somnul copiilor

Moduri șocante prin care tehnologia afectează somnul copiilor

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Somnul este esențial pentru creșterea fizică, dar și pentru dezvoltarea creierului, învățare și formarea unor abilități socio-emoționale importante. Somnul copiilor este la fel de important pentru ei ca hrana sănătoasă, aerul curat și mișcarea.

Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, cu dispozitive electronice omniprezente, impactul tehnologiei asupra somnului copiilor este mai îngrijorător ca oricând. Mulți copii folosesc deja dispozitive de la o vârstă fragedă. Și nu o dată somnul copiilor a fost amânat sau întrerupt din cauza acestor aparate și gadgeturi.

În ciuda numeroaselor beneficii pe care le aduce tehnologia, sunt și multe pericole ascunse, în special pentru cei mici și vulnerabili. Acest lucru ridică multe întrebări privind raportul dintre costurile și beneficiile tehnologiei pentru o dezvoltare sănătoasă.

Pe de o parte, părinții și educatorii consideră că dezvoltarea copiilor ține foarte mult de tehnologie. Ei își doresc ca cei mici să învețe cât de mult pot, să fie la zi cu evoluția tehnologică și să fie conectați în moduri noi cu famili și prietenii.

Pe de altă parte, timpul din ce în ce mai mare pe care copiii îl petrec în fața ecranelor are multiple efecte negative, precum:

  • scăderea activității fizice, creșterea sedentarismului și afecțiunilor asociate, precum obezitatea sau problemele coloanei vertebrale
  • dezechilibre psiho-emoționale
  • sănătate generală mai proastă
  • un  somn mai slab

În articolul de față este descris modul în care somnul copiilor este afectat de contactul cu tehnologia. Dezvoltarea tehnologică nu trebuie privită ca un dușman, dar, ca în orice domeniu, moderația este esențială. Atunci când somnul copiilor este perturbat grav de timpul petrecut în fața ecranelor, este important ca părinții să ia măsuri ferme și imediate. Numai așa pot asigura o dezvoltare armonioasă pentru cei dragi, în toate ariile vieții lor.

Necesarul de somn la copii

Somnul joacă un rol crucial în dezvoltarea copiilor. Pe lângă faptul că are un efect direct asupra bunăstării generale, somnul influențează starea de alertă și atenție, performanța cognitivă, starea de spirit, reziliența, dezvoltarea vocabularului, învățarea și memoria. La copiii mici, somnul este necesar pentru consolidarea memoriei, atenției executive și dezvoltarea abilităților motorii. Somnul are, de asemenea, efecte importante asupra creșterii, în special în copilăria timpurie

Este important să ținem cont de faptul că somnul copiilor evoluează foarte mult în timp. Nou născuții dorm aproape neîntrerupt, peste 20 ore pe zi, dar apoi acest model se schimbă.

Necesarul de somn recomandat, pe grupe de vârstă este următorul:

  • Bebeluși (4 până la 12 luni) – 12 până la 16 ore, inclusiv somnul de noapte
  • Copii mici (12 până la 24 de luni)-  11 până la 14 ore, inclusiv somnul de prânz
  • Preșcolarii (3 până la 5 ani)-  10 până la 13 ore, pot include un pui de somn la prânz
  • Copii de vârstă școlară (6 până la 12 ani)- 9 până la 12 ore.
  • Adolescenți (13 până la 18 ani)- 8 până la 10 ore.

Utilizarea excesivă a tehnologiei pe timp de noapte poate afecta somnul copiilor școlari și adolescenților. Stând în fața ecranelor, mulți copii uită să desfășoare rutinele de culcare și întârzie uneori cu orele adormirea. În absența monitorizării și îndrumării parentale, utilizarea dispozitivelor poate afecta somnul copiilor pe termen lung.

La copiii mai mici, chiar dacă nu stau în fața ecranelor până la ore târzii, ceea ce văd pe telefoane sau tablete le poate influența major somnul. Conținuturile care îi tulbură pot determina teama de a adormi, treziri nocturne, coșmaruri. Părinții trebuie să ia măsuri și în această direcție, pentru a îmbunătăți somnul copiilor.

Ce efecte are lipsa somnului la copii

Un copil care nu doarme suficient poate întâmpina dificultăți de concentrare, de memorie, de reglare a emoțiilor, de organizare a sarcinilor și de gândire creativă. Astfel de copii pot fi ușor distrași, iritabili, hiperactivi și neliniştiți. Lipsa unui somn sănătos a fost legată de probleme de sănătate mintală, subdezvoltare sau creștere excesivă în greutate și performanță școlară redusă.

somnul copiilor

Somnul de proastă calitate are multiple costuri în ceea ce îi privește pe adulți și pe copii deopotrivă. În cazul celor mici, somnul perturbat pe scurt poate duce la:

  • Oboseală și somnolență în timpul zilei
  • Dificultăți de atenție și concentrare, hiperactivitate
  • Iritabilitate, crize de furie, tantrumuri la copiii mici
  • Pe termen lung, somnul neregulat duce la riscuri crescute și o serie de provocări de sănătate, sociale și de bunăstare generală.

Chiar și o restricție minimă de somn poate avea efecte asupra vieții de zi cu zi a copilului.

Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, un sfert dintre copiii cu vârsta sub 5 ani nu dorm suficient. Acest lucru este îngrijorător, deoarece somnul deficitar în copilăria timpurie a fost asociat cu rinita alergică și probleme cu sistemul imunitar, precum și anxietate și depresie

Există, de asemenea, dovezi emergente că somnul slab în copilărie poate prezenta riscuri cardiovasculare viitoare, precum și risc de obezitate, diabet și hipertensiune arterială.

La adolescenți, somnul inadecvat poate avea efecte pe termen lung asupra performanței academice și asupra sănătății mintale. Este, de asemenea, un factor de risc pentru abuzul de substanțe, pentru răniri și accidente.

Oprirea respirației în somn la copii

Apneea obstructivă în somn poate să apară și la copii, determinând oprirea respirației de multiple ori pe noapte. Copilul care suferă de această afecțiune prezintă diferite simptome în timpul zilei, precum oboseală, neatenție, somnolență, dar și hiperactivitate sau iritabilitate.

Copiii cu apnee în somn au, de asemenea, o serie de manifestări nocturne:

  • sforăit
  • somn agitat
  • tuse sau senzație de înecare în timpul somnului
  • respirație pe gură
  • transpirații nocturne
  • enurezis
  • teroare de somn

Spre deosebire de adulți, apneea pediatrică în somn este determinată de vegetațiile adenoide care blochează fluxul de aer către căile respiratorii inferioare.

Totuși, la copiii de vârste mai mari și adolescenții foarte sedentari, apneea în somn poate fi agravată de obezitate. Dependența de ecrane poate spori riscul de obezitate al copiilor și adolescenților. În astfel de cazuri, apneea pediatrică de somn se poate complica din cauza îngroșării țesuturilor din zona gâtului, determinată de obezitate. De asemenea, la adolescenții mai mari, cu obezitate, poate apărea o formă de apnee obstructivă în somn, similară cu a adulților. Aceasta este cauzată de colapsul țesuturilor din zona gâtului, care nu mai permit trecerea normală a aerului.

În cazul copiilor cu apnee pediatrică în somn, remediul este îndepărtarea vegetațiilor adenoide care împiedică fluxul de aer.

În cazul apneei determinate de obezitate, sunt necesare măsuri pentru schimbarea stilului de viață, combaterea sedentarismului și dependenței de ecrane, modificarea dietei și introducerea exercițiilor fizice în rutina zilnică.

Cum afectează tehnologia somnul copiilor

Încă nu este clar cum poate afecta tehnologia somnul copiilor, dar cercetătorii au mai multe ipoteze. Ei încearcă să înțeleagă care este locul tehnologiei într-o copilărie sănătoasă. Oamenii de știință studiază modul în care somnul se schimbă în primii ani și factorii principali, familiali și sociali, care interacționează cu somnul.

Ei examinează rutinele de acasă în detaliu, pentru a înțelege exact ce se întâmplă în orele înainte de culcare. Comparând modul în care tehnologia este integrată în rutinele familiale, pot fi trase concluzii importante privind influența ei asupra sănătății copiilor în general și somnului în particular.

De asemenea, cercetătorii analizează cu mare atenție efectele luminii albastre, emise de dispozitivele digitale folosite de copii. Lumina emisă de ecranele telefoanelor și computerelor poate fi o îngrijorare, dar trebuie luat în considerare și rolul luminii artificiale puternice din casă și al altor surse de lumină, cum ar fi televizoarele și iluminatul stradal.

Timpul de ecran și utilizarea tehnologiei digitale pot întârzia și scurta somnul copilului. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive:

  • Activitățile digitale cu o oră înainte de culcare pot  stimula copilul, împiedicând relaxarea și somnul
  • Lumina albastră de la televizoare, ecrane de computer, telefoane și tablete poate suprima nivelul melatoninei și poate întârzia somnolența.
  • Copilul poate fi tentat să stea până târziu pentru a discuta cu prietenii sau pentru a juca diferite jocuri.
  • Copilul poate fi deranjat noaptea de notificări, mesaje sau apeluri

Există trei teorii principale despre modurile în care tehnologia afectează somnul copiilor.

Expunerea crescută la lumină seara.

Majoritatea ecranelor emit lumină, iar unele dispozitive sunt ținute destul de aproape de ochii noștri. Ceasurile noastre interne ale corpului sau ritmurile circadiene depind, mai mult sau mai puțin, de lumină în timpul zilei și de întuneric noaptea, pentru a-și menține ritmul. Lumina pe timp de noapte, chiar și în doze mici, poate afecta ritmul circadian și ceasul biologic.

Copiii au ceasuri corporale foarte sensibile la lumină. Tipul de lumină emisă de dispozitive, de multe ori lumină albastră, pare să aibă efecte foarte puternice, perturbând somnul copiilor. Din cauza luminii nocturne, orele de adormire sunt mai târzii, ceasul corporal este afectat și crește riscul problemelor de sănătate.

Părinții și educatorii nu dau, uneori, suficientă atenție modului în care copiii primesc lumina de care au nevoie. În mod normal, copiii au nevoie de lumină mai multă în timpul zilei, iar noaptea este necesar să stea într-un mediu întunecat, necesar pentru reglarea ritmului somn veghe.

Actualmente, însă, multe lucruri par să se fi inversat. Este posibil ca unii copii să nu beneficieze de suficientă lumină la momentele potrivite. Adesea, se întâmplă ca ei să stea în medii relativ întunecate ziua,  dar noaptea să primească un exces de lumină artificială, în casă sau pe stradă. Acest lucru poate afecta semnificativ reglarea ritmurilor somn-veghe.

Perturbarea rutinelor necesare pentru somnul copiilor

Utilizarea tehnologiei pe timp de noapte este o activitate pe care mulți copii o consideră foarte captivantă. Petrecerea timpului pe ecrane face mai dificilă respectarea altor rutine de seară, precum cina luată la o anumită oră, baia sau dușul, ora de lectură sau o rutină obișnuită de relaxare la culcare. Acest lucru poate însemna că somnul copiilor începe mai târziu în noapte, ceea ce poate avea efecte asupra calității sale.

În plus, expunerea copiilor la dispozitive digitale pe perioade foarte lungi are efecte reale asupra dezvoltării creierului.

”Un studiu de imagistică realizat recent a arătat că par a exista modificări fizice ale structurii creierului, precum subțierea cortexului,  atunci când copilul este expus 7 ore pe zi la ecrane. În ceea ce privește dezvoltarea psihică a micuților, copiii sub 2 ani par a fi afectați cel mai puternic. Într-un studiu, cei care
au utilizat ecrane mai multe ore pe zi au avut un limbaj mai slab dezvoltat decât copiii care au petrecut timpul respectiv cu alte persoane”,
arată dr. Ilinca Niță, medic specialist psihiatrie pediarică, pe centruldepediatrie.ro

Conflictul dintre conținuturile tehnologice și nevoia de relaxare și somn

Unele conținuturi digitale pot asorbi foarte mult atenția. Altele pot fi tulburătoare, confuzante sau supărătoare. Dacă aceste consținuturi stimulează sau perturbă mintea înainte de culcare, atunci ele pot întârzia somnul.   Provocarea este de a măsura și înțelege efectele acestor aspecte emoționale ale conținutului digital, cum sunt integrate și experimentate de copii.

Măsuri utile și remedii pentru somnul copiilor

Un stil de viață sănătos trebuie dezvoltat încă din copilărie, dar este destul de dificil, cu numeroasele provocări care vin de la mediul social, dar și din psihicul în permanentă schimbare al celor mici. Părinții se pot concentra pe o alimentație bună, activitate fizică, dezvoltarea abilităților, relații sociale puternice și somn regulat și suficient.

Odată îndeplinite aceste cerințe, poate fi definit mai clar rolul tehnologiei în relaxare, învățare și conectarea cu ceilalți. Dacă se mențin limite sănătoase, produsele tehnologice pot fi fructificate din plin pentru binele copilului.

Importanța rutinei consecvente pentru somnul copilului

Cercetările arată că o rutină consecventă înainte de culcare este util pentru a asigura un somn suficient pentru copil. Indiferent de activitățile incluse în această rutină, încercați să faceți aceleași lucruri în fiecare zi, în aceeași ordine, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte.

O rutină tipică de culcare ar putea include:

  • Oprirea computerelor, a ecranelor TV, a jocurilor video și a altorlumini puternice
  • Îmbrăcarea pijamalei și spălatul pe dinți
  • Citirea unei cărți ușoară, ascultarea de muzică relaxantă
  • baie caldă
  • Pentru copiii mai mici, alegerea unui animal de pluș sau a unei pături care să le dea o senzație de siguranță

Dimineața este și ea importantă. Deși este tentant să-ți lași copiii să doarmă în weekend, acest lucru le poate perturba programul de somn și poate îngreuna trezirea în timpul săptămânii. Este bine ca la final de săptămână și în vacanțe copiii să păstreze orele fixe de culcare și trezire, precum și rutinele stabilite.

Sfaturi de somn în funcție de vârstă

Sfaturi de somn pentru copii mici

Copiii mici au un program de somn noaptea, care poate fi suplimentat cu o perioadă de somn la prânz. Problemele de somn ale copiilor mici sunt agravate de anxietatea de separare și de teama de a nu pierde ceva. Acest lucru se traduce prin tendința de a se opune somnului și încăpățânare la culcare.

Poți diminua anxietatea copilului și reduce aceste plângeri oferindu-i control asupra alegerilor minore, cum ar fi ce pijamale să poarte sau ce carte să citească. Încearcă să fii răbdător, ferm, dar iubitor, deoarece luptele de putere pot determina o opoziție mai mare din partea copilului.

Sfaturi de somn pentru școlari

Cu obligațiile academice, sociale și extracurriculare, copiii de vârstă școlară au adesea programe încărcate, care pot îngreuna un somn bun. Ori de câte ori este posibil, este necesar să urmeze un program consecvent și o perioadă de relaxare înainte de culcare. Pentru a consolida asocierea dintre dormitor și somn, copilul ar trebui să facă temele sau alte activități în altă cameră, acolo unde este posibil.

Sfaturi de somn pentru adolescenți

Adolescenții au tendința de a adormi târziu, ceea ce poate crea o problemă cu trezirea dimineața. Îți poți ajuta adolescentul recunoscându-i nevoia de timp suplimentar și lucrând împreună pentru a găsi un program de somn sănătos, care să se potrivească stilului său de viață. Adolescenții par să-și imite părinții într-o anumită măsură când vine vorba de somn, așa că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face este să le oferi un model de somn sănătos.

Dacă practicați o igienă sănătoasă a somnului și copilul încă se simte somnoros sau are probleme în a adormi și a menține somnul noaptea, poate fi timpul să vizitați un medic. Te poți informa  și legat de  nivelul de atenție al copilului la școală. Dificultatea de concentrare, comportamentul hiperactiv sau problemele de învățare pot indica că somnul copilului nu este adecvat.

Reducerea efectelor tehnologiei digitale asupra somnului copilului

  • Iată modalități prin care poți reduce efectele negative ale timpului petrecut pe ecrane asupra somnului copilului tău:
  • Întrerupe utilizarea tehnologiei digitale cu o oră înainte de culcare. Acest lucru include telefoanele mobile, tabletele,  laptopul, computerul și televizorul.
  • Încurajează lectura sau jocul liniștit.
  • Limitează și monitorizează conținutul violent care poate fi văzut de copil, în orice moment al zilei. Acest lucru poate afecta somnul, indiferent de timpul și durata de utilizare.
  • Încurajează-ți copilul să se conecteze cu prietenii în timpul zilei, mai degrabă decât seara târziu.
  • Încurajează-ți copilul să înlocuiască timpul petrecut pe ecran cu activități fizice sau joacă în aer liber în timpul zilei. Acest lucru poate îmbunătăți somnul noaptea.
  • Stabilește o regulă de familie conform căreia telefoanele mobile și alte dispozitive sunt lăsate într-o cameră peste noapte.

Conform Asociatției Americane de pediatrie,  citate de dr. Ilinca  Niță pe centruldepediatrie.ro,  timpul petrecut de copii în fața ecranelor  trebuie oricum limitate, în funcție de vârstă:  

  • Copiii sub 2 ani nu trebuie expuși deloc ecranelor
  • Între 2 și 6 ani, copiii pot urmări maxim o oră pe zi programe de calitate, potrivite vârstei și privite împreună cu părintele,  pentru a oferi explicații
  • Peste 6 ani, timpul alocat ecranelor și digital media trebuie să fie limitat de către părinți și conținutul materialelor cunoscut

Pentru orice vârstă, AAP recomandă lipsa ecranelor în dormitoare și în unele momente ale zilei (în timpul meselor, înainte de somn).

Folosirea tehnologiei în beneficiul somnul copilului

Cercetătorii se gândesc, de asemenea, la  modul în care poate fi folosită tehnologia pentru a ajuta, mai degrabă decât pentru a împiedica, somnul copiilor. De exemplu, dispozitivele ar putea semnala ora de culcare și timpul de relaxare pentru copii. Ar putea sugera un conținut „pro-somn”, care nu va aduce emoții puternice înainte de culcare și nu va perturba adormirea.   Tehnologia inteligentă ar putea ajusta nivelurile de iluminare din casă și dormitoare, pentru a întări automat orele de somn și de trezire

De asemenea, ar putea fi folosită pentru a conecta rețele de tineri „campioni ai somnului” sau ar putea implica noi programe astfel încât copiii să învețe, să experimenteze și să colaboreze în dezvoltarea unor obiceiuri de somn mai bune.

Nu va exista niciodată un răspuns unic în ceea ce privește somnul copiilor. Totuși, există lucruri pe care părinții le pot face pentru a-i ajuta pe cei mici, fără să interzică sau să elimine dispozitivele digitale. Aplicate cu consecvență, recomandările de mai sus pot îmbunătăți simțitor echilibrul mental, sănătatea fizică și somnul copiilor.

Surse:

  • https://centruldepediatrie.ro/dependenta-de-ecran-mit-sau-realitate/
  • https://codeblue.galencentre.org/2024/07/22/how-is-digital-technology-affecting-our-kids-sleep
  • https://www.sleepfoundation.org/children-and-sleep
  • https://health.clevelandclinic.org/recommended-amount-of-sleep-for-children
  • https://raisingchildren.net.au/preschoolers/media-technology/screen-time-healthy-screen-use/screen-time-sleep