transpirațiile nocturne

De ce te trezești noaptea acoperit de sudoare? Află totul despre transpirațiile nocturne

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Transpirația este un fenomen normal și o parte esențială a modului în care corpul își reglează temperatura. Când este foarte cald sau după un efort fizic, este de așteptat să transpiri abundent.

La nivelul pielii există între 2 și 4 milioane de glande sudoripare. Activitatea acestor glande este controlată de un centru situat în creier, numit şi centrul termoreglării, care ajută organismul ca, prin transpiraţie, să prevină supraîncălzirea.”, explică dr. Pârlog-Cristian Ana-Loredana, pe medlife.ro

Dar transpirațiile nocturne sunt cu totul altă problemă.
Transpirația nocturnă este adesea excesivă (hipehidroză), comparativ cu cea cerută de organism pentru a regla temperatura corpului. Te poți trezi cu pijamalele și lenjeria de pat ude, chiar dacă în cameră nu este foarte cald.
În astfel de cazuri, transpirațiile nocturne pot determina îngrijorare. Sistemul de reglare a temperaturii este complex și influențat de mai mulți factori, ceea ce poate face dificilă determiarea cauzei transpirației.
Transpirațiile nocturne pot fi rezultatul unei temperaturi prea mari în mediul de dormit sau unor așternuturi prea călduroase. La femei, ele apar adesea în preajma menopauzei. Dar sunt și situații în care transpirațiile nocturne  pot fi cauzate de o afecțiune medicală subiacentă.

„Adevăratele transpirații nocturne sunt definite ca bufeuri severe care apar noaptea și care pot uda lenjeria de somn și cearșafurile”, explică dr. Laura M. Rosch, specialist în medicină internă osteopată din Wheaton, Illinois.

Dacă transpirațiile nocturne apar în mod regulat, îți întrerup somnul, sunt însoțite de febră sau alte simptome, cum ar fi scăderea în greutate inexplicabilă, atunci este recomandată o consultație medicală.

Ce sunt transpirațiile nocturne

Transpirațiile nocturne sunt transpirații suficient de intense pentru a determina udarea pijamalelor și lenjeriei de pat și pentru a perturba somnul.

Uneori, transpirațiile nocturne pot începe cu un val brusc de căldură care se răspândește în tot corpul (bufeu), urmat de transpirație, înroșirea pielii și bătăi rapide ale inimii. Transpirația poate fi câteodată rece.

Transpirațiile nocturne însoțesc adesea menopauza. Atunci când transpirațiile nocturne apar împreună cu alte simptome, ele pot semnala o afecțiune care necesită consult medical.

Temperaturile crescute în timpul nopții îngreunează adormirea și perturbă ciclul somnului, astfel că persoana se trezește obosită dimineața și poate suferi chiar de insomnie matinală. Lipsa somnului profund are o influență negativă pe termen lung asupra sănătății, ducând la slăbirea sistemului imunitar, stres și epuizare.

Corpul nostru este construit să se răcească în timpul somnului. Cu toate acestea, atunci când temperatura rămâne ridicată, ne schimbă complet ritmurile circadiene, provocând nopți nedormite. Temperatura de bază a corpului tău trebuie să scadă pentru a putea dormi; dacă se menține peste 20°C, poate împiedica procesul de adormire. ”, arată dr. Martin Seeley, expert în somnologie la MattressNextDay.

Cauze transpirații nocturne

Sistemul nervos central, în special talamusul, este responsabil pentru transpirațiile nocturne. Acestea pot fi activate în mai multe moduri, de exemplu ca urmare a unor condiții de sănătate subiacente sau a administrării anumitor medicamente.

Transpirațiile nocturne pot afecta pe oricine, dar sunt cel mai frecvent asociate femeilor. Modificările hormonilor reproductivi, cum ar fi estrogenul și progesteronul, pot provoca schimbări ale mecanismelor de răcire ale organismului, ducând frecvent la senzația de supraîncălzire. Pot apărea valuri bruște de căldură, denumite bufeuri sau transpirații nocturne excesive.

Alte cauze obișnuite ale transpirațiilor nocturne includ:

  • Mâncăruri picante sau băuturi calde înainte de culcare
  • Temperaturi ridicate, dormitor supraîncălzit
  • Prea multe pături sau lenjerie de pat
  • Exerciții fizice înainte de culcare

Cauze medicale ale transpirațiilor nocturne

Transpirațiile nocturne abundente pot fi și un simptom al unor afecțiuni sau un efect secundar al diferitelor medicamente. Printre condițiile medicale care pot determina transpirații nocturne se numără:

  • Boli infecțioase: inclusiv tuberculoza și virusul imunodeficienței umane (HIV).
  • Infecții bacteriene: inclusiv endocardită (inflamația mucoasei interioare a inimii), osteomielita (inflamația osului/măduvei osoase) și abcesul piogen.
  • Infecții virale: inclusiv răceli, gripă și COVID-19.
  • Boli hormonale: inclusiv tiroida hiperactivă, tumori endocrine și diabet.
  • Hipoglicemie: scăderea zahărului din sânge poate provoca transpirație; persoanele care iau medicamente pentru scăderea glicemiei, cum ar fi insulina și antidiabeticele orale pot experimenta transpirații nocturne
  • Abuz de substanțe: inclusiv alcool, heroină și cocaină.
  • Tulburări neurologice: inclusiv disreflexie autonomă, neuropatie autonomă (lezarea nervilor autonomi), siringomielie (chist în măduva spinării) și accident vascular cerebral.
  • Cancer: Inclusiv leucemie (cancer de sânge și măduvă osoasă) și limfom (cancer de celule sanguine).
  • Condiții de sănătate comportamentală: inclusiv tulburare de panică și anxietate.
  • Tulburări de somn: inclusiv apnee obstructivă de somn.
  • Boli digestive: inclusiv boala de reflux gastroesofagian.
  • Efecte secundare ale tratamentelor pentru cancer: inclusiv inhibitori de aromatază, tamoxifen, opioizi și steroizi.
  • Efecte secundare ale altor medicamente: inclusiv unele antidepresive și medicamente pentru diabet, steroizi, acetaminofen, aspirina și medicamente pentru hipertensiune arterială, suplimente de hormoni tiroidieni.

Transpirațiile nocturne pot fi, de asemenea, legate de hiperhidroza idiopatică, o afecțiune medicală în care organismul produce în mod cronic prea multă transpirație fără nicio cauză identificabilă. o afecțiune care implică transpirație excesivă fără un motiv aparent.

Transpirațiile nocturne la femei

Cauzele hormonale sunt principalele responsabile de transpirațiile nocturne la femei.

Perimenopauza si menopauza

Transpirațiile nocturne sunt frecvente în perioada perimenopauzei și menopauzei. Menopauza începe atunci când nu mai apare menstruație timp de 12 luni consecutive. Vârsta medie de debut este de 51 de ani. Perimenopauza este perioada care precede menopauza. În timpul perimenopauzei, ovarele produc mai puțin estrogen, progesteron și testosteron, iar menstruația devin neregulată. Perimenopauza are loc, de obicei, între 40 și 50 de ani.

Schimbarea nivelurilor hormonale în timpul perimenopauzei și menopauzei poate face ca hipotalamusul (partea creierului care controlează căldura corpului) să nu poată regla eficient temperatura corpului. Acest lucru poate determina o senzație de supraîncălzire bruscă, însoțită uneori de înroșire la nivelul feței, gâtului și pieptului. Ca răspuns la bufeurile de căldură, corpul încearcă să se răcească transpirând excesiv.

Femeile aflate în perioada menopauzei, la pubertate sau în timpul sarcinii şi bărbaţii care se confruntă cu o scădere a cantităţii de testosteron pot avea bufeuri şi transpiraţii nocturne însoțite de senzația de „val de căldură” care întrerup somnul. Uneori pacienții descriu frisoane sau transpirații nocturne reci. Ele pot fi limitate la zona capului și pieptului sau pot fi generalizate., precizează dr. Pârlog-Cristian.

Insuficiența ovariană

Persoanele cu insuficiență ovariană primară pot prezenta transpirații nocturne din motive similare celor care trec prin perimenopauză și menopauză. În acest caz, ovarele încetează să producă estrogen înainte de vârsta de 40 de ani.

Sindromul premenstrual sau tulburarea disforică premenstruală

Fluctuațiile hormonale din timpul ciclului menstrual pot provoca, de asemenea, transpirații nocturne. Nivelurile de estrogen scad înainte de menstruație. Pe lăngă iritabilitate și crampe, asociate mai frecvent cu sindromul premenstrual, pot apărea și transpirațiile nocturne.

Sarcina

Fluctuația nivelurilor hormonale în timpul sarcinii poate determina, de asemenea, transpirații nocturne. Transpirațiile nocturne legate de sarcină sunt mai frecvente în primul trimestru (săptămânile 1 până la 14) și în al treilea trimestru (săptămânile 27 până la naștere). Transpirația poate continua la câteva săptămâni după nașterea bebelușului, deoarece hormonii se adaptează la nivelurile de dinainte de sarcină.

Tulburările de somn, transpirațiile nocturne și problemele mentale

Transpirațiile nocturne sunt frecvente la persoanele cu tulburări de somn, deși cercetătorii nu sunt siguri dacă tulburările de somn în sine provoacă transpirații nocturne.

De exemplu, până la o treime dintre persoanele cu apnee obstructivă în somn (OSA) experimentează transpirații nocturne regulate. OSA implică întreruperi frecvente ale respirației în timpul somnului și scăderea rezultată a nivelului de oxigen din sânge. Acest lucru ar putea duce la dereglări la nivel cerebral, posibil asociate și cu transpirații.=

În anumite cazuri, insomnia și transpirațiile nocturne pot apărea la persoanele cu hipertiroidism sau cu atacuri de panică.

Somnul este strâns legat de termostatul intern al corpului tău. Pentru a adormi, temperatura corpului trebuie să scadă cu cel puțin 1 ° C, ceea ce va declanșa eliberarea de melatonină (hormonul somnului). Când temperaturile sunt de peste 20 ° C, corpul se luptă să se răcească, determinându-te să stai treaz. Efectele negative includ o durată mai scăzută a somnului și mai puțină odihnă, somn superficial și treziri repetate.”, arată dr. Seeley.

Transpirațiile nocturne pot fi implicate în declanșarea insomniilor și întreruperilor de somn.

Experții spun că trezirea în timpul nopții poate fi declanșată de o serie de factori, printre care temperaturile ridicate, însoțite de transpirații nocturne; stresul și anxietatea; diferite condiții de sănătate. În jurul orei 3 dimineața, modelul de somn mai ușor poate favoriza trezirile, din cauza factorilor precizați. Și unele medicamente pot induce trezirea la ore foarte matinale, precum:

  • antidepresive
  • beta-blocante
  • corticosteroizi
  • remedii pentru răceală fără prescripție medicală
  • diuretice
  • antihistaminice

Condițiile medicale care pot avea legătură cu întreruperile de somn includ: artrita, sindromul picioarelor nelinistite, depresia, menopauza și problemele cu prostata.

De asemenea, tiparele de somn pot fi perturbate de obiceiuri deficitare precum:

  • folosirea electronicelor în pat, înainte de somn
  • consumul de alcool sau cofeină înainte de culcare
  • mese copioase, prea aproape de ora de dormit
  • fumat
  • somnul din timpul zilei

Insomnia și transpirațiile nocturne efecte

Insomniile asociate transpirațiilor nocturne pot avea un impact semnificativ asupra stării emoționale și proceselor cognitive.

Când nu dormi corect, sistemele de reglare emoțională ale creierului tău sunt afectate. Lipsa de somn are un impact asupra amigdalei, zona din creier care procesează emoțiile. Este slăbită conexiunea cu cortexul prefrontal, care controlează luarea deciziilor raționale.”, explică dr. Seeley.

În ziua următoare, starea de spirit, concentrarea și rezistența emoțională pot fi afectate de o noapte cu temperaturi crescute, care perturbă somnul.”, subliniază medicul.

În timp, pot apărea tendințe impulsive, care afectează persoana și pe cei apropiați, precum și un sentiment de copleșire.

Studiile au raportat că temperaturile crescute pot duce la creșterea nivelului de agresivitate și iritabilitate, chiar și fără pierderea somnului. Când este cald, corpul lucrează suplimentar pentru a se asigura că totul funcționează fără probleme, controlând frecvența cardiacă, nivelurile de deshidratare și cortizolul (hormonul stresului). În felul acesta, sunt epuizate rezervele energetice,

Acest lucru împreună cu un somn de proastă calitate reprezintă cea mai proastă combinație în ceea ce privește schimbările de dispoziție și controlul impulsurilor.”, avertizează dr. Seeley.

Anxietatea și transpirațiile nocturne

Cercetările sugerează că tulburările de anxietate pot provoca și transpirații nocturne. Anxietatea poate crește temperatura centrală a corpului, influențând glandele sudoripare pentru a ajuta la scăderea acesteia. Bufeurile și transpirațiile nocturne pot provoca, de asemenea, niveluri crescute de anxietate, ceea ce ar putea agrava simptomele.

Tiroida si transpirația nocturnă

Hipertiroidismul este o afecțiune în care glanda tiroidă este hiperactivă. Un simptom comun al tiroidei hiperactive este transpirația excesivă, care poate apărea și noaptea.

Hipertiroidismul crește metabolismul unei persoane, ceea ce poate cauza creșterea temperaturii corpului și declanșarea transpirației în exces.

Alte simptome includ oboseală, scădere în greutate, palpitații, tremor, anxietate și somn perturbat.

Transpirațiile nocturne și alte simptome răspund de obicei bine la tratament.

Nivelurile hormonilor tiroidieni influențează, de asemenea, nivelurile altor hormoni din organism și invers. Majoritatea femeilor intră în prima etapă a menopauzei la 40 de ani. În acest moment, nivelurile de estrogen și progesteron încep să scadă. Estrogenul afectează cantitatea de triiodotironină și tiroxină produsă de tiroida, iar în timpul menopauzei, tiroida poate avea dificultăți în satisfacerea nevoilor organismului. Un studiu din 2011 a observat că estrogenul are un efect direct asupra celulelor tiroidiene umane. Acest lucru poate provoca simptome, bufeurile și transpirațiile nocturne fiind printre cele mai frecvente. Medicii cred că nivelul de estrogen poate afecta și funcția tiroidiană.

Deși mai puțin frecvent și hipotiroidismul poate determina transpirații noaptea. Hipotiroidismul și menopauza au unele simptome similare și fiecare afecțiune o poate agrava pe cealaltă. Acest lucru poate însemna că unele persoane cu hipotiroidism experimentează atât simptomele tiroidiene, cât și cele legate de menopauză, inclusiv transpirațiile nocturne, în același timp.

Diabetul și transpirațiile nocturne

Diabetul poate provoca transpirații nocturne. La persoanele cu diabet zaharat de tip 1 sau tip 2, transpirația poate fi declanșată de scăderea zahărului din sânge, care activează sistemul nervos și provoacă simptome precum creșterea transpirației. O persoană cu diabet poate transpira și după ce a luat insulină sau alte medicamente pentru a gestiona nivelul zahărului din sânge.

Leziunile nervoase determinate de diabet sunt o altă cauză potențială a transpirațiilor nocturne. Există mai multe tipuri de leziuni ale nervilor care pot apărea la persoanele cu diabet, dintre care una se numește neuropatie autonomă.

Neuropatia autonomă afectează organele interne, inclusiv părți ale sistemului digestiv, ochii și chiar glandele sudoripare. Deteriorarea acestor nervi poate duce la creșterea transpirației pe timp de noapte.

Transpirații nocturne determinate de afecțiuni neurologice

Transpirațiile nocturne pot apărea ca urmare a mai multor condiții care afectează sistemul nervos.

Afecțiunile neurologice precum accidentul vascular cerebral, boala Parkinson și leziunile măduvei spinării pot provoca transpirații nocturne. Transpirația excesivă poate fi, de asemenea, un simptom al leziunilor nervoase sau o reacție excesivă a sistemului nervos

Transpirație nocturnă in zona gâtului și pieptului

Transpirația nocturnă în jurul gâtului și al pieptului la femei este un simptom comun, adesea legat de modificări hormonale precum menopauza sau perimenopauza, dar poate fi cauzată și de infecții, medicamente sau alte afecțiuni medicale. Este importantă consultarea unui medic pentru diagnostic și tratament dacă transpirațiile nocturne sunt severe sau sunt însoțite de alte simptome.

Transpirație nocturnă la cap

Transpirațiile nocturne la nivelul capului pot fi, de asemenea, determinate de modificări hormonale, în preajma menopauzei, dar și de alți factori precum infecții, stări anxioase, unele medicamente sau chiar hiperhidroză idiopatică. De obicei, pot apărea transpirații nocturne în zona capului, determinate de un mediu de somn pra călduros, de consumul de alcool sau cofeină înainte de culcare sau chiar de unele deficiențe de vitamine (de exemplu, vitamina D).

Transpirații nocturne abundente la bărbați

Atât bărbații, cât și femeile pot experimenta transpirații nocturne determinate de cauze comune, cum ar fi infecția (de exemplu, în caz de infecție cu HIV, TBC, endocardită, etc), unele medicamente sau stresul. Totuși, anumite cauze diferă între sexe.

Bărbații nu se confruntă la fel de des cu transpirații nocturne ca femeile, dat fiind că menopauza este o cauză principală a transpirațiilor nocturne la femei.

Cu toate acestea, hormonii pot juca și un rol în transpirațiile nocturne în rândul bărbaților, deoarece nivelurile scăzute de testosteron au fost identificate ca o cauză potențială (hipogonadism masculin). Alte simptome ale nivelului scăzut de testosteron includ:

  • Libido scăzut și disfuncție erectilă
  • Pierderea părului corporal și facial
  • Slăbiciune și oboseală
  • Scăderea masei musculare și creșterea grăsimii corporale

Pe lângă nivelul scăzut de testosteron, bărbații pot dezvolta și transpirații nocturne din cauza unor afecțiuni hormonale precum hipertiroidismul

Apneea în somn poate fi, de asemenea, i cauză a transpirațiilor nocturne la bărbați. Bărbații suferă mai frecvent de apnee în somn decât femeile

Aproape o treime dintre bărbații cu apnee obstructivă în somn raportează că au transpirații nocturne, rate care sunt de trei ori mai mari decât cele observate la populația generală. Tratamentul cu succes al apneei în somn pare să ajute la rezolvarea oricăror transpirații nocturne asociate.

În plus, bărbații au, de obicei, o toleranță mai mică la căldură decât femeile, ceea ce poate determina transpirații abundente în medii prea calde.

Transpirație nocturnă urât mirositoare

Transpirația este un fluid secretat de glandele sudoripare (numite glande ecrine și apocrine) pe suprafața pielii, cu rol de a răci corpul. Transpirația nu are un miros specific. Acel miros înțepător pe care îl numim ”miros de transpirație” provine, de fapt, de la bacteriile care descompun acizii din transpirația produsă de glandele apocrine. Reziduurile bacteriilor sunt cele care explică mirosul.
Mirosurile de transpirație pot varia de la cele plăcute, cum ar fi fructele tropicale, la cele neplăcute, cum ar fi peștele putrezit sau mirosurile de brânză. Diferiți factori, cum ar fi starea de hidratare, consumul de alcool, intensitatea exercițiilor fizice și alegerea îmbrăcămintei pot afecta tipul sau rata transpirației. Mirosurile de transpirație pot varia de la cele plăcute, cum ar fi fructele tropicale, la cele neplăcute, cum ar fi peștele putrezit, sau mirosurile de brânză, urât.

La persoanele cu hiperhidroză idiopatică, pot apărea transpirații nocturne excesive, cu miros puternic din cauza acestor procese bacteriene. Soluția este păstrarea unei igiene corporale cât mai riguroase, cu băi zilnice, schimbarea frecventă a lenjeriei, epilarea, folosirea doar a îmbrăcăminții din fibre naturale (bumbac, in) și utilizarea unor antiperspirante eficiente, Poate fi recomandată, de asemenea, eliminarea limitarea consumului unor alimente, precum usturoiul sau alimente picante.

La persoanele cu hiperhidroză secundară, anumite mirosuri pot indica o afecțiune medicală, de aceea este important să fie luate în considerare. Astfel, mirosul asemănător clorului poate fi semnul unor boli renale, în vreme ce un miros de fructe poate fi semn de diabet. Uneori, transpirația excesivă, cu un miros neplăcut, poate fi semn de infecții ale pielii.

Mirosul de transpirație și tulburările tiroidiene

În timp ce tulburările tiroidiene nu provoacă direct transpirație cu miros acru pe timp de noapte, o schimbare a producției de hormoni tiroidieni poate afecta rata transpirației. La rândul său, mai multă transpirație poate duce la mirosul corporal. Acesta este influențat de:

  • factori dietari (consumul anumitor alimente precum usturoiul, ceapa, alimentele picante și alimentele procesate poate elibera compuși volatili prin transpirație, provocând mirosuri neplăcute)
  • hidratarea inadecvată care poate concentra toxinele în organism, ceea ce duce la o transpirație mai puternică.
  • Igiena deficitară
  • schimbările hormonale determinate de menopauză
  • anumite medicamente
  • stres și anxietate
  • consumul excesiv de alcool

Diagnosticul transpirațiilor nocturne

Pentru a putea trata/ameliora transpirațiile nocturne este importantă determinarea cauzelor acestora.

Mediculva analiza istoricul dumneavoastră medical detaliat și poate comanda teste, cum ar fi hemoleucograma și teste (determinarea hormonilor tiroidieni, testarea glicemiei, teste pentru infecții) pentru a diagnostica o eventuală afecțiune medicală care ar putea fi responsabilă de transpirațiile nocturne.”, spune dr.Rosch.

Tratament pentru transpirații nocturne

Tratamentul depinde de cauza transpirațiilor nocturne. Pentru transpirațiile nocturne legate de menopauză, tratamentul poate include:

  • schimbări ale stilului de viață, cum ar fi dormitul într-o cameră mai răcoroasă și evitarea alcoolului
  • terapia de substituție hormonală
  • anumite medicamente, cum ar fi gabapentina, clonidina sau venlafaxina

Terapia hormonală poate ajuta atât la gestionarea transpirațiilor nocturne și bufeurilor, cât și a altor simptome ale menopauzei, inclusiv osteoporoza și uscăciunea vaginală.

Medicamentele non-estrogenice utilizate pentru a trata transpirațiile nocturne includ:

  • Anticonvulsivante (gabapentin, pregabalin)
  • Antidepresive: O doză mică de Brisdelle®, o formă de paroxetină, este aprobată de FDA pentru a trata bufeurile.
  • Clonidina: De asemenea, utilizată pentru a trata hipertensiunea arterială, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție, anxietatea și alte afecțiuni.
  • Megestrol: De asemenea, folosit pentru a trata cancerul de sân și uterin, pentru a crește apetitul și pentru a inversa pierderea în greutate.
  • Oxibutinina: De asemenea, utilizată pentru tratarea afecțiunilor urinare


Transpirațiile nocturne cauzate de nivelurile scăzute de testosteron pot fi tratate cu terapie de înlocuire a testosteronului sau prin tratarea cauzei de bază a nivelului scăzut de hormoni.

În cazul transpirațiilor nocturne determinate de alte cauze, este importantă diagnosticarea și tratarea afecțiunii de bază, pentru a ameliora transpirația excesivă. În plus, medicul poate recomanda:

  • modificări ale stilului de viață, cum ar fi exercițiile fizice, o dietă bine echilibrată și un somn adecvat
  • remedii naturale, cum ar fi yoga, mindfulness și tehnici de relaxare
  • medicamente, cum ar fi medicamentele anti-anxietate sau antidepresivele
  • psihoterapie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală
  • consiliere sau terapie de grup

Dacă transpirațiile nocturne apar din cauza unor medicamente, poate fi necesară modificarea planului de tratament, de exemplu prin recomandarea unui medicament alternativ sau modificarea dozei (dacă este posibil).

Cum să previi transpirațiile nocturne

  • Nu dormi dezbrăcat: multe persoane pot simți nevoia să se dezbrace când este prea cald, dar dormitul gol poate capta transpirația pe piele, crescând temperatura corpului. Fără îmbrăcăminte care să elimine umezeala, corpul nu își poate regla temperatura în mod eficient.
  • Poartă pijamale largi din bumbac sau din în; aceste fibre naturale
  • pot ajuta la îndepărtarea transpirației și lasă pielea să respire.
  • Nu răci corpul exagerat înainte de culcare; deși există tendințe pe rețelele de socializare care recomandă dușul rece înainte de culcare, acesta poate determina un șoc de la schimbarea temperaturii, iar urmarea poate fi încălzirea excesivă ulterioară. Optează pentru un duș sau o baie călduță; acest lucru va răci încet corpul, fără a declanșa un răspuns de încălzire de urgență.
  • Nu ține ferestrele deschise: deși pare natural să ții ferestrele larg deschise toată ziua, acest lucru aduce mai mult aer cald în cameră. Casa ta acționează ca o seră, captând căldura care va rămâne mult timp după apusul soarelui. Încearcă să închizi ferestrele, draperiile și jaluzelele în timpul zilei și să le deschizi larg numai după ce temperatura a scăzut.
  • Nu considera ventilatorul ca pe un aer condiționat: într-o cameră etanșă, ventilatorul nu face decât să rotească un aer fierbinte și încărcat, ceea ce poate determina mai multe probleme de sănătate, cum ar fi uscarea pielii și a sinusurilor, iritații din cauza alergiilor și dureri în gât dimineața. Poziționează ventilatorul lângă o fereastră cu un bol mic de gheață pentru a te răcori.

Trucuri de răcire pentru un somn mai bun

  • Hidratează-te suficient înainte de culcare și păstrează apă rece în apropiere peste noapte
  • Răcește fața de pernă în frigider: introdu fața de pernă într-o pungă sau un recipient și las-o la frigider timp de 30 de minute pentru a crea un efect de răcire pentru fața ta. Poți folosi, de asemenea, perne și huse care conțin geluri răcoritoare.
  • Utilizează lenjerie de pat ușoară, stratificată, pe să o poți îndepărta după cum este necesar noaptea.
  • Dormi într-o poziție de ”stea de mare”: desfășurarea brațelor și picioarelor va reduce
  • contactul cu corpul și va lăsa căldura să scape mai repede din piele.
  • Agață un cearșaf rece și umed de o fereastră deschisă: acesta acționează ca un aparat de aer condiționat, răcind aerul care intră în cameră.
  • Creează un spray de ceață răcoritoare: umple o sticlă mică cu pulverizator cu apă și câteva picături de ulei de mentă și pulverizează cearșafurile ușor înainte de culcare,
  • pentru o răcoare instantanee.
  • Utilizează o mască de ochi cu gel răcoritor: aceasta ajută la scăderea temperaturii feței și calmează rapid corpul, pentru o odihnă mai bună.
  • Pune salteaua pe podea: pe măsură ce căldura crește, somnul la un nivel mai jos al camerei poate fi de ajutor, pentru că aici temperaturile se mențin mai scăzute, iar suprafața este mai răcoroasă.
  • Păstrează un recipient cu apă rece pentru picioare lângă pat: dacă te trezești supraîncălzit în timpul nopții poți scufunda picioarele timp de un minut sau două, pentru o răcire instantanee.
  • Relaxează-te înainte de culcare folosind tehnici de respirație profundă, relaxare și meditație.
  • Evită declanșatorii obișnuiți ai transpirației nocturne, cum ar fi alcoolul, alimentele picante, cofeina și țigările sau exercițiile fizice imediat înainte de culcare.




Surse:

  • https://www.medlife.ro/articole-medicale/cauze-medicale-care-pot-provoca-transpiratiile-nocturne.html
  • https://www.getsurrey.co.uk/news/health/sleep-expert-explains-you-waking-31629858
  • https://www.sleepfoundation.org/night-sweats/causes-of-night-sweats
  • https://www.healthdirect.gov.au/night-sweats
  • https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/16562-night-sweats
  • https://osteopathic.org/what-is-osteopathic-medicine/night-sweats/
  • https://www.healthline.com/health/night-sweats#hyperthyroidism
  • https://www.medicalnewstoday.com/articles/what-to-know-about-hypothyroidism-sweating-and-night-sweats
  • https://www.livestrong.com/article/132887-what-causes-sour-body-odor-when-sleeping
  • https://www.palomahealth.com/learn/thyroid-sour-smelling-sweat?srsltid=AfmBOoqGFR3hx8bFGV0XjRYWW1xfk57it4l0JhVmHbPpUvIeXC4MCtTc
  • https://www.sleepfoundation.org/night-sweats/men