cârcei la picioare

Somnul tău este întrerupt des de cârcei la picioare? Iată ce trebuie să știi

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Cu toții am avut cârcei la picioare și cunoaștem acea senzație de contracție musculară dureroasă, involuntară, ce poate să ne trezească somn, să ne întrerupă rutina de exerciții fizice și chiar să afecteze calitatea generală a vieții. Din fericire, cârceii la picioare durează, de obicei, puțin, câteva secunde sau minute. Totuși, sunt și situații când pot apărea mult mai frecvent, semnalizând o afecțiune mai serioasă.

 Spasmele musculare variază în intensitate de la contracții ușoare, incomode până la durere intensă și severă. Grupa musculară implicată se poate simți mai dura la palpare. Spasmele durează de obicei câteva secunde, dar pot ajunge și la 15 minute sau mai mult și pot reapare în mod recurent.”, precizează dr. Carmen Cătălina Iorguș, medic reumatolog, pe site-ul sfatulmedicului.ro

În general, când apar cârcei la picioare, putem rezolva relativ ușor, prin flexarea muchiului, masarea zonei sau aplicarea de căldură ori gheață.  De asemenea, deși durerea poate fi intensă, ascuțită, de obicei cârceii sunt inofensivi, cu excepția cazurilor în care indică o problemă mai gravă.

Cârceii apar mult mai des noaptea, atunci când ne pregătim să ne odihnim, putând fi o consecință a anumitor probleme de peste zi, precum exercițiile fizice prea intense, deshidratarea, o încălțăminte nepotrivită, lipsa anumitor minerale, etc.

Aproximativ 60% dintre oameni s-au confruntat măcar o dată cu cârcei la picioare în timpul nopții. Chiar dacă sunt de scurtă durată, aceștia sunt suficient de neplăcuți pentru a perturba somnul. Pentru a evita acest lucru, este important să cunoaștem cât mai multe despre cârceii la picioare din timpul nopții și modul în care pot fi tratați, inclusiv remediile rapide pentru rezolvarea lor. Mai mult decât atât, este necesar să știm când trebuie să ne adresăm medicului, pentru că unii cârcei la picioare pot fi un semn nespecific pentru o afecțiune gravă.

Ce determină apariția cârceilor

Experții nu cunosc cauza exactă a cârceilor nocturni la picioare. Se consideră că pot apărea din cauză că sunt transmise semnale eronate dinspre creier spre mușchi.  Unii cârcei la picioare apar fără un motiv cunoscut și se numesc „idiopatici”.  Oboseala musculară și anumite probleme ale nervilor pot duce la cârcei la picioare destul de des.

Pe de altă parte, apariția cârceilor este asociată cu îmbătrânirea. 

”Cârceii devin mai frecvenți pe măsură ce oamenii îmbătrânesc.”, a declarat pentru Fox News Digital Sara Austin, MD, profesor asociat de neurologie la Dell Medical School de la Universitatea Texas din Austin.

Printre cauzele obișnuite ale cârceilor nocturni la picioare se numără deshidratarea sau exercițiile foarte intense.

„Asigură-te că dacă transpiri în exces sau ești deshidratată că bei mai multe lichide, de preferință cu adaos de electroliți”, avertizează profesor Austin.

Riscul de a avea crampe nocturne la picioare crește la persoanele însărcinate.

Alte cauze ale cârceilor la picioare sunt reprezentate de:

  • Sedentarism, statul așezat pentru perioade lungi de timp
  • Statul în picioare perioade lungi
  • postură defectuoasă în timpul zilei

Dezechilibru electrolitic poate determina, de asemenea, cârcei la picioare. Electroliții, care includ calciu, potasiu, magneziu și alte minerale, ajută mușchii să funcționeze corect. Când glicemia crește, electroliții scad. Acest lucru poate provoca cârcei.

Cauze mai serioase ale cârceilor la picioare pot include:

Hipotiroidismul și hipertiroidismul

În cazul în care cârceii la picioare apar foarte des, poate fi vorba de o problemă cu glanda tiroidă, iar medicul curant poate recomanda testarea nivelului hormonilor tiroidieni.

Sindromul picioarelor nelinistite

Sindromul picioarelor neliniștite este o tulburare a somnului diferită de cârceii la picioare, fiind caracterizat mai degrabă printr-o stare de disconfort și agitație la nivelul picioarelor, decât prin durere și contractură. Cu toate acestea, nu este exclus ca sindromul picioarelor neliniștite să apar împreună cu cârcei la picioare.

„Dacă te trezești mod constant cu anumite simptome la nivelul picioarelor – crampe, furnicături, arsuri, dureri – care sunt ameliorate ridicându-te și plimbându-te, s-ar putea să ai sindromul piciorului neliniştit”, arată profesor Austin.

Probleme neurologice

„Dacă ai cârcei la picioare în fiecare noapte, timp de săptămâni sau luni este indicat să consulți un neurolog, mai ales dacă observi că sunt asociați cu slăbiciune la nivelul extremităților sau dacă interferează în mod constant cu felul în care mergi.”, spune Austin.

Unele boli neuromusculare sunt asociate cu cârcei mai frecvenți, dar acest lucru nu se întâmplă în mod obișnuit.

Diabetul zaharat

Cârceii la picioare apar frecvent în cazul diabetului zaharat. Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 sunt foarte predispuse la crampe musculare, în special la nivelul picioarelor. Astfel de cârcei pot fi severi, chiar invalidanți. Ei apar cel mai adesea noaptea. Adesea, nu există nicio explicație pentru ce apar cârceii la picioare în diabet, dar se pot asocia cu neuropatie diabetică, care afectează aproximativ jumătate dintre persoanele cu diabet. De obicei, începe la nivelul picioarelor și poate declanșa cârcei, precum și dureri mai prelungite.

Diabetul crește și riscul de boală arterială periferică, determinând acumularea de plăci de aterom care  blochează fluxul de sânge în arterele din picioare. Unul dintre primele simptome ale acestei boli sunt cârceii la picioare. 

cârcei la picioare

Alte probleme de sănătate care pot fi uneori legate de cârceii nocturni ai picioarelor includ:

  • Boala Addison (insuficiență suprarenală)
  • Alcoolism
  • Anemia
  • Boala cronică de rinichi
  • Ciroza
  • Dializă
  • Hipertensiune arterială (hipertensiune arterială)
  • Hipoglicemie
  • Boala Parkinson
  • Boala arterială periferică (PAD)
  • Neuropatie periferica
  • Stenoza coloanei vertebrale
  • Medicamente, cum ar fi cele utilizate pentru tratarea problemelor de tensiune arterială și a colesterolului ridicat și pilulele contraceptive
  • Niveluri insuficiente ale unor substanțe chimice din organism, cum ar fi calciul, potasiul și magneziul
  • Piciorul plat

Medicamentele care au ca efect secundar cârcei la picioare includ:

  • Albuterol/Ipratropiu (Combivent®).
  • Estrogeni conjugați.
  • Clonazepam (Klonopin®).
  • Diuretice.
  • Gabapentin (Neurontin®).
  • Naproxen (Naprosyn®).
  • pregabalina (Lyrica®)
  • Statine.
  • Zolpidem (Ambien®).
  • Sertralină (Zoloft®).
  • Fluoxetină (Prozac®).
  • Celecoxib (Celebrex®).

Tratamentele pentru cancer, cum ar fi chimioterapia, pot provoca leziuni ale nervilor, care determină inclusiv cârcei la picioare.

Un motiv important de îngrijorare sunt cârceii la picioare asociați și cu glezne dureroase, înroșirea și umflarea gambei, pentru că ar putea fi un semn de avertizare pentru tromboza venoasă profundă, ce poate duce la apariția cheagurilor ce blochează vasele de sânge.

Cârcei la picioare în timpul somnului

Cârceii nocturni sunt dureri musculare bruște, involuntare, intense, care apar în timpul nopții, de obicei la nivelul gambei, tălpii sau coapsei. Uneori, cârcelul poate provoca spasme ale piciorului, o contractură incontrolabilă a mușchilor, de obicei inofensivă, care poate dura de la câteva secunde la câteva minute.

Deși apar, de obicei în gambe și la un singur picior, pot afecta și oricare alt mușchi sau pot să se instaleze la ambele picioare o dată.

”Când au cârcei la picioare noaptea, persoanele pot fi trezite cu o senzație de durere intensă. Uneori, cârceii durează câteva minute, dar am avut pacienți la care au durat mai mult decât atât”, arată Mike Sevilla, medic de familie la Centrul de practică din Salem.

Ca urmare, somnul de noapte poate fi perturbat semnificativ de apariția unor cârcei la picioare. Este posibil ca, după trezirea din cauza senzațiilor dureroase, persoana să nu mai poată adormi la loc. Uneori, cârceii se pot repeta de mai multe ori pe parcursul aceleiași nopți.

Cârceii nocturni la picioase pot să apară la orice persoană, dar apar mai ales la adulții în vârstă. Dintre persoanele de peste 60 de ani, 33% vor avea o cârcei la picioare noaptea cel puțin o dată la două luni. Aproape fiecare adult în vârstă de 50 de ani și peste va avea cel puțin o dată cârcei la picioare.

Cârceii apar frecvent și la persoanele însărcinate, aproximativ 40% dintre femei putând avea cârcei la picioare noaptea în timpul sarcinii. Cârceii la picioare apar, de obicei, în al doilea și al treilea trimestru  de sarcină

Medicii spun că acest lucru este cauzat de greutatea suplimentară a sarcinii care încordează mușchii.

Alte explicații posibile includ:

  • Scăderea rezervelor de calciu și magneziu în timpul sarcinii
  • Modificări ale circulației sanguine
  • Deshidratare

Cârceii la picioare apar mult mai frecvent pe timpul nopții, într-un raport de aproximativ 3 din 4 cazuri.

Cauzele posibile pentru cârcei la picioare noaptea includ:

  • Faptul de a sta perioade lungi jos, de exemplu în cazul unei slujbe de birou
  • Exercițiile fizice intense: exercițiile  la sală sau sporturile de  de echipă pot determina cârcei la picioare noaptea, din cauza suprasolicitării musculare.
  • Activități care impun statul  în picioare pentru perioade mari de-a lungul zilei
  • Postura deficitară în timpul zilei

Alți factori care pot determina cârcei la picioare noaptea sunt reprezentați de:

  • Medicamente: unele medicamente, precum diureticele, steroizii și antidepresivele, pot fi asociate cu cârcei la picioare. 
  • Deshidratarea: persoanele care nu beau suficientă apă pe parcursul zilei pot experimenta mai frecvent cârcei în timpul nopții.
  • Consumul de alcool: cercetările efectuate asupra persoanelor de peste 60 de ani arată că cei care consumă alcool sunt mai predispuși să raporteze cârcei nocturni la picioare. Aceștia ar putea fi consecința deteriorării fibrelor musculare din cauza alcoolului, dar sunt necesare mai multe cercetări pentru a stabili cauza precisă.

Acestea sunt cele mai frecvente cauze ale cârceilor în timpul nopții. Mai rar, aceștia pot să apară din cauze precum:

  • insuficiență renală
  • leziuni ale nervilor diabetici
  • deficite de minerale
  • probleme cu fluxul sanguin.

Uneori, cârceii la picioare noaptea sunt confundați cu sindromul picioarelor neliniștite, dar acestea sunt afecțiuni diferite, deși au în comun senzații de disconfort la nivelul picioarelor și faptul că apar mult mai frecvent noaptea.

Spre deosebire de sindromul picioarelor neliniștite, care nu provoacă durere, ci o senzație de intensă agitație la nivelul picioarelor, cu nevoia imperioasă de a le mișca, cârceii se caracterizează prin:

  • Contracție la nivelul gambelor, tălpilor, degetelor de la picioare
  • Dureri intense, ascuțite, care durează mai puțin de 10 minute
  • În unele cazuri, revenirea cârceilor la picioare pe parcursul mai multor ore sau chiar zile
  • Perturbarea somnului

În ceea ce  privește sindromul picioarelor neliniștite, acesta se caracterizează prin

  • Senzații neplăcute sau dureroase la nivelul picioarelor, dar durerea, dacă apare, nu este atât de intensă ca în cazul cârceilor
  • Disconfort care se agravează seara sau noaptea
  • Senzație de ușurare după mers sau întindere
  • Senzații care se agravează după o perioadă mai îndelungată de repaus

Cârcei la gambe noaptea

Gamba este alcătuită din 2 mușchi numiți gastrocnemius și soleus care se întâlnesc la tendonul lui Ahile, care este atașat de osul călcâiului.

Întinderea excesivă a oricăruia dintre acești 2 mușchi ai gambei poate provoca cârcei la nivelul gambei. În cazul în care este vorba de o simplă întindere, durerea dispare de la sine, relativ repede. Poate fi vorba și de o ruptură musculară, caz în care simptomele pot include::

  • Durere bruscă în partea din spate a piciorului
  • Slăbiciune în picioare la nivelul gambei
  • Dificultatea de a sta pe vârfuri
  • Este posibil să apară vânătăi pe gambe după 1 sau 2 zile.

Cârceii nocturni afectează, cel mai adesea, mușchiul gastrocnemius, care se întinde pe spatele fiecărui picior de la gleznă până la genunchi. Cu toate acestea, cârceii pot afecta și mușchii din fața fiecărei coapse (cvadricepși) și spatele fiecărei coapse (ischio-gambienii).

Durerea ascuțită, intensă și contractura gambei pot apărea în stare de trezire sau când persoana este adormită. De cele mai multe ori, mușchiul se relaxează în mai puțin de 10 minute. Piciorul poate fi simțit ca dureros sau sensibil până la o zi după aceea.

Cârceii la   gambei în timpul somnului apar mai ales în rândul femeilor și adulților în vârstă. Apar, de asemenea, frecvent după exerciții fizice intense, în urma deshidratării sau a unui deficit de minerale.  

Cârceii ocazionali ai gambei trebuie deosebiți de alte dureri la nivelul gambelor, precum cele determinate de:

  • Tendinita lui Ahile în care tendonul lui Ahile se inflamează
  • Crizele de sciatică care pot afecta întregul picior
  • Traumatismele la nivelul gambei
  • Neuropatia periferică diabetică, în care apar leziuni ale nervilor ce afectează picioarele, brațele și mâinile
  • Tromboză venoasă profundă, când se formează un cheag de sânge în venele profunde ale brațului sau piciorului. Aceasta este o urgență medicală și necesură control imediat în cazul unor simptome precum: umflarea gambei, piele palidă și rece la nivelul gambelor, furnicături și amorțeli în gambe, slăbiciune în picioare, retenție de lichide, gamba este roșie, caldă și dureroasă, ambele picioare sunt umflate, apar probleme cu respirația, durerea se înrăutățește sau nu se ameliorează după câteva zile de tratament acasă, există risc mai mare din cauza unor vene varicoase dureroase la nivelul picioarelor.

Cârcei în talpă

Cârceii nocturni pot afecta foarte des talpa, determinând contractura puternică și durere intensă.

Cârceii în talpă sunt adesea cauzați de oboseală, niveluri reduse ale anumitor substanțe chimice, factori hormonali și boli. Exercițiile fizice care sulicită în mod deosebit tălpile picioarelor (alergare, sărituri) pot determina cel mai des cârcei nocturni la acest nivel.

Traumatismele provoacă deseori spasmela nivelul tălpilor și gambelor, ca un mecanism de protecție  pentru a preveni rănile ulterioare. Deși acest lucru este util pe termen scurt, simptomele continuă uneori mai mult decât este necesar.

Purtarea pantofilor cu tocuri înalte sau foarte înguști, ascuțiți poate crește riscul de cârcei la degetele picioarelor și la nivelul tălpii.

Pentru a preveni cârceii la nivelul tălpilor, persoana trebuie să se mențină hidratată, activă și să consume o dietă bine echilibrată. În plus, sunt importante întinderile musculare și exercițiile zilnice. De asemenea, este preferabilă purtarea unor pantofi mai comozi, relaxarea de seară a picioarelor, de exemplu cu o baie caldă și evitarea consumului de alcool. Aplicarea de căldură pe  zona afectată poate relaxa picioarele și preveni apariția cârceilor.

Cârcei la degetele picioarelor

Mușchii slăbiți, rănile, pantofii nepotriviți și deshidratarea pot duce la apariția cârceilor la degetele picioarelor. Sfaturile pentru a preveni cârceii degetelor de la picioare includ întinderea mușchilor, purtarea pantofilor potriviți, mișcare moderată, hidratare. Cârceii de la degetele picioarelor pot varia de la un disconfort ușor la o durere intensă, care afectează mersul.  Iată ce poate determina cârcei la degete:

1. Mușchi contractați sau slăbiți: zeci de mușchi minusculi ajută degetele de la picioare să se miște. Contractura oricăruia dintre acești mușchi poate provoca spasme musculare și durere. Uneori durerea vine de la alt mușchi. Un exemplu în acest sens ar putea fi tensiunea la gleznă sau la tendonul lui Ahile, care provoacă spasme musculare la picior sau degetele de la picioare. Unele motive comune pentru tensiunea musculară sau slăbiciune includ: o nouă rutină de exerciții purtând pantofi nepotriviți, un stil de viață sedentar, lipsa încălzirii înainte de exercițiile fizice

 2. Leziunile mușchilor și ale altor țesuturi de la picioare, degete sau gambe pot provoca cârcei sau dureri ale degetelor de la picioare. Entorsele, care sunt leziuni ale ligamentelor, pot provoca slăbiciune și durere la nivelul degetelor de la picioare. Tendinitele, care sunt leziuni ale tendoanelor, pot provoca, de asemenea, durere. Unele cauze comune ale leziunilor musculare includ: stat prea mult în picioare, căderi, traumatisme, supraextinderea unui mușchi, tendon sau ligament

3. Pantofi care nu se potrivesc: tocurile înalte, pantofii prea strâmți sau prea largi și pantofii ascuțiți pot exercita presiune asupra degetelor de la picioare și a zonelor înconjurătoare. Această presiune poate provoca cârcei ai degetelor de la picioare, mai ales dacă pantofii forțează degetele de la picioare să stea într-o poziție incomodă. Pantofii inconfortabili pot provoca, de asemenea, leziuni musculare.

4. Deshidratarea face ca mușchii să se contracte sau să se simtă tensionați. Deshidratarea provoacă mai frecvent cârcei la nivelul degetelor de la picioare  atunci când mușchii sunt deja răniți sau suprasolicitați  ori când pantofii strânși rănesc degetele de la picioare.

5. Dezechilibrele electrolitice pot cauza cârcei și spasme ale mușchilor. Uneori, deshidratarea provoacă un dezechilibru electrolitic. În alte cazuri, o afecțiune medicală de bază poate fi de vină, de exemplu tetania cauzată de nivelurile  scăzute de calciu (spasmofilia).

 6. Sindromul picioarelor nelinistite nu este același lucru cu cârceii nocturni, dar se poate asocia cu aceștia, determinând senzaţii ciudate la nivelul picioarelor și durere, ceea ce poate face dificilă adormirea unei persoane.

 7. Leziuni ale nervilor sau neuropatie: acestea pot provoaca durere, cârcei, furnicături sau amorțeală.

Diabetul necontrolat este o cauză comună a leziunilor nervoase. Persoanele cu neuropatie diabetică suferă, de obicei, de durere, spasme musculare, amorțeală și răni la nivelul picioarelor și degetelor de la picioare.

8. Flux sanguin scăzut: când nu există suficient flux de sânge către picioare sau degete, acestea pot suferi spasme. Sedentarismul, diabetul zaharat, anumite poziții precum încrucișarea prea îndelungată a picioarelor pot încetini fluxul de sânge către degetele de la picioare, determinând cârcei la acest nivel. .

Boala arterelor periferice determină îngustarea arterelor din întregul corp, slăbind fluxul sanguin. Această condiție poate provoca, de asemenea, crampe la degetele de la picioare.

9. Artrita provoacă durere și inflamație la nivelul articulațiilor. Pentru unii oameni, durerea artritică se poate prezenta sub forma cârceilor nocturni.

10. Distonia este o contracție involuntară sau un spasm în curs de desfășurare al unui mușchi sau al unui grup muscular. Numeroase afecțiuni medicale, cum ar fi boala Wilson, scleroza multiplă, leziunile cerebrale sau chiar un accident vascular cerebral, pot provoca distonie.

11. Insuficiență de organ: problemele cu diferite organe pot modifica nivelul electroliților, îngreunează absorbția nutrienților de către organism și pot afecta mușchii și nervii. Insuficiența de organ poate provoca durere, crampe și spasme în tot corpul.  Foarte rar, o infecție poate afecta mușchii sau poate afecta sistemul nervos într-un mod care provoacă crampe musculare.

Cârcei la picioare din lipsă de magneziu

Uneori pot apărea cârcei la picioare noaptea din cauza unei deficiențe de minerale, în special de magneziu. Foarte multe persoane se confruntă cu o astfel de deficiență; de exemplu, un studiu din 2017 pe populația americană a arătat că până la două treimi din populație prezintă un nivel insuficient de magneziu.

Magneziul este a patra cea mai abundentă sursă de minerale din organism și este esențial pentru reglarea funcționării corpului. Este implicat în mai mult de 300 de procese biochimice, inclusiv contracția musculară și transmisia nervoasă.

Magneziul este un remediu utilizat pe scară largă pentru persoanele care suferă de cârcei la picioare, deși dovezile privind eficacitatea sa sunt destul de limitate. Magneziul este foarte important pentru sportivii de performanță și este util pentru tratarea persoanelor cu afecțiuni precum:

  • astm
  • osteoporoză
  • migrene
  • diabet
  • cardiopatii
  • depresie

Niveluri recomandate de magneziu sunt de:

  • 400-420 miligrame pe zi pentru bărbați
  • 310-320 mg pe zi pentru femei
  • 350-360 mg pe zi pentru femeile însărcinate
cârcei la picioare

Multe persoane nu au necesarul de magneziu în corp, acesta fiind cu atât mai scăzut la vârstnicii peste 70 de ani, care se confruntă adesea cu cârcei la picioare.

Cârceii sau crampele musculare pot apărea la femeile gravide din cauza lipsei de calciu și magneziu din ultimele luni de sarcină. Alte simptome ale deficitului de magneziu implică palpitațiile și oboseala cronică. Magneziul îndeplinește diferite sarcini în corpul nostru, pe lângă funcția stabilizatoare a formării osoase, acesta reglează metabolismul energetic celular și este implicat în activarea a peste 600 de enzime. Un aport adecvat de magneziu reglează funcțiile sistemului cardiovascular și asigură o tensiune arterială normală, ajutând în rezistența la stres. În plus, magneziul este important pentru controlul contracțiilor musculare și, în special, pentru relaxarea acestora. ”, dr. Mădălina Crăciun, medic specialist recuperare, pe site-ul doc.ro

Unele cercetări sugerează că suplimentele de magneziu ar putea reduce cârceii la picioare noaptea, dar constatările privind eficacitatea magneziului sunt mixte.

Pe lângă magneziu, potasiul este un electrolit al cărui deficit în organism ar putea avea legătură cu apariția cârceilor. Potasiul ajută la controlul funcțiilor vitale și întreținerea mușchilor.

Dacă nivelurile de potasiu ale unei persoane sunt frecvent scăzute, aceasta poate avea o deficiență de potasiu, pe care medicii o numesc hipokaliemie.

În cazurile moderate până la severe de hipokaliemie, o persoană poate prezenta:

  • cârcei la picioare
  • oboseală și slăbiciune
  • bătăi anormale ale inimii
  • constipație

Un medic poate diagnostica hipokaliemia prin testarea nivelului de potasiu din sânge și urină.

Ce investigații faci pentru cârcei

Uneori, cârceii la picioare  apar fără un motiv serios, dar alteori pot fi un semn sau simptom al unei afecțiuni subiacente. În cazul în care o persoană se confruntă frecvent cu cârcei la picioare, trebuie să se adreseze medicului, pentru a exclude riscul unei boli.

”Este necesară diferențierea crampelor musculare de durerile musculare. Crampele musculare reprezintă contracția spontană, dureroasă și involuntară a musculaturii, de obicei de etiologie neurologică, pe când durerea musculară sau mialgia nu este însoțită de contracții musculare și apare în urmă unor traumatisme sau în cadrul afectunilor musculare. Carceii sunt în general însoțiți de slăbiciune musculară și oboseală. În cazul traumatismelor musculare poate fi observată prezența unei umflaturi la nivelul mușchiului afectat.”, specifică farmacist Alexandra Nelepcu, pe site-ul springfarma.ro

Cârceii la picioare pot fi un semn de afecțiuni grave, inclusiv:

  • ALS (scleroza laterală amiotrofică/boala Lou Gehrig), o boală neuromusculară progresivă.
  • Insuficiență cardiacă congestivă
  • Ciroza hepatică
  • Diabet
  • Platfus
  • Hipokaliemie
  • Insuficiență renală
  • Osteoartrita
  • Boala Parkinson
  • Boala arterelor periferice
  • Neuropatie periferică

Pentru a stabili diagnosticul în cazul cârceilor la picioare, medicul va realiza inițial un examen fizic și o anamneză. Examenul fizic poate urmări depistarea anumitor probleme, care afectează fluxul sanguin sau musculatura. Medicul va pune o serie de întrebări precum:

  • Când au început să apară cârceii la picioare
  • Ce tip de durere produc
  • În ce momente se produc mai des (de exemplu, noaptea sau după exerciții puternice).
  • Cât durează episoadele
  • Ce alte simptome le însoțesc

Medicul poate recomanda, de asemenea, o serie de teste, pentru depistarea afecțiunilor mai puțin evidente și pentru a exclude posibilele cauze.

Aceste teste pot include:

  • Hemoleucograma completă
  • Glicemia
  • Testarea  hemoglobinei glicozilate, care măsoară nivelul mediu de zahăr din sânge în ultimele 3 luni
  • Teste de sânge care măsoară electroliții, cum ar fi fierul, sodiul, potasiul și calciul
  • Creatinina și ureea, pentru verificarea funjcției renale
  • Hormonii tiroidieni pentru a verifica funcționarea glandei tiroide

Medicamente pentru cârcei la picioare

În general, nu este nevoie de o anumită medicație pentru cârceii la picioare. Masajul și streching-ul (întinderea ușoară a mușchilor) pot fi suficiente pentru decontractarea mușchilor și ameliorarea senzației de durere.

 „Ceea ce poate diminua  simptomele cârceilor este masajul și, uneori aplicarea de căldură.”, spune dr. Mike Sevilla.

 Dacă cârceii durează mai mult sau provoacă durere mai intensă se pot utiliza analgezice fără prescripție medicală, precum paracetamolul sau ibuprofenul.

Există, de asemenea, opțiuni de medicamente pe bază de  prescripție medicală,  precum:

  • Carisoprodol (Soma®): un relaxant muscular.
  • Diltiazem (Cartia XT®): un blocant al canalelor de calciu.
  • Orfenadrina (Norflex®): tratează spasmele musculare și ameliorează durerea și rigiditatea mușchilor.
  • Verapamil: un blocant al canalelor de calciu.
  • Gabapentin (neurontin)
  • Anticonvulsivante

Suplimentele cu magneziu, potasiu și calciu pot fi, de asemenea, utile pentru cârceii la picioare.

Și unele vitamine ar putea ajuta în ameliorarea cârceilor, în special complexul de vitamine B: B1 (tiamină), B2 (riboflavină), B3 (niacină), B5 (acid pantotenic), B6, B7 (biotină), B9 (folat) și B12. Nivelurile foarte scăzute de vitamina D pot contribui la apariția cârceilor, de aceea suplimentele cu vitamina D ar putea fi de ajutor, deși unele studii au arătat că nu sunt eficiente pentru tratarea cârceilor la femeile însărcinate sau în postmenopauză.

Remediu rapid pentru cârcei

Un exercițiu în opt pași poate fi foarte util când te trezești cu cârcei la picioare în miez de noapte. Acești pași sunt:

1. Întindere: îndreptați piciorul și apoi flexați-l, trăgând degetele de la picioare spre tibie pentru a întinde mușchii. Întindeți mușchiul contractat și frecați ușor.

2. Masaj: Folosește mâinile sau o rolă specială pentru a masa mușchii.

3.  Ridicarea în picioare și apăsarea picioarelor pe podea

4. Mersul: o plimbare lentă prin cameră, până se diminuează durerea

5. Aplicarea de căldură

6. Aplicarea de  gheață  

7. Administrarea de acetaminofen sau ibuprofen (dacă durerea este prea puternică)

8. Întinderea picioarelor, după ce cârceii diminuează

cârcei la picioare

Prevenirea cârceilor la picioare

Pentru a preveni cârceii, sunt necesare mai multe măsuri zilnice:

  • Exerciții ușoare, plimbări scurte, mers cu bicicleta
  • Exerciții de întindere înainte și după antrenamente, precum și înainte de culcare
  • Folosirea unor pantofi comozi
  • Hidratare: minim 8 pahare de apă în fiecare zi
  • Evitarea alcoolului și băuturilor cu cofeină.
  • Administrarea vitaminelor, suplimentelor și medicamentelor (inclusiv relaxantele musculare), exact așa cum le prescrie medicul
  • Schimbarea poziției de dormit, pentru a vedea dacă apar mai rar cârcei la picioare

Întinderi pentru cârcei la picioare

Întinderea mușchilor picioarelor poate ameliora rapid cârceii. De fapt, unele cercetări arată că exercițiile de întindere înainte de culcare pot ajuta, de asemenea, la prevenirea cârceilor sau la diminuarea durerii pe care o provoacă. Iată ce întinderi pot fi practicate:

  • Întindere a gambei: se poate realiza în picioare, așezat sau chiar în pat. Îndreptați-vă piciorul și trageți degetele de la picioare în sus și spre tibie. Veți simți această întindere în mușchiul gambei, după care lăsați piciorul să se relaxeze.
  • Întinderea piciorului la nivelul tălpilor, prin ridicare pe vârfuri
  • Întinderea mușchilor coapselor, care poate ajuta la prevenirea cârceilor ce apar în partea de sus a picioarelor.

Surse: