Tipuri de anestezie: explicații, recomandări și efecte adverse

Revizuit de Dr. Enikö Vera PALL

Specializări: Pneumologie
Șef secție Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța
Competențe: Managementul serviciilor de sănătate, Somnologie, Ultrasonografie generală, Atestat de Formator
Grad Profesional: Medic Primar Pneumolog
Cabinet Consultații: doctor-pall.ro


Așa cum știm cu toții și cum arată și denumirea ei, anestezia reprezintă pierderea senzațiilor, în mod controlat și temporar, indusă în scopuri medicale. Există mai multe tipuri de anestezie, dintre care cea mai complexă este anestezia generală. Principalul scop al anesteziei este analgezia, astfel încât pacientul să poată suporta diverse intervenții medicale fără durere sau disconfort. Pe lângă analgezie, anestezia include și alte manifestări precum paralizie (relaxare musculară profundă), amnezia  și starea de inconștiență (în cazul anesteziei generale).  Diferitele tipuri de anestezie au manifestări distincte și se utilizează într-o gamă largă de proceduri medicale, de la cele minore, cum ar fi extracția unui dinte, la operațiile majore, cum sunt cele pe cord deschis.

Principalele tipuri de anestezie

Există patru tipuri de anestezie, la care se adaugă și tehnicile de anestezie combinate.

 Anestezia  locală și anestezia regională blochează transmiterea impulsurilor nervoase într-o anumită parte a corpului. În funcție de situație, anestezia regională poate fi utilizat fie singură (caz în care persoana rămâne pe deplin conștientă), fie în combinație cu anestezie generală sau sedare. Medicamentele pot fi direcționate asupra nervilor periferici pentru a anestezia doar o parte izolată a corpului, cum ar fi amorțirea unui dinte pentru lucrări dentare sau utilizarea unui bloc nervos pentru a inhiba senzația la un întreg membru. Uneori, aceste două tipuri de anestezie nu sunt văzute ca distincte, putând fi denumite drept anestezie loco-regională.

”Anestezia loco-regională (ALR) reprezintă blocarea transmisiei aferenţelor nociceptive senzitive şi simpatice autonome precum şi a eferenţelor motorii la nivelul axonilor nervilor periferici, prin intermediul unor anestezice locale.”, se arată în cadrul unei prezentări privind anestezia generală și anestezia loco-regională a ATI Târgu Mures.

Anestezia generală suprimă activitatea sistemului nervos central și are ca rezultat inconștiența și lipsa totală de senzație, folosind medicamente anestezice injectate sau inhalate.

 ”Anestezia generală este necesară în general intervențiilor ample desfășurate în zona abdomenului, toracelui, când toate simțurile pacientului trebuie suprimate și menținută homeostazia organismului în condiții optime, cu ajutorul unor aparate sofisticate, medicație complexă și urmărirea atentă de către echipa anestezică.”, precizează dr. Raluca Ungureanu, medic primar anestezie și terapie intensivă la Spitalul Clinic de Urgență București, în cadrul unui interviu de pe revistagalenus.ro

Sedarea suprimă activitatea sistemului nervos central într-o măsură mai mică, inhibând atât anxietatea și provocând amnezie, fără a duce la inconștiență.

Anesteziile combinate. Tehnicile anestezice sunt de multe ori combinate din diverse motive: îmbunătățirea tratamentului durerii, micșorarea dozelor, creșterea siguranței pacientului sau reducerea unor riscuri.

De exemplu, un cateter epidural poate fi montat înainte de anestezia generală pentru un control mai bun al durerii postoperatorii; sedarea poate însoți tehnicile regionale pentru un confort mai bun al pacientului și pentru reducerea anxietății.

”Tipul de anestezie este ales în funcție de tipul de intervenție chirurgicală, starea de sănătate a pacientului, durata operației și de preferință medicului anestezist sau a chirurgului. Cu excepția anesteziei locale care poate fi efectuată de medici chirurgi, oftalmologi sau dermatologi, anesteziile regionale și generale sunt efectuate de medicul anestezist, un medic specializat și pregătit special în acest sens.”, arată dr. Ileana Andreescu pe site-ul reginamaria.ro

„În principiu, anestezia trebuie să fie adaptată tipului de intervenție, adică să dureze cel puțin cât durează aceasta. Dacă starea pacientului este sever afectată, la limita epuizării, atunci intervenția trebuie scurtată până la minimum necesar alături de manevre susținute de menținere a funcțiilor vitale.”, subliniază și dr. Raluca Ungureanu.

Tipuri de anestezie locală

Anestezia locală se folosește în cazul unor intervenții chirurgicale de mică amploare, cum ar fi extracția unui dinte, biopsia cutanata sau anumite operații la nivelul ochiului (că de exemplu, operația de cataractă). Un anestezic local (cel mai obișnuit este xilină) acționează într-o mică zonă a corpului (de obicei la nivelul pielii); această zonă cuprinde nervi la care anestezicul ajunge ușor sub formă de picături, spray sau injectat. Pacientul rămâne conștient iar durerea este absentă sau mult diminuată. În anumite situații se poate folosi și un sedativ injectabil pentru confortul și siguranță pacientului.

Există două tipuri principale de anestezie locală:

Anestezie locală de contact, care presupune aplicarea unui unguent ce conține o substanță cu efect anestezic local, fie pe piele, fie pe mucoase. Un exemplu este crema anestezică EMLA (Eutectic Mixture of Local Anesthetics) ce conține prilocaină și lidocaină și care poate fi aplicată pe piele la copiii mici, când urmează să li se facă injecții sau să li se recolteze sânge, ori poate fi utilizată în cosmetic, înainte de realizarea unui tatuaj. Anestezia topică se se realizează prin badijonare sau prin pulverizarea pe mucoase a unui anestezic local, mai ales în sfera ORL. Acest tip de anestezie nu se aplică pe plăgi.

Anestezie locală prin infiltrație, ce presupune inflitrarea anestezicului local la nivelul zonei dorite, cum este cazul în stomatologie, când se infiltrează xilină în gingie, înainte de extracția unui dinte sau de alte manevre stomatologice. Anestezia prin infiltrație se poate folosi și în alte regiuni, de exemplu anestezia intercostală, ce presupune  infiltrarea nervilor intercostali după fracturi costale  sau analgezia interpleurală, constând în administrarea de anestezic local în spaţiul interpleural printr-un cateter.

Acţiunea anestezicelor locale se realizează prin blocarea canalelor de Na. Din punct de vedere chimic ele se împart în 2 mari grupe:

• Aminoesteri: procaina, tetracaina

• Aminoamide: lidocaina, prilocaina, mepivacaina, bupivacaina, ropivacaina, etidocaina

Unele anestezice locale pot fi sistemice, în sensul în care sunt administrate sistemic (oral sau intravenos) pentru a calma durerea neuropatică.

Tipuri de anestezie regională

Când durerea este blocată într-o anumită parte a corpului folosind anestezice locale, este denumită în general anestezie regională. Există multe tipuri de anestezie regională, fie prin injectarea anestezicului în țesutul în sine, o venă care hrănește zona, fie în jurul unui trunchi nervos care oferă senzație zonei. Acestea din urmă se numesc blocuri nervoase și sunt împărțite în Blocuri Nervoase Periferice și Blocuri Nervoase Centrale.

”Anestezia regională se folosește pentru intervenții chirurgicale care se realizează în zone mai extinse sau mai profunde din corp. Anestezicele locale sunt injectate în apropierea nervilor sau manunchiurilor de nervi (plexuri nervoase) care deservesc teritoriul ce urmează a fi operat. Anestezia regională determina blocarea conducerii informației dureroase din zona operată către creier (abolirea senzației de durere pe un anumit segment al corpului) fără pierderea stării de conștientă, așa cum se întâmplă în anestezia generală.”, arată dr. Ileana Andreescu.

Când anestezicul este injectat în jurul unui nerv cu diametru mai mare care transmite senzația dintr-o regiune întreagă, acesta este denumit bloc nervos sau blocaj nervos regional. Blocurile nervoase sunt utilizate în mod obișnuit în stomatologie, când nervul mandibular este blocat pentru procedurile de pe dinții inferiori. În cazul nervilor cu diametru mai mare (cum ar fi blocul interscalenic pentru membrele superioare sau blocul compartimentului psoas pentru membrele inferioare), nervul și poziția acului sunt localizate cu ultrasunete sau stimulare electrică.

Blocurile nervoase sunt, de asemenea, utilizate ca perfuzie continuă, după intervenții chirurgicale majore, cum ar fi intervenția chirurgicală de înlocuire a genunchiului, șoldului și umărului, și pot fi asociate cu complicații mai mici. Blocurile nervoase periferice suntasociate cu un risc mai mic de complicații neurologice în comparație cu blocurile epidurale sau neuraxiale spinale mai centrale.

Blocul nervos central

Blocul nervos central cuprinde mai multe tipuri de anestezie regională, respectiv anestezia rahidiană, epidurală și caudală.

Anestezia neuraxiala centrala presupune injectarea de anestezic local in jurul maduvei spinarii pentru a oferi analgezie in abdomen, pelvis sau extremitatile inferioare. Anestezia neuraxială se poate realiza fie spinal (injectare în spațiul subarahnoidian), epidural (injectare în afara spațiului subarahnoidian în spațiul epidural) și caudal (injectare în cauda equina, la capătul inferior al măduvei spinării). Injectarea spinală și epidurală sunt cele mai frecvent utilizate forme de blocaj neuraxial central.

Anestezia rahidiană

Anestezia rahidiană presupune introducerea anestezicului în spaţiul subarahnoidian blocând transmiterea nervoasă la nivelul rădăcinilor nervilor spinali. Se realizează printr-o puncţie făcută sub L2 (de preferat L3-L4).

Rahianestezia este o injecție „one-shot” care asigură un debut rapid și o anestezie senzorială profundă cu doze mai mici de anestezic și este de obicei asociată cu blocarea neuromusculară (pierderea controlului muscular). Sunt anesteziați nervii din partea de jos a abdomenului, care inervează șoldurile, fesele și membrele inferioare, dar pacientul rămâne conștient pe parcursul intervenției.

”Rahianestezia este o alternativă la anestezia generală pentru unele operații care se efectuează sub nivelul ombilicului – de exemplu, este cea mai folosită metodă anestezică la pacientul ortopedic. În plus, rahianestezia se folosește pentru operații urologice, ginecologice, operația cezariană, cură herniilor inghinale și femurale sau în chirurgia vasculară la nivelul membrelor inferioare.”, precizează dr. Andreescu.

Avantajele anesteziei rahidiene:

 • Uşor de efectuat tehnic

• Instalare mai rapidă

 • Bloc anestezic de bună calitate

• Analgezie intraoperatorie mai bună

• Toxicitate mai redusă

• Volum mai mic de anestezic local

Principalele complicaţii ale anesteziei rahidiene sunt:

• Cefaleea

• Durerea la locul puncţiei

 • Toxicitatea sistemică – cu manifestări cardiovasculare şi neurologice

 • Anestezia spinală totală

Post-anestezie, recuperarea și mobilizarea sunt mult mai rapide decât în cazul anesteziei generale.

” În cazul rahianesteziei nu se recomandă imobilizarea la pat în prima zi postoperator, în scopul reducerii incidenței cefaleei postrahianestezie. Chiar este încurajată mobilizarea cât mai precoce a pacienților postoperator pentru minimizarea complicațiilor tromboembolice, cu reluarea alimentației în funcție de toleranța fiecărui pacient.”, precizează dr. Ungureanu.

Anestezia epidurala sau peridurală

Anestezia epidurală utilizează doze mai mari de anestezic infuzat printr-un cateter permanent care permite anestezicul să fie mărit în cazul în care efectele încep să se disipeze. Anestezia epidurală nu afectează de obicei controlul muscular.

În anestezia epidurală, se introduce anestezicul în spaţiul peridural, blocând transmiterea prin rădăcinile nervilor rahidieni. Uneori, în acest spaţiu se poate introduce un cateter pentru analgezie continuă.  Instalarea efectului anesteziei necesită minimum 15 minute. Este frecvent folosită pentru chirurgia la nivelul membrelor inferioare sau în timpul travaliului și nașterii, pentru controlul durerii.

Avantaje:

 • Risc mai redus de cefalee, de hipotensiune arterială

• Permite prelungirea blocului dacă se utilizează un cateter

• Durată mai lungă a blocului

 Principalele complicaţii ale anesteziei peridurale sunt:

• Puncţionarea accidental a durei mater

 • Hematomul epidural

În anumite situaţii se poate combina anestezia subarahnoidinaă cu cea peridurală.

Blocul nervos periferic

Anestezicul local este injectat lângă un nerv care oferă senzație unei anumite părți a corpului. Există o variație semnificativă a vitezei de debut și a duratei anesteziei în funcție de potența medicamentului (de exemplu, blocul mandibular, blocul compartimentului fasciei iliace).
Exemple de bloc nervos periferic includ blocarea nervului femural pentru a amorți coapsa și genunchiul sau un bloc al plexului brahial pentru a amorți umărul și brațul.

Anestezia regională intravenoasă (numită și bloc Bier) presupune perfuzarea anestezicului local diluat la nivelul unui membru, printr-o venă cu un garou plasat pentru a preveni difuzarea medicamentului în afara membrului.

Anestezia tumescentă: în timpul liposucției se injectează o cantitate mare de anestezice locale foarte diluate în țesuturile subcutanate.

Tipuri de anestezie generală

Anestezia generală afectează întregul corp, făcându-i pe pacienți inconștienți și incapabili de mișcare. Chirurgii folosesc acest tip de anestezie atunci când operează organe interne și pentru alte proceduri invazive sau care necesită timp. Fără anestezie generală, multe proceduri majore, care salvează vieți nu ar fi posibile, inclusiv operația pe cord deschis și transplantul de organe.

Anestezia generală presupune atingerea următoarelor 4 obiective:

• Hipnoza

• Analgezia

• Relaxarea musculară

• Homeostazia

În vreme ce anesteziile loco-regionale pot fi realizate și de medicii care efectuează intervențiile și procedurile stabilite, anestezia generală este realizată întotdeauna de medicul anestezist, care monitorizează pacientul pe toată perioada procesului și post-operator. Un medic anestezist are multiple roluri:

  • Administrează un tip sau o combinație de anestezice, terapii pentru durere și, eventual, medicamente anti-greață.
  • Monitorizează semnele vitale, inclusiv tensiunea arterială, nivelul de oxigen din sânge, pulsul și ritmul cardiac.
  • Identifică și gestionează probleme, cum ar fi o reacție alergică sau o modificare a semnelor vitale.
  • Oferă managementul durerii postchirurgicale.

”În etapa premergătoare intervenției chirurgicale are loc consultul preanestezic, în care medicul anestezist află detalii despre antecedentele anestezico-chirurgicale, starea clinică actuală, analizele medicale prezente, dar și alte consulturi care s-au făcut anterior și discută ce  conduită trebuie să respecte pacientul înainte de anestezie, opțiunile privind tehnicile anestezice cu avantajele și dezavantajele, riscurile și complicațiile potențiale. Un element esențial îl reprezintă respectarea de către pacient a restricției privind alimentația: 6 ore pentru alimente solide și 2 ore pentru lichide.”, precizează dr. Ungureanu.

Medicii furnizează anestezice generale fie direct în fluxul sanguin (intravenos), fie sub formă de gaz inhalat. Anestezia generală administrată intravenos acționează rapid și se elimină rapid din organism. Acest lucru permite pacienților să meargă acasă mai devreme după operație. Anestezicele inhalatorii pot dura mai mult până la eliminare.

Anestezicele generale sunt, de obicei, foarte sigure. Dar pot prezenta riscuri pentru unii pacienți, cum ar fi persoanele în vârstă sau persoanele cu boli cronice precum diabetul. De asemenea, efectele secundare pot persista câteva zile la unii pacienți, în special la vârstnici și copii.

Anestezicele inhalatorii sunt substanţe anestezice care se amestecă cu oxigenul în aparatul anestezic, ajungând în pacient sub formă inhalatorie.  Anestezicele inhalatorii pot fi halogenate: halotan, izofluran, sevofluran, desfluran  sau reprezentate de protoxidul de azot (N2O).

Anestezicele intravenoase cuprind:

– Barbituricele

–  Tiopentalul sodic, metohexital

–  Acţiune hipnotică prin inhibarea SR a trunchiului cerebral.

–  Propofolul – hipnotic

–  Etomidat – hipnotic –

– Ketamina – hipnotic şi analgetic care produce o anestezie disociativă (catalepsie, sedare, amnezie, analgezie)

–  Benzodiazepinele – midazolam, diazepam

”Pentru a obține o anestezie generală optimă pentru pacient și pentru chirurg, trebuie atinse mai multe obiective. Noi, specialiștii, îi spunem „triada anestezică”, adică utilizăm o asociere de medicamente, atât intravenos cât și inhalator, care să îi asigure pacientului hipnoză (somn), anestezie (lipsa percepției dureroase) și relaxare musculară (necesară efectuării intervenției chirurgicale), ce are și efecte adverse cunoscute care trebuie minimizate pe cât posibil.”, preciează dr. Ungureanu.

Există următoarele tipuri de anestezie generală:

  • Anestezia volatilă pură – utilizează doar un agent inhalator
  • Anestezia combinată pe pivot volatil – fiecare dintre cele 4 componente ale anesteziei generale utilizează un anumit agent anestezic
  • Anestezia totală intra-venoasă (TIVA) – nu se utilizează un agent inhalator
  • Target controlled anesthesia – variantă de TIVA în care anestezicele intravenoase se administrează în funcţie de caracteristicile farmacologice ale fiecărui drog şi de concentraţia plasmatică a acestuia, prin intermediul unui program computerizat.

Sedarea și anesteziile combinate

Sedarea (denumită și anestezie disociativă sau anestezie crepusculară) creează proprietăți hipnotice, sedative, anxiolitice, amnezice, anticonvulsivante și de relaxare musculară produse la nivel central. Din perspectiva persoanei care efectuează sedarea, pacientul pare somnoros, relaxat și amnezic, facilitând efectuarea procedurilor neplăcute. Sedativele, cum ar fi benzodiazepinele, sunt de obicei administrate împreună cu analgezice (cum ar fi narcoticele, sau anestezicele locale sau ambele), deoarece ele, prin ele însele, nu oferă o ameliorare semnificativă a durerii.

Din perspectiva persoanei care primește un sedativ, efectul este o senzație de relaxare generală, amnezie și senzația că timpul trece rapid. Multe medicamente pot produce un efect sedativ, inclusiv benzodiazepine, propofol, tiopental, ketamina și anestezice generale inhalatorii. Avantajul sedării față de un anestezic general este că, în general, nu necesită sprijin pentru căile respiratorii sau respirație (fără intubație traheală sau ventilație mecanică) și poate avea un efect mai mic asupra sistemului cardiovascular, ceea ce poate adăuga o marjă mai mare de siguranță la unii pacienti.

”Sedarea reprezintă utilizarea unor cantități mici de medicamente anestezice care să producă o stare asemănătoare somnului. Pacientul se va simți relaxat în timpul unei proceduri medicale care are un grad mare de disconfort sau care poate fi dureroasă (cum sunt endoscopia sau colonoscopia, iar la copiii mici, examinarea IRM cu sedare). Sedarea poate induce amnezie.”, precizează dr. Andreescu.

Sub sedare ușoară, folosită adesea pentru operațiile oculare, un pacient este treaz și poate răspunde la întrebări sau instrucțiuni. Cu sedare moderată, pacientul poate ațipi, dar se trezește ușor. Sedarea profundă este asemănătoare cu anestezia generală, ceea ce înseamnă că pacientul este profund adormit, deși este capabil să respire fără asistență. Sedarea profundă cu propofol este adesea folosită pentru proceduri precum endoscopia superioară sau colonoscopia.

Tehnici de anestezie combinate

În multe cazuri, sedarea se combină cu tehnici de anestezie regional, pentru a crește gradul de confort și siguranță a pacientului.

A face anestezie regională pentru o intervenție chirurgicală nu înseamnă că trebuie să fii complet treaz. Mulți pacienți preferă să primească sedare, astfel încât să se poată relaxa complet în timpul procedurii.

Uneori, anestezia regională este utilizată în combinație cu anestezia generală pentru intervenții chirurgicale majore la nivelul toracelui sau abdomenului. Această tehnică are avantajul că pacienții nu au nevoie de atâtea analgezice opioide după operație.

Riscurile și efectele secundare ale anesteziei

Majoritatea efectelor secundare ale anesteziei sunt temporare și dispar în 24 de ore, adesea mai devreme. În funcție de tipul de anestezie și de modul în care furnizorii o administrează, efectele secundare pot include:

  • Dureri de spate sau dureri musculare.
  • Frisoane cauzate de temperatura scăzută a corpului (hipotermie).
  • Dificultate la urinare.
  • Oboseală.
  • Durere de cap.
  • Mâncărime.
  • Greață și vărsături.
  • Durere, sensibilitate, înroșire sau vânătăi la locul injectării.
  • Durere în gât (faringită).

Cel mai frecvent efect secundar al anesteziei generale este somnolența ulterioară. Acest lucru dispare de obicei în prima oră sau două după încheierea intervenției chirurgicale. Unii pacienți pot prezenta dureri în gât sau greață.

Reacțiile grave la anestezia generală sunt foarte rare. În general, echipa de anestezie are acces imediat la medicamente de urgență pentru a trata orice tip de reacție și monitorizează constant semnele vitale pe durata intervenției chirurgicale și a recuperării.

Printre reacțiile mai problematice ale anesteziei generale pot fi menționate:

  • Conștientizarea anesteziei: Din motive necunoscute, aproximativ unul din 1.000 de persoane care primesc anestezie generală experimentează conștientizarea în timpul unei proceduri. Este posibil să fiți conștienți de mediul înconjurător, dar să nu vă puteți mișca sau să comunicați. Multe persoane se tem că se vor trezi din anestezie pe parcursul operației, dar acest lucru se întâmplă foarte rar.

”Au fost citate cazuri în trecut de trezire intraanestezică, din cauza utilizării defectuoase a medicației sau a funcționării incorecte a aparaturii din dotare. Dar în ziua de azi, datorită metodelor de monitorizare avansate și a utilizării de medicamente moderne acest lucru este minimizat, noi ca anesteziști fiind preocupați cu seriozitate de acest aspect.”, spune dr. Ungureanu.

  • Colapsul pulmonar (atelectazie): intervenția chirurgicală care utilizează anestezie generală sau un tub de respirație poate provoca colapsul plămânului. Această problemă rară apare atunci când sacii de aer din plămân se dezumflă sau se umplu cu lichid.
  • Hipertermie malignă: Persoanele care au hipertermie malignă experimentează o reacție periculoasă la anestezie. Acest sindrom moștenit provoacă febră și contracții musculare în timpul intervenției chirurgicale. Este important ca pacientul să raporteze medicului anestezist antecedentele personale sau familiale de hipertermie malignă, înainte de anestezie, pentru a evita medicamentele care declanșează această reacție.
  • Leziuni ale nervilor: deși rare, unii oameni suferă leziuni ale nervilor care provoacă durere neuropatică temporară sau permanentă, amorțeală sau slăbiciune.
  • Delirul postoperator: Persoanele în vârstă sunt mai predispuse la delir postoperator. Această afecțiune provoacă confuzie care poate să dureze intermitent timp de aproximativ o săptămână. Unele persoane pot avea afectări ale memoriei pe termen lung și probleme de învățare. Această afecțiune este cunoscută sub numele de disfuncție cognitivă postoperatorie.

Persoanele care sunt mai expuse riscurilor și complicațiilor post-anestezie sunt:

  • Vârstnicii
  • Persoanele cu diabet, obezitate sau boli de rinichi.
  • Pacienții cu istoric familial de hipertermie malignă
  • Persoanele cu boli de inimă, hipertensiune arterială sau accident vascular cerebral.
  • Pacienții cu boli pulmonare, cum ar fi astmul sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).
  • Pacienții cu convulsii sau tulburări neurologice, apnee de somn, fumătorii

Surse: