O privire către viitor: Cum evoluează tratamentul cancerului pulmonar
Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.
Cancerul pulmonar este în continuare una dintre cele mai agresive forme de cancer, dar tratamentul lui nu mai arată deloc ca acum zece ani. Dacă până nu demult opțiunile erau limitate la chimioterapie și radioterapie, acum medicina personalizată, imunoterapia și terapiile țintite schimbă radical perspectivele.
Cancerul pulmonar – un adversar redutabil
În fiecare an, milioane de oameni primesc acest diagnostic. Cancerul pulmonar rămâne cel mai letal tip de cancer, cu o rată globală de supraviețuire la 5 ani de doar 19 %. Dar dacă ești diagnosticat, realitatea începe să se schimbe radical. Scopul nu mai e doar prelungirea vieții cu câteva luni, ci transformarea bolii într-o afecțiune cronică, gestionabilă.
Veștile bune sunt că știința nu stă pe loc. Azi, tratamentul cancerului pulmonar nu mai înseamnă doar a câștiga timp, ci a oferi șanse reale la viață lungă și de calitate.
Terapia personalizată – cheia viitorului pentru tratamentul cancerului pulmonar
Una dintre cele mai mari revoluții vine din zona terapiilor țintite. Aici, cercetătorii caută mutații genetice specifice (EGFR, KRAS, ALK, TROP2), iar tratamentul se construiește în jurul acestor descoperiri. Exact cum spune dr. Jeffrey Jones, Chief Medical Officer la Cullinan Oncology:
„Medicina personalizată în cancerul pulmonar a evoluat. Dar ce facem cu mutațiile care dezvoltă rezistență la tratament?”, subliniază medicul.
El subliniază provocarea centrală: cancerul învață să se apere, iar tratamentul trebuie să fie mereu cu un pas înainte. Soluția? Combinații noi de terapii și molecule inovatoare.
ADC – tratamentul de ultimă generație
Printre cele mai promițătoare opțiuni de tratament se numără antibody-drug conjugates (ADC) – terapii care combină un anticorp specific cancerului cu o substanță toxică pentru tumoare. Acestea funcționează ca un „cal troian”, livrând toxina direct în celulele canceroase.
Studiile subliniază eficiența unor terapii precum T-DXd (trastuzumab deruxtecan) și datopotamab deruxtecan, ambele orientate către NSCLC (cancer pulmonar non-microcelular). De exemplu, T-DXd a arătat un răspuns obiectiv de peste 50% în pacienți cu mutație HER2, iar datopotamab vizează proteina TROP2, prezentă în formele agresive de cancer.
Imunoterapia și combinarea strategiilor
Imunoterapia – prin inhibitori PD-1/PD-L1 – a devenit pilon central în tratamentul cancerului pulmonar.
„Imunoterapia a revoluționat recent tratamentul cancerului pulmonar. În stadii incipiente și local‑avansate este parte integrantă…”, spuneDr. Mir Alireza Hoda.
În plus, combinarea cu terapii țintite și chimioterapie sporește eficiența. De exemplu, într-un studiu clinic, un ADC a fost combinat cu imunoterapie pentru pacienți care dezvoltaseră rezistență la tratamentele standard.
Asta înseamnă că, în loc să aștepți ca o linie terapeutică să eșueze, oncologii pot jongla inteligent cu mai multe mecanisme pentru a ține boala sub control cât mai mult timp.
Mai mult decât atât, la congresul ASCO 2025, Memorial Sloan Kettering a prezentat date promițătoare despre tarlatamab pentru cancer pulmonar microcelular, care a depășit chimioterapia în eficiență
Nu doar tratamentul contează. Diagnosticul precoce este esențial pentru tratamentul cancerului pulmonar
Poate cea mai importantă armă împotriva cancerului pulmonar este diagnosticul timpuriu. Testarile moleculare au un rol foarte important în acest sens pentru a ghida tratamentul din start. Se discută inclusiv despre biopsii lichide, care detectează ADN-ul tumoral din sânge, fără a mai fi nevoie de proceduri invazive.
În paralel, în SUA, programele de screening cu tomografie computerizată de joasă doză devin tot mai accesibile.
În România, inițiativele de acest tip sunt încă în fază incipientă, dar presiunea pe sistemul medical pentru a le implementa crește.
„Avem acces la foarte multe terapii personalizate… de la testări moleculare, imunoterapii, până la terapii combinate, pentru toate stadiile, de la incipient la metastatic”, arată dr. Amedeia Niță, pe dcmedical.ro
Dar pentru ca accesul să fie asigurat, este nevoie de screening activ, educație și testare moleculară.

Care sunt direcțiile de viitor
În tratamentul cancerului pulmonar are loc o schimbare de paradigmă: în loc să se trateze cancerul în valuri (un tratament după altul), cercetătorii încearcă abordări combinatorii precoce, pentru a preveni apariția rezistenței.
„Putem ataca mai multe ținte simultan sau în succesiune rapidă. Important e să învățăm din fiecare eșec, și să nu ne oprim doar pentru că o opțiune a funcționat parțial.”, subliniază Dr. Jones.
Acest tip de mentalitate – proactivă și dinamică – este ceea ce aduce cu adevărat speranță reală pentru pacienți.
Pentru persoanele diagnosticate cu această boală este important să nu uite că tratamentul cancerului pulmonar s-a transformat radical. De la terapii țintite pe mutații genetice și imunoterapie, până la ADC-uri și testări moleculare avansate – medicina de azi luptă inteligent pentru ca pacienții să se bucure de mai mulți ani alături de cei dragi.
Surse:
- https://www.dcmedical.ro/cancerul-pulmonar-progrese-si-provocari-in-tratament-dr-amedeia-nita-avem-acces-la-foarte-multe-medicamente_655074.html
- https://www.biopharmadive.com/spons/a-vision-for-the-future-of-lung-cancer-treatment/749040
- https://powerfulpatients.org/2024/05/23/how-has-lung-cancer-molecular-testing-evolved/
- https://www.cancer.org/cancer/types/lung-cancer.html
