Rata respiratorie normală: Ghid complet pe vârste
Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.
Respirația se petrece de la sine, de aceea uneori uităm să îi dăm importanța cuvenită. Abia atunci când se modifică, este accelerată sau încetinită ne atrage atenția.
Tu te-ai întrebat vreodată care este rata respiratorie normală la tine sau la copilul tău? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit! Vom descoperi împreună ce înseamnă acest parametru vital, cum evoluează cu vârsta și când ar trebui să ridici un semnal de alarmă.
Ce este rata respiratorie?
Rata respiratorie reprezintă numărul de respirații pe minut. Este unul din cei patru parametri vitali: puls, tensiune arterială, temperatură și, bineînțeles, respirația. Aceasta reflectă capacitatea corpului tău de a face schimb de oxigen și dioxid de carbon la nivel celular.
„Practic, rata respiratorie este numărul de ori în care chiar respiri pe minut. Aceasta poate varia în funcție de vârstă, dar pentru un adult obișnuit, rata respiratorie tipică este undeva între 12 și 20 de respirații pe minut”, explică dr. K. Gay Purcell, medic internist din Kansas City, afiliat la MDVIP, o rețea de medici de familie axată pe îngrijire personalizată.
Rata respiratorie normal este un indicator important al stării de sănnătate.
„Intervalele normale ale ratei respiratorii variază în funcție de vârstă și starea de sănătate, fiind un indicator vital în evaluarea funcției respiratorii și a stării generale de sănătate.”, arată dr. Cristian Popescu pe med.ro
Care este rata respiratorie normală pe categorii de vârstă
| Vârstă | Rata respiratorie (inspirații/minut) |
| Nou-născut (0–6 săptămâni) | 30–60 |
| Sugari (6 luni) | 25–40 |
| Copii (1–3 ani) | 20–30 |
| Copii (3–6 ani) | 18–25 |
| Copii (6–12 ani) | 16–24 |
| Adolescenți / Adulți (<65 ani) | 12–20 |
| Adulți în vârstă (65–79 ani) | 12–28 |
| Vârstnici (>80 ani) | 10–30 |
Așadar, dacă ai între 18 și 65 de ani și respiri între 12 și 20 de ori pe minut în repaus, ești chiar în grafic.
De ce contează rata respiratorie?
Respirația reflectă:
- calitatea schimbului gazos (oxigen ‹› dioxid de carbon)
- funcția plămânilor și a sistemului nervos central
Dacă ritmul e prea rapid (>20 brpm) se numește tahipnee, iar dacă e prea lent (<12 brpm), bradipnee.
Când e cazul să te îngrijorezi?
- Tahipnee (ex. mai mult de 20 brpm adulți): poate indica febră, infecții respiratorii, pneumonie, astm, anxietate.
- Bradipnee (sub 12 brpm adulți): suspectă în intoxicații cu sedative, apnee de somn, leziuni cerebrale, hipotiroidism.
Cum măsori corect rata respiratorie
- Stai liniștit, așezat sau întins în repaus.
- Pune un minut pe cronometru.
- Numără de câte ori ți se ridică pieptul (inspirație + expirație = 1 respirație).
- Dacă te stresezi în timp ce numeri, cere unei persoane să te ajute.
Important: măsurătoarea trebuie făcută când nu ai febră, dacă nu ai fumat recent etc.

Variații normale ale ratei respiratorii
Respirăm diferit în funcție de:
- stare emoțională (anxietate crește ritmul)
- vârstă (vârstnicii pot avea ritm ușor mai crescut)
- activitate fizică – chiar mersul obișnuit crește ritmul.
Și tocmai aici apare un alt aspect important, subliniat de dr. Purcell:
„Putem învăța oamenii cum să-și controleze respirația, cum să-și regleze ritmul cardiac prin respirație și să reducă anxietatea.”
Controlul asupra respirației înseamnă control asupra stării tale generale de bine.”
Tehnici simple pentru controlul respirației
Uneori, ai nevoie de puțin ajutor ca să-ți reglezi respirația, mai ales când simți că stresul sau anxietatea îți dau ritmul peste cap. Din fericire, există câteva metode eficiente și ușor de aplicat.
Iată câteva tehnici recomandate:
- Respirația 4-7-8
- Inspiră lent pe nas timp de 4 secunde
- Ține-ți respirația timp de 7 secunde
- Expiră complet pe gură timp de 8 secunde
Acest exercițiu ajută la calmarea sistemului nervos și scăderea ratei respiratorii.
- Respirația diafragmatică (abdominală)
- Așază o mână pe piept și cealaltă pe abdomen
- Inspiră profund, astfel încât doar mâna de pe abdomen să se miște
- Expiră lent pe gură
Practicată zilnic, această tehnică îmbunătățește oxigenarea și reduce hiperventilația.
- Respirația în cutie (box breathing)
- Inspiră 4 secunde
- Ține-ți respirația 4 secunde
- Expiră 4 secunde
- Ține-ți din nou respirația 4 secunde
Este o tehnică folosită chiar și de sportivi sau militari pentru controlul stresului.
- Respirația sincronizată cu pașii (pentru mers sau alergare ușoară)
- Inspiră timp de 3 pași
- Expiră timp de 3 pași
Te ajută să-ți reglezi ritmul în activitate și să menții o frecvență stabilă.
Ce să faci dacă observi valori anormale
- Sub 12 sau peste 20–24? Observă dacă te însoțesc și alte simptome: febră, tuse, dureri, oboseală.
- Mergi imediat la medic dacă apar simptome precum:
- dureri în piept,
- piele albastră (cianoza),
- respirație sacadată sau șuierătoare,
- lipsă de aer severă,
Acestea pot semnala probleme serioase și nu trebuie neglijate. Învățând să îți monitorizezi respirația, să o reglezi și să recunoști semnalele de alarmă te asiguri că poți ține sub control starea ta de sănătate.
Surse:
- https://med.ro/pneumo/respiratii-pe-minut/
- https://www.womansworld.com/wellness/heart-health/normal-respiratory-rate-by-age
- https://www.medicalnewstoday.com/articles/324409
