Somnul neregulat duce la obezitate și diabet de tip 2
Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.
Conform experților, un adult trebuie să doarmă cel puțin șapte ore pe noapte pentru a-și păstra sănătatea și bunăstarea. Cu toate acestea, problemele legate de somn afectează o parte considerabilă a populației. O serie de studii au arătat că există o corelație între somnul neregulat și tulburările metabolice, precum diabetul de tip 2 și obezitatea.
Legătura între somnul neregulat și anomaliile metabolice este bidirecțională. Astfel, somnul neregulat și anumite afecțiuni, cum ar fi apneea obstructivă în somn, cresc riscul de diabet de tip 2.
Pe de altă parte, diabetul perturbă, la rândul său, somnul. Persoanele cu diabet de tip 2 se confruntă adesea cu tulburări de somn. Acestea le afectează sănătatea, starea de spirit și calitatea vieții. Modificările nivelului de zahăr din sânge pot juca un rol în perturbarea somnului. Complicațiile diabetului, cum ar fi neuropatia diabetică și durerile de picioare, pot, de asemenea, îngreuna somnul.
Somnul neregulat este asociat și cu dificultăți în controlul apetitului, ceea ce poate duce la obezitate. La rândul său, obezitatea crește riscul de a dezvolta tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, care poate afecta și mai mult calitatea somnului. Apneea obstructivă în somn apare frecvent la persoanele cu obezitate, fiind legată de surplusul de greutate.
În acest articol vom analiza această legătură bidirecțională dintre bolile metabolice și somnul neregulat, mai precis dintre tulburările de somn, diabetul de tip 2 și obezitate. Totodată, vom trece în revistă modalitățile prin care putem îmbunătăți somnul, pentru a preveni apariția diabetului și obezității.
Somnul neregulat și diabetul de tip 2
Cea mai frecventă formă de diabet, diabetul de tip 2, este o boală cronică care se dezvoltă din cauza rezistenței la insulină. Insulina este hormonul care facilitează transferul glucozei din sânge către mușchi, țesutul adipos, ficat și alte celule. Aici glucoza este folosită pentru obținerea energiei. Rezistența la insulină apare atunci când organismul are dificultăți în a produce insulină sau când insulina nu reușește să transfere glucoza în diferitele celule. Acest lucru duce la o acumulare de glucoză în sânge, cunoscută sub numele de hiperglicemie, care este simptomul caracteristic al diabetului. Dacă nu este gestionată corespunzător, hiperglicemia poate avea consecințe grave pentru inimă, rinichi și alte organe.
Diabetul și somnul sunt strâns conectate. Somnul neregulat este un factor de risc semnificativ pentru apariția diabetului de tip 2. La rândul lor, multe persoane cu diabet zaharat de tip 2 se confruntă cu o calitate slabă a somnului sau insomnie, ceea ce crește riscul apariției altor complicații.
”Multe probleme de somn sunt asociate cu rezistența la insulină, prediabetul și diabetul. Acestea au un impact semnificativ asupra toleranței la glucoză. De exemplu, există dovezi experimentale că, dacă persoanele sănătoase sunt forțate să urmeze un program în care somnul le este deranjat în timpul nopții, rezultatul este o scădere a toleranței la glucoză și a sensibilității la insulină.”, arată dr. Oana Cuzino pe doc.ro
Vestea bună este că o atenție deosebită acordată dietei, exercițiilor fizice și nivelului de zahăr din sânge poate face diferența în ceea ce privește calitatea somnului și sănătatea generală.
Cum afectează somnul neregulat nivelul zahărului din sânge?
La fel cum diabetul poate provoca probleme de somn, somnul neregulat pare să joace un rol în apariția diabetului sau în dezvoltarea unor complicații. Un somn de slabă calitate nu are aceleași efecte reparatorii asupra organismului ca somnul corect. Problemele de somn pot fi asociate cu niveluri ridicate de zahăr în sânge, ducând în timp la prediabet și diabet.
Cercetătorii cred că restricția de somn poate afecta nivelul zahărului din sânge din cauza efectelor sale asupra insulinei, cortizolului și stresului oxidativ.
Un sfert dintre persoanele cu diabet zaharat raportează tulburări de somn. Nu este vorba numai de somn insuficient, uneori poate fi vorba de un exces de somn, de culcarea la ore diferite sau de alte probleme. Multe persoane spun că dorm mai puțin de șase ore sau mai mult de opt ore pe noapte, ceea ce le expune la un risc mai mare de hiperglicemie.
Pe lângă creșterea nivelului de zahăr din sânge, la persoanele care au deja diabet, privarea de somn crește și riscul de a dezvolta rezistență la insulină.
Stresul crescut, anomaliile hormonale și metabolismul slab al glucozei pot fi toate cauzate de insomnia cronică.
În plus față de efectele sale imediate asupra nivelului de zahăr din sânge, somnul neregulat poate avea efecte pe termen lung asupra persoanelor cu diabet zaharat de tip 2. Adulții cu diabet zaharat de tip 2 care suferă de tulburări de somn sau treziri frecvente în timpul nopții, au o stare de oboseală mai pronunțată ziua. Acest lucru interferează cu capacitatea de autoîngrijire, de monitorizare atentă a nivelurilor de glucoză și de practicare a exercițiilor fizice, atât de necesare pentru echilibrarea glicemiei.
Există, de asemenea, dovezi care sugerează că persoanele cu diabet, care nu dorm suficient, pot prezenta un risc mai mare de declin cognitiv.
Somnul neregulat și dieta deficitară
Studiile au constatat, de asemenea, că somnul neregulat este corelat cu o glicemie mai mare, chiar și la persoanele nediabetice. Pot exista și alte variabile care explică acest lucru, cum ar fi faptul că persoanele cu programe de somn neregulate au adesea o dietă dezordonată.
Privarea de somn crește nivelul de grelină, hormonul foamei și scade nivelul de leptină, hormonul care ne face să ne simțim sătui. Pentru a compensa nivelurile mai scăzute de energie, persoanele care dorm prost pot avea un risc mai mare să caute alinare în alimentele care cresc zahărul din sânge și le expun riscului de obezitate, un alt factor de risc pentru diabet.
”Dacă ai diabet, te confrunți cu un cerc vicios. Este posibil să încerci să compensezi lipsa somnului prin faptul că mănânci o cantitate prea mare de alimente în cursul zilei pentru a încerca să obții energie prin intermediul caloriilor. Acest lucru face că glicemia să crească, așa că îți va fi mai greu să ajungi să dormi un număr suficient de ore. Apoi vei ajunge în aceeași situație, când nu poți să dormi normal.”, subliniază dr. Cuzino.
Tulburări frecvente de somn la persoanele cu diabet
Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au un risc mai mare de a dezvolta și alte tulburări de somn, pe lângă somnul neregulat și insomnie. Cele mai frecvente sunt apneea obstructivă în somn și sindromul picioarelor neliniştite.
Apneea obstructivă în somn
Apneea obstructivă în somn este o tulburare de somn în care respirația se oprește, la intervale recurente, pe tot parcursul nopții. În cele mai multe cazuri, persoana nu știe acest lucru. Dar partenerul de pat sau ați apropiați pot observa întreruperea respirației, însoțită de sforăituri și gâfâituri. Întreruperile respirației provoacă micro-treziri. Acestea interferează cu progresia naturală a etapelor de somn și afectează calitatea somnului. Apneea obstructivă în somn apare, de obicei, la persoanele supraponderale sau obeze. Acestea au adesea o circumferință mai groasă a gâtului, ceea ce interferează cu căile respiratorii. Afecțiunea poate fi tratată cu un dispozitiv de presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii (CPAP) care menține căile respiratorii deschise, pentru a restabili respirația normală și pentru a reduce întreruperile somnului.
Sindromul picioarelor neliniștite
Aproximativ una din cinci persoane cu diabet zaharat de tip 2 suferă de sindromul picioarelor nelinistite. Simptomele sunt reprezentate de furnicaturi sau alte senzatii iritante la nivelul picioarelor, care pot interfera cu somnul. Persoanele cu diabet sunt, de asemenea, expuse riscului unei alte afecțiuni numită neuropatie periferică. Aceasta este cauzată de afectarea nervilor, iar simptomele sale sunt foarte asemănătoare cu Sindromul picioarelor nelinistite și includ amorțeală, furnicături și durere la nivelul extremităților. Persoanele care prezintă aceste simptome treebuie să consulte un medic, deoarece neuropatia periferică necesită tratament pentru a reduce leziunile nervoase pe termen lung.
Legătura dintre apneea în somn și diabet
Deși apneea în somn nu cauzează în mod direct diabetul, este un factor de risc pentru diabetul de tip 2. S-a dovedit că crește rezistența la insulină, chiar și la persoanele nediabetice sau supraponderale. Asociația Americană de Diabet estimează că una din patru persoane cu diabet zaharat de tip 2 suferă și de Apnee obstructivă în somn. Un alt sfert dintre diabeticii de tip 2 suferă de o altă tulburare de respirație legată de somn.
Atât Apneea obstructivă în somn, cât și diabetul de tip 2 sunt mai frecvente la persoanele supraponderale și obeze. Cu toate acestea, Apneea obstructivă în somn pare să afecteze rezistența la insulină și controlul glucozei chiar și după controlul obezității
Apneea obstructivă în somn provoacă fragmentarea somnului, care interferează cu somnul cu unde lente. De asemenea, întrerupe periodic aprovizionarea cu oxigen a organismului. Împreună, aceste efecte duc la rezistența la insulină și la afectarea metabolismului glucozei
În multe studii, s-a demonstrat că tratamentul pe termen scurt pentru apneea în somn pare să îmbunătățească nivelul zahărului din sânge.
O abordare care combină gestionarea greutății și tratamentul CPAP poate fi cea mai eficientă modalitate de a trata apneea în somn la persoanele cu diabet zaharat de tip 2.
Cum afectează diabetul somnul?
Se estimează că jumătate dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au probleme de somn din cauza nivelului instabil al zahărului din sânge și a simptomelor asociate diabetului zaharat. Glicemia crescută (hiperglicemie) și glicemia scăzută (hipoglicemie) în timpul nopții pot duce la insomnie și oboseală a doua zi.
Când nivelul zahărului din sânge este ridicat, rinichii compensează determinând urinări mai dese. Trezirile frecvente pentru a merge la baie întrerup somnul și, uneori, fac dificilă readormirea. Nivelul ridicat de zahăr din sânge poate provoca, de asemenea, dureri de cap, sete crescută și oboseală, care pot interfera cu adormirea.
Nivelurile scăzute de zahăr din sânge, din cauza unei alimentări insuficiente, pot determina, de asemenea, probleme pe timp de noapte. Astfel, somnul poate fi agitat, cu coșmaruri, transpirație, iar persoanele se pot simți confuze sau iritate la trezire.
În plus, sentimentele de depresie sau stres legate de boală pot amplifica problemele de somn. Depresia este una dintre variabilele majore care contribuie la somnul deficitar la persoanele cu diabet. În plus, diabetul afectează sistemul nervos central și modifică activitățile neurocomportamentale, neurotransmițătoare și autonome. De asemenea, poate afecta negativ sistemele endocrine, ceea ce duce la tulburări de somn.
Ce spun studiile despre legătura dintre somnul neregulat și diabetul de tip 2
Rezultatele mai multor studii sugerează că atât cantitatea, cât și calitatea somnului afectează capacitatea de control a metabolismului. Diabetul de tip 2 și tulburările de somn coexistă adesea. Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 se confruntă frecvent cu probleme de somn. Acestea pot avea un efect dăunător asupra sănătății lor generale, emoțiilor și calității vieții.
Conform studiilor, diabetul de tip 2 și somnul au o relație complexă și reciprocă. Somnul este esențial pentru controlul modului în care organismul folosește glucoza, iar modelele de somn neregulate pot crește riscul de a dezvolta diabet și rezistență la insulină. Pe de altă parte, diabetul în sine a fost legat de problemele de somn, ducând la un cerc vicios.
Astfel, studiile au arătat că persoanele care dorm prea puțin au niveluri mai mari de insulină circulantă în timpul postului, precum și valori cresute ale glucozei a jeun. Somnul insuficient și igiena deficitară a somnului au fost legate de creșterea nivelului de hemoglobină glicata (HbA1c) într-un studiu cu diabet zaharat de tip 2 la adulți.
Într-un alt studiu s-a descoperit că există o asociere substanțială între calitatea slabă a somnului și sindromul metabolic, precum și între somnul neregulat și insulină, nivelurile de glucoză a jeun și rezistența la insulină.
Cât de mare este riscul de diabet la persoanele cu probleme de somn
Cercetătorii de la Boston, MA și Manchester, Marea Britanie, au descoperit că persoanele cu un somn variabil, atât ca durată cât și ca ore de adormire au avut un risc cu 59% mai mare de a dezvolta diabet zaharat pe o perioadă de urmărire de 7,5 ani comparativ cu cei cu modele de somn regulate. Riscul crește pe măsură ce somnul devine mai dezordonat.
Pentru a investiga legătura dintre somnul neregulat și riscul de diabet, cercetătorii au folosit datele din UK Biobank. Ei au obținut permisiunea de a folosi datele a 84.421 de participanți pentru acest studiu. Datele despre somn au fost înregistrate prin intermediul unui accelerometru, un dispozitiv care surprinde nivelurile de activitate, la fel ca un ceas de fitness.
Participanții aveau o vârstă medie de 62 de ani, iar cercetătorii au folosit și datele genetice deținute de către Biobank pentru a calcula scorurile de risc poligenic pentru diabet.
Cercetătorii au descoperit că participanții cu o abatere a duratei somnului între 31 și 45 de minute față de medie au avut un risc cu 15% mai mare de diabet. Cei cu cea mai mare variabilitate, cu o abatere a duratei somnului de 91 de minute sau mai mult față de mediie, au avut un risc cu 59% mai mare de a face diabet.
Legătura dintre somn și metabolismul glucozei
Studiile au arătat că somnul neregulat poate perturba metabolismul glucozei și crește rezistența organismului la insulină. Iată principalele mecanisme prin care problemele de somn pot crește riscul apariției diabetului de tip 2:
Sensibilitatea la insulină
Impactul somnului asupra sensibilității la insulină este unul dintre principalii factori care îl leagă de diabetul de tip 2. Pancreasul secretă hormonul insulină, care promovează absorbția de glucoză în celule și ajută la controlul nivelului de zahăr din sânge. Sensibilitatea redusă la insulină este un rezultat al privării de somn, în special al privării cronice de somn. Ca urmare a pierderii sensibilității celulelor organismului la insulină, se crede că diabetul de tip 2 este caracterizat de o creștere a nivelului de zahăr din sânge.
Influența ritmurilor circadiene
Autorii unui studiu au concluzionat că modelele neregulate de somn, care perturbă ritmurile circadiene, ar putea induce anumite modificări metabolice și hormonale. Ei au sugerat că ciclul circadian instabil ar putea interfera cu metabolismul glucozei, determinând a o sensibilitate redusă la insulină.
„… tulburările de somn schimbă căile hormonale. În timpul somnului, întreaga axă endocrină, adică calea care cuprinde toate funcțiile hormonale, suferă o schimbare ciclică. Hormonii care nu sunt necesari în timpul somnului, din cauza activității scăzute, de exemplu, insulina și steroizii sunt, de obicei, în cantități reduse. Nivelurile lor cresc dimineața, pentru a satisface necesitățile organismului activ. Somnul neregulat contribuie la o utilizare slabă a glucozei și a grăsimilor.”, a declarat dr. Sudha Tallavajhula, neurolog și expert în medicina somnului la UTHealth Houston.
Anterior, și alți cercetători au analizat rolul ritmului circadian asupra riscului de diabet de tip 2. Studiul publicat în Annals of Internal Medicine a descoperit că „bufnițele de noapte” (persoanele care adorm foarte târziu noaptea) au un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 decât „păsările matinale” (cei care se trezesc foarte devreme). Cronotipul, adică modul în care oamenii adorm și se trezesc, este legat de ritmul circadian al unui individ, respectiv de ceasul corporal al unei persoane. .
Deși studiul nu a elucidat mecanismele de bază, a afirmat importanța rutinelor sănătoase pentru prevenirea diabetului de tip 2.
„Menținerea rutinelor sănătoase – inclusiv somnul constant, dar și activitatea fizică regulată și mesele echilibrate – contribuie la sănătatea generală și la prevenirea diabetului de tip 2”, a declarat Becca Anne Krukowski P.h.D, profesor la Universitatea din Virginia.
Reglarea hormonală
Somnul este esențial pentru controlul unui număr de hormoni, inclusiv al celor care sunt conectați direct cu metabolismul glucozei. De exemplu, lipsa somnului sau somnul neregulat cresc nivelul de cortizol. Acesta poate induce rezistența la insulină și poate crește nivelul zahărului din sânge. În plus, hormonii de creștere și alți hormoni care reglează metabolismul glucozei sunt eliberați în timpul somnului
Somnul neregulat și obezitatea
Somnul neregulat creează un dezechilibru hormonal în organism. Acesta promovează supraalimentarea și creșterea în greutate. Așa cum am menționat mai sus, leptina și grelina sunt hormonii care reglează apetitul. Atunci când nu dormi suficient, producția acestor hormoni este modificată într-un mod care creează senzații crescute de foame. Privarea de somn este asociată cu deficiența hormonului de creștere și cu niveluri crescute de cortizol, ambele fiind legate de obezitate. În plus, somnul insuficient poate afecta metabolismul alimentelor.
Din păcate, efectele pierderii somnului asupra greutății nu se limitează la modificări la nivel chimic. S-a demonstrat că somnul neregulat poate provoca o tendință mai mare de a consuma alimente bogate în calorii. Caloriile consumate noaptea tarziu cresc riscul acumulării de kilograme. În plus, adulții care nu dorm suficient fac mai puține exerciții fizice, pentru că pierderea somnului provoacă somnolență și oboseală în timpul zilei.
”Pe de o parte, sedentarismul, factor care contribuie la instalarea și menținerea obezității, este de asemenea favorizat de tulburările de somn. Insomniile ne fac să devenim obosiți cronic, de aceea interesul pentru activitățile sportive sau orice alte activități solicitante din punct de vedere fizic, scade.”, arată dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, pe doc.ro
Obezitatea infantilă și somnul neregulat
Copiii și adolescenții au nevoie de mai mult somn decât adulții. Problemele de somn la copii cresc riscul de a deveni supraponderali sau obezi.
De fapt, copiii care nu dorm suficient pot experimenta aceleași modificări hormonale observate la adulți, care duc la creșterea în greutate. Ei pot experimenta, de asemenea, oboseală crescută în timpul zilei, ceea ce duce la scăderea nivelului de activitate.
Ora de culcare poate afecta și greutatea. Un studiu a constatat că acei copii care s-au culcat mai târziu au avut o dietă de calitate mai proastă. Aceștia au consumat mai multe alimente sărace în nutrienți și mai puține fructe și legume decât copiii care s-au culcat mai devreme.
Mai mult, cercetările au arătat că, printre copiii supraponderali, cei care dorm mai puțin și se confruntă cu programe de somn neregulate prezintă cel mai mare risc de obezitate.
”Problema obezității la copii este o preocupare majoră și pentru un alt motiv: incidența crescută a apneei în somn. Un studiu al bolilor asociate cu obezitatea în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, realizat de Centers for Disease Control and Prevention, pe o durată de 20 de ani, a constatat o creștere semnificativă a internărilor în spital pentru o serie de afecțiuni medicale legate de obezitate, prevalența cazurilor de apnee de somn crescând cu 436%”, arată dr. Elena Corina Jeler și dr. Florin Mihălțan într-un articol publicat pe medicinainterna.ro
Cum afectează excesul de greutate somnul?
Persoanele cu obezitate au un risc mai mare să raporteze insomnie sau probleme cu somnul. Există, de asemenea, dovezi care sugerează că obezitatea este asociată cu somnolență și oboseală crescută în timpul zilei. Cercetătorii sugerează că obezitatea poate modifica metabolismul și/sau ciclurile somn-veghe într-un mod care duce la deteriorarea calității somnului. De asemenea, este posibil să existe efecte fizice ale excesului de greutate în sine, care să afecteze calitatea somnului.
Persoanele obeze sau supraponderale suferă adesea de apnee obstructivă în somn și de alte tulburări ale somnului.
Apneea obstructivă în somn este favorizată de excesul de grăsime în zona gâtului. Musculatura gâtului și limbii se relaxează excesiv, ceea ce duce la închiderea căilor respiratorii superioare provocând sforăit puternic și dificultăți de respirație pe timp de noapte.
Apneea obstructivă în somn este de șapte ori mai frecventă la persoanele cu obezitate. În plus, supraponderabilitatea poate crește severitatea simptomelor de apnee. Obezitatea este asociată și cu alte condiții medicale care pot perturba somnul, respectiv:
Boala de reflux gastroesofagian
Aceasta este o afecțiune cronică în care conținutul stomacului se scurge în esofag, provocând simptome precum o senzație de iritare și arsură. Obezitatea este un factor de risc cunoscut pentru boala de reflux gastroesofagian. Simptomele sunt adesea mai grave atunci când persoana stă întinsă, iar boala de reflux gastroesofagian este adesea asociată cu tulburări de somn
Depresia
Obezitatea este asociată cu depresia, într-o relație bidirecțională. Cu alte cuvinte, obezitatea poate cauza sau intensifica simptomele depresiei, în timp ce depresia poate duce la creșterea în greutate. Persoanele cu depresie sunt, de asemenea, susceptibile de a suferi de probleme de somn. Astfel, insomnia poate să apară la 75% dintre persoanele cu depresie.
Astmul
Astmul este o afecțiune respiratorie care implică inflamarea căilor respiratorii. Obezitatea crește riscul de dezvoltare și agravare a astmului bronșic. Mulți pacienți cu astm bronșic prezintă simptome pe timp de noapte, ceea ce duce la dificultăți de adormire și de menținere a somnului.
Osteoartrita
Osteoartrita este o afecțiune articulară marcată de uzura cartilajului. Excesul de greutate poate provoca osteoartrita din cauza greutății suplimentare exercitate asupra articulațiilor. Osteoartrita provocă durere și poate afecta somnul. La rândul său, somnul neregulat poate amplifica simptomele osteoartritei.
Cum pot persoanele cu diabet și obezitate să facă față problemelor de somn?
Pentru cei care au diabet sau sunt supraponderali, evaluarea igienei somnului, a problemelor de somn și a calității somnului sunt absolut necesare. De fapt, identificarea tiparelor și lungimii somnului fac parte din examinarea medicală cuprinzătoare a pacienților cu diabet zaharat.
Gestionarea atentă a nivelului de zahăr din sânge poate ajuta la îmbunătățirea somnului pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2. De asemenea, pierderea în greutate este asociată cu un somn mai bun. Având în vedere relația strânsă dintre diabet, obezitate și somn, obiceiurile bune de igienă a somnului sunt deosebit de importante. Acestea includ o serie de măsuri precum:
- Aderarea la un plan de dietă care ajută la reglarea glicemiei și la scăderea în greutate
- Activitate fizică regulată
- Menținerea unui program regulat de somn
- Evitarea stimulentelor, precum cofeina sau nicotina înainte de culcare
- Păstrarea unui mediu confortabil de somn, cu o temperatură potrivită, întunecat și liniștit
Abordarea holistică a diabetului de tip 2
Prioritizarea practicilor de somn sănătos este crucială pentru a reduce riscul de diabet de tip 2. inclusiv pentru a menține un model de somn regulat. În plus, cei care au diabet ar trebui să fie conștienți de potențialele efecte ale bolii asupra somnului și să caute terapie adecvată. Dată fiind strânsa asociere dintre diabetul de tip 2 și somn, este necesară o abordare holistică a sănătății, care implică nu doar nutriție și exerciții fizice, ci și igiena adecvată a somnului și tratamentul problemelor legate de somn. Riscul de a face diabet de tip 2 poate fo redus prin îmbunătățirea stilului de viață și sănătății generale, abordând simultan toți factorii de risc.
Un lucru important este tratarea comorbidităților și complicațiilor diabetului de tip 2 și obezității. Problemele de somn asociate cu diabetul de tip 2 pot fi factori de risc și pentru probleme cardiovasculare și afecțiuni neurologice. Toate acestea trebuie identificate și tratate într-o abordare holistică a diabetului asociat cu probleme de somn.
Tratamentul tulburărilor de somn asociate diabetului
Tratamentul problemelor de somn este, de asemenea, foarte important. Managementul insomniei necesită aplicarea unor măsuri comportamentale. Aderarea la o igienă corectă a somnului, terapii cognitiv-comportamentale și tehnicile de relaxare pot fi de ajutor. Și terapiile farmacologice, inclusiv utilizarea agoniştilor receptorilor de benzodiazepină şi medicamente hipnotice mai moderne, cum ar fi zolpidem şi zaleplon, pot fi benefice.
Toți pacienții cu diabet și tulburări de somn trebuie să fie supuși unei scurte evaluări clinice pentru depresie. În cazul acestui diagnostic trebuie aplicat tratamentul adecvat, constând în medicație și psihoterapie.
Pentru gestionarea tulburărilor de somn legate de diabet sau de obezitate, medicul poate elabora planuri personalizate de tratatment. Deoarece apneea obstructivă în somn este asociată atât cu obezitatea cât și cu diabetul de tip 2, medicul poate recomanda o polisomnogramă sau un studiu de somn. Apneea obstructivă în somn poate fi apoi tratată cu terapii țintite, cum ar fi folosirea unui aparat CPAP.
Surse:
- http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=976&lang=ro
- https://www.doc.ro/diabet/cum-poate-diabetul-afecta-somnul
- https://www.doc.ro/controlul-greutatii/insomniile-si-obezitatea-legatura-dintre-somn-si-greutate
- https://www.medicalnewstoday.com/articles/sleeping-different-amounts-each-night-linked-higher-diabetes-risk
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10693913/#:~:text=Type%202%20diabetes%20has%20been%20linked%20to%20both%20short%20sleep,night%20%5B11%2D13%5D.&text=The%20risk%20of%20type%202,increased%20by%20short%20sleep%20duration.
- https://www.sleepfoundation.org/physical-health/lack-of-sleep-and-diabetes
- https://www.sleepfoundation.org/physical-health/obesity-and-sleep
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35216758
- https://www.webmd.com/sleep-disorders/sleep-obesity