De ce se aude un sunet ciudat când respir?

Revizuit de Prof. Dr. Florin Dumitru Mihaltan

Face parte din Comisia pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătății. Este șeful Clinicii Pneumologie III, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București și fost Președinte al Societății Române de Pneumologie.


”Se aude un sunet ciudat când respir!”, aceasta este o declarație frecventă pe care o fac persoanele cu diverse afecțiuni pulmonare.  Într-adevăr inflamațiile, acumularea de lichid sau obstrucția pot determina modificări semnificative ale sunetelor respiratorii, ce pot fi folosite ca indicatori simptomatici importanți în evaluarea clinică. Auscultația pulmonară reprezintă un prim pas în stabilirea unui diagnostic, permițând identificarea zgomotelor anormale caracteristice diferitelor patologii.

Uneori pot să aud chiar eu un sunet ciudat când respir sau poate fi perceput de persoanele din vecinătate fără un instrument medical cum este stetoscopul. În articolul de mai jos sunt expuse situațiile în care sunt produse zgomote anormale la respirație, fie că sunt percepute direct de bolnav, fie de către medic prin auscultație pulmonară.

Sunetele normale ale respirației

Există o serie de sunete care însoțesc respirația, unele dintre ele absolut normale, care pot fi depistate la orice persoană sănătoasă. Dacă, în cazul anumitor patologii, pot să percep un sunet ciudat atunci când respir, în schimb este foarte greu să depistez diversele sunete respiratorii obișnuite altfel decât prin auscultație pulmonară. Diminuarea sau absența acestor sunete, precum și prezența unor zgomote supraadăugate reprezintă, de regulă, un indiciu de boală.

”Pe măsură ce aerul trece prin căile aeriene, creează sunete specifice care pot fi auzite cu urechea liberă sau de către medic, cu ajutorul stetoscopului. Există sunete normale, provocate de vibrația căilor respiratorii la trecerea fluxului de aer sau sunete patologice, adăugate, care sunt cauzate fie de îngustarea căilor aeriene, fie de obstrucții, prezența corpilor străini, a lichidului în alveole”, arată dr. Bianca Cucos pe raportuldegarda.ro

Zgomotele respiratorii se diferențiază unele de altele prin intensitate, frecvență și durată. De asemenea, zgomotele pulmonare au o fază inspiratorie și o fază expiratorie.

Auscultarea plămânilor este o parte importantă a examenului respirator și este utilă în diagnosticarea diferitelor tulburări respiratorii. Auscultația evaluează fluxul de aer prin arborele traheo-bronșic. Este important să distingem sunetele respiratorii normale de cele anormale, cum ar fi trosniturile, șuierăturile și frecarea pleurală, pentru a pune un diagnostic corect. Este necesar să se înțeleagă fiziopatologia care stă la baza generării diferitelor sunete pulmonare pentru o mai bună înțelegere a proceselor bolii.

Principalele sunete respiratorii normale includ:

  • murmurul vezicular
  • zgomotul bronhovezicular
  • zgomotul bronșic
  • zgomotul traheal

Acestea sunt descrise astfel de către dr. Ciubotariu Bogdan, medic pneumolog, pe site-ul romedic.ro:

”Murmurul vezicular este un zgomot slab, cu o frecvență joasă. Este audibil în inspir, continuă fără pauză în expir, și dispare la o treime din expir. Faza sa expiratorie durează mai puțin decât cea inspiratorie. Poate fi auscultat la nivelul ambilor plămâni.
Zgomotul bronhovezicular are cele două faze respiratorii egale ca durată, iar aria normală de auscultație este reprezentată de primul și al doilea spațiu intercostal anterior și interscapular (zona dintre cei doi omoplați). Frecvența și intensitatea sa sunt percepute mai ușor în expir. Uneori între faza inspiratorie și cea expiratorie există un interval liber.
Zgomotul bronșic este mai puternic și are o frecvență mai înaltă, faza sa expiratorie are o durată mai mare decât cea inspiratorie, fiind separate de un interval liber scurt. Se aude în mod normal la nivelul manubriului sternal, însă absența sa nu este patologică.
Zgomotul traheal este cel mai puternic ca intensitate, aspru, cu faza inspiratorie aproximativ egală cu cea expiratorie, fiind audibil în regiunea traheii cervicale.”

Sunetele respiratorii sunt definite prin trei trăsături principale: frecvența, intensitatea și timbrul sau calitatea.

Frecvența și înălțimea

Frecvența determină numărul de unde sonore sau vibrații pe secundă și se măsoară în herți (Hz). Frecvența depinde de viteza undelor sonore, de mediul prin care trec undele sonore și de temperatura mediului. Înălțimea este percepția subiectivă a frecvenței sunetului. Înălțimea depinde de frecvență. Urechea umană poate percepe unde sonore pe o gamă largă de frecvențe, variind de la 20 la 20.000 Hz.

Amplitudinea sau volumul

Amplitudinea este legată de energia undelor sonore și este măsurată prin înălțimea undelor sonore din poziția medie. Volumul reprezintă percepția subiectivă a amplitudinii. Gama de amplitudine este extrem de largă, deci este măsurată pe o scară logaritmică și este reprezentată în decibeli (dB).

Calitatea sau timbrul

Calitatea sau timbrul reprezintă o proprietate importantă a sunetului care diferențiază două sunete cu aceeași înălțime și volum. Sunetul este format din diferite frecvențe.

O caracteristică importantă a auscultației este înregistrarea intensității sunetului respirator. Intensitatea poate fi redusă din cauza mai multor factori: generarea slabă a sunetului și/sau transmisia afectată. Diverse cauze sunt respirația superficială, obstrucția căilor respiratorii, hiperinflația pulmonară, pneumotoraxul, revărsatul sau îngroșarea pleurală și obezitatea.

Tipuri de sunete patologice în respirație

Dacă aud un sunet ciudat când respir, acesta este, în cele mai multe cazuri, rezultatul unor procese patologice care afectează plămânii sau căile respiratorii. În general, astfel de sunete nu se aud foarte clar de către pacient, pentru că multe dintre ele sunt la limita inferioară a pragului auditiv. Totuși, unele, precum wheezingul, cracmentele sau stridorul pot fi percepute și fără stetoscop, într-un mediu suficient de liniștit.

Zgomotele respiratorii anormale pot indica o problemă pulmonară, cum ar fi:

  • obstrucţia căilor respiratorii
  • inflamaţie
  • infecţie
  • acumulare de lichid în plămâni
  • astm

Zgomotele respiratorii sunt diminuate atunci când fluxul de aer la nivelul căilor aeriene este împiedicat  prin obstrucția sau îngustarea lumenului (în astm bronșic, boală pulmonară obstructivă cronică, miopatii) sau datorită transmiterii slabe a sunetelor (în pleurezie, pneumotorax, BPOC). Dacă zgomotele pulmonare se aud în arii diferite față de normal, sugerează substituirea parenchimului pulmonar normal aerat cu țesut pulmonar condensat sau plin cu lichid. Prezența unui interval liber între faza inspiratorie și cea expiratorie sugerează zgomote respiratorii bronșice.

Principalele zgomote supraadaugate sunt reprezentate de raluri, frecătură pulmonară sau combinația ral-frecătură.

Ralurile pulmonare

Ralurile, denumite și ronchusuri sau vibrante sonore pot să fie uscate sau umede (buloase)

”Ralul este similar cu zgomotul produs prin raclare, și reprezintă un zgomot ascultatoriu anormal care se suprapune sau înlocuiește murmurul vezicular fiziologic. Ralurile pot fi prezente atât în inspir, cât și în expir, având caracteristici auscultatorii relaționate patologiilor determinante (retracții bronșice, prezența secrețiilor în căile aeriene sau intraalveolar, existența unor caverne pulmonare). Ralurile sunt produse prin mobilizarea secreţiilor patologice din arborele traheo-bronșic de către fluxul de aer, fiind modificate mult de tuse.”, precizează dr. Ciubotariu.

Ralurile uscate sunt întâlnite în bronșite, bronșiectazii sau astm bronșic, având fie un caracter strident, ascuțit (ca țiuitul vântului), fie o frecvență joasă, asemănătoare unui sforăit, indicând prezența unor secreții patologice în căile aeriene. Ralurile umede pot fi de natură alveolară sau bronșică. Pot însoți o serie de afecțiuni pulmonare (fibroză, pneumonie) și ale căilor aeriene (bronșită, bronșiolită, bronșiectazie), dar și insuficiență cardiacă congestivă incipientă. Dintre acestea, ralul cavernos umed, de tonalitate joasă, cu timbru metalic, perceput în ambii timpi ai respiraţiei este prezent în tuberculoza pulmonară și abcesul pulmonar.

Frecătura pleurală

”Frecătura pleurală este un zgomot cu caracter uscat, discontinuu, intermitent, superficial (poate fi perceput cu urechea lipită de torace). Este audibil în ambii timpi ai respirației, dar este perceput mai bine în inspir. Nu se modifică cu tusea. Poate fi gros sau fin, putând fi confundat cu ralurile crepitante. Se produce prin prezența unui exudat fibrinos rugos la suprafața pleurei. Alunecarea celor două foițe pleurale inflamate și rugoase este încetinită temporar și repetat prin creșterea frecării, producând un zgomot scârțâit cunoscut ca frecătură pleurală sau zgomot pleural de fricțiune.”, precizează dr Ciubotariu.

Alte sunete patologice

Wheezingul sau respirația șuierătoare

Dacă aud clar un sunet ciudat când respir, cel mai probabil este vorba de wheezing. În general, ralurile si frecătura pleurală se aud la stetoscop, dar wheezingul poate fi perceput și de către pacient și cei din jurul său.

”Respirația șuierătoare sau wheezing-ul indică obstrucția căilor aeriene și este întâlnit frecvent la pacienții astmatici. Orice patologie care produce îngustarea sau obstrucția parțială a căilor aeriene mici determină apariția unor șuierături difuze, cum se întâmplă spre exemplu în insuficiența cardiacă congestivă datorită edemului peribronșic”, arată dr. Ciubotariu.

Wheezingul poate fi monofonic, constând într-o singură notă muzicală care începe și se termină în momente diferite. O obstrucție bronșică determinată de bronhostenoză prin inflamație, acumulare de mucus, corp străin sau o tumoră, poate să producă acest tip de șuierat. În cazul obstrucției rigide, respirația șuierătoare este audibilă pe tot parcursul ciclului respirator, iar când obstrucția este flexibilă, respirația șuierătoare poate fi inspiratorie sau expirativă. Intensitatea se poate modifica odată cu modificarea posturii, așa cum se întâmplă la pacienții cu obstrucție bronșică parțială determinată de o tumoră. Wheezing-ul monofonic fix are o frecvență constantă și o durată lungă, în timp ce wheezing-ul monofonic aleatoriu, observat mai ales în astm, are o frecvență și o durată variabile prezente în ambele faze ale respirației.

Wheezingul polifonic constă în mai multe note muzicale care încep și se termină în același timp și este produs de obicei de compresia dinamică a căilor respiratorii mari, centrale. Șuieratul polifonic este limitat doar la faza expiratorie. Înălțimea șuierării polifonice crește la sfârșitul expirației pe măsură ce punctul de presiune egală se deplasează spre periferie. Acest tip de wheezing este întâlnit frecvent în Boala Pulmonară Obstructivă Cronică.

Inflamația care însoțește BPOC poate afecta atât căile respiratorii mari, cât și cele mici, determinând îngustarea acestora. Când aerul trece prin aceste căi resspiratorii îngustate, vibrația sa produce, de regulă, un astfel de sunet șuierător. Acest sunet șuierător poate fi uneori auzit la inspirație, dar, de obicei, este mai puternic la expir.

Cracmentele

Acestea sunt sunete pulmonare accidentale discontinue, explozive și nemuzicale, auzite în mod normal în inspirație și uneori în timpul expirației. Cracmentele sunt, de obicei, clasificate ca fine sau grosiere pe baza duratei lor, a zgomotului, a înălțimii, a momentului în ciclul respirator și a relației cu tusea și schimbarea poziției corpului. Au fost, de asemenea, menționate cracmente medii. Tipul acestora este determinat de dimensiunea căilor respiratorii.

La pacienții cu BPOC, cracmentele sunt puține, independente de gravitație, asociate cu obstrucția severă a căilor respiratorii. Se datorează, de obicei, acumulării de secreții în interiorul căilor respiratorii mari și dispar la tuse.

Cracmentele pot să apară, de asemenea, în bronșiectazii, fibroza pulmonară idiopatică, bronșită cronică, pneumonie interstițială sau asbestoză.

La pacienții cu fibroză pulmonară interstițială, cracmentele sunt detectate devreme în cursul bolii. Dacă acestea sunt prezente pe tot parcursul inspirației și persistă după mai multe respirații adânci, rămânând prezente timp de câteva săptămâni la pacienții peste 60 de ani, există suspiciune de fibroză pulmonară interstițială și sunt necesare investigații suplimentare.

Stridorul

Stridorul este un sunet muzical puternic, înalt, produs de obstrucția tractului respirator superior. Este diferit de wheezing, fiind principal inspirator și localizat predominant la nivelul gâtului. Indică obstrucție extratoracică a căilor aeriene superioare (leziuni supraglotice cum ar fi laringomalacia, leziunea corzilor vocale) când este auzit la inspirație. Apare și în expirație dacă este asociat cu leziuni traheobronșice intratoracice (traheomalacie, broncomalacie și compresie extrinsecă). Apare în ambele faze ale respirației, dacă leziunea este fixată, de exemplu, stenoza. Stridorul este cauzat de fluxul turbulent de aer care trece printr-un segment îngustat al tractului respirator superior.

Stridorul este considerat o urgență medicală, pentru că se poate complica cu obstrucția completă a căii aeriene și insuficiență respiratorie acută.

Stertorul

Acesta este unul dintre sunetele zgomotoase, intense care pot fi percepute la o persoană aflată în comă sau în agonie.

”Stertorul este respirația zgomotoasă și intensă, fiind însoțită de un uruit. Similar unui zgomot sonor, ca un sforăit, perceptibil la nivelul căilor aeriene extratoracice. Nu are caracter muzical ca stridorul. Apare prin acumularea secrețiilor la nivelul tractului respirator extratoracic. Este greu de definit și este localizat la nivelul laringelui sau traheei. Frecvent întâlnit în come profunde sau când persoana este în agonie. Bolnavul respiră cu gura deschisă, vălul palatin fiind paralizat.”, precizează dr. Ciubotariu.

Cauzele unui sunet ciudat când respir

Zgomotele anormale ale respirației sunt, de obicei, indicatori ai problemelor pulmonare sau ale căilor respiratorii. Cele mai frecvente cauze ale zgomotelor respiratorii anormale sunt:

  • pneumonia
  • insuficiența cardiacă
  • boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) emfizemul
  • astmul
  • bronşita
  • pătrunderea unui corp străin în pe căile respiratorii sau în plămâni

Sunetele patologice apar în condiții diferite.

Ralul sau rhonchiul apare atunci când aerul încearcă să treacă prin tuburile bronșice care conțin lichid sau mucus.

Cracmentele se aud când la nivelul alveolelor pulmonare se acumulează lichid, de exemplu în caz de pneumonie sau edem corelat cu insuficiență cardiacă.

Wheezing apare când tuburile bronșice devin inflamate și îngustate, în vreme ce stridorul se instalează atunci când căile aeriene superioare se îngustează.

O serie de sufluri care pot fi depistate prin auscultație sunt caracteristice pneumoniilor bacteriene, dar și unor procese de condensare pulmonară, de exemplu în cazul fibrozei pulmonare sau maselor tumorale. Caracteristic acestor patologii este așa-numitul suflu tubar. În prezența unei cavități pulmonare, suflul tubar își modifică tonalitatea, căpătând un timbru particular, găunos, numit suflu cavitar.

”Suflul amforic sau cavernos este un suflu tubar modificat, cu caracter metalic, muzical, audibil în inspir și expir, caracteristic în pneumotorax. Modificarea caracterelor stetacustice se datorează cavității pleurale care are rolul unei cutii de rezonanță. Se poate întâlni și în cavități parenchimatoase mari, cu pereți regulați, cu diametru mai mare de 6 cm (tuberculoză pulmonară cavitară, evidări lobare).”, spune dr. Ciubotariu.

Wheezingul este unul dintre cele mai frecvent percepute sunete anormale, care poate fi auzit la respirație asemeni unui șuierat care vine din adâncul pieptului.

Acest șuierat ascuțit rezultat din blocarea căilor respiratorii este cauzat, de obicei, de boala pulmonară obstructivă cronică și de astm. Dar, dacă percep un astfel de sunet ciudat când respir, pot exista multiple alte cauze, precum:

  • Alergii
  • Bronșită sau bronșiolită
  • Emfizem
  • Epiglotită
  • Boală de reflux gastroesofagian
  • Insuficiență cardiacă
  • Cancer pulmonar
  • Apnee de somn
  • Pneumonie
  • Infecție cu Virusul respirator sincițial
  • Probleme cu corzile vocale
  • Un obiect blocat în caseta vocală sau în trahee

De asemenea, respirația șuierătoare poate însoți fumatul sau poate fi un efect secundar al unor medicamente.

Wheeazing-ul nu este întotdeauna grav, dar dacă apar și alte probleme cu respirația sau pielea devine albăstruie, este necesar un consult medical urgent. Același lucru este indicat dacă respirația șuierătoare apare brusc după o înțepătură de insectă sau ingerarea unui aliment, pentru că poate fi vorba de o reacție alergică gravă care poate merge până la șoc anafilactic.

Cracmentele pot fi cauzate mai ales de:

  • Pneumonie
  • Insuficiență cardiacă
  • Fibroză pulmonară
  • Fibroză chistică
  • BPOC
  • Infecții pulmonare, cum ar fi bronșita
  • Azbestoza, o boală pulmonară cauzată de inhalarea azbestului
  • Pericardita, o infecție a sacului care vă acoperă inima

Cracmentul mediastinal numit și semnul lui Hamman, apare atunci când aerul este prins în spațiul dintre plămâni (numit mediastin). Este un sunet asemănător unei trosnituri sau zgârieturi, care se întâmplă în același timp cu bătăile inimii.

Acest zgomot poate indica un colaps pulmonar, mai ales dacă apar și dureri în piept și dificultăți de respirație. De asemenea, poate fi semnul unor boli pulmonare ca BPOC, pneumonie sau fibroză chistică.

Stridorul apare, de obicei, în următoarele afecțiuni:

  • Laringomalacia (slăbirea corzilor vocale la bebeluși)
  • Paralizia corzilor vocale
  • Apariția unui hemangiom chiar sub corzile vocale
  • Crupul laringian
  • Infecția traheei (traheita)
  • Epiglotita

Ralurile (ronchi-uri), asemănătoare unui sforăit, la expirație, apar, de obicei, din cauza acumulării de mucus la nivelul tuburilor bronhiale, putând fi un semn de bronșită sau BPOC.

Frecătura pleurală este un sunet aspru, care apare atunci când foițele pleurale se inflamează și se freacă una de alta.  Acesta poate fi un semn de pleurezie, acumulare de fluid în plămâni sau tumoră pulmonară.

Un sunet asemănător unui lătrat, gâfăit, după un acces lung de tuse, poate fi semn de tuse convulsivă (pertussis), o infecție bacteriană a tractului respirator.

Ce fac dacă se aude un sunet ciudat când respir

Intervenția depinde de patologia asociată sunetelor sau zgomotelor respiratorii anormale.  În anumite boli cronice, cum este BPOC, bronșita cronică, emfizemul pulmonar sau astmul este posibil ca respirația să fie însoțită frecvent de sunete anormale, corelate cu modificările produse de respectiva afecțiune (acumularea de secreții, inflamarea și îngustarea căilor respiratorii etc.).

Dacă percep un sunet ciudat când respir și apar în plus alte simptome alarmante, precum dificultăți de respirație brusc instalate, cianoza la nivelul pielii, unghiilor sau mucoaselor, presiune în piept, este necesară asistență medicală de urgență.  

Medicul poate identifica și alte semne care indică urgența, precum:

  • bătăi ale aripilor nazale (o mărire a deschiderii nărilor la respirație, care se observă de obicei la sugari și copiii mici)
  • respirație abdominală (folosirea mușchilor abdominali pentru a ajuta respirația)
  • utilizarea mușchilor accesorii (folosirea mușchilor gâtului și peretelui toracic pentru a ajuta respirația)
  • stridor (care indică o obstrucție a căilor aeriene superioare)

Pentru a depista cauzele care produc modificările respiratorii, sunetele anormale și alte simptome, medicul va realiza o anamneză, întrebând și despre momentul în care au fost percepute zgomotele respiratorii ciudate, activitățile desfășurate, simptomele asociate și afecțiunile deja cunoscute.

Medicul poate recomanda unul sau mai multe teste pentru a determina ce cauzează sunetul anormal. Aceste teste pot include:

  • scanare CT
  • radiografie toracică
  • analize de sânge
  • testarea funcției pulmonare
  • examenul sputei

Pneumologul poate utiliza un test al funcției pulmonare pentru a măsura:

  • cât aer inspir și expir
  • cât de eficient inspir și expir

O cultură de spută este un test pentru detectarea organismelor străine în mucusul pulmonar, cum ar fi prezența anumitor bacterii sau fungi. Pentru acest test, medicul va colecta sputa, care este trimisă la laborator pentru analiză.

Opțiunile de tratament în cazul zgomotelor respiratorii anormale depind de diagnosticul stabilit, de cauza și severitatea simptomelor dumneavoastră.

Pot fi prescrise medicamente pentru stoparea unor infecții (de obicei antibiotice, dacă este vorba de infecții bacteriene), pentru fluidificarea mucusului sau pentru a deschide căile respiratorii. În cazuri severe, cum ar fi acumulare de lichid în plămâni sau obstrucția severă a căilor respiratorii, poate fi necesară spitalizarea.

În cazul anumitor boli, ca astmul bronșic, BPOC sau bronșita, medicul va prescrie tratamente respiratorii pentru deschiderea căilor respiratorii. Persoanele cu astm bronșic pot primi un inhalator sau alte medicamente cu utilizare zilnică, pentru a preveni atacurile și a reduce inflamația căilor respiratorii.

Surse: