mereu obosit

De ce ești mereu obosit? 5 cauze ale oboselii care nu au legătură cu somnul

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Conform specialiștilor, programul de somn al unei persoane adulte trebuie să includă mimim 7 ore, pentru ca organismul și creierul să se odihnească suficient, să se refacă și să se revigoreze.

Cu toate acestea, unii oameni nu se simt odihniți nici măcar când dorm mai mult. Dacă te simți mereu obosit, chiar dacă dormi suficient, probabil te-ai întrebat ce se întâmplă cu tine. Sunt multe persoane care trec prin situații similare. De exemplu, potrivit unui sondaj Gallup, 57% dintre americani spun că se simt obosiți, în mod regulat

Descoperă în rândurile de mai jos care sunt motivele principale de oboseală pe parcursul zilei, care nu au neapărat legătură cu lipsa de somn.

Cauze pentru care te simți mereu obosit

Deși primul gând care îți vine în minte poate fi  lipsa somnului, realitatea este mai complexă: Oboseala și somnolența pot avea alte cauze, adesea ignorate. În plus, oboseala nu este întotdeauna asociată cu somnolență, ele reprezintă două lucruri diferite.

”Oboseala este o senzație de a te simți ”fără energie”. Somnolența este nevoia irepresibilă de a dormi.”, arată psiholog clinician Shelby Harris.

Iată de ce, dacă te simți mereu obosit, trebuie să observi dacă această stare este însoțită de somnolență sau nu, pentru a depista adevăratele cauze ale stării de oboseală. Acestea pot include:

1. Stres cronic, probleme de dispoziție și sănătate mintală

Stările de anxietate și depresie pot consuma resursele de energie ale corpului tău mai repede decât un maraton.

 „Problemele de dispoziție precum depresia și anxietatea pot duce la epuizare. Insomnia, somnul întrerupt și lipsa motivației sunt simptome comune.”, explică dr. Harris.

„Oboseala psihică e reală. Depresia afectează capacitatea corpului de a se reface, chiar și în timpul somnului. Somnul e superficial, iar trezirea vine cu o greutate apăsătoare.”, spune și psihologul clinican dr. Jessica Gold, de la Universitatea Washington..

Stresul cronic este unul dintre cei mai mari vinovați și este adesea asociat cu anxietate și depresie..

„Stresul activează răspunsul de ”luptă sau fugi” al organismului, care, pe termen lung, te epuizează”. Precizează dr Raj Dasgupta, specialist în somn la Keck Medicine of USC,

Stresul si anxietatea pot determina agitație și o stare de permanentă vigilență.  Chiar și când dormi, corpul tău poate rămâne „în alertă”, ceea ce afectează calitatea somnului și te poate face să te simți mereu obosit.

Un studiu publicat în Journal of Clinical Sleep Medicine arată că persoanele stresate au un risc de trei ori mai mare să sufere de insomnie sau de somn fragmentat.

Anxietatea, pe de altă parte, te poate ține treaz sau te poate face să dormi „cu ochii deschiși”, adică fără un somn restaurator. Dacă te simți mereu obosit, cu energie scăzută și lipsă de motivație, poate fi vorba de o problemă emoțională, nu fizică.

2. Dieta deficitară

Felul în care mănânci poate influența atât calitatea somnului, cât și starea generală a organismului. O alimentație deficitară poate fi unul dintre motivele principale pentru care te simți mereu obosit.

”Zahărul în exces, mesele neregulate și lipsa proteinelor duc la fluctuații energetice mari pe parcursul zilei”. , arată dr. Abhinav Singh, specialist în medicina somnului la Indiana Sleep Center

O dietă deficitară sau mesele târzii și copioase pot fi motivul pentru care somnul devine superficial sau fragmentat. Dacă se asociază cu tulburări precum apneea în somn, pot reduce drastic calitatea odihnei. Practic, corpul nu intră suficient în faza de somn profund – cea care contează cel mai mult pentru refacerea organismului.

Lipsa unor nutrienți precum fierul, magneziul și vitaminelor din complexul B poate contribui masiv la senzația de oboseală. Nu este doar o senzație trecătoare, este un semnal că în organism lipsesc anumite componente esențiale.

3. Apneea în somn

Oboseala și somnolența se pot asocia cu una dintre cele mai frecvente tulburări de somn: apneea. Tulburările de somn sunt, adesea, subdiagnosticate. Apneea în somn, în special, este o afecțiune în care respirația se oprește în mod repetat în timpul somnului.

„Mulți pacienți nu știu că au apnee. Vin la mine spunând că sunt mereu obosiți, dar cred că dorm bine. De fapt, nu dorm deloc profund”, explică dr. Dasgupta.

Studiile arată că 1 din 5 adulți suferă de o formă de apnee în somn. Dacă sforăi tare, te trezești brusc sau te simți mereu obosit, ar fi bine să consulți un medic.

Un studiu din Journal of Clinical Sleep Medicine arată că apneea de somn netratată poate reduce productivitatea zilnică cu până la 30%.

4. Schimbările hormonale

Femeile sunt deosebit de vulnerabile la stările de oboseală cauzate de modificări hormonale.

„În timpul menstruației, perimenopauzei sau menopauzei, fluctuațiile hormonale pot duce la o scădere drastică a energiei”., subliniază dr. Harris.

Un raport publicat în Journal of Women’s Health confirmă că până la 85% dintre femeile aflate în perimenopauză experimentează oboseală accentuată.

5. Medicamentele – efecte secundare ignorate

Nu în ultimul rând, anumite medicamente pot fi o cauză pentru care te simți mereu obosit.  

„Anumite somnifere, antidepresive, antihistaminice sau tratamente pentru alergii pot avea ca efect secundar somnolența excesivă”, spune Harris.

Mulți oameni nu fac legătura între tratamentele uzuale și starea de epuizare zilnică.

Ce poți face pentru a gestiona starea de oboseală

  • Verifică-ți calitatea somnului. Nu doar durata contează.
  •  Respectă un program de somn fix, inclusiv în weekend.
  • Monitorizează-ți starea emoțională; discută cu un psiholog dacă te confrunți cu anxietate sau depresie.
  • Discută cu medicul despre posibilele efecte ale medicamentelor.
  • Fă-ți analize de rutină, în special pentru nivelurile de fier, vitamina D și B12.
  • Dacă ești femeie, urmărește cum modificările hormonale îți influențează energia.
  • Verifică dacă suferi de apnee sau alte tulburări de somn.
  • Evită mesele grele și alcoolul înainte de culcare.

Oboseala și somnolența nu sunt doar efecte ale lipsei de somn. Dacă ești mereu obosit, nu ignora semnalele corpului.

”În majoritatea cazurilor, oboseala ușoară însoțește o problema de sănătate și nu necesită consult medical separat. Vizita la medic este recomandată în cazul în care oboseală este însoțită de simptome serioase: dificultăți de respirație, sângerare anormală, scădere neexplicabila în greutate.”, avertizează dr. Negruțiu Claudia pe sfatulmedicului.ro

Pot fi semne ale unor dezechilibre mai profunde: hormonale, nutriționale sau psihologice. În loc să-ți torni a treia cafea, poate e momentul să-ți torni un pahar cu apă, să respiri adânc și să întrebi: „Ce vrea, de fapt, corpul meu să-mi spună?” Soluția nu e întotdeauna un somn mai lung — ci un somn mai bun, o viață mai echilibrată și, uneori, un consult medical bine-venit.

Surse: