Terapia cu oxigen: beneficii neștiute care îți pot salva viața

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Terapia cu oxigen presupune utilizarea oxigenului în calitate de agent terapeutic, pentru o serie de afecțiuni, precum și pentru recuperarea după anumite condiții medicale. Astfel, terapia cu oxigen este folosită în caz de hipoxie, intoxicație cu monoxid de carbon, migrenă în cluster, precum și în timpul anesteziei, pentru a asigura un aport suficient de oxigen când se administrează gazele anestezice. Suplimentarea pe termen lung a cantității de oxigen este necesară în cazul unor boli pulmonare cronice, precum Boala Pulmonară Obstructivă Cronică sau fibroza chistică.

Oxigenul suplimentar poate fi furnizat în multiple moduri, fie că este vorba de aplicarea măștii de oxigen sau canulelor nazale, fie în cadrul camerei hiperbarice. O terapie de succes  este și  terapia cu ozon, care este folosită tot mai frecvent pentru tratamentul durerilor, complicațiilor diabetului, regenerarea articulațiilor, refacerea stării de bine a organismului sau tratamentele cosmetice.

Dacă unele efecte ale terapiei cu oxigen sunt binecunoscute, există și beneficii neștiute, cu impact major în creșterea calității vieții. Descoperă mai jos când poți utiliza terapia cu oxigen, pentru beneficii maxime.

Ce este terapia cu oxigen și în ce condiții se folosește

Oxigenul este utilizat ca tratament medical atât în ​​cazul unor afecțiuni cronice, cât și în condiții acute, putând fi folosit în spital, în ambulatoriu sau la domiciliu.

Principalele condiții cronice în care este necesară terapia cu oxigen sunt Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), complicațiile bronșitei cronice sau  emfizemul pulmonar,  afecțiuni care reprezintă efecte comune,  pe termen lung, ale fumatului.  În cazul acestor boli, terapia cu oxigen poate fi necesară permanent, atât ziua, cât și noaptea, ori în perioadele de agravare temporară a stării bolnavului. 

La persoanele cu BPOC, care au presiunea parțială a oxigenului arterial PaO2 ≤ 55 mmHg (7,3 kPa) sau saturația de oxigen arterial SaO2 ≤ 88%, terapia cu oxigen poate crește durata de viață.

Oxigenul este adesea prescris în cazul insuficienței cardiace sau respiratorii, în stadiul final al cancerului avansat sau al unor boli neurodegenerative, în ciuda nivelurilor relativ normale de oxigen din sânge.

Oxigenul este utilizat pe scară largă în medicina de urgență, atât în ​​spital, cât și în timpul transportului cu ambulanța sau în timpul acordării primului ajutor.

Oxigenul cu debit mare este indicat pentru resuscitare, în asistarea traumelor majore, anafilaxie, hemoragii, șoc, convulsii și hipotermie.

În cazul altor condiții medicale acute (leziuni, traume, infecții), nivelul de oxigen administrat este moderat, pentru că utilizarea excesivă crește riscul de deces. Oxigenul  trebuie oprit dacă saturația sa în sânge este mai mare de 90 până la 93%. Excepții reprezintă cazurile de intoxicare cu monoxid de carbon, migrenele în ciorchine, anemia cu celule falciforme și pneumotoraxul.

Este important de știut că persoanele care urmează terapie cu oxigen în urma unei boli acute nu trebuie să primească în mod obișnuit o reînnoire a prescripției pentru terapia cu oxigen,  fără o reevaluare de către medic a stării de sănătate.  Dacă persoana s-a recuperat după boală, atunci se așteaptă ca hipoxemia să se rezolve, fără a mai suplimenta aportul de oxigen, pentru a nu produce efecte toxice.

Terapia cu oxigen hiperbaric

Oxigenoterapia hiperbară este un tip de tratament utilizat pentru a accelera vindecarea intoxicației cu monoxid de carbon, a rănilor persistente,  gangrenei și infecțiilor în țesuturile lipsite de oxigen.

Terapia cu oxigen hiperbaric presupune că oxigenul este primit de pacient în interiorul unei camere speciale, având o puritate ridicată, până la 100%, la niveluri de presiune a aerului de 1,5 până la de 3 ori mai mari decât media. Scopul este de a furniza suficient oxigen în sânge, pentru a repara țesuturile și a restabili funcția normală a organismului.

Principalele utilizări ale terapiei cu oxigen hiperbaric includ:

  • Tratamentul unor intoxicații sau otrăviri: intoxicare cu monoxid de carbon; otrăvire cu cianură
  • Tratamentul leziunilor greu vindecabile, inclusiv al rănilor diabetice care nu se vindecă corespunzător
  • Gangrena gazoasă (o formă de gangrenă în care gazul se colectează în țesuturi)
  • Flux sanguin insuficient acut sau traumatic în artere
  • Grefe și lambouri de piele compromise
  • Infecție la nivelul unui os (osteomielită)
  • Leziuni determinate de radiații
  • Infecția necrozantă a țesuturilor moi
  • Embolia arterială
  • Actinomicoza (o infecție bacteriană)

Terapia cu oxigen hiperbaric este utilizată, de asemenea, pentru a trata scafandrii de adâncime, care prezintă boala Caisson (boala de decompresie).

Oxigenul hiperbaric ajută la vindecarea rănilor prin aducerea plasmei bogate în oxigen în țesuturile anoxice. Leziunile greu vindecabile afectează vasele de sânge ale corpului și se eliberează lichid ce difuzează în țesuturi și provoacă inflamație și tumefacție. Din cauza acestui proces, celulele sunt private de oxigen, iar țesutul începe să moară. Terapia cu oxigen hiperbaric reduce inflamația și crește fluxul de oxigen la nivelul țesutului afectat, datorită presiunii ridicate din camera hiperbarică.  

Oxigenul hiperbaric este utilizat și pentru tratamentul leziunilor rezultate ca urmare a ischemiei și reperfuziei, fenomene ce se pot instala în urma rănirii grave a unui țesut și opririi fluxului de sânge la nivel tisular (leziuni traumatice directe, leziuni provocate de presiune, răni sau arsuri la rece, leziuni embolice, trombotice sau ocluzii inflamatorii localizate).

Ischemia și reperfuzia pot duce la deteriorarea gravă a țesutului, în momentul când aportul de sânge revine la țesuturi, după o perioadă în care acestea au fost lipsite de oxigen. De exemplu, atunci când fluxul de sânge este întrerupt de o vătămare prin strivire, o serie de evenimente în interiorul celulelor deteriorate duce la eliberarea radicalilor nocivi de oxigen. Aceste molecule pot afecta țesuturile și pot provoca blocarea vaselor de sânge și oprirea fluxului de sânge. Terapia cu oxigen hiperbaric încurajează eliminarea radicalilor de oxigen. Dacă este inițiată precoce, oxigenoterapia hiperbarică poate ameliora efectele nocive ale reperfuziei, prin modularea precoce a inflamației, menținerea funcției metabolice în țesuturile din aval și generarea oxidării la nivelul epidermului.

Terapia cu oxigen hiperbaric ajută la blocarea acțiunii bacteriilor dăunătoare, întărește sistemul imunitar și  poate dezactiva toxinele anumitor bacterii. De asemenea, crescând concentrația de oxigen în țesuturi, amplifică și rezistența acestora împotriva infecției. În plus, acest tip de terapie îmbunătățește capacitatea celulelor albe din sânge de a găsi și distruge invadatorii.

Un alt beneficiu al terapiei cu oxigen hiperbaric este că încurajează formarea de colagen și de celule noi ale pielii, precum și formarea de noi vase de sânge. De asemenea, stimulează celulele să producă anumite substanțe, cum ar fi factorul de creștere endotelial vascular. Acestea atrag și stimulează celulele endoteliale necesare vindecării.

Oxigenoterapia hiperbară a dat rezultate încurajatoare la persoanele afectate de noul coronavirus, dat fiind că acest tip de terapie este folosită cu succes pentru multe afecțiuni printre care și hipoxie, ischemia periferică, care apar la pacienții cu COVID-19.

”Terapia hiperbară, în general, are câteva efecte demonstrate științific care ar putea veni în ajutor în această situație generată de COVID-19. Este singura terapie care se poate aplica în cazul bolnavilor cu blocanți hemoglobinați. La ora actuală, în cazul unor intoxicații cu o serie de noxe (otrăvuri)-monoxidul de carbon, gazul sarin, hidrogen sulfurat și cianin care nu fac altceva decât să blocheze hemoglobina astfel încât pacienții se asfixiază, singura metodă terapeutică care este luată în calcul de toate comisiile europene și demonstrată științific este terapia hiperbară... ”, arată dr. Bogdan Cristian Ion, medic specialist de medicină hiperbară, directorul Centrului de Medicină Hiperbară din Târgu-Mureș și Constanța într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Medicul subliniază că terapia cu oxigen hiperbaric poate avea efecte de regenerare a plămânului afectat de pneumonia COVID.

”Terapia hiperbară din punctul de vedere al parametrului pe presiune parțială este mult mai eficientă față de o ventilație cu oxigen agresiv. De aici și posibilitatea de a o aplica în acest fenomen de pneumonie. Legat de pneumonie, noi avem o experiență anterioară pe pneumoniile interstițiale bacteriene, unde observăm o tendință de fibrozare a plămânului, care poate constitui o indicație majoră a terapiei hiperbare… terapia hiperbară ne ajută să dezinflamăm rapid plămânul și eventual să preîntâmpinăm sau să tratăm formele de detresă. Terapia hiperbară are efect regenerator și cicatrizant. Sub expunerile oxigenului la presiune obținem o accelerare a fenomenului de vindecare.

 Vedem că un ficat cu ciroză se regenerează dacă folosim terapia hiperbară, un os cu necroză avasculară se poate regenera, de asemenea o necroză radică a tegumentului și a mucoaselor, sau o necroză prin combustia tegumentului și mucoaselor se poate regenera fără sechele cu ajutorul oxigenului hiperbar. De aceea, este posibil un mecanism asemănător de regenerare a mucoasei pulmonare ca urmare a efectelor oxigenului hiperbar. ”, precizează dr. Ion.

Oxigenoterapia hiperbară se realizează în cadrul a două tipuri de camere:

  • Camera monoloc: aceasta este o cameră construită pentru o singură persoană. Este un tub lung, din plastic, care seamănă cu un aparat RMN. Pacientul se așează în cameră, întins, relaxat, urmând apoi presurizarea lentă cu 100% oxigen.
  • Camera multiloc sau multiplă: această cameră poate găzdui două sau mai multe persoane simultan. Tratamentul este, în mare parte, același. Diferența este că pacienții respiră oxigen pur prin măști sau canule nazale.

În timpul terapiei hiperbarice, pacientul poate simți că i se înfundă urechile, pe măsură ce presiunea crește, ca atunci când se află într-un avion sau la munte. Simpla înghițire sau folosirea gumei de mestecat va face să se diminueze această senzație.

Sângele transportă oxigenul suplimentar în tot corpul, perfuzând țesuturile rănite care au nevoie de mai mult oxigen, astfel încât să poată începe vindecarea. La finalizarea ședinței de oxigenoterapie hiperbară, pacientul s-ar putea să se simtă amețit. Efectele secundare ușoare includ claustrofobie, oboseală și dureri de cap, care trec după o perioadă scurtă.

Terapia cu ozon

Ozonul, descoperit la mijlocul secolului al XIX-lea, este o moleculă formată din trei atomi de oxigen (O3), într-o structură instabilă dinamic, care oscilează între mai multe stări moleculare. Ozonul este un gaz incolor, slab solubil în apă. În mod obișnuit, este un oxidant puternic, de aceea este dăunător omului, producând dureri de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii.

 Ozonoterapia a fost utilizată și studiată intens de mai bine de un secol. Deși O3 poate avea unele efecte periculoase (astfel, în 2019, Food and Drug Administration a declarat că ozonul este toxic și nu are aplicații medicale dovedite), mulți cercetători cred că efectele sale terapeutice sunt mai importante. Aceste beneficii sunt dovedite, consistente, sigure, în vreme ce efectele secundare înregistrate sunt minime și prevenibile.

”Molecula de ozon își exercită efectele biologice datorită capacității sale de a se descompune rapid în trei atomi de oxigen, cu eliberara energiei conținute și generarea de efecte metabolice și enzimatice importante. În timp, orice țesut prezintă o oxigenare deficitară, iar prin ozonoterapie, țesutul primește cantitatea de oxigen necesară regenerării (prin reparație făcută din interior spre exterior).”, arată dr. Veronica Lupu, medic primar Medicină Generală, Ozonoterapie și Acupunctură, în cadrul unui articol de pe dornamedical.ro

Începând cu anul 1987, ozonoterapia a fost utilizată în tratamentul unei multitudini de afecțiuni:

  • Boli dermatologice
  • Afecțiuni stomatologice
  • Boli cronice de ficat (hepatite, ciroză), renale sau osoase (osteoartrită, reumatism)
  • Boli autoimune: scleroză multiplă, poliartrită reumatoidă
  • Tulburări circulatorii
  • Hipercolesterolemie
  • Răni și leziuni de toate tipurile, în special complicații ale diabetului, gangrene
  • Infecții bacteriene, fungice sau virale
  • Diferite tipuri de cancer și tumori
  • SIDA

 Actualmente, ozonul  medical este utilizat, în primul rând, ca agent dezinfectant, determinând inactivarea bacteriilor, virusurilor, ciupercilor, drojdiilor și protozoarelor.

Alte efecte importante ale ozonoterapiei sunt:

  • Stimularea metabolismului oxigenului
  •  Activarea sistemului imunitar
  • Tratarea rănilor infectate
  • Tratamentul tulburărilor circulatorii, afecțiunilor geriatrice, reumatismului și artritei
  • Tratamentul tulburărilor de respirație, inclusiv în cazul bolilor cronice, precum BPOC. Folosirea ozonului în tratarea bolilor respiratorii necesită încă studii vizând siguranța și efectele adverse, dat fiind că inhalarea ozonului poate irita sau deteriora țesutul pulmonar, în special la persoanele care au deja leziuni la nivelul plămânilor
  • Terapia degenerescenței maculare
  • Terapia complicațiilor legate de diabet, în special a rănilor diabetice greu vindecabile. Complicațiile sunt adesea cauzate de stresul oxidativ din organism. Ozonul poate corecta stresul oxidativ prin activarea sistemelor imune și antioxidante ale corpului și prin reducerea inflamației.
  • Există studii care atestă eficiența ozonoterapiei în cazul unor forme de cancer sau în tratamentul SIDA. Un studiu din 2018 a constatat că ozonul amestecat cu sânge și injectat la persoanele cu HIV a redus semnificativ încărcătura virală pe o perioadă de 2 ani.

”Ozonoterapia are efecte bune și foarte bune în reumatologie și ortopedie (artroze de toate tipurile, hernii de disc, lombosciatică, periatrite, tendinite, entezite, patologie post-traumatică), neurologie (cefalee, nevralgii intercostale, Arnold și de trigemen, scleroză multiplă). În medicina internă (hepatite, boala Chron etc.), în angiologie (arteriopatie periferică, stare post AVC ischemic, retinopatii, angiopatia diabetică), stări cu deficiență imună, ca terapie complementară în medicina geriatrică, astenie generală și în oncologie (toleranță crescută la chimioterapie, limitarea diseminării tumorale, ameliorarea stării generale a pacientului).”, spune dr. Veronica Lupu.

Această terapie a fost propusă ca terapie primară sau adjuvantă pentru diferite boli, inclusiv osteoartrita, hernie de disc, răni cronice, hepatită B și C, herpes zoster, HIV-SIDA, scleroză multiplă, cancer, boli de inimă, demență Alzheimer și boala Lyme, deși dovezile care să susțină unele dintre aceste aplicații sunt limitate. Societatea Americană a Cancerului a avertizat în 2010 că dovezile eficacității terapiei cu ozon împotriva cancerului sunt neconcludente, iar terapia poate fi periculoasă.

S-a sugerat, de asemenea, că ozonul poate reprezenta un tratament potențial pentru herniile de disc și neuropatia diabetică. Persoanele cu artrită reumatoidă  pot beneficia, de asemenea, de terapia cu ozon. Cu toate acestea, nu există încă suficiente studii cu privire la aceste condiții.

Ozonul a fost, în plus, utilizat și în domeniul stomatologiei. Apa ozonată poate fi eficientă ca dezinfectant în tratamentul canalelor radiculare. De asemenea, poate ajuta la desensibilizarea dentinei expuse, printre alte utilizări.

În spital, gazul pentru ozonoterapie este fabricat din surse de oxigen de calitate medicală.

Pentru administrarea ozonului, au fost dezvoltate tehnici speciale, care să asigure aplicarea sa în siguranță.

În aplicații locale, precum și în tratamentul rănilor externe, administrarea ozonului sub forma unei băi de gaze transcutanate, la presiune scăzută (sub-atmosferică), într-un sistem închis, s-a stabilit ca fiind cea mai practică și utilă metodă.

Apa ozonizată, a cărei utilizare este cunoscută în special în medicina dentară, se aplică în mod optim sub formă de spray sau compresă.

Ozonul poate fi administrat prin injectare intramusculară, intravenoasă sau subcutanată, precum și pe alte căi (inclusiv vagin, rect). Ozonul poate fi introdus și prin autohemoterapie, în care sângele extras de la pacient este expus la ozon și reinjectat în corpul pacientului.

Pentru tratarea tulburărilor interne, cum ar fi HIV, ozonul gazos este de obicei dizolvat în sânge care a fost preluat de la pacient. Apoi, sângele cu gazul dizolvat este injectat înapoi. Utilizarea intravenoasă poate avea riscul de a provoca o embolie, prin formarea bulelor de aer.

Cercetările pentru terapia cu ozon arată rezultate mixte, deși multe rezultate sunt promițătoare. Mai multe studii clinice privind acest tip de terapie sunt în desfășurare pentru diferite afecțiuni de la boli de inimă la artrită.

Mecanismul de acțiune al ozonului

Ozonul produce inactivarea bacteriilor, virusurilor, ciupercilor, drojdiilor și protozoarelor, întrucât afectează integritatea învelișului celulelor bacteriene, prin oxidarea fosfolipidelor și lipoproteinelor. La ciuperci, O3 inhibă creșterea celulelor în anumite etape. În cazul virusurilor, O3 dăunează capsidei virale și blochează ciclul reproductiv.

Terapia cu ozon determină stimularea metabolismului oxigenului, prin creșterea ratei glicolizei la nivelul globulelor roșii. Acest lucru duce la stimularea 2,3-difosfogliceratului, ceea ce duce la o creștere a cantității de oxigen eliberat în țesuturi. Ozonul stimulează producerea de ATP (substanța care înmagazinează energia organismului) . Ozonul stimulează, de asemenea, o serie de enzime care acționează ca agenți de eliminare a radicalilor liberi nocivi și ca protectori ai pereților celulari: glutation peroxidază, catalază și superoxid dismutază.

Activarea sistemului imunitar: Ozonul administrat la o concentrație între 30 și 55 μg / cc determină cea mai mare creștere a producției de interferon și cea mai mare producție a factorului de necroză tumorală și a interleukinei-2. Producția de interleukină-2 lansează o întreagă cascadă de reacții imunologice ulterioare.

Mecanismul de acțiune al O3 asupra plămânului uman: expunerea la ozon induce o scădere medie semnificativă a capacității vitale. Crește semnificativ rezistența medie a căilor respiratorii și rezistența specifică a căilor respiratorii. De asemenea, reduce semnificativ presiunea transpulmonară maximă.

Terapia cu oxigen hiperbaric și cu ozon în cosmetică

Atât terapia cu oxigen hiperbaric, cât și ozonoterapia au dovedit efecte remarcabile în cosmetică.

Astfel, oxigenul hiperbaric este utilizat în tratamentele de rejuvenare facială, acționând în profunzime asupra tenului. Efectele de regenerare celulară și îndepărtare a impurităților, precum și de stimulare a metabolismului și circulației sanguine fac ca oxigenoterapia hiperbară să redea pielii un aspect întinerit și sănătos.

Principalele beneficii ale oxigenoterapiei hiperbare în cosmetică includ:

  • Efectele de detoxifiere
  • Repararea și regenerarea celulelor pielii, creșterea ratei de înlocuire a straturilor celulare
  • Stimularea producției de colagen, prevenirea și reducerea ridurilor
  • Vindecarea cicatricelor și leziunilor
  • Tratamentul acneei prin reducerea porilor în care se acumulează impurități

” Într-adevăr, în ultimii ani, această procedură de tratament este folosită cu succes în dermato-cosmetică, dacă vorbim de riduri, celulită, vergeturi  sau cicatrici cheloide, acnee, psoriazis și nu în ultimul rând tratamentele anti-aging. ”, subliniază dr. Lupu.

Oxigenoterapia hiperbară cosmetică este un proces blând și nu provoacă reacții adverse, precum iritarea, înroșirea, umflarea, înțepăturile și senzația de arsură. Este potrivită pentru persoanele care au pielea sensibilă și pentru cei care doresc să evite tratamentele chimice de înfrumusețare.

Și ozonoterapia este utilizată în domeniul cosmetic, dat fiind că injectarea subcutanată a unei cantități mici de amestec gazos de oxigen și ozon are efecte de estompare a ridurilor. Băile de ozon sau injecțiile subcutanate combinate cu autohemoterapia duc la ameliorarea aspectului de coajă de portocală (celulita). Ca și oxigenoterapia hiperbară, ozonoterapia s-a dovedit utilă și în tratamentul acneei, în reducerea ectaziilor venoase de la nivelul gambelor și coapselor, în tratamentul infecțiilor fungice ale pielii (Candida) și unghiilor. Ozonoterapia este utilă și în cazul patologiilor varicoase, precum și pentru reducerea formațiunilor de țesut adipos la persoanele afectate de celulită (injectare cutanată combinată cu autohemoterapie).

Autohemoterapia a dat rezultate bune și în cazul persoanelor supraponderale care doreau să slăbească și încercaseră în prealabil diverse diete fără succes.

Riscuri ale terapiei cu oxigen

Concentrațiile excesiv de mari de oxigen pot provoca toxicitate în organism, leziuni pulmonare, insuficiență respiratorie, uscarea exagerată a mucoaselor (în absența umidificării).  Saturația de oxigen recomandată depinde de afecțiunea tratată.  În cele mai multe condiții se recomandă o saturație de 94-96%, în timp ce la persoanele cu risc de retenție a dioxidului de carbon se preferă saturații de 88-92%, iar la cei cu toxicitate la monoxid de carbon sau stop cardiac ar trebui să fie cât mai mari, ajungând până la 99%.

Oxigenul nu trebuie administrat niciodată unei persoane intoxicate cu paraquat, cu excepția cazului în care prezintă suferință respiratorie severă sau stop respirator, deoarece administrarea oxigenului poate crește toxicitatea substanței. Terapia cu oxigen nu este recomandată persoanelor care prezintă fibroză pulmonară sau alte leziuni pulmonare rezultate în urma tratamentului cu bleomicină.

Nivelurile ridicate de oxigen administrate sugarilor provoacă orbire, promovând creșterea excesive a vaselor de sânge noi în ochi care obstrucționează vederea (retinopatia prematurității).

De asemenea, lucrul cu concentrații mari de oxigen crește riscul de incendii, astfel că este necesar să se respecte cu rigurozitate regulile de prevenire a incendiilor.

Oxigenoterapia hiperbară trebuie folosită, de asemenea, cu unele precauții și nu este indicată la toate persoanele. Acest gen de terapie nu trebuie să fie utilizat de persoanele care au suferit recent o intervenție chirurgicală la urechi sau traumatisme urinare, răceală sau febră ori anumite tipuri de boli pulmonare.

Persoanele cu antecedente de tinitus, infecții ale urechii medii, intoleranță la presiune sau intervenții chirurgicale la nivelul urechii pot prezenta un risc de leziuni ale urechii în caz de oxigenoterapie hiperbară.

Cea mai frecventă complicație după acest tip de terapie este trauma la nivelul urechii medii. Alte posibile complicații sunt leziunile oculare și problemele sinusurilor. În cazuri rare, grave, o persoană poate prezenta intoxicare cu oxigen. Acest lucru poate duce la convulsii, acumulare de lichid în plămâni, insuficiență pulmonară sau alte probleme.

Unele persoane pot experimenta, în plus, anxietate, claustrofobie, creșterea tensiunii arteriale, modificări de vedere.

În ceea ce privește ozonul, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a declarat inițial în 1976 și și-a reiterat poziția în 2006, că, atunci când este inhalat, ozonul este un gaz toxic care nu a demonstrat nicio aplicare medicală sigură. În mod normal, ozonul este un poluant, așa că utilizarea sa trebuie făcută cu precauție.

Edemul pulmonar este cel mai frecvent efect advers al tratamentului cu ozon. Șocul anafilactic poate fi, de asemenea, printre efectele adverse ale acestei terapii. Tratamentele pe bază de ozon pot fi asociate cu toxicitatea sistemului nervos central, denumită Encefalopatie Indusă de Ozon. Aceasta poate include insuficiență vizuală corticală, stare mentală modificată, cefalee, deficite neurologice focale, convulsii, amețeli, greață și vărsături, indiferent de calea de administrare.

 ”Terapia cu ozon are o singură contraindicație absolută, și anume deficitul de G6PD (favismul sau anemia hemolitică acută). Sunt și câteva contraindicații relative: hipertiroidia necontrolată (tireotoxicoză), hipertensiunea arterială necontrolată (Ta>160/90 mmHg), accidentul vascular hemoragic recent, trombocitopenii severe sau alte stări hemoragice.”, spune dr. Lupu

Terapia cu ozon este lipsită de efecte secundare, atâta timp cât este aplicată respectând cu strictețe protocoalele terapeutice. De aceea, ea trebuie sa fie practicată doar de către medici cu pregătire în acest sens. Furnizorii de servicii medicale ar trebui să fie extrem de precauți atunci când utilizează terapia cu ozon. Ozonul trebuie utilizat în cantitatea adecvată și în locul corect și nu trebuie inhalat.

Există unele pericole și atunci când se utilizează ozon intravenos, la doze mari sau pentru o lungă perioadă de timp.

Surse: