Tuberculoza pulmonară (TBC pulmonar): ghid complet

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Tuberculoza pulmonară este una dintre bolile cu o istorie neagră, care a făcut mii de victime înainte de descoperirea antibioticelor. Chiar dacă mortalitatea asociată acestei maladii a scăzut mult, un număr semnificativ de persoane continua să fie afectate și astăzi de TBC. Astfel, în 2018 se estima că aproximativ un sfert din populația globului ar putea avea o infecție latentă cu bacteria care provoacă tuberculoza. Infecția rămâne nemanifestă în majoritatea cazurilor (tuberculoză latentă), iar pentru 10% dintre persoane poate progresa către o formă activă.

Lăsată netratată, tuberculoza simptomatică ucide mai mult de jumătate dintre pacienții infectați. Respectarea schemei complete de tratament face ca majoritatea persoanelor cu TBC active să se vindece. Î

În 2020, aproximativ 10 milioane de persoane au dezvoltat tuberculoză activă, iar 1,5 milioane au murit, ceea ce a făcut din TBC a doua cauză de deces legată de infecții respiratorii după COVID-19. Tratamentul tuberculozei presupune combinarea mai multor antibiotice. Rezistența la antibiotice a devenit o problemă importantă în ultima perioadă, ducând la creșterea numărului de cazuri de TBC multidrug-rezistentă.

Tuberculoza afectează în special plămânii, dar poate viza și alte organe, ducând la o gamă foarte largă de simptome. În cazul TBC pulmonar, principalele simptome sunt tusea cronică, însoțită de mucus cu sânge, febra și scăderea marcantă în greutate, ducând la un aspect de emaciere generală.

Screening-ul persoanelor cu risc major de TBC (persoane malnutrite, cu igienă precară, care trăiesc în condiții de sărăcie accentuată), detectarea timpurie a bolii și tratamentul inițiat imediat sunt absolut necesare ca parte a programului de eradicare a TBC. Trebuie ținut cont de faptul că tuberculoza nu afectează doar persoanele din anumite categorii sociale, chiar dacă are o rpevalență mai mare în zonele dominate de sărăcie.

Articolul de față trece în revistă principalele aspecte legate de această boală gravă, insistând pe perioada de incubație și de latență în care persoanele infectate nu au nici un simptom. Tocmai pentru că TBC are o perioadă de incubație destul de mare și poate rămâne latentă multă vreme, screeningul periodic al populației este foarte important pentru evitarea transmiterii bolii.

Ce este tuberculoza

Conform ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății, tuberculoza (TBC) este o boală infecțioasă, cauzată de o bacterie, Mycobacterium tuberculosis, cunoscută și ca Bacilul Koch, după numele celui care a descris prima oară acest microorganism. TBC afectează cel mai adesea plămânii, dar și alte părți ale corpului, de exemplu sistemul osos sau creierul.

”Tuberculoza se poate localiza în orice organ, dar cel mai frecvent în plămân, producând tuberculoza pulmonară. Diagnosticul altor forme de tuberculoză se face de către medicul din specialitatea organului afectat.”, se menționează în cadrul Ghidului pacientului de pe marius-nasta.ro 

Tuberculoza se transmite prin aer de la o persoană la alta, atunci când persoanele infectate tușesc, strănută sau scuipă. Este de ajuns ca o persoană să inhaleze doar câțiva dintre acești germeni pentru a se infecta.

”Tuberculoza este o infecție bacteriană răspândită prin inhalarea unor picături mici de salivă care provin din tusea sau strănutul unei persoane infectate. Boala atacă în principal plămânii, însă poate să afecteze orice parte a corpului, inclusiv glandele din abdomen, oasele și sistemul nervos. TBC este o afecțiune gravă, dar poate fi vindecată dacă este tratată corespunzător., arată dr. Oana Cuzino pe doc.ro

Tuberculoza poate să apară în două forme:

  • TBC latentă: pacientul este infectat cu bacilul Koch, dar bacteriile din organism sunt inactive și nu provoacă simptome. TBC latentă, numită și TBC inactivă nu este contagioasă. TBC latentă se poate transforma în TBC activă, așa că tratamentul este important.
  • TBC activă, de fapt tuberculoza propriu-zisă, este simptomatică, potențial fatală fără tratament adecvat și, în cele mai multe cazuri, se poate răspândi și la alte persoane. Se poate declanșa la săptămâni sau ani după infectarea  cu M.tuberculosis.

Peste 2 miliarde din populația lumii are o infecție cu bacilul Koch, în cele mai multe cazuri latentă, dar care se poate activa la un moment dat. Țările cele mai afectate fac parte din Africa și Asia, în special state cu un grad mai mare de sărăcie, în care există mai multe persoane cu o situație alimentară și de igienă precare. Persoanele care suferă de malnutriție, cele cu un sistem imunitar slăbit, dar și diabeticii și fumătorii au un risc mai mare de a dezvolta TBC.

Tuberculoza activă este o boală gravă, cu o mortalitate ridicată, dacă nu este tratată. Dacă se respectă, însă, schema de tratament, TBC este complet vindecabilă, deși la persoanele cu comorbidități (de exemplu infestate HIV) riscurile se mențin crescute. O persoană cu TBC activ poate infecta 5 până la 15 alte persoane sănătoase.

”În cazul apariției unor simptome ce sugerează tuberculoză, sau în cazul contactului cu o persoană bolnavă de TBC, este necesară prezentarea la medic. Semnele tuberculozei sunt adesea nespecifice și pot să nu fie ușor de recunoscut. Principalele manifestări clinice sunt tusea (la început seacă, apoi productivă) și febra. Pot apărea și alte simptome, cum ar fi pierderea în greutate, transpirația nocturnă.”, specifică dr. Anca Maria Cernea, medic specialist medicină generală pe cdt-babes.ro

tuberculoza

Așa cum menționam mai sus, depistată la timp și cu tratamentul început imediat și ținut corect, TBC este o boală vindecabilă. Totuși, recent, au apărut noi tulpini bacteriene, rezistente la antibioticele obișnuite din tratamentul TBC, care creează probleme pentru pacienți și medici.

”Foarte puține cazuri de tuberculoză se produc prin infectarea cu microb rezistent la medicamentele antituberculoase. Microbul rezistent apare prin tratament incorect – omiterea unuia sau mai multe medicamente, întreruperea nejustificată a medicației, doze sau regimuri incorecte. Aceste forme de tuberculoză necesită tratament de lunga durată (18 luni), cu alte medicamente antituberculoase în asociere.”, se precizează în Ghidul pacientului de pe site-ul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

În România, tuberculoza reprezintă o problemă majoră de sănătate, astfel încât măsurile anti-TBC prevăzute în Programul Național de Prevenire, Supraveghere și control al tuberculozei, respectiv diagnosticul și tratamentul bolnavilor, dar și prevenția, activitățile de informare și de educare, toate sunt gratuite.

Ce cauzează tuberculoza pulmonară

Tuberculoza este o boală infecțioasă, provocată de o bacterie, Mycobacterium tuberculosis sau Bacilul lui Koch.

Există patru alte micobacterii cauzatoare de tuberculoză: M. bovis, M. africanum, M. canetti și M. microti. M. africanum nu este răspândit, dar este o cauză semnificativă a tuberculozei în anumite părți ale Africii. M. bovis a fost cândva o cauză comună a tuberculozei, fiind preluat din laptele nefiert, dar pasteurizsarea a eliminat aproape complet această problemă de sănătate publică în țările dezvoltate. M. canetti este rar și pare să fie limitat, de asemenea, la anumite zone din Africa. Și M. microti este o bacterie foarte rar întâlnită, observată în unele cazuri la persoanele cu imunodeficiență.
Aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu M. tuberculosis au infecții asimptomatice, latente, riscul de activare pe parcursul vieții fiind destul de mic, de maxim 10%.  La pacienții cu imunodeficiențe, riscul de a dezvolta TBC active crește cu aproape 10% pe an. Dacă nu se administrează un tratament eficient, rata de deces pentru cazurile active de tuberculoză este de până la 66%.

TBC se poate răspândi prin transmisie hematogenă către alte structuri și organe, cum ar fi ganglionii limfatici periferici, rinichii, creierul și oasele. Toate părțile corpului pot fi afectate de boală, deși, din motive necunoscute, tuberculoza afectează rareori inima, mușchii scheletici, pancreasul sau tiroida.

Tuberculoza este clasificată ca una dintre bolile inflamatorii granulomatoase. Macrofagele, celulele epitelioide, limfocitele T, limfocitele B și fibroblastele se agregează pentru a forma granuloame, cu limfocitele înconjurând macrofagele infectate. Când alte macrofage atacă macrofagul infectat, ele fuzionează împreună pentru a forma o celulă multinucleată gigantică sau un granulom în lumenul alveolar. Granulomul poate preveni diseminarea micobacteriilor și poate oferi un mediu local pentru interacțiunea celulelor sistemului imunitar.  Cu toate acestea, dovezi mai recente sugerează că bacteriile folosesc granuloamele pentru a evita distrugerea de către sistemul imunitar al gazdei. Bacteriile din interiorul granulomului pot deveni inactive, ducând la infecție latentă. O altă caracteristică a granuloamelor este că pot determina necroză la nivelul țesutului pulmonar, care capătă în respectivele regiuni o textura de brânză moale, albă, de aceea fenomenul este numit necroză cazeoasă.

Dacă bacteriile TBC pătrund în fluxul sanguin dintr-o zonă de țesut deteriorat, ele se pot răspândi în tot corpul și pot crea multe focare de infecție, toate apărând în țesuturi sub formă de tuberculi minusculi, albi.  Această formă severă de boală TBC, care apare mai ales la copiii mici și la cei cu HIV, se numește tuberculoză miliară. Persoanele cu această tuberculoză diseminată au o rată mare a mortalității chiar și cu tratament (aproximativ 30%).

La multe persoane, distrugerea țesuturilor și necroza sunt adesea echilibrate de vindecare prin fibrozare. Țesutul afectat este înlocuit cu cicatrici și cavități umplute cu material necrotic cazeos. În timpul bolii active, unele dintre aceste cavități sunt unite cu bronhiile, ceea ce permite expulzarea materialului necrotic în exterior.  Acesta conține bacterii vii și astfel poate răspândi infecția. Tratamentul cu antibiotice adecvate ucide bacteriile și permite vindecarea. După vindecare, zonele afectate sunt, în cele din urmă,  înlocuite cu țesut cicatricial.

Ce este bacilul Koch

Agentul determinant al TBC, Mycobacterium tuberculosis poartă și denumirea de Bacil Koch, după  numele cercetătorului care l-a descris pentru prima dată în 1882, Robert Koch.

Bacilul Koch este o bacterie aerobă din familia Mycobacteriaceae, care are o caracteristică aparte: membrana sa celulară este acoperită de un înveliș ceros, format predominant din lipide și acid micolic. Datorită acestui înveliș celulele bacteriene fie se colorează foarte slab „Gram-pozitiv”, fie nu rețin deloc colorantul, peretelui celular. Tocmai de aceea bacilul Koch nu poate fi identificat microscopic prin colorarea Gram.

tuberculoza

Folosind pete histologice pe probele expectorate din flegmă (numită și spută), oamenii de știință pot identifica bacilul la microscop. Deoarece M.tuberculosis păstrează anumite pete chiar și după ce a fost tratat cu soluție acidă, este clasificat ca un bacil acido-rezistent.Cele mai comune tehnici de colorare acido-rezistentă sunt colorația Ziehl–Neelsen și colorația Kinyoun, care colorează bacilii acido-rezistenți într-un roșu strălucitor care iese în evidență pe un fundal albastru. De asemenea, sunt utilizate colorarea cu auramină-rodamină și microscopia cu fluorescență.

Conținutul ridicat de lipide al acestui agent patogen reprezintă multe dintre caracteristicile sale clinice unice. Se divide la fiecare 16 până la 20 de ore, o rată extrem de lentă în comparație cu alte bacterii, care de obicei se divid în mai puțin de o oră.

Bacilul Koch poate rezista la dezinfectanții slabi și poate supraviețui în stare uscată timp de săptămâni. În natură, bacteria se dezvoltă numai în celulele unui organism gazdă, dar poate fi crescută, în schimb, în culturi de laborator.

Bacilul Koch este sensibil, de regulă, la antibiotice precum rifampicina și izoniazida.  Rezistența la antibiotice, apare, de obicei, fie ca urmare a acumulării de mutații în genele vizate de antibiotic, fie unei modificări în titrarea medicamentului. M. tuberculosis este considerat a fi multirezistent dacă a dezvoltat rezistență atât la rifampicină, cât și la izoniazidă, cele mai importante antibiotice utilizate în tratamentul tuberculozei. În plus, varianta multidrog rezistentă a bacilului Koch poate dezvolta rezistență la orice fluorochinolonă și cel puțin unul dintre cele trei medicamente injectabile de linia a doua (adică, amikacină, kanamicina sau capreomicină). Rezistența la antibiotice a M. tuberculosis este explicată de peretele său celular unic, saturat cu acizi grași cu lanț lung sau acizi micolici care asigură o barieră robustă, relativ insolubilă.

Tuberculoza pulmonară: perioada de incubație

Perioada de incubație pentru tuberculoză  este de 4-12 saptamani, dar infectia poate sa persiste luni sau ani inaintea aparitiei bolii. Un bolnav este contagios mai multe saptamani dupa inceperea tratamentului.

Infecția TBC începe atunci când micobacteriile ajung în alveolele pulmonare și se reproduc în endozomii macrofagelor alveolare, adică în interiorul unei celule a sistemului imunitar. Macrofagele identifică bacteria ca fiind străină și încearcă să o elimine prin fagocitoză. În timpul acestui proces, bacteria este învăluită de macrofag și stocată temporar într-o veziculă legată de membrană numită fagozom. Macrofagul eliberează o serie de substanțe  pentru a ucide bacteria. Dar M. tuberculosis are o capsulă groasă, ceroasă, de acid micolic, care o protejează de aceste substanțe toxice. Astfel, bacteria reușește să se reproducă în interiorul macrofagului și în cele din urmă va ucide celula imunitară.

Locul primar de infecție în plămâni, cunoscut sub numele de focarul Ghon, este în general localizat fie în partea superioară a lobului inferior, fie în partea inferioară a lobului superior. Tuberculoza pulomnară poate apărea și prin infecția din fluxul sanguin. Acesta este cunoscut sub numele de focalizare Simon și are loc, de obicei, în partea superioară a plămânului.
Progresia de la infecția TBC la boala TBC evidentă are loc atunci când bacilii depășesc bariera sistemului imunitar și încep să se înmulțească. În boala TBC primară (aproximativ 1–5% din cazuri), acest lucru se întâmplă imediat după infecția inițială.

Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, apare o infecție latentă, fără simptome evidente. Acești bacili latenți produc tuberculoză activă în 5-10% dintre cazuri la mulți ani după infectare. Riscul de activare crește odată cu imunosupresia, cum ar fi cea cauzată de infecția cu HIV. La persoanele coinfectate cu M. tuberculosis și HIV, riscul de reactivare crește la 10% pe an.

Studiile care utilizează amprentele ADN ale tulpinilor de M. tuberculosis au arătat că reinfecția contribuie mai mult la recurența tuberculozei decât se credea anterior.

Simptomele tuberculozei

Așa cum am precizat deja, tuberculoza poate infecta orice parte a corpului, dar cel mai frecvent se dezvoltă în plămâni. Tuberculoza extrapulmonară poate apărea singură când micobacteriile se instalează în alte organe sau poate coexista cu TBC pulmonară.

Semnele și simptomele generale includ:

  • Febră
  • Frisoane
  • Transpirații nocturne
  • Pierderea poftei de mâncare
  • Pierderea marcantă în greutate
  • Oboseală

In cazul tuberculozei pulmonare, simptomele pot include, în plus:

  • Tuse prelungită mai mult de 2-3 săptămâni,  producătoare de spută
  • Dureri în piept
  • Dificultăți de respirație
  • Hemoptizie  sau prezebța sângelui în mucusul eliminat atunci când pacientul tușește
  • Mărirea ganglionilor limfatici
  • Pneumonita, care în unele cazuri poate fi unicul simptom, mai ales la vârstnici

Aproximativ 25% dintre persoanele infectate pot rămâne asimptomatice.

Tuberculoza pulmonară poate deveni o boală cronică și poate provoca cicatrici extinse în lobii superiori ai plămânilor. Lobii pulmonari superiori sunt mai frecvent afectați de tuberculoză decât cei inferiori.

Tuberculoza extrapulmonară

În 15-20% din cazurile active, infecția se răspândește în afara plămânilor, provocând alte tipuri de TBC, denumite colectiv tuberculoză extrapulmonară. Tuberculoza extrapulmonară apare mai frecvent la persoanele cu un sistem imunitar slăbit și la copiii mici. Locurile de infecție extrapulmonară notabile includ pleura (în pleurezia tuberculoasă), sistemul nervos central (în meningita tuberculoasă), sistemul limfatic (în scrofula gâtului), sistemul genito-urinar (în tuberculoza urogenitală) și oasele și articulațiile (în boala Pott a coloanei vertebrale), printre altele. O formă de tuberculoză gravă și răspândită este numită „tuberculoză diseminată” sau tuberculoză miliară.[9] Aceasta reprezintă circa 10% din cazurile extrapulmonare.

Tuberculoza se transmite?

Tuberculoza este o boală contagioasă, putând fi transmisă de la om la om, dar modul de transmitere este puțin diferit de cum se crede. Astfel, o concepție greșită este că M. tuberculosis se poate răspândi prin strângerea mâinii, contactul cu scaunele de toaletă, împărțirea alimentelor sau băuturii sau a periuțelor de dinți.

În realitate, răspândirea majoră se face prin picăturile de aer provenite de la o persoană care are boala, mai ales atunci când tușește, strănută sau scuipă. Când persoanele cu TBC pulmonar activ tușesc, strănută, vorbesc, cântă sau scuipă, elimină picături infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 până la 5,0 µm. Un singur strănut poate elibera până la 40.000 de picături. Fiecare dintre aceste picături poate transmite boala, deoarece doza infecțioasă de tuberculoză este foarte mică (inhalarea a mai puțin de 10 bacterii poate provoca o infecție).

”Transmiterea bacilului Koch de la o persoană la altă se face prin particule microscopice (1 – 5 µm în diametru), așa-numițîi „nuclei de picătură”. Nucleii de picătură se pot produce atunci când bolnavii de tuberculoză pulmonară tușesc, strănută sau vorbesc. Dimensiunile lor sunt atât de mici încât curentul de aer prezent în mod normal în spațiul oricărei încăperi îi menține suspendați în aer timp îndelungat. Nucleii de picătură sunt suficient de mici pentru că cei 2 – 3 bacili pe care ii conțîn să ajungă in alveolele pulmonare, unde se pot multiplică.”, specifică dr. Anca Maria Cernea pe site-ul cdt-babes.ro

tuberculoza

Riscul de transmitere este mai mare la persoanele care au contact prelungit, frecvent sau strâns cu bolnavii de TBC, rata estimată a infecției fiind de 22%. O persoană cu tuberculoză activă, dar netratată, poate infecta 10-15 (sau mai multe) persoane pe an.

Transmiterea apare numai de la persoanele cu tuberculoză activă, cele cu infecție latentă nu se consideră a fi contagioase.

Probabilitatea transmiterii de la o persoană la alta depinde de mai mulți factori, inclusiv numărul de picături infecțioase expulzate de purtător, eficacitatea ventilației, durata expunerii, virulența tulpinii M. tuberculosis, nivelul de imunitate al persoanei neinfectate și altele.

Cascada de răspândire de la persoană la persoană poate fi ocolită prin izolarea celor cu TBC activă și prin introducerea lor pe regimuri de medicamente anti-TB. După aproximativ două săptămâni de tratament eficient, subiecții cu infecții active nerezistente, în general, nu mai sunt contagioși pentru cei din jur.

Dacă cineva se infectează, durează de obicei trei până la patru săptămâni înainte ca persoana nou infectată să devină suficient de infecțioasă pentru a transmite boala altora.

Aproximativ un sfert din populația lumii a fost infectată cu M. tuberculosis, noi infecții apar la aproximativ 1% din populație în fiecare an. Cu toate acestea, majoritatea infecțiilor cu M. tuberculosis nu provoacă boală și 90–95% dintre infecții rămân asimptomatice. În 2012, aproximativ 8,6 milioane de cazuri cronice erau active. În 2010, au fost diagnosticate 8,8 milioane de noi cazuri de tuberculoză și au avut loc 1,20–1,45 milioane de decese (majoritatea dintre acestea au avut loc în țările în curs de dezvoltare).  Dintre aceștia, aproximativ 0,35 milioane au fost persoane infestate HIV. În 2018, tuberculoza a fost principala cauză de deces la nivel mondial din cauza unui singur agent infecțios.

Incidența tuberculozei este sezonieră, cu vârfuri care apar în fiecare primăvară și vară. Motivul este neclar, dar pot fi legate de deficitul de vitamina D în timpul iernii. Există, de asemenea, studii care leagă tuberculoza de diferite condiții meteorologice, cum ar fi temperatura scăzută, umiditatea scăzută și precipitațiile scăzute. S-a sugerat că ratele de incidență a tuberculozei pot fi legate de schimbări climatice.

Tuberculoza este strâns legată atât de supraaglomerare, cât și de malnutriție, ceea ce o face una dintre principalele boli ale sărăciei. Prin urmare, categoriile cu risc ridicat includ: persoanele care injectează droguri ilicite, locuitorii și angajații localităților în care se adună persoane vulnerabile (de exemplu, închisori și adăposturi pentru persoane fără adăpost), comunități defavorizate din punct de vedere medical și sărace, minorități etnice cu risc ridicat, copii în contact strâns cu pacienții cu risc ridicat și furnizorii de servicii medicale care deservesc acești pacienți.

Rata tuberculozei variază în funcție de vârstă. În Africa, afectează în primul rând adolescenții și adulții tineri. Cu toate acestea, în țările în care ratele de incidență au scăzut dramatic (cum ar fi Statele Unite), tuberculoza este în principal o boală a vârstnicilor și celor imunocompromiși.

Utilizarea anumitor medicamente, cum ar fi corticosteroizi și infliximab (un anticorp monoclonal anti-αTNF), este un alt factor de risc important, în special în lumea dezvoltată.

Alți factori de risc includ: alcoolismul, diabetul zaharat (risc crescut de 3 ori), silicoză (risc crescut de 30 de ori), fumatul (risc crescut de 2 ori), poluarea aerului, o altă infecție recentă cu TBC, boli renale severe, transplant de organe, cancer de cap și gât și susceptibilitate genetică. De asemenea, unele tratamente, precum chimioterapia, medicația utilizată după transplantul de organe, pentru a preveni rejecția, unele medicamente folosite pentru artrita reumatoidă, psoriasis sau boala Crohn pot crește riscul declanșării TBC.

Diagnosticul tuberculozei pulmonare

Diagnosticarea tuberculozei active pe baza semnelor și simptomelor este dificilă, mai ales la persoanele care au un sistem imunitar slăbit. Un diagnostic de tuberculoză poate fi luat în considerare la cei cu semne de boală pulmonară sau simptome constituționale care durează mai mult de două săptămâni.

Principalele teste în cadrul evaluării inițiale includ:

  • radiografie toracică
  • mai multe culturi de spută pentru bacili acido-rezistenți
  • testele de eliberare a interferonului-γ
  • testele cutanate cu tuberculină.

Un diagnostic definitiv de tuberculoză se face prin identificarea M. tuberculosis într-o probă clinică (de exemplu, spută, puroi sau o biopsie tisulară). Creșterea lentă a microorganismului în culturi poate face ca rezultatul final să fie valabil destul de târziu, între 2-6 săptămâni.  De aceea, tratamentul este adesea început înainte ca culturile să fie confirmate.

Testele de amplificare a acidului nucleic și testarea adenozin deaminazei pot permite diagnosticarea rapidă a TBC. Testele de sânge pentru detectarea anticorpilor nu sunt specifice sau sensibile, deci nu sunt recomandate

Testul cutanat cu tuberculină Mantoux este adesea folosit pentru a depista persoanele cu risc crescut de tuberculoză. Cei care au fost imunizați anterior cu vaccinul Bacille Calmette-Guerin pot avea un rezultat fals pozitiv la test. Testul poate fi fals negativ la cei cu sarcoidoză, limfom Hodgkin, malnutriție și, mai ales, tuberculoză activă.

”Pentru acest test, medicul injectează o cantitate foarte mică de PPD (un derivat de proteine purificate) sub stratul superior al pielii. Într-un interval de două sau de trei zile după acest test, pacientul trebuie să revină la cabinetul medicului pentru interpretarea rezultatelor. Dacă există un semn pe piele, de peste 5 mm în diametru acolo unde PPD a fost injectat, pacientul ar putea fi infectat cu bacteria care provoacă tuberculoză. Reacțiile de pe piele care au dimensiuni între 5 și 15 mm pot fi considerate rezultate pozitive, în funcție de factorii de risc, de sănătatea pacientului și de antecedentele medicale….acest test nu este perfect. Unele persoane nu au reacții la test, chiar dacă au tuberculoză, pe când alte persoane au rezultate la test, deși nu au TBC.”, precizează dr. Cuzino pe doc.ro

tuberculoza

Testele de eliberare a interferonului gamma, pe o probă de sânge, sunt recomandate la cei care sunt pozitivi la testul Mantoux. Acestea nu sunt afectate de imunizare sau de majoritatea micobacteriilor din mediu, astfel încât generează mai puține rezultate fals pozitive.

Schema de tratament pentru TBC

Tratamentul TBC cuprinde, în principal, o schemă de antibiotice la care este sensibil bacilul Koch. Tratamentul eficient al TB este dificil, din cauza structurii neobișnuite și compoziției chimice a peretelui celular micobacterian, care împiedică intrarea medicamentelor și face ca multe antibiotice să fie ineficiente.

Tuberculoza activă este cel mai bine tratată cu combinații de mai multe antibiotice pentru a reduce riscul ca bacteriile să dezvolte rezistență. Rifampicina și izoniazida sunt principalele antibiotice folosite.

TBC latentă este tratată fie cu izoniazidă, fie cu rifampină în monoterapie, fie cu o combinație de izoniazidă cu rifampicină sau rifapentină. La persoanele cu HIV se poate folosi rifabutina în locul rifampicinei.

Tratamentul durează de la trei până la nouă luni, în funcție de medicamentele utilizate. Persoanele cu infecții latente sunt tratate pentru a le împiedica să progreseze către tuberculoza activă mai târziu în viață. Educația sau consilierea pot îmbunătăți ratele de finalizare a tratamentului pentru tuberculoză latentă.

Un tratament utilizat în mod preferențial începând cu 2010 durează șase luni și presupune  combinații  de diferite antibiotice. Astfel, în primele 2 luni se administrează:

  • Rifampicină
  • Izoniazidă
  • Pirazinamidă
  • Etambutol

În ultimele 4 luni se administrează doar rifampicină și izoniazidă.

Acolo unde rezistența la izoniazidă este mare, se poate adăuga etambutol în ultimele patru luni ca alternativă. Tratamentul cu medicamente anti-TB timp de cel puțin 6 luni are ca rezultat rate de succes mai mari în comparație cu tratamentul de mai puțin de 6 luni, chiar dacă diferența este mică. De asemenea, nu există dovezi care să susțină regimuri mai scurte de tratament anti-tuberculoză în comparație cu un regim de tratament de 6 luni.

Cu toate acestea, recent, rezultatele unui studiu clinic internațional, randomizat, controlat indică faptul că un regim de tratament zilnic de patru luni care conține rifapentină în doză mare sau „optimizată” cu moxifloxacină este la fel de sigur și eficient ca standardul existent de șase luni.

Dacă tuberculoza reapare, testarea pentru a determina la ce antibiotice este sensibilă este importantă înainte de a determina tratamentul. Dacă se detectează rezistența la medicamente, se recomandă tratamentul cu cel puțin patru antibiotice eficiente timp de 18 până la 24 de luni.

De asemenea, nu există suficiente dovezi care să susțină că terapia intermitentă care conține rifampicină administrată de două până la trei ori pe săptămână are o eficacitate egală ca doza zilnică în îmbunătățirea ratelor de vindecare și reducerea ratelor de recidivă.

De asemenea, nu există suficiente dovezi cu privire la eficacitatea administrării unui regim intermitent de două sau trei ori pe săptămână, în comparație cu regimul de dozare zilnică, în tratarea copiilor cu tuberculoză.

O problemă importantă este rezistența la antibiotice.

Rezistența primară apare atunci când o persoană se infectează cu o tulpină rezistentă de M. Tuberculosis. Rezistența secundară apare la persoanele infectate cu tulpini inițial susceptibile la antibioticele din schema de tratament care suferă mutații în timpul terapiei sau din cauza tratamentului inadecvat, nerespectării prescripțiilor medicale sau a utilizării medicamentelor de calitate scăzută.

Tuberculoza multidrog rezistentă este definită ca rezistență la cele mai eficiente două medicamente de primă linie pentru TBC: rifampicina și izoniazida. Boala este, de asemenea, rezistente la trei sau mai multe dintre cele șase clase de medicamente de linia a doua din tratament.

TBC rezistentă la medicamente este o problemă gravă de sănătate publică în multe țări în curs de dezvoltare, deoarece tratamentul său este mai lung și necesită medicamente mai scumpe.

Prevenția tuberculozei este, de asemenea, foarte importantă.

Eforturile de prevenire și control al tuberculozei se bazează în primul rând pe vaccinarea sugarilor și pe detectarea și tratamentul adecvat al cazurilor active

Vaccinul BCG (bacilul Calmette-Guerin), derivat din M. bovis, este eficient împotriva formelor de tuberculoză în copilărie și a formelor severe de tuberculoză. Totuși, acesta are un succes limitat în prevenirea celei mai frecvente forme a bolii în prezent, tuberculoza pulmonară la adult. Din acest motiv, este utilizat în principal în regiunile cu incidență mare a tuberculozei și nu este un vaccin recomandat în anumite state (de exemplu în SUA) din cauza riscului scăzut de infecție.

La copii, vaccinul BCG scade riscul de infecție cu 20% și riscul ca infecția să se transforme în boală activă cu aproape 60%. Este cel mai utilizat vaccin la nivel mondial, peste 90% dintre copiii fiind vaccinați. Imunitatea pe care o induce scade după aproximativ zece ani.

tuberculoza

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat tuberculoza o „urgență de sănătate globală” în 1993, iar în 2006, Parteneriatul Stop TB a dezvoltat un Plan global de stopare a tuberculozei care urmărea salvarea a 14 milioane de vieți între lansare și 2015.  Un număr de ținte pe care le-au stabilit nu au fost atinse până în 2015, în principal din cauza creșterii tuberculozei asociate cu HIV și a apariției tuberculozei multirezistente la medicamente. În 2015, s-a lansat Strategia Încheierea TB pentru a reduce decesele cu 95% și incidența cu 90% înainte de 2035. Scopul eliminării tuberculozei este îngreunat de lipsa testării rapide, a cursurilor de tratament scurte și eficiente și a vaccinării complete

În România, tratamentul anti-TBC este gratuity, chiar și pentru pacienții care nu au asigurarea obligatorie de sănătate. El este asigurat și distribuit prin dispensarele de pneumoftiziologie din fiecare unitate teritorială, de obicei cel puțin 1 dispensar în fiecare județ; pentru pacienții din zonele rurale este foarte importantă relația cu medicul de familie care supraveghează tratamentul antituberculos.    

Bineînțeles, respectarea unor măsuri primare de igienă este absolut necesară pentru combaterea TBC.

”Condițiile de igienă, aerisirea corectă a spațiilor de locuit sau a celor în care mai multe persoane își desfășoară activitatea, bună funcționare a instalațiilor de ventilație pot contribui la reducerea trasmiterii bolii, prin reducerea numărului nucleilor de picătură.”, subliniază dr. Cernea.

Test TBC în farmacii

Așa cum am văzut, diagnosticarea TBC nu este un proces ușor și presupune demersuri realizate într-o instituție medicală.  Cu toate acestea au apărut și teste disponibile în farmacii, cum este testul NADAL® Tuberculosis IgG/IgM. Acesta este un test imunologic cu cromatografie în flux lateral pentru detectarea și diferențierea simultană a IgM și IgG anti-Mycobacterium Tuberculosis (M.Tb) în serul uman, plasmă sau sânge integral. Totuși, testul este destinat utilizării de către profesioniști, respectiv ca test de screening și ca ajutor pentru diagnosticarea infecției cu M. tuberculosis.  Orice probă reactivă cu testul NADAL® Tuberculosis IgG/IgM trebuie confirmată prin metode de testare alternative și prin rezultate clinice.

OMS recomandă utilizarea testelor de diagnostic molecular rapid ca test de diagnostic inițial la toate persoanele cu semne și simptome de TBC, deoarece acestea au o acuratețe de diagnosticare ridicată și vor duce la îmbunătățiri majore în depistarea precoce a TBC și a TBC rezistentă la medicamente. Testele rapide recomandate de OMS sunt testele Xpert MTB/RIF Ultra și Truenat.

Viața după tuberculoză

Dacă tratamentul anti-TBC este urmat cu rigurozitate, tuberculoza se vindecă, iar pacientul poate reveni la viața sa obișnuită. Vindecarea este declarată la încheierea tratamentului dacă rezultatele la culturi pentru Micobacterium Tuberculosis sunt negative. Unele simptome, precum oboseala sau slăbiciunea pot persista o perioadă, dar un regim de viață sănătos ajută la diminuarea lor. O viață echilibrată, cu mese la intervale regulate, fără excese alimentare, fără consum de alcool, fără deprivare de somn, vor duce la o reluare a activității fizice și reîntoarcere la locul de muncă și la o viață normală uneori chiar înainte de încheierea tratamentului medicamentos.

Ceaiuri pentru TBC

Schema de tratament pentru  tuberculoză este absolute obligatorie și se realizează, de regulă, în unități medicale. Cu recomandarea și acceptul medicului pot fi folosite ca ajutătoare în tratament și anumite ceaiuri, cu efecte calmante și cu conținut crescut de vitamine, minerale și substanțe cu efect antibiotic. Printre ceaiurile care pot fi utilizate, fitoterapeuții recomandă: 

  • Coada calului
  • Siminoc
  • Plamanarică
  • Iarbă mare
  • Trifoi roșu
  • Tuia
  • Traista ciobanului

Conform unui articol de pe site-ul herbagetica.ro, acestea se consumă sub formă de ceai de 2-3 ori pe zi. Se recomandă, de asemnea, pentru a elimina transpirația nocturnă, infuzii de troscot, hamei, lumanarica, patlagina, podbal, salvie și ventrilica, precum și macerat din rădăcini de valeriana – șase linguri pe zi În perioada iernii și primăvară, pentru aportul de vitamine, se recomandă consumul zilnic de 2-3 căni de infuzii din frunze de urzică, salvie și ciuboțica-cucului, în amestec cu fructe de cătină albă, măceș, scoruș de munte, ienupăr, muguri de plop negru și conuri de hamei.

Ceaiul de năpraznic, într-o măsură de trei căni pe zi, și uleiul eteric de pin – 20 de picături în puțină apă, de trei ori pe zi, cu 20 de minute înainte de mesele principale din zi, consumate pe parcursul unei luni într-o cură de 2-3 săptămâni pot fi, de asemenea, de ajutor.

Un ceai complex, denumit chiar ceai Tuberculoza, cuprinde următoarele ingredient:

  • Coada calului (Equisetum arvense)
  • Troscot ( Polygonum aviculare)
  • Podbal (Tussilago farfara)
  • Ienupar (Juniperus communis)
  • Ciubotica cucului (Primula veris)
  • Hamei (Humulus lupulus)
  • Lumanarica (Verbascum densiflorum)
  • Trifoi rosu (Trifolium pretense)
  • Salvie (Salvia off)
  • Scortisoara (Cinnamomum verum)

 Acest ceai ar avea proprietăți antibiotice, vitaminizante și mineralizante, cu efect în stoparea și stabilizarea bolii și în remineralizarea țesutului conjunctiv.

Desigur că orice remediu naturist este utilizat doar ca adjuvant, în nici un caz ca înlocuitor al tratamentului oficial, prescris de medici. Tuberculoza este o boală gravă, cu risc crescut de mortalitate atunci când este lăsată netratată  sau tratată incomplet sau incorect.  Remediile naturiste pot servi, mai ales pentru diminuarea unor simptome, cum ar fi tusea sau oboseala, pentru fluidificarea și eliminarea mai ușoară a  secrețiilor, energizare, mineralizare efecte antiseptice și antimicrobiene.

Surse: