stop cardio-respirator

Stop cardio-respirator: cauze, simptome și primul ajutor

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Prin stop cardio-respirator înțelegem oprirea bruscă a inimii și a respirației, o urgență majoră care poate duce rapid la deces, fără intervenție medicală imediată. Resuscitarea cardiopulmonară (CPR) este prima metodă de intervenție în caz de stop cardio-respirator, însoțită eventual de defibrilare, pentru ca inima să își reia activitatea de pompare a sângelui și să poată fi aplicate tratamente suplimentare. Un stop cardio-respirator este provocat, în majoritatea cazurilor, de cauze cardiace (insuficiență cardiacă, atac de cord), dar există și situații în care este determinat de o cauză non-cardiacă. 
Un stop cardio-respirator nu este același lucru cu un atac de cord. Un atac de cord are loc atunci când fluxul de sânge către o anumită zonă a inimii este blocat. Stopul cardo-respirator nu este cauzat de un blocaj. Cu toate acestea, un atac de cord poate provoca o modificare a activității electrice a inimii care duce la stop cardio-respirator.

Supraviețuirea după un șoc cardio-respirator în afara spitalului este de aproximativ 8%, contrar unor voci care susțin că poate fi mult mai mare, în cazul unei intervenții rapide de resuscitare. În spital, rata de supraviețuire este de circa 17%. Deși resuscitarea cardiorespiratorie imediată poate avea succes în peste 30% din cazuri, următoarele zile după un stop cardio-respirator sunt critice, iar recuperarea completă nu este garantată, deoarece mulți supraviețuitori se confruntă cu o serie de dizabilități, inclusiv paralizie parțială; convulsii; dificultate de mers și vorbire; probleme de memorie; recuperare parțială a funcționării cognitive, iar în cazuri grave stare vegetativă persistentă și moarte cerebrală. Statisticile arată că numărul de cazuri de stop cardio-respirator este de circa 55 la 100.000 de persoane în afara spitalului, majoritatea producându-se acasă sau la locul de muncă. În spitale, incidența anuală a stopului cardio- respirator  este de circa 1-1,5 la 1000 de persoane internate. Între 300.000- 500000 de persoane suferă anual un stop cardio-respirator în SUA și ratele sunt similare în Europa.  Dat fiind că prognosticurile sunt destul de rezervate în cazurile de stop cardio-respirator, prevenția este foarte importantă, iar intervenția promptă este esențială. Articolul de față prezintă principalele aspecte legate de cauzele, simptomele, tratamentul și prevenția stopului cardio-respirator, subliniind importanța executării rapide și corecte a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară.

Stop cardio-respirator definiție

Așa cum am arătat deja, stopul cardio-respirator apare atunci când inima se oprește brusc, iar respirația și circulația încetează. De regulă, un stop cardiac este urmat de stopul respirator, în care schimbul de gaze la nivel pulmonar se oprește, iar organele nu mai primesc oxigen. Totuși, stopul respirator poate să apară și în absența stopului cardiac, în acest caz păstrându-se pulsul pacientului, chiar dacă respirația se oprește. Dacă nu se intervine imediat, stopul respirator sau pulmonar poate duce la stop cardiac.

”Stopul cardiac se definește ca oprirea bruscă a activității inimii, astfel încât victima devine inconștiență, fără respirație normală și fără semne de circulație a sângelui. Dacă nu se aplică rapid măsuri pentru restabilirea funcțiilor vitale, va avea loc decesul – moartea subită.”, arată dr. Andrea Mitescu, medic primar medicină de urgență și medic specialist cardiologie pe site-ul cardioclinic.ro

Întrucât fluxul de sânge în corp încetează, toate organele sunt afectate și moartea cerebral poate surveni în câteva minute.

”Stopul cardiac este pierderea subită a funcției cardiace, a respirației și a cunoștinței. Afecțiunea rezultă de obicei dintr-o problemă cu sistemul electric al inimii, care perturbă acțiunea de pompare a inimii și oprește fluxul de sânge către corp. Dacă nu este tratat imediat, stopul cardiac poate duce la deces. Supraviețuirea este posibilă cu asistență medicală rapidă și adecvată. Resuscitarea cardiopulmonară, folosind un defibrilator sau masajul cardiac până la sosirea ambulanței pot îmbunătăți șansele de supraviețuire.”,  precizează dr. Daniela Bartoș, medic primar cardiologie, pe site-ul doc.ro.

Multă lume confundă stopul cardio-respirator cu atacul de cord sau infarctul, dar nu este același lucru. Un atac de cord survine atunci când fluxul sanguin într-o anumită parte a inimii este blocat și poate duce la stop cardio-respirator dacă nu se intervine rapid. Cu toate acestea, atacul de cord nu presupune neapărat pierderea conștienței și rata de supraviețuire în cazul atacului de cord este mult mai mare decât în cazul unui stop cardio-respirator.

„Majoritatea oamenilor supraviețuiesc atacurilor de cord, însă doar 10% dintre pacienți trăiesc după ce au făcut stop cardiac în afara spitalului. ”, subliniază dr. Bartoș.

Unele persoane pot prezenta simptome de infarct (dureri în piept, dificultăți de respirație, greață, o frecvență cardiacă crescută și o senzație de amețeală), înainte de a intra în stop cardio-respirator. Acest lucru este determinat de faptul că cea mai frecventă cauză a stopului cardio-respirator este o problemă cardiacă subiacentă, cum ar fi boala coronariană, ce scade cantitatea de sânge oxigenat care irigă mușchiul inimii. Acest lucru dăunează structurii mușchiului și îi poate modifica funcția. Astfel de modificări pot provoca, în timp, fibrilație ventriculară, care precede cel mai frecvent stopul cardio-respirator.

Resuscitarea cardio-pulmonară și defibrilarea pot reversa un stop cardio-respirator, ducând la revenirea circulației spontane. În unele cazuri, stopul cardiac este un rezultat anticipat al unor boli grave, cu prognostic sever.

Stop cardio-respirator cauze

Stopul cardio-respirator este precedat de o dereglare a activității electrice a inimii, care face ca aceasta să bată brusc într-un ritm anormal sau neregulat (aritmie). Fără activitate electrică organizată în mușchiul cardiac, nu există o contracție consistentă a ventriculilor, ceea ce duce la incapacitatea inimii de a genera un debit cardiac adecvat, adică de a pompa corespunzător sângele către organe și restul corpului.

Există multiple tipuri de aritmii, dar cele mai frecvent corelate cu stopul cardio-respirator subitsunt tahicardia ventriculară și fibrilația ventriculară. Fibrilația ventriculară este responsabilă de până la 80% din cazurile de stop cardio-respirator.

Cauzele mai puțin frecvente ale aritmiilor în stopul cardiac includ activitatea electrică fără puls (PEA), bradiaritmii sau asistolia (20-30% dintre cazuri).

Cauze cardiace ale stopului cardio-respirator

Principalele cauze cardiace care pot determina stop cardio-respirator includ:

Boala arterială coronariană sau cardiopatia ischemică

Boala arterială coronariană (CAD), cunoscută și sub denumirea de boală cardiacă ischemică, este responsabilă pentru 62 – 70% din toate decesele cardiace subite, inclusiv la persoane tinere.

Cea mai frecventă constatare la  autopsiile persoanelor decedate cu boală coronoariană este stenoza cronică de grad înalt a cel puțin unui segment al unei artere coronare majore, o arteră care alimentează mușchiul inimii cu sânge. Această stenoză este, de obicei, rezultatul îngustării și întăririi arterelor, în urma depunerii plăcilor de colesterol și a proceselor inflamatorii, pe parcursul mai multor ani. Atunci când o placă de colesterol se rupe, aceasta poate bloca fluxul de sânge și oxigen prin arterele mici, ducând la leziuni ischemice. Leziunea țesutului în urma ischemiei poate conduce la  modificări structurale și funcționale ce împiedică inima să continue ciclurile normale de pompare și  afectează ritmul cardiac.

Anomalii ale arterei coronare non-aterosclerotice

Aceste afecțiuni sunt responsabile de 10-15% dintre cazurile de stop cardio-respirator și includ:

  • anomalii congenitale ale arterei coronare (cel mai frecvent originea anormală a arterei coronare stângi din artera pulmonară)
  • inflamație cunoscută sub numele de arterită coronariană
  • embolie
  • vasospasm
  • anomalii mecanice legate de bolile țesutului conjunctiv sau traumatisme

Arterita coronariană rezultă, de obicei, dintr-o afecțiune inflamatorie febrilă cunoscută sub numele de boala Kawasaki.

Embolia apare cel mai frecvent din emboliile septice secundare endocarditei cu implicarea valvei aortice, a valvei tricuspide sau a valvelor protetice.

Vasospasmul coronarian poate duce la aritmii cardiace, modificând conductibilitatea electrică a inimii cu risc de stop cardio-respirator din cauza modificărilor severe ale ritmului

Anomaliile mecanice cu un risc asociat de stop cardio-respirator pot apărea din disecția arterei coronare, ce pot fi atribuită sindromului Marfan sau unor traumatisme.

Boli cardiace structurale

Bolile cardiace structural, care nu au legătură cu boala coronariană, cauzează circa 10% dintre decesele cardiace subite. Exemplele includ:

  • cardiomiopatii (hipertrofice, dilatate sau aritmogene)
  • tulburări de ritm cardiac
  • miocardită
  • hipertensiune arterială
  • insuficiență cardiacă congestivă

Se crede că hipertrofia ventriculară stângă este o cauză principală a morților subite de natură cardiacă. Acesta este, cel mai frecvent, rezultatul hipertensiunii arteriale de lungă durată, care provoacă o modificare dezadaptativă a peretelui ventriculul stâng. Creșterea tensiunii arteriale face ca inima să pompeze mai greu sângele,  pentru a asigura circulația adecvată a acestuia în corp. Dacă inima face acest efort pentru o perioadă prelungită de timp, din cauza hipertensiunii necontrolate, ventriculul stâng se poate hipertrofia, ceea ce scade eficacitatea inimii.
Insuficiența cardiacă congestivă crește de circa cinci ori riscul de moarte subită cardiac.

Sindroame aritmice moștenite

Aritmiile care nu sunt cauzate de bolile cardiace structurale cauzează între  5 -10% din cazurile de stop cardio-respirator subit. Acestea sunt cauzate adesea de mutații genetice care duc la ritmuri anormale ale inimii.  Bolile moștenite care pot provoca stop cardio-respirator includ:

  • Sindromul de repolarizare precoce.
  • Sindromul Brugada
  • Sindromul QT scurt.
  • Sindromul QT lung.
  • Tahicardie ventriculară polimorfă catecolaminergică

Cauzele respiratorii principale sunt reprezentate de:

  • Obstrucția căilor respiratorii
  • Bronhospasm  (edem pulmonar, hemoragie pulmonară și pneumonie)
  • Astm bronșic sever sau boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC).

Cauze non-cardiace ale stopului cardio-respirator

Cauzele non-cardiace provoacă între 15 – 25% din stopurile cardio-respiratorii.

Cele mai frecvente cauze non-cardiace sunt:

  • traumatisme
  • sângerări majore (sângerare gastrointestinală, ruptură aortică sau hemoragie intracraniană)
  • șocul hipovolemic
  • supradoze
  • înec
  • embolie pulmonară
  • otrăviri, intoxicații  
  • electrocutare

Cauze reversibile

Alte cauze non-cardiace ale stopului cardiac pot rezulta din tulburări temporare ale homeostaziei organismului. Acesta poate fi rezultatul modificării raporturilor electroliților,  saturației de oxigen sau al modificărilor altor ioni ce influențează pH-ul corpului.

Factorii de risc pentru stop cardio-respirator 

Aceștia sunt similari cu cei ai bolii coronariene și includ:

  • fumatul
  • hipertensiunea arterial
  • hipercolesterolemie
  • lipsa exercițiilor fizic
  • obezitatea
  • diabetul
  • istoricul familial de boli cardiace
  • vârsta de peste 65 de ani

Un episod anterior de stop cardio-respirator brusc crește riscul unor episoade viitoare.

Evenimentele cardiace adverse anterioare, tahicardia ventriculară nesusținută, sincopa și hipertrofia ventriculară stângă (LVT) cresc riscul de moarte subită cardiacă la copii.

Simptome stop cardio respirator

La aproximativ 50% dintre persoane, stopul cardio-respirator nu este precedat de niciun simptom de avertizare. Pentru persoanele care prezintă simptome, acestea sunt, de obicei, nespecifice și pot include:

  • durere în piept
  • oboseală
  • ameţeală
  • dificultăți de respirație, dispnee
  • palpitații, tahicardie
  • slăbiciune
  • vărsături
  • transpirație intensă

Ca urmare a pierderii perfuziei cerebrale (fluxul de sânge către creier), persoana aflată în stop cardio-respirator își pierde rapid cunoștința, iar respirația se poate opri.  

Stop cardio-respirator in somn

Deși pare neașteptat ca stopul cardio-respirator să survină și în timpul odihnei, astfel de cazuri există și, conform unor studii, sunt mai frecvente la femei, în special la persoane care suferă de tulburări respiratorii și cu o prevalență mare a fumatului.

Moartea subită prin stop cardio-respirator poate surveni în somn, mai ales la persoanele cu anumiți factori de risc:

  • Boală arterială coronariană
  • Infarct
  • Cardiomiopatie, boli ale valvelor
  • Boli cardiace congenital
  • Probleme ale sistemului electric al inimii

Primul ajutor în caz de stop cardio-respirator

Resuscitarea cardiopulmonară precoce este esențială pentru supraviețuire în cazul  stopului cardio-respirator și se recomandă ca acesta să fie începută cât mai curând posibil și să fie continuă, cu cât mai puține întreruperi.  Timpul este esențial în acordarea primului ajutor unei persoane în  stop cardio-respirator, fiind foarte important să se intervină într-un interval de 3-5 minute după producerea evenimentului. Cu fiecare minut care depășește acest interval șansele de supraviețuire ale victimei scad cu aproximativ 10%.

Principiile resuscitarii includ:

• recunoașterea rapidă a faptului că s-a produs stop cardio- respirator

• un apel către personal instruit corespunzător pentru ajutor

• evitarea pericolului pentru salvatori și victimă

• evaluarea circumstanțelor colapsului

•menținerea unei perfuzii coronariene suficiente (în timpul fazei de relaxare a compresiunilor toracice) pentru a permite inversarea ulterioară a ritmurilor cardiace neperfuzante

• menținerea perfuziei cerebrale (în timpul fazei de compresie a compresiilor toracice) pentru a evita afectarea neurologică permanentă după restabilirea circulației spontane

• menținerea oxigenării prin presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii (CPAP) sau ventilație cu presiune pozitivă

• corectarea problemei de bază folosind monitorizare cardiacă, defibrilare și medicamente

• luarea în considerare a angiografiei coronariene precoce și a hipotermiei terapeutice ușoare la cei care supraviețuiesc stopului cardiac în afara spitalului

• încetarea la timp a încercărilor de resuscitare.

Răspunsul la stopul cardiorespirator este caracterizat de „lanțul de supraviețuire”:

  • recunoașterea precoce a stopului cardio-respirator
  • furnizarea rapidă a suportului vital de bază
  • defibrilare
  • management avansat (tratament post-resuscitare)

Dacă stopul cardio-respirator survine în afara spitalului, persoana care realizează resuscitarea va proceda (în mare) astfel:

1. verifică dacă victima respiră, are puls, iar dacă nu depistează aceste semnale se pregătește pentru manevra de resuscitare, nu înainte de a suna la 112 și a solicita și ajutorul persoanelor din jur, dat fiind că resuscitarea cardio-pulmonară poate fi foarte solicitantă.

Rata de compresie necesită un efort substanțial și, cu excepția cazului în care salvatorul este singur, altcineva ar trebui să preia compresiile după 2 minute sau cinci cicluri, dacă nu înainte.

2. în cazul în care există un defibrillator automat accesibil, acesta trebuie folosit

3. se deschide căile respiratorii fixând o mână pe fruntea victimei, iar una pe bărbie, ridică bărbia, dă capul victimei pe spate și deschide cavitatea bucală

4. până la momentul sosirii ambulanței, se poate efectua masajul cardiac, ce constă în 30 de compresiuni toracice externe. Podul palmei trebuie plasat în mijlocul jumătății inferioare a sternului. Rata de compresie este de 100–120 apăsări pe/minut,  cu adâncimea compresiei de 5–6 cm și eliberarea presiunii între compresii.

5. se alternează compresiile cu două ventilații gură la gură care se realizează astfel:  se deschide gura victimei și se acoperă nările cu degetele,  se inspiră aer, se așează gura etanș pe cea a victimei  și se insuflă incet aerul, verificând  dacă toracele se înalță.

6. Se reia ciclul de 30 de compresiuni toracice.

Desigur că resuscitarea cardio-pulmonară specializată este mai complexă, dar chiar și un neprofesionist trebuie să încerce aceste manevre în cazul unui stop cardio-respirator, până la sosirea ambulanței.

”Inițierea imediată a manevrelor de resuscitare poate crește rata de supraviețuire de 2 până la 4 ori. Se recomandă ca martorul cel mai familiarizat cu manevrele de resuscitare să înceapă masajul cardiac extern și ventilațiile artificiale. În cazul în care niciunul din martori nu cunoaște aceste manevre, dispecerul medical de urgență va da instrucțiuni doar pentru realizarea compresiilor cardiace externe până la sosirea echipajului medical de urgență.”,  precizează dr. Ioana Bădeanu și dr. Alin Popescu pe revistagalenus.ro

Dacă resuscitarea cardio-pulmonară specializată nu duce la revenirea circulației spontane și ritmul cardiac al persoanei este în asistolă, întreruperea procedurii și declararea decesului persoanei este, în general, rezonabilă după circa 20 de minute. Excepțiile includ anumite cazuri de hipotermie sau de înec, în care resuscitarea cardio-respiratorie ar trebui să fie mai lungă și mai susținută.  Durata mai mare a resuscitării poate fi rezonabilă și la cei care suferă un stop cardio-respirator în timp ce sunt în spital.

În cazul stopului cardio-respirator în afara spitalului, defibrilarea este realizată cu un defibrilator extern automat, un aparat portabil care poate fi folosit de orice utilizator: oferă instrucțiuni vocale ce ghidează procesul, verifică automat starea victimei și aplică șocuri electrice adecvate. Unele defibrilatoare oferă chiar feedback cu privire la calitatea compresiilor CPR, încurajând salvatorul neprofesionist să preseze pieptul persoanei suficient de tare pentru a face sângele să circule.

”Defibrilarea precoce, în decurs de 3-5 minute de la colaps, cu ajutorul defibrilatoarelor automate externe aflate în spațiile publice, crește rata de supraviețuire la 50-70%.”, arată dr. Bădeanu și dr. Popescu.

Pe lângă acordarea suportului  vital de bază, medicii vor  trece și la suportul avansat pentru căile respiratorii, adăugând medicamente precum epinefrina și amiodarona pentru CPR. De asemenea, pot fi folosite dispozitive supraglotice și tuburi endotraheale.

Suportul avansat este conceput pentru a asigura o ventilație adecvată, pentru a stabiliza tensiunea arterială împreună cu debitul cardiac, pentru a controla aritmiile cardiace și pentru a restabili perfuzia organelor. Manevrele necesare pentru atingerea acestor obiective includ:

  • Defibrilare și stimulare.
  • Intubația tubului endotraheal și ventilația mecanică
  • Inserarea liniei intravenoase

Stop cardio-respirator șanse de supraviețuire

Rata generală de supraviețuire în rândul persoanelor care au suferit un stop cardio-respirator în afara spitalului este de 8-10%.

70% dintre cazurile de stop cardio-respirator se produc acasă, iar rata de supraviețuire a acestora poate fi și mai scăzută, de circa 6%.

Pentru cei care au un stop cardio-respirator în spital, rata de supraviețuire la cel puțin un an de la apariția evenimentului este estimată la 13%.

Supraviețuirea la un an este estimată a fi mai mare la persoanele cu diagnostice de internare cardiacă (39%) în comparație cu cele cu diagnostice de internare non cardiacă (11%).

Rata de supraviețuire a copiilor care au suferit un stop cardio-respirator este de 3 până la 16% .

Cei care supraviețuiesc până la reluarea circulației sângelui și internarea în spital prezintă frecvent sindromul post-stop cardio-respirator, ce se manifestă, de obicei, prin leziuni neurologice care pot varia de la probleme ușoare de memorie până la comă.

Leziunea cerebrală ischemică hipoxică este una dintre problemele majore în cazul persoanelor care supraviețuiesc unui stop cardio-respirator. Cele mai multe ameliorări ale cogniției apar în primele trei luni după stopul cardio-respirator, unii indivizi raportând îmbunătățiri până la un an după eveniment.

50 – 70% dintre supraviețuitorii stopului cardio-respirator raportează oboseala ca simptom principal.

Ratele de supraviețuire sunt mai bune la cei care au beneficiat imediat de resuscitare cardio-respiratorie. Femeile au mai multe șanse să supraviețuiască stopului cardio-respirator.  Rata globală a persoanelor care au putut să se recupereze după ce au primit CPR a fost de aproximativ 30%, iar rata de supraviețuire până la externare a fost estimată la 9%.

Stop cardio-respirator tratament

Îngrijirea post-resuscitare poate necesita transferul supraviețuitorilor în centre specializate și dezvoltarea unor ghiduri specifice de tratament care urmăresc:

• menținerea volumul fluidului intravascular normal din punct de vedere fiziologic

• restabilirea oxigenării țesuturilor și menținerea glicemiei și a pH-ului normal – corectând hipercarbia, hipoxemia și evitarea hiperoxemiei (vizând o saturație de oxigen de 94–98%)

• maximizarea funcției cardiace prin creșterea farmacologică a tensiunii arteriale și angiografia coronariană precoce

• tratarea infecțiilor

• prevenirea leziunilor neurologice suplimentare prin îmbunătățirea funcției cardiace, tratamentul convulsiilor cu anticonvulsivante, inversarea hiperpirexiei și, la supraviețuitorii în coma, hipotermie terapeutică ușoară electivă (de exemplu, la 32–34 °C timp de 12–24 ore)

Epinefrina la adulți pare să îmbunătățească supraviețuirea, dar nu pare să îmbunătățească rata de supraviețuire în cazul unui stop cardio-respirator, precum și integritatea neurologică.  

Epinefrinaacționează asupra receptorului alfa-1, care crește fluxul de sânge ce alimentează inima.[  Acest lucru ajută la furnizarea unei cantități mai mari de oxigen inimii.

Pe baza ghidurilor din 2019, 1 mg de epinefrină poate fi administrat pacienților la fiecare 3-5 minute, dar dozele mai mari de 1 mg de epinefrină nu sunt recomandate pentru utilizarea de rutină în stopul cardio-respirator.

Combinația de epinefrină, vasopresină și metilprednisolon pare să îmbunătățească rezultatele tratamentului.

Lidocaina și amiodarona sunt considerate rezonabile la copiii cu stop cardio-respirator.

Tromboliticele pot dăuna, dar pot fi benefice la cei cu o embolie pulmonară confirmată drept cauză a stopului cardio-respirator.

Dovezile privind utilizarea naloxonei la cei cu stop cardiac determinat de supradoza de opioide sunt încă neclare, dar poate fi folosită în continuare.

La cei cu stop cardio-respirator cauzat de anestezia locală se poate folosi emulsie lipidică.

Orientările internaționale actuale sugerează utilizarea unor proceduri de răcire a corpului, cunoscute sub denumirea de management țintit al temperaturii (TTM), anterior purtând numele de hipotermie terapeutică. Acest tratament se aplică pentru o perioadă de 24 de ore, cu o temperatură țintă de 32–36 °C. Există mai multe metode folosite pentru a scădea temperatura corpului, cum ar fi aplicarea pungilor cu gheață sau a tamponelor cu apă rece sau infuzarea cu soluție salină rece. Terapia este urmată de reîncălzirea treptată în următoarele 12 până la 24 de ore.

Sunt necesare în continuare studii pentru a demonstra eficacitatea terapiei prin scăderea temperaturii și a identifica potențialele efecte adverse. S-a demonstrat că aplicarea prespitalicească poate crește riscul de rezultate adverse. Mai mult, poate determina efecte neurologice secundare la persoanele care supraviețuiesc după stop cardio-respirator.

Prevenția stopului cardio-respirator

Având în vedere că principalele cauze ale stopului cardiac sunt boala cardiacă ischemică, eforturile de a promova o dietă sănătoasă, exerciții fizice și renunțarea la fumat sunt foarte importante.

Pentru persoanele cu risc de boli cardiace, sunt necesare măsuri precum controlul tensiunii arteriale și scăderea colesterolului.

Exercițiile fizice sunt o măsură preventivă eficientă pentru stopul cardio-respirator la populația generală, dar pot fi riscante pentru cei cu afecțiuni preexistente, așa că trebuie făcute cu grijă de către aceștia și numai cu recomandare medicală.
Potrivit unui studiu publicat în Journal of the American Heart Association în 2021, modificarea dietei este un bun factor de prevenție, ducând la o incidență mai mică a morții subite cardiace. Eliminarea din dietă a grăsimilor adăugate, alimentelor prăjite, cărnii procesate și băuturilor îndulcite cu zahăr au avut o asociere pozitivă scăderea riscului de stop cardio-respirator.  Persoanele care consumă o dietă mediteraneană, bazată pe fructe, verdețuri, legume, au un  risc mult mai mic de moarte subită cardiacă.

Acizii grași polinesaturați omega-3 au fost promovați pentru prevenirea stopului cardio-respirator datorită capacității lor de a scădea nivelul trigliceridelor, de a preveni aritmiile, de a scădea agregarea trombocitelor și tensiunea arterială.

Utilizarea unui defibrilator implantabil poate fi utilă la persoanele cu boli cardiace, aflate în risc de stop cardio-respirator (prevenție primară). Acesta este un dispozitiv care monitorizează activitatea electrică a inimii și, atunci când este detectată o aritmie, poate elibera un șoc electric pentru a opri ritmul anormal.

Defibrilatorul implantabil este utilizat și pentru a preveni moartea subită cardiacă  la cei care au supraviețuit unui episod anterior de stop cardio-respirator din cauza fibrilației ventriculare sau a tahicardiei ventriculare (prevenție secundară).

Recuperare dupa stop cardio –respirator

Recuperarea pentru persoanele care au supraviețuit unui stop cardio-respirator cuprinde mai multe etape.
Recuperarea imediată

Pacientul este îngrijit într-o unitate de terapie intensivă și monitorizat îndeaproape până când poate fi mutat într-o secție de cardiologie. Este posibil să fie pus într-o comă indusă pentru a permite corpului să-și revină.

Recuperare pe termen mediu

Vor fi investigate cauzele stopului cardio-respirator și medicul va recomanda un anumit tratament, care poate include o anumită medicație, precum și dispozitive de tipul unui stimulator cardiac sau unui defibrilator implantabil, pentru a reduce riscul ca stopul cardio-respirator să se repete.

Poate fi nevoie de reabilitare cardiacă, implicând evaluări regulate, cum ar fi verificarea pulsului și a tensiunii arteriale, sprijin psihologic, consiliere de educație pentru sănătate și sesiuni de exerciții fizice.

Recuperare pe termen lung

Timpul necesar recuperarea completă după un stop cardio-respirator depinde de cauza acestuia, precum și de timpul necesar pentru ca inima să bată din nou după stop.  Recuperarea poate dura câteva săptămâni, câteva luni sau mai mult.
Lipsa de oxigen la nivelul creierului în timpul unui stop cardio-respirator poate avea, uneori, efecte pe termen lung, ce include:

  • schimbări de personalitate
  • probleme cu memoria
  • senzație de oboseală
  • amețeli sau probleme de echilibru
  • afazie/disfazie (probleme cu vorbirea și limbajul)
  • mioclonie (mișcări involuntare)
  • leziuni cerebrale permanente

În astfel de cazuri este necesară asistență medicală specializată, de exemplu lucru cu fizioterapeuți, kinetoterapeuți, terapeuți de vorbire și limbaj sau un terapeut ocupațional.


Surse: