glanda timus

Te lauzi cu o imunitate puternică? Multumește-i glandei timus

Redactor specializat
Biochimist, psihoterapeut, formare nutriție și terapii complementare
Studii: Facultatea de Biologie și Masterul în Biochimie.
Alte formări: cursuri acreditate de Lucrător Social, Manager proiect și Antreprenoriat, Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană.


Undeva la nivelul pieptului, în spatele sternului,  încadrată de vârfurile celor doi plămâni se află o mică glandă destul de puțin cunoscută: glanda timus.

Timusul este o parte a sistemului imunitar, un organ limfoid primar. Acesta are un rol important în imunitate în prima parte a vieții. Funcția principală a timusului este de a facilita maturizarea anumitor limfocite, cunoscute sub numele de celule T sau celule derivate din timus. Celulele T sunt esențiale pentru sistemul imunitar adaptativ. Ele asigură răspunsul de apărare a organismului la diferiți invadatori.

Spre deosebire de majoritatea celorlalte structuri din sistemul limfatic, glanda timus crește rapid. Ea atinge dimensiunea maximă în timpul vieții fetale și în primii ani după naștere. După aceea, continuă să crească, dar mai lent decât celelalte organe. La debutul pubertății, timusul începe un proces lent de micșorare. Această scădere treptată a dimensiunii continuă pentru tot restul vieții individului.

Multă vreme s-a considerat că glanda timus nu mai are un rol la vârsta adultă. Recent însă, tot mai multe dovezi sugerează că timusul continuă să fie important pentru sănătatea sistemului imunitar și sănătatea generală la adulți. Descoperă în rândurile următoare ce au constatat cercetătorii și cum influențează glanda timus imunitatea la vârsta adultă.

Ce este glanda timus

Timusul este o glandă mică care face parte din sistemul limfatic. Sistemul limfatic reprezintă o parte a sistemului imunitar și alcătuit dintr-o rețea de țesuturi, vase și organe, precum amigdalele, splina și apendicele.

La om, glanda timus, un mic organ limfoid în formă de piramidă, se află în partea anterioară a toracelui, în mediastinul anterior superior, în spatele sternului și în fața inimii.

Funcția principală a timusului este de a facilita maturarea limfocitelor cunoscute sub numele de celule T sau celule derivate din timus, care determină specificitatea răspunsului imun la antigene (substanțe străine) din organism.

Timusul este împărțit în doi lobi, așezați de fiecare parte a liniei mediane a corpului și în subdiviziuni mai mici numite lobuli. Este acoperit de o capsulă densă de țesut conjunctiv, cu rol de susținere și protecție. Țesutul glandei timus se distribuie într-o zonă exterioară, cortexul, și o zonă interioară, medulara.

Timusul este format din predominant din celule T imature, numite timocite, precum și din celule epiteliale, care ajută timocitele să se dezvolte.

Spre deosebire de majoritatea celorlalte structuri din sistemul limfatic, timusul crește rapid și atinge cea mai mare dimensiune în timpul vieții fetale și în primii ani după naștere. La nou-născuți, glanda timus poate avea aproximativ 6 cm lungime și cântărește 28 de grame.

Timusul crește în dimensiune până la pubertate, când poate avea o dimensiune de aproximativ 40–50 g. La debutul pubertății, glanda timus începe un proces lent de micșorare. Această scădere treptată a dimensiunii continuă pentru tot restul vieții. Țesutul timusului este înlocuit treptat cu țesut adipos și funcția sa se reduce semnificativ. Cu toate acestea, o anumită dezvoltare a celulelor T continuă pe parcursul vieții adulte.

glanda timus

Alcătuirea timusului la nivel celular

Organul este compus în principal din două tipuri de celule:

  • limfocite (în special, celule T, celule B și celule natural killer)
  • celule reticulare

Celulele reticulare formează o rețea liberă, ca într-un ganglion limfatic, în timp ce spațiile dintre ele sunt pline de limfocite. Cortexul, caracterizat prin concentrația sa mare de limfocite, este locul proliferării multor limfocite, în special a celulelor T și locul diferențierii celulelor T. Proliferarea limfocitelor în glanda timus este distribuită uniform în tot cortexul, în loc de centrele germinative, așa cum se întâmplă în alte țesuturi limfoide.

Glanda timus prezintă și alte celule, inclusiv macrofage, celule dendritice și o cantitate mică de celule B, neutrofile și eozinofile

Limfocitele timice sunt izolate de restul corpului printr-un strat continuu de celule epiteliale care înconjoară în întregime organul. Unele dintre celulele T care sunt produse în cortex migrează către medular, unde intră în fluxul sanguin prin venele medulare, adăugându-se la limfocitele observate în sângele periferic și organele limfoide.

În timp, limfocitele timice se diferențiază sau dobândesc capacități de a îndeplini sarcini specializate.

Dintre aceste limfocite specializate, celulele T helper lucrează sinergic cu limfocitele independente de timus (celule B) pentru a produce anticorpi.

Celulele T citotoxice atacă direct microorganismele invadatoare și țesuturile străine, inclusiv transplanturile de organe.

Ce funcție are timusul

Pentru majoritatea oamenilor, timusul este aproape necunoscut, mai ales că la maturitate rămâne o glandă minusculă, în mare parte înlocuită cu grăsime. Cu toate acestea, în timpul dezvoltării fetale și  copilăriei timpurii, până în anii adolescenței, glanda timus este foarte importantă pentru imunitate. În această perioadă, timusul produce un tip special de celule imunitare numite celule T.

Celulele T sunt esențiale pentru sistemul imunitar adaptativ, prin care organismul se adaptează la invadatori străini specifici. De fapt, celulele T imature se formează la nivelul măduvei osoase și migrează în timus, unde se maturizează și devin celule specializate.

Celulele T sunt esențiale pentru o funcție imunitară sănătoasă, deoarece pot ucide celulele infectate cu bacterii sau virusuri. De asemenea, atacă celulele tumorale și ajută la reglarea altor părți ale sistemului imunitar.

Cum are loc maturarea celulelor T

Timusul facilitează maturarea celulelor T. Celulele T încep ca precursori hematopoietici în măduva osoasă și migrează către timus, unde sunt denumite timocite.

În glanda timus, acestea trec printr-un proces de maturare. Odată mature, celulele T emigrează din timus pentru a asigura funcții vitale în sistemul imunitar. Fiecare celulă T are un receptor de celule T distinct, potrivit unei substanțe specifice, numită antigen. Majoritatea receptorilor de celule T se leagă de complexul major de histocompatibilitate de pe celulele corpului (MHC).

Pentru a fi funcțională, o celulă T matură trebuie să fie capabilă să se lege de molecula MHC („selecție pozitivă”) și să nu reacționeze împotriva antigenelor care provin din țesuturile corpului („selecție negativă”).

”Glanda timus are un proces de selecție care implică antrenarea și verificarea limfocitelor T pentru a evita atacarea propriului corp (autoimunitatea). Această este o etapă importantă pentru asigurarea toleranței imune, astfel încât sistemul imunitar să nu reacționeze excesiv sau incorect la antigenele proprii.”, subliniază farmacist Alexandra Nelepcu pe springfarma.ro

Funcția endocrină a glandei timus

Glanda timus face, de asemenea, parte din sistemul endocrin. Sistemul endocrin produce și eliberează hormoni care controlează funcțiile corpului. Timusul produce și eliberează mai mulți hormoni, inclusiv:

Timopoietină: alimentează producția de celule T șisemnalează glandei pituitare să elibereze hormoni.

Timozină și timulină: ajută la formarea unor tipuri specializate de celule T.

Factorul umoral timic: menține funcționarea corectă a sistemului imunitar.

Când este glanda timus cea mai activă

Glanda timus este cea mai activă în perioada fetală și neonatală, începând să producă celule T înainte de naștere. Timusul continuă să crească până la o masă de 20 – 50 de grame după naștere, atingând dimensiunea maximă relativă până la pubertate.

După primul an de viață, cantitatea de celule T produsă de glanda timus începe să scadă. Totuși, de-a lungul copilăriei, timusul continuă să producă celule T, astfel încât o persoană să aibă toate celulele T necesare până când ajunge la pubertate.

În adolescență, timusul începe să scadă în dimensiuni și activitate într-un proces numit involuție timică.

 Țesutul adipos și țesutul conjunctiv umplu o parte a volumului timic. Celulele adipoase sunt prezente la naștere, dar cresc semnificativ în mărime și număr după pubertate, invadând inițial pereții dintre lobulii timici, apoi cortexul și medulara. Acest proces continuă până la bătrânețe, când timusul poate fi dificil de detectat, deși, de obicei, cântărește 5-15 grame.

Îndepărtarea timusului la adult are un efect redus, dar, atunci când timusul este îndepărtat la nou-născut, celulele T din sânge și țesutul limfoid sunt epuizate, iar insuficiența sistemului imunitar provoacă o boală potențial fatală. Individul al cărui timus a fost îndepărtat la naștere este mai puțin capabil să respingă grefele de țesut străin sau să producă anticorpi împotriva anumitor antigene. Mai mult, anumite părți ale pulpei albe ale splinei și ganglionilor limfatici sunt mult reduse în dimensiune. Aceste rezultate demonstrează că celulele T produse în timus și transportate către țesuturile limfoide sunt elemente cruciale în dezvoltarea imunității.

Afecțiuni legate de glanda timus

Anomaliile timusului pot duce la un număr scăzut de celule T și boli autoimune, cum ar fi sindromul poliendocrin autoimun de tip 1 sau miastenia gravis. Acestea sunt adesea asociate cu cancerul țesutului timusului, numit timom sau al țesuturilor care provin din limfocite imature, cum ar fi celulele T, numit limfom.

Iată principalele afecțiuni legate de glanda timus:

Imunodeficiența

Deoarece timusul este locul unde se dezvoltă celulele T implicate în protecția imunitară, problemele congenitale legate de dezvoltarea timusului pot duce la imunodeficiență. Aceasta poate fi cauzată fie de probleme în dezvoltarea timusului, fie de probleme specifice dezvoltării timocitelor.

Pierderea timusului la o vârstă fragedă prin mutație genetică (ca în sindromul DiGeorge, sindromul CHARGE sau un sindrom foarte rar care provoacă absența părului și a timusului) are ca rezultat o imunodeficiență severă și o susceptibilitate ridicată la infecții cauzate de virusuri, protozoare și ciuperci.

Sindromul DiGeorge

Cea mai frecventă cauză congenitală a deficienței imune legate de timus rezultă prin absența cromozomului 22 și poartă numele de sindrom DiGeorge.

Deleția cromozomului 22 are ca rezultat o insuficiență a dezvoltării celei de-a treia și celei de-a patra pungă faringiană, ducând la insuficiența dezvoltării timusului și alte probleme asociate, cum ar fi:

  • boli congenitale ale inimii
  • anomalii ale gurii (cum ar fi palatul despicat și buza despicată)
  • insuficiența dezvoltării glandelor paratiroide
  • prezența unei fistule între trahee și esofag
  • un număr foarte scăzut de celule T circulante

Afecțiunea este diagnosticată prin hibridizare fluorescentă in situ și tratată cu transplant de timus.

Imunodeficiența combinată severă (SCID)

Acesta este un grup de boli genetice congenitale rare care pot duce la deficiențe combinate de celule T, B și NK.

Aceste sindroame sunt cauzate de mutații care afectează maturarea celulelor progenitoare hematopoietice, precursori atât ai celulelor B, cât și ai celulelor T.

O serie de defecte genetice pot cauza SCID, inclusiv pierderea funcției genei receptorului IL-2 și mutații care duc la deficiența enzimei adenin deaminazei.

Bolile autoimune

Afectarea timusului poate determina boli autoimune precum:

Sindromul poliendocrin autoimun

Sindromul poliendocrin autoimun de tip 1, este un sindrom autoimun genetic rar, care rezultă dintr-un defect genetic al țesuturilor timusului.

Din cauza defectelor din această afecțiune, auto-antigenele nu sunt exprimate, rezultând celule T care nu sunt condiționate să tolereze țesuturile corpului și le pot trata ca străine, stimulând un răspuns imunitar și ducând la autoimunitate.

Persoanele cu acest sindrom dezvoltă o boală autoimună care afectează mai multe țesuturi endocrine, putând determina:

  • hipotiroidismul
  • boala Addison a glandelor suprarenale
  • infecția cu candida a suprafețelor corpului, inclusiv mucoasa interioară a gurii și a unghiilor.

Simptomele încep adesea în copilărie. De asemenea, pot apărea multe alte boli autoimune.Tratamentul este îndreptat către organele afectate.

Autoimunitate multiorganică asociată timomului

Autoimunitatea multiorgană asociată timomului poate apărea la persoanele cu timom.

În această afecțiune, celulele T dezvoltate în timus atacă țesuturile corpului. Acest lucru se datorează faptului că timusul malign este incapabil să formeze în mod corespunzător timocitele în curs de dezvoltare, pentru a elimina celulele T autoreactive. Condiția este practic imposibil de distins de boala grefă versus boala gazdă

Miastenia gravis

Miastenia gravis este o boală autoimună care implică anticorpi ce blochează receptorii de acetilcolină, implicați în semnalizarea dintre nervi și mușchi. Miastenia gravis este adesea asociată cu hiperplazia timică sau timomul, cu anticorpi produși probabil din cauza celulelor T care se dezvoltă anormal.

Miastenia gravis apare, cel mai adesea, între vârsta tânără și mijlocie, provocând oboseală asociată mișcărilor musculare. Investigațiile includ identificarea anticorpilor (cum ar fi împotriva receptorilor de acetilcolină sau a kinazei specifice mușchilor) și scanarea CT pentru a detecta timomul sau timectomia.

Îndepărtarea timusului, numită timectomie, poate fi considerată ca un tratament pentru Miastenia gravis. Alte tratamente includ creșterea duratei acțiunii acetilcolinei la sinapsele nervoase, prin scăderea ratei de degradare. Acest lucru este realizat de inhibitorii de acetilcolinesterază, cum ar fi piridostigmina.

Timomul

Tumorile care provin din celulele epiteliale timice se numesc timoame. Ele apar cel mai adesea la adulții peste 40 de ani. Tumorile sunt detectate, în general, atunci când provoacă simptome, cum ar fi o masă tumorală la nivelul gâtului sau care afectează structurile din apropiere, cum ar fi vena cavă superioară.

Timomul este detectat frecvent prin screening la pacienții cu Miastenia gravis, care are o asociere puternică cu timoamele și hiperplazia. Uneori poate fi detectat incidentală în urma unei proceduri imagistice, cum ar fi radiografiile toracice.

Hiperplazia și tumorile care provin din timus sunt asociate cu alte boli autoimune – cum ar fi hipogammaglobulinemia, boala Graves, aplazia pură a celulelor roșii, anemia pernicioasă și dermatomiozita.

Timoamele pot fi benigne, dar pot suferi expansiune, invadând dincolo de capsula timusului („timom invaziv”) sau maligne (carcinom).

Această clasificare se bazează pe aspectul celulelor. Tumorile benigne limitate la timus sunt cele mai frecvente, urmate de tumori local invazive și apoi de carcinoame.

”În trecut, timoamele au fost împărțite în două categorii: timoame benigne (non-canceroase) și timoame maligne (canceroase), deoarece s-au dezvoltat și la alte țesuturi și organe, depășind timusul.

În prezent, timoamele pot fi considerate structuri precanceroase, pacientul mergând regulat la control pentru că medicul să stabilească dacă acestea au crescut în țesuturi dincolo de timus.”, precizează dr. Andreea Vinca, medic oncolog pe sfatulmedicului.ro

Tumorile invazive, deși nu sunt maligne din punct de vedere tehnic, se pot răspândi (metastaza) în alte zone ale corpului.

Tratamentul timoamelor necesită adesea o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea întregului timus. Acest lucru poate duce, de asemenea, la remiterea temporară a oricăror afecțiuni autoimune asociate

Limfoame

Tumorile care provin din celulele T ale timusului formează un subgrup de leucemie limfoblastică acută. Simptomele rezultă din deficiența trombocitelor, ducând la:

  • vânătăi sau sângerări
  • imunosupresie care duce la infecții
  • infiltrarea de către celule în părți ale corpului, ducând la mărirea ficatului, splinei, ganglionilor limfatici, etc

Testele de sânge pot dezvălui o cantitate mare de globule albe sau limfoblaste și deficiență în alte linii celulare – cum ar fi trombocitele scăzute sau anemia.

Analiza genetică, inclusiv cariotiparea, poate dezvălui anomalii specifice care pot influența prognosticul sau tratamentul, cum ar fi translocarea Philadelphia.

Tratamentul poate include mai multe cursuri de chimioterapie, transplant de celule stem și gestionarea problemelor asociate, cum ar fi tratamentul infecțiilor cu antibiotice și transfuzii de sânge. Un număr foarte mare de celule albe poate necesita, de asemenea, citoreducere cu afereză.

Chisturi timice

Timusul poate conține chisturi, de obicei mai mici de 4 cm în diametru. Chisturile timice sunt, de obicei, detectate întâmplător și, în general, nu provoacă simptome.

Chisturile timice pot apărea de-a lungul gâtului sau în piept (mediastin). Chisturile conțin, de obicei, doar lichid și sunt căptușite fie de multe straturi de celule plate, fie de celule în formă de coloană.

Deși sunt benigne, chisturile pot cauza probleme similare cu cele ale timoamelor, prin comprimarea structurilor din apropiere, iar unele pot intra în contact cu pereții interni și pot fi dificil de distins de tumori.

Când se descoperă chisturi, investigația poate include o analiză pentru tumori, care include scanarea CT sau RMN a zonei în care se suspectează că se află chistul.

Glanda timus mărită

Hiperplazia timică este o creștere a dimensiunii și greutății glandei timus.

Hiperplazia timică poate apărea din diverse motive, inclusiv modificări fiziologice normale în timpul copilăriei și adolescenței, anumite afecțiuni medicale sau ca răspuns la o cerere crescută de celule imunitare. Este frecvent observată la sugari și copii la care timusul joacă un rol crucial în dezvoltarea și maturizarea celulelor imunitare în timpul vieții timpurii. Glanda timus mărită este adesea asociată cu boli autoimune.

Tipuri de hiperplazie timică

Există mai multe tipuri de hiperplazie timică, fiecare cu caracteristici unice. Cele opt tipuri principale includ:

  • Hiperplazie timică fiziologică (normală): un tip comun de hiperplazie timică care apare ca răspuns normal la cererea crescută a organismului pentru funcția imunitară. Poate fi observată la sugari, copii și adolescenți în perioadele de creștere și dezvoltare.
  • Hiperplazia timică reactivă (inflamatoare): apare ca răspuns la diferite afecțiuni inflamatorii, cum ar fi infecții, tulburări autoimune și reacții alergice. Se caracterizează printr-o creștere a numărului de celule imunitare din timus.
  • Hiperplazia limfoid timică: implică o creștere excesivă a țesutului limfoid în timus. Este frecvent asociată cu miastenia gravis
  • Hiperplazia centrului germinal: Centrii germinali sunt regiuni din țesuturile limfoide în care celulele B proliferează și se diferențiază. Hiperplazia timică cu centrii germinali este adesea asociată cu boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă sau anumite infecții.
  • Hiperplazia timică focală: Hiperplazia timică focală este mărirea localizată a unei zone specifice sau a nodulului din timus. Uneori poate fi confundată cu o tumoare sau o masă timică.
  • Hiperplazia timică corticală: afectează în primul rând regiunea corticală exterioară a timusului. Este adesea asociată cu tulburări autoimune, cum ar fi lupusul eritematos sistemic.
  • Hiperplazia medulară: implică creșterea excesivă a regiunii medulare interne a timusului. Poate fi observată în diferite afecțiuni, inclusiv miastenia gravis, boala Graves și alte tulburări autoimune.
  • Hiperplazie timică adevărată: se referă la o creștere reală a dimensiunii și a celularității timusului. Poate apărea ca răspuns la diverși factori, inclusiv mutații genetice, anomalii endocrine și stări de imunodeficiență.

 Atrofia timusului poate avea loc în timpul infecțiilor virale cronice, incluzând infecția cu HIV, malnutriția proteică, boala grefă versus gazdă, iradierea totală a corpului și administrarea prelungită de medicamente steroizi și citotoxice.

Simptomele hiperplaziei timice

Hiperplazia timică este, de obicei, asimptomatică și descoperită întâmplător în timpul testelor imagistice, cum ar fi radiografiile toracice sau tomografia computerizată. În unele cazuri, poate provoca simptome precum:

  • durere sau disconfort în piept
  • tuse
  • dificultăți de respirație

Acest lucru se întâmplă dacă timusul mărit comprimă structurile din apropiere.

În cazuri rare, o glandă timus mărită poate comprima vena cavă superioară (o venă mare care transportă sângele din partea superioară a corpului către inimă), determinând Sindromul venei cave superioare (SVCS). Acesta este caracterizat prin simptome precum:

  • umflarea feței, gâtului sau brațelor
  • dificultate la înghițire
  • vene proeminente pe piept.

Hiperplazia timică este frecvent asociată cu Miastenia Gravis, o tulburare autoimună care afectează mușchii. În această afecțiune, sistemul imunitar atacă, în mod greșit, joncțiunile neuromusculare, ceea ce duce la slăbiciune musculară și oboseală. Simptomele bolii pot include:

  • pleoapele căzute
  • vedere dublă
  • dificultăți de vorbire și de înghițire
  • slăbiciune musculară la nivelul membrelor.

Timectomia este eficientă nu numai pentru pacienții cu timom și alte tumori timice, ci și pentru o parte dintre pacienții cu miastenie gravis, în special cei cu debut precoce și cu hiperplazie timică.

Diagnosticul afecțiunilor legate de glanda timus

Diagnosticul afecțiunilor legate de timus implică o serie de pași

Istoricul medical

Medicul va începe prin a realiza un istoric medical detaliat, inclusiv orice simptome experimentate de pacient, cum ar fi durere în piept, dificultăți de respirație sau dificultăți la înghițire. Mai mult, va întreba despre orice alte afecțiuni medicale subiacente sau infecții recente care ar putea contribui la hiperplazia timică.

Examenul fizic

Medicul va efectua un examen fizic amănunțit pentru a evalua semnele hiperplaziei timice sau ale unor mase tumorale timice, cum ar fi o umflătură vizibilă sau o mărire a gâtului sau a zonei superioare a pieptului. De asemenea, va asculta, plămânii și inima pacientului pentru a verifica dacă există sunete anormale.

Studii imagistice

Radiografia toracică

Radiografia este, de obicei, testul imagistic inițial efectuat și oferă o evaluare de bază a dimensiunii, formei și poziției glandei timus în cavitatea toracică.

Scanare CT

Dacă radiografia toracică arată un timus mărit sau dacă este necesară o evaluare suplimentară, medicul poate recomanda o scanare CT. CT oferă imagini în secțiune transversală mai detaliate ale glandei timus și structurilor înconjurătoare, permițând o evaluare mai bună a dimensiunii, formei și caracteristicilor timusului. Poate ajuta la diferențierea hiperplaziei timice de alte anomalii sau tumori timice.

Analize de sânge

Medicul poate comanda analize de sânge pentru a evalua markeri specifici asociați cu hiperplazia timică sau pentru a exclude alte cauze potențiale. Aceste teste pot include:

  • hemoleucogramă completă
  • un panou autoimun
  • markeri tumorali specifici.

Biopsie

În anumite cazuri, o biopsie poate fi necesară pentru a confirma diagnosticul în cazul hiperplaziei timice, timomului sau a altor mase tumorale. Acest lucru se realizează, de obicei, printr-o procedură minim invazivă numită mediastinoscopie, în care se obține o mică probă de țesut din glanda timus pentru examinare microscopică.

Alte teste

În funcție de prezentarea clinică și de constatările din testele anterioare, pot fi recomandate evaluări suplimentare, cum ar fi RMN, scanare PET sau testare genetică, pentru a caracteriza în continuare timusul sau pentru a identifica cauzele subiacente.

Tratamentul afecțiunilor legate de timus

Tratamentul hiperplaziei timice depinde de cauza de bază și de prezența simptomelor. În cele mai multe cazuri, nu este necesar niciun tratament, iar afecțiunea se rezolvă de la sine în timp. Cu toate acestea, dacă simptomele sunt prezente sau hiperplazia este asociată cu o afecțiune medicală subiacentă, pot fi necesare o evaluare și un management suplimentar. Acestea pot include:

  • Medicamente
  • Intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea glandei timus (timectomie)
  • Alte terapii țintite determinate de medic în funcție de situația specifică a individului.

Dacă hiperplazia este asociată cu Miastenia Gravis,  medicația include imunosupresoare, cum ar fi corticosteroizii sau alte medicamente care modulează imunitatea, care pot ajuta la reducerea inflamației și la controlul simptomelor.

Timectomia

Alături de medicație, timectomia sau îndepărtarea chirurgicală a timusului poate fi parte a tratamentului pentru miastenia gravis.Glanda timus pare a fi sursa celulelor imunitare anormale care cauzează această boala. Alte indicații pentru timectomie includ îndepărtarea timoamelor.

Îndepărtarea timusului în copilărie are ca rezultat o imunodeficiență adesea fatală, deoarece celulele T funcționale nu s-au dezvoltat. La copiii mai mari și la adulți, care au un sistem limfatic funcțional, cu celule T mature situate și în alte organe limfoide, efectul este redus, dar include eșecul de a activa răspunsurile imune împotriva noilor antigene, o creștere a cancerelor și o creștere în mortalitatea de orice cauză.

Radioterapia

În unele cazuri, radioterapia poate fi utilizată ca o opțiune de tratament, în special atunci când hiperplazia timică este asociată cu malignitate sau dacă intervenția chirurgicală nu este fezabilă. Radioterapia implică utilizarea unor fascicule înalte de raze X de energie sau alte forme de radiații pentru a distruge țesutul timic anormal.

Timusul este important la adulți?

Multă vreme a existat o incertitudine cu privire la rolul glandei timus în rândul adulților. Un motiv este că, în timp, această glandă se restrânge foarte mult, ajungând uneori la dimensiuni de maxim 2 cm, iar funcția sa se diminuează radical.

În plus, adulții par să se descurce foarte bine fără o glandă timus, de exemplu dacă trebuie îndepărtată ca tratament pentru anumite boli, cum ar fi tumorile canceroase sau benigne.

Atrofia se datorează nivelului crescut al hormonilor sexuali în circulație, iar castrarea chimică sau fizică a unui adult duce la creșterea dimensiunii și a activității timusului.

Boala severă sau infecția cu virusul imunodeficienței umane pot duce, de asemenea, la involuția glandei.

Regândirea importanței glandei timus la vârsta adultă

Dovezi tot mai numeroase sugerează că glanda timus ar putea juca un rol mult mai important decât se credea anterior în sănătatea sistemului imunitar și în sănătatea generală la adulți.

Astfel, glanda timus continuă să producă celule T până la vârsta adultă, deși într-un ritm mai lent. În timpul involuției sau micșorării timusului, cortexul devine subțire, iar limfocitele dispar și sunt înlocuite cu țesut adipos din pereții despărțitori dintre lobuli.

Dar procesul de involuție nu este niciodată complet, iar bucățile de țesut timic care rămân sunt, probabil, suficiente pentru a menține funcția timusului. Mai mult decât atât, tehnologia de scanare recentă sugerează o contracție mai mică a organului decât a fost raportată în trecut.

Chiar dacă funcția glandei timus scade în timp, aceasta poate ajuta adulții să lupte împotriva infecțiilor, cum ar fi HIV și COVID-19.

Un studiu din 2023 a concluzionat că persoanele cărora li s-a îndepărtat timusul la vârsta adultă au avut rate mai mari de cancer, boli autoimune și deces decât persoanele care nu au suferit o timectomie.

În cadrul studiului, cercetătorii americani au descoperit că cei cărora li se îndepărtează timusul se confruntă cu un risc crescut de deces din diferite cauze mai târziu în viață. Studiul este pur observațional, ceea ce înseamnă că nu poate demonstra că îndepărtarea timusului provoacă direct cancer sau alte boli fatale.

Dar cercetătorii sunt îngrijorați de descoperirile lor și, până când vom ști mai multe, susțin că păstrarea timusului „ar trebui să fie o prioritate clinică”, acolo unde este posibil.

„Amploarea riscului a fost ceva la care nu ne-am fi așteptat niciodată”, a spus medicul oncolog David Scadden pentru Anne Manning, la Harvard Gazette.

Ce arată datele despre importanța timusului la adulți

Studiul a fost publicat în New England Journal of Medicine. Folosind datele pacienților dintr-un sistem de asistență medicală de stat, cercetătorii din Boston au comparat rezultatele pacienților care au suferit o intervenție chirurgicală cardiotoracică: peste 6.000 de persoane cărora nu li s-a îndepărtat timusul și 1.146 de persoane cărora le-a fost extirpat timusul.

Cei care au suferit o timectomie au avut un risc aproape dublu de a muri sau de a dezvolta cancer în decurs de 5 ani de la operație. În plus, cancerele dezvoltate au fost, în general, mai agresiv și au recidivat adesea după tratament, comparativ cu grupul de control.

Deși nu cunosc motivul sigur pentru aceste rezultate, cercetătorii bănuiesc că lipsa timusului afectează cumva funcția sănătoasă a sistemului imunitar adult.

„Aceste descoperiri susțin rolul semnificativ al timusului în producția de noi celule T la vârsta adultă și la menținerea sănătății umane adulte”, concluzionează autorii studiului.

Există multe lucruri pe care nu le știm despre glanda timus, dar un lucru pare sigur: majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de contribuțiile sale majore la funcția imunitară și la sănătatea generală. Fără timus, am fi predispuși la infecții din copilărie și la o durată de viață mai scurtă. Până când suntem suficient de mari pentru a o aprecia, această glandă uimitoare a contribuit deja la crearea unui sistem imunitar care funcționează bine, care ne protejează de amenințările pentru sănătate cu care ne confruntăm de-a lungul vieții.

Surse: