Virusul sincitial respirator (VSR): cauze, simptome, tratament

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.



Virusul sincițial respirator sau VSR este un virus respirator comun care provoacă de obicei simptome ușoare, asemănătoare răcelii. Majoritatea oamenilor se recuperează într-o săptămână sau două, dar, în anumite cazuri,  infecția cu acest virus  poate avea simptome severe, în special la sugari și vârstnici. Virusul sincițial respirator este cea mai frecventă cauză a bronșiolitei (inflamația căilor respiratorii mici din plămâni) și a pneumoniei la copiii cu vârsta mai mică de 1 an.

Descrierea Virusului Sincițial Respirator

Virusul sincițial respirator, numit și virusul respirator sincițial uman  și ortopneumovirusul uman, este un virus comun, contagios, transmis pe cale aerogenă, care provoacă infecții ale tractului respirator. Denumirea sa este derivată de la structurile cunoscute sub numele de sinciții care se formează atunci când celulele infectate fuzionează.

Acest virus este răspândit prin aerul contaminat, provocând focare atât în ​​comunitate, cât și în spitale. În urma infecției inițiale prin ochi sau nas, virusul infectează celulele epiteliale ale căilor aeriene superioare și inferioare, provocând inflamație, leziuni celulare și obstrucție a căilor respiratorii.

”Acest virus se localizează doar la nivelul tractului respirator, inițial în celulele epiteliului respirator din nas, apoi se răspândește, din aproape în aproape, în tractul respirator inferior, de-a lungul punților intracitoplasmatice numite sinciții. Pe parcursul traseului său poate produce otite, bronşiolite și/ sau pneumonii .Incidența maximă a infecțiilor severe se înregistrează la bebeluşii între 2 și 8 luni și, conform datelor statistice, până la vârsta de 3 ani, toți copiii vor avea cel puțin un episod de infecție cu virus sincițial respirator.”, arată dr. Baciu Mădălina, medic primar ORL,  pe site-ul medlife.ro

Virusul Sincițial Respirator este un virus ARN monocatenar cu sens negativ. Învelișul proteic al virusului conține proteinele F, care provoacă fuziunea membranelor celulare învecinate, reunindu-le într-o singură structură celulară, numită sincițiu multinucleat.

VSR este împărțit în două subtipuri antigenice, A și B, pe baza reactivității proteinelor de suprafață, F și G, la anticorpii monoclonali. Subtipurile circulă simultan în cadrul epidemilor locale, deși subtipul A tinde să fie mai răspândit. În general, subtipul A  al VSR este considerat a fi mai virulent decât subtipul  B, cu încărcături virale mai mari și timp de transmitere mai rapid.

Cauzele infecției cu Virusul Sincițial Respirator

Virusul Sincițial Respirator este extrem de contagios, ducând la apariția unor focare de infecție. Pentru fiecare persoană infectată cu VSR, se estimează că se vor infecta, în medie, alte 5 până la 25 de persoane. VSR se poate răspândi atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, eliberând picături contaminate și aerosoli. Transmiterea are loc atunci când aceste picături sau aerosoli intră în contact cu ochii, nasul sau gura unei alte persoane.

Virusul Sincițial Respirator se poate menține până la 25 de minute pe pielea contaminată și câteva ore pe alte suprafețe. Are o perioadă de incubație de 2 până la 8 zile. Odată infectați, oamenii sunt, de obicei, contagioși timp de 3 până la 8 zile. La sugari și la persoanele cu sistem imunitar slăbit, virusul se poate menține până la 4 săptămâni, chiar și după ce nu mai prezintă simptome.
În urma transmiterii prin nas sau ochi, VSR infectează celulele epiteliale columnare ciliate ale căilor aeriene superioare și inferioare. Virusul continuă să se replice în aceste celule bronșice timp de aproximativ 8 zile. După primele câteva zile, celulele infectate cu VSR vor ajunge în bronhiole, cele mai mici  ramificații ale căilor respiratorii inferioare.

Infecția provoacă inflamație generalizată în plămâni, inclusiv migrarea și infiltrarea celulelor inflamatorii (cum ar fi monocite și celulele T), necroză a peretelui celulelor epiteliale, edem și creșterea producției de mucus. Împreună, celulele epiteliale dezlipite, mucusul și celulele imunitare acumulate provoacă obstrucția căilor respiratorii inferioare.

Factori de risc în infecția cu Virus Sincițial Respirator

Există o serie de factori de risc care favorizează declanșarea unor forme mai grave ale infecției cu Virusul Sincițial Respirator.

În cazul copiilor, acești factori includ:

  • Prematuritatea
  • Greutate mică la naștere
  • Sexul masculin
  • Fumatul matern în timpul sarcinii
  • Istoric de atopie (tendința de a dezvolta boli alergice)
  • Fără alăptare
  • Boală cardiacă sau pulmonară congenitală

La adulți, mai ales la persoanele vârstnice, infecția cu VSR poate fi mai gravă dacă:

  • Persoana are peste 65 de ani
  • Există boli cardiopulmonare cronice (în special BPOC)
  • Sunt prezente dizabilități funcționale
  • Persoana se află într-un cămin de vârstnici

De asemenea, la persoanele imunodeprimate, infecția cu VSR poate fi severă dacă există:

  • Limfopenie
  • Neutropenie
  • Boala grefă contra gazdă
  • Utilizarea corticosteroizilor
  • Transplant recent de celule stem hematopoietice

Simptome în infecția cu Virusul Sincițial Respirator

VSR este cauza cea mai frecventă de spitalizare respiratorie la sugari, iar reinfecția rămâne frecventă mai târziu în viață, fiind un agent patogen important pentru toate grupele de vârstă. Ratele de infecție sunt, de obicei, mai mari în lunile reci de iarnă, provocând bronșiolită la sugari, răceli obișnuite la adulți și boli respiratorii mai grave, cum ar fi pneumonia la vârstnici și persoanele imunodeprimate.

Infecția cu RSV poate prezenta o mare varietate de semne și simptome care variază de la infecții ușoare ale tractului respirator superior până la infecții ale tractului respirator inferior, unele severe, care pot pune viața în pericol. În astfel de cazuri este necesară spitalizarea și chiar ventilația mecanică.

Simptome ale infecției VSR la copii
Majoritatea copiilor vor prezenta cel puțin o infecție cu VSR până la vârsta de 2 ani. Majoritatea infecțiilor din copilărie cu acest virus sunt autolimitate, cu semne și simptome tipice ale infecțiilor tractului respirator superior precum:

  • Congestia nazală
  • Secreții nazale abundente
  • Tuse  
  • Febră scăzută

Inflamația mucoasei nazale (rinită) și a gâtului (faringită), precum și înroșirea ochilor (infecție conjunctivală), pot fi observate la examinarea fizică a copiilor.

Aproximativ 15-50% dintre copii vor dezvolta infecții mai grave ale tractului respirator inferior, cum ar fi bronșiolita, pneumonia virală sau crupul laringian.

Sugarii prezintă cel mai mare risc de agravare a bolii. Aceștia pot dezvolta bronșiolită, o infecție comună a tractului respirator inferior, caracterizată prin inflamație și obstrucție a căilor respiratorii mici din plămâni.Deși sunt mai multe virusuri care pot provoca bronșiolită, VSR este responsabil pentru aproximativ 70% din cazuri. Bronșiolita are simptome precum:

  • Congestie și secreție nazală
  • Tuse sâcâitoare
  • Respirație zgomotoasă
  • Tahipnee (respirație rapidă)
  • Wheezing
  • Febră moderată

În cazurile severe pot apărea semne de detresă respiratorie, cum ar fi:

  • retractii subcostale
  • retractii intercostale
  • gemete, mormăituri
  • fluturarea foselor nazale

Dacă copilul nu poate să se hrănească adecvat, pot fi prezente și semne de deshidratare. La auscultație se pot auzi adesea trosnituri și sunete șuierătoare, iar nivelurile de saturație de oxigen pot fi scăzute.

La sugarii foarte mici, cu vârsta sub 6 săptămâni, mai ales la copiii prematuri, semnele de infecție pot fi mai puțin specifice. Pot avea o afectare respiratorie minimă. În schimb, aceștia pot prezenta activitate scăzută, iritabilitate, hrănire deficitară sau dificultăți de respirație. Acest lucru poate fi, de asemenea, însoțit de perioade apneice sau scurte pauze în respirație.

„Infecţiile recidivante au şi consecinţe pe termen lung. De aceea, sigur că trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită. Infecţiile pot fi mai uşoare la sugarii născuţi la termen şi la copiii sănătoşi, însă pot fi grave, să necesite spitalizare, oxigen sau chiar internare la terapie intensivă la anumite categorii de copii vulnerabili. Aceste categorii sunt prematurii şi cei cu greutate scăzută la naştere dar şi cei cu afecţiuni cardiovasculare sau pulmonare”, a explicat dr. Adriana Dan, medic primar neonatologie, citată în cadrul unui articol pe medichub.ro

Infecția cu Virusul Sincițial Respirator la adulți

Reinfecția cu VSR rămâne frecventă pe tot parcursul vieții. Reinfecția la vârsta adultă produce, în general, simptome ușoare până la moderate, care nu se pot distinge de răceala comună sau de infecția sinusurilor. Uneori, infecția poate fi asimptomatică.

Dacă sunt prezente, simptomele sunt, în general, izolate la nivelul tractului respirator superior și includ:

  • Secreții nazale
  • Dureri în gât
  • Stare generală de rău
  • Tuse
  • Respirație șuierătoare

Aproximativ 25% dintre adulții infectați pot suferi o agravare, ducând la infecții semnificative ale tractului respirator inferior, cum ar fi bronșita sau traheobronșita.

VSR determină rar forme severe de infecție la adulții sănătoși,  dar poate provoca morbiditate și mortalitate semnificativă la vârstnici și la persoanele cu deficiențe imunirare sau cu boală cardiopulmonară. Simptomele la persoanele vârstnice sunt similare cu cele ale adulților mai tineri, dar tind să aibă o severitate mai mare, cu risc crescut de implicare a tractului respirator inferior. Astfel, persoanele pot dezvolta pneumonie și detresă respiratorie, riscul de deces fiind semnificativ mai mare decât la tineri.

VSR la persoanele imunocompromise

Persoanele cu deficiențe ale sistemului imunitar prezintă un risc crescut de infecție severă cu VSR, implicând tractul respirator inferior, cu o durată mai lunfă de manifestare a simptomelor. Severitatea simptomelor pare să fie strâns legată de gradul de suprimare imunitară. Pacienții care au suferit transplant de celule stem hematopoietice, chimioterapie intensivă și transplant pulmonar sunt deosebit de susceptibili la infecția cu Virusul Sincițial Respirator.  Pacienții cu transplant de măduvă osoasă par să aibă cel mai mare risc, mai ales înainte de grefarea măduvei. În acest grup, infecția cu VSR prezintă un risc de aproape 80% atât de pneumonie, cât și de deces.

Complicațiile infecției cu VSR

La copiii internați cu infecție VSR pot să apară:

  • Atelectazie / infiltrate pulmonare
  • Otita medie acută
  • Hiperinflația pulmonară
  • Insuficiență respiratorie
  • Apnee
  • Pneumonie bacteriană

Pe termen lung, copiii sunt expuși riscului de a dezvolta astm, alergii și respirație șuierătoare recurentă, în special în rândul celor cu infecție severă cu VSR la începutul vieții.

La vârstnici și persoanele imunocompromise sau cu afecțiuni cardiopulmonare subiacente complicațiile pot include:

  • Pneumonie
  • Detresă respiratorie
  • Exacerbarea acută a bolii cronice subiacente (BPOC, astm, insuficiență cardiacă congestivă)
  • Scăderea permanentă a funcției pulmonare la pacienții cu BPOC

Diagnosticarea VSR

Sunt disponibile o varietate de teste de laborator pentru diagnosticul infecției cu VSR. Tehnicile comune de identificare includ testarea antigenului, testarea moleculară și cultura virală.

Testarea antigenului

Testarea antigenului implică detectarea fragmentelor de antigen VSR, de obicei dintr-un tampon sau exudat nazofaringian. Acest lucru poate fi realizat fie prin vizualizarea antigenelor marcate fluorescent la microscop (test de fluorescență directă sau DFA), fie folosind un test de detectare rapidă a antigenului disponibil comercial. În general, testarea antigenului este foarte sensibilă la copiii mici (80–90%), dar substanțial mai puțin fiabilă la copiii mai mari și adulți, care au mai puțină excreție virală. Testele cu antigen sunt adesea fals pozitive în afara sezonului de vârf al VSR, când sunt preferabile culturile virale sau testarea de amplificare a acidului nucleic pentru un diagnostic precis de infecție cu acest virus.

Testele de detectare rapidă a antigenului sunt folosite în mod obișnuit datorită ușurinței lor de utilizare și a timpului de răspuns rapid (de cel puțin 10 minute). Acestea includ atât testele imunosorbente enzimatice cât și imunotestele cromatografice.

Testul de fluorescență directă (DFA) permite examinarea microscopică directă a celulelor infectate cu virus. Sensibilitatea testării DFA depinde de o probă adecvată.

Testarea moleculară

Testele moleculare, cum ar fi testele de amplificare a acidului nucleic, permit detectarea sensibilă a cantităților foarte mici de virus în tampoane și aspirate nazofaringiene. Aceste teste detectează materialul genetic specific virusului, mai degrabă decât antigenele virale. Au o sensibilitate și o specificitate care se apropie de 100%. Cu toate acestea, sunt mai scumpe și necesită echipamente mai complexe decât alte metode de testare, ceea ce le face mai puțin practice în zonele cu resurse limitate.

Reacția în lanț a polimerazei (PCR) este un tip de test molecular care permite ca un eșantion foarte mic de material genetic să fie rapid amplificat în milioane de copii pentru studiu. PCR este mai sensibilă decât testarea antigenului sau cultura virală. Prin urmare, poate fi utilizat pentru a detecta virusul la cei cu excreție virală mai mică, cum ar fi copiii mai mari și adulții. De asemenea, poate fi utilizat pentru a detecta mai devreme boala la persoanele cu risc (cum ar fi pacienții spitalizați sau imunocompromiși), atunci când sarcina virală poate fi încă prea mică pentru a fi identificată prin tehnici tradiționale. Datorită sensibilității sale, PCR poate detecta adesea purtători asimptomatici și poate rămâne pozitiv chiar și la câteva zile după ce o infecție s-a rezolvat clinic.

Cultura virală

În cultura virală tradițională, o probă de virus este introdusă în diferite linii celulare și lăsată să se replice, astfel încât să poată fi studiată. Beneficiile acestei tehnici includ capacitatea de a efectua caracterizarea genetică, tiparea tulpinii și testarea sensibilității antivirale. Cu toate acestea, tehnica este limitată de timpul său prelungit de răspuns, de 3-7 zile, ceea ce o face mai puțin frecventă în îngrijirea pacienților și mai utilizată în mediile de cercetare.

Testare serologică

Serologia (măsurarea anticorpilor specifici virusului în ser) nu este utilizată frecvent în diagnosticul VSR. Timpul necesar pentru ca organismul să creeze un răspuns serologic semnificativ (și să demonstreze o creștere semnificativă a anticorpilor care pot fi detectați în ser) nu este de obicei util în ghidarea îngrijirii pacientului. Până la 30% dintre pacienții cu infecție VSR vor avea rezultate serologice negative. Ca atare, această metodă este în general rezervată cercetării și studiilor de supraveghere.

Determinări imagistice

Rezultatele radiografiilor toracice la copiii cu bronșiolită cauzată de Virusul Sincițial Respirator sunt, în general, nespecifice și includ marcaje perihilare, hiperinflație neregulată și atelectazie. Radiografia toracică este uneori luată în considerare atunci când diagnosticul de bronșiolită este neclar sau când există o agravare neașteptată. La adulții cu infecție cu VSR, radiografia toracică  este frecvent lipsită de modificări semnificative sau  arată modificări nespecifice, cum ar fi infiltrate bilaterale neregulate.

Diagnosticul diferențial pentru persoanele care prezintă semne și simptome de infecție a tractului respirator superior și inferior include alte infecții virale (cum ar fi rinovirusul, metapneumovirusul și gripa) și pneumonia bacteriană primară. La copii, trebuie luate în considerare, de asemenea, corpurile străine inhalate și afecțiunile congenitale, cum ar fi fibroza chistică sau astmul.

Tratamentul infecției cu Virusul Sincițial Respirator

Tratamentul infecției cu Virusul Sincițial Respirator se concentrează, în primul rând, pe îngrijirea de susținere. Aceasta poate include monitorizarea respirației pacientului sau utilizarea aspirației pentru a elimina secrețiile din căile aeriene superioare.

Principalele măsuri care pot fi luate în cazul infecției cu VSR includ:

  • controlul febrei și durerii cu antipiretice și analgezice fără prescripție medicală, cum ar fi acetaminofenul sau ibuprofenul. (Nu dați niciodată aspirină copiilor.)
  • consumul de  lichide: este important ca persoanele cu infecție cu VSR să bea suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea
  • repaus la pat și evitarea contactului cu alte persoane, pentru a preveni răspândirea infecției

Oxigenul suplimentar poate fi indicat și poate fi livrat printr-o canulă nazală sau o mască de față pentru a îmbunătăți fluxul de aer.

În cazurile severe de insuficiență respiratorie, pot fi necesare intubarea și ventilația mecanică pentru a susține respirația.

Dacă sunt prezente semne de deshidratare, lichidele pot fi administrate, de asemenea, pe cale orală sau intravenos.

Tratamentele suplimentare de susținere la sugarii internați cu bronșiolită VSR pot include:

Soluția salină hipertonică nebulizată reduce durata spitalizării, acționând prin diminuarea edemului căilor respiratorii și fluidizarea mucusului pentru a reduce obstrucția căilor respiratorii.

Heliox, un amestec de oxigen cu heliu, poate ameliora suferința respiratorie în prima oră după începerea tratamentului. Funcționează prin reducerea rezistenței căilor respiratorii și scăderea efortului de respirație.

Terapii specifice virale

Ribavirina este singurul medicament antiviral autorizat în prezent pentru tratamentul VSR la copii. Utilizarea ribavirinei rămâne controversată din cauza dovezilor neclare privind eficacitatea, preocupărilor cu privire la toxicitatea ei precum și costurilor ridicate. Ca atare, majoritatea ghidurilor actuale nu fac recomandări specifice cu privire la utilizarea ribavirinei la copii. La adulți, ribavirina este, în general, rezervată persoanelor cu imunodeficiență severă, cum ar fi pacienții supuși transplantului de celule stem hematopoietice.

Presatovir, un medicament antiviral experimental, a arătat rezultate promițătoare în studiile clinice, dar nu a fost încă aprobat pentru uz medical. Acționează ca un inhibitor de fuziune prin inhibarea proteinei F a VSR.

Imunoglobinele, atât specifice, cât și nespecifice, au fost folosite în cazul anumitor infecții VSR. Cu toate acestea, în prezent, nu există dovezi suficiente pentru a susține utilizarea imunoglobinelor la copii.

Antiinflamatoare

Corticosteroizii (sistemici sau inhalatori) nu reduc durata spitalizării sau severitatea bolii în bronșiolita virală.Utilizarea lor poate prelungi, de asemenea, eliminarea virală și, prin urmare, nu este recomandată în mod obișnuit copiilor. Cu toate acestea, utilizarea corticosteroizilor orali rămâne obișnuită la adulții cu exacerbare a bolii pulmonare subiacente asociată cu VSR (BPOC).

Inhibitorii de leucotriene au fost utilizați în tratamentul sugarilor și copiilor cu bronșiolită. Cu toate acestea, dovezile care susțin administrarea lor rămân inconsistente, fără concluzii definitive cu privire la eficacitatea lor.

Bronhodilatatoare

Bronhodilatatoarele, medicamente utilizate în mod obișnuit pentru a trata astmul bronșic, sunt uneori folosite pentru a trata respirația șuierătoare asociată infecției cu Virusul Sincițial Respirator. Aceste medicamente (cum ar fi albuterolul sau salbutamolul) sunt beta-agonişti care relaxează muşchii căilor respiratorii pentru a permite un flux mai mare de aer. Studiile nu au demonstrat ameliorări semnificative după utilizarea bronhodilatatoarelor. Din acest motiv și ținând cont și de efectele lor adverse nu sunt recomandate în mod obișnuit pentru utilizare în bronșiolita VSR

”Conform Ghidului Clinic de Practică al Academiei Americane de Pediatrie din 2014, utilizarea de medicamente bronhodilatatoare și corticosteroizi în tratamentul bronşiolitei produse de virusul sincițial respirator la copii nu aduce niciun beneficiu evident. În schimb, imunizarea pasivă prin administrarea intravenoasă de plasmă ce conține o valoare crescută de imunoglobuline împotriva acestui virus este de un real ajutor în prevenirea formelor grave la copiii cu risc crescut. Din păcate, această metodă de tratament necesită existența unor donatori de sânge care au trecut prin boală și metode laborioase de prelucrare a sângelui, motiv pentru care nu este utilizată în mod uzual.”, arată dr. Baciu.

Antibiotice

Terapia cu antibiotice nu este adecvată pentru tratamentul bronșiolitei asociate cu VSR sau pneumoniei virale. Antibioticele vizează agenții patogeni bacterieni, nu agenții patogeni virali, precum Virusul Sincițial Respirator. Cu toate acestea, antibioticele pot fi luate în considerare dacă există dovezi clare că s-a dezvoltat o suprainfecție bacteriană. Infecțiile urechii pot să apară la un număr mic de sugari cu bronșiolită VSR, caz în care se pot folosi uneori antibiotice orale.

Prevenția infecției cu Virusul Sincițial Respirator

Prevenția este importantă în cazul infecției cu VSR și presupune  evitarea contactului apropiat cu persoanele infectate. În cadrul comunității și al grădiniței, purtarea măștii și spălarea atentă a mâinilor pot ajuta la reducerea transmiterii virusușui. În spitale, filtrarea aerului, purtarea măștii și respectarea strictă a măsurilor de control al infecțiilor pot ajuta la prevenirea răspândirii VSR la persoanele cu risc ridicat. Dezinfectanții pe bază de alcool sunt recomandați pentru decontaminarea mâinilor.

În prezent, nu există niciun vaccin împotriva VSR deși multe sunt în curs de dezvoltare. Utilizarea profilactică a palivizumab (Synagis, un anticorp monoclonal produs prin tehnologia ADN recombinant), este, de asemenea, disponibilă pentru a preveni infecția cu VSR la sugarii cu risc ridicat. Acesta reduce atât ratele de spitalizare, cât și mortalitatea la anumite grupuri de copii cu risc ridicat (cum ar fi cei cu boală pulmonară cronică, boli cardiace congenitale și cei născuți prematur).

Surse:

  • https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/infectie-virus-sincitial-respirator-rsv-si-metapneumovirus-uman-cauze-simptome-tratament
  • https://www.sfatulmedicului.ro/Afectiuni-respiratorii-la-copii/virusul-sincitial-respirator_276
  • https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-25907321-virusul-respirator-reprezinta-principala-cauza-spitalizare-copiii-mai-mici.htm
  • https://www.medichub.ro/stiri/virusul-sincitial-respirator-principala-cauza-de-spitalizare-la-copiii-mai-mici-de-un-an-id-7226-cmsid-2
  • https://www.cdc.gov/rsv/index.html
  • https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/respiratory-syncytial-virus/symptoms-causes/syc-20353098
  • https://kidshealth.org/en/parents/rsv.html
  • https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/8282-respiratory-syncytial-virus-in-children-and-adults