de memorare și claritatea mentală. Respirația pe gură privează creierul de acest semnal ritmic natural.

Prevenirea deficitului de atenție

Mulți copii etichetați drept „neastâmpărați”, impulsivi sau distrați suferă, în realitate, de pe urma efectelor respirației orale. Un somn fragmentat de micile blocaje respiratorii nocturne duce la oboseală cronică ascunsă. Pentru a combate această stare de somnolență pe timpul zilei, organismul copilului eliberează adrenalină și cortizol. Acest lucru determină stări de hiperactivitate compensatorie, agitație motorie și dificultăți mari de a sta liniștit pe scaun.

Controlul stărilor emoționale și al frustrării

O respirație nazală lentă și profundă ajută la menținerea echilibrului neurochimic, favorizând o stare de calm și stabilitate emoțională. Copiii care respiră pe gură au un sistem nervos menținut involuntar într-o stare de alertă redusă (stres cronic de fundal). Ei prezintă o toleranță mult mai scăzută la frustrare, stări frecvente de iritabilitate, schimbări bruște de dispoziție și acces de furie (tantrumuri) cauzate de oboseala acumulată.

Respirația pe nas la copii reprezintă adesea cheia nevăzută pentru deblocarea potențialului cognitiv al copilului, permițându-i să fie atent, calm și receptiv la procesul de învățare.

De ce copilul nu respiră pe nas

Un copil nu alege niciodată în mod voluntar să respire pe gură. Respirația orală este o măsură de adaptare sau un reflex de salvare al organismului atunci când căile nazale sunt blocate partial sau total, ori când fluxul de aer prin nas devine insuficient pentru a acoperi necesarul de oxigen.

Cauzele care împiedică respirația pe nas la copii pot fi împărțite în două categorii principale:

1. Obstacole fizice și afecțiuni medicale

Cea mai frecventă cauză pentru care copiii întâmpină dificultăți în ventilația nazală o reprezintă prezența unor bariere anatomice sau inflamații la nivelul tractului respirator superior:

  • Vegetațiile adenoide mărite (polipii nazali): Reprezintă cauza principală la vârsta copilăriei. Polipii sunt țesuturi limfatice situate în spatele nasului. Atunci când se umflă din cauza infecțiilor repetate, blochează direct trecerea aerului spre plămâni.
  • Rinita alergică și alergiile sezoniere: Expunerea la alergeni (polen, praf, mucegai, păr de animale) provoacă o inflamație cronică a mucoasei nazale. Aceasta își mărește volumul (hipertrofia mucoasei) și secretă mucus abundent, îngustând spațiul prin care circula aerul.
  • Hipertrofia turbinatelor (cornetelor nazale): Cornetele nazale sunt structuri interne responsabile cu umidificarea și încălzirea aerului. Când acestea rămân umflate cronic (din cauza alergiilor sau a infecțiilor netratate), nasul devine permanent înfundat.
  • Amigdalele palatine hipertrofice: Deși sunt situate în gât, amigdalele extrem de mărite pot împinge limba spre exterior și pot restricționa spațiul respirator posterior, forțând copilul să țină gura deschisă pentru a putea respira.
  • Deviația de sept nazal sau malformațiile congenitale: Peretele cartilaginos care separă cele două nări poate fi strâmb din naștere sau în urma unui traumatism, blocând una sau ambele căi nazale.

2. Obiceiuri comportamentale și deprinderi funcționale

Există situații în care cauza medicală inițială a dispărut, însă copilul continuă să respire pe gură:

  • Obiceiul format în timpul răcelilor (respirația orală obișnuită): După o viroză prelungită sau un episod sever de polipi, deși căile nazale s-au eliberat, copilul se obișnuiește cu reflexul de a ține gura deschisă. Fără o reeducare respiratorie, acest comportament persistă din inerție.
  • Tonusul muscular scăzut (hipotonia orofacială): Mușchii feței și ai buzelor pot fi prea relaxați, făcând ca buza inferioară să atârne ușor, iar gura să rămână întredeschisă chiar și atunci când nasul este complet funcțional.
  • Ankiloglosia (frenul lingual scurt sau „limba legată”): Un fren lingual scurt limitează mobilitatea limbii, împiedicând-o să se ridice pe cerul gurii. Această poziționare incorectă favorizează deschiderea gurii și alterează tiparul respirator normal.

Identificarea exactă a cauzei este primul pas pentru a putea interveni eficient și a reda copilului o respirație nazală sănătoasă.

Ce probleme poate genera respirația pe gură la copii

Respirația orală preferențială are consecințe asupra sănătății copilului care se extind mult dincolo de sfera aparatului respirator. Trecerea constantă a aerului nefiltrat și neumidificat prin gură afectează dezvoltarea structurii faciale, sănătatea orală, postura corporală și starea generală de bine.

1. Modificări ale fizionomiei faciale („Facies adenoidian”)

Perioada copilăriei este caracterizată printr-o creștere osoasă rapidă și modelabilă. Lipsa presiunii exercitate de limbă pe cerul gurii (deoarece limba coboară pe planșeul bucal pentru a elibera calea aeriană) duce la apariția așa-numitului facies adenoidian:

  • Față alungită și îngustă: Oasele faciale se dezvoltă preponderent pe verticală.
  • Maxilar superior îngustat și cerul gurii adânc (palat ogival): Lipsa stimulării mecanice a limbii determină o arcadă dentară strâmtă.
  • Bărbie retrasă (retrognatism): Mandibula nu se dezvoltă suficient spre înainte, afectând profilul feței.
  • Aspect obosit: Cearcăne accentuate sub ochi (cauzate de staza venoasă și oxigenarea suboptimă) și o poziție permanentă cu gura întredeschisă.

2. Complicatii dentare și ortodontice

Respirația pe gură modifică profund mediul din cavitatea bucală:

  • Dinți înghesuiți și mușcătură incorectă: Din cauza maxilarului îngust, dinții definitivi nu au spațiu suficient pentru a erupe drept, ducând la malocluzii (mușcătură deschisă, mușcătură încrucișată) ce vor necesita tratament ortodontic complex.
  • Carii frecvente și gingivită: Respirația orală usucă mucoasa bucală și reduce fluxul de salivă. Saliva este cel mai important protector natural al dinților, spălând resturile alimentare și neutralizând acizii. În lipsa ei, bacteriile se multiplică rapid, favorizând cariile de colet, inflamația gingiilor (gingivită de respirație orală) și halenă (respirația urât mirositoare).

3. Alterarea posturii corporale

Organismul copilului încearcă în mod natural să optimizeze trecerea aerului atunci când căile respiratorii posterioare sunt îngustate. Pentru a deschide mai bine traheea, copilul adoptă o postură compensatorie:

  • Înclinarea capului spre înainte (proiecția anterioară a capului): Această poziție modifică centrul de greutate al corpului.
  • Umeri aduși în față și torace înfundat: Coloana vertebrală cervicală și toracică este suprasolicitată, favorizând apariția cifozei (cocoașei) sau a scoliozei și afectând mersul și echilibrul.

4. Vulnerabilitate crescută la infecții respiratorii

Aerul inhalat pe gură ajunge în plămâni direct din mediul exterior, fără a fi filtrat de cilii nazali și fără a fi încălzit sau umidificat:

  • Iritarea cronică a gâtului: Copilul se trezește frecvent cu gâtul uscat, dureros sau roșu.
  • Infecții recurente: Amigdalele și polipii devin prima linie de apărare neprotejată, umflându-se și mai mult ca reacție la contactul direct cu virusurile, bacteriile și alergenii, ceea ce agravează și mai mult blocajul respirator inițial.

5. Tulburări de vorbire și deglutiție (înghițire atipică)

Respirația orală afectează funcția mușchilor feței și ai limbii:

  • Înghițire infantilă: În timpul înghițirii, copilul împinge limba în dinții din față în loc să o apese pe cerul gurii, agravând deformațiile dentare.
  • Dificultăți de pronunție: Poziția coborâtă a limbii și lipsa tonusului muscular la nivelul buzelor pot duce la stâlcirea anumitor sunete (în special consoanele s, z, t, d).

Depistarea și corectarea timpurie a respirației pe gură previn fixarea acestor modificări scheletice și funcționale, permițând organismului să revină la un tipar de creștere natural și echilibrat.

Ce boli împiedică respirația pe nas la copii și cum pot fi tratate

În spatele dificultății de a respira corect pe nas se află adesea afecțiuni ORL sau alergice care blochează fizic căile aeriene sau inflamează mucoasa nazală. Identificarea corectă a bolii de fond este esențială, deoarece tratamentul diferă semnificativ în funcție de cauza subiacentă.

1. Vegetațiile adenoide mărite (Polipii nazali)

Reprezintă cea mai frecventă afecțiune ORL întâlnită la copii. Polipii sunt țesuturi limfatice situate în spatele nasului (în nazofaringe) care au un rol imunitar. Din cauza infecțiilor virale sau bacteriene frecvente, aceștia se pot hipertrofia (mări în volum), blocând parțial sau complet trecerea aerului către plăcămâni.

  • Tratament medicamentos: În fazele incipiente sau ușoare, medicul poate recomanda lavaj nazal zilnic cu soluții saline hipertonice, spray-uri nazale cu corticosteroizi pentru reducerea inflamației și decongestionante pe termen scurt.
  • Tratament chirurgical (Adenoidectomie): Dacă polipii blochează persistent căile respiratorii, provoacă apnee în somn, otite seroase de repetat sau deformări faciale, se recomandă îndepărtarea lor chirurgicală. Procedura este rapidă, sigură și se realizează sub anestezie generală.

2. Rinita alergică (sezonieră sau perenă)

O reacție de hipersensibilitate a sistemului imunitar la factori din mediu (polen, acarieni din praful de casă, mucegai, păr de animale). Alergia determină umflarea mucoasei nazale, strănuturi frecvente, mâncărimi și o producție abundentă de mucus transparent care înfundă nasul.

  • Prevenție: Evitarea pe cât posibil a alergenilor declanșatori și utilizarea purificatoarelor de aer în cameră.
  • Tratament medicamentos: Administrarea de antihistaminice orale (pentru blocarea reacției alergice), spray-uri nazale antialergice sau corticosteroizi nazali de generație nouă, prescrise de medicul alergolog.
  • Imunoterapie (desensibilizare): În cazurile severe, se poate apela la vaccinuri alergice (sublinguale sau injectabile) care reeducă sistemul imunitar să tolereze alergenul.

3. Hipertrofia cornetelor nazale (Rinita cronică)

Cornetele nazale sunt structuri osoase învelite în mucoasă, situate pe pereții laterali ai cavității nazale. Din cauza infecțiilor repetate, a alergiilor sau a folosirii excesive de picături decongestionante, mucoasa cornetelor se umflă cronic, îngustând spațiul prin care circula aerul.

  • Tratament conservator: Igienă nazală riguroasă, spray-uri antiinflamatoare nazale și evitarea iritanților (cum ar fi fumul de țigară).
  • Tratament minim invaziv: Dacă terapia medicamentoasă nu dă rezultate, se poate efectua o procedură de reducere a volumului cornetelor nazale, realizată pentru a elibera spațiul respirator.

4. Amigdalele palatine hipertrofice

Deși amigdalele sunt localizate în cavitatea bucală (gât), atunci când acestea cresc excesiv în volum (din cauza infecțiilor cronice sau a predispoziției genetice), ele pot obstructiona parțial faringele. În combinație cu relaxarea musculară din timpul somnului, amigdalele mari împiedică fluxul de aer și forțează copilul să respire pe gură și să sforăie.

  • Tratament medicamentos: Tratarea episoadelor infecțioase acute cu antibiotice sau antiinflamatoare, la recomandarea medicului.
  • Tratament chirurgical: Amigdalectomia (extirparea totală) sau amigdalotomia (reducerea parțială a volumului amigdalelor prin tehnici cu radiofrecvență sau laser), pentru a redeschide calea aeriană posterioară.

5. Deviația de sept nazal și malformațiile anatomice

Septul nazal este peretele cartilaginos și osos care desparte cele două nări. O deviație accentuată (înnăscută sau cauzată de mici traumatisme din copilărie) strâmtează una dintre fosele nazale, îngreunând fluxul de aer.

  • Tratament: În copilărie se optează pentru gestionarea simptomelor și menținerea mucoasei curate. Corecția chirurgicală a septului (septoplastia) se amână de obicei până la finalizarea procesului de creștere osoasă (după vârsta de 16-18 ani), cu excepția cazurilor extreme care afectează grav dezvoltarea copilului.

6. Sinuzita cronică sau recurentă

Inflamația mucoasei sinusurilor paranazale determină acumularea de secreții purulente sau vâscoase, ducând la blocajul nazal persistent, presiune facială și dureri de cap.

  • Tratament: Lavaje nazale abundente cu soluții saline, spray-uri nazale corticoide, antibiotice (dacă este identificată o infecție bacteriană) și, în cazuri rare, aspirații sau proceduri endoscopice ORL (FESS) pentru drenarea sinusurilor.

Consultația realizată de un medic specialist ORL, adesea în echipă mixtă cu un alergolog și un ortodont, reprezintă singura cale sigură pentru stabilirea unui diagnostic precis și adoptarea unui plan de tratament individualizat, care să redobândească respirația nazală sănătoasă a copilului.

Cum să încurajezi respirația nazală la copii

Abordarea timpurie a respirației pe gură poate contribui la formarea unor obiceiuri sănătoase pe termen lung pentru copii. Încurajarea copiilor mici sau a celor mai mari să respire pe nas poate fi consolidată prin câteva metode simple și practice:

Explică beneficiile respirației pe nas

Explică-le cu blândețe copiilor de ce respirația nazală este benefică pentru ei. Aceasta ajută la purificarea aerului inhalat, menține sănătatea plămânilor și poate contribui la o stare generală de bine.

Practică întărirea pozitivă

Laudă-i pe copii atunci când își amintesc să respire pe nas, în special în timpul activităților liniștite, cum ar fi cititul sau privitul la televizor. Încurajarea pozitivă poate face o diferență majoră.

Fii un exemplu pentru respirația nazală

Arată copiilor cum se face o respirație corectă, pe nas. Copiii tind să imite comportamentul adulților, așa că fii un model bun pentru ei.

Încurajează exerciții de respirație la copii

Unele exerciții simple pot ajuta copiii să devină mai conștienți de respirația pe nas și să își corecteze obiceiurile respiratorii. Specialiștii în sănătatea căilor respiratorii recomandă adesea exerciții care îi ajută pe copii să își țină buzele închise și să respire pe nas.

Iată un exemplu de  exercițiu de desfundare a nasului pentru copii:

  • Astupă o nară și expiră pe cealaltă. Verifică dacă este liberă sau înfundată.
  • Apoi, schimbă nara și verifică partea cealaltă.
  • Inspiră și expiră normal pe nas.
  • Strânge nasul cu degetele pentru a-ți ține respirația.
  • În timp ce îți ții respirația, dă ușor din cap în sus și în jos, ca și cum ai înota sub apă.
  • Continuă să-ți ții respirația și să dai din cap atât timp cât te simți confortabil.
  • Când simți nevoia să respiri, eliberează nasul și inspiră pe nas.
  • Respiră normal timp de aproximativ 30 de secunde până la un minut pentru a-ți reveni.
  • Repetă exercițiul de șase ori pentru cele mai bune rezultate.
  • După ce termini exercițiul, verifică din nou nările pentru a vedea dacă se simt mai libere.

Încurajează postura corectă

O postură corectă favorizează respirația pe nas. Încurajează copilul să stea drept, atât în ​​poziția șezând, cât și în picioare; acest lucru poate facilita în mod natural fluxul de aer nazal.

Poți testa terapia miofuncțională

Această terapie îi învață pe copii să își folosească corect limba și buzele. Ea stimulează astfel respirația nazală și îmbunătățește funcționarea musculaturii orale. Este o metodă blândă și eficientă de a susține o respirație sănătoasă și o dezvoltare facială armonioasă.

De asemenea, este important să păstrezi legătura cu un specialist în sănătatea căilor respiratorii. Dacă observi  că micuțul respiră frecvent pe gură, consultă un specialist care poate evalua eventualele probleme subiacente, cum ar fi amigdalele mărite sau problemele de ordin structural. Dacă alergiile sau răceala contribuie la respirația pe gură, cere sfatul medicului pentru a trata corect aceste afecțiuni.


O vizită la medicul ortodont sau la stomatologul pediatru poate reprezenta un pas important pentru o respirație corectă. Aceștia pot identifica eventualele probleme dentare sau faciale cauzate de respirația orală și pot recomanda soluții adecvate. O altă opțiune este tratamentul ortodontic, care poate contribui la corectarea alinierii maxilarelor și la crearea unui spațiu mai mare pentru o respirație corectă. Intervenția timpurie poate preveni apariția unor probleme mai grave pe parcurs.


Respirația poate părea un lucru simplu, dar joacă un rol esențial pentru sănătatea copiilor și adulților deopotrivă. Respirația pe nas la copii este cea mai bună modalitate de a susține creșterea, nivelul de energie și sănătatea dentară a acestora.. Diferența dintre respirația pe gură și cea pe nas poate părea minoră, însă poate avea un impact major asupra vieții copilului. De la un somn mai bun până la o dezvoltare facială armonioasă, un mod sănătos de a respira susține dezvoltarea generală și starea de bine pe termen lung.

Surse: