Tu știi ce este o respirație stertoroasă? Care sunt tipurile de respirație care trezesc îngrijorarea medicilor

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Adesea, respirația patologică este însoțită de o serie de sunete determinate de acumularea de mucus, îngustarea căilor respiratorii sau alte modificări apărute la nivelul aparatului respirator.  O respirație stertoroasă este denumită astfel pentru că este însoțită de un sunet asemănător apei care fierbe, în vreme ce wheezing-ul sau stridorul sunt caracterizate prin sunete mai înalte, asemănătoare unor șuierături. Pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni, medicii iau în considerare și diversele sunete ce însoțesc respirația. Unele dintre acestea, cum este și o respirație stertoroasă pot însoți condiții grave de sănătate, în vreme ce altele pot apărea și în cazul unor afecțiuni mai puțin periculoase. În articolul de față sunt enumerate tipurile de sunete respiratorii ce însoțesc diverse stări patologice, punându-se accent pe acelea care trezesc cel mai mult îngrijorarea medicilor. .

Sunete patologice care însoțesc respirația

Respirația este însoțită de anumite tipuri de zgomote și sunete normale, ce pot apărea în fază inspiratorie sau expiratorie și au diferite intensități și frecvențe. Dintre zgomotele respiratorii normale fac parte murmurul vezicular, zgomotul bronhovezicular, zgomotul bronșic și zgomotul traheal. Aceste zgomote pot fi diminuate în cazul unor afecțiuni obstructive, precum astmul bronșic sau  Boala Pulmonară Obstructivă Cronică care determină îngustarea căilor respiratorii.  De asemenea, în pleurezie, pneumotorax sau hiperinflație pulmonară, sunetele normale pot fi estompate.

Condensarea parenchimului pulmonar sau umplerea cu lichid modifică semnificativ sunetele care însoțesc respirația, determinând diferite tipuri de respirație patologică, de exemplu o respirație stertoroasă sau de tip stridor.  Principalele zgomote patologice care pot apărea sunt denumite raluri, frecături pleurale sau combinații tip ral-frecătură.

Respirația modificată din   bronșite, bronșiectazii sau astm bronșic este însoțită de așa numitele raluri uscate, care pot fi sibilante și ronflante. Acestea sunt zgomote continue, muzicale, prelungite, cu durată mare. Sibilantele sunt sunete stridente, ascuțite, șuierătoare,produse prin îngustarea lumenului aerian, specifică BPOC și astmului bronșic. Pot fi inspiratorii, expiratorii sau ambele. Ronflantele sunt asemănătoare unor sforăituri, cu o frecvență joasă, semnalând  acumularea de secreții la nivelul căilor aeriene.

 În afecțiuni precum fibroză, pneumonie, insuficiență cardiacă congestivă incipientă, dar și în bronșită, bronșiolită, bronșiectazii apar și raluri umede, zgomote discontinue, intermitente, scurte și non-muzicale. Circulația bulelor de aer prin secreții sau căi aeriene parțial obstrucționate poate determina astfel de raluri umede. O serie de raluri umede, denumite crepitante ”de invazie” pot apărea la începutulul pneumoniilor, constând în zgomote fine, uscate, care se asud doar în inspir.

”După fluidificarea exudatului alveolar și apariția sputei, ralurile devin mai groase, umede, și ocupă inspirul în întregime. Apar în faza de constituire a abcesului pulmonar, în infarctul pulmonar și în bronhopneumonii.”, arată dr. Ciubotariu Bogdan, medic pneumolog, pe site-ul romedic.ro

Alte sunete care pot însoți diferite stări patologice sunt cracmentele, asemănătoare ruperii unor crengi uscate, care apar mai ales după tuse, în fibroza pulmonară sau in tuberculoză. Inflamarea foițelor pleurale poate produce sunete de tip frecătură pleurală sau zgomot pleural de fricțiune, care apare în diferite tipuri de pleurite.  

Alte tipuri de sunete patologice sunt:

Wheezing-ul sau respirația șuierătoare

Acest tip de respirație este caracteristică în special astmului și apare ca urmare a obstrucției căilor aeriene. Îngustarea și obstrucția fac ca aerul care trece prin căile aeriene mici să producă șuierături difuze. Wheezing-ul apare și în alte afecțiuni, precum  edemul peribronșic care determină insuficiență cardiacă congestivă.

Stridorul

Respirația însoțită de stridor este caracteristică obstrucției căilor respiratorii superioare, în principiu la nivelul gâtului. Orice medic care aude un sunet de tip stridor sau șuierat inspirator tern știe că este vorba despre o urgență medicală, pentru că poate indica un grad avansat de obstrucție a căilor respiratorii ce poate merge până la astuparea completă și insuficiență respiratorie acută.

Stertorul

Acesta este sunetul specific pentru o respirație stertoroasă, un sunet asemănător cu un sforăit, lipsit de muzicalitatea specifică wheezing-ului sau stridorului. În general este determinat de obstrucția căilor respiratorii superioare, la nivelul faringelui și nazo-faringelui. Poate apărea și împreună cu stridorul, de exemplu în cazul asocierii hipertrofiei adenotonsilare cu laringomalacia.

Pot apărea și alte sunete patologice, de exemplu un clinchet metalic ce poate fi auscultat la baza toracelui, caracteristic pneumotoraxului sau toracele muzical, o combinație de sunete uscate, pocnituri, scârțâituri care apare în bronșiectazii.

Ce este o respirație stertoroasă

” Respirația stertoroasă constituie un tip special de respirație zgomotoasă care apare în stările agonice, la bolnavii renali, diabetici sau cu comă cerebrală;este asemănătoare apei care fierbe, fiind determinată de vibrația secrețiilor din tractul respirator superior în timpul trecerii aerului.”, se arată în cadrul unui curs de Semiologie pe academia.eu.

De fapt, o respirație stertoroasă este echivalentă cu stertorul (din latinul stertere= a sforăi), termen care a fost folosit pentru prima dată în secolul al XIX lea, pentru a defini o respirație patologică, zgomotoasă, cauzată de obstrucția căilor aeriene superioare, la nivelul faringelui și nazofaringelui.

”Stertorul este respirația zgomotoasă și intensă, fiind însoțită de un uruit. Similar unui zgomot sonor, ca un sforăit, perceptibil la nivelul căilor aeriene extratoracice. Nu are caracter muzical ca stridorul. Apare prin acumularea secrețiilor la nivelul tractului respirator extratoracic. Este greu de definit și este localizat la nivelul laringelui sau traheei. Frecvent întâlnit în come profunde sau când persoana este în agonie. Bolnavul respiră cu gura deschisă, vălul palatin fiind paralizat.”, arată dr. Ciubotariu.

O respirație stertoroasă se deosebește de stridor sau wheezing care au o tonalitate înaltă, ascuțită, fiind într-un ton mult mai jos, profund, asemănător unui bolborosit. O astfel de respirație apare frecvent în stările agonice, pentru că bolnavul nu mai poate elimina secrețiile din faringe și laringe, care blochează căile aeriene, determinând o vibrație particulară a fluxului de aer.

O respirație stertoroasă poate fi percepută doar în inspir, denotând faptul că bolnavul are dificultăți de respirație semnificative, rezultate prin blocarea căilor aeriene superioare. Sforăitul caracteristic Apneei de somn seamănă întrucâtva cu o respirație stertoroasă.

Pacienții cu probleme severe legate de sforăit suferă uneori de o obstrucție atât de mare încât nu mai respiră deloc pentru anumite perioade de timp, după care reiau respirația brusc și găfâind. Apneea de somn este cauzată adesea  de relaxarea excesivă a mușchilor peretelui faringian în timpul somnului. Poate fi complicată și de amigdalele inflamate și vegetațiile adenoide. Pacienții cu apnee obstructivă în somn de lungă durată pot începe să rețină CO2 și să dezvolte probleme cardiace, secundare problemelor cronice de ventilație.

La copiii mici, stertorul poate apărea ca urmare a inflamării căilor aeriene determinate de  rinita alergică și răceli. Cum copiii au căile aeriene mai înguste decât adulții, acestea pot fi mai ușor blocate de acumularea de mucus, ceea ce poate duce la sforăit frecvent și dificultăți de respirație.

Alte tipuri de respirație patologică

Pe lângă tipurile de respirație patologică prezentate mai sus, sunt cunoscute și alte tipuri, asociate, de multe, unor afecțiuni grave, chiar agoniei. Așa cum am arătat, o respirație stertoroasă poate apărea la persoanele în comă sau în stadii agonice. Același lucru este valabil și pentru alte tipuri de respirație patologică precum:

Respiratia Cheyne- Stokes

Aceasta reprezintă o respirație periodică, caracterizată prin alternarea unor perioade de accelerare și rarire progresivă a ritmului și amplitudinii respirațiilor, cu perioade de apnee, de durata variabilă. În perioada de hiperpnee, bolnavul este agitat, anxios, în apnee este somnolent, indiferent, prezentând uneori abolirea conștiintei sau convulsii când apneea este prelungită. Respirația Cheyne- Stokes se caracterizează printr-o creștere graduală în volum și frecvența respiratorie urmată de descreștere cu apnee de 10-20 secunde între cicluri.

Apare în insuficiența ventriculară stangă, hipertesiune intracraniană, hemoragii, tumori cerebrale, comă uremică.

Respirația Cheyne Stokes apare uneori și la persoanele normale, în somn, în special la vârstnici sau copii, în cazul consumului de narcotice, în creșteri ale presiunii intracraniene.

Respirația Biot

Respirația lui Biot, numită și respirație intermitentă sau respirație ataxică, este întâlnită în special în meningite, procese expansive cerebrale sau în stările agonice. Se caracterizează prin perioade de apnee care întrerup respirația de tip obișnuit. În general, pot alterna grupuri de 4 -5 respirații scurte și superficiale urmate de faze de apnee cu durată variabilă, dar în general între 10 și 30 de secunde. Acest tip de respirație este o manifestare a suferinței severe a centrului respirator bulbar și este un indice de prognostic sever. Poate să mai apară și în encefalite, edem cerebral, hernii uncale, tumori intracraniene, traumatisme craniene.

Respirația Kussmaul

Respirația Kussmaul reprezintă o respirație cu un ritm în  timpi, profundă,zgomotoasă. Inspirul și expirul de aceeași amplitudine și durata sunt separate prin pauze egale. Se întâlnește în comă diabetică, sepsis. 

Respirația Kussmaul este frecvent asociată cu acidoza metabolică severă, în special cetoacidoza diabetic, dar și cu insuficiență renală. Este o formă de hiperventilație, respirație care este crescută peste frecvența normală. În acidoza metabolică respirația este rapidă și superficială, dar pe măsură ce acidoza se agravează respirația devine gradat profundă, lentă, laborioasă, cu senzația de sete de aer.

Respirația paradoxală

Acest tip de respirație este un tip de alterare a ritmului respirator întâlnită la pacienții cu fractură multiplă de coaste. Este denumită ”paradoxală” întrucât are loc o contracție a pieptului în timpul inspirației și o expansiune în timpul expirației, invers decât în mod normal. Acest tip de respirație poate apărea uneori la nou născuți, fără o cauză patologică. La copiii mai mari și la adulți reprezintă însă un motiv de îngrijorare, fiind asociată, de obicei, unor urgențe medicale precum traumatisme toracice, obstrucție cronică a căilor respiratorii, tulburări musculare tip miopatii, tulburări neurologice (de exemplu sindrom Guillain-Barre).

În cazul respirației paradoxale, pacientul poate prezenta unul sau mai multe dintre următoarele simptome:

  • dispnee și / sau tahipnee
  • incapacitatea de a respira adânc
  • incapacitatea de a finaliza un discurs scurt
  • amețeli și slăbiciune
  • tahicardie
  • durere sau presiune în piept sau stomac

Cum diagnostichezi o respirație stertoroasă

Ca și în cazul altor tipuri de respirații patologice, se utilizează o serie de examene și teste pentru a determina cauzele unei respirații stertoroase. Așa cum am văzut, stertorul poate fi asociat și cu condiții mai puțin grave, dar și cu afecțiuni severe, cum sunt comele profunde sau când persoana este în agonie.  

Pentru a vedea cauzele stertorului, medicul examinează pacientul realizând auscultarea pulmonară, prin intermediul cărora pot fi distinse sunetele patologice și zgomotele supraadăugate respirației normale. Pentru un diagnostic complet, medicul poate recomanda, în cazul în care este posibil:

  • testarea funcției pulmonare
  • sondaje imagistice (radiografie, tomografie)
  • ecografie toracică
  • analize de sânge

Surse: