Aer medical: ce este și de ce este nevoie de el în spitale

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Cu toții știm de ce este necesar oxigenul în spitale și cât de important este pentru numeroase  operații, de la cele chirurgicale până la intervențiile de urgență. Dar pentru ce avem nevoie de aer medical? Rolul său este mai puțin cunoscut, deși el este utilizat, de asemenea, în mai multe arii medicale. Aerul medical diferă de aerul obișnuit prin gradul său de puritate. În Farmacopeea Statelor Unite, aerul medical este considerat un medicament, fiind furnizat sub formă de cilindri de gaz comprimat, marcați în culorile negru și galben. În articolul de față explicăm ce înseamnă, de fapt, aer medical, unde se utilizează și în ce formă este comercializat și livrat.

Ce înseamnă aer medical

Aerul medical este un aer cu un grad înalt de puritate,  utilizat în spitale, în departamente de urgență și în alte unități de asistență medicală. Este lipsit de agenți contaminanți și particule, nu conține uleiuri și este complet uscat, pentru a preveni acumularea de apă în conductele unității medicale. Aerul medical reprezintă un amestec gazos purificat, incolor, inodor, neinflamabil. Principalele sale componente sunt azotul, oxigenul și argonul. De asemenea, conține oligoelemente din alte gaze inerte. Inițial, conține și vapori de apă, care sunt eliminați prin uscare. Acest amestec gazos poate fi folosit ca aer medical după curățare și procesare, fiind adecvat pentru respirația pacienților în spitale.  Controlul purității aerului medical este foarte important, pentru că orice contaminare poate avea consecințe grave.

Dioxidul de carbon este cel mai răspândit contaminant care poate impurifica aerul medical și  trebuie acordată o atenție deosebită acestui asfixiant cunoscut. Expunerea la concentrații de CO2 de 8% sau mai mult  poate provoca moartea, inconștiența sau convulsii. Alți contaminanți întâlniți mai des sunt monoxidul de carbon, particulele de apă, oxidul nitric, dioxidul de azot și dioxidul de sulf.

Aerul medical instrumental este un aer purificat și comprimat, folosit ca alternativă la azotul medical. Este utilizat în multiple arii de operare, pentru manipularea unor instrumente medicale, alimentarea centrală sterilă, operarea frânelor și meselor pneumatice.

În vreme ce oxigenul este frecvent utilizat în spital dacă pacientul are o hipoxemie, respectiv o saturație scăzută de oxigen în sânge. Pacienții care primesc aer medical pot avea dificultăți de respirație, necesitând un nebulizator sau un sistem de ventilație, dar au niveluri bune ale saturației de oxigen.

Cele două tipuri de gaze (aer medical și oxigen) servesc unor scopuri foarte diferite în mediul spitalicesc. Ele trebuie să fie etichetate cu atenție  și pot avea debitmetre de culori diferite (de exemplu,în unele spitale debitmetrul pentru oxigen este verde, în vreme ce debitmetrul pentru aerul medical este galben). Orice confuzie la administrarea acestor gaze către pacienți poate avea consecințe grave. Ambele sisteme de echipamente sunt monitorizate prin alarme la punctul de alimentare. Ambele gaze sunt testate la intervale specifice de către terți, agenții de testare certificate

Când se utilizează aer medical

O varietate de intervenții clinice necesită aer medical. Spitalele folosesc aer medical pentru numeroase tratamente, inclusiv în ventilatoare și incubatoare. Se folosește, de asemenea, în timpul anesteziei.

Când un bolnav se află în sala de operație, fie că este vorba de o urgență sau nu, un chirurg se bazează pe aerul medical pentru a menține o respirație confortabilă a pacientului.

 Mulți pacienți sensibili la toxicitatea oxigenului primesc aer pentru a-și reduce expunerea la oxigen. Unii dintre acești au multiple probleme ale sistemului respirator și sunt supuși unor intervenții care necesită o puritate ridicată a aerului medical utilizat și o cantitate foarte precisă. Câteva exemple de pacienți dependenți de o sursă de aer medical fiabilă și de calitate sunt nou-născuții și alți pacienți care suferă de Sindrom de Detresă Respiratorie.  

Aerul medical este, de asemenea, utilizat în timpul anesteziei ca înlocuitor al protoxidului de azot și  pentru a reduce concentrația mare de expunere la oxigen.

Așa cum se precizează pe site-ul linde-gas.ro, în spitale, aerul medicinal este utilizat în principal în terapia cu ventilaţie şi aerosoli, precum şi în timpul anesteziei.

De asemenea, tratamentul unor boli respiratorii, precum astmul și Boala Pulmonară Obstructivă Cronică poate presupune administrarea de inhalații ale medicamentului transformat în vapori în combinație cu cu aer medical , prin intermediul unor  nebulizatoare.

„Aerul medical este utilizat ca și gaz transportor pentru substanţele narcotice în anestezia prin inhalare. De asemenea, poate fi utilizat împreună cu oxidul nitric ca înlocuitor al oxigenului suplimentar pentru a reduce concentraţia ridicată rezultată în urma expunerii.”, se specifică în cadrul site-ului.

Cum este furnizat aerul medical

Spre deosebire de celelalte gaze medicale prin conducte care sunt de obicei livrate spitalelor în cilindri, aerul medical este cel mai adesea produs la fața locului. Acest lucru se realizează prin tragerea de aer din exterior într-un compresor de aer medical care este conectat la sistemul de conducte care alimentează instalația. Sursele de aer medical sunt conectate numai la sistemul de distribuție a acestui tip de gaz. Sunt utilizate numai pentru aerul necesar pentru respirația umane și calibrarea dispozitivelor medicale pentru aplicarea respiratorie.

Aerul medical este unul dintre puținele gaze pe care o instalație specială le poate crea la fața locului. Compresoarele de aer medical, cunoscute în industrie ca echipamente sursă, creează acest aer specializat. Aceste echipamente conțin componente specifice, de ultimă generație, care comprimă, procesează și produc aer curat, uscat, medical. Sistemele de filtrare a aerului comprimat de înaltă calitate sunt esențiale pentru a preveni riscul contaminării aerului medical. Un aer medical contaminat poate duce la infecții, îmbolnăviri și chiar moartea pacientului. Sistemul de distribuție aerului medical trebuie instalat și întreținut cu atenție. Este necesară o monitorizare continuă și proceduri regulate de testare.

Rareori, din cauza calității proaste a aerului ambiental, aerul medical poate fi produs din amestecarea azotului și oxigenului într-o butelie comprimată.

aer medical

Din cauza volumului mare de aer pe care îl consumă majoritatea spitalelor, producția la fața locului este de obicei cea mai practică și economică metodă de aprovizionare Totuși, există un dezavantaj, în sensul că echipamentul necesar pentru a produce aer medical adecvat pentru uzul pacientului este destul de complex și, ca atare, trebuie instalat și întreținut cu atenție pentru a se asigura că riscul de contaminare sau defecțiune este menținut la minimum.

Există diferite tipuri de compresoare în care este stocat aerul medical. Compresoarele cilindrice cu aer medical  pot fi staționare sau mobile. Acest tip de compresor este utilizat în distribuția gazelor medicale, deoarece întreținerea necesară este minimă. Compresoarele cilindrice sunt, de asemenea, foarte curate, silențioase și mici, ideale pentru distribuirea gazului medical în spitale sau clinici.

Compresoarele tip cilindru sunt utilizate în mod obișnuit pentru a transporta gaz medical pentru anestezie, pentru a calibra instrumente chirurgicale și pentru a alimenta incubatoare și ventilatoare.

Compresoarele cu piston fără ulei sunt folosite pentru a distribui aerul atunci când este nevoie de un ciclu intermitent. Instalarea este ieftină, nivelul de zgomot este scăzut, iar întreținerea este rentabilă. Este conceput pentru a menține uleiul în afara camerei de compresie și a fluxului de aer și nu adaugă niciun contaminant inflamabil sau toxic în aer. Aerul medical se deplasează, de obicei, prin conducte curate de cupru către ventilatoare, incubatoare și aparate respiratorii.

Surse:

  • https://www.linde-gas.ro/ro/products-and-supply/medicinal/gaze-medicale.html
  • https://www.romedic.ro/statie-de-aer-comprimat-medical-tehnoplus-medical-air-0H17399
  • https://www.apsf.org/article/medical-air/
  • https://www.airandvac.com/what-is-the-difference-between-medical-air-and-oxygen/
  • https://www.boconline.co.uk/shop/en/uk/gas/healthcare-gas/air-cylinder–medical-grade–compressed-gas-191
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6591798/
  • https://www.boc-healthcare.com.au/en/medical_gases/medical_air/index.html