Secretele creierului uman: legătura vitală cu respirația

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Secretele creierului uman continuă să îi uimească pe cercetători, complexitatea sa fiind un inepuizabil subiect de investigații. Structura și modul de funcționare ale creierului sunt extrem de complicate, dat fiind faptul că acest organ central coordonează activitatea întregului corp și viața psihică a oricărei persoane. Chiar dacă echipamentele actuale au permis realizarea unei hărți detaliate a creierului și înțelegerea profundă a rolului său, nu înseamnă că toate tainele sale sunt descoperite. O importantă arie de studiu este cea a legăturii dintre respirație și funcționarea creierului. Pe de o parte creierul controlează activitatea aparatului respirator, pe de alta funcționarea creierului depinde de aportul adecvat de oxigen, asigurat prin respirație. O serie de studii au arătat că o respirație profundă, care aduce un aport sporit de oxigen creierului, influențează pozitiv activitatea acestuia. Multe alte lucruri despre creier sunt încă insuficient cunoscute, ca, de exemplu, relația dintre creier și minte,  modul în care poate fi crescută capacitatea acestuia, deosebirile dintre creierul bărbatului și cel al femeii, etc. În articolul de față, vom dezvălui legătura profundă dintre creier și respirație, precum și câteva dintre secretele creierului uman, rezultate ale descoperirilor recente despre acest organ miraculos. 

Structura și rolul creierului uman

Creierul este un organ uimitor care controlează toate funcțiile corpului, interpretează informațiile din lumea exterioară și întruchipează esența minții și a sufletului. Inteligența, creativitatea, emoția și memoria sunt câteva dintre multele lucruri guvernate de creier. Protejat în interiorul craniului, creierul este compus din emisferele cerebrale, cerebel și trunchiul cerebral. Creierul primește informații prin intermediul celor cinci simțuri: văzul, mirosul, gustul, auzul și tactul,integrează mesajele într-un mod care are sens pentru noi și poate stoca informații în memoria noastră. Creierul ne controlează gândurile, memoria și vorbirea, mișcarea brațelor și picioarelor și funcția tuturor organelor din corp.

Despre creier au fost scrise nenumărate tratate, iar menționarea sa ca ”organ al minții” datează încă din antichitate.  De exemplu în scrierile unuia dintre primii scriitori de lucrări medicale,  Alcmaeon din Croton, care a trăit în secolul al V-lea î Hr, creierul este numit ”lăcașul minții”. Hieroglifa pentru ”creier” se regăsește de mai multe ori într-un străvechi tratat medical egiptean, din secolul XVII î Hr. Primele descrieri complexe ale anatomiei creierului datează din perioada renascentistă, într-o lucrare din secolul XVI, De humani corproris fabrica, fiind prezentate imagini detaliate ale ventriculilor, nervilor cranieni, glandei pituitară, meningelor, precum și aspecte legate de alimentarea vasculară a creierului și măduvei spinării și o imagine a nervilor periferici. Thomas Willis este considerat un pionier în studiul neurologiei și al științei creierului. El a scris Cerebri Anatome (lat. Anatomia creierului) în 1664, urmat de Patologia cerebrală în 1667. În acestea, el a descris structura cerebelului, a ventriculilor, a emisferelor cerebrale, a trunchiului cerebral și a nervilor cranieni, a studiat aportul de sânge și funcțiile propuse asociate cu diferite zone ale creierului. Studii mai profunde despre funcționarea creierului încep din secolul XIX, după ce este descoperită transmiterea impulsurilor electrice de-a lungul nervilor și la nivelul diferitelor părți din creier, precum și legătura dintre afectarea unor zone din creier și efectele asupra mișcării și comportamentului. Perioada modernă continuă studiile de pionierat, cu descoperiri din ce în ce mai ample.  Astfel, studiul creierului devine mai sofisticat odată cu utilizarea microscopului, cu ajutorul căruia este evidențiat neuronul, unitatea funcțională a creierului.  Camillo Golgi și Santiago Ramón y Cajal sunt considerați fondatorii neuroștiinței secolului al XX-lea, ambii împărțind premiul Nobel în 1906 pentru studiile și descoperirile lor în acest domeniu.Cercetările ulterioare s-au axat pe relația dintre zonele creierului și funcțiile cerebrale, astăzi structura creierului fiind subiectul neuroanatomiei, în vreme ce studiul funcționării sale este realizat de neuroștiințe. Neuroimagistica funcțională și electroencefalografia au permis descoperiri din ce în ce mai detaliate legate de secretele creierului, de modul în care funcționează, de legătura sa cu alte organe și de felul în care afectarea cerebrală influențează corpul și mintea.

Pentru a înțelege mai bine secretele creierului uman, este necesar să cunoaștem câte ceva despre structura sa și modul de funcționare.

Creierul uman adult cântărește în medie aproximativ 1,2–1,4 kg, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din greutatea corporală totală,cu un volum de aproximativ 1260 cm3 la bărbați și 1130 cm3 la femei. Structural, creierul este format din aproximativ 60% grăsime. Restul de 40% reprezintă o combinație de apă, proteine, carbohidrați și săruri.

Creierul este format din două tipuri de substanță cerebrală:

  • Substanța cenușie
  • Substanța albă

Straturile corticale ale neuronilor constituie o mare parte din substanța cenușie cerebrală, în timp ce regiunile subcorticale mai profunde ale axonilor mielinizați formează substanța albă. Substanța albă a creierului reprezintă aproximativ jumătate din volumul total al creierului. Creierul conține circa 86 miliarde de neuroni , aranjați în straturi.

La nivelul creierului, substanța cenușie este plasată la exterior, la nivelul scoarței cerebrale, în timp ce  materia albă este plasată în interior. În măduva spinării, această ordine este inversată: substanța albă este în exterior, iar substanța cenușie se află în interior.

Substanța cenușie este compusă în principal din corpurile neuronilor, în vreme ce substanța albă este formată în mare parte din axonii neuronali (prelungirile neuronilor, care fac legătura între celulele nervoase), înveliți în mielină (o teacă fosfolipidică protectoare).

Fiecare dintre aceste două tipuri de substanță are un rol diferit. Substanța cenușie este, în primul rând, responsabilă pentru procesarea și interpretarea informațiilor, în timp ce substanța albă transmite aceste informații dinspre diverse structuri ale corpului către creier și dinspre creier către alte părți ale sistemului nervos.

Creierul mare și creierul mic
În mod convențional, se consideră creierul ca fiind împărțit în :

Creierul mare, constând din emisfere cerebrale, care formează cea mai mare parte a creierului și se suprapune celorlalte structuri ale creierului. Fiecare emisferă este împărțită în patru lobi principali:

  • lobul frontal
  • lobul parietal
  • lobul temporal
  • lobul occipital

Suprafața creierului este pliată în creste (girusuri) și șanțuri, multe dintre ele fiind denumite, de obicei, în funcție de poziția lor, cum ar fi girusul frontal al lobului frontal sau șanțul central care separă regiunile centrale ale emisferelor.

Creierul conține ventriculii unde este produs și circulat lichidul cefalorahidian. Sub corpul calos se află septul pellucidum, o membrană care separă ventriculii laterali. Sub ventriculii laterali se află talamusul, iar în față și sub acesta se află hipotalamusul. Hipotalamusul duce la glanda pituitară (hipofiza). În partea din spate a talamusului se află trunchiul cerebral.

Ganglionii bazali, numiți și nuclei bazali, sunt un set de structuri din profunzimea emisferelor cerebrale, implicate în reglarea comportamentului și mișcării. Cel mai mare este nucleul striat, altele sunt globus pallidus, substanța neagră și nucleul subtalamic. Striatul este împărțit într-un striat ventral și un striat dorsal. Striatul ventral este format din nucleul accumbens și tuberculul olfactiv, în timp ce striatul dorsal este format din nucleul caudat și putamen.

Trunchiul cerebral

Emisferele cerebrale se continuă cu trunchiul cerebral, asemănător unui arbore. Acesta se află în partea din spate a craniului și se termină la foramen magnum, o deschidere mare în osul occipital. Trunchiul cerebral continuă sub aceasta cu măduva spinării, protejată de coloana vertebrală.

Zece din cele douăsprezece perechi de nervi cranieni își au originea direct în trunchiul cerebral. Trunchiul cerebral conține, de asemenea, mulți nuclei ai nervilor cranieni și nuclei ai nervilor periferici, precum și nuclei implicați în reglarea multor procese esențiale, inclusiv respirația, controlul mișcărilor oculare și echilibrului. Formațiunea reticulată, o rețea difuză de nuclei, este prezentă în interiorul și de-a lungul lungimii trunchiului cerebral. Multe tracturi nervoase, care transmit informații către și de la cortexul cerebral către restul corpului, trec prin trunchiul cerebral.

Trunchiul cerebral include:

  • mezencefalul
  • puntea lui Varoglio
  • bulbul rahidian

Creierul mic sau cerebelul

Cerebelul este o structură de mărimea unui pumn, situată în partea din spate a capului, sub lobii temporali și occipitali și deasupra trunchiului cerebral. Ca și cortexul cerebral, cerebelul are două emisfere.

Cerebelul este împărțit într-un lob anterior, un lob posterior și lobul floculonodular. Lobii anterior și posterior sunt conectați la mijloc prin vermis. În comparație cu cortexul cerebral, cerebelul are un cortex exterior mult mai subțire, care este brăzdat de numeroase fisuri transversale.

Cerebelul este conectat la trunchiul cerebral prin trei perechi de tracturi nervoase numite pedunculi cerebelosi.

Cerebelul este format din substanță albă în interior și un cortex exterior de substanță cenușie, bogat pliată. Lobii anterior și posterior ai cerebelului par să joace un rol în coordonarea mișcărilor motorii complexe, iar lobul floculonodular în menținerea echilibrului, deși există dezbateri cu privire la funcțiile sale cognitive, comportamentale și motorii.

Creierul mare, trunchiul cerebral, cerebelul și măduva spinării sunt acoperite de trei membrane numite meninge. Membranele sunt:

  • dura mater, exterioară
  • arahnoida mediană
  • piamater interioară, mai delicată

Între arahnoidiană și pia mater se află spațiul subarahnoidian și cisternele subarahnoidiene, care conțin lichidul cefalorahidian.

Membrana exterioară a cortexului cerebral este membrana bazală a piei mater numită glia limitans și este o parte importantă a barierei hematoencefalice.  

Secretele creierului uman: Harta creierului

Multe dintre secretele creierului au fost înțelese după realizarea unei ”hărți cerebrale”.

Harta creierului cuprinde aproximativ cincizeci de zone funcționale diferite cunoscute sub numele de arii ale lui Brodmann. De exemplu, zona Brodmann 1 este cortexul somatosenzorial primar, zona Brodmann 17 este cortexul vizual primar, iar zona Brodmann 25 este cortexul cingulat anterior. Aceste zone sunt net diferite atunci când sunt studiate la microscop. Oricare dintre acele zone ale creierului definite de Brodmann au propriile lor structuri interne complexe. Fiecare dintre așa numitele arii cerebrale corespund unei anumite părți a corpului. Un exemplu simplu al acestui tip de corespondență este cortexul motor primar, o fâșie de țesut care trece de-a lungul marginii anterioare a șanțului central. Stimularea electrică a cortexului motor în orice punct determină o contracție musculară în partea corespondentă a corpului.

Dimensiunea oricărei zone se corelează cu precizia controlului motor și a discriminării senzoriale. Zonele pentru buze, degete și limbă sunt deosebit de mari, dată fiind sensibilitatea sporită a acestor regiuni.

Cortexul este împărțit în două zone funcționale principale – un cortex motor și un cortex senzorial. Cortexul motor primar trimite axonii descendent, către neuronii motori din trunchiul cerebral și măduva spinării. Acesta ocupă porțiunea din spate a lobului frontal, în fața zonei somatosenzoriale. Zonele senzoriale primare primesc semnale de la nervii și tracturile senzoriale prin intermediul nucleilor releu din talamus.

Zonele senzoriale primare includ cortexul vizual al lobului occipital, cortexul auditiv în părți ale lobului temporal și cortexului insular și cortexul somatosenzorial din lobul parietal.

Părțile rămase ale cortexului sunt numite zone de asociere. Aceste zone primesc informații din zonele senzoriale și din părțile inferioare ale creierului și sunt implicate în procesele cognitive complexe de percepție, gândire și luare a deciziilor.

secretele creierului uman harta

Funcționarea creierului uman

Creierul este un organ complex care controlează gândirea, memoria, emoția, funcțiile senzoriale, abilitățile motorii, vederea, respirația, temperatura, foamea și fiecare proces care ne reglează corpul. Creierul și măduva spinării formează împreună sistemul nervos central sau SNC.

Lobul frontal este implicat în raționament, control motor, emoție și limbaj. Conține:

  • cortexul motor, care este implicat în planificarea și coordonarea mișcării
  • cortexul prefrontal, care este responsabil pentru funcționarea cognitivă la nivel superior
  • zona lui Broca, care este esențială pentru conrtolul limbajului

Principalele funcții ale lobului frontal sunt de a controla atenția, gândirea abstractă, comportamentul, sarcinile de rezolvare a problemelor și reacțiile fizice și personalitatea

Lobul parietal

Partea de mijloc a creierului, lobul parietal, ajută o persoană să identifice obiectele și să înțeleagă relațiile spațiale. Lobul parietal este, de asemenea, implicat în interpretarea durerii și atingerii în corp. Lobul parietal găzduiește zona lui Wernicke, care ajută creierul să înțeleagă limbajul vorbit.

Lobul occipital. Lobul occipital este partea din spate a creierului care este implicată în vedere. Principalele sale funcții sunt recepția vizuală, procesarea vizual-spațială, mișcarea și recunoașterea culorilor.

Lobul temporal. Părțile laterale ale creierului, lobii temporali sunt implicați în memoria pe termen scurt, vorbire, perceperea ritmului muzical și un anumit grad de recunoaștere a mirosului. Lobul temporal controlează amintirile auditive și vizuale, limbajul și unele aspecte legate de auz și vorbire.

Conexiunile dintre cortex și ganglionii bazali controlează tonusul muscular, postura și inițierea mișcării și sunt denumite sistemul extrapiramidal.

Funcțiile autonome ale creierului includ reglarea sau controlul ritmic al ritmului cardiac și al respirației și menținerea homeostaziei.

Hipotalamusul din diencefal este implicat în reglarea multor funcții ale organismului. Funcțiile includ reglarea neuroendocrină, reglarea ritmului circadian, controlul sistemului nervos autonom și reglarea lichidelor și a aportului

Prin proiecțiile autonome, hipotalamusul este implicat în funcții de reglare precum tensiunea arterială, ritmul cardiac, respirația, transpirația și alte mecanisme homeostatice. Hipotalamusul joacă, de asemenea, un rol în reglarea termică și, atunci când este stimulat de sistemul imunitar, este capabil să genereze febră. Hipotalamusul este influențat de rinichi: atunci când tensiunea arterială scade, renina eliberată de rinichi stimulează nevoia de băut. Hipotalamusul reglează, de asemenea, aportul de alimente prin semnale autonome și eliberarea de hormoni de către sistemul digestiv.

O parte dintre secretele creierului sunt corelate cu glandele endocrine. Dintre acestea, glanda pituitară sau hipofiza, situată în creier, coordonează activitatea tuturor celorlalte glande endocrine. Denumită uneori „glanda principală”, glanda pituitară este o structură de mărimea unui bob de mazăre care se găsește adânc în creier, în spatele podului nasului. Glanda pituitară guvernează funcția altor glande din organism, reglând fluxul de hormoni din tiroidă, suprarenale, ovare și testicule.

Glanda pineala sau epifiza este situată adânc în creier și răspunde la  alternanța lumină-întuneric, secretând melatonină, care reglează ritmurile circadiene și ciclul somn-veghe.

Sistemul limbic: este centrul emoțiilor, învățării și memoriei noastre. În acest sistem sunt incluse girul cingulat, hipotalamusul, amigdala (reacții emoționale) și hipocampul (memoria).

Creierul controlează organismul prin intermediul celor 12 perechi de nervi cranieni, dintre care 10 își au originea la nivelul trunchiului cerebral.

Secretele creierului uman: creierul bărbatului vs. creierul femeii

Cercetătorii în neuroștiințe au considerat multă vreme  diferențe între sexe,  în ceea ce privește cogniția și comportamentul, ca fiind datorate influențelor culturale. Dar, în ultimii ani, noile tehnologii au adus multiple dovezi că există diferențe inerente, biologice, în modul de conexiune și funcționare între creierele bărbaților și ale femeilor. Aceste diferențe se reflectă în abilități și competențe distincte. De exemplu, înțelegerea materialelor citite și capacitatea de scriere sunt superioare la femei, comparativ cu bărbații (în medie). Femeile depășesc bărbații la testele de coordonare motrică fină și viteza perceptivă. De asemenea, sunt mai abile în a prelua informații din memoria pe termen lung.

Bărbații, în medie, pot jongla mai ușor cu informațiile din memoria de lucru. Au abilități vizuale spațiale superioare: sunt mai buni la vizualizarea a ceea ce se întâmplă atunci când o formă complicată bidimensională sau tridimensională este rotită în spațiu, la determinarea corectă a unghiurilor față de orizontală, la urmărirea obiectelor în mișcare și la țintirea proiectilelor.

Multe dintre aceste diferențe cognitive apar destul de devreme în viață. „Pot fi văzute diferențe între sexe, în capacitatea de vizualizare spațială la sugarii de 2 și 3 luni. Bebelușii de sex feminin răspund mai ușor la fețe și încep să vorbească mai devreme. Băieții reacționează mai devreme, în copilărie, la discrepanțe perceptuale induse experimental în mediul lor vizual. La vârsta adultă, femeile rămân mai orientate spre chipuri, bărbații către lucruri.”, arată Diane Halpern, PhD,  profesor emerit de psihologie la Claremont McKenna College, fost președinte la American Psychological Association.

Cercetările actuale din neuroștiințe arată că există diferențe anatomice și fiziologice,  legate de sex,  între creierul feminin și cel masculin.  

Studiile imagistice ale creierului indică faptul că aceste diferențe se extind cu mult dincolo de domeniul strict reproductiv. Astfel, hipocampul unei femei, esențial pentru învățare și memorare, este mai mare decât al unui bărbat și funcționează diferit. În schimb, amigdala unui bărbat, asociată cu trăirea emoțiilor și amintirea unor astfel de experiențe, este mai mare decât a unei femei. Pe de altă parte, anumite studii au demonstrat că vizionarea unor filme cu efecte emoționale puternice stimulează predominant amigdala stângă la femei și amigdala dreaptă la bărbați. Activitatea din amigdală în timpul experienței de vizionare a prezis capacitatea ulterioară a subiecților de a-și aminti filmele vizionate. Femeile, se știe, păstrează amintiri mai puternice și mai vii ale evenimentelor emoționale decât bărbații. Actualizează mai repede amintirile emoționale, care sunt mai bogate și mai intense.

Se pare, de asemenea, că cele două emisfere ale creierului unei femei comunică între ele mai mult decât ale unui bărbat. Într-un studiu din 2014, cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au fotografiat creierul a 428 de bărbați și 521 de femei și au descoperit că creierul femeilor a arătat în mod constant o activitate mai puternic coordonată între emisfere, în timp ce activitatea creierului bărbaților a fost mai localizată, în anumite regiuni ale creierului. coordonate în regiunile locale ale creierului. Conform studiilor, corpul calos care conectează emisferele este mai mare la femei decât la bărbați și creierul femeilor tinde să să fie mai simetric bilateral decât cel al bărbaților.

Diferențele cerebrale dintre sexe reprezintă încă unul dintre secretele creierului uman. Acestea sunt explicate prin diferențe hormonale (la femei, principalii hormoni sexuali sunt estrogenii și progesteronul, iar la bărbați testosteronul și alți hormoni androgeni). În general, regiunile creierului care diferă ca mărime între bărbați și femei (cum ar fi amigdala și hipocampul) tind să conțină concentrații deosebit de mari de receptori pentru hormonii sexuali.

O altă variabilă cheie este reprezentată de cromozomii sexuali: femeile au  doi cromozomi, în timp ce bărbații au un cromozom X și unul Y. O genă de pe cromozomul Y este responsabilă pentru cascada de evenimente de dezvoltare care determină corpurile și creierul să capete caracteristici masculine. Alte gene de pe cromozomul Y pot fi implicate în fiziologia și cogniția creierului.

Antrenament pentru creier și mărirea capacității creierului

Așa cum fitnessul fizic a devenit un subiect central pentru sănătatea și bunăstarea umană, numeroase cercetări recente asupra structurii, organizării și funcției creierului arată că acesta este un organ care trebuie antrenat, pentru o dezvoltare și funcționare optime. Printre secretele creierului uman, conceptul de neuroplasticitate ocupă un loc central, arătând capacitatea creierului de a se schimba și adapta, în funcție de experiențele trăite.

”Neuroplasticitatea se referă la modificările cerebrale fiziologice care se produc ca rezultat al interacțiunii noastre cu mediul înconjurător. Din momentul în care creierul începe să se dezvolte în uter și până în ziua în care murim, conexiunile dintre celulele din creierul nostru se reorganizează ca răspuns la schimbările care sunt necesare. Acest proces dinamic ne permite să învățăm și să ne adaptăm la diferitele experiențe pe care le avem”, arată dr. Celeste Campbell, citată pe site-ul medanima.ro

Cu alte cuvinte, putem deveni sculptorii propriului creier, așa cum considera Santiago Ramón y Cajal, unul dintre întemeietorii neuroștiințelor.  Conceptul de antrenament sau de fitness al creierului pare să se refere la multiple dimensiuni ced afectează aproape fiecare aspect al vieții noastre – cum ar fi învățarea, memoria, plasticitatea și relația cu mediul.

Antrenamentul creierului poate fi definit drept „capacitatea creierului de a învăța ceea ce organismul trebuie să știe, pentru a supraviețui într-un mediu în schimbare”.

Nu este o surpriză că acest concept, de fitness al creierului a aepărut în secolul 21, când experimentăm schimbări societale și tehnologice atât de rapide, încât o parte considerabilă a cunoștințelor învățate de generațiile anterioare sunt depășite pentru generația următoare. Aceste schimbări extreme creează nevoia de a asimila noi metode de învățare și de a concepe noi circuite de procesare a informațiilor în creier.

Datorită neuroplasticității, creierul uman poate fi antrenat sau reabilitat prin manipularea stimulilor și a influențelor mediului, iar învățarea continuă este o modalitate prin care se asigură creșterea capacității cerebrale.

secretele creierului uman

Fiecare activitate pe care o desfășurăm se bazează pe una sau mai multe dintre abilitățile noastre cognitive, iar un creier sănătos este capabil să îndeplinească aceste sarcini esențiale mai eficient. Abilitățile cognitive sunt un set de procese de gândire de ordin superior care ne permit să raționăm, să fim atenți, să învățăm și să ne amintim. Ele sunt abilitățile pe care le folosim pentru a înțelege lumea din jurul nostru și pentru a îndeplini sarcinile prin rezolvarea problemelor. Antrenamentul creierului ajută la dezvoltarea acestor abilități, precum:

  • Memoria de lucru sau memoria operativă, una dintre cele mai importante abilități cognitive pe care le folosim în fiecare zi,  un set de procese care ne permit să stocăm și să manipulăm informații temporare și să îndeplinim sarcini cognitive complexe precum înțelegerea limbajului, citirea, învățarea sau raționamentul
  • Planificarea, una dintre abilitățile cognitive fundamentale, capacitatea noastră de a „gândi la viitor” sau de a anticipa mental modul corect de a îndeplini o sarcină sau de a atinge un anumit scop. Viteza de procesare, o componentă centrală a multor alte procese cognitive, motiv pentru care este una dintre cele mai importante abilități în învățare, performanță academică, dezvoltare intelectuală, raționament și experiență.
  • Timpul de răspuns se referă la timpul care trece între momentul în care percepem ceva și răspundem la stimul;.această abilitate cognitivă este strâns legată de viteza de procesare.
  • Atenția focalizată sau concentrată este capacitatea cognitivă care ne permite să participăm și să răspundem la stimulii relevanți din mediu, ignorând în același timp stimulii irelevanți. Atenția concentrată ne permite să lucrăm sau să studiem în medii zgomotoase, fără a ne distrage

În timp, abilitățile noastre cognitive tind să scadă. Antrenamentul cerebral reprezintă o serie de activități structurate ce stimulează și dezvoltă creierul într-un mod armonios și unitar permițând eficientizarea activităților umane de cunoaștere profesionale, dar și spirituale. Acesta se focusează pe procesele psihice fundamentale: atenția, memoria, procesarea auditivă și vizuală, logica și raționamentul.Menținerea acelor abilități cognitive în formă maximă, prin antrenamentul creierului, ne permite să rămânem activi și să ne bucurăm de viața și experiențele noastre de zi cu zi.

Antrenamentul mental poate fi o parte integrantă a menținerii unei stări mentale sănătoase. Menținerea unui stil de viață sănătos și activ și menținerea minții stimulate în mod regulat ne pot ajuta să ne stimulăm cunoașterea și să ne susținem diferitele abilități cognitive pe care le folosim zilnic. Antrenamentul creierului trebuie să includă cel puțin următoarele dimensiuni:

  • Păstrați un stil de viață sănătos: nutriția adecvată, somnul bun, echilibrul mental sunt factori cheie pentru funcționarea adecvată a creierului.
  • Faceți multă mișcare: exercițiile fizice sunt eficiente pentru îmbunătățirea sănătății cognitive; se pare că un program de 30 de minute sau mai mult de antrenamente de mare intensitate de trei până la cinci ori pe săptămână este cel mai benefic pentru antrenamentul creierului. Eliberarea de serotonină și endorfine din timpul exercițiilor fizice are efecte benefice pentru corp și psihic. Unele studii au arătat că exercițiile fizice pot ajuta la îmbunătățirea învățării și a memoriei spațiale
  • Păstrați-vă creierul stimulat: a rămâne activ mental este la fel de important ca și a rămâne activ fizic. Unele idei de activități care vă pot menține mintea activă sunt citirea de cărți sau reviste, cursurile pe diferite subiecte, călătoriile, jocurile, învățarea unei noi abilități, voluntariatul; activitățile sociale pot fi cea mai bună formă de stimulare cognitivă.

Secretele creierului uman: legătura dintre creier și respirație

Creierul controlează ritmul respirației, în principal prin centrii respiratori de la nivelul punții și bulbului rahidian. Centrii respiratori controlează respirația, prin generarea de semnale motorii care sunt transmise de-a lungul măduvei spinării, de-a lungul nervului frenic către diafragmă și alți mușchi ai respirației. Acesta este un nerv mixt care transportă informațiile senzoriale înapoi către centrii respiratorii. Aceștia sunt influențați de informațiile privind nivelul pH-ului sanguin și dioxidului de carbon din sânge. Informațiile despre oxigenul din sânge, dioxidul de carbon și nivelurile de pH sunt, de asemenea, detectate de chemoreceptorii periferici de la nivelul vaselor de sânge.Aceste informații sunt transmise prin nervii vagi și glosofaringieni către centrii respiratori. Dioxidul de carbon ridicat, un pH acid sau oxigenul scăzut stimulează centrii respiratori.

La rândul său, activitatea creierului este dependentă de oxigen, necesar pentru metabolismul glucozei, sursa de energie pe care se bazează funcționarea creierului. Scăderea cantității de oxigen din sânge afectează dramatic capacitatea creierului de a funcționa corect.

”Hipoxia cerebrală apare atunci când creierul nu primește suficient oxigen, chiar dacă fluxul sanguin încă există…Hipoxia cerebrală poate fi o afecțiune ce se instalează brusc ( de exemplu în cazul intoxicațiilor cu monixid de carbon ), sau lent ( în cazul pacienților cu afecțiuni pulmonare cronice – BPOC ). În general, privarea de oxigen a creierului, produce afectare doar în emisferele cerebrale, însă termenul este adesea folosit că o afectare a aportului de oxigen la nivelul întregului creier. Hipoxia cerebrală este o urgență medicală deoarece creierul are nevoie de o cantitate constanța de oxigen și substanțe nutritive pentru a funcționa corespunzător.”, arată dr. Laura Spătaru, medic specialist neurologie, pe site-ul sfatulmedicului.ro

Tot mai multe studii atestă faptul că respirația are un rol esențial în reglarea activității cognitive și emoționale.

Respirația pare să aibă influență asupra unor zone extinse din creier, inclusiv asupra ariilor cu roluri în cunoaștere și emoție, cum ar fi hipocampul, amigdala și cortexul prefrontal. Aceste efecte sunt urmarea semnalelor generate de centrii de respirație din trunchiul cerebral, inputurilor senzoriale prin nervul vag sau sistemul olfactiv sau pot apărea ca răspuns la nivelurile de oxigen și dioxid de carbon din sânge.

O gamă surprinzător de largă de teste de laborator au sugerat că respirația poate influența performanța oamenilor. Reglarea inspirației și expirației poate influența diferite abilități, de la detectarea unei atingeri slabe până la distingerea obiectelor tridimensionale. Un studiu a constatat că oamenii tind să inspire chiar înainte de o sarcină cognitivă – și că acest lucru tinde să le îmbunătățească performanța.

De milenii, practicanții de yoga și alte tradiții străvechi de meditație au considerat respirația controlată ca mijloc de a influența starea de spirit. În ultimii ani, cercetătorii au devenit din ce în ce mai interesați de mecanismele biologice ale acestor efecte și de modul în care tehnicile de respirație pot fi aplicate pentru a ajuta persoanele cu tulburări de anxietate și dispoziție.

”În general se respiră incorect și insuficient. Primul care e cel mai afectat este creierul. Nevoia puternică de-a respira este activată de chemoreceptori, un circuit de neuroni aflați la baza creierului. Este simplu. Când respirăm greșit, nivelul de dioxid de carbon crește, iar acești chemoreceptori trimit semnale de alarmă către creier. Acest lucru conduce la producerea de atacuri de panică și apnee”, arată psihologul Stelian Chivu într-un articol din adevarul.ro

Respirația ineficientă este dependentă predominant de mușchii respiratori accesori și implică foarte puțin diafragma. Acest tip de respirație este superficială și nu asigură aportul adecvat de oxigen. Respirația diafragmică profundă este o tehnică care implică inhalarea prin nas concentrându-ne pe utilizarea diafragmei, ceea ce va umple plămânii cu aer, ducând la o expansiune a abdomenului. Aceasta este urmată de o expirație lentă, cu o contracție abdominală. Respirația într-un mod mai eficient facilitează încetinirea ritmului respirator natural, contribuind la reglarea balanței de oxigen și dioxid de carbon din organism.

secretele creierului uman exerciții

Respirația rapidă și hiperventilația influențează o serie de structuri ale creierului,  putând declanșa sentimente precum anxietate, furie sau frică. În schimb, este posibil să reducem frica și anxietatea încetinind respirația. Multe studii au identificat o conexiune strânsă între respirația intenționată, ritmată a participanților și activarea cortexului insular. Insula reglează sistemul nervos autonom și este legată de conștientizarea corpului. Cercetătorii au observat că atunci când participanții și-au urmărit cu precizie respirația, atât insula, cât și cortexul cingulat anterior, o regiune a creierului implicată în conștientizarea moment la moment, erau activate.  

Respirația rapidă activează sistemul nervos simpatic, sau așa-numitul sistem „luptă sau fugi”, care pregătește corpul pentru acțiune. Activarea acestui sistem crește ritmul cardiac și vigilența. Activarea cronică însă poate duce la hipertensiune arterială și anxietate. Respirația lentă poate contracara aceste efecte prin activarea sistemului nervos parasimpatic, așa-numitul sistem „odihnă și digerare”, care promovează o stare de relaxare. Angajarea în practici de respirație are ca rezultat activarea parasimpatică și poate scădea  tensiunea arterială și atenua stările de anxietate. Creșterea lungimii expirației stimulează parasimpaticul și induce starea de relaxare, putând fi o tehnică utilă de practicat înainte de culcare.

Surse: