lipsa mirosului

Lipsa mirosului sau/și a gustului: de ce apare anosmia și cum o tratăm

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Lipsa mirosului și a gustului au reprezentat simptome frecvente în timpul pandemiei COVID-19.  Multă lume a ajuns să asocieze lipsa mirosului strict cu această infecție respiratorie, dar anosmia corelează și cu alte condiții medicale.

În general, suntem la fel de obișnuiți cu simțul mirosului ca și cu respirația și nu îi dăm la fel de multă importanță ca celorlalte simțuri. Numai atunci când experimentăm pe termen lung lipsa mirosului ne dăm seama că aceasta influențează dramatic calitatea vieții. Pe lângă faptul că nu mai putem mirosi lucrurile plăcute, precum o floare sau un parfum, gustul hranei se modifică și nu mai putem sesiza nici mirosurile care ne avertizează asupra unor situații periculoase, precum cel de gaz, de fum sau de aliment stricat.

Din fericire, pentru majoritatea oamenilor, lipsa mirosului este temporară, fiind cauzată adesea de inflamarea mucoasei nazale din cauza infecțiilor precum în cazul gripei, răcelilor comune sau COVID-19. Odată ce inflamația diminuează și afecțiunea se vindecă, mirosul revine treptat. Există însă și cazuri în care lipsa mirosului persistă pe termen lung, inclusiv la unele persoane vârstnice. Uneori, anosmia poate fi chiar semnul unor condiții medicale mai grave, de aceea este recomandată investigarea cauzelor care duc la lipsa mirosului. Articolul de față trece în revistă principalele probleme medicale care duc la anosmie și, uneori, la lipsa gustului sau ageuzie, precum și măsurile curative care ajută la recuperarea mirosului.

Cum funcționează simțul mirosului

Simțul mirosului sau simțul olfactiv este simțul special prin care sunt percepute diferite tipuri de mirosuri.  Simțul mirosului are multe funcții, inclusiv detectarea alimentelor dorite, a substanțelor periculoase, a feromonilor și joacă un rol important în perceperea gusturilor.

Simțul mirosului reprezintă un sistem chimic esențial de alarmare, ce reglează aportul de alimente și este important pentru relațiile interumane. Pacienții care experimentează lipsa mirosului au o serie de efecte negative, inclusiv scăderea plăcerii de a mânca, apetit redus, probleme cu gătitul și detectarea alimentelor stricate, dificultatea de a detecta anumite situații riscante,  nesiguranță privind igiena personală (teama că ar putea avea un miros neplăcut). Anosmia poate afecta și starea de bine psihologic, determinând sentimente de vulnerabilitate, schimbări de dispoziție, depresie și deteriorarea interacțiunilor sociale, a vieții profesionale și a vieții sexuale.

Peste 80% din pacienții cu anosmie declară o scădere a dorinței de a mânca și a capacității de a experimenta plăcerea alimentelor. Pierderea poftei de mâncare în sine este considerată o problemă majoră, deoarece poate duce la malnutriție și slăbiciune și poate afecta sănătatea generală a pacienților.

Depresia a fost cel mai frecvent simptom dezvăluit care afectează bunăstarea psihică, fiind raportată la 15,8% dintre pacienții cu anosmie din cadrul unui studiu.

Pacienții care suferă de lipsa mirosului declară dificultăți  sporite în activitățile de zi cu zi și o scădere a calității vieții.

Mirosul este declanșat atunci când o moleculă eliberată dintr-o anumită substanță odorantă se leagă de un receptor din cavitatea nazală, transmițând un semnal către creier prin sistemul olfactiv. Nervii olfactivi preiau  semnale de la respectivii receptori și le transmit bulbului olfactiv care interacționează cu părți ale creierului responsabile de identificarea mirosului, memorie și emoție.

”În comparație cu majoritatea celorlalte mamifere, omul are funcția de miros puțin dezvoltată. Din 30.000 de substanțe olfactive diferite, recunoaștem aproximativ 200. Pentru a excita terminațiile nervoase, moleculele odorivectoare trebuie sa fie volatile la temperatura mediului ambiant, nervul olfactiv fiind cel care conduce informațiile senzoriale legate de miros.”, spune dr. Camelia Andrei, medic specialist ORL pe site-ul arcadiamedical.ro

Orice interferează cu procesele de stimulare a receptorilor olfactivi sau de transmitere a semnalelor către creier poate avea ca rezultat lipsa mirosului. Congestia nazală, obstrucția căilor respiratorii aeriene sau deteriorarea celulelor nervoase olfactive pot duce la anosmie.

”Simțul mirosului este rezultatul unui proces care se produce la nivelul sistemului nervos și este dependent de buna funcționare a milioane de celule nervoase aflate în cavitatea nazală. Deoarece aceste celule mor și sunt înlocuite, în permanență, de celule noi, sistemul olfactiv are capacitatea de a se ”repara” după anumite traumatisme sau leziuni, în funcție de caz. Așadar, alături de congestia nazală, cauzată de gripă sau răceală, o altă cauză importantă a pierderii mirosului poate fi deteriorarea celulelor nervoase responsabile pentru buna funcționare a acestui simț. ”, subliniază dr. Oana Cuzino.

Lipsa mirosului ne afectează și capacitatea de a simți gustul alimentelor. Fără simțul mirosului, papilele gustative pot detecta doar câteva arome, iar acest lucru ne poate afecta calitatea vieții.

Limba poate detecta gusturile majore, dulci, acrișoare, sărate și amare. Dar, fără simțul mirosului, nu pot fi simțite aromele delicate și subtile.

Lipsa gustului care însoțește anosmia poartă numele de ageusie. Atunci când nu se pierde total simțul mirosului sau al  gustului, vorbim despre hiposmie, respectiv hipogeusie.

Lipsa mirosului: cauze

Anosmia poate fi cauzată de o serie de factori, inclusiv o inflamație a mucoasei nazale, blocarea căilor nazale sau  distrugerea unui lob temporal. Inflamația cronică poate afecta sinusurile paranazale și cornetele nazale medii și superioare, determinând lipsa mirosului.

Congestia nazală rezultată în urma unei răceli, alergii, infecții a sinusurilor sau din cauza calității proaste a aerului reprezintă cea mai frecventă cauză pentru lipsa mirosului.

Alte cauze ale anosmiei includ:

  • Polipii nazali, excrescențe mici, necanceroase din nas și sinusuri care blochează trecerea nazală a aerului. Polipii pot apărea la persoanele cu alergii, antecedente de sinuzită și istoric familial de vegetații adenoide. Persoanele cu fibroză chistică dezvoltă adesea polipi nazali.
  • Deviație de sept
  • Leziuni ale nasului și nervilor olfactivi, rezultate în urma unei intervenții chirurgicale sau a unui traumatism cranian
  • Expunerea la substanțe chimice toxice, precum pesticidele sau unii solvenți
  • Anumite medicamente, inclusiv antibiotice, antidepresive, medicamente antiinflamatoare, medicamente pentru bolile cardiovasculare, etc. De exemplu, amiodarona este un medicament utilizat în tratamentul aritmiilor cardiace. Un studiu clinic a demonstrat că utilizarea acestui medicament a indus anosmie la unii pacienți. După scăderea dozei de amiodarona, severitatea anosmiei a scăzut, sugerând o relație între utilizarea amiodaronei și dezvoltarea anosmiei. Utilizarea antimicoticului terbinafina se poate determina, de asemenea, alterarea simțului mirosului, remițându-se în câteva luni de la oprirea administrării.
  • Abuzul de cocaină
  • Vârsta:la fel ca vederea și auzul, simțul mirosului poate deveni mai slab odată cu înaintarea în vârstă. De fapt, simțul mirosului este cel mai intens între 30 și 60 de ani și începe să scadă după 60 de ani.
  • Anumite afecțiuni medicale, cum ar fi boala Alzheimer, boala Parkinson, scleroza multiplă, deficiențe nutriționale, afecțiuni congenitale și tulburări hormonale.
  • Radioterapia în cazul cancerelor de cap și gât.

Anosmia poate fi legată și de:

  • Diabet
  • Fumat
  • Obezitate
  • Hipertensiune arterială
  • Sindromul Kallmann

Există cazuri rare de persoane cu anosmie congenitală. Anosmia congenitală afectează aproximativ una din 10.000 de persoane.

Membrii familiei unui pacient cu anosmie congenitală au adesea antecedente similare, ceea ce sugerează că anosmia poate urma un model autosomal dominant.

O cauză specifică a pierderii permanente a mirosului o reprezintă deteriorarea neuronilor receptorilor olfactivi, din cauza utilizării anumitor tipuri de spray-uri nazale, în speță cele care provoacă vasoconstricție  la nivelul microcirculației nazale. Pentru a evita o astfel de deteriorare și riscul ulterior de pierdere a mirosului, spray-urile nazale vasoconstrictoare trebuie utilizate numai atunci când este absolut necesar și doar pentru o perioadă scurtă de timp. Spray-urile non-vasoconstrictoare, cum ar fi cele utilizate pentru tratarea congestiei cauzate de alergii, pot fi folosite o perioadă mai lungă de timp, fără efecte secundare.  

Lipsa mirosului este un efect secundar comun al infecției cu COVID-19. Deși coronavirusul poate determina disfuncții ale mirosului, nu provoacă anosmie permanentă. Persoanele care au anosmie ca efect secundar al COVID-19 își recapătă, de obicei, simțul mirosului în aproximativ două până la trei săptămâni.

Noile cercetări au oferit o perspectivă importantă asupra motivului pentru care unii oameni nu reușesc să-și recapete pe deplin simțul mirosului chiar și la câteva luni după ce s-au vindecat de COVID-19.

Un studiu, publicat în Science Translational Medicine și realizat de cercetătorii de la Duke Health, Harvard Medical School și Universitatea din California San Diego, dezvăluie că pierderea mirosului pe termen lung în urma infecției COVID-19 poate fi legată de un atac imunitar continuu asupra nervului olfactiv și o scădere asociată a numărului de celule olfactive.

„Lipsa mirosului este unul dintre primele simptome asociate cu COVID-19. Pacienții care experimentează un simț al mirosului alterat în timpul fazei acute a infecției cu SARS-CoV-2 se recuperează în decurs de una sau două săptămâni, dar unii nu o fac. Trebuie să înțelegem mai bine de ce acest subgrup continuă să aibă o pierdere persistentă a mirosului timp de luni până la ani după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Bradley Goldstein, profesor asociat la Departamentul de Chirurgie a Capului și Gâtului și Departamentul de Neurobiologie din Duke Health, Harvard Medical School.

lipsa mirosului

Studii anterioare au identificat tipurile de celule olfactive cele mai vulnerabile la infecția cu SARS-CoV-2, concluzionând că virusul infectează în primul rând celulele care oferă suport metabolic și structural neuronilor senzoriali olfactivi. Pe baza acestor cercetări s-a ajuns la concluzia că o infecție mai persistentă provoacă o perturbare mai profundă a funcției olfactive, ce poate necesita mai mult timp pentru recuperare.

„Descoperirile sunt în concordanță cu ideea că o reacție imună persistentă cauzează pierderea pe termen lung a mirosului. Pare să fie un proces autoimun declanșat la nivelul mucoasei nazale… Avem speranța că modularea răspunsului imunitar anormal sau a proceselor de reparare nazale ar putea ajuta la restabilirea, cel puțin parțială, a simțului mirosului””, explică dr. Goldstein.

În ceea ce privește lipsa gustului, principalele cauze ale tulburărilor de gust sunt: traumatismele craniene

  • infecțiile căilor respiratorii superioare
  • expunerea la substanțe toxice
  • cauzele iatrogene
  • medicamentele
  • glosodinia
  • COVID-19

Traumatismul cranian poate provoca leziuni în zone ale sistemului nervos central care sunt implicate în procesarea stimulilor gustativi, inclusiv talamus, trunchiul cerebral și lobii temporali; poate provoca, de asemenea, leziuni ale căilor neurologice implicate în transmiterea stimulilor gustativi.

Leziunile tisulare ale nervilor care susțin limba pot provoca ageuzie, în special afectarea nervului coarda timpanului (derivat din perechea VII de nervi cranieni) și a nervului glosofaringian.

Deficiența de vitamina B3 (niacină) și zinc poate cauza probleme la nivelul sistemului endocrin, ce pot duce la pierderea sau alterarea gustului. Tulburările sistemului endocrin, cum ar fi sindromul Cushing, hipotiroidismul și diabetul zaharat, pot provoca probleme similare.

 Ageusia poate fi cauzată și de efectele secundare ale medicamentelor antireumatice, cum ar fi penicilamina, medicamentele antiproliferative, cum ar fi cisplatina, inhibitorii ECA și alte medicamente, inclusiv azelastină, claritromicină, terbinafină și zopiclonă.

Alte cauze cunoscute includ pierderea sensibilității gustative din cauza îmbătrânirii (care provoacă dificultăți în detectarea gustului sărat sau amar), tulburarea de anxietate, cancerul, insuficiența renală și insuficiența hepatică.

Simptomele și diagnosticul anosmiei

Lipsa mirosului este un simptom în sine, corelat cu diverse afecțiuni. Unele persoane pot experimenta doar o diminuare a mirosului (hiposmie) sau o modificare a mirosurilor familiare (parosmia).  Dacă lipsa mirosului este determinată de o infecție respiratorie, poate fi însoțită de alte simptome precum strănutul sau tusea persistentă, congestia nazală, durerile de cap, starea febrilă, dificultăți de respirație, edem.

Dacă lipsa mirosului nu poate fi atribuită unei răceli sau alergii și  nu se îmbunătățește după o săptămână sau două, este necesar un consult medical.

Medicul ORL va realiza o anamneză și va verifica existența unor leziuni care ar putea provoca anosmia sau infecții la nivelul căilor respiratorii.

Se poate efectua o examinare a a nervilor cranieni, pentru a vedea dacă au un anumit grad de afectare.  Diagnosticul, precum și gradul de afectare, pot fi determinate mai eficient datorită „kiturilor de testare a mirosului” , precum și testelor de screening.

Medicul poate investiga cavitatea nazală cu un instrument special pentru depista dacă anosmia este cauzată de un polip sau dacă este prezentă o infecție mai puțin obișnuită care poate determina lipsa mirosului.

Pot fi necesare teste suplimentare pentru a determina cauza anosmiei, precum o scanare CT pentru a explora mai bine zona nazală, radiografie sau endoscopie nazală.

Multe persoane experimentează pierderea unilaterală a mirosului, adesea ca urmare a unor traumatisme minore la cap. Acest tip de anosmie este, în mod normal, detectat numai dacă ambele nări sunt testate separat. Folosirea acestei metode de testare a fiecărei nari în parte poate arăta un simț al mirosului redus sau chiar absent fie într-o nară, fie în ambele, ceea ce nu se poate observa dacă ambele nări sunt testate simultan.

Cum tratăm lipsa mirosului

Când anosmia este cauzată de modificări inflamatorii ale căilor nazale, tratamentul implică, pur și simplu, reducerea inflamației.

Dacă congestia nazală determinată de o răceală sau o alergie este cauza anosmiei, nu este necesar un tratament special, iar problema se va ameliora de la sine o dată cu vindecarea afecțiunii de bază.

Utilizarea pe termen scurt a decongestionantelor fără prescripție medicală poate deschide căile nazale și facilita respirața, dar nu rezolvă lipsa mirosului. În cazul în care congestia se agravează sau nu dispare după câteva zile, este posibil o infecție bacteriană, caz în care pot fi necesare antibiotice sau poate fi vorba de o afecțiune mai gravă.  

Deși anosmia cauzată de afectarea creierului nu poate fi tratată, lipsa mirosului cauzată de modificări inflamatorii ale mucoasei nazale poate fi tratată cu glucocorticoizi. Reducerea inflamației prin utilizarea de glucocorticoizi orali, cum ar fi prednison, urmată de spray nazal cu glucocorticoizi topici pe termen lung poate trata anosmia cu ușurință și în siguranță. Un regim cu prednison este ajustat în funcție de gradul de grosime a mucoasei, de prezența edemului și de prezența sau absența polipilor nazali. Cu toate acestea, vindecarea poate să nu fie permanent și ar putea fi necesar ca tratamentul să se repete după o perioadă scurtă de timp. Împreună cu medicamentele recomandate, presiunea zonei superioare a nasului trebuie atenuată prin aerare și drenaj.

În cazul polipilor sau al unor mase tumorale poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta obstrucția și a recăpăta simțul mirosului.

În cazul în care o anumită medicație afectează simțul mirosului, poate fi cerut sfatul medicului pentru alte opțiuni de tratament care nu determină lipsa mirosului.

Unele terapii experimentale, precum administrarea unei doze de 1000 mg de turmeric au adus ameliorări în anumite cazuri de anosmie și ageuzie, dar mai sunt necesare studii pentru a confirma rezultatele.

Atunci când o persoană se recuperează după anosmie, mirosul poate reveni treptat, caz în care sunt utile exercițiile de miros.

”Efectuarea exercițiilor de miros poate ajuta la stimularea și refacerea receptorilor olfactivi. Aceste exerciții pot implica mirosirea anumitor substanțe, cum ar fi uleiurile esențiale, de mai multe ori pe zi, pentru a antrena și reactiva receptorii olfactivi… se recomandă practicarea acestor exerciții de două ori pe zi. La fiecare repriză se vor folosi patru arome diferite, iar fiecare aroma va fi mirosită pentru circa 30 de secunde. Pentru persoanele cu probleme de miros înnăscute sau foarte vechi, exercițiile ar trebui practicate minim patru luni.”, recomandă dr. Cuzino pe doc.ro

lipsa mirosului

Din păcate, anosmia nu este întotdeauna tratabilă, mai ales dacă vârsta este cauza pentru lipsa mirosului.  

În ceea ce privește prevenirea anosmiei, în anumite cazuri de risc de pierdere a mirosului pot fi utile măsuri precum:

  • Evitarea substanțelor chimice toxice
  • Evitarea fumatului, mediilor cu fum sau poluate
  • Purtarea echipamentului de protecție în cazul practicării sporturilor de contact, deoarece anosmia poate fi cauzată de leziuni cerebrale.

Așa cum am arătat mai sus, principala amenințare asociată cu pierderea mirosului este incapacitatea de a detecta gaz, foc sau fum, care au fost simptome ceea ce a fost indicat ca un risc de peste 50% din persoanele care au experimentat pierderea mirosului. Tocmai de aceea, este necesar ca persoanele cu anosmie să folosească metode de prevenție în plus pentru a nu se expune unor situații de risc, precum montarea unor alarme care să avertizeze privind scăpările de gaz sau fumul ori și apelarea la o persoană care să verifice dacă alimentele utilizate sunt proaspete sau nu (când acest lucru poate fi observat doar prin miros sau gust).

Surse: